JEAN JACQUES BROUSSON
Paginile despre genunchii amfitrioanei coapte, din cartea lui Brousson [pg. 140 şi urm. ĩn ed. mea], sunt simpatice; France spune cã citea mult culegerea de proverbe a lui Le Roux de Lincy. La pg. 176 a aceleiaşi ed. e o frumoasã mostrã de libertinaj cultural—o muieruşcã descrisã ĩn termeni de erudiţie plasticã şi referinţe culturale.
La pg. 196, prenumele Pãr. Simon e dat greşit; iar Pãr. Duchesne ţine un discurs foarte didactic (--şi pe potriva şi ĩnţelesul cronicarului de ocazie Brousson--) despre meritele galicanilor şi defectele lui Pius al X—lea.
Altãdatã, France vorbeşte de ‚religia noastrã’ şi invocã prezumtiva atitudine a lui Gerson—iatã—l de partea misticismului şi a austeritãţii. Ĩncât are ĩndrumãri de dat şi pentru religie, care trebuie dezitalienizatã, etc.. Ba chiar alteori pare sã deplângã decãderea religiei, pierderea Sacramentelor, a ‚marilor adevãruri’, cum le mai numea el .... Da, France sunã mai degrabã ca un creştin nemulţumit şi cârcotaş—decât ca un ateu şi un adversar radical al religiei.
Chateaubriand fusese idolul tatãlui lui France; şi nu mai ştiu unde am citit o apropiere ĩntre stilul vicontelui şi cel al lui France—poate la Thibaudet, şi poate ĩn antologia ĩn douã vols.?
Despre Tours are un episod picant cu o copilã tiţianescã.
Şi ĩmi dau seama cã astfel de cãrţi, ca a lui Brousson, pe cât par de uşor de fãcut—pe atât sunt, cu toate acestea, de rare. Pe de altã parte, ca impresie, din aceastã evocare France iese diminuat, nu ‚umanizat’—sau, ‚umanizat’ ĩn sens peiorativ, ‚demitizat’, ‚deconstruit’.
France ĩi aşeazã, cultural, pe jansenişti şi pe galicani ĩn linia iconoclastã antigoticã ce merge de la hughenoţi la iacobini. Remarcile lui despre arhitectura bisericeascã şi istoria ei sunt mereu interesante.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu