EROAREA COMTIANÃ

EROAREA COMTIANÃ


Eroarea celor care ierarhizeazã ştiinţele de la simplu la complex, adicã de la matematicã la sociologie, constã ĩn aceea cã ei presupun cã mintea nu ajunge sã cunoascã decât dupã modul matematicii şi cã nu existã specializare şi aptitudini date numai de specializare. Aceastã eroare constã, mi se pare, ĩn a opera cu o noţiune foarte abstractã şi foarte insuficientã despre mintea omeneascã—un model cibernetic, dacã vreţi, care presupune ca datã completa stãpânire a fiecãrei ‚trepte cognitive’, pe rând, ĩnainte de a se trece la etapa urmãtoare—omul e capabil de toatã matematica, APOI de toatã fizica, APOI de toatã chimia, etc.; experienţa aratã cã mintea umanã nu funcţioneazã aşa—premisa aceasta comtianã e falsã.
Marea biologie e adesea fãcutã de oameni care ignorã fizica—iar marea sociologie, de ignoranţi ĩn ale chimiei.
Pentru a face sociologie, e necesar sã fii raţional—nu sã fii matematician. Comte credea cã nu poţi fi raţional, nefiind matematician; probabil cã Descartes şi urmaşii sãi, Spinoza şi Leibniz, i—ar fi dat dreptate politehnistului francez. Ĩnsã existã şi alte experienţe, ĩn afara educaţiei matematice, care sã dezvolte raţionalitatea inerentã firii umane. Solicitatã ĩn sociologie e raţionalitatea, gândirea raţionalã pur şi simplu—nu matematica, gândirea particular—matematicã.
Eroarea comtianã constã ĩntr—un model abstract al cunoaşterii—nu ţine seama de cum funcţioneazã cu adevãrat mintea, opereazã cu abstracţii. Pentru ei, nu raţionalitatea, ci cogniţia matematicã e baza efectivã şi principiul oricãrui fel de cunoaştere; ĩn realitate, lucrurile nu stau aşa. Explicitarea matematicã a principiilor de raţionalitate ale gândirii, ale inerenţelor raţionale ale gândirii, e ea ĩnsãşi o artã, o disciplinã, expresia şi rezultatul unei cultivãri aparte.
Fiindcã fusese politehnist, se crede despre Comte (--ca şi despre Beyle--) cã, implicit, era şi un matematician de mare anvergurã; poate cã nu era.
Conform ipotezei (--peremptorii--) a lui Comte, cine face cu iscusinţã psihologie, va face cu ĩncã şi mai multã iscusinţã astronomie, fiindcã prima implicã aptitudinile ultrasuficiente celei de—a doua.
Pentru acest fel de raţionalism clasic, matematica nu e o modalitate particularã de cultivare a ĩnsuşirilor raţionale—ci e raţiunea ĩnsãşi—explicitatã ĩn cel mai natural şi propriu mod—ca raţiune care se are drept obiect pe ea ĩnsãşi.
Totuşi, chiar de la ĩnceput, lui Platon i—a stat alãturi Aristotel; şi oare ce credea ucenicul Platon despre cultura matematicã a lui Socrate? Raţiunea ajunge sã se şcoleascã ĩn multe feluri—asupra cãrora matematicile nu au monopolul.
Pentru mulţi dintre noi, nematematicieni ca Montaigne, Bossuet şi Chateaubriand erau infinit mai raţionali decât era Comte.
Cei ca şi Comte par mulţumiţi cu gândul cã ‚ĩn teorie, ĩn abstract, ei deţin raţionalitatea’. Formã de apriorism şi de adãpostire ĩn spatele butaforiei teoreticului.