Din viaţã

Este adevãrat cã ortodoxia de manual sau de tratat şi implicând un consens remarcabil de important este oarecum o creaţie a lumii universitare occidentale şi cã recurgând la Pãrinţi cineva va—ntâlni dimpotrivã o foarte remarcabilã varietate de poziţii şi de idei, multe mutual ireconciliabile, şi o diversitate de negândit ĩn lumea manualelor şi a tratatelor.
Consensul detaliat era ĩn mare mãsurã strãin lumii Pãrinţilor.
Ceea ce mi se pare amuzant este faptul cã tocmai acest ideal de ortodoxie de manual uniformã a fost se pare ĩn bunã mãsurã interiorizat de cãtre schismaticii rãsãriteni şi ne este astãzi servit ca AKRIBEIA.
Tocmai cã un firesc pluralism organic caracteriza lumea Pãrinţilor—pluralism pe care schismaticii rãsãriteni, cu toate cã ĩncã—l mai practicã, ĩl denunţã de zor.
Dizidenţii rãsãriteni fac, se vede, un joc dublu—când e vorba despre destul de extravagante opinii divergente provenite de la unii rãsãriteni, schismaticii adoptã firesc pluralismul şi simţul complementaritãţii; când existã interese polemice, va fi folosit imperativul AKRIBEIEI ĩmpotriva vesticilor.
Contradicţia comportamentului teologic al schismaticilor rãsãriteni constã mai ales ĩn aceea cã un pluralism de facto este tratat ca o ortodoxie de manual—fiecare autor prezintã propria sa sintezã (ca selecţie de locuri patristice) drept UNICA expunere posibilã a tradiţiei Bisericii. Sintezele lor diverg ĩn bunã mãsurã; sunt numai parţial superpozabile—pe când fiecare dintre autori se prezintã drept redactorul unicei versiuni adevãrate a tradiţiei.
۞
Interesant este şi cazul ‚antologismului’.
Atunci când un teolog schismatic afirmã cã nu face decât sã repete ceea ce au spus Pãrinţii, etc., şi chiar ĩşi redacteazã scrierile ca pe nişte simple florilegii patristice, se vede ĩn aceasta o binevenitã şi sfântã, ba chiar necesarã modestie; când aceeaşi atitudine este observatã la Patr. Vekkos, autorul este calificat cu dispreţ drept ‚antologist’. Ceea ce ‚la noi’ este un merit, la adversari este un defect.