ALTE GÂNDURI ALE UNUI UCENIC AL LUI VLEMIDE

ALTE GÂNDURI ALE UNUI UCENIC AL LUI VLEMIDE






Putem defini, eufemistic, anarhia şi drept un ‚minus de legalism’. Aşa, un defect este fãcut sã arate ca o calitate.
Nu este adevãrat cã bisericile schismatice sunt mai puţin legaliste decât Biserica Romei sau decât creştinismul occidental; dimpotrivã—sunt legaliste ĩn extrem, ĩn mod absurd, ĩn mod pedant, vezi jocul dublu cu canoanele, etc.. Dar amestecã legalismul acesta pedant cu anarhia .Nu sunt ‚mai puţin legaliste’—ci numai MULT MAI ANARHICE.
Dezlânarea nu—nseamnã un minus de legalism; ori, ceea ce dominã la schismatici sunt dezlânarea şi cârpãceala.
Când le convine, legalismul lor fanatic se numeşte AKRIBEIA; când nu—i mai serveşte, este denunţat ca o tarã occidentalã.
Sunt ba neputincioşi ĩnaintea ‚sfintelor canoane’ şi acţioneazã NUMAI DIN AKRIBEIA; ba aplicã iconomia şi canoanele sunt fuşerite.
Nãravul lor este de a se defini prin diferenţã, ‚spre deosebire de ...’, prin opoziţie—sechelele complexelor lor de inferioritate, din vremea luptelor cu unioniştii, care le erau superiori intelectual şi cultural şi—i complexau.
Ĩn toate cele, au vanitatea farizeului.
Anarhia lor se traduce şi—n disoluţia autoritãţii episcopale; bisericile lor au devenit, ĩn termeni practici, din episcopale, ‚stãreţeşti’. Dar aşa stãteau lucrurile din vremea Sinoadelor antice, când episcopii rãsãriteni dârdâiau de frica represaliilor cu care—i aşteptau ‚ĩngereştii’ monahi. Neĩncrederea popularã faţã de Ierarhi nu e neĩncrederea faţã de legalism—ci faţã de intelectualitate, de intelectuali.
Barbaria şi simplismul monahale, cârpãceala intelectualã, dezlânarea, impostura, lãutãrismul trec drept merite duhovniceşti.
Supunerea faţã de Ierarhi nu este testatã atunci când e convenabilã—ci când e neconvenabilã.