ANTISACRAMENTALISM ŞI RITUALISM
La o extremã se aflã antisacramentalismul, la cealaltã magicismul şi mecanicismul, sau ritualismul, recurgerea la ritualuri ĩntr—o mentalitate magicã, schimbarea comunicãrii vii pe ritual.
Sigur cã e preferabilã menţinerea cu orice chip şi ĩn orice principii a unui sacramentalism de principiu; şi cã ritualismul, monofizitismul, abuzul cultului icoanelor, etc., nu sunt decât forme de rezistenţã ale unor principii salutare şi cã aceastã situaţie este oricum şi ĩn orice fel preferabilã extremei opuse—negarea de principiu. E preferabilã ĩnţelegerea grosierã a unui principiu adevãrat, proclamãrii fãţişe a unui principiu net fals.
La o extremã se aflã negarea eficacitãţii sacramentale; la cealaltã, cãderea sacramentalismului ĩn ritualism, ĩn hieratism gãunos.
Obiectivitatea devine ritualism, reificare, iar forma nu mai e pusã ĩn dependenţã de conţinut—sau, mai bine zis, forma nu mai e perceputã ca fiind datã laolaltã cu un conţinut obiectiv—ireductibil la arbitrarietatea subiectivitãţii, dar şi la formalismul ritualismului.
Menţinerea obiectivitãţii conţinutului dat laolaltã cu forma sacramentalã nu poate consta ĩn excluderea, de fapt, a conţinutului.
Se ajunge ca, din intelectualism van, sã se opereze aici o disjungere arbitrarã, sã fie redus ĩntregul formã—conţinut, la forma goalã. Se preferã poza, trãirii. Or, obiectivitatea nu poate gira excluderea individualului şi a umanului—şi, de fapt, chiar a bunului simţ ca atare.
[Eu folosesc termenul de ‚ritualism’ cu o conotaţie peiorativã. Pentru aspectul pozitiv al atitudinii, folosesc ‚sacramentalism’.]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu