Desigur criticul este, ĩn ĩnţelegerea lui, la fel de ‚singur’ ca şi artistul, şi gãsesc detestabilã imaginea naivã a criticului ca ‚şlefuitor de diamante’, cel care face inteligibile publicului ..., etc.; desigur, criticul poate face ceva ĩn direcţia aceasta. Dar arta nu poate fi ‚explicatã’ ca o teorie ştiinţificã abstrusã. Nu de acest fel este opera marelui critic; el nu e un popularizator, iar publicul nu se va ridica la nivelul de ĩnţelegere al marelui critic ‚odatã ce i s—a explicat aşa cum se cuvine’. Criticul poate fi urmat numai de egali—sau de un numãr de discipoli, de câţiva ucenici—dar el nu poate fi ‚divulgatorul artei’; fac abstracţie de faptul cã unii şi—au exercitat ĩn acest mod oficiul—ca pe o tribunã de informare şi orientare a publicului.
Arta nu e o abstrusã teorie ştiinţificã de explicat publicului—sau o ghicitoare de dezlegat. Criticul e şi el un scriitor, cot la cot cu artistul. Nu se poate face un ‚transfer de inteligenţã’, ca şi cum cel mai inteligent ar comunica unei clase mai neĩnzestrate rezultatele investigaţiei lui.
Intermedierea criticului e ori colegialã, ori profeticã—nu poate fi una de tip şcolãresc, ĩn care el ‚dã lecţii de ĩnţelegere corectã a artei’.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu