DESPRE NUVELELE LUI MITCHELL

DESPRE NUVELELE LUI MITCHELL


Nu ezit sã—l numesc pe Mitchell unul dintre marii prozatori americani, unul dintre marii autori de proze scurte—nuvele, sã le numim. O sumedenie de lucruri foarte ĩngrijit scrise, fãrã cârpãcealã.
Din punctul de vedere al comparatisticii şi al tematologiei, volumul de proze ale lui Mitchell conţine ‚idei’ câte pentru nişte alte CĂLĂTORII EXTRAORDINARE.
Vechile proze ale lui EP Mitchell ĩmi amintesc atât de un serial american, VESTUL SĂLBATIC (parodiat şi ĩntr—un omonim film pentru oligofreni), cât şi de unele caracteristici ale ĩntâiului SF francez—acela antebelic—maşinismul straniu, lugubru, un soi de gotic maşinist. Fineţea literarã a acestor anticipaţii care probabil cã nu ţineau sã fie chiar populare ĩn modul standardizat de mai târziu face ca desuetudinea respectivã sã fie ĩncântãtoare. Respirã aici libertatea unei forme literare ĩncã nestandardizate, neindustrializate; ca şi Hobana—şi probabil cã ĩmpotriva lui Sadoul—eu cred cã aici trebuie ucenicit—la acest prim SF.
Reputaţia lui a fost jertfitã fãrã cruţare de cãtre barbaria vremurilor.
Pentru mine, parte din interesul acestei literaturi ĩl dã nota ei terifiantã—mai exact, nota terifiantã a fabulosului tehnologic—oribilul tehnologic—falsificarea viului—automatele—tehnologicul şi maşinalul, substituite viului. Ĩn cartea de nuvele ale lui Mitchell, existã un diplomat, rus, care are creierul ĩnlocuit cu o maşinãrie. Ca la Stevenson, Doyle, Poe, Wells, reacţia faţã de fabulosul tehnologic—faţã de fabulos ĩn genere—este mai ales oroarea, frica. ( La Verne, mi se pare, sau am impresia cã insolitul tehnologic este fie mirific, sau un gest de pionierat, fie alienant—ĩnsã oribil este savantul, creatorul, inventatorul scelerat, nu maşina lui-care rãmâne o bucatã de tehnologie, menitã sã producã o eventualã spaimã ĩn coordonatele proastei ĩntrebuinţãri a creativitãţii inginereşti.)
Tehnologia substituitã umanului abundã, luxuriant, ĩn SF—ul ulterior; dar s—a pierdut senzaţia, emoţia groazei, reacţia martorului acestor fantasmagorii maşiniste.
Miza lui Mitchell este, bineĩnţeles, mai cu seamã senzaţionalul. Nu vreau sã las impresia cã ar cultiva numai fantasticul tehnologic; existã la el şi un arbore zburãtor, naturalele bizare frecventate şi de cãtre Rosny. Trecerea logicã se face de la terifiant cãtre resortul acestuia—tehnologic sau altul—nu invers. Mitchell nu cautã reacţii posibile ĩnaintea insolitului tehnologic sau de alt fel; ci cautã resorturi ale stupefacţiei terifiate. Faptul cã infratructura fantazistã este ĩngrijit lucratã e un fapt demn de notat—caligrafii tehnologice poeşti.