MARGINALII DESPRE UN ROMANCIER ANGLICAN ŞI DESPRE MODELUL ANGLICAN

MARGINALII DESPRE UN ROMANCIER ANGLICAN ŞI DESPRE MODELUL ANGLICAN


Shorthouse profesa un crez literar hawthornian şi era un om foarte cultivat—de la Platon la romanticii—nemţi, americani, englezi—ai sc. XIX. El se interesa de linia platonismului ocult, ezoteric.
Shorthouse are toatã ingenuitatea unui independent şi a unui original—a unui ‚extravangant’ care desconsiderã linia principalã, curentul dominant al vremii lui. Acest om excepţional de inteligent, original şi cultivat, profund, triplu ĩnzestrat—ca inteligenţã, culturã şi aptitudine literarã, ĩşi propunea sã fie hawthornian, reabilitând romanescul. Iatã un romancier la fel de interesant ca şi excepţional de interesantele lui cãrţi! Avea un simţ deosebit, cred, pentru ceea ce ĩnvioreazã mintea şi sufletul, şi pentru ‚lucrurile catolice’.
Schiţa Pãr. Sancta Clara. Acest preot ĩl citea zilnic pe Platon.
Splendoarea acelui formidabil catolicism occidental tridentin, baroc şi mistic—ceea ce se numeşte Contrareforma, şi e o lume, un univers de inspiraţie.
Desigur cã anglicanii n—au, vai, dreptate cu ‚paralela ortodoxã’, care aratã o minte superficialã—fiindcã separatismul lor e unul ‚intern’, unul provenit DIN INTERIORUL jurisdicţiei latine. E normal ca un ortodox rus sau sârb sã nu asculte de Patriarhul bucureştean; dar nu e normal ca un ortodox bãcãuan sau nemţean sã nu asculte de Patriarhul bucureştean. Modelul anglican nu poate fi acelaşi cu cel ‚ortodox’—fiindcã diferã cauzele. Primatul anglican nu este egalul Papei niciodatã; primaţii rãsãriteni sunt egalii Papei ĩn condiţii uzuale, ordinare (--autocefaliile recente au schimbat ĩnsã condiţiile discuţiei, dând alt ĩnţeles patriarhatului şi fãcând regretabilã, retrospectiv, concesia medievalã a Romei de a recunoaşte demnitatea patriarhalã a Bizanţului, sancţionând o nãscocire politicã).
De fapt, anglicanii nu cu ortodoxiile medievale seamãnã, nu cu Bizanţul, nu cu dizidenţa fotianã—ci cu ortodoxiile mai noi, filetiste şi autonomiste, autocefaliste; din aceste motive, un dizident anglican poate sã fie ‚papist’ ĩntr—un mod de o visceralitate inaccesibilã unui rãsãritean.