Recursul propagandistic la ‘sihaştrii ascunşi’

Recursul propagandistic la ‘sihaştrii ascunşi’





Mi—am poluat de curând mintea cu o fiţuicã a schismaticilor (în vreme ce ed. Shakespeare e încã necititã). Fiţuici ca aceasta la care mã refer eu [1] îi fac pe Kalomiros, Puhalo şi alţii sã treacã drept nişte giganţi ai gândirii şi ai raţionamentului teologic. Controversele care suscitã interesul minţilor înfierbântate ale schismaticilor fotieni sunt soluţionate pe cale oracularã—prin sentinţele ‘sihaştrilor ascunşi’.
Premisa e aceea cã sihaştrii ascunşi reprezintã desãvârşirea ultimã a speciei umane, şi o instanţã de la care nu mai existã apel. Pare o glumã, însã în mintea fanaticilor aşa stau lucrurile. Or, mãcelurile apocaliptice, cipurile şi masoneria par subiecte mult mai importante, la aceşti ‘bãtrâni îmbunãtãţiţi’ (pe care numai emisarii lor ideologici îi întâlnesc), decât pocãinţa, harul, pãcatele, pacea, lumina, etc.. Existã un hotãrât viraj ideologic al bãtrânilor îmbunãtãţiţi, iar proorocirile macabre sunt bine servite de tematica cipurilor; asistãm, în lamentabila presã a schismaticilor înverşunaţi, la versiunea ‘creştinã’ a ‘sfârşitului lumii’ care acapareazã şi media seculare.
Or, ceea ce au de spus aceşti ‘sihaştri ascunşi’ nu suplimenteazã niciodatã cunoaşterea—ci e numai ceea ce ucenicii lor webmasteri deja credeau.
Te—ai aştepta ca ‘sihaştrii ascunşi’ sã confirme în parte, şi sã corecteze în parte ceea ce gândesc ucenicii lor surescitaţi. Nu e niciodatã aşa.
Reversul situaţiei e cã nu e nevoie sã fii ‘bãtrân îmbunãtãţit’ pentru a cloci astfel de trãsnãi; e deajuns sã fii unul din fanaticii care colcãie în penumbra aşezãrilor omeneşti. Rostul ‘sihaştrilor secreţi’ e numai de a confirma elucubraţiile ucenicilor militanţi. Sentinţele acestor sihaştri sunt desãvârşit de previzibile şi de lineare; niciodatã vreo poziţie rigoristã nu e corectatã, nici vreo deviere nazistã a ucenicilor ‘creştini’ nu e mustratã.
Mireasma respectivelor învãţãturi (despre ecumenism, cipuri, vaccinuri, omoruri rituale evreieşti, masonerie) s—a cam oţetit.
Ceea ce frapeazã la propaganda schismaticã referitoare la diferite subiecte (de la ecumenism la cipuri) e redundanţa recursului la ‘sihaştrii ascunşi’; aceştia nu spun niciodatã altceva decât webmasterul, nici nu îşi corecteazã emisarii. Aşa încât nu e nevoie sã ai ‘viaţã îmbunãtãţitã’ ca sã Nu e deloc nevoie sã fii ‘bãtrân îmbunãtãţit’ şi sihastru ca sã ai acele gânduri ale fanaticilor, e deajuns sã fii webmaster.
Mã întreb de ce militanţii schismatici sunt foarte puţin impresionaţi de ‘bãtrânii îmbunãtãţiţi’ nestorieni, miafiziţi, papistaşi, budişti, etc.. De ce sihaştrii altor tradiţii nu beneficiazã de aceleaşi prerogative oraculare. Se pare cã, pentru a fi oracol, un ‘bãtrân îmbunãtãţit’ nu e deajuns sã fie sihastru (cum sunt şi la papistaşi, miafiziţi, nestorieni, în religiile asiatice)—mai trebuie şi ca ideile lui sã corespundã cu ale webmasterului. S—ar zice cã sihãstria fanatizeazã; însã, la sihaştri şi la ucenicii lor webmasteri, fanatismele sunt comensurabile.
Militanţii anti—occidentali pretind cã e necesar sã fii ‘bãtrân îmbunãtãţit’ pentru a gândi elucubraţiile anoste pe care le înşirã ei. Însã tocmai contrariul e evident—e deajuns sã fii un webmaster obosit (mã refer numai la eşalonul fruntaş!), pentru a regurgita exact aceleaşi inepţii. E deajuns sã fii Danion Vasile, nu e neapãrat sã fii sihastru în munţi. Remarcabilã e şi coincidenţa completã a agendei sihaştrilor secreţi cu aceea a militanţilor. Niciuna din devierile naziste, de ex., nu primeşte vreo îndreptare.
Inşi de o cutremurãtoare sufiecienţã, mãrginire şi crispare, nevrotici înveteraţi, fanaticii recurg de predilecţie la argumentul ‘din bãtrânii îmbunãtãţiţi’—aceasta e scurtãtura care într—adevãr dispenseazã de orice simulacru de logicã, etc.. Odatã pãtrunşi în scenã ‘sihaştrii secreţi’, discuţia e tranşatã. Orice raţionament înceteazã. Orice disputã e sistatã. Nu mai rãmâne loc decât pentru veneraţia entuziastã. Fireşte, îndobitociţii nu au aflat nimic din ceea ce nu ştiau deja. Ocupaţia sihaştrilor ascunşi este de a reitera ceea ce deja scriu fiţuicile cele mai ticãloase; şi, bineînţeles, de a profeţi mãceluri şi a crea panicã—toate, îndeletniciri demne de nişte bãtrâni îmbunãtãţiţi. Sihaştrii ascunşi au gânduri de webmasteri. ‘Coincidenţa perfectã’ a emitentului cu destinatarul e semnul cel mai sigur al falsitãţii unei admonestãri profetice.

Prin comparaţie, Kalomiros pare un dialectician subtil. Reviste ca aceasta despre care am scris îţi dau gustul citirii lui Kalomiros, fãcându—l sã parã un teolog rutinat şi versat.

NOTE:

[1] Cu revista ATITUDINI suntem cu adevãrat în latrina subculturii.