Din viaţã

Pe P. nu îl mai intereseazã planul religios, ci numai acela bisericesc; îngusteazã parabolele, refuzã farmecul, ignorã dinamica agresivitãţii. Unii schimbã religiosul, pe bisericesc—fauna prigonitorilor moderniştilor. Balamaua dintre bisericesc şi religios e, pentru ei, sfãrâmatã. Nu mai existã decât formele, prescripţiile, oracolele. Religia lor rezidualã ajunge sã aducã a vrãjitorie.
§
Suficienţa, aroganţa şi obtuzitatea fanaticilor, ignoranţa trufaşã şi îngãlatã, patima urii.
§
Obiectivele studiului filozofic al religiei.
§
‘Cãlãtorii’ e altceva decât turism—Chateaubriand sau Nerval, şi nu Beyle—şi mai bine.
§
Filozofia imaginilor religioase; şi mistica lor. Interpretarea filozoficã a misticii (întreitul exemplu). Studiul misticii, ca religiologie.
§
Autor de inspiraţie kantianã, teolog, sociolog şi filozof al religiei. Despre religie a vorbit ca teolog, ca sociolog şi ca filozof. O triplã calificare savantã pentru a se pronunţa despre religie.
§
Filozofia s—ar defini ca abordare ‘pozitivã şi raţionalã’, ‘naturalã’. Bineînţeles, însã, cã e o ‘filozofie informatã teologic’—aşa e şi la Troeltsch, şi la v. Hűgel—şi la cei doi succesori ai acestuia (anglicana şi brãileanul plagiator)—altfel nici nu s—ar putea.
Filozofia religiei e distinctã, nu disjunsã de teologie; nu e clivatã. Însã principiul ei autonom—raţional, pozitiv şi natural, empiric.
§
Bineînţeles cã filozofii religiei au un gând teologic, o înţelegere teologicã; însã asta nu dezautonomizeazã filozofia.
§
Ele sã se îndrãgosteascã, sã te iubeascã, sã—ţi facã mizerii, sã aibã ciclu.
§
Ascultã, Izraele: Domnul Dumnezeu, Domnul e incomparabil, e neasemuit. Domnul e mai presus de orice asemãnare, nu are potrivã, nu are seamãn.
Proclamaţia izraelitã vesteşte disparitatea, neasemãnarea, incomparabilitatea Lui Dumnezeu.
§
Evreii ar putea înţelege aşa ceva—evreii veterotestamentari—iubirea pasionalã.
Ei comparã iubirea divino—umanã cu aceea carnalã.
§
A testa: cine face faţã, la schimbarea accentului—şi unii fac, de ex., capadocienii. Nume a cãror pronunţare o însoţesc de o înclinare a creştetului.
§
Cât te iubesc, maicã Bisericã a Romei!
§
Constatarea decalajului între moderni şi ‘cei vechi’ în reprezentãrile despre religie. De ex., reprezentãrile vechi despre pãcatul originar. Însã calitatea minţii celor vechi era aşa de vãditã, încât modernii nu îi puteau socoti anomalii. Modernii îşi reprezintã şi îşi explicã altfel depravarea fiinţei umane. Exista, în explicaţiile celor vechi, un anume recurs la mitologic, substituirea istoriei naturale prin mitologia explicativã. Exista o tendinţã mitologicã la cei vechi.
§
Prozaic. Supralicitarea.
§
Unii nu realizeazã în ce mãsurã explicaţia naturalã, ştiinţificã, raţionalã, nemitologicã, face parte din fiinţa modernã, nu realizeazã hãul care ne desparte de tendinţele mitologizante ale înaintaşilor. Lipsind sacrul, câmpul cunoaşterii noastre pare îngustat; însã adesea nu ne dãm seama de îngustimea comparativã a câmpului cunoaşterii celor vechi, zoriţi sã atribuie totul unor cause ezplicabile prin mitologie.
§
Clément, care putea sã fi ajuns un Montaigne al creştinismului [--cu toate cã nu sunt unul dintre cei zoriţi sã—l decreteze pe Motaigne ca necreştin--]; sã spunem, mai bine: un Montaigne al subiectelor religioase.
§
Reticenţele patrologului american faţã de unele din emblemele ortodoxiei ruseşti; impresiile Ep..
Dispersia. Cele douã dispersii:--a scrisului;--şi, comparativã, a catolicismului (neprecizatul\ dispersia).
§
A cultiva lapidaritatea lui Nietzsche, Simmel, Schopenhauer, Klages, Weininger şi Spengler, inciziile lui Chartier, Bergson, Marcel (triada francezã, rivalii), a exersa concizia scânteietoare, gnomicul.
§
Sapiditatea ecumeniştilor. Fadoarea rigoriştilor, ceea ce e gãunos şi van, abstract şi crispant la ei.
§
Cei care dau religia pe Bisericã—defensivii, baricadaţii.
§
Presupusa fadoare; imaturitatea mea şi reversul.
§
Legatarul a ceea ce e mai bun în gândirea şi religia emigraţiei ruseşti pariziene.
§
Stilizarea post—conciliarã; constatam chiar de atunci cã nu—mi displace—ca şi faptul cã o prefer reprezentãrilor pre—conciliare.
§
Depãşirea în continuatori: exagerãrile lui Lossky sunt corectate în continuatorii sãi (Clément, Ware). Adicã nu sunt poziţii de nedepãşit, ci corectabile.
§
Eseurile de fineţe literarã şi de însufleţire.
§
Von Hűgel era foarte impresionat de experienţele duhovniceşti autentice ale apusenilor, nu le bagateliza şi nu îi pãreau derizorii.
§
Zgura de blazare, cinism şi dezabuzare; ceea ce mã urâţeşte.
§
Caricaturi de ecumenism; şi caricaturi ale intransigenţei. Caricaturalul e simetric. Caricaturali sunt deopotrivã ecumeniştii şi intransigenţii.
§
Compania literarã a filozofilor. Fanaticii care mã fac sã regret compania literarã a filozofilor.
§
Aspiraţiile, esenţialul şi cruzimea.
§
A şti sã apreciezi, fãrã crispare şi cu gratitudine, savurosul şi sapiditatea.
§
Simeon, Nicolae, Grigore, Ioan, Sofronie.
§
Imersia Lui Dumnezeu în umanitatea genericã: Hristos a lucrat ca dulgher. Dumnezeu nu a cãutat vreun colţişor ferit, ocrotit, privilegiat. Nu S—a întrupat, nu S—a nãscut ca filozof atenian. Nu S—a întrupat ca saduceu sau ca preot. Nu a aparţinut clerului. E o lecţie în asta; nu era unul din cãrturari, ci un rabin itinerant, numit ‘Mântuire’.
Acesta e ‘anonimatul profesional’, camuflarea Lui Hristos.