Viaţa unui modernist rãsãritean

Viaţa unui modernist rãsãritean





Marţi, Sf. Ioan de Kronştadt în calendarul rãsãritean. Rusul Ioan, Siluan, Sofronie, Zaharia. Discipolii lui Sofronie (doi greci, ambii deveniţi ierarhi).
La predicã, paróhul a vorbit despre Efes—Efesul ca metropolã anticã, biserica Sinodului ecumenic, şi despre ‘Efeseni’ drept culmea maturitãţii teologice a Sf. Ap. Pavel, expresia cea mai desãvârşitã a gândirii lui. Paróhul a caracterizat ‘Efesenii’ drept capodopera maturitãţii teologice a Ap. Pavel, şi a vorbit despre Efes, pe care l—a vizitat nu de mult. (Mariologic, eu sunt un ‘efesean’, adicã accept cã Deipara a locuit la Efes, dupã cum o afirmã şi mistica din sc. XIX.)
Faptul cã fericirea şi însufleţirea—şi nu sexul, sau plãcerea—se aflã alãturi de o femeie.
A vorbi despre ‘îndreptãţire’ nu înseamnã juridism şi limbaj juridic, ci utilizarea termenului biblic pentru ‘sfinţire’, ‘dreptatea’ ca sfinţire.
‘Variaţiunile despre milã’; sb. minţisem cã vol. despre pocãinţã ar fi o culegere de eseuri.
Ieri, gândul întreit: sapiditatea umanã, imaginile religioase (ca la v. Hűgel)—şi icoanele: pe alese; şi aspiraţiile.
Transformarea lui P. într—un cumãtru parşiv, meschinã apokolokyntozã.
Cititul în locul mâncatului. A înlocui mâncatul cu cititul.
Iau lucrurile drept ceea ce sunt date. Mi se pãrea mereu cã lucrurile chiar înseamnã ceea ce presupuneam eu cã trebuie sã însemne.
Ceea ce recunoştea CA în mine; şi a recunoaşte fiinţele cu înclinaţii similare, suntem o subspecie aparte, un temperament anume, oameni cu o anume înclinaţie şi disponibilitate. Preocuparea pentru fiinţã.
I—am mãrturisit sb. lui P. cât îmi displace sã vãd umilitã Patriarhia constantinopolitanã.
Von Hűgel: imaginile religioase, crucifixul, Fénelon. Experienţa lui ca trãitor, ca ‘nevoitor’ şi ca om de rugãciune.
Ochiul Sf. Spirit.
O acuzaţie pe care nu am auzit—o pânã acum ar fi aceea cã apusenii ‘au abandonat învãţãtura patristicã despre distincţia dintre esenţã şi lucrãri’.
Toanele şi sociabilitatea, gândul afabilitãţii şi al cordialitãţii; impulsurile potrivnice acestora. Existã acele nemotivate izbucniri de agresivitate, de pornire, de rãutate. Ele pot sã fie reversal traumelor anterioare.
A observa îndatoririle prieteniei. A nu face rabat. Dacã aş face—o, aş face—o mai bine decât oricine; problema e cã n—o fac deloc, nu consimt. Sapiditatea, funcţia imaginilor religioase, aspiraţiile şi tendinţa, firea mea şi înclinaţia—semenii.
P. despre ‘misticii de la Atos’.
Paisie despre prietenie; D. Toma şi accentul filozofic al subiectului.
Acum 22 l. ierarhizasem pentru o interlocutoare; vorbeam despre ‘cãrţi şi citit’, muzicã şi medicinã.
Nefanatizat. Empiric. Atent. Pe fazã. Prompt. Rapid.
Mai ales, nefanatizat.
Convivialitatea, substratul şi luminozitatea. Sapiditatea, imaginea Sf. Inimi, aspiraţiile şi mundanul, înclinaţia şi firea, semenii. Dum., gândul sapiditãţii, referindu—mã la scriitorul francez şi la alţi câţiva, mai ales rãsãriteni.
Prima carte a lui Clément e din ’59—de la 38 de ani (timpul în ortodoxie); cartea despre pocãinţã e din ’82. Se poate spune despre el cã a fost un scriitor religios, un autor religios; pe acest meridional scrisul a ajuns sã îl caracterizeze. Simpatizez iubirea pentru Bisericã a acelora ca el—însã mi—e strãinã.
Elementele existenţei lui Bloy—puţinul: puţin, însã nu insuficient.
Relaţiile cu alţi oameni sunt singura sapiditate a vieţii; nimic sã nu mã despartã de iubirea lor! Existã pozele, aferarea; dincolo de asta, se vede cã Biblia e o carte fãrã asemãnare, fãrã mãsurã de înãlţatã.
Gluma Roxanei, în taxi; telefoanele, discuţiile de la tehnologie (despre cinema, despre inexpresivitate), apoi inspiraţia.

Sapiditatea încântãtoare a omului; la asta mã gândisem dum..
Domnul, dat ca experienţã şi ca gând. Preocuparea pentru sacru; evreii.
‘Însã mai mult mã cãiesc pentru cã, pãcãtuind, Te—am mâniat pe Tine, Pãrintele meu, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu, atât de mare şi atât de bun. De aceea mã hotãrãsc, cu ajutorul harului Tãu sfinţitor, …’.
Gândurile lui v. Hűgel pentru [Avva] Fénelon şi pentru imaginea Sf. Inimi. Fénelon ca Avvã, ca povãţuitor, sfãtuitor şi îndrumãtor duhovnicesc.
Luminozitatea, sapiditatea, amarul, discreţia; am început ziua scriind câte ceva despre Clément. Înclinaţia şi firea, temperamentul, semenii. Ieri am întâlnit un opincar în cãlduri. Vedere dizgraţioasã, care ar fi trebuit rãscumpãratã prin contemplarea vreunei icoane—sau mãcar a unui obraz plãcut.
Asceza e o cale, nu o ‘cunoaştere directã’, nu o ‘filozofie directã’; premisele, postulatele ei sunt acelea ale unei practici, nu ale unei cunoaşteri—de aceea, sunt nesatisfãcãtoare pentru cunoaştere. Existã rezultate cognitive ale ascezei, însã acelea nu sunt ‘principiile practice ale ascezei’, ci reflecţiile al cãror substrat e existenţa îmbunãtãţitã.
‘Catolicitatea’ e un criteriu empiric: înseamnã, mai întâi, ‘universalitate’ în sens geografic—ca mijloc de a tria ceea ce e universal de ceea ce e numai local. Cei care au vorbit primii despre catolicitate au avut în vedere un criteriu pentru a ajunge la ‘adevãrata universalitate’—pornind de la atestarea pretutindeni.
Preoţia cea în Hristos nu e o castã profesionalã, nu e casta profesionalã a clericilor. Acesteia nici Hristos nu i—a aparţinut; iar urmaşii Lui Hristos sunt toţi creştinii, fãrã deosebire, Botezul e o Tainã mai mare decât preoţia sacramentalã. Prin Botez toţi fãrã deosebire suntem sfinţiţi, tuturor ni Se comunicã Sf. Spirit, toţi devenim preoţi dupã Hristos, dupã preoţia Lui Hristos. Preoţia conferitã de Hristos nu e o castã, nu e rezultatul unor studii, etc.. Hirotonirea consacrã pentru preoţia sacramentalã, însã Botezul sfinţeşte întru preoţia cea dupã Hristos.

Joi seara am ajuns abia dupã sfârşitul Missei. Azi am mâncat trei snickers şi trei brânzoaice—iar pentru cinã şi cola.
Incomparabilitatea—Sf. Grigore al Tesalonicului înseamnã pentru mine ceea ce vizionara augustinianã însemna pentru Bloy. ‘Un Sf. Nicolae ştiu, şi un Sf. Grigore’ (ceea ce nu e un mijloc de a—i desconsidera pe Teolog, Nyssen, Dialog, Taumaturg şi Decapolit). Vastitatea cuprinzãtoare a viziunii şi a înţelegerii lui teologice. A sublinia ceea ce e mai reuşit (predicile). Scrierile zise ocazionale.