Din viaţã

Limitarea intervenţiei Lui Dumnezeu în vieţile oamenilor este una autoimpusã, însã realã. Limita e autoimpusã, însã sine qua non şi realã.
§
‘Religia …, ‘Iisus …’, ‘Lucruri …’, ‘Studii biblice’ şi ‘Simple reflecţii asupra decretului …’. ‘Misterele pãgâne’, ‘Iov’.
§
Existã ‘cele trei scrieri ortodoxe’ ale lui Tyrrell (de vãzut dacã ele corespund cu cele trei din tabelul lui v. Hűgel), plus ‘Ulei …’ şi ‘Creştinismul …’, ‘Biserica şi viitorul’, plus ambele ‘Lex …’, plus ‘Scylla …’, ‘Credinţa milioanelor’, ‘Credinţã şi nemurire’ şi scrieri polemice (‘O scrisoare …’ şi ‘Medievalism’). Care sunt cele trei vols. ortodoxe, de scrieri ortodoxe, şi care e postuma, sinteza postumã. Merite literare incontestabile au ambii ostracizaţi—Tyrrell, mai ales ca eseist—unul scriind mai ales eseuri, iar celãlalt, tratate.
§
V. Hűgel, grãbit sã corecteze, atenueze şi estompeze obiecţiile. [V. Hűgel scriind despre Tyrrell şi Loisy mi l—a amintit pe Paleologu scriind despre Ralea şi Cãlinescu.]
Sfãtuitor, prieten, îndrumãtor; sponsor; gestionar, adicã administra şi gestiona mişcarea, regla lucrurile, organiza înnoirea, dirija, orchestra.
§
Neacceptându—l pe Harnack, tezele lui Harnack, s—au vãzut excluşi din Bisericã şi de la Taine. De aceea, ei lucrau, luptau ‘între Harnack şi Curie sau cenzorii romani’.
§
Cinci cãrţi ale lui Loisy sunt de citit—altele şapte par interesante.
Cãrţile care i—au adus excluderea—mai ales cãrţile din primul deceniu al sc. XX—sunt excepţionale; celelalte, de dupã aceea, sunt discutabile, contestabile, cam arbitrare, teziste şi tendenţioase.
§
V. Hűgel contrasta, sau sugera contrastul dintre plenitudinea duhovniceascã a screrilor Pãr. Tyrrell şi intelectualitatea savantã, însã nereligioasã, a capodoperelor Pãr. Loisy—în ambele registre (biblisticã şi teologie, plus scrierea ocazionalã).
Irlandezul era mai inimos—şi mai coleric şi impulsiv.
§
Lui Loisy, ironic, caustic, îi displãcea, îi repugna timiditatea.
§
Dreptul de a fi interlocutorul şi egalul ….
Planul savant.
§
Vreun medalion de academician.
§
Era nevoie de ambii: şi de misticul dublat de filozof, şi de savantul dublat de teolog (sau gata sã enunţe concluziile teologice ale ştiinţei lui). În irlandez şi în biblist avem misticul şi savantul.
§
Dezinteresarea unuia, abnegaţia—şi şolticãria, orgoliul, vanitatea şi aptitudinea de a manipula, a înşela, a minţi şi a duce a celuilalt.
§
Polisemia ‘vieţii’.
§
Preocuparea pentru dialog nu trebuie sã o preceadã pe aceea pentru identitate. Identitatea precede dialogul, şi numai ea îl face posibil.
§
‘Les textes bibliques ouvrent très large l’horizon. Le lecteur y est invité à regarder au-delà de son nombril, de sa famille, de son peuple, de son groupe d’amis ou d’alliés, au-delà du présent. Il apprend que son histoire progresse vers un monde nouveau, une terre nouvelle, que ses proches rejoindront une foule immense de toutes races, langues, cultures et nations. Il sait que Dieu finira par entrer en relation avec tous et non pas seulement avec ceux qui pensent à lui maintenant. Il croit qu’il n’y a qu’un seul Dieu quel que soit le nom qu’on lui donne’.
§
Rebelii sunt ingraţi; existã o ed. savantã, sau mãcar integralã, a lui Tyrrell, Loisy, ca sã nu mai vorbim de Hébert şi de Houtin? Rebelii sunt proşti legatari, ingraţi şi leneşi, nu au abnegaţie.
În ce fel au preluat ei moştenirea—mãcar a tandemului modernist de acum un veac? Mãcar cei doi ostracizaţi—au fost ei integral publicaţi? Iar unul din ei a mai scris puţin dupã ‘privarea de Sacramente’ (pe când celãlalt şi—a continuat activitatea savantã pentru încã douã—trei decenii).
§
A culege şi alte mãrturii despre Loisy.
V. Hűgel continua sã îl citeascã pe Loisy şi dupã excomunicare/ ostracizare, şi nu spunea cã scrierile lui mai noi n—ar merita citite; continua sã îl studieze.
§
Mobilurile sunt diferite—de la contestarea francã (Turmel)—la cvasiateism—şi la strãdania de a moderniza modernizabilul, la deziderate legitime.
De la anticreştinism deghizat—la ateism camuflat—la deriziunea imundã şi abjectã—la efortul de înnoire.
§
V. Hűgel se interesa mult de filozofia catolicilor francezi; iar o parte i se pãrea nedisjunsã de religie—şi chiar de intrinseca valoare duhovniceascã.
§
V. Hűgel nu gãsea mai nimic de obiectat tocmai împotriva cãrţilor lui Loisy care i—au adus acestuia condamnarea la Roma şi excomunicarea, excluderea din Bisericã. E vorba despre capodoperele—cele cinci—din primul deceniu al sc. XX: trei scrieri biblistice, una teologicã (programul) şi una ocazionalã, vioaie, agerã. Agerimea şi dezinhibarea preotului francez îi plãcea—şi continua sã îi placã—mult.
Era neconvenţional şi independent în aprecieri.
§
Azi—gratajul chimic.
§
V. Hűgel aprecia ‘ca un rãsãritean’—cu calm, domol, independent şi senin, nefanatizat şi obiectiv, autonom. Pe de altã parte, peroraţiile schismaticilor nu joacã niciun rol în gândirea—şi acţiunea—lui.
Normã.
Valori.
§
De la Loisy, v. Hűgel pãstreazã şi menţine principalul—aproape mai totul. La începutul deceniului al treilea al sc. XX, încã îl gãsea pe Loisy drept un scriitor considerabil, un autor meditabil în vrac, majoritar folositor. Iar dupã aproape douã decenii de la apariţie, încã mai gãsea argumentaţia din ‘Biserica şi Evanghelia’, stringentã, normativã şi admirabilã, foarte instructivã şi folositoare—tocmai carta insurecţiei.
§
Mintea şi viaţa rãtãcitoare şi irosite, fãrã abnegaţie şi fãrã sens.
§
Etosul simplitãţii—tripla simplitate.
§
Amarul chimic, ca expresie a amarului lãuntric.
§
V. Hűgel era cu totul un om al creştinismului apusean.
§
Efort emoţionant, chiar dacã absurd şi ineficient.
§
V. Hűgel nu s—a dezis niciodatã de cei doi modernişti de vârf—ci numai de anumite aspecte discutabile ale evoluţiei lor.
Cãuta şi în filozofie spiritualitatea—şi simţul spiritualitãţii.
§
Nu a retractat niciodatã acordul cu marile lor cãrţi—acelea din ultimul deceniu al sc. XIX, pentru iezuitul irlandez, acelea din întâiul deceniu al sc. XX, pentru preotul francez; ambii, ‘oameni ai sutanei’, purtãtori de sutanã.
§
Îi plãceau, se simţea apropiat mai ales de englezi şi nemţi (--el spune cã şi de italieni, însã probabil cã unii dinafara iniţativelor moderniste pe care le patronase şi sponsorizase el la începutul secolului, când încerca sã facã, sã întreprindã ceva--). Ce gândea el despre soarta şi mersul tentativei de modernizare.
Cei doi englezi, neamţul şi cei doi—trei (mai ales doi) italieni, pentru care are generoase cuvinte de laudã.
§
Indiscreţia.
§
Impresia unui om bun, generos şi deschis—dincolo de mecenat, rang şi gestionare, strategia. Ca strateg al mişcãrii, sfãtuitor şi îndrumãtor. Strategul.
§
Eu cred cã lãrgimea paulinã se aflã obiectiv în învãţãturile Lui Iisus, şi cã Sf. Pavel a intuit calea pe care trebuia sã o ia Biserica.
§
Descrierea primirii Sf. Spirit de cãtre Proorocul Ilie.
§
Oamenii au gãsit, pe bunã dreptate, cã Biblia e mai înţeleaptã decât scolastica, şi cã trebuie recomandatã mai mult decât scolastica, şi cã e o mai bunã sursã a existenţei spirituale, a gândirii şi a teologiei.
§
Nu obligativitatea, ci viaţa creştinismului. Ceea ce e fanat, veşted.
§
În numele cui vorbesc.
Celebrarea frumuseţii, şi a vechiului modernism.
Ceea ce e deja vechi, revolut, fanat şi veşted, vestejit.
§
Povara şi pata excomunicãrii.
§
V. Hűgel nu a abdicat şi nu a abjurat nimic.
§
Merite în gestionarea grupului, şi a tendinţei.
§
Trebuie menţionat cã Loisy nu a fost unicul excomunicat; i—au urmat Houtin († 1926; excomunicat în ’09, la 42 de ani) şi Turmel († 1943; excomunicat în ’30, la 71 de ani).
§
Ce rugãc. verbale recomanda v. Hűgel. Vârstnicul v. Hűgel şi soarta mişcãrii moderniste, rãzleţirea grupului.
V. Hűgel reunea îndrãznelile filozofilor nemţi, cu sfinţenia, cu rugãciunea şi cu poveţele, sfaturile, îndreptãrile, îndemnurile preotului secular parizian al cãrui ucenic a fost.
Îi plãcea sã citeascã scrieri despre cei pe care îi cunoscuse sau întâlnise (preotul secular parizian, englezoaica, italianul); întâlnirilor, le adãuga şi cãrţile.
A studia.
§
La nemţii contemporani lui, la unii din ei, v. Hűgel gãsea deopotrivã religiologie şi metafizicã, o analizã religiologicã informatã metafizic (spre deosebire de unii din catolicii modernişti, la care nu gãsea decât purã religiologie, fãrã simţul transcendenţei şi al unui plan superior).
La moderniştii italieni gãsea defectele lui Loisy, fãrã a întâlni şi meritele.
§
Atingerea sau desluşirea unor realitãţi spirituale.
§
ME şi ‘Noii teologi’, vechii şi noii modernişti, Tucci. Bibliografii. Bibliografia. Citate de complezenţã. Curtoazia savantã.
§
Strãdania ei cãtre o viaţã cinstitã.
§
Cazuistica ‘despica firul în patru’—însã ca sã disculpe, nu ca sã culpabilizeze.
§
Luni, visãtoare; marţi, întunecatã, şi mai devreme; ieri, oblic, surâs; azi, drept, ceasul.
§
Izmenirile lui Vasquez, tonul autosuficient, apodictic şi arogant; rãspunsurile lui arogante şi arţãgoase.
§
Descrierea trãirilor Sf. Ilie; fazele psihologice prin care trecea, aşteptând arãtarea Domnului (primirea Sf. Spirit).
§
Elocvenţa vulgarã a predicii (despre istoricism), ifosele retorice.
§
Ea avusese dreptate: dacã aş fi iubit—o, m—aş fi purtat altfel. Aş fi avut o eticã a iubirii.
§
V. Hűgel nu menţioneazã niciodatã catolici modernişti nemţi—iar pe cei italieni, numai ca sã arate cã l—au dezamãgit. Filozofia protestanţilor nemţi rãmânea principalul sãu izvor de reflecţia; mai era şi mândria ca eseistul cel mai interesant al modernismului sã fi fost un irlandez.
§
Capacitatea de abnegaţie realã a oamenilor, capacitatea de a se jertfi şi de a se dãrui. Capacitatea de a oferi—nu din surplus, ci chiar din ale sinelui.
§
Luat de—a dura, dat de—a dura.
§
Inutil& substrat.
§
Cumãtrul. Gospodãrirea.
Umor, fineţã, subtilitate.
§
Von Hűgel aprecia literatura spiritualã (şi filozoficã) italianã. Deasemeni, completa întâlnirile prin scrieri. Îi plãcea sã şi citeascã de/ despre cei pe care îi cunoscuse. Von Hűgel nu vorbeşte niciodatã despre spanioli, nici despre catolicii nemţi; de la italieni, cei care ajunseserã sã îi placã erau alţii decât moderniştii. Însã familiarizarea autenticã cu universul culturii italiene este evidentã. Gusta scrisul italian.
§
Chirurgul—nevasta, bursa, cariera/ postul. Buna calitate a ieşit, pânã la urmã, la suprafaţã. [--despre chirurgul ortoped CMB--]
§
Abia în legãturã cu v. Hűgel se poate vorbi despre ‘cartea vieţii’. Ceea ce primeazã la el este înţelegerea.
§
Existã o logicã a comportamentelor, iar aceastã logicã este necruţãtoare şi implacabilã.
§
Uneori pretind cã îmi repugnã artificialitatea—cu toate cã întreaga mea viaţã e alcãtuitã din aşa ceva.
§
Ieri, la tarabe, studente—dupã atlase de anatomie, etc..
§
[Cf. dum.; cf. marţi; valuta, stocarea; 3 x tarabe; hram, ed.; moderniştii: 4 z., orã, o ed.; studentele.]
§
Pentru mine, etologicul e atavicul. Etologia se ocupã de atavic. Ceea ce fusese neutru la animal, devine atroce şi detestabil la om.
§
Prin diferenţã (cu tâmplarii, cu faianţarii), vãd cât sunt de aerian, de aiurit, de buimac, de absent, de neatent şi de bont.
§
Missã; vãruit; gunoi; mâncarea; abluţia.
§
Banalitatea şi fadoarea personalismelor; crezusem cã e numai impresia/ prejudecata mea, însã e şi nemulţumirea altora—faţã de acest stil cãlâu, anost şi tern de a filozofa.
§
Derapajele teologiilor protestante, devierea lor înspre o atitudine filozoficã modernã care nu mai are absolut nimic de—a face cu modul în care simţeau şi raţionau întâii creştini. Toate încercãrile exegeţilor de a eluda istoricitatea Învierii Lui Iisus sunt absurde petiţii de principiu care atribuie oamenilor de acum douã milenii nişte poziţionãri cu totul noi şi elitiste. Pretinzând cã descoperã substratul trãirii de cãtre ucenici a evenimentului Învierii, aceşti autori postuleazã nişte atitudini filozofice extrem de convenţionale şi de neconvingãtoare. Niciun ucenic din sc. I n—ar fi gândit aşa, în termenii transistoricitãţii, sau ce alte fetişuri ideologice mai scornesc noii exegeţi.
§
Luciditatea—personalistul şi modernistul. Defectele stilului, ce îi lipsea, banalitatea ternã.
§
Sunt numai un laic medic care îşi renoveazã casa.
§
Bizantinismul repugnant al asceticii antebelice—şi chiar pre—conciliare, pedanteria vanã; nu asta e ceea ce vãd la creştini ca Wright. O îmbunãtãţire, un progres s—au produs, o schimbare s—a petrecut.
§
Existenţa mea pustie, rarefiatã şi friguroasã, rebegitã şi letargicã, minimalã şi lâncedã.
§
Sunt conştient de sensul, de orientarea, de impresia, de tendinţa şi de intenţia acelor gânduri (de la 17 ¾ ani).
§
Eu cred în Bisericã şi în aceastã accepţie empiricã—adicã primesc o impresie a comuniunii, a comuniunii catolicilor mai întâi—a comuniunii creştinilor, mai apoi—pânã la fruntariile creştinismului—a comuniunii oamenilor religioşi—şi a comuniunii ‘anonimilor’, a acelora pe care Împãratul Iisus, când va veni în slavã, îi va numãra în rândul oilor. Însã ca sã nu diluez enunţul, mã voi referi în special la comuniunea catolicilor. (Acest simţ îl exprima şi Papa, când enunţa obiectivele vizitei unui Pontif, cu ocazia cãlãtoriei la Istanbul.)
Existã un pol absolut empiric al comuniunii religioase. Cred cã existã un liant duhovnicesc al sinaxei liturgice—oricât de aproximativã şi de infirmatã, în detalii, ar fi aceastã comuniune, şi de contrazisã, ca iluzorie, şi de dezminţitã de veninul bigoţilor, al fanaticilor, al neomenoşilor.
§
Ceea ce numai simbolizeazã, însã nu şi reprezintã întregul vieţii.
De ex., reprezentãrile explicit religioase sunt reprezentãri numai parţiale şi simbolice; ele simbolizeazã întregul, nu—l descriu minuţios sau complet. De aceea, ele sunt bine numite ‘simboluri religioase’.
§
Anumite caracteristici ale modernitãţii. Caracterul fragmentar al experienţei. Paradoxurile, aporiile şi antinomiile; gnoseologia modernistã.
§
Progresismul pare mai vag, pragmatic şi nefilozofic. Simpatia mea pentru marii progresişti rãmâne.
§
Pentru teologii liberali şi filozofii conecşi, era lipsit de distincţie, pentru un savant, sã creadã în minuni; e o chestiune de snobism, de blazare, de afectare. Nu existã niciun fel de motive filozofice—ci numai un elitism arogant şi o încoţopenire. Existã la ei îmbufnare faţã de cosmicitatea mântuirii. Superstiţiile lor savante nu erau mai respectabile sau mai puţin descalificante.
§
Religia trebuia emancipatã de osificarea şi anchiloza enunţurilor liberalismului protestant.
Cãci liberalismul nu aducea nicio eliberare, ci numai anchilozã şi senescenţã—ca un fenomen de decadenţã—şi de involuţie religioasã—scepticism banal deghizat în teologie, necredinţã drapatã ca religie.
§
Înclinaţia patologicã spre sinistru—de exemplu, spre sinistrul protestant.
§
Îndrãzneala dreaptã şi legitimã face întotdeauna o impresie bunã.
§
Reprezentarea mea fiziognomicã despre Harnack este aceea a unui senil radios, a unui senil surâzãtor. Un chip neplãcut, uscat însã flasc. Şi probabil cã îl confund pe Harnack, ca fizionomie, cu Dilthey. Cãci Dilthey arãta tocmai aşa.
§
Nimic nu îmi repugnã mai mult ca ideea unui stat confesional; nu spun asta ca minoritar catolic într—o ţarã unde sentimentul anticatolic prevaleazã. Însã urãsc ideea constrângerii la practicarea religiei. Nu obiectez împotriva prezenţei publice a religiei—însã deopotrivã împotriva imixtiunii religiei de stat, şi a oricãrei coerciţii şi constrângeri în direcţia practicãrii vreunei religii.
Statele moderne democratice sunt conduse reprezentativ; acolo unde se iau mãsuri împotriva religiei, aceste mãsuri sunt expresia scrutinului popular şi a deciziei sau consimţãmântului naţiunii—prin reprezentanţii sãi. E dreptul unei naţiuni sã fie gestionatã aşa cum o vrea. E şi dreptul minoritãţilor sã fie apãrate. Echilibrul e probabil unul ideal.
§
V. Hűgel e vãzut mai ales ca prieten, ca îndrumãtor, ca sfãtuitor, ca sponsor şi ca personajul care a gestionat mişcarea modernistã—însã, mai presus de acestea, era un autor, un filozof, un mare scriitor—şi un om de rugãciune.
§
Însãşi expresia de ‘Înviere cu trupul’ e una profund echivocã, fiindcã nu ştim despre ce fel de trup era vorba, ce se înţelegea prin ‘trup’—înafarã de indiciile relatãrilor evanghelice ale apariţiilor şi de descrierea paulinã. În plus, e clar cã Sf. Ap. Pavel vorbea despre ‘Învierea cu alt trup: acela duhovnicesc’, nu de învierea cu acelaşi trup. Ap. Pavel ştie cã trupul învierii e altul—nu numai altfel, ci: altul—decât trupul pãmântesc.
§
Ieri searã, dum., m—am uitat un pic pe al doilea v. al ‘Sinopticelor’ Pãr. Loisy. Interpretãrile mi s—au pãrut foarte demitologizante şi tendenţioase; dacã v. Hűgel numea asta moderaţie, înseamnã cã dãdea o accepţie foarte vagã istoricitãţii Evangheliilor. Exegeza lui Loisy nu e una neutrã, ci adânc demitologizantã. Evenimentele evanghelice sunt, la Pãr. Loisy, naraţiuni simbolice, naraţiuni figurate. Pentru el, rudimentaritatea şi primitivitatea sunt indicii de originaritate; ceea ce mai amplu e ‘amplificat’, e nãscocit, adãugat. Tezã care ar face ca Beaumarchais sã—l preceadã, cronologic, pe Shakespeare, şi imnografii latini creştini, pe Vergiliu.
Dacã reprezentarea despre Evanghelii a lui v. Hűgel era aceea a Pãr. Loisy, asta denotã un stângism exegetic pronunţat. Ceea ce face cu atât mai interesantã concilierea lui cu evlavia de care era capabil acest om.
§
Hârdãul sau ţucalul fanatismului. Tot ceea ce depãşeşte ironia şi gluma spiritualã e neavenit.
§
Ignoranţii neînfrânţi care sorb adânc din ţucalul fanatismului, din hârdãul calomniei religioase; vânturãtorii de calomnii pioase.
§
Pentru mine: Roma, Missa, rugãc., Iisus, Maria.
§
Eroarea fundamentalã a biblisticii demitologizante este ipoteza cã Evangheliile decurg toate dintr—una, provin dintr—un text primitiv, ale cãrui prelucrãri sunt. Originea literarã comunã a Evangheliilor. Ceea ce face ca tot ceea ce nu se suprapune tiparului comun sã fie surplus, excedent şi interpretare.
Acest bizar reducţionism documentar eliminã tot ceea ce nu coincide cu tiparul comun. Tot ceea ce nu e reductibil la ‘trunchiul comun’ devine superflu. De aici decurge prejudecata cã istoriei nu poate sã îi corespundã decât forma cea mai lipsitã de strãlucire, cea mai ternã şi cea mai banalã a evenimentelor.
Simplismul şi contestabilul acestei ipoteze vulgare sunt stridente. Adevãrul istoric e fãcut sã coincidã cu configuraţia cea mai ponositã. Se porneşte de la premisa cã tot ceea ce nu corespunde reprezentãrii mecanicist—pozitiviste despre lume e inautentic. Aceastã premisã specioasã e cea mai discutabilã. Se echivaleazã firescul cu anostul.
§
Dumnezeu a dãruit bãrbatului un sistem nervos curat şi integru.
§
Studiului ştiinţific al Bibliei, atât de necesar, i—a fost suprapusã şi calatã o filozofie demitologizantã, derivatã din filozofiile sceptice ale Preiluminismului. Încât s—a ajuns ca aceastã filozofie, amestecatã cu rezultatele obiective, sã fie datã drept ştiinţã.