Din viaţã

Nu faptele sunt relevante, ci numai transluciditatea lor, lumina care le strãbate, lumina vie a sinergiei desãvârşite. Aşa ‘înfloresc’ oamenii, v. Hűgel şi Simmel.
Simmel ca luteran apostat/ agnostic. Luther la Simmel (înainte de Heidegger). Luteranizarea. ‘Filozofia religiei’. Gânditor religios.
§
O istorie a modernismului catolic de Houtin; ‘Principiile filozofice ale modernismului francez’ de Lewis.
§
În religie nu poate fi vorba despre a te forţa sã adori, despre o adorare constrânsã, silitã. Adoraţia nu e ascezã, disciplinã, ci jubilaţia pentru care era recunoscãtor Iisus.
V. Hűgel despre adoraţie, cultul Sf. Inimi şi adoraţia euharisticã.
§
E deplorabil atunci când un neavenit a scris despre Troeltsch, iar eu—nu.
§
Cumpãtarea, şi latura de austeritate necesarã. Reprezentãri confuze sau extremiste, dezechilibre.
§
Ignoranţã.
§
Avea ştiinţa; îi lipsea evlavia, rugãciunea.
§
Lupta lor este întrucâtva şi lupta mea. Empiric—neaprioric.
§
Exprienţe, trãitul, viul; empiricul. Discreţia.
§
Frontul împotriva iernii.
§
La modernişti, nu totul e acceptabil, şi nu totul e fals. Nu totul e nociv, şi nu totul e folositor.
§
Câtã vreme rãmânem în domeniul butadelor.
§
Gãsesc oamenii mai degrabã fascinanţi, fini şi delicaţi, decât dezamãgitori.
§
Aducerea la catehism.
Apocrife.
§
Progresiştii au astfel de lucruri bune pe care nu le gãseşti la talmudişti, la fanatici, la habotnici, la pedanţi.
§
Ceea ce a fãcut cu putinţã aceastã nouã predicare şi vestire. Miasmele catehismului şi a ‘creştinilor dupã catehism’.
§
Locul meu nu e alãturi de teologii savanţi, de ‘profesioniştii’ teologiei, ci dincoace, alãturi de laici şi de aceia ca Gillet, Habra, ‘nesavanţii’, v. Hűgel, Huvelin, Sf. Thérèse, Claudel.
§
Teologia despre religie, ‘tranzitivã’—nu aceea despre alte teologii.
§
Poate cã nu un ateu, ci un agnostic, însã adânc ataşat cultural de prezbiterianism, de tradiţiile scoţiene calviniste, chiar de predania scoţianã protestantã. Replica datã spiritului inchizitorial. ‘În ziua în care Damian va fi fãcut sfânt, lumea nu îşi va mai aminti de tine decât fiindcã ai calomniat un sfânt’. Ripostã usturãtoare.
Nãravul, pornirea îmbâcsiţilor de a vedea defecte.
§
Filozofia religiei.
§
‘Nu sunt un om al filozofiei. Sunt, în mult mai mare mãsurã—sau în mare mãsurã—un om al teologiei—şi, mai ales, al religiei.’ Dezicerea. Abjurarea.
§
Curatul impuls cognitiv.
§
Existã o discontinuitate între gândirea enunţatã într—un articol de dicţ.—şi gândirea de care e capabil un Huvelin. Existã ‘semnificaţii mai adânci’, care scapã senzaţionalismului fanaticilor şi talmudiştilor.
§
Mireasma creştinismului slujirii, caritativ, ‘pentru alţii, altruist, al abnegaţiei. Creştinismul veşniciei care deja a început. Situarea în plenitudinea acestei desãvârşiri. Futilitãţile (pardon de expresie).
‘Atenţia socialã’, şi ‘intenţia socialã’.
Iubirea, simpatia şi discreţia.
§
Catolicismul e mai bine enunţat în cântarea gregorianã, decât în scolasticã—sau în ‘ortodoxia romanã’ (poate cã pe nedrept bagatelizatã sau ironizatã, însã deficitarã şi restrictivã).
§
A nu rãni.
§
Mie mi se pare cã apusenii sãrbãtoresc bine şi cu strãlucire atât Naşterea, cât şi Învierea Domnului nostru.
§
Ucigãtoarea de suflet dispreţuire a fenomenalului.
§
Sfânta mea era un copilaş, mai tânãrã decât am ajuns eu, mai tânãrã decât sunt eu acum.
§
A fi morocãnos şi nesociabil nu înseamnã a fi mistic.
§
Biografii fachiriste şi tendenţioase, care subliniazã senzaţionalul fachiristic.
§
Harul precede. Creştini încercaţi. Sutaşul şi parabola eshatologicã. Mireasma simpatiei. Mai creştine decât sunt eu. Lecţii. ‘Anonimatul creştin’. Egoismul. Creştinii neexpliciţi, neteoretici. Supraabundenţa harului. Cadre neecleziale. Strigenţa. Exigenţa. Din fapte. Câmpul de onoare—spunea agnosticul acela prezbiterian.
§
Cred cã nu puţinor teologi ai eliberãrii şi ‘marxişti din fapte’ li se va adresa Hristos: ‘Veniţi, preaiubiţii Tatãlui Meu …’; şi nu puţinor franciscani, isihaşti şi prezbiterieni le va spune: ‘Plecaţi de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic al Iadului!’.
§
Ca filozof al religiei. Gândirea. Eşecul filozofiei (abstracte). Ce e de condamnat la el? Dezacordul; mãrturia existenţei, abnegaţia de care era capabil. Vanitãţi. Ruşine Bisericilor sc. XIX! Iniţiativa.
§
Decorticarea. Existenţele creştine, de bucurie şi pace, nu sunt acelea din biografiile scrise de strepeziţi şi de pedanţi.
§
Mare e numele de creştin.
§
Invidia opincarului.
§
Cred numai în ceea ce aranjeazã Dumnezeu în atotputernicia Lui.
Mai constat şi preferinţa Lui Dumnezeu pentru mijloacele umile. Sfinţirea; jubilaţia, paradoxalul.
§
Nu numai semnele, ‘minunile’ Lui Iisus sunt de naturã divinã—ci şi parabolele, şi învãţãturile. Poate mai ales parabolele, forma supremã a învãţãturii Lui.
Vameşul cel evlavios nu ‘simte harul’; nu simte justificarea pogorându—se asupra lui. Fiindcã nu i—ar folosi sã o simtã.
§
Proscrierea citirii Bibliei.
Monopolul clerical.
§
Limbajul zornãitor de poncife.
Naturaleţea şi lãudãroşenia anticilor.
§
Preocuparea ortodoxiei, a succesului Bisericii şi a socialului.
§
Repartizarea, casã, renovarea, concediu, valuta.
§
Ca filozof al religiei, era, cu neînchipuita lui subtilitate, un fel de GS al creştinismului.
Creştinii.
§
Ideea mea despre filozofia religiei—v. Hűgel, Laberthonnière, Eucken, Blondel şi Troeltsch. Nevoia de filozofie—cãreia ‘neoortodocşii’ luterani i se vor împotrivi din rãsputeri, cu înverşunare.
§
Mã gândesc şi la mizeria scrisorilor mele cãtre D. Toma, P. şi Gilbert—cât sunt de ponosite.
Efort confuz.
§
Darul de a inspira simpatie.
§
Cu ţârâita.
‘Cã puteam sã fi avut o viaţã a noastrã, şi nu sã rãtãcim ca nişte câini pe strãzi.’
§
Dezbãrarea.
Elementele exterioare care înãbuşã.
§
Cea mai legitimã aspiraţie a oamenilor. Vârsta, ecumenismul şi cheful, ≠, atmosfera.
§
V. Hűgel nu credea în minuni; era sceptic în privinţa minunilor.
§
Analiza filozoficã a datului pozitiv religios. Ce se înţelege prin filozofia religiei. ‘Emanciparea’. Tutela. Tutelarea. Gânditorii religioşi. Gânditorii creştini. ‘Filozofia religioasã’, ca hibrid, ca ceva insalubru.
V. Hűgel gãsea cã filozofiile luteranilor nemţi îi sunt mai folositoare decât cele ale ‘imanentiştilor’ catolici francezi. [Probabil cã de aici ideea rezervelor, sau a raporturilor mai puţin decât excelente cu ‘imanentiştii’ francezi—obiecţiile veneau de la englez.]
§
Cititor minuţios, v. Hűgel ştia cã scrierile existã pentru a fi folosite, şi le dãdea cele trei utilizãri: studiu, alimentare sau folos duhovnicesc şi amuzament. Folosului duhovnicesc, v. Hűgel îi conferea o accepţie mai degrabã largã—cu toate cã deloc vagã. În Tyrrell, gãsise un scriitor pe placul lui. (Eseurile lui Tyrrell sunt la v. Hűgel ca acelea ale lui Ralea şi Eliade la Paleologu.) Ştia sã gãseascã şi în cãrţile savante o inspiraţie creştinã genericã şi vie. Rar gãsea un folos pur intelectual în cãrţile admirate de el.
Ceea ce e pentru studiu, ceea ce e pentru amuzament literar, şi ceea ce e pentru alimentarea duhovniceascã.
§
Numai din mãrturia luminii faptelor.
Predica verbalã nemãsuratã e, la un laic, o imposture, o incontinenţã regretabilã, un abuz.
§
Cultural, temperamental, ca dispoziţii şi înclinaţii, sunt înrudit cu progresiştii şi cu moderniştii —insurgent, refractar la autoritate, scârbit de obtuzitatea încoţopenitã.
§
Substratul relaţional.
§
Ceea ce sunã înrãit sau muşcãtor.
§
A suscita dezbateri şi controverse. Preocuparea mizerabilã, lamentabilã.
§
Ca gânditor independent, cu adevãrat liber, fãrã calificãri universitare.
§
Bucuria horaţianã, şi scârba faţã de tipologia creionatã de prezbiterianul scoţian agnostic (calomniatorii de meserie).
§
În privinţa moderniştilor—oameni, cãrţi şi doctrine—pot spune cã eu merg pe mâna lui v. Hűgel.
§
Erau condiţii de luptã, de campanie. Confuzie şi disperare.
§
Semnificaţia unei misive redactate la zece ani dupã virajul sãu. În ea existã numai modernişti, filozofi şi autori duhovniceşti.
Adicã, niciun exponent al ‘terapeuticei’ şi sanitarei ‘teologii romane’.
Nota nelatinã—anglo—germanã—a receptivitãţii lui.
§
Cu încredere—dacã Biserica e de la Dumnezeu, adevãrul şi Biserica n—au cum sã nu coincidã. Cei zdrobiţi de decizii arbitrare.
§
Panoul: gruparea ilogicã a sfintelor personaje.
§
A nu confunda obiectivitatea filozofiei religiei, cu neutralitatea agnosticã a religiologiei, şi nici cu substratul tulbure al ‘filozofiei religioase’.
§
Pânã la 11 ½, dum., fumat, cafele, cola şi tratatul despre modernism.
§
La pg. 112 a scrisorilor lui v. Hűgel, reiese cã nu gãsea nimic de obiectat ‘Bisericii şi Evangheliei’, tocmai apãrute, şi nici ‘Studiilor evanghelice’ (din care semnala mai ales ‘cele patru studii ioanine’).
§
A nu mã imagina, a nu mã închipui altcineva.
§
Anumite concluzii ale biblisticii nemţeşti pãreau mai stringente şi mai certe acum un veac, decât sunt acum.