Din viaţã

Trecerea de la mecanic la organic e un salt calitativ.
Mai ales, trecerea de la o concepţie/ interpretare/ înţelegere mecanice, la unele organice, suple, intuitive.
Jalonarea prin scris; în acest sens, esenţialitatea scrisului, caracterul sãu definitoriu.
§
Poeme urbane inspirate de muzica electronicã.
§
N—aş traversa strada, de la biserica unde merg acum, pentru o Missã tridentinã; nu despre asta e vorba.
§
Uitasem cã am nevoie de Dumnezeu şi de intervenţiile Fecioarei.
Or, acestea ţin de ‘necesarul meu zilnic’.
§
Placida ei lipsã de curiozitate, obtuzitatea lãfãitã.
§
Existã din cei care cred cã piesele lui Seneca sunt poeme, sunt scrise pentru a fi recitate şi nu ‘jucate’; reputaţia ca dramaturg a lui Seneca, respectul de care s—a bucurat veacuri la rândul. Seneca şi elizabetanii, clasicii francezi.
§
Spiritualitãţi—Gracq (geografia), Verne (deschiderea), surrealismul (în formulãrile gracqiene).
§
Vorbind despre lipsa de semnificaţie a miturilor antice clasice pentru noi, Gracq se gândea la contemporanii lui, Giraudoux, Anouilh, Cocteau, Sartre şi Camus, preocupaţi de rescrierea pentru modernitate a acestor mituri antice. Era o adevãratã modã în jurul sãu, ca dramaturgii sã scrie astfel de lucruri.
Pentru JG, asemenea rescrieri erau zadarnice, încercãri de recuperare a unei mitologii devenite ineficiente, perimate, rãsuflate.
Legendele bretone erau singurele care îi spuneau ceva; nu cele antice clasice, nici cele scandinave, nici cele irlandeze—ci exclusiv cele bretone, arthuriene.
Pentru el, mitologia anticã este epuizatã, revolutã.
§
Ca impresie de artã, ca emoţie, Bonciu şi Tabucchi, anul acesta.
§
Sunt menţionat şi eu în Evanghelii: acolo unde e vorba de vreascuri, de ‘lemnul cel uscat’, a cãrui soartã o plânge Domnul.
§
Ca în strãfulgerãri, şi la o mare depãrtare, am vãzut, prin noianul abisului, frumuseţea, temeiul fiinţei.
Licãrind în imensitatea abisului.
§
‘Aspectul de mãreţie al unei statui a lui Sofocle mãrite enorm însã înceţoşate.’
§
‘Celãlalt impresionism literar’—James, F M Ford, Conrad. Impresionismul englezilor. A studia procedeele, ‘tehnica’, abordarea, tratarea. Francofilia. A crede în impresionismul literar. Nu existã reţete. A nu reduce literatura la seturi de tertipuri literare. Literatura le va transcende întotdeauna pe acestea.
Impresionismul explicit şi exclusiv—numai la modernistul englez francofil.
§
Rânduri ale unui mistic.
§
Suprarealiştii francezi comunişti—simpatia—blam—japonezii—chinezii, romane medievale—elveţianul, originea surrealismului instinctiv.
Sovieticii. Nota suicidalã.
§
La rugãc.—cu hinduşii, cu budiştii, cu taoiştii.
§
Caleidoscopul de impresii. Tehnica, meşteşugul.
§
Literatura şi existenţa. (Religia ca interpretare a existenţei ca atare, şi a existenţei în scopurile ei ultime, în termenii ei ultimi, ca ‘lucruri de pe urmã’.)
§
James, Beyle, Gracq, Rovani, Prus, Conrad, Lampedusa, Tabucchi, autoarea; CD, Sh..
§
Circumscrierea sferei lecturilor şi a informãrii ei literare (ziarele—ed.).
§
Cãrţile reluabile imediat, indefinit recitibile. Cele imediat reluate, la a cãror recitire se trece imediat.
§
Enunţul şi interpretarea practicã.
§
Gingãşia închipuirii afective a acelor monahi de demult.
§
V:--MS (antologia)—Duhamel—scandinavul—polonezul baroc—victorianul.
§
Numitã ‘sceptru’.
§
Sublimul (cosmicul, vitezele, distanţele) şi senzaţionalul, în SF.
§
Despre ‘Pãmânt desţelenit’, ed., literaturã sovieticã, ’92, ‘Buridan’.
§
Cel puţin unele pagini din Dostoievski sunt transcrieri de viaţã interioarã, trecere nemediatã a vieţii lui interioare în cãrţi.
Rozanov vedea în romanele lui Dostoievski propriul sãu jurnal, iar Şestov le trata drept confesiunea lui Dostoievski. Ceva adevãr existã în aceastã perspectivã. Atâtea pagini dostoievskiene poartã amprenta unei febrilitãţi de redactare care este şi o febrilitate de trãire. Sunt transcrieri ale febrilitãţii existenţei.
§
Colecţionez filme ca ‘War of the Monsters’, ‘Warning from Space’, ‘Destination Moon’, ‘The Galaxy Invader’, ‘Aerograd’, ‘Battle of the Worlds’; de unde vã daţi seama de care e ideea sau noţiunea mea de cinema. Rãzboaie, bãtãlii, avertismente şi invadatori …. Titlurile sunt deajuns ca sã—mi aprindã închipuirea. Cãci eu frecventez cu nesaţ cinemaul SF, în toate ipostazele lui. Poate cã acesta e reversul interesului, dealtfel exclusiv, pentru Mihalkov şi Bergman.
Existã filme al cãror titlu evocã ‘monştri’, însã nu aparţin horrorului, ci SF—ului.
Secţiunea la care mã refer, a cinematecii mele, cuprinde cam nouã filme SF (câteva, ca acela al lui Wood, am preferat sã le consider drept horroruri).
Consider ca SF: ‘War of the Monsters’, ‘Purple Death From Outer Space’, ‘Warning from Space’, ‘This is Not a Test’, ‘Destination Moon’, ‘The Galaxy Invader’, ‘Aerograd’, ‘Battle of the Worlds’, ‘Blade Runner’.
Iar ca gotice: ‘Driller Killer’, ‘The Man Who Changed His Mind’, ‘The Ghoul’, ‘The Atomic Brain’, ‘Plan 9 From Outer Space’, ‘Dead Men Walk’, ‘Die Sister, Die!’, ‘2—Headed …’, ‘Oasis of the Zombies’, ‘Sound of Horror’, ‘Grave of the Vampire’, ‘At Midnight I’ll Take Your Soul’, ‘Embryo’, ‘Horrors of Spider Island’, ‘The She Beast’, ‘Frankenstein’, ‘Dr Jekyll and Mr. Hyde’.
§
Banalitatea crasã a ceea ce avea de spus despre ‘lecturile copilãriei’.
Criticã pur exclamativã, vidã, interjecţionalã, lipsesc orice impresii, senzaţii, idei, orice comunicare a unor impresii care sã merite notate.
§
Iisus îi reproşa gazdei sale, fariseul, nu neospitalitatea, ci formalismul, rezerva. Nu cã era om nepoliticos sau neospitalier; însã Iisus vroia mai mult decât formalism. Îi reproşa farizeului cã se drãmuieşte. Cã nu se investeşte. Şi, bineînţeles, cã în spatele formalismului, se aflã falsitatea, inautenticitatea, reaua credinţã—neştiute, poate, explicit, nici farizeului, neconştientizate nici de acesta—însã reale şi prezente. Iisus se referã la straturile relei credinţe: existã şi din aceea ascunsã, neconştientizatã, ca a farizeului celui reticent. Evanghelia descrie aici un comportament caracteristic, un tipar comportamental—al indisponibilului, al meschinului. ‘Eşti meschin’, îi dã Iisus a înţelege gazdei sale. Iisus vrea o altã iconomie a relaţiilor, cu alte caracteristici.
§
Azi, ‘Volga petrece’ (Vesiolîi), ‘Mâncãtorii de ziduri’ (3 vols.), ‘Gânduri nepieptãnate’ (Lec), ‘Nuvele’ (Duhamel), ‘Aur’ (Mamin—Sibiriak), ‘Rendez—vous cu Rama’, ‘Pãmântul fructelor de aur’ (Amado), ‘Dupã o lungã şi grea suferinţã’ (Elvin), ‘Sãgetãtorul’ (Dna. Ginzburg), ‘Viitorul vine din toate pãrţile’ (Crînguleanu), ‘Într—o ceaşcã de ceai’ (Hearn), ‘Anii mãgãriilor’ (Ćopić), ‘Manuscrisul gãsit la Saragosa’, ‘’Cãsãtorie ciudatã’, ‘Pe urmele şarpelui boa’, ‘Douã vieţi’ (Bennett).
§
Ipostaza de lut însufleţit, drama neştiinţei, a ignoranţei.
§
Dumas, Barring; Updike, Forster, Waugh, Ford, Nabokov şi Naipaul. Taoism.
Anticii. Tao. Pãrinţii. Conrad, Mauriac, Greene, James.
Pe de altã parte, romane studiabile, ca ‘Educaţia sentimentalã’. Cei care au scris ‘Educaţii sentimentale’ (unii modernişti, etc.). Ceea ce serveşte la tãierea chefului de aiureli. Cãrţile de naturã sã justifice, sã motiveze acea iubire exclusivã pentru literaturã.
§
Alte femei. Existã şi alte femei. 34—35 ani.
§
Nu mantre sau fraze incantatorii, ci principii.
§
H de M închina pentru zeiţa Cypris—ca şi Petroniu.
Depinde de ceea ce subînţelege fiecare prin ‘voluptate’; unii se referã la dezmãţ.
§
Laic, perspectivist, modernist, înclinaţia intuitã, afabil, individualist în mod spontan şi neegoist (împotriva malaxorului comunitar, al comunitarismului, afirmarea a ceea ce e individual).
§
Sã fiu pe deplin, şi deschis, ceea ce sunt fãcut sã fiu.
Fãrã rabat.
Viaţa nu oferã, nici ea, vreun rabat.
§
Ieri, vin., coborârea ei, în douã trepte (aer; gândul la ambiguitate şi minciuni).
§
Artificialitatea detestatã, impropriul, non—eul.
§
Cu febrilitatea şi curãţia unui monah, fãrã pic de blazare sau de cinism.
§
Dezavantajul ‘continuãrilor’ narative poate fi dedus din ceea ce scrie JG despre elementele istorice din romane, care le destramã. La fel, ‘continuarea’ e nevoitã sã presupunã şi sã postuleze o existenţã exterioarã, ceva existent înafarã. Ceva care o reduce, ceva la care se mai poate numai referi, pe care nu îi mai e dat sã îl creeze. Acesta e inconvenientul capital al ‘continuãrilor’. Referentul lor existã înafarã. Nu se mai poate face nimic în aceastã privinţã. De unde, deficitul de artã, scãderea. Continuãrile literare au dezavantajul naraţiunilor cu elemente istorice. În acest sens, ‘continuarea’ e ca un fel de ‘roman istoric’, adicã preia ca atare elemente dinafara ei, din exterior.
De aceea, continuãrile sunt periclitate de autopastişare şi de autocomplezenţã. Autorul pare cã se autociteazã, cã se tãmâiazã. O lume ficţionalã existã numai în unitatea electricã a scrierii—nu de la o scriere la alta.
§
Din amuzanta carte a lui Ford despre James, vioi şi chestertonian scrisã, aflu cã lui James îi displãcea Flaubert. Iar în viaţã, Flaubert fusese înfuriat de insolenţa lui James.
Ford se pronunţa admirativ despre ‘Educaţia sentimentalã’.
§
Saltul în barca maturitãţii.
§
Ford îl considera pe Balzac un scriitor ratat; iar pe Smollett un realist mai avizat ca Thackeray, care le era superior lui Fielding şi Dickens. (Aceasta e scara cu patru trepte a realismului, la modernistul englez. Balzac e la bazã—iar Smollett, cãruia Ford zice cã i—ar şi fi semãnat, în vârf, suveran.)
§
Ford vorbeşte despre Balzac cu tot atâta dreptate, câtã avea James vorbind despre Flaubert.
§
Ziarele: 12 cãrţi.
§
Bonom, afabil, ironie necrispatã, urbanã, umor domol.
§
24 de cãrţi (ieri; joi; Beyle, bizantinologia şi Gaidar).
§
Cã atât pisoii şi bolile, gerontologia, cât şi ecumenismul sunt nevrednice de mintea, vârsta şi firea mea.
Artificialitatea resimţitã—şi lezantã.
§
Pentru unii pionieri ai avangardismului, am mai degrabã stimã.
§
Cartierul.
§
Pe Simenon l—am citit la 15 şi la 24 de ani (şase sau şapte cãrţi: una; 2—3: romanele în francezã; 2—3—adicã nuvele şi jurnalul).
§
Mai ales subiecte literare.
§
Nu ‘ştiri’, ci impresii despre evenimente, analize, ‘editoriale’. Nu faptul brut, informaţia, ci interpretarea, analiza.
§
Religiozitatea adevãratã, personalã, individualã, nu abstractul sterp al pietãţii convenţionale şi al tendinţei comunitare.
Tãcerea ca realizare a interlocutorului; oricum, preferabilã sporovãielii.
§
Cei care scriu despre lucrurile care mã intereseazã, cei care trateazã subiectele care îmi spun ceva.
Tendinţa eseisticii mele.
§
Gilbert, grec, n—are deloc uşurinţa scrisului. Însã e un foarte bun scriitor. Scrie foarte bine, nu şi uşor sau repede.
§
Ca pe antici; ca pe clasicii francezi, ca pe Sh., ca pe vechii autori. RK: ca pe Seneca.
Culorile, India; A.—aprecieri, culegerea, sapienţialitatea.
§
Mã întreb ce va fi gândit H de M despre celãlalt asiduu al antichitãţii latine—ME de M, spre a nu mai vorbi despre Montesquieu, Gibbon şi Mommsen. Un alt mare interpret al antichitãţii a fost şi HT (arta greacã, comediograful grec fãrã pereche, teza de tinereţe).
GS, JG, PC, ME de M şi antichitatea; ambivalenţa, modernii.
La 25 de ani, citeam numai despre romanii antici—nişte articole de dicţionar.
§
H de M avea un gust viu pentru istorie, pe care o cunoştea bine (romanii, italienii, spaniolii, janseniştii).
Nu îi citea numai pe istoricii antici. Citea, fireşte, şi cãrţile cu subiecte istorice ale modernilor. Îi cunoştea bine pe Sainte—Beuve ca istoriograf, pe Sienkiewicz. Om al sporturilor, a încercat sã şi trãiascã în felul anticilor—oricum, mai aproape de model decât erau clasiciştii strepeziţi şi epigonii clasicizanţi. În jansenişti vedea o reluare a virtuţilor anticilor, a unei atitudini antice. La fel, în câteva figuri istorice spaniole şi italiene.
Stendhal, Dante, Barrès şi Zola la H de M. Articole. Imaginea lui despre literaturã şi scriitori, aşa cum reiese din articole, din ampla lui activitate de publicist.
§
Pe el îl invoc atunci când se profileazã singurãtatea amarã.
§
Petroniu, Cato şi Pompei, ca embleme.
§
Derizoriu, rizibil.
§
Unii ar spune cã n—a fost iubit; alţii, cã n—a rãspuns la iubire.
§
‘Voyez-vous, il n’y a qu’une façon d’aimer les femmes, c’est d’amour. Il n’y a qu’une façon de leur faire du bien, c’est de les prendre dans ses bras. Tout le reste, amitié, estime, sympathie intellectuelle, sans amour est un fantôme cruel, car ce sont les fantômes qui sont cruels; avec les réalités on peut toujours s’arranger.’
§
‘cette écriture jaillie à travers trois siècles, de la profonde nappe classique, sans qu’il y ait jamais pastiche, l’écriture la plus aisée, la plus négligée, la plus libre, aux antipodes d’un style étudié et concerté, comme ceux de Gide ou de Valéry, ou d’un instrument approprié à un usage très singulier, comme est le style de Proust’
§
N—a ratat nicio prostie din câte se puteau spune.
§
Care sunt, în literatura românã, marile cãrţi îmbibate de durere?
§
Dumnezeu rãspunde uneori cuvintelor, şi alteori tãcerii.
§
Eu cred cã ‘mântuirea’ se pune în aceeaşi termeni ca în sc. XIX—şi ca acum douã milenii.
§
Dante la Picard şi Montherlant.
§
Înclinaţia intuitã.
§
Azi, Evanghelia lucanã a trimiterii apostolilor.
Paróhul, despre specificul Ev. lucane, prezenţa de ‘detalii frumoase’, fiul risipitor, samariteanul milostiv.
Evanghelia lucanã, ca una a frumuseţii. Notele ei distinctive. Gândul câte unui an cu fiecare Evanghelist.
Au fost menţionate şi regiunile decreştinate—Siria, Egiptul, nordul Africii, Palestina, Cappadocia.
Despre Sf. Isabella, ale cãrei moaşte sunt la Coimbra (în bis. ‘Sf. Clara’).
§
Mã intereseazã mai mult ce face cu materialele, premisele.
§
Anual, cinci autori latini şi vreo trei greci.
§
Citibili ca anticii—ca Seneca—şi clasicii francezi—clasicii sc. XVI—XVII.
§
Cei care îi citesc mai puţin pe Evanghelişti, decât pe pãgânii antici.
§
Simţul sublimitãţii evanghelice—chiar la cei care, ca FN şi EMC, detestau creştinismul—un dosar al mãrturiilor despre sublimitatea evanghelicã.
§
Evanghelii, NT, Biblia întreagã, scripturi şi documente taoiste/ asiatice, anticii.
§
Despre comicsuri şi ‘zece cãrţi ale copilãriei’.
§
Deprinderea de a—i citi pe Slavici şi Agârbiceanu, pe ardelenii didactici.
§
2 x ’88 (vara, o tânãrã, scara; iarna, o adultã, stiva).
§
III:--experienţe stenice& nevoia; firea, înclinaţia& compact, stenic, firesc.
§
Despre lecturile foarte plãcute (Dumitriu, Simenon) nu simt nevoia sã scriu, ajunge experienţa, trãirea, hedonicul literar; consemnez idei, nu plãcerea ca atare.
§
Sleit, epuizat de inactivitate.
Capitalul vârstei.
§
‘Filmul vechi’, ‘vechiul cinema’ e o categorie distinctã ca atare.
§
Lecturile foarte satisfãcãtoare nici nu le consemnez, nu scriu despre ele, nu ţin de analizabil.
§
Frumuseţea unei cãrţi; Montherlant, Gracq, una din cititoarele mele vorbesc despre ‘cãrţi frumoase’. Frumuseţea rãmâne categoria esenţialã a esteticii literare. Frumuseţea e întotdeauna originalã; ingeniozitatea, mãiestria, etc., conteazã mai puţin decât aceastã minunatã vrajã, dacã ea existã.
Supremaţia frumuseţii în literaturã. Corelativul ei e plãcerea resimţitã. Nu altceva decât frumuseţe şi plãcere cãutau cititorii la Horaţiu, la Vergiliu. Nu altceva realizau neîntrecuţii Bloy, Bernanos, Claudel, Mauriac în scrierile lor.
§
Ce este ceea ce dã frumuseţea unei cãrţi?
Stilul, lexicul, construcţia care satisface nevoia de organizare şi dispunere, substanţa literarã?
Impresia aceasta de frumuseţe nu e, desigur, atribuibilã numai unui singur factor.
Eu am resimţit—o, la 22 de ani, în faţa unui poem al lui Carducci şi a altuia al lui Arghezi; iar acum mã pregãtesc sã citesc antologii de versuri ale lui Gheorghiu, Teodorescu şi Stancu.
Drama, poezia, romanul, nuvela suscitã aceastã impresie de frumuseţe; uneori, şi eseul sau articolul sau scrierea memorialisticã sau chiar scrisoarea.
Se vorbeşte, în legãturã cu literatura, despre ‘valoare’; e mai direct sã se spunã ‘frumuseţe’ (frumosul fiind categoria abstractã, corespondentul abstract).
§
Categoria ‘înfãţişãrii înaintea Lui Dumnezeu’ (pentru a primi ceva)—gestul preliminar, ‘partea omului’.
§
Vigoarea frumuseţii literare, forţa ei fãrã stridenţã; frumuseţea, categorie fundamentalã a existenţei—corelatã cu ‘estetizarea vieţii’, ca la asiaticii ‘mei’. Îndeletnicirea literarã, creaţie de frumos—noţiune pe care japonezii şi chinezii o aveau—şi persanii, evreii, etc..
§
Nu cu îndrãzneli de seminarist/ vicar.
§
Impresia de frumuseţe.
M—am crezut om de idei, când eram om de plãceri, frumuseţe, senzaţii şi hedonizare.
§
Iar în frumuseţe se pãtrunde treptat.
§
Creatori de frumuseţe literarã. În literaturã, noţiunea de ‘creaţie’ nu are niciun sens înafara aceleia de frumuseţe. Creaţia literarã e creaţie de frumuseţe. Ceea ce e cãutat şi vrut în literaturã e frumuseţea.
§
Literatura aparţine vrãjii, enigmaticului, interesantului şi palpitantului, plãcerii şi bucuriei. Nu despre ingeniozitate e vorba.
§
Avangardism, dadaism, epigonism, formalism.
§
Cei care aspirã sã se pronunţe asupra întregii literaturi/ asupra unei întregi literaturi, ‘indiferent de preferinţe’.
§
Cei cãrora viaţa nu le apare sub categoria frumuseţii şi a semnificaţiei frumuseţii. Nu toţi scriitorii au acest gând.
§
Idealismul/ idilismul, iluziile lãbãrţate, şi blazarea/ cinismul, retractilitatea, mi se par în egalã mãsurã false, abstracte. Lumea literaturii e în mare mãsurã o lume ‘neconcludentã’, de fantezii şi pulsiuni, nu de realitãţi.
Nu te învaţã mare lucru despre realitatea vieţii, despre cum sunt lucrurile.
§
Trei gânduri: moderniştii, romanele considerabile; înţelegerea ‘Educaţiei sentimentale’; cifrul; frumuseţea unor cãrţi.
§
Prefer banalitatea de bunã calitate, unei originalitãţi de proastã calitate.
§
Utilitatea pedagogicã, exagerarea pedagogicã (acolo unde, în practicã, simpla enunţare a unui principiu ar fi fost departe de a ajunge).
§
Pornind de la modul cum au scris despre ţãranii francezi Maupassant, Zola şi Balzac—despre lãcomia, zgârcenia şi abrutizarea lor, idilismul ipocrit al literaturii române apare cu atât mai fals.
§
Sf. Toma şi Leon mi se par dascãli mai recomandabili decât stoicii antici—inclusiv cu privire la virtuţi şi viaţa virtuoasã.
§
A fi pastişabil nu înseamnã a fi imitabil.
§
Dum.—pui, pilaf de ieri; trei sandvişuri cu pui, beri.
§
Conversaţii cu buni cunoscãtori ai lui Maigret.
§
30 de romane simenoniene—2 ½ l..
§
Greene, Babel, Beyle, Swift.
Ce fuste au ridicat fiecare.
§
Iliada cântatã.
§
Chiar cel de—al treilea roman, acel al treilea roman, a fost ecranizat de douã ori.
Mintea de foarte bunã calitate a autorului.
Iar pe Oblomov cu simpatie l—a portretizat şi NM, ca şi romancierul. Asta e impresia pe care mi—a fãcut—o filmul, care nu e defel o satirã.
§
Minciuni, ambiguitãţi, egoism şi dorinţã de dominare.
§
Vol. de poezii, vrafurile şi tâmplarii.
§
Nuvelele lui GF—şi integrala ficţiunii lui Beyle, a naraţiunilor lui.
Cã nuvelele lui GF existã ca ed. separatã.
§
A examina, analiza, testa ideile şi argumentele, a le ‘încerca’.
§
Al—George, semitologul Daniel, Faure, folcloristul rus, Littré, practicieni şi savanţi.
§
Azi—sarmale, pilaf, pârjoale, salatã, ouã, iaurturi, cârnaţi.
§
‘Frazele limpezi, frumoase şi delicioase ale lui James timpuriu.’
§
Ford discutã literatura cu volubilitatea digresivã a lui Chesterton, cu toate cã având alte criterii şi ajungând la alte rezultate.
§
Arta lui e arta aedului, nu a coloristului.
Cele douã lucruri reţinute de la criticul ieşean (defectele unui roman istoric, clişeele, poncifele; oralitatea, nota oralã, caracterul povestirii).
§
În carnetele sale, Arnold îl citeazã pe Seneca (‘Nullum sine …’). Ceva mai frecvent, pe Emerson; niciodatã pe Carlyle. Transcrisese Fericirile în greacã.
§
Omul sã se priveascã pe sine însuşi mai întâi ca pe o naturã, o fire—cu determinãrile şi cu legitãţile acesteia. El nu se transformã în ceea ce—şi închipuie el cã ar vrea sã fie. Natura îl predeterminã, şi, mai întâi, aceea de ‘lut însufleţit’. El începe prin a fi cutare naturã creatã—aceea umanã. Omul nu pleacã de la ‘ideea sa de sine’, de la fantezia lui despre sine. Porneşte din ceea ce îl predeterminã. Aceastã determinare e definitã ca ‘lut însufleţit’ (‘fãcându—mã lut viu, ai pus întru mine trup şi oase şi suflare de viaţã’)—materie translucidã.
(În aceastã antropologie biblicã nu e admisã o autonomie oarecare a trupului, un ‘suflet vegetativ’, ci omul e ‘numai’ ‘lut viu’, materie mişcatã de suflet.)
§
Evanghelia lucanã, PC—metafora chestertonianã a caselor, a gãzduirilor, a ospeţiei.
§
Poziţie de neacceptare a cvasiansamblului unei literaturi.
§
MS, GF, Beyle, ‘Dincolo de ziduri’, Prus.
§
Discipoli catolici ai ateilor (Barbey şi Beyle); discipoli atei ai catolicilor (Chartier şi Balzac); apoi, din nou, discipoli catolici ai ateilor (interbelicii).
§
Greene spunea cã ‘damnaţii’ romanelor lui (Scobie, Pinkie şi preotul beţiv) sunt, de fapt, ‘mântuiţii’. Cã sunt figuri nu de damnaţi, ci de iluminaţi.
§
Cred cã stilul provine din substanţã şi participã la ea, îi e chiar intrinsec, nu e numai determinat sau solicitat, cerut de ea, ci creat.
§
Prãpãstioşii, apocalipticii conspiraţionişti.
§
Cãrţi cu aer curat, cu un climat curat şi cu un fel de simplicitate seninã, suavã şi inteligentã.
§
Kurp despre romanele lui Roth (începând din ’93) şi jaloanele lui Wood—patru autori şi trei scrieri. Imaginea foarte falsã despre literaturã a acestui om; parohialismul culturii lui, premisele precare, lipsa oricãrui cosmopolitism.
A merita. Cu ce ies.
§
Piese euripidiene, virgiliene şi ovidiene.
§
Rãsãritenii vãd sfinţenia ca frumuseţe (comunicare de frumuseţe).
Ca viaţã, frumuseţe şi adevãr împãrtãşite.
§
Grecii au introdus ‘legalismul’; locul lor îl are, la evrei, ‘dreptatea’ ca terapie, ca însãnãtoşire, deci ca viaţã, comunicare de viaţã, abundenţã a vieţii, a vitalitãţii.
Grecii au vorbit despre ‘dreptatea’, juridic înţeleasã, ca fiind la treapta adevãrului şi a frumuseţii (abstract concepute, şi acestea).
Dacã eu sunt bizantin, sunt, în schimb, remarcabil de puţin ‘grec’.
§
Simmel simţea relaţia frumuseţii cu temeiurile spirituale ale existenţei. El nu cãuta în artã un divertisment, nici decorativul van. Cu toate acestea, nu şi—a refuzat pura artisticitate, al cãrei loc îl admitea.
§
Subiecte& stil& substanţã literarã. Ce îi cer literaturii.
§
JG, nefanatizat şi neexclusivist.
Germanofilia lui intuitivã.
§
Poate cã am visat mai bine decât am trãit.
§
A iubi câteva cãrţi. JG despre sentimente. Ca pe ‘Educaţia …’.
§
Eu sunt foarte mulţumit de nivelul literaturii scrise de femei. Marile romanciere de azi.
§
Paragraful despre 1803—1806 (‘Beyle, mai smintit ca oricând …’).
§
Viaţa lui Beyle e una scãldatã în luminozitatea erotismului, pe când A. n—a gãsit ceva mai bun decât sã vorbeascã despre bordeluri şi s—a însurat ca sã aibã cine îi face menajul.
§
Philippide, Botta, Doinaş, Arghezi, Bogza, Stancu, Gheorghiu, Teodorescu, Stãnescu, Eminescu.
Piru, AP, Barbu.
§
Capabil de batjocura cea mai necruţãtoare şi mai hainã, a fost taxat drept viperã de un prieten huşean.
E adevãrat şi cã batjocura lui e cel mai adesea una de ripostã.
Batjocura care altora li se pare negeneroasã, lui i se pare doar robustã.
§
Poezia prundiş, sau cãlâie.
§
Câte un poem—sau ceva pornind de la opera unui poet, o parafrazã, o analizã a unui roman, un imn rãsãritean, un eseu.
§
Neculce, Creangã, Hogaş, Ghica.
GC, MS, TA, ZS.
§
Versuri desãvârşite formal.
§
Iisus nu ‘graţiazã’, juridic, ci restaureazã, însãnãtoşeşte, transformã, aceasta e generozitatea Lui.
Iar generozitatea dumnezeiascã e, bineînţeles, necondiţionatã; numai primirea ei depinde de forţa şi deschiderea omului.
§
Nu poate exista bine în închiderea faţã de Hristos—nici în abjurare.
§
Când teologia e înlocuitã de o cãlâie mitologie pioasã.
§
Confruntarea cu furia asceţilor, a neozeloţilor, a zeloţilor Bisericii.