Din viaţã

Ieşean, alternativ realist şi antirealist în literaturã, rãsãritean şi modernist în religie, tomist în teologie, socialist în politicã, simpatizant al marxismului antebelic, profeseazã ca medic rezident în specialitatea radiologie. Îi plac Rembrandt, Mozart, Shakespeare, Gracq, Balzac, Sadoveanu, Arghezi, Simmel, Tresmontant, Marx, istoricii latini. Îi displac bigoţii, fanaticii, oţãrâţii. Autorii blogurilor lui favorite sunt Ep. Seraphim Sigrist şi patrologul Peter Gilbert.
Cetãţean al lumii întregi, însã mai întâi al Europei, iubind multe cãrţi, mulţi autori şi câteva literaturi, vede în marele cosmopolitism o virtute de cãpãtâi (care se începe în bibliotecã şi tot acolo se practicã mai ales, nu în baruri şi bistrouri) şi îşi considerã cartierul, pentru succesivele sale privelişti, drept un izvor de literaturã. Apreciazã atât stilul, cât şi ‘substanţa literarã’, materia inefabilã din care sunt alcãtuite scrierile. Considerã cã arta nu poate sã fie slujnica nimãnui, şi refuzã teoriile ancilaritãţii artei (arta aservitã, subordonatã). Crede în estetizarea existenţei şi categoria fundamentalã sub care gândeşte şi arta, şi viaţa este, probabil, frumuseţea. Iubeşte poezia, muzica, romanele, geografia.
Slav pe jumãtate, ungur pe jumãtate, detestã xenofobia, naţionalismul şi barbaria; civilizaţiile lui preferate sunt acelea latine—începând chiar cu cea romanã.
Admirã atât formula literarã timpurie, cât şi pe aceea impresionistã, ale lui James, pe care—l citeşte cu nesaţ de la 16 ani.
Considerã limpezimea o virtute, iar plictiseala, un pãcat. Are drept cãrţi favorite ‘Mãnãstirea din Parma’, vreo trei romane ale lui James şi unul al lui Rovani, precum şi mult din ceea ce au scris Shakespeare, clasicii francezi, Dickens, Conrad, Mauriac şi Greene. La un sondaj al Ep. Sigrist a rãspuns, la 31 de ani, cã ar vrea sã fie Del Dongo. Medicina i—a plãcut în clinicile liniştite. Cel mai frumos oraş pe care l—a vizitat este Londra.