Impresii despre Georges Simenon

Impresii despre Georges Simenon







Ritmul domol al vieţii de comisar parizian, de fapt obositoare şi de un desãvârşit profesionalism, a lui Maigret (aperitive la braserie, plimbãri cu nevasta, terase, fumatul şi prânzurile, berile) face mult din interesul romanelor poliţiste ale lui Simenon, interesul lor provine din aceea cã Maigret se mişcã prin ele, cu naturaleţe şi omenie, şi la fel e şi cu ‘Maigret intrã în ring’ (‘Maigret et la Grande Perche’, ‘51) —un caz de dublã dispariţie (o olandezã: nevasta unui dentist, şi un spãrgãtor, soţul unei prostituate); e un caz estival, un caz de vacanţã, care oferã atmosferã, personaje interesante şi o enigmã. Maigret îşi face mereu timp pentru momente agreabile, mici plãceri, destinderi; simţul deosebit pentru climat, atmosferã, înscrie noi reuşite ale acuarelisticii lui Simenon.

Maigret primeşte o informare de la o fostã prostituatã, pe care o arestase cu mulţi ani în urmã, şi care vrea sã îi vorbeascã despre dispariţia soţului ei, un spãrgãtor de seifuri.
Undeva, autorul lui ‘Maigret’ descrie apartamentul unui bãtrân avocat parizian—şi noteazã mirosul de mâncare de acolo. E o trãsãturã pe care o reţii. Simenon e neîntrecut în a furniza nota unui loc, a unei locuinţe, a unei ore.
Şi niciun fel de blazare sau de cinism, nicãieri; numai detaşare, supleţe luminoasã şi o obiectivitate simpaticã.
Holmes şi Poirot fuseserã caricaturi, inşi cu mãruntaie de talaş, ca şi genialul Rouletabille şi (mulţi) alţii—dealtfel, pe potriva aptitudinilor literare ale autorilor lor; Maigret nu e. Nu e un ‘original’, ci un comisar competent.
Reuşita lui Simenon provine din aceea cã scrierile lui sunt, pe de o parte, atât de evident originale ca facturã, scrise în dispreţul convenţiilor de gen şi al poncifelor, iar pe de alta, satisfac deplin gustul doritorului de romane poliţiste, nu aratã a ‘travestiri’ sau a proze ‘impropriu numite poliţiste’, ci cu drept deplin la acest nume. Principala impresie pe care o fac e aceea de neconvenţionalitate şi, tocmai, de nesinchisire de canoanele comercialului, de necomercialitate—atât de slobod par lucrate.
Guillaume Serre, dentistul morocãnos, şi mama lui sinistrã sunt douã din creaţiile cele mai memorabile ale romanelor lui Simenon, şi schiţate cu lejeritatea şi naturaleţea pe care i le ştim (favorizate, poate, şi de imensul exerciţiu dobândit).
Traducerea titlului vorbeşte despre ‘ring’ fiindcã dentistul anchetat de Maigret e vãzut ca un boxer, iar înfruntarea psihologicã dintre el şi poliţist ia caracterul unui meci, al pugilisticii.

Romancier foarte admirat de cãtre Gide, Hemingway, Teachout, romancier citit, la a cãrui lecturã, experienţã agreabilã, devotaţii recurg adesea, scriitor pe care mai degrabã îl consumi decât îl analizezi sau te gândeşti la el, Simenon încântã întotdeauna. Unde se salahoreşte mult, e inevitabil sã existe mult moloz. Ca şi Balzac, a fost inegal—însã Paleologu constata acelaşi lucru la Camil P. şi Eliade, care n—au fost asemenea salahori literari!
Literaturã de consum, ceea ce a scris Simenon are durabilitatea adevãratei literaturi. Comparaţia cu ceea ce se scrie, de cãtre alţii, ca literaturã poliţistã, e concludent; şi e de mirare cã—n vremea în care Simenon scria asemenea giuvaieruri literare, atâţia francezi—inclusiv dintre literaţi—se puteau pasiona de polaruri!

Poate chiar mai mult decât Dumas sau Féval, Simenon evocã ideea tonomatului de literaturã popularã de bunã calitate—a productivitãţii de un nivel literar delicios—a autorului capabil sã scrie multã literaturã popularã de bunã calitate, a celui care livreazã multã asemenea literaturã—gând reconfortant. La ei, cantitatea nu e un impediment—nici calitatea, un motiv de penurie. Scriu bine—scriind şi mult.