Piesele istorice ale lui Montherlant. Cu lista articolelor lui Montherlant pe care aş vrea sã le citesc

Piesele istorice ale lui Montherlant. Cu lista articolelor lui Montherlant pe care aş vrea sã le citesc








‘Regina moartã’ a apãrut în ’42.
‘Malatesta’, publicatã în ’46, se referã la condottierul din sc XV; ‘Maestrul Ordinului de Santiago’ (’47) e situatã în sc. XVI, ‘Port—Royal’ (’54) trece la sc. XVII, ‘Don Juan’ e tot din sc. XVII, ‘Cardinalul Spaniei’ e din vremea mamei lui Carol Quintul, ‘Rãzboiul civil’ are subiectul inspirat de un vis al lui Montherlant din ’34 şi îi pune în scenã pe romani, despre care a mai scris şi un roman—distrus, şi eseuri. Aşa cã romanii i—au populat dramaturgia, romanul, eseistica şi articolele. Sunt prezenţi, în acest fel, în toate sectoarele creaţiei sale—la fel ca şi subiectele spaniole.
Aceste piese se referã fie la rãzboinici (romanii şi italianul), fie la oameni religioşi (spaniolii, franţuzoaicele).

Montherlant a avut libertatea de a scrie exclusiv despre ceea ce îl interesa.
Cum era pozeur (şi mai întâi pozeur faţã de sine însuşi), cred cã din religie îl interesa mai ales poza, ‘atitudinile nobile’, retorica, îl atrãgea exteriorul, nobleţea ipostazelor; mai cred şi cã, esenţial, subiectul i—a rãmas strãin. Eu nu am mare consideraţie faţã de pretinsa lui ‘religiozitate’. Ca şi romanilor sãi, şi în acelaşi fel, îi plãcea ‘religia’. Iar cel mai puţin cred în jansenismul lui; nu l—aş numi un ‘jansenism de operetã’, însã era ceva ultrademonstrativ şi ostentativ.
Rãzboiul, ambiţia, virtutea, erotismul şi religia extremistã, fanatizantã, sunt subiectele dramaturgiei lui, prilej de a pune în scenã figuri impozante; cu el, istoria europeanã, aceea a latinitãţilor europene, capãtã anvergura aceleia romane.
Dramaturgia pe care a scris—o îi seamãnã cel mai mult omului; în mult mai mare mãsurã, am impresia, decât romanele [1], al cãror ton e unul de firesc, largheţe amuzatã, îngãduinţã şi umor.

Nu ştiu dacã a conciliat vreodatã, convingãtor, hedonismul cu stoicismul, alternativ profesate; sau, în acord cu alternarea, nici nu credea în necesitatea unei puneri în acord a celor douã.
Iar un om nici nu e bine, nu e firesc sã coincidã cu o doctrinã.

Dintre foarte multele lui articole, mã intereseazã cele numite: Saint-Simon (’47); Barrès et notre temps (1950), Barrès ou l’ambition du dédain (‘25/ ’50); Syncrétisme et Alternance (’27); Hommage à Elie Faure (’37); En relisant Colette (’52); Port-Royal et le puritanisme romain (’54); Une grande enquête : l’Avenir de Roger Martin du Gard. Opinion de H. de Montherlant (’56); Peut-être le plus beau roman que j’aie lu depuis quinze ans”La Dame des peines”(par Germaine Théron) (’56); Barrès commence son rôle d’outre-tombe (’23); Un précurseur du roman sportif : Louis Hemon (’26); Barrès s’éloigne (’25); Les grands jeux de Barrès (’27); Syncrétisme et alternance dans l’âme espagnole (’29); De l’esprit lyrique à l’esprit critique (Sur une ”Vie de Gobineau” de J-N Faure-Biguet) (’30); La Montagne de Lucrèce (’35); Qui est Chateaubriand ? Réponse de Montherlant (’48); Hommage à Barrès (’53); Lecture de Tacite (’54); La mort de Pompée (’58); Montherlant devant Racine, par Montherlant (’59); Thraséa le séparé (’60); Une admiration affectueuse (Tolstoi) (’60); Dix ans après (à propos de Barrès) (’62); Le Crépuscule d’un génie (Chateaubriand) (’67); La Mort de Caton (’69); Henry Bordeaux aurait cent ans (’70); Que devons-nous à Flaubert ? (’71); D’Annunzio perdu et retrouvé (’72); Hommage de Henry de Montherlant à François Mauriac (’33); Maurice Barrès, l’écrivain et l’homme politique (’33); Barrès qu’on éloigne… (’41); Barrès avait dit… (’27); Les Onze devant la Porte dorée (’24); Un manuscrit du XVè siècle sur Malatesta (’51).
Existã articole despre Bordeaux, Delteil, Zola; omagii lui Mauriac, Maurois, ceva despre Malraux, chiar un schimb cu … Aragon (şi o scriere despre regiunea cu acelaşi nume). Nu e greu de observat cã publicistica aceasta ar constitui un repertoriu foarte incomplet al literaturii franceze, lipsesc majoritatea marilor nume.
Ca şi Stendhal, se interesa de manuscrise italiene; la un moment dat, era cufundat cu totul în istoria bisericeascã.

NOTE:

[1] Cunosc numai douã dintre romanele, destul de numeroase, ale lui Montherlant—unul din ’34, celãlalt din ’71.