Balzacienii

Balzacienii







Eu nu sunt un balzacian la fel de înalt selectiv ca Gracq (care este, fãrã nicio îndoialã, unul din cei mai interesanţi balzacieni, împreunã cu M. Caragiale, Barbey, Bernanos, poetul Constantin, Bataille, Giono, Wilde, Proust, Chartier, Truffaut şi Radu P., spre a nu îi mai menţiona pe Eliade, Cãlinescu, Philippide, Paleologu, Taine, Dostoievski şi destul de echivocii James, Flaubert). Aprecierile lui Gracq se situeazã la antipodul celor ale lui Eliade —care alegea tocmai acel ‘Balzac realist’, Balzac al grilei realiste, şi nu aprecia literatura swedenborgian—fantazistã. Gracq nu avea mare stimã pentru romanele considerate de cãtre Eliade ca realiste—însã alegea ‘Seraphita’ în tetrada unui Balzac esenţial.
În aceastã privinţã, Eliade urma moda de bagatelizare a gustului balzacian pentru ezoterisme, pe când Gracq mergea, aproape solitar, împotriva curentului.
Pentru Gracq, cu Balzac ezoteric suntem în plin surrealism şi antirealism.
Dealtfel, cu Balzac fiecare îşi face grila lui (“Un debut în viaţã’ are la mine un loc pe care n—am vãzut sã—l mai aibã la altcineva).
‘Crinul din vale’ e o carte mare şi pentru Gracq, şi pentru Chartier; iar al doilea are meritul de a fi sesizat dimensiunea shakespeareianã a unei scene din Balzac.
Pe Gracq nu—l interesa ce are Chartier de spus despre Balzac—pe care—l citea; şi îl interesa ce are de spus despre Dickens—pe care probabil cã nu—l citea.

Cine scrie romane are şansa de a face ceva la fel de remarcabil ca Balzac şi Stendhal—iatã un gând pentru romancieri.

Eu nu prea cred în desconsiderarea lui Gracq faţã de ‘Roşu şi negru’.