Mi se pare cã vãd la teologii ‚convertirii tuturor’ [adicã acei teologi care considerã cã este posibil ca finalmente toţi oamenii sã fie convertiţi] o concepţie deconcertant de abstractã a libertãţii, pe urmele sãrãciei de ĩnţelegere a personaliştilor şi fenomenologilor; mi se pare cã ei reduc libertatea la ceva formal şi la un asentiment verbal. Dar libertãţii ĩi trebuie un rãgaz ca sã—şi efectueze lucrarea.
Mai corect este sã spunem cã nu cunoaştem noi, n—avem cum cunoaşte, dreptatea Lui Dumnezeu.
Eu am subordonat ĩntotdeauna noţiunea de ‚libertate’ celei de gândire; ‚libertatea’ mi se pare o noţiune ingratã, şi aproape inutilizabilã. Ce putem cunoaşte despre aşa ceva? Ce experienţã a libertãţii—personale, a altuia—avem? Ce ĩnţeles poate avea ‚necesitatea’? Dumnezeu este liber şi creator; dar libertatea Lui nu ĩnseamnã cã ar putea fi altfel decât este. Dimpotrivã—caracteristicile Lui sunt necesare.
Libertatea este subordonatã relaţiei cu adevãrul, şi dependentã de aceasta.
Toanele nu—s libertate. Ĩn ce relaţie se aflã oare libertatea cu cogniţia?
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu