Din viaţã

Îmi plac foarte mult mai noile postãri ale Ep. Sigrist despre lecturi, cãrţi (‘Tigrul alb’, ‘Cãlãtoriile unui alchimist’, ‘Masca lui Fu Manchu’, Wu, Perelman), romane desenate, etc..
Îmi place practica lui, simplã, de a alege pasaje din cãrţi, pentru a le comenta şi adânci. La fel cum ştie şi sã evoce un picnic.
Scrie despre ceea ce citeşte—şi, în douã rânduri, despre familia lui.
Episcopul spune cã tatãl lui era omul unei vieţi deschise, dinamice, iar mama lui—al subtilitãţii (literare, cel puţin); ambele figuri sunt bine evocate.
Interesante sunt şi rândurile lui despre ‘Cãpitanul Kronos vânãtor de vampiri’, nişte seriale vechi cu Fu Manchu, Tarkovski.
§
Scrisul de cozerii (câte 2/ s.), muzica, romane, casã: lecturi.
Câteva eseuri îngrijit scrise şi lucrate (ca acelea ale scotiştilor).
§
Muzica; orã; fumat; blogul …, scotiştii (Vaticanul II; cristologia), DB, Ep. (‘Tigrul alb’); câteva statistici (de interpretat).
§
Cãrţile la care trebuie ‘trecut’ de ceva, sunt nişte aspecte ‘de depãşit’, de metabolizat. Existã la ele o faţadã de depãşit. Ceva de surplombat.
§
Depravarea acelui cinism, barbaria.
Ai mei trãiau ca barbarii, ca apucaţii, ca hârlavii, ca necivilizaţii.
§
Aruncarea în rugãc..
§
Am citit un eseu al lui Sollers despre Mauriac—într—adevãr remarcabil, ceva superior scris. (Însã abia acum îmi amintesc de reputatul catolicism şi papism de meridional ale lui Sollers …. E ştiut ca fiind ambele—şi meridional, şi papist.)
E adevãrat cã mã interesa foarte mult şi subiectul ca atare.
§
Cele şapte titluri de Mauriac; romanul citit în francezã, şi impresia bunicii despre portretul scriitorului.
Indiciile unui om de calitate.
§
Şapte trad., de scrieri mai degrabã scurte.
Aprecierile lui cam negeneroase (despre Gide; apoi, abandonarea cititului).
§
Un fel de poeme analitice, probabil simbolice, în care primeazã atmosfera, afirmarea unei atmosfere.
§
Chipul, vocea, expresia maliţioasã, mondenitatea şi societatea frecventatã.
Ca un al cincilea, dupã Bernanos, Claudel, Bloy şi Barbey.
§
Negativitatea aprecierilor; MT, GM. GM despre necruţare.
§
Omul învaţã numai din interacţii reale.
§
‘Ăsta—i poliţai.’
§
Cu gura veşnic plinã de ocãri, de insulte.
§
Modelele mele sunt mai degrabã moderniştii preconciliari, vechii modernişti, nu stârpiturile progresiste.
§
Amicalitatea; rangul. Fecioarei nu i te adresezi ‘ca unui prieten’.
§
Cei care au fost poeţi în romane şi prin chiar romanele lor. Ca romancieri, au fãcut tot poezie. (Implicit, se considerã cã aceste romane ale poeţilor sunt nerealiste.)
§
Acea îmbinare de senzualitate şi gust al solemnitãţii. Aşadar, solemnitate fãrã abstract şi alienare.