Dai Sijie, ‘Balzac şi Micuţa Croitoreasã chinezã’

Dai Sijie, ‘Balzac şi Micuţa Croitoreasã chinezã’







Un tânãr este biciut, cu o nuia de piersic şi una de salcie, pentru a fi vindecat de friguri; scena se petrece într—un sat dintr—o Chinã care nu este turisticã, ci realã—şi anume, China maoismului.
În romanul lui Dai Sijie, doi fii de medic sunt trimişi la reeducare într—un sat montan şi, ca parte a procesului reeducativ, fac un stagiu într—o minã; cum unul dintre cei doi se îmbolnãveşte de friguri, ţãranii se gândesc cã ar putea fi vindecat prin biciuirea cu cele douã nuiele.
Romanul se petrece la începutul anilor ’70: 1972. În acea vreme, experimentul maoist era frenetic aplaudat de intelectuali stângişti din marile centre urbane ale lumii; aşa sã le ajute Dumnezeu. Dezamãgirii staliniste i—au urmat entuziasmul castrist şi, mai ales, acela maoist. În Apus, stângismul era privit şi teoretizat nu ca extindere, ci ca restrângere a democraţiei. Nu mai multã democraţie şi libertate socio—politicã realã, ci mai puţinã.
Deajuns, însã, cu aparteul politic.
Subiectul romanului lui Dai Sijie este, dupã cum veţi vedea citind cartea, de o eleganţã nespusã, foarte armonios; distribuie, cu asiaticul gust pentru inefabil, iubirea şi cititul, un personaj feminin şi doi tineri surghiuniţi pe un munte posomorât. ‘Balzac şi Micuţa Croitoreasã chinezã’ satisface în cel mai înalt grad simţul pentru armoniile interne ale unui subiect literar. Roman ingenuu, fãrã tezã, fãrã partinicitate (da, bine, partizanat), fãrã generalizãri, ocazional spiritual şi umoristic, nelipsit de gustul extrem—oriental pentru scabros şi burlescul scatologic, scris cu vioiciune, limpezime şi directeţe, în nota unui insolit document naturalist, a unei ‘felii de viaţã’, cum se spunea, solicitã deopotrivã reflecţia şi visarea.
Dacã stilul este satisfãcãtor, personajele, în pofida caricaturalului şi a umorului, rãmân destul de lipsite de identitate. Povestitor metodic, Dai Sijie nu e un creator de personaje; în apãrarea lui poate fi indicatã natura mediului uman descris (trei persoane abia ieşite din adolescenţã, ţãranii reeducatori, etc., în genere personaje care nu se preteazã la o caracterizare analiticã). Se simte, însã, cã aici chiar existã o carenţã a lui Dai Sijie. O a doua deficienţã, într—un fel chiar mai inoportunã, ar fi lipsa geografiei: romancierul nu individualizeazã deloc cadrul povestirii, nu existã un simţ al locurilor—cu toate cã se vorbeşte de prãpãstii, poteci, o minã, etc.. Romanul nu ne conduce în aceastã geografie abia schiţatã. Iar impresia mea este cã ar fi trebuit sã o facã.

Experienţa restriştei maoiste alimenteazã arta chinezã contemporanã; scurtul roman al lui Dai Sijie este un exemplu, ca şi filmul XIU—XIU.