Din viaţã

Ideea destul de sãracã, de sumarã şi de redusã pe care pãrea sã şi—o facã Proust despre literaturã—a sa şi a altora (fie instrument ştiinţific; fie reducţionismul leitmotivelor). Fie fãcea din ea o psihologie socialã naratã, fie o reducea la un ansamblu de leitmotive, fãrã a le interpreta funcţionarea specificã.
Dealtfel, critica lui nici nu e una jubilatorie. Iar când e, e vorba de aceea, rãzleaţã, din romane.
§
Analize de cãrţi disparate.
§
‘Se face tot mai târziu’, de Tabucchi—cartea de dragoste care mi—a fãcut cea mai puternicã impresie.
§
Arta e indicibilul, numai aproximabil analitic, al cutãrei realizãri singulare: nu setul de leitmotive care ar conferi nu ştiu ce vizibilã unitate de inspiraţie ansamblului realizãrilor unui autor.
Arta ca atare existã prin ceea ce se refuzã tematologiei, genericitãţii ei.
§
Când s—a putut ajunge sã se vorbeascã, în literaturã, despre iubire, aşa cum o face Antonio Tabucchi: fãrã a mai trece drept licenţios, libertin, ‘coroziv’, etc.. Etapã în care realismul s—a debarasat de ostentativ şi de declamaţie, de tirade, de afectãri. Când s—a ajuns sã se poatã scrie aşa, direct.
Tonul afectuos, ironic, detaşat, tandru, lejer, firesc, cursiv al lui Tabucchi. Mai ales: afabilitatea, lipsa oricãrei crispãri.
În acest caz, am gãsit o carte care chiar sã—mi placã.
§
Axioma beylianã a lui Gracq apare şi la Paleologu: romanele beyliene vor polariza admiratorii. Gracq o spusese despre Flaubert şi Beyle; Paleologu o afirmã despre Camil P. şi Beyle. Astfel de tandemuri de romane, fiecare o capodoperã în alt fel, vor polariza admiratorii cei mai avizaţi.
§
Balzac, prolix? Tocmai dimpotrivã; lapidar. Aceastã remarcã de bun simţ am întâlnit—o prima datã la poetul Constantin.
§
Toma şi Maxim; DB şi KR; Teilhard.
§
Teme ca iubirea, fericirea, inima şi viaţa ei, creativitatea, arta, osmoza umanã, afabilitatea, originalitatea şi noul, existenţa estetizatã, frumuseţea, sentimentele—acestea sunt temele mele; iar acelea prãpãstioase mi—au rãmas firesc strãine. Îmbãtrânirea e o preocupare; nu, însã, o temã, nu un subiect de contemplaţie.
§
Din câte ştiu, Gracq a scris şi critici negative, a emis şi aprecieri negative (de ex., cu privire la poezia martinichezului); altundeva, spune cã menajamentele şi convenţionalitatea îi sunt strãine, improprii.
§
Unii vorbesc despre subordonarea şi funcţionalitatea strictã a peisagisticii beyliene; chiar de sãrãcia ei. Alţii, dimpotrivã, vorbesc de un Beyle peisagist: priveliştile din ‘Parma’; interesul lui Gracq faţã de acest Beyle al peisajelor; şi, altundeva, superioritatea lui Gracq, ca peisagist, faţã de Beyle.
§
Ce credea Gracq despre Verne ca peisagist?
Nu despre acela abstract, vehiculator şi vulgarizator de informaţii de prin manuale.
§
Tonalitatea diferitã a romanelor, atenţia acordatã singularitãţii.
§
Pentru un modernist, ocazia de a regândi datele şi formulãrile Tradiţiei în acord cu noile ştiinţe este binevenitã, stimulantã şi chiar providenţialã. Pentru un tradiţionalist, apariţia noilor ştiinţe este o calamitate şi un fapt detestabil. Pentru modernist, emergenţa noilor ştiinţe (biblice, naturale, etc.) este o ocazie binevenitã de a regândi datele Tradiţiei.
§
Azi, fumând mult, am vãzut trei din cele cinci segmente în care e divizatã ‘Pianina mecanicã’ aşa cum o am înregistratã eu.
§
Cred cã secvenţa a fost: ‘Amintirile unui turist’—GT di L—biografiile muzicienilor, Cristina M..
§
Taine, Giono, ‘Leuwen’, Dna. Y.; ed. ‘Amintirilor unui turist’.
Trad..
Stendhalienii noştri. AP, între principalii.
§
Romanele; scrierile despre artã; psihologia; realismul.
§
Postumele, în diferite stadii de nefinisare, ale lui Beyle.
O parte din aceste postume au apãrut prin anii ’90 ai sc. XIX (la 1889, 1890, 1892, 1894); o alta, la 1928.
§
Literatura contemporanã; un scandinav, autoarele, romancierele, etc..
§
Acelaşi tandem: Balzac şi Beyle, existã la Barbey, Taine, Chartier, Giono, Gracq.
§
Ce cautã un autor catolic, la atei? Însã ce cautã un autor ateu, la catolici?
Balzac la Taine, Chartier şi Gracq; însã şi Beyle, la Barbey (în acest caz, filiaţia dandyistã e vãditã).
§
Maeştri ai romanului scurt: M. Caragiale, Tolstoi,
§
În stilul lui Sebastian, Cãlinescu, Ralea, Gracq, Cingria, Stevenson, Lang.
§
A existat o activitate chiar de eseist şi critic literar a lui Stevenson.
§
Scrierea medievalã coreeanã. Leonov în BPT.
§
Ce apreciau, ce reţineau George, Cioculescu, Paleologu, Barbu, Manolescu din 4 ½ decenii de scris sub bolşevism.
§
Nu mai e vorba de dreapta şi stânga, de socialisme internaţionaliste, naţionaliste şi conservatorisme obtuze, toate la fel de antidemocratice şi de restrictive, ci de democraţie şi antidemocraţie sau restrângerea democraţiei. Extremele, dreaptã sau stângã, au fost de acord în anihilarea democraţiei.
Organicisme şi intuiţionisme (nazism, comunism, fascism, legionarism, forme de autohtonism, de neaoşism), împotriva raţionalismului democratic.
Poziţia lui Lovinescu, Cioculescu şi George: neclintit împotriva speciilor de iraţionalism antidemocratic.
Axa politicii nu a mai fost dreapta—stânga; naziştii şi fasciştii veneau dinspre stânga, însã stânga lui Mao şi Ceauşescu, autohtonistã şi neaoşistã, şovinã, nu a lui Lenin. Axa realã a politicii a fost: democraţie—antidemocraţie.
§
4 x YK; 4 x KI; 4 x YM; 4 x HM; romanul existenţei estetizate; Tanizaki.
2 x Agopian, 5 x Simionescu, 2 x Titel, 2 x Albala, 2 x Cãrtãrescu, 2 x Naum.
8 x BPTC.
Nerval, H de B, RK, RLS, Grin.
‘Parma’, Rovani, 3 x HJ.
4 x CD, GM, Dna. A., LNT, Leonov, Chimet, Maxwell, Reade, Falkner, 2 x AM, Machen, PC, Bloy, Dna. Y., MT. 70 de cãrţi.
9 vols.—7 x ‘CRI’ (3 vols.; 2 vols.; 2 x 1 vol.); cartea cea mai vrutã. Suplimentabile—Beyle, H de B, RK, RLS, GM, Dna. A., LNT, Machen, PC, MT.
§
Deprinderea ‘celor 15 pag. ale PARMEI’. Loara. Joyce, Musil, Gracq, Flaubert, ‘Fracasse’, Giono.
Ca la TH.
Moderniştii.
§
’63 şi ’52.
Cele trei proze de la începutul anilor ’80.
Barbey trebuie sã fi fost modelul literar al lui Matei C., şi în plan formal—nuvele, romane, poeme şi memoriale.
§
Barbey pare, din ceea ce ştiu despre el şi scrisul lui, sã fi scãpat maniei teatrului.
Mãcar el nu s—a vrut dramaturg.
§
Capabil de a povesti cu limpezime.
§
Ducele existã la Matei C. şi la Cãlinescu (poate cã şi la Barbu)—nu, însã, la Gracq.
§
Stil: Beyle, Babel,
§
Luni—un pahar de cola, un ou, nişte salatã de castraveţi.
§
Proust era atras mult de schematism şi de schematizare.
§
Grile balzaciene: Gracq, Matei C., Constantin, tinerii chinezi, Bataille.
§
Ca şi Sf. Toma, Balzac încetase sã scrie înainte de a înceta sã mai trãiascã; ultimii ani pãmânteşti ai lui Balzac sunt marcaţi de abandonarea treptatã a scrisului—poate cã încã din ’46. Creativitatea se retrage din viaţa lui. Nu a fost ‘secerat/ fulgerat’ în plinã creativitate; ci cel care a murit era un om care deja nu mai scria, care practic încetase sã mai scrie. Murise, deja, pentru scris.
Devenise decorator (designer de interioare) şi soţ. În aceastã direcţie îşi transferase el toatã conştiinciozitatea.
§
Barbey ca nuvelist balzacian.
§
’29, ’36, ’39,
§
Pânã azi, consider cã cele mai interesante remarci despre scrierile lui H de B le—am citit de la Constantin—sub forma unei treceri în revistã exhaustive a întregului conţinut al COMEDIEI UMANE.
În aceastã privinţã, Constantin este neîntrecut, inegalat.
§
Cele trei postume balzaciene.
§
Azi—Beyle, Nerval, NM, Ralea, MHS; ME şi ungurul evreu.
§
Rugãc. nu suplineşte, ci însoţeşte. Nu ‘în loc de’, ci ‘împreunã cu’.
§
Psihologie artificialã, restrânsã, îngrãditã.
Artificialitatea psihologiei respective, a atitudinii, falsitatea ei.
§
Revelaţia faptului cã Balzac abandonase scrisul cu destul de mult înainte de a muri; moartea nu a secerat un autor în plinã creativitate, ci un dezertor de la scris.
Însã ca şi Sf. Toma, nu şi—a supravieţuit.
Desigur cã, în alt plan, se poate specula cã putuse fi vorba numai despre un hiat, ceva temporar, ceva ce ar fi încetat. Nu se poate concluziona; poate cã Balzac ar fi revenit la scris, ar fi reluat, cândva, scrisul.
Când a murit, Balzac încetase deja sã mai scrie, pãrãsise scrisul. Prozele în curs de redactare stagnau, bãlteau. Poate cã o a doua reorientare ar fi urmat, o revenire la întâiele unelte; sau poate cã s—ar fi instalat în fantezia lui matrimonial—arhitecturalã.
N—o mai putem şti/ afla.
§
Trei cãmãşi; nãdragii, şase tricouri; o cãmaşã, un tricou.
§
De ce oare un sistem n—ar mai îngrãdi şi altceva, înafara libertãţii de conştiinţã? Îngrãdirea acestei libertãţi le serveşte opresorilor la ceva, nu e un scop în sine.
§
Balzac, inspirator al nuvelisticii lui Barbey.
Inspiraţia balzacianã a nuvelisticii lui Barbey.