Gânduri la Înãlţare

Gânduri la Înãlţare





Iisus nu a înviat pentru a—si relua existenţa pãmânteascã, nici pentru a—şi continua traiul împreunã cu ucenicii. El nu înviazã pentru a continua sã trãiascã în felul în care o fãcuse. Viaţa Lui e, de—acum, altã viaţã. Altceva vrea Tatãl cu Iisus, de—acum. Supliciul n—a avut ca scop sã—L arate indestructibil fizic, ci sã Îi aducã intrarea în slavã. Acestã dimensiune a slãvirii Fiului de cãtre Tatã este una importantã. El Îşi va continua existenţa, în alt mod; iar lucrarea Lui o continuã Tainele Bisericii. Existenţa de înviat nu mai e compatibilã cu traiul pãmântesc, nici nu suportã o reluare a acestuia. Nivelul existenţei este altul. Iisus intrã într—o existenţã pe deplin obiectivã şi universalã. Iisus nu învie ca o revenire la ceea ce fusese, ca o reluare a ceea ce fusese. Învierea antreneazã o schimbare.
Fãrã Calcedon şi fãrã cristologia romanã, care e cristologia Noului Testament, sãrbãtori ca Înãlţarea nu pot fi înţelese şi interpretate, ele devin simple semne neinterpretabile, cãrora nu le corespunde nimic în ordinea obiectivã. E nevoie de umanitatea deplinã a omului Iisus Nazarineanul pentru a pune în perspectivã aceste noţiuni istorice ale unei iconomii divino—umane. La Înãlţare, ceva real, obiectiv se petrece cu sfânta umanitate a Lui Iisus: Iisus nu e numai ‘manifestare a divinului’, un vehicol vizibil al divinului, o teofanie ca cei trei de la Mamvri—ci e Fiul Omului, piscul creaţiei, cel înainte vestit de prooroci. Cu El, se atinge un prag ontologic inexistent anterior—istoria e sporitã, umanitatea are un mijlocitor—pe Care nu—L avusese, pe Care—l dories fiindcã nu—L avusese—nu numai fiindcã nu se ‘manifestase’ încã. Aceste lucruri sunt interpretate în istorie, pe care o transformã—iatã, istoria şi firea, firea întreagã, au un Împãrat pe care nu—L avuseserã înainte, pe care—L doriserã câtã vreme nu L—au avut.
Ceva nou s—a ivit—ceva proorocit, vrut, aşteptat, dorit, şi care nu existase înainte, care nu lucrase înainte. Mintea multora, chiar creştini, se poticneşte încã de acest dinamism neotestamentar. O nouã Împãrãţie începe. Ceva s—a schimbat; înnoirea s—a produs. Iisus pãşeşte în demnitatea Lui de Împãrat. Ceea ce fusese numai proorocire, devine realitate. Nu e numai ‘adeverire’, ci de—a dreptul realizare, înfãptuire.
Cãci viaţa Lui Iisus n—a fost o formalitate, nici numai pedagogie. Relaţia noastrã este cu Iisus Cel Înãlţat.
La Fapte 7, 56, Ştefan Îl vede pe Iisus ‘de—a dreapta Lui Dumnezeu’, aceasta este referinţa lui misticã. Acestui Iisus ‘stând de—a dreapta Lui Dumnezeu’ (Fapte 7, 55) I se adreseazã Ştefan. La Fapte 10, 42, Iisus este afirmat drept ‘Cel rânduit de Dumnezeu sã fie judecãtor al celor vii şi al celor morţi’. Evanghelia Sf. Marcu spune cã Iisus ‘S—a înãlţat la Cer şi a şezut de—a dreapta Lui Dumnezeu’ (Marcu 16, 19); iar la Matei se aflã ceea ce constituie, într—un fel, chiar cheia evenimentului Înãlţãrii: ‘iatã Eu cu voi sunt în toate zilele, pânã la sfârşitul veacului’ (Matei 28, 20)—dând dimensiunea misticã a evenimentului. 1 Petru 3, 22 dã o lecturã la obiect: ‘este de—a dreapta Lui Dumnezeu, şi se supun Lui îngerii şi stãpâniile şi puterile’. Iar la 1 Petru 4, 4 scrie cã Dumnezeu Se slãveşte întru toate, ‘prin Iisus Hristos, Cãruia Îi este slava şi stãpânirea în vecii vecilor’. Întâia Epistolã Soborniceascã a Sf. Ap. Petru este stãpânitã de acest sentiment al slavei Lui Hristos (v. şi 1 Petru 1, 21; 4, 13).
1 Ioan 1, 7 spune cã sângele Lui Iisus ‘ne curãţeşte pe noi de orice pãcat’, 1 Petru 2, 24 spune cã ne—am vindecat cu rana Lui.
Marele poem al Lui Iisus Cel Înãlţat se aflã la Apocalipsa 1, 13—18; 5, 6—14; 12, 10—17; 14, 1—5; 19, 9—16; 22, 9—16. Iisus îi apare vizionarului în felurite chipuri, chipuri ale biruinţei, ale triumfului.
Iisus înãlţat este Iisus aşezat de cãtre Dumnezeu la dreapta Sa. Tonul scrierilor neotestamentare lasã sã se înţeleagã faptul cã autorilor acest parcurs li se pãrea unul absolut firesc: sentimentul lor nu este acela cã Iisus ‘ne—a fost luat’, ci cã a fost înãlţat la dreapta Tatãlui. Luca spune cã ucenicii ‘s—au întors în Ierusalim cu bucurie mare’ dupã Înãlţarea Lui Iisus. Nu e loc de întristare la ei. Pe ucenici, Iisus îi înştiinţeazã: ‘Datu—Mi—s—a toatã puterea, în Cer şi pe pãmânt’ (Matei 28, 18). Iisus înãlţat este Iisus al acestei depline puteri.