Aniversarea naşterii lui Nerval

Aniversarea naşterii lui Nerval






În sâmbãta de azi, ajunul Rusaliilor, este aniversarea naşterii lui Nerval. Acest literat exotic mi se pare una din cele mai vrednice de iubire figuri ale literaturii franceze. Importanţa literarã îl situeazã la nivelul unui Rimbaud.
Opera lui este foarte variatã, preiau aici taxonomia consacratã: povestiri, nuvele, memoriale, scrieri de cãlãtorie; versuri; douã romane—acela, istoric, publicat abia în ‘88/ ’62, şi cel despre şuani (‘49/ ’56); teatru—cele şapte piese (dintre care cinci sunt colaborãri), nenumãrate proiecte teatrale, piese pierdute, câteva adaptãri pentru scenã; traduceri din nemţeşte. A fost şi un important antologist—selectând poezie nemţeascã şi francezã; a antologat versuri de Ronsard, du Bellay, Baïf, du Bartas, Chassignet.
A urmat practica de a transforma romanele în piese, şi piesele în romane (‘Le Prince des sots’).

Titlurile pieselor care fie nu s—au pãstrat, fie nici n—au fost scrise, ci numai intenţionate, plãnuite, sunt frumoase sau îndeamnã la visare, ar fi putut fi interesante:--‘Nicolas Flamel’ (un alchimist, din câte ştiu), ‘Louis de France’, ‘Les Trois ouvriers de Nuremberg’, ‘La Mort de Rousseau’, ‘La Fille de l’enfer’, ‘Tartuffe chez Molière’, ‘Beppo’, ‘Les Walkyries’, ‘La Reine de Saba’; interesantã pare şi imitaţia racinianã.
Nerval era un practicant al osmozei: de la romane la piese, de la piese la romane, de la piese la scrierile de cãlãtorie, de la piese la nuvele.
Beyle l—ar fi detestat, probabil, pe acest emul al lui Hugo. Cultural, Nerval era un eclectic. Literar, un proteic, un practicant al tuturor genurilor, un difuz, un polimorf. A scris mai de toate. Existã la el mãsura de oportunism a romanticilor (şi nu numai a lor), goana dupã succes; nu mai scrie romanul despre şuani, întrucât Balzac avusese deja succes cu unul similar.

S—a pregãtit întrucâtva pentru a fi notar. Era fiul unui medic militar.

Ca om, pare sã fi fost un sociabil, un om al grupului literar, avid de colaborãri, de creaţia colectivã a romanticilor. Nici un individualist ca Rimbaud şi Lautréamont, nici un om al solitudinii orgolioase şi al turnului de fildeş, ca Mallarmé.
Ca participant la cenaclurile literare romantice, se deda farselor, jocurilor; îl regãsim în Petit—Cénacle al lui Duseigneur.
Psedonimul se referã la o proprietate familialã.
Vroia sã fie un dramaturg ca Hugo. De la Balzac la Flaubert, Zola şi James, care creator al sc. XIX nu s—a vrut a fi şi un mare dramaturg—şi încã având cele mai îmbietoare modele sub ochi (Shakespeare)? Paradoxal, teatrul pare sã fi fost marea ambiţie a scriitorilor sc. XIX. Se vroiau cu toţii dramaturgi de succes; nu numai mari dramaturgi—ci dramaturgi de succes.
Nerval a fost unul dintre cei mai impozanţi creatori literari ai romantismului francez—mult mai mult decât un precursor al simboliştilor şi al impresionist—simboliştilor de mai târziu.
Gracq iubea ‘Sylvie’, una din ‘fiicele focului’, o reuşitã a nuvelistului Nerval.
I se propusese sã scrie un roman despre şuani; numai precedentul lui Balzac l—a oprit.

Prima crizã de demenţã a avut—o la începutul lui ’41 (avea aproape 33 de ani).
Existã în viaţa lui balastul sau zaţul acesta al depravãrii boemei—lumea de cheflii şi de oameni de teatru.

Cei care i—ar reproşa inegalitatea n—au creat niciodatã nimic. Nerval a scris atât de mult; şi probabil cã nu totul e de primã calitate. Poetul, cãlãtorul şi nuvelistul, vizionari şi enigmatici, rãmân.