Din viaţã

E vorba despre eseuri din anii ’30 (’33 şi ’38). Romanele lui hedonice sunt din anii ’50. Cele patru cãrţi ale husarului au apãrut în ’49, ’51, ’57, ’58.
Mã intereseazã douã vols., ‘De la Homer …’ şi ‘De la Montluc …’.
§
‘Leuwen’ şi—ar putea avea un loc prin creaţia lui Giono, de inspiraţie leuwenianã. Are şi ‘Leuwen’ o posteritate literarã, se aflã la începutul unei genealogii literare, e revendicat creator de cineva.
§
Un fel de spiritualitate tomistã.
§
15 z. de intemperanţã alimentarã.
§
Munca şi iubirea. Gracq, Gobineau, Lampedusa. Identitatea professionalã.
Existenţele de trândavi, de paraziţi. Îmi displac belferii, flascele existenţe belfereşti. Aceasta ţine de etica naturalã şi e un principiu de igienã. ‘Muncã şi iubire’, spunea Gobineau. Misterul muncii se întrevede în FACERE—munca nu mai e ceva opţional.
Lampedusa nu muncea; Taine muncea.
§
Casã pentru lecturi.
§
Mila Lui Iisus nu e graţiere în sens juridic, exterior.
§
În experienţa mea londonezã am simţit degetul Lui Dumnezeu, scrisul italic al stãpânului.
§
Pe oameni nu programul lui Balzac sau intenţiile lui îi încântã de fapt—ci ceea ce a scris, realizãrile, arta lui amplã. O carte nu existã prin program sau prin intenţii.
§
Mann, ‘Muntele vrãjit’, ‘Femeia la treizeci de ani’, ‘O tragedie americanã’, ecranizarea.
‘Notebook’.
Vatra Dornei. Munte.
Tokyo.
§
Poemul în prozã? Rimbaud, Gracq, Baudelaire, Mallarmé.
§
‘Sunt grec’.
Mediteranean.
Trãsãturile latine ale chipului.
§
Filmele.
Existenţa estetizantã.
Gracq, Lampedusa, Pavese, Giono.
Balzacienii. Taine, Gracq, Chartier, Giono, Matei Caragiale erau totodatã şi balzacieni. Bagatelizarea lui Balzac.
Cârpãceala.
§
Cele trei com. de completat/ rescris.
§
Revendicarea balzacianã.
§
Balzac—în grilele lui Gracq, Constantin, Proust, Chartier, Matei Caragiale şi Wilde. Latura de romantism, aceea de senzaţionalism.
Ceea ce e tern.
§
Casã de lecturi şi iubire. Câţiva autori.
§
Muzicã, fumat, poezia, febrilitate; casã, lecturi.
§
David Gilmour 84 'About Face'. Delicate Sound Of Thunder 1. H& E: ’91.
§
Nerval ca nuvelist.
§
Croaţia. Turismul albanez, macedonean.
§
A le asculta ca albume.
§
Ponositele elucubraţii engelsiene despre hazardul obiectiv ca formã de manifestare a necesitãţii.
Vid al gândirii, placat cu sloganuri; moda lozincilor e ceva foarte hegelian, ţine de beţia de cuvinte a acestor speculativi aroganţi care nu pricepeau nimic.
Mizeria lui Breton ca lozincard al filozofiei teoretice, ambiţioase. Filozofic, chiar acesta era nivelul lui Breton—ponositele peroraţii engelsiene (--pentru ca discipolul sãu, goticul Gracq, sã ajungã şi mai jos—la leninism--).
Ce ifose cretine!
E adevãrat cã de filozofia proastã nu te vindecã ştiinţa—cu atât mai puţin scientismul—ci filozofia cealaltã, bunã.
Gracq pare sã fi fost acaparat mai ales de filozofii din acestea organice, ‘umede’, mai mult sau mai puţin ‘romantice’, ‘verzi’, neuscate—Spengler, Lenin …. O mulţime de balast istoricist.
Crezul meu îl constituie filozofia uscatã a neoscolasticilor—sau, dintre nemţi, kantienii, mai mult sau mai puţin apriorişti.
§
‘Roşu şi negru’.
Dna. Murdoch,
§
‘Dorinţa dv. de frumos şi de muzicã.’
§
Existenţa estetizatã. Asiaticii. Simţul frumuseţii—londonezii.
§
Léona Delcourt, Suzanne Muzard (Breton avea 30—31 de ani). La 38 de ani, Jacqueline Lamba. La 48 de ani, Elisa Claro.
Circulara antistalinistã din ’50.
§
Dincolo de azi nesemnificativa ‘valoare de manifest’, NADJA le plãcuse—ca literaturã—lui Jaloux, Pierre—Quint, Daniel—Rops, Dupeyron.
Gracq nu s—a considerat ţinut de extremismele şi teribilismele lui Breton. Nu l—a urmat pe Beyle în semidoctism, nici pe Breton în teribilism.
Şi cel mai important—Breton nu credea în roman, iar Gracq scria romane. Asta spune totul. Nu se aservise nimãnui. Ştia cã autorii sunt importanţi prin ceea ce imagineazã—nu prin peroraţiile lor.
Deosebirile şi chiar divergenţele între Breton şi Gracq nu vor întârzia sã aparã, sã iasã la ivealã, sã se declare. Ele sunt nete.
§
Beyle creatorul, romancierul, e una; Beyle ‘intelectualul’, semidoct, plin de prejudecãţi, e alta.
Cazuri ca al lui Creangã, etc.—neinteresanţi pentru ceea ce credeau, ‘gândeau’.
Beyle e un creator ca şi Balzac; conteazã romanele lui, nu aprecierile, etc..
§
Nu se va da cu totul dintr—o datã. Gradare.
§
110/ an.
§
‘Privitor neobosit’, zice Dna. Crom despre Gracq.
§
Matematicã, românã, geografie şi fizicã.
Cartea de logicã.
§
Gracq vorbea despre ‘sentimentul încercat citind o carte’.
§
Jaloux şi NADJA—o idee interesantã, o perspectivã ineditã. Nu m—aş fi gândit.
§
Beyle, Balzac, Verne, Creangã—ficţiunile lor pot prezenta interes—nu şi oamenii ca atare, care nu—s chiar pe potriva a ceea ce creaserã. Oamenii înşişi erau prozaici, abrupţi, neinspiraţi şi pedeştri în ceea ce gândeau. Au mãrginiri. La antipod—Nerval, Stevenson, interesanţi deopotrivã şi ca emitenţi de idei.
§
Îi plãcuse ‘veacul pythic şi profetic’, al ‘adâncimilor divinatorii’.
§
Remarci din acestea empirice, la obiect.
§
Fiul informatician, nunta, dansul.
§
De la Gracq, Philippide şi Simmel la noi, e de ţinut seama de încã un veac de literaturã, de aportul încã unui veac.
§
Convenţionalitatea.
Ce sã iubeascã.
Ajustare.
Ceea ce mã urâţeşte.
§
Casã—lecturi—a scrie—manuale—a ieşi—haine—vremea. Masterat.
§
Iubim fiecare carte cu un alt fel de iubire, spunea Gracq.
Genul vorbit (interviurile publicate).
§
Montaigne, Flaubert, Nerval, Gautier, Chateaubriand, Byron şi Lamartine.
Precursorii fovilor, mai ales ai lui Gauguin.
§
Unora le place numai coitul, nu şi iubirea, gama emoţionalã.
§
Cei capabili de iubirea—pasiune pentru o carte (Gracq, Chartier, Lampedusa, Giono); şi cei incapabili, cãrora astfel de emoţii le rãmân strãine (de ex., profesorii de românã).
§
Cu simpatie afectuoasã şi cu naturaleţe.
§
Fiecãrei cãrţi iubite îi corespunde o altã iubire, mãrturisea Gracq, care era poligam, însã fidel. Iubirea literarã nu e transferabilã, mai spunea el.
§
Cãlãtorii în Rãsãrit.
Mizeriile unor astfel de voiaje.
§
Existenţa estetizantã.
Simţul frumuseţii (la englezi).
§
Manuscrisele nervaliene.
§
Lui Gracq nu îi plãceau epopeile nordice—însã îi plãceau Nerval, Tolkien şi Wagner.
§
E interesant eşecul de ansamblu al teatrului romantic—şi, în general, al teatrului sc. XIX de pânã la Ibsen—cu excepţia lui Gogol—atunci când ceea ce dramaturgii aveau sub ochi era Shakespeare, modelul neîntrecut al frumuseţii literare a teatrului.
§
Frumuseţea literarã se indicã, nu se pledeazã. Se constatã. Nu e loc pentru mai mult.
§
Şi afirmarea, şi distanţarea (de ex., patrologul american despre alchimişti—ceva e afirmat, ceva e ironizat). Se mai poate vorbi şi despre o afirmare nefanatizatã. O afirmare elasticã, necrispatã.
§
Nu se poate construi ‘în aer’.
§
Nefanatizat.
§
110/ an.
§
Villiers, Mérimée, Puşkin, Nerval, Lovecraft.
§
Toma, Vasile, Boswell.
§
Cu Flaubert, cu Beyle, Balzac—aprecieri. Ca la Stevenson.
§
GM, Dna. Y., câţiva asiatici.
Ca ‘Roşu şi negru’.
Ca la JG—cf. ieri, iubiri, aptitudinea.
§
Se regãseşte, pervers, în dezechilibru şi fanatism, în ceartã şi duşmãnie, de care are o secretã, ticãloasã nevoie. Existã aceastã componentã a aspiraţiei cãtre dezechilibru. Are un tropism cãtre dezechilibru—starea în care poate sã nu facã nimic, cea care îi convine cel mai bine. Abia în dezechilibru se regãseşte. ‘Provocarea scandalului’, dupã cum s—a exprimat; latura de dublã monstruozitate—conformaţionalã şi activã.
§
Cârpãcealã.
§
Mizerie.
§
Latin. Umerii.
§
2 x vrafuri:--ziarele, deteriorãri, 8 l. ( ½ IX— ½ V);--vrafurile.
§
4 x ….
§
JG—romane—valori.
4 x ….
Dezertarea.
§
În literaturã, Gracq a avut cel puţin bunul simţ de a vorbi despre frumuseţe, emoţii, sentimente, despre o raportare esenţial afectivã şi de aceea empiricã la literaturã.
§
4 x ….
Creaţie. Emoţie.
Asiaticii. A tria.
4 x ….
§
Lecturi—vârsta—masterat—arhimandritul. Tânãra. Obez.
Artã, crez; emoţia. Creaţia.
Loara.
4 x ….
§
Cârpãcealã—lecturi—firesc—vârsta.
§
4 x ….
§
Acest ultim Gracq, moşneguţul scund, avea nevoie de rugãciunile altora. Rugãciunea unui creştin.
§
E simplu—plictiseala ‘literaturii’ mele, pe când o scriam, e numai replica plictiselii şi bidimensionalitãţii vieţii mele ciorsãite, reproducea ternul, anostul şi bidimensionalul existenţei mele, era deplin explicabilã; mai mult, e aceea a inimii mele—în lipsa ei de curaj, vreau sã spun. Era plictiseala vieţii mele, reprodusã. Dezvãluia derizoriul propriei mele existenţe.
§
Gama de subiecte—tematica sau problematica unui blog—ca set de subiecte—ca autori, cãrţi, genuri, etc..
§
Un prieten—adicã o simpatie umanã testatã şi profundã—meritã concesii, îngãduiri.
§
Belferii.
Aversiunea fãţişã pentru belferi.
Gracq, Gobineau şi Claudel. Semne\ indicii. Un cadru didactic şi doi diplomaţi profesionişti. Înaintea lor, şi poate în alt fel, cel mai mare teolog creştin, Sf. Pavel.
Montherlant, Proust şi Lampedusa. Belferii. Cu unii poate cã sunt prea aspru.
Devize.
Munca şi iubirea, spunea Gobineau; iubirea, literatura şi etica muncii, aş spune eu; cãrţile (lectura), muzica, cinemaul şi medicina, spusesem mai demult.
§
Nu antagonic, ci la unison.
§
Gaidar, Lovecraft, nuvelele lui Beyle, ceva bizantinologie. Raft. Casã: lecturi.
§
Marii cititori? Gracq, Lampedusa, inegalabilii, cei de nedepãşit.
§
Casã: lecturi. 2 x pentru ea. Atmosfera de lecturi a existenţei lui Gracq, firescul—Loara.
§
Existã la Gracq o regândire personalã, originalã, autenticã a întregurilor; inteligenţa lui era una înalt criticã şi autonomã, virilã, neconvenţionalã.
Gracq, probabil cel mai robust intelect al vremurilor acestora moderne. Prin mintea lui, prin inteligenţa lui neegalatã, Gracq e mai bãrbat decât Montherlant, Malraux şi Camus (care sunt, la Patapievici, reperele unui foarte convenţional machism literar).
§
Sub chipul violului, al abominabilului.
§
Cine nu e delicat cu omul delicat a pierdut realul, deraiazã.
§
A alia estetizarea existenţei, simţul frumosului, cu valorile, cu robusteţea eticii, cu ţinuta latinã.
Împreunarea care dã semnificaţie.
§
‘Parma’, 17 z., tarabe; turcul. Liste. Subiecte. Marea culegere de criticã literarã.
Asiaticii [KI, HM, YM, YK, existenţa estetizatã]. Grilã. Loara. 4 x ….
Agopian, Simionescu, Titel, Albala, [poate chiar] Cãrtãrescu; Naum, câţiva poeţi, vârste gracqiene ale cititului. Unii interbelici picanţi sau libertini. Falsa obligativitate.
BPTC—cei trei sovietici; ambii englezi; ungurul; douã culegeri de basme nemţeşti. Nuveliştii desemnaţi ieri. Beyle, Nerval şi Balzac. Kipling, Stevenson şi Grin. Un principiu ar fi cã un text nu e concludent pentru alte/ celelalte texte ale unui autor—se verificã la Sebastian, Camil P., chiar la Ralea. Iar penuria e falsã.
25 de vols., pânã aici. Plus iubirea, femeile, masteratul, turismul şi radiologia. Cãrţile —muzicã, adicã emoţie realã, sentiment—ceea ce cerea şi Beyle—însã, de fapt, şi Taine, la vremea sa.
Casã: cãrţi.
Cãrţile: ‘Parma’, James şi Rovani. Ceea ce îmi spune ceva.
Semnificaţiile diverse ale cititului.
Ignor în ce mãsurã nu cunosc o carte.
Câteva studii despre unii surrealişti. Ca şi despre alţi poeţi.
Pozeur.
4 x ….
§
Ceea ce lipseşte de naturaleţe, de firesc, de osmoza fericitã a realului, de permeabilitatea naturalã.
§
Ieri—Beyle, 2 x H de B, FMD, Vogt şi Lem, Rushdie, MS. Inspiraţia. Nearb..
§
4 x ….
§
Mai ales autori gracqieni. Originalitate asumatã, conştientã şi raţionalã.
§
Ceea ce se petrece într—un roman.
§
Cheia realã o constituie emoţia, sentimentul, afectivitatea literarã. Pe de altã parte, asumarea unui dinamism afectiv.
Ca modernist.
Aiureli—9 z..
Bâiguieli.
Note false.
2 x JG:--marea culegere de criticã literarã—ca tabel;--cf. vin., iubirile literare.
§
Discreditata şi bagatelizata eseisticã timpurie a lui Giono. Polul. Ca pol.
§
O deschidere fireascã, tact, echilibru.
§
Anumite femei.
§
Cele mai bune lucruri despre Balzac le—am citit la Constantin—mai bune chiar decât la Gracq, Taine şi Chartier—marii balzacieni (aflaţi, dealtfel, cel mai adesea în antagonism sau dezacord între ei …).
§
‘Leuwen’ ca citit de Giono. Situarea explicitã. Ceva original şi semnificativ.
§
Gafa de joi, cu iubitul.
Strident.
Ceea ce mã urâţeşte.
§
Dezicerea de joi. Laşitate.
§
Dickens, Meredith, Dna. A., Tolstoi, Leonov, Chimet, Maxwell, Reade şi Falkner, un Malraux (în pofida repudierii tardive a lui Revel—existã reabilitarea venitã de la marele Gracq), Machen, Claudel, Bloy, Dna. Y., Tournier, ziarele—ed.. 4 x …. Nefanatizat.
Plus celalte 29 de cãrţi, deja indicate.
§
Douã note false—joi, cu iubitul—şi vin., cu bursa\ salariile.
§
Lâncezeala de belfer. Situarea.
§
La un acelaşi autor, un roman nu spune nimic despre celelalte romane.
§
Existã iubirea, literatura şi munca (în sensul lui Gobineau şi Gracq).
§
Un cititor gracqian, cu sentimente vii şi emoţii autentice.
§
Simmel, Blondel, Sf. Vasile, Sf. Toma, Sf. Maxim, Rahner, Bonhoeffer, Mascall şi McCabe, Platon, Pãr. Teilhard, Zizioulas, Philippe, Gilson, Pieper, Ratzinger, Tresmontant,
A analiza nişte raţionamente.
§
A nu se lãsa dus.
§
Gesturi fireşti (de ex., cãrţile lui Chateaubriand pe care le citise Gracq).
§
Pastişele sau parafrazele stevensoniene ale galezului.
§
Gracq spune: şi Beyle, şi Chateaubriand; şi Breton şi, mai ales, romanul. Nu e necesarã o excludere. Şi Rimbaud, şi Lovecraft.
§
Necesarul.
Cãrţile ‘lui’ Benn.
§
Ceea ce îmi spune ceva.
§
Dumas, Gautier, Stevenson, Scott, Falkner, Dan.
§
Comparat cu Gracq, Chartier apare drept cazon, din cauza apriorismului sãu decis, asumat—pe când Gracq e, dimpotrivã, un empiric.
§
‘Azi’ neotestamentar nu înseamnã ‘oricând’ sau ‘cândva’, ci ‘chiar azi’, ‘imediat’.
Existã o necrozare sau stenozare ireversibilã a spiritului; împotriva ei previne acest faimos ‘azi’ neotestamentar.
§
Ca modernist.
Sunt un modernist, ca savanţii naturalişti francezi despre care scria CT.
§
A testa.
Nefanatizat.
Loara.
Emoţia—evreul (interb.).
§
Analize, eseuri, parafraze şi proze variate. Note rapide, ca ale lui Gracq şi ‘Morgan’ (întâiul inspirator).
Gracq, Sebastian, Ralea, poate şi Lovinescu, Cãlinescu, Arghezi.
Nu cu un sentiment al derizoriului.
Cu ce ies.
A merita.
Lucruri cârpãcite, îngãlate sau bâiguite.
§
De unde plãcerea—ce anume dã plãcerea.
§
Azi (dum.), albumul japonez din ’83. Ceva foarte bun, superior celor patru albume ascultate pânã acum (FFMS ’79; Onbashira; SR 1; H& E ’91). În lumina ofertei de vin. (cu horrorurile, Gibson …).
Apoi ‘Tunhuang’, care iar nu e prea bun.
§
Principii false, chiar nocive.
§
A merita.
A testa.
Loara.
Estetizarea existenţei.
A oferi gândirea sau reflecţia despre o carte—nu crâmpeie disparate. O perspectivã de ansamblu, valabilã, de vigoare analiticã—nu numai note preliminare. Un articol sainte—beuvian, dacã e cazul, ceva amplu şi la obiect. Scrisul despre cãrţi, despre literaturã. Frumuseţea ‘cu dinadinsul’, cultivatã, vrutã (‘frumosul’ ar corespunde abstracţiei, unei categorii abstracte).
Ca exerciţiu—la Kurp, de ex..
Cârpãcealã.
Nefanatizat.
§
Cei care, ca Dna. A., m—au intuit—ca fire, ca înclinãri.
§
Nu ca sfruntare, blazare, cinism, neruşinare.
§
Neconcesiv.
A confrunta.
A compara.
Termeni estetici.
Necomplice.
Nearb..
§
Fumat; cafea; i.; cinã; lecturi; muzicã.
TV: cf. vin..
De mântuialã.
Pe fazã. Dintr—o privire.
§
Sunt multe cãţele, însã şi mulţi porci, mulţi mistreţi, mulţi catâri, vanitate, dispreţ.
§
Oameni ca Lovinescu, Sebastian, Cingria, Gracq, Lampedusa, Pavese şi nevoia curatã de frumuseţe.
§
Câtã altã literaturã decât aceea pe care o discuta Gracq poate fi discutatã la fel de interesant pe cât o fãcea Gracq (Kipling, Conrad, James, Keats, Dna. Lehmann, Dna. Spark şi Naipaul, romancierele, prozatoarele, atâta poezie … ).
§
Kurp—cam fanatizat—şi corectabil prin Ep. Sigrist, Myers, Teachout, Stahl, Dna. Maitzen, Wolfe, Watson. Tonul lui e prea aspru, caustic, ranchiunos, ciufut. Cam oţãrât, cam burzuluit şi cam intransigent, cu un fel de neplãcut, acru fanatism arogant. Iar premisele lui culturale sunt modeste.
Un ton de intransigenţã acrã, de fanatism burzuluit. Pe de altã parte, vanitatea Doctorului Legii, a farizeului care se ştie îndreptãţit—esteticeşte, în cazul lui. Omul Kurp, atât cât transpare, e neplãcut. Lipseşte bonomia aceea, pe care Myers, Teachout, Ep. Sigrist, chiar Stahl—o au.
Kurp are îndârjirea estetizantã a semidoctului bãnuielnic, a moftangiului, a arivistului cultural, a parvenitului. Însã, mai ales, displac crisparea şi fanatismul maniheistului, a fanaticului care se pronunţã fãrã drept de apel, apodictic şi tranşant, fãrã a mai lãsa loc de reconsiderãri (la Paleologu, aceastea erau, mai degrabã, nişte toane, ifose). Fanatismul lui Kurp are ceva insultãtor.
De la el se poate afla despre literatura bunã; însã e şi o pepinierã de prejudecãţi acerbe. Oficiul sãu gliseazã când şi când cãtre acela al procurorului cultural, al ‘comisarului cultural’, al denunţãtorului din oficiu. Urâte apucãturi.
Obişnuieşte sã se pronunţe repezit şi agresiv, pornit, colţuros şi abrupt. Un vindicativ.
§
A testa.
Nefanatizat.
§
‘I write to create a being of beautiful energy’ (Geoffrey Hill).
§
Sãrãcia şi monotonia literaturii mele reproducea propria mea sãrãcie şi crispare interioarã—un spasm sterilizant.
Mã exprima pe mine.
§
A merita.
Pe de altã parte, tot ce e mizerie şi nedemn de mine, de mintea mea—tot ce e surogat şi neautentic.
§
Mila Lui Iisus nu e graţiere, ci vindecare, restaurare.
§
Sensibil la particular.
§
Nu cel mai bun Zola ….
§
Realism psihologic. Eu am încercat sã fac realism psihologic în … eseisticã; în cazul meu, procedeul a fost dus la extrem. Ca refuz radical al oricãrei umpluturi, al oricãrui conectiv—numai ‘jeturile gândirii’. De unde şi sacadarea.
Umplutura şi conectivul.
Purã transcriere exclusivã a ‘jeturilor gândirii’.
§
O amplã experienţã, de cititor şi critic, cu romanele.
§
Nu ce mi se nãzare, ci ceea ce trebuie, ceea ce e necesar.
§
Azi, o a doua dezicere de Kurp.
§
Ca şi neaveniţii care se lamenteazã cã nu sunt Eminescu. Ce le dã dreptul sã creadã cã ar fi putut vreodatã sã fie?
§
Deteriorãri.
§
Cititor hedonic şi gracqian.
§
Casã: lecturi. Tangibil. Masterat. Subiecte. Lejer.
§
Ceea ce era, de fapt, îndeajuns de bun pentru JG ….
§
Chixuri de gust; chixuri de apreciere.
§
A nu şti despre ce vorbesc; a vorbi numai ca sã mã aud vorbind.
§
Dacã scrierile, creaţiile literare ale credinciosului au semnificaţie pentru necredincios (Gracq, Chartier), atunci şi reciproca e valabilã.
§
Mizeria, i., lecturi, iubirea, casã, casã: lecturi, etica, obez, costum, haine, delãsarea, mizeria, lingeria, ras, deodor.. [Activ; empiric; diagramã; bãrbat; vârsta: bãrbat; practic; prompt.]
Existenţa disipatã, diminuatã, îngrãditã, tracasatã, amorţitã, pervertitã, surogatul.
Acel tânãr Gracq care îi parafraza pe Poe, Lovecraft şi pe gotici în întâiul lui roman.
Mai mult, cu acel prim roman, Gracq face, mi se pare, parte din anii ’30.
Era un poesc, un lovecraftian şi un gotic—mereu în acord cu estetica generalã a modernului. Gracq gusta mult noile arhitecturi, le aprecia, îi plãceau.
Pasul. Estetizarea existenţei. Pasul în inteligenţã. Simţul englezesc al frumuseţii. Nevoia obiectivã.
2 s.. Ca smintit.
§
Da, e interesant cã scrierile îl aratã pe Gracq mai degrabã poesc şi gotic—decât … stendhalian. Cu toate cã surrealismul lui e unul al inteligenţei.
Existã nota poescã, lovecraftianã, goticã, nu şi aceea stendhalianã; chiar arta lui literarã e alta—la antipodul faimoasei transparenţe ideale beyliste.
Dupã romanele şi nuvelele lui, nu s—ar spune cã era un stendhalian—chiar dimpotrivã, chiar contrariul.
§
Se poate vedea cã Beyle dezminte sau contrazice, oarecum, întreg restul literaturii care îi plãcea lui Gracq—romantismul, surrealismul.
§
Nefasta instalare în lâncezealã, în frici şi descurajare.
§
O imagine a ceea ce ar trebui sã fiu.
§
Frumuseţea e ceea ce chiar existã, datul; frumosul e abstractul, o categorie abstractã.
Critica e o analiticã a frumuseţii, nu a ‘frumosului’ abstract.
§
‘Om foarte ocupat’.
§
Existã forma; existã conţinutul (cãrţile enumerate azi, de Rusalii). Şi scrisul ca viaţã. A merita. Linia pe care o urmez este aceea trasatã de douã culegeri, LG (culegerea de poeme şi de proze lirice) şi CGC, pe care izvoarele critice o vãd ca prelungind trei cãrţi gracqiene (adicã poemele, al treilea roman şi una din culegerile de note—aceea din ’74, care inaugura ‘recompunerea operei’).
§
LG şi CGC.
§
Cãrţile imaginate sunt vreodatã mai bune decât acelea citite?
§
Cãrţi pe care pot mãcar sã mi le imaginez—şi cãrţi pe care prefer numai sã le imaginez, aproape cã nu mã intereseazã altfel decât imaginate.
§
Istoria—ca referinţã istoricã—e o formã a abstractului.
Referinţa istoricã e o eludare a realului.
§
Dreptate au avut exclusiv acei stendhalieni care, ca Malraux, şi—au cãutat inspiraţia numai în romanele maestrului. Ceea ce e notabil la Beyle existã doar în romane, e o caracteristicã a ficţiunii sale.
Se poate formula şi aşa: sunt acaparat numai de ficţiunile lui Stendhal, de creaţia lui propriu—zisã, de creaţiile literare. Iar preocuparea lui puerilã cu sine apare ca neinteresantã şi inferioarã.
§
La acest ‘Stendhal redus’, abreviat, mã raportez cu exclusivitate şi eu.
§
Azi, 980 mii.
§
Impresiile literare despre Marx, Lenin şi Troţki, ale lui Gracq.
Mai regãsea ceva din verva lui Marx gazetarul numai la Troţki.
Considera convingãtoare propaganda lui Lenin.
§
Cãrţile enumerate ieri; autorii (autohtoni) care pot fi subiecte de parafrazã, de azi; cãrţile care dau nota unei case, excelenţa ei, enumerate tot azi.
§
Rãmân patru romane şi o culegere de nuvele.
§
Utilizarea literaturii. Lampedusa, Giono, Chartier, Taine. Ce alegeau.
§
Patru romane şi de la Malraux, Aragon, Mauriac.
§
Romane analizabile, care mãcar meritã gândirea, evaluarea, reflecţia, aprecierea, zãbava.
Cel puţin sunt de luat în seamã, nu—s excluse aprioric.
§
Poluarea cu ce e mai rãu, cu speţa cea mai joasã, cu degradarea cea mai penibilã şi deranjantã.
§
Lejeritatea inteligentã a lui Gracq şi Tresmontant—mai ales când sunt critici, când formuleazã dezacorduri—lipsesc încrâncenarea, fanatizarea, pãrtinirea grosierã. Tonul lejer, modulat şi nesentenţios—nimic prostesc în modul cum îşi exprimã criticile. Au o lejeritate amiabilã şi raţionalã, atitudinea unui om de calitate. Nu existã înverşunare. Scriu ca nişte inşi cu picioarele pe pãmânt. Încrâncenaţii se pierd în abstracţii, sunt cu capul în norii mâniei lor. Kurp fulmineazã indignat. Anatemizeazã absurd, cel mai adesea. Violenţa judecãţilor lui e deplasatã. Cei doi francezi criticã dezbãraţi de teribilism. De aceea critica lor e încântãtoare şi face impresia de a fi cuvenitã.
Cei doi nu se grãbesc, nu se pripesc, nu ‘expediazã’, nu recurg la venin; acelaşi lucru e valabil şi despre Ratzinger.
Criticile acestora folosesc dicţia justã. Sunt la obiect. Critica înverşunatã, încrâncenatã, de invective, pulverizeazã discuţia, eşueazã în abstract şi verbal.
Gracq, Tresmontant şi Ratzinger ştiu sã deosebeascã critica şi delimitarea, de pamflet, de invectivã. Încrâncenatul, înverşunatul, fanaticul, teribilistul şi exageratul, cel cu mania exagerãrii, se discrediteazã.
§
Cãrţile care fac ca o casã sã fie ‘interesantã literar’, îi conferã interes literar.
§
Emitentul de aprecieri obiective şi sincere iese mereu în câştig. Nefanatizatul. Se afirmã ca un intelect creditabil.
§
Mâncarea nu meritã. E o axiomã simplã, un principiu, o valoare în care cred.
La ce bun mâncarea?
Repliere în puerilitate şi refuz.
§
Ieşeanul şi scoţianul.
GM, KaMa.
§
Ceea ce încântã; ceea ce de naturã sã încânte.
§
Incompletul.
§
Colete.
§
Existã, la stendhalieni (ca diferiţi de beylişti) un motiv pentru a prefera romanele; nu degeaba preferã ei romanele, e implicitã o apreciere mai puţin favorabilã despre scrierile cu caracter direct personal.
§
E vãdit cât de puţin capabil e Pamuk sã guste sau sã accepte estetic lucruri ca ‘Halimaua’ sau Sterne. Nu le pricepe. Nu le palpeazã. Îi scapã, de fapt—cu toate cã scrie (mai mult sau mai puţin) elocvent despre ele.
Le rateazã, artistic.
Borges, De Quincey sunt mult mai buni despre ‘Halima’, chiar au câte ceva de spus; nu şi Pamuk, occidentalizantul. El nici nu remarcã basmele, fabulosul—ci sociologia şi prejudecãţile, stratul civilizaţional.
Pamuk e un pic cam posomorât, şi pare o fire tristã, abãtutã, pesimistã; aşa e natura lui, cum a conformat—o existenţa. De o melancolie uneori abisalã şi autenticã, alteori un pic jucatã şi supralicitatã, o pozã, o alintare, ceva nu prea sincer.
§
Cine alege un lucru din douã, se pronunţã astfel şi asupra celuilalt—chiar alegând nefanatizat, chiar dacã nu alege, abrupt, un lucru împotriva celuilalt.
§
Chateaubriand, Spengler şi Malraux. Accentul gracqian pe sentimente. Dezumanizarea artei. Încã douã note:--Chateaubriand şi Beyle—şi mai ales Chateaubriand;--Beyle face cumva notã discordantã în ansamblul gusturilor lui Gracq, ca figura cea mai neromanticã, pe lângã Chateaubriand, Balzac, Nerva, Poe, Lovecraft, întâii romantici nemţi, surrealiştii, Tolkien—spre a nu mai vorbi de Wagner, de precursorii suprarealismului, de ruşi—unii, subiecte despre care nu a avut ocazia sau dorinţa de a scrie.
Literatura scrisã de el menţine şi mãrturiseşte sau declarã exclusiv urmele acestora, ale ‘majoritãţii de principiu’.
§
Vârsta—ca la JG—nivel—casã, azi, ieri.
§
Gracq ca prefaţator. Douã referinţe, pânã acum, la prefeţe pentru autori francezi contemporani.
§
Dãdea interpretãrii istoriei o accepţie foarte netehnicã şi nesavantã. De ex., Chateaubriand, Spengler, Malraux, Marx şi doi dintre bolşevicii ruşi—nimic scorţos sau universitar. Asta era pentru el ‘înţelegerea istoriei’.
Şi vorbea, se pronunţa ca om cu studii de istorie, declarându—se satisfãcut de interpretãrile acestea vioaie şi nepedante.
§
Gracq: lipsa completã de pedanterie.
Nepedantul.
§
A se vedea aprecierile lui CT despre Renan şi despre biblistica germanã.
Nu lãsa sã îi fie pus cãpãstrul, nici sã fie înregimentat. Viaţa intelectualã nu e lucru de cazarmã.
§
Farmecul unui modernism superior, raţional şi înalt diferenţiat.
§
Premise culturale.
Declasat.
Surclasat.
Nefanatizat.
§
Premise culturale.
Spasmul, crisparea.
§
Premise culturale.
§
Bãtrâna reptilã nazistã cazonã.
§
Doi oameni vioi, dinamici, cuminţi şi moderaţi.
§
Colete. Pasul. Deschiderea. Bãrbat. Vârsta. A afirma. Ca deschidere. Afabilitatea.
§
Emoţional, afectiv vs. hiperintelectualizat.
§
Neplãcerea faţã de ifosele elitiste.
§
Ceea ce e urât.
§
A culege.
Ca un culegãtor de literaturã. A selecta. Selectiv.
§
Îmbibarea în emoţie, permearea, osmoza. Sau, mai bine chiar, pornirea de la emoţie, nemijlocit. Cultivarea emoţiilor. A afla. Balastul abstractului—ca şi al hiperintelectualizãrii. Emoţia vindecã.
De aceea, Gracq şi Cingria, nu … Montherlant. Poze.
§
Regãsirea prin emoţie, prin afecte.
§
Corectarea emoţiei—nu uciderea ei. Ce e de bun simţ. Empiric. Nedus de vorbe.
§
Montherlant, un obturat afectiv, un obstruat afectiv.
§
Locul şi partea emoţiilor şi sentimentelor—inclusiv în formarea bibliotecii. Excluderea balastului de abstracţiuni. Desluşirea. Identitatea. Cei care acordã întâietatea afectivului, emoţiilor şi sentimentelor.
§
Ceea ce e legitim sã cer şi sã pretind literaturii. A mã prosti. Ce învãţ de la poezie.