Reflecţii despre Gracq

Reflecţii despre Gracq






La Gracq, ceea ce a citit a rodit; lecturile lui din Poe şi Lovecraft sunt în relaţie cu ceea ce a scris chiar el. La fel e adevãrat pentru Rimbaud şi suprarealişti—a scris şi Gracq ca aceştia. Lectura lui nu e deloc disjunsã de scris.

Legendele medievale le aprecia tocmai pentru elementul lor necreştin. E semnificativ cã le—a acceptat în recenzia prerafaelitã, wagnerianã—ceea ce Chesterton denunţase drept un pseudomedievalism, un medievalism denaturat, falsificat, intrinsec stricat, butaforicul Ev Mediu inventat de nişte necreştini—fie ei romantici ori prerafaeliţi, nedipuşi sã admitã elementul roman al religiei medievale—medievalism falsificator, impropriu, speculativ şi nãscocit.
(Drept contraexemplu, aş indica medievalitatea de la Claudel.)
E adevãrat cã Gracq nu vrea, ca romanticii şi prerafaeliţii, un ‘Ev Mediu fãrã catolicism’, ci o medievalitate care poartã indiciile unei spiritualitãţi ample, alta decât aceea creştinã, o spiritualitate vag travestitã creştin, ambiguu creştinatã.

Elementul pastişei şi parafrazei este aproape definitoriu la Gracq. Credea în astfel de exerciţii. Balzac, Tacit, chiar Dumas, spre a nu mai vorbi despre Poe, Lovecraft, Lautréamont, Rimbaud, sunt rescrişi.
Existã la Gracq exerciţiul parafrazei şi al pastişei. Unii vorbesc chiar despre … autopastişã, care ar surveni în vreo douã locuri.
Gracq ştia cã un stil este o perspectivã literarã—asupra vieţii şi literaturii.

Tehnic, parafraza este, într—un fel, chiar contrariul pastişei. Pastişa preia un stil, adesea redus la nişte procedee sau înţeles ca sumã de procedee—pe când parafraza porneşte de la o intuiţie.

Îmi place faptul cã probabil singurul discipol (de anvergurã) al lui Gracq, Tournier, este un catolic—şi cel care—l catolicizeazã pe Flaubert …. Iar acest catolic nu—i poartã nicio picã lui Gracq pentru presupusul/ pretinsul anticreştinism.
Relaţia literarã dintre un anticreştin (--nu numai un necreştin, cum era Montherlant, ci un secularist--) şi un catolic. Pe de altã parte, Gracq consimţea, cred, sã treacã drept un mistic—iar Tournier, drept un intelectualist.