VELEITARII CONFUNDĂ ‘APARIŢIA’ UNEI ‘NOI DOGME’ CU MOMENTUL FORMULĂRII EI COERENTE

VELEITARII CONFUNDĂ ‘APARIŢIA’ UNEI ‘NOI DOGME’ CU MOMENTUL FORMULĂRII EI COERENTE



Când ĩi aud pe unii neaveniţi perorând cã dogma Purgatoriului a apãrut abia ĩn Evul Mediu, simt nevoia sã le rãspund cã şi dogma divinitãţii Logosului a apãrut ‚abia ĩn sc. IV’, la fel ca şi aceea a divinitãţii Sf. Spirit, cã dogma calitãţii de Nãscãtoare de Dumnezeu a Preasf. Fecioare a apãrut ‚abia ĩn sc. V’, iar dogma energiilor necreate, ‚abia ĩn sc. XIV’. Aşa cum am mai spus, gândirea Bisericii progreseazã la fel ca şi gândirea ştiinţificã—numai cu deosebirea cã achiziţiile primeia sunt definitive. Ĩn rest, chimia lui Pauling nu e inferioarã aceleia a lui Lavoisier pentru cã este cu aproape douã veacuri mai târzie. Sigur cã existã o desluşire treptatã, gradualã, oriunde existã o cunoaştere obiectivã.
De ce, ĩn dogmaticã, sc. IV este ‚suficient de devreme’, iar Evul Mediu—‚mult prea târziu’?
Revoluţia dogmaticã creştinã a sc. IV s—a operat ĩmpotriva multor autoritãţi teologice ale trecutului, ĩmpotriva ‚tradiţionaliştilor’ arieni care ‚ţineau neschimbatã predania din vechime şi cuvântul pãrintelui nostru Sf. Lucian’. Transferul pasiv al doctrinei ‚de la izvoare ĩn jos’ este o ficţiune pioasã.
Sinteza sc. IV a fost originalã şi creatoare, ĩn spiritul unei fidelitãţi neinerţiale; de aceea, produsul ei nu a fost ceva arbitrar, ci ceva adevãrat şi corespunzând realului.
Marii teologi originali ai sc. IV nu erau culegãtori de locuri patristice, ‚antologişti’, ci creatori, care progresau, ĩnaintau ĩn ĩnţelegere, elaborau. Mitul transmiterii pasive a doctrinei apare ĩn epoca ulterioarã, de relativã dependenţã şi de servilism, de constituire a unui aparat de referinţe care ĩncorsetau strict posibilitãţile creativitãţii.
Ca orice ştiinţã, teologia cunoaşte şi ea un progres care nu constã din nãscociri, din ‚plãsmuiri’.