Din viaţã

La ‘Morgan’ existã literatura, cinemaul, muzica şi comicsurile. Însã îmi displace la el faptul cã nu reciteşte, cã nu simte nevoia de a reciti.
§
Asprirea vremii. Dum., e cam frig în casã. Am multe ţigãri, cola, bere, ciocolate—de ieri.
§
Ieri, sb., le—am dãruit flexul faianţarilor.
§
Viaţa mea, ca şir de rãstãlmãciri.
§
Ce conteazã pentru femei.
§
Imaginea caricaturalã a sfinţilor, fanatizarea şi dezumanizarea. De ce se coborau pânã la aşa ceva. Cum de puteau sã coboare pânã la acele diatribe turbate şi descalificante, mustind de urã şi de pornire.
§
Nu mai e nimeni aşa de înãlţat ca o femeie, ca o fatã galileancã în care Dumnezeu a ales sã realizeze unirea ipostaticã. Nimeni nu e pe potriva ei. ‘Cã Dumnezeu dacã vroieşte, se schimbã rânduiala firii; cã face câte vroieşte.’ Numai ea e neasemuitã, numai ea e atoatesfântã. Spaniolii şi italienii sunt bizantini, sunt egipteni şi orientali, sunt ca şi asprii asceţi sirieni.
§
Creştinismul rãsãritean e cel care vorbeşte despre bucurie şi despre scânteiere.
De la 23—24—26—28 de ani, eu mã consider rãsãritean. Tranziţia mea a fost una gradualã, de la discuţiile cu P. şi rãsfoirea înfometatã, avidã a unei sinteze dogmatice rãsãritene, pânã la alegerea de la 28 de ani (‘la garaj’, la vreo şapte luni dupã alegerea misticelor occidentale). Iar de atunci, trãiesc cu sentimente filiale faţã de Biserica Rãsãritului, sortând prompt neghina fanatismului.
Iar a fi creştin nu constã în ‘a da citate’.
§
Date fiind meritele Sf. Fotie cel Mare, nu cred cã se poate spune despre el cã era ‘vanitos’; cãci disproporţia care defineşte vanitatea, la el nu existã. Era un ambiţios, asta e altceva. Vanitate ar fi fost numai dacã omul era un arivist şi un impostor, nu un savant şi un gânditor auster. Nu sunt dintre cei înclinaţi sã îl judece cu asprime.
Din nişte izbucniri temperamentale nu trebuie fãcut ceva ireparabil.
§
Cauzele simpatiei.
§
Cinci paşi: Sf. Marcu; ed.; blogul …; un forum; trad..
§
Printre cinstitorii Sf. Paisie se aflã unii dintre ecumeniştii de vârf: rãposatul Clément, Bobrinskoy, Joantã.
Rãsãritenii cei mai ecumenişti simt gratitudine faţã de renaşterea isihastã, faţã de pionierii timpurii ai revirimentului isihast.
§
Caracterul organic al creştinismului rãsãritean, şi acela diplomatic—reducţionist, analitic, al creştinismului vestic (interiorizarea pluralismului, pluralismul intrinsec).
§
Ecleziologia strictã, mecanicã şi formalistã. Absurda augustinizare a ecleziologiei rãsãritene, fanatizarea şi exclusivismul soteriologic şi sacramental. O deviere lamentabilã de la largul universalism estic.
§
Dum., la Missa de searã, am ajuns la primele cuvinte ale întâiei lecturi (Isaia). Dupã 3 s., fâşneaţa; şi dupã 11 z.. De trei ori, nu am mai rãspuns ocheadelor ei. Universul real, bucuriile reale. La Missã, o rugãc. pentru preoţi vorbea despre preoţia Preasf. Maria; o numea deopotrivã preot şi altar.
§
Din agenda zilei: Missa, valuta, mâncarea; nici cãrţile, nici chiuveta.
§
Încetarea ofensivei constantinopolitane.
§
A citi împreunã basme, legende, mitologie.
§
Fantezia lui Tolkien mi se pare nesatisfãcãtoare în ansamblul ei (--iar compararea ei cu aceea a lui Wagner, o blasfemie--). Mitologia tolkienianã e una de autist—incapabilã de creaţie—un semiautism tiranic. Existã, cred, o puerilitate fundamentalã a noţiunii literare a lui Tolkien, ceva nesatisfãcãtor, ceva pueril şi factice, o facticitate primarã—nu aşa se scrie marea literaturã de fantezie. Universul şi imaginaţia lui mi se par lipsite de gust şi private de eleganţã. Vãd o repugnantã tendinţã cãtre un fel de securizare autistã.
Universul lui nu e finisat în gust şi eleganţã, ci în detalii factice şi în plãsmuiri indiferente. Cheia de boltã nu e aceea a întregii arte—eleganţa imaginaţiei.
§
Mântuirea nu se face prin despãrţire, prin disjungere, ci prin împãrţire, prin conjugare. Despãrţirile se produc: strict în sfera neesenţialului. Iar esenţialul are chemarea originarã.
§
Egoismul inconştient, ingenuu.
§
Dum. seara, cinã cu pilaf cu ciuperci, piept de pui, douã salate, bere, trei felii de plãcintã cu vanilie şi struguri, ţigãri, cola şi nişte ciocolate.
§
Luni, dejun cu pilaf, piept de pui, bere, ceva cola, plãcinte cu vanilie.
§
Existã la unii teologi sfinţi un anume respect al convenţionalitãţii, o pliere faţã de anumite convenţii, iterarea unor prejudecãţi şi indignãri în care poate cã, de fapt, ei nu prea credeau.
§
Conteazã numai rezultatul, ‘cu ce ies’; a merita.
§
Glumã crudã.
A nu vrea nimic de la viaţã.
§
Pentru ea, la vârsta ei, cu viaţa ei, timpul nu mai e o problemã. Priveşte cu silã perspectiva de a fi cu mine. Nu existã la ea pic de nerãbdare, sau de nesaţ.
§
2 s.. 1 s.. Încurcarea planurilor.
§
Ce s—a ales din concediul din dec..
§
‘Farmecul bovin’, şi farmecul tristeţii şi al lipsei de apãrare.
§
4 s.. Iluzii. Lentoarea ei, egoismul şi imperturbabibilitatea. Bãtaia de joc. Dispreţul. Lipsa de ambiţii şi aspiraţii. Cacialmaua. Haine. Tãria mea. Tonul, brutalitatea. Burta—cf. azi (şi la pulloverul verde, şi la nãdragii murdari). 4 s..
Lentoarea ei exasperantã e motivatã şi de lipsa de grabã, de nerãbdare, de interes real. Nu e grãbitã, fiindcã nici nu simte cã ar avea la ce.
Insultele de azi: bleg (râsul de bleg), dement.
§
Ziarele: ed.; deodor.; operã.
§
Ceea ce e dizgraţios şi dezavantajant.
§
Noţiunea de viaţã, de viaţã realã, ca opusã scâlcierii şi torporii.
§
Dispreţul ei, şi al tuturor.
Azi mi s—a vorbit cu mult dispreţ.
§
Nu a avut încredere ca într—un bãrbat; nici aşteptãri sã nu aibã ca de la un bãrbat.
§
4 s..
2 s.; 1 s..
§
4 s.. A nu vrea nimic. Carierã, postul. Pãrerea de rãu pentru orele irosite; anomalia, absurditatea. Ratarea; isterica nef…. 2 s.; 1 s..
Dispreţ; netratat ca un bãrbat; încrederea; cei ţinuţi la curent. Genul& aspiraţiile, carierã& a nu vrea nimic. Ruinat. Risipã: valuta; banii. Ratarea; absurditatea; mâncarea; pe ghimpi.
§
4 s.. Tonul. Indiscreţia. Ipocrizia. Drept ce mã priveşte; rãgazul, ipocrizia; nici nu crâcnea; la un semn. ‘Vãd cã fiecare îşi ştie ale lui şi îşi are prioritãţile lui; dacã praful s—a ales de luna mea dec. şi de concediul din dec., atunci praful sã se aleagã pânã la capãt!’ 2 s..
§
Egoism—tel.—anticamerã—batjocura—‘audienţã’, a acorda, timpul care îi trebuie ei; inflexibilã.
Copil (vârsta; radiaţii; banii; deteriorarea; creşterea, familia).
§
‘Ţi se pare cã suntem la o vârstã la care mai putem pierde luni şi ani?’
Scopul, interesul—atitudinea—risipa, lipsa de grabã.
‘Amãrâta’;
Rude.
Nu cu ceea ce mai rãmâne, nu cu miluire.
§
‘Cam multã dezinvolturã’.
§
Firea. Firea mea. Discuţiile despre firea mea.
§
‘Ĩl aşteptai ca sã plecaţi împreunã. Nu îndrãzneai. El îţi impune. El e cineva.’ Datul afarã. ‘Sunt ocupatã’. Tonul—irosirea—tel.—fumatul—datul afarã. Indiscreţia.
Tonul—plecarea privirii—colţul, vin.—rãstirea; anticamera.
§
Imperturbabilã, ea nu se deranjeazã.
§
‘Nu—mi mai furaţi sacoşele şi hârtia igienicã!’
§
Relaţie minimalã. ‘Aceastã femeie nu va deveni soţia mea!’
§
Resturi; un infirmier vãduv, cu trei copii; cã merge orice, cã se poate orice.
§
Deodor.. Vârsta, risipã. Obez. Haine. Falus. Trei femei. Dezertarea. Banii.
Carierã. Încredere—nu a existat. Discuţii—nu au existat. Sacoşele; cãrţile scoase, prosteşte, din sacoşe.
Trei femei. Ratarea. Casã; mizerie. Slujul. Nu când mi se acordã. Slinul. Jegul. Tãios. Firea mea: cf. azi. Fãgãduiala. Preocupãri; scrisul. A nu vrea nimic de la viaţã. Firea mea: cf. azi. Perimarea.
§
Casa; banii; dezertarea. Fãgãduiala—azi. Un infirmier vãduv. A—şi face timp. Nu aşa mi—am închipuit luna dec..
§
Vãruitul defectuos.
§
Controlul.
Tuşeul.
Niciun copil.
Sacoşele.
§
Carierã; firea; mahalaua: firea; crispat şi intimidat.
‘Lasã cã te ştiu.’
§
Faimosul radioterapeut, cumãtru şi maseur.
Ceea ce n—a fost îndeajuns de bun pentru el.
Vârsta, cumãtrul, vãduvul. Plescãitul. Moşneagul.
§
Ceea ce face, face şi în interesul fetiţei; însã nu voi fi eu unealta acestui interes.
§
Casã; calorifere. Banii. Dezertarea.
§
Vestul; încredere; comunicare.
§
Nimic nu a rãmas neatins de renovare: pe mâneca gecii am douã pete de ulei, iar geaca—sacou e foarte prãfuitã, aşadar deteriorate, fãrã aspectul nou iniţial. Ca sã nu mai vorbesc despre cãrţi.
§
Atracţia mea cãtre empiric, mai degrabã decât cãtre imaginar.
§
Dezlânarea mea în privinţa hainelor: expunerea\ neacoperirea sacoului—geacã, atingerea gecii. Ieri, degetele imbecilului.
§
ZS, ME şi Bogza—ed..
§
Bibliofilul trebuie sã combine aviditatea cu disciplina, chiar cu pedanteria, cu gestionarea atentã, cu dedicarea, cu simţul empiric.
Altfel, e numai un cumulard derutat. Cãci zelul achiziţiei nu are rost fãrã acela, congruent, al conservãrii, al pãstrãrii, al stocãrii.
Într—o vreme, mã interesau mai mult bibliofilii, şi descrierile de biblioteci (aceea a lui Eliade, a lui Rainer, a filozofului Chartier, într—un cuvânt: bibliofilia inteligentã, bibl. care chiar spun ceva, nu sunt simple acumulãri), repertoarele de cãrţi dragi, bibl. de diferite dimensiuni.
Pentru mine, raritatea sau calitatea ediţiei nu e nimic, fãrã conţinut: acesta primeazã şi decide şi are întâietate.
Aşadar, mã refer la bibliofilia pragmaticã şi secundarã cititului, funcţionalã—nu la aceea de colecţionar, de filatelist.
§
Nu sunt un ‘filatelist’ al cãrţilor; cu atât mai puţin, un ‘investitor’. Investirea în cãrţi aduce a proxenetism.
§
A nu vrea nimic, a nu aştepta nimic, a nu face nimic—viaţa redusã, viaţa diminuatã şi derizorie.
§
Cred cã meritam altceva, altfel.
§
Mã pregãtesc sã mai fumez încã cinci cile, pânã joi.
§
De acest fel este ‘bibliofilia’ mea: una de cititor,
§
Adâncul amãrãciunii. Înşelãtorul şi iluzoriul.
§
Vroiam sã fi împãrţit cu ea orice—inclusiv asta. Pretexte. Stratagema.
Rana acestei amânãri, a nepãsãrii, a indiferenţei, a pragmatismului ei brutal.
§
Cei care scriu, noteazã, fac însemnãri pe cãrţi.
§
Interesul meu wagnerian este unul mozartian, ca acela al Ep. Sigrist, şi nu acela al unui mitologizant, ca JG; am pentru Wagner atâta respect afectuos cât îi poate acorda sau rezerva un mozartian nereticent, pe care nu latura de scandalagiu/ ‘revoluţionar’/ ‘profet’ îl intereseazã, îmi place Wagner atât cât e firesc sã îi placã şi cât îi poate plãcea unui mozartian integral şi completist. Poziţia şi atitudinea mea sunt acelea ale mozartianului. Nu pornesc de la ifosele wagneriene, nici de la teatralismul tenebros. Probabil cã sunt beethovenian în aceeaşi mãsurã în care sunt mozartian—însã numai atât, adicã: ‘altceva nu mai sunt’.
Nu mitologia, nu pandemoniul mã intereseazã la Wagner; poate cã nici chiar ‘poezia’, gustatã de unii.
§
Civilizaţia sc. XX a mai dezîmbâcsit gusturile.
§
Trei categorii de eseuri: pornind de la muzicã, de la literaturã, şi de la filozofie şi religie. Ca ‘Eseuri literare, muzicale şi filozofice’, vorbind despre subiecte.
Abordarea unui simmelian.
Scrieri ocazionale.
Despre scrierile ocazionale, şi practica lor.
Abordãri mai mult tangenţiale.
Latura care primeazã, care are întâietate, care conteazã.
§
Chiar cele trei categorii de subiecte abordate de GM în scrierile lui mai scurte.
§
Icoana unui ascet contemplând viaţa, deşertãciunea şi înşelarea ei, adâncul amarului. Nu cred cã amarul e necuprins.
Pe de o parte, icoanele închinãrii magilor şi ale Învierii, ale adoraţiilor, ale nunţii; pe de alta, icoanele asceţilor contemplând fãrã fricã amarul vieţii, deşertãciunea şi înşelarea ei, nimicnicia, ca un memento al vanitãţii.
Ce e de adorat, şi ce e de dispreţuit.
§
În cazul meu, recursul la pornografie, la substitute—şi la flirt.
§
La cât de mari sunt aşteptãrile, pe potrivã trebuia sã fi fost şi nerãbdarea.
§
Poezia, muzica, marea filozofie, literatura—adicã tocmai consolãrile, de la Schopenhauer şi Georg Simmel, la EMC. Savurosul vieţii, şi estetizarea. Pe de altã parte, deteriorarea a trei din haine (pata de pe blugi; ambele pete de pe geacã, şi atingerea de ieri, a broscoiului; geaca—sacou, prãfuitã, ‘stinsã’, deteriorate). La fel şi ghetele cele noi.
§
Descalificat ca filozof. Descalificant pentru un filozof. Gust. Ştiinţã, filozofie (analizã filozoficã; metafizicã) şi vanã speculaţie.
§
Simmel, de ex., era neapriorist, era empiric: avea gust în privinţa alegerii filozofiei, însã stima ştiinţa, şi o lua de acolo unde o gãsea (kantiştii şi criticiştii studiaţi de el; la fel: sociologii, etc.). Avea gust când venea vorba despre marea filozofie, avea intuiţia formatã şi exersatã; însã nu desconsidera latura ştiinţificã.
Premisa lui sunt bunul simţ şi echilibrul, nu extravaganţa.
Nu excludea filozofia ca ştiinţã, însã îi constata limitele. Cu vremea, de fapt, s—a îndepãrtat şi de kantismul tinereţilor lui criticiste, şi de sociologie şi investigãrile socialului—trecând cu totul la metafizicã.
Începând ca şi criticist/ neokantian şi sociolog, Georg Simmel a sfârşit ca metafizician şi filozof al artei, fãcând din aceastã a doua, o formã a celei dintâi.
§
Obstinaţia cu care apusenii refuzã sã vadã în Sf. Vasile cel Mare un teolog.
§
În rafturi, ele s—ar fi deteriorat mai puţin decât la mine acasã.
§
Niciun copil; anii de cãsãtorie, de relaţie. Trãitul tinereţii. Gustarea.
§
Trei râsete (vin.; luni). La cabinet, nu; pe stradã, nu. În magazin, nu.
§
De ce plângea în faţa lui, de ce era plânsã în faţa lui.
§
Cu consideraţia cuvenitã unei piese shakespereiene sau unei epopei homerice sau vergiliene—o creaţie la fel de înaltã.
§
Muzica nu poate sã fie niciodatã numai umpluturã.
§
Mult Mozart, mult Rossini, mult Puccini, mult Wagner.
Scrierile despre muzicã ale lui JG.
§
Interpretãri obiective ale muzicii—nu speculative.
§
Cei care vãd în ‘Don Juan’ reuşita supremã a muzicii. Partiţia.
Bizar e numai cum de existã unii care pot sã nu vadã în ea capodopera necontestatã şi sursa bucuriei întâi.
§
Înclin sã cred cã nu nesimţirea e motivul ei, nu asta explicã indiferenţa ei.
§
Mozart—capodopere şi scrieri mai mult ocazionale; asta spun şi ierarhiile muzicologilor, însã şi distincţia fãcutã de GM.
Însã oare evoluţia nu e constatabilã la toţi muzicienii—şi poate cã la cei mai mari, mai întâi—de ex., la Beethoven?
§
Ocazionalul nu devalorizeazã rezultatul, reuşita obiectivã. Ele pot coexista în diacronie.
§
Intenţiile (nerealizate) nu conteazã (ca existenţã), nu sunt nimic, sunt pleavã, pleava strãdaniei neroditoare şi a orientãrii false.
§
Sacoul—geacã, geaca—cf. azi, blugii, cãrţile—cf. tabelul de azi.
§
Acea muzicã ce sã fie numai încântare.
§
De ce era cu el (ori nimic, ori totul).
De ce tonul era altul.
De ce era supusã.
Unde era fermitatea.
De ce era plânsã, de ce plângea în faţa lui.
De ce l—a aşteptat, ca şi femeia lui.
§
De ce …& dupã ce abia ….
§
Descurajarea: de vreme ce nu—mi mai pasã cum aratã casa, cum arãt eu, cum aratã … meu. Un dec. al descurajãrii.
§
Laşã, supusã şi slabã, înfricoşatã.
§
Halul.
§
Pentru cã m—a ţinut aşa.
§
Cele trei mişcãri—vioiciunea, lucirea şi plecarea ochilor.
Însã îl aştepta, ca sã plece împreunã.
§
Cei care sunt ‘dominabili’ sunt aşa fiindcã nu au idei, nu au iniţiative; sunt aşa pe bunã dreptate, e drept sã fie dominaţi, de vreme ce nici nu vor şi nici nu gândesc pentru ei înşişi, ci au nevoie obiectivã de o tutelã.
Dominabilitatea e indiciul nu numai al unei lipse de caracter—ci şi intelectuale: un deficit obiectiv de idei, de iniţiative, de gesturi cognitive. Lipseşte şi motricitatea intelectualã.
Deficitul, debilitatea dominabililor sunt şi unele mintale.
§
Am auzit acest lucru de trei ori (colega de grãdiniţã; soţul asistentei prolifice; caracteristica inteligentului).
§
Nu am mai fãcut nimic în cele trei privinţe. Nici ieri. Nu îmi mai pasã de cum aratã casa, nici de cum arãt eu, nici de haine, nici de … meu.
§
Fumez din rãsputeri.
Niciun copil; dominabil; tot ceea ce a urmat dupã … (ceilalţi trei paşi) m—a distrus. Ţinerea în beznã.
§
Jaloane. Halul. Resturi. Cârpã. Motivul; neinteresant; plãcutul; meseria, cariera. Dispreţ. A umili.
§
Încrederea mea e distrusã. Niciun cuvânt la creşterea fetei—ci numai la taxe. Ştiu cã nu mã placi—nici ca om, nici ca bãrbat. Fetele: azi. Cârpã. Comunicarea şi încrederea. Sfera conversaţiilor. Fete.
1 ( ½+ 5 s.)+ 4 (banii; lunea; ‘hârtii vechi’; vin.)+ 3 (joi; 2 x râsete)+ 1 (ocazia: uitatul la ceas) ocazii. Eu am împins—o acolo. Imaginea halului meu, a vraiştei mele, a mizeriei mele.
Casã; obez; falus. Igienã.
§
Plescãitul.
Goi.
Fosta ei viaţã conjugalã.
Capabil.
Descurajarea.
Haine. Hainele deteriorate. Sb.; casã; lecturi, casã …. Casã, obez, falus.
§
Descurajarea.
2 x flori.
Ocaziile.
Fantasmele patimii.
Se poate opri imediat abuzul alimentar.
§
Ironia. Fatã bunã: cf. azi.
§
Imperfecţiunea trecãtorului. Nu e destul sã fi existat. Robusteţea afectivã.
§
Scelerat din inconştienţã, ignoranţã şi inexperienţã. Deasemeni, nefastele cinism şi neconvenţionalitate.
§
Ba chiar foarte convenţionali. A pune preţ pe convenienţe.
§
Din fericire, chiar e foarte convenţionalã; adicã, cu valori, cinste, principii.
§
A merita. Cu ce ies.
Degeaba pricepeam totul din cãrţi—dacã din viaţã, absolut nimic.
§
Marţi seara, mers dupã mâncare (cremwurşti şi snickers) şi centralã.
§
Ritm; tonus; i.; ras; igienã; haine; operã, lecturi, cãrţi; tarabe, ed., ziarul: ed.; epopeile: ed.; lit.; obez, falus, casã; curãţenie; igienã; ritm; casã, dereticat; i..
§
Fumat; cola; cafele; cremwurşti; berea.
§
Ridicola—chiar penibila—pedanterie tolkienianã. Artificialitatea şi pedanteria, puerilitatea acestei îndrumãri artistice. O mare mitologie nu e ceva ce se scorneşte minuţios. E ceva ce se traseazã în linii mari, anvergura unei creionãri ample. De asta nu pot crede în genialitatea tolkienianã; nu aşa se face în marea artã, sau, mãcar, în marea ficţiune.
§
Joantã—un limbut, un guraliv, şi nu fãrã a—mi aminti de neplãcutul Despinescu, ‘terezianul de serviciu’ al diocezei. De o aferare stearpã, care denotã numai obtuzitate—şi egoism. Joantã, figurã de carierist, de sforar, de arivist. Neplãcuta subţirime de babã intrigantã.
§
Distrugerea a trei oameni curaţi—între care, un copil orfan—pentru hatârul unuia.
§
RP, adulta, punerea la punct în privinţa ‘reclamei’, nevoalarea—mereu m—am grãbit sã judec. Nu îi pricep pe oameni, îi judec sumar, îi iau drept ceea ce nu sunt, greşec.
2 x flori. Trebuia sã fi ascultat sfatul despre flori. Regretul de a nu fi ascultat sfatul despre flori, despre oferirea florilor.
Operã şi muzicã simfonicã şi cameralã.
§
Existã o plãcere a uverturilor.
§
Kant, Schopenhauer şi Nietzsche sunt autori cu adevãrat înţeleşi de cãtre Simmel—şi cu adevãrat analizaţi, perspicace analizaţi. Acesta e etalonul de perspicacitate a analizei filozofice—şi a cogniţiei. Literatura filozoficã pe care o pricepea în chip neasemuit. Incomparabilitatea lecturii filozofice pe care o face Simmel celor trei filozofi nemţi care îl precedaserã pe calea şi în intuiţiile lui; la urmã, IK rãmâne ca savant, ca ştiinţã—însã şi ca, vai, negare explicitã a metafizicii, şi a metafizicului major.
Simmel, citadin şi metropolitan, nu era defel omul vorbelor mari, al grandilocvenţei, nici al jargonului de catedrã, al tehnicitãţilor vane. Era intuitiv şi pãtrunzãtor.
Ca ‘soţie de Simmel’, ‘femeie de GS’.
§
Liga ei.
§
Întrebat despre ‘preocupãri’ (citit şi operã: ‘citeşti, asculţi’). A nu vrea nimic. Obidirea. Necãjit.