Cãrţi şi muzicã

Cãrţi şi muzicã




Dum., întâia zi cu operã, cu bucuria datã de operã. Ce altceva decât capodopera absolutã mozartianã—şi a întregii opere. O operã trebuie gustatã ca o piesã, în felul unei piese; ele asta şi sunt: piese, artã dramaticã supremã, iar relativa raritate a capodoperelor—sau mãcar a reuşitelor—mãrturiseşte pentru pretenţiozitatea genului. Gustarea în trepte a unei opere. Gândite ca spectacol. Tocmai raritatea reuşitelor operei aratã exigenţa genului, faptul cã e la îndemâna a numai trei—patru creatori, restul fiind cârpaci.
Cele mãcar nouã opere—patru mozartiene, una puccinianã, una wagnerianã, douã rossiniene, una beethovenianã.
Ca o axare pe esenţial şi pe semnificativ.
O muzicã ce e numai mângâiere, numai desfãtare, numai savoare neiluzorie şi neînchipuitã; restul e de duzinã, e surogat.
Eseuri, reflecţii în carnete, şi acest fel de jurnal. Cerescul sau azurul muzicii corespunde respectului aceluia de sine. Pot, e în puterea mea sã dau existenţei aceastã orientare esteticã.
La Missã, gãsesc în profeţia lui Isaia originea crâmpeiului ioaneic (suprimarea viitoare a ‘durerii, întristãrii şi suspinului’). De la Isaia provine expresia din ‘Apocalipsã’. Evenimentele descrise de Sf. Ioan îndeplinesc proorocirile lui Isaia. Tonul însufleţit şi generos al profeţiei acestuia îmi place atât de mult. Iar ‘intertextualitatea’ scripturalã e un subiect amplu.
La Missã mã simţeam murdar, burtos şi neinteresant.
Muzica lui Mozart nu poate sã fie decât murdãritã de teorie, de explicaţii speculative—care suprimã o aspiraţie fireascã.

Simţul artistic grecesc, reflectat în armonia şi organicitatea Preasf. Liturghii. În firescul evoluţiei nestânjenite a acesteia; nu e vorba despre datare, ci despre proprietate, adecvare şi impresia a ceva cuvenit. Rodul cel mai ales al culturii greco—bizantine; unii, ca preotul american şi ca iezuitul, preferã expresia slavã.
S—a remarcat absenţa oricãrei imoralitãţi intrinseci a muzicii mozartiene—nimic corupt ori choderlosian. Nimic tributar libertinajului veacului; nimic din repugnantul cinism, din dezabuzare şi dezmãţ. O minte creatoare neatinsã de necurãţie. Muzica mozartianã nu e ilustrarea libertinajului, nici a depravãrii. Acestea sunt excitante în pornografie—însã proaste cãlãuze în viaţã.

Marţi: fumat, berea, cola, salatã, cafele.
Muzica, simţitã şi trãitã—nu explicatã. Când trãirea e resimţitã ca insuficientã.
A ţine Naşterea, Învierea şi Rusaliile (comunicarea sau împãrtãşirea dumnezeiascã). Absurditatea folosirii unui cuvânt unguresc, a unui neologism, a unui maghiarism.
Sacramentele sunt instrumente ale Bisericii, chiar uneltele Bisericii.
Şipoţel; Albineţ; azi: Pãltiniş, Vatra …, Gheorghieni. Fiecare nume rostit de ea.

Imensitatea mozartianã. La 8 z. de la încurajarea fugarã. Blonda—joi, vin. şi luni; absentã, ieri şi azi. Indiscreţia; copiii; vestea; banii; centrala. Fumat, cola, cafele, plãcintele cu vanilie, cremwurşti. Ţigãrile: cele nouã pachete de KENT—patru: dum.—ieri.
Aferarea rizibilã, ridicolã.
În loc sã dau bacşiş şoferului, am ales sã—mi ofer trei plãcinte cu vanilie—drept cinã timpurie; prânzisem la cantina Universitãţii, cu ciorbã şi cartofi—primul meu prânz în cantina despre care nici nu ştiusem unde este.
În desişul vieţii.
O colegã mi—a vorbit despre apartamentul ei (‘anelist’); chiria, costurile, etc.. Însã eu am fost indiscret—relativ la gãtit—şi mai ales la frişcã—ultima indiscreţie, o jur. Cafele, fumat, cola, operã.
Nevolnicia, cãlãtoriile cu autoturismul prin Franţa, Belgia, Olanda. Tunisianul şi belgianul. Rasismul.
E şi ea fiicã de asistentã. Diatriba mea împotriva ‘educaţiei inutile’, a spoielii şi snobismului, a învãţãmântului particular.
Glucide, i., indiscreţie şi mizerie. Neras. Azi, indiscreţia cu frişca: nu ştie sã gãteascã. Mâncarea, indiscreţia, fetele, casã. Curãţenia. 4 z.. 2 x atribuţii. Dublul set de atribuţii (petreceri şi excursii; casã, meşteri, etc.). Tratat ca un bãrbat—fiindcã sunt unul. Azi, trei feluri de greşeli—cele trei forme ale erorii. O bârfesc, o ‘discut’; hulpav; hârlav, mizeria, slinul. Haina scuturatã; pachetele.
Neglijenţa, dezlânarea şi indiferenţa, lipsa de tonus, descurajarea—şi întreruperea rugãc..
Ultima iluzie: identificarea cu mizeria, jegul şi stângãcia, cu lipsa de tonus, cu stângãcia penibilã, cu blocajul. Iluzie a identitãţii, a reprezentãrii de sine; reflectatã în cvadruplul plan (igienã, ras; i.; casã; obez; …). Cine sunt. Drept cine mã iau. A mã lua drept altcineva.
Am greşit, în fiecare privinţã, pânã la sfârşit, pânã azi (triplul deziderat; ocaziile, ocazia: uitatul la ceas; oferta de luni, aceea de azi). Plânsul colegei, azi. Postulatul fals; omul—moloz, azi.