Experienţele unui tânãr rãsãritean

Experienţele unui tânãr rãsãritean





Luni, cinã cu cola şi covrigi; câteva rânduri festive ale patrologului Gilbert îmi inspirã gânduri despre arta microeseului. Disiparea.
Iar ocazia de a mânca şi bea poate funcţiona şi ca ocazie pentru cumpãtare.
Am în comun cu Sherrard faptul de a fi amândoi rãsãriteni, de a fi optat amândoi pentru Rãsãrit.

O încuviinţare ar fi contat, pentru mine, pe lume—iar pe aceea o şi am.
Nedumerit, dezorientat şi confuz.
Perspectiva rãsãriteanã. A ilustra perspectiva rãsãriteanã. Aceea pe care o gãsesc şi la unii ‘bãtrâni îmbunãtãţiţi’ ai mei.
Spiritualitatea zootehnicã, ‘etica reproductivã’ a apusenilor îmi repugnã.
Comutarea de la abstract la existenţial, de la imaginar şi închipuit, la empiric. A ierarhiza.
Marţi, cinã cu cârnaţi, cremwurşti, bere, cola, alune, eclere cu frişcã şi snickers.
Încercarea de a înţelege femeile—ca intenţie afectivã—paşii. Darul, cum spunea Mitropolitul Ierotei—şi ‘binele’ companiei feminine, cum o sugera patrologul.
Voi avea ocrotirea ei—şi mã va învãţa lucruri pe care crede cã trebuie sã le ştiu/ aflu.
Sunt mai atent la rezonanţe, decât la vorbe. Aşa deosebesc eu autenticul.
Nu voi mai trişa—în religie, în existenţã, în iubire. Tripla rampã de ieri, luni. Înţelesul secvenţei acesteia. La mormântul sfinţit al bunicii mele a slujit vicarul cel mai distins din noua echipã, poate unicul, alãturi de paróh, a cãrui prietenie mi—aş dori—o. Din faţa mea sã nu plece nimeni necãjit. Rainer, zâmbetul pacientei, primatul comuniunii anglicane, septuagenarul.
E adevãrat cã ortodoxia, sau creştinismul rãsãritean ca întreg coerent, e o chestiune de iubire; ceea ce nu înseamnã cã aş avea mai puţinã iubire pentru creştinismul geamãn, apusean, a cãrui Missã mi—a alimentat zilele.
E o dovadã de mândrie sã primeşti de la Dumnezeu numai pedeapsa, nu şi rãsplata. E o dovadã de mândrie sã refuzi împlinirea, rãspunsul dat de Dumnezeu.
Ceea ce cred cã m—a decis pentru rãsãriteni este fineţea.
Ortodoxiile care sunt o negare de principiu a capodoperei losskyene, o contestare; cu alte cuvinte, nu toate ortodoxiile sunt ca în cartea lui Lossky—iar unele sunt deosebite în mod deliberat, vrut. Idealul meu religios este ortodoxia practicatã de apuseni, ortodoxia pusã în practicã de apuseni.

O singurã carne cu ea. Semnificaţia unirii.
Ieri, marţi, am spus cinci Mistere, acelea ale slavei, la mormântul bunicii mele; vremea era blândã, iar ora, de un farmec nesfârşit. Eram acolo, lângã bunica mea, şi în rugãciune cãtre Preasf. Maria. Nu înceteazã sã mã încânte obiectivitatea şi nearbitrarietatea situãrii duhovniceşti a cuiva, caracterul nearbitrar şi neconvenţional, viu, trãit, al relaţiilor de rugãciune.
Gãsesc un paragraf formidabil la Brianceaninov (‘Tatãl ceresc este atotputernic şi atoateştiutor. Vede necazul tãu, şi dacã ar gãsi cã e necesar …’).
Nevoia femeii de bãrbat, nevoia bãrbatului de femeie.
Creştinismul nu e reprezentat atât de vreo dogmã, cât de corectarea şi ‘smerirea’ oricãrei dogme, de atitudinea criticã faţã de ‘idolii’ noţiunilor prea înguste: ‘smerirea’ minţii, ajustarea ei. El nu se opune religiilor în felul în care s—ar opune o reprezentare, altor reprezentãri, ci în felul în care se opune cuminţenia, nemãsurãrii ideilor. Asta, şi cu privire la ‘aflarea Lui Hristos în alte religii’, sau ‘Hristos ca etalon al oricãrei religii şi desãvârşiri’. Creştinismul nu oferã o reprezentare mai corectã, ci una cumva ‘corectatã’.
Îmi plac cei care aduc şi în religie gust şi omenie, sapiditate şi savoare, omenesc şi relaxare, aprecierea justã, echilibru, intuiţie, fineţe (atitudinea lui Ralea, Gehlen şi Simmel).

Bucurii scurte, (numai) momente vs. substrat.
Preasfinţilor stareţi ai Optinei, rugaţi—vã pentru mine!
Scrisul Lui Dumnezeu e domol, pentru a fi şi cât mai îngrijit.
Eu cred cã unchiului meu, Ep. Partenie, i—ar plãcea sã ştie cã mã rog Pãrinţilor stareţi ai Optinei.
Ortodocşii apuseni care preferã aspectul rusesc al creştinismului (Ep. Sigrist, Pãr. Freeman).
Devoţiunea cãtre Sf. Thérèse începe cu invocarea Sf. Spirit. Paróhul a predicat despre asemãnãrile dintre viaţa Sf. Carol al Milanului şi viaţa lui Wojtyla, invocând nişte coincidenţe pur exterioare şi nesemnificative.
Pedagogia; şi joia reluãrii i.. Dimineaţã, în drum spre spital, nebãrbierit şi îngãlat, mã gândisem la Roxana, la Mary, la Laura, la respectul simţit încã faţã de ele, la eleva înaltã şi la copila de vin. (ed.). Întâlnirea de joi seara m—a şi excitat.
Abia azi m—am rugat şi eu, apãsat, Sfintei Thérèse; dupã Missã, la venerarea relicvei, s—a cântat un imn terezian, însã inferior aceluia ştiut de mine.
Iar dacã nişte carmeliţi nu se vor fi ajutând între ei ….
Pânã la urmã, vorbim despre doi cinstitori ai Sf. Ilie şi Juan.
Mã gândesc cã Dumnezeul nostru Hristos vrea, însã o vrea în termenii corecţi.

Mi—o închipui supusã, docilã, atinsã, degradatã, înjositã de craiul de mahala, complãcându—se de zor în mocirlã.
Îmi place şi gândul cã bujaverca o prostitueazã, o dã altora, o înjoseşte.
Bãrbatul cu deficit matern cautã substitute materne—însã tot nocive, tot rele, tot lezante. El pare sã nu caute terapia, ci agravarea.
Faţa ‘Lorelei’ şi faţa amanta bujavercii, a decrepitului. Ieri, joi, remarcasem cã e plânsã; azi era coafatã şi severã.
Ieri, coşmarul, strategia femininã, şi pofta de glucide, dupã Missã.
Bãrbat vs. stressat. Latura prozaicã şi chiar imundã.
7 l. irosite.