Ceva despre Féval

Ceva despre Féval







Féval se împrietenise cu Dickens; era cãsãtorit cu fiica unui homeopat.
Legãturile lui cu Anglia şi cu literatura popularã englezã sunt ştiute; iar romanul de mistere londoneze a fost o ‘Halima’ a literaturii de consum a sc. XIX—ca şi Scott, ca şi Dumas, ca şi Sue, Féval a redactat o ‘Halima’ pentru vremea lui. Scânteierile, licãririle şi farmecul fabulosului rãsãritean apar în scrierile acestor romancieri din vremea romantismului—dând varianta popularã a acestui romantism. E interesant cã nu la germani, ci la englezi şi mai ales la francezi a luat romantismul forma aceasta popularã, colocvialã, locvace, a cunoscut metamorfoza întemeietoare a literaturii populare moderne, cãreia i—a asigurat un veac de dominaţie (pânã ceva dupã al doilea rãzboi mondial). Aşa, Féval a scris o ‘Halima’, urmându—l pe Sue, şi la fel au fãcut şi alţi mari romancieri ai sc. XIX. Literatura sc. XIX a fost una vehement polarizatã, estetismul avându—şi reprezentanţii sãi, iar ostracizarea literaturii acesteia nepretenţioase şi amuzante fiind una severã. Reabilitarea esteticã a acestei literaturi a fost una târzie (prototipic fiind, pentru domeniul anglofon, Borges), iar majoritatea prejudecãţilor împotriva ei au rãmas, condamnarea la care au supus—o marii realişti ai sc. XIX nefiind casatã. Labirinticul urban e replica arhetipalã a labirinticului ‘Halimalei’. Farmecul subjugant al acestei literaturi a labirinticului citadin provine din misteriosul naiv şi acaparant. [Pamuk reţinea din ‘Halima’ mai ales dezabuzarea, cinismul, sfruntarea, însã marii cititori apuseni ai culegerii acesteia, De Quincey şi alţii, au gustat farmecul basmelor, nu latura realistã; iar neîntrecuţii cititori au fost poate în primul rând contemporanii traducerii franceze, literaţii francezi ai sc. XVIII, şi dramaturgul danez care a dat şi o iscusitã pastişã sub forma unui basm pentru scenã—înaintea romanticilor anglofoni, au fost oamenii sc. XVIII, iluminiştii, care au gustat frumuseţea ‘Halimalei’.]
Genurile abordate de Féval sunt câteva: capa şi spada, misterele urbane [1], naraţiunile bretone şi fantasticul. Ca şi Trollope, e unul din autorii a cãror descoperire aduce mult—cine îl place, beneficiazã de o bibliotecã de scrieri ale lui.
Se nãscuse în ’16, era cu 12 ani mai tânãr decât acela al cãrui imitator prompt a fost—Sue.
Am vreo zece romane ale lui Féval, în trad. (cele mai faimoase douã, şase ‘Fracuri’, etc.). D. Toma îl descoperise târziu, la aproape unsprezece ani dupã mine, în trad. de dupã ’89, şi îi aprecia mult stilul—la fel ca şi mine (de ex., Zévaco mi—a plãcut cu adevãrat, ca scriitor, numai la zece ani, în toamna lui ’88, cu toate cã, la 12 ani, l—am citit mult).
Féval a fost marea mea descoperire de la 11 ani, acum 21 de ani; iar un roman al lui e ultima carte cititã de bunicã—mea. Féval aparţine clasei de scriitori dispreţuiţi de Baudelaire, apreciaţi de Bloy, şi învecinaţi, prin franja Balzac—Dumas—Hugo, de ceea ce e mai bun în romanescul sc. XIX. Au existat, în sc. XIX, câţiva romancieri ‘cu dublã apartenenţã’—aceia numiţi, şi alţi câţiva—care au legitimat estetic noul gust literar, acela popular. Ei au legitimat, cu autoritate, barbaria gustului literar popular. În opera lor, esteticul elitist se intersecteazã cu acela popular, destinat consumului popular.

NOTE:

[1] A cãror continuare, azi, o reprezintã thrillerurile, inclusiv excitantele thrilleruri zise ‘istorice’.