Remarci despre prelegerile de dogmaticã ale lui Ioannis Zizioulas

Remarci despre prelegerile de dogmaticã ale lui Ioannis Zizioulas



Zizioulas citeazã cu admiraţie cartea de ecleziologie a lui Rahner şi Ratzinger. Vede în ecleziologia apuseanã o reflecţie a triadologiei apusene. Iar critica adresatã de Ioannis Zizioulas, în cursurile sale de la Tesalonic, triadologiei apusene, e una foarte ascuţitã, profundã şi nesentimentalã. Zizioulas este cel care mi—a dezvãluit şi m—a convertit la o triadologie cu adevãrat esticã. Triadologia predicatã de Zizioulas este una intens şi pasionat anti—sabellianã. Esenţa nu precede Ipostasele. Ceea ce vrea sã spunã Zizioulas este cã, atunci când apusenii spun ‘Dumnezeu’, ei nu vor sã spunã ‘Tatãl’, ci ‘ceea ce au în comun cele trei Ipostase’; pe când rãsãriteanul, când spune cã i se roagã, simplu, Lui Dumnezeu, subînţelege ‘Tatãlui’. Pentru apuseni, ‘Dumnezeu’ nu înseamnã ‘Tatãl’, ci esenţa comunã. Ei situeazã esenţa deasupra Tatãlui.
Nu e greşit sã spunem ‘Dumnezeu’ şi ‘monoteism’, dacã prin asta înţelegem Tatãl şi ‘religia Tatãlui’. E greşit, însã, dacã ne referim numai la ‘ceea ce au în comun Ipostasele’. Triadologia rãsãriteanã e aceea biblicã, a Revelaţiei, şi nu un politeism. Nu existã o ‘esenţã’ distinctã de Tatãl, şi din care El sã provinã. Celelalte douã Preasfinte Ipostase provin direct din Tatãl, nu din ‘esenţa împãrtãşitã’.
Deplora supraaccentuarea pneumatologiei în Rãsãrit, vãzând în ea cauza subminãrii episcopatului. Vedea în Lossky şi Bobrinskoy promotori ai supraaccenturãrii pneumatologiei.
Cursurile lui Zizioulas lasã impresia unui om care ştie sã priveascã cu limpezime şi obiectivitate esenţa chestiunilor teologice. Concluziile lui derivã din practica unei gândirii vii.
Un istoric bisericesc de talia lui Duchesne considera triadologia capadocienilor ca semiarianism corectat. Aceste prejudecãţi le—a moştenit şi discipolul sãu ceva mai îndepãrtat, Tresmontant.
Zizioulas discutã idei, noţiuni şi reprezentãri teologice. Nu face rabat de la existenţialitate, nu face concesii. Triadologia lui e foarte anti—augustinianã. Nu e vorba, explicã el, cã Ipostasele nu pot fi numite ‘persoane’ în acelaşi sens ca oamenii—ci cã şi oamenii pot fi consideraţi ‘persoane’ în acelaşi sens ca şi Ipostasele, fãrã conotaţiile moderne.

Pentru ‘Filioque’, Zizioulas separã faptul dogmatic de faptul canonic şi e în acelaşi timp mai radical şi mai deschis decât Larchet—admite istoricitatea noţiunii, însã o contestã. Nu înmoaie tonul criticii anti—augustiniene şi anti—filioquiste niciodatã.