Însemnãrile unui modernist rãsãritean

Însemnãrile unui modernist rãsãritean





Spiritualitatea lui Evagrie are o marcã distinctã, aceea a misticului care fusese şi om de lume, a misticului care cunoscuse lumea şi pãstrase bunele deprinderi. Cuvintele lui nu ar putea proveni de la Pãrinţi mai puţin obişnuiţi cu socialul citadin. Cãci se cunoaşte, la Evagrie, citadinul, omul deprins cu societatea finã, largheţea gentlemanului; pentru a spune ceea ce spunea Evagrie, e necesar sã fii deopotrivã gentleman şi mistic, ambele sunt la fel de necesare.
§
Femeilor nu le e, din fericire, ruşine de directeţea iubirii; asta face parte din maternitatea lor, şi aratã gusturile lor nepervertite, de aceea ele iubesc direct şi cald, cu directeţe. Iubirea femeilor nu se ruşineazã. De asta se spune cã le place îndrãzneala: fiindcã le înfurie reticenţa, pe care o gãsesc nefireascã şi contrarã vieţii. De aceea atitudinea eroticã femininã e una foarte profundã, pe când cea masculinã e, cel mai adesea, neremarcabilã. Tot de aceea au dreptate femeile sã le enerveze eschivarea şi lipsa robusteţii—care în ele existã.
Femeile simt cã manifestãrile iubirii, ‘giugiulelile’, sunt firescul. Ceea ce penalizeazã ele e tergiversarea, otrãvirea spontaneitãţii. Ceea ce simt şi penalizeazã ele e crisparea, ezitarea, josnicia.
§
Admonestarea din iubire şi generozitate, fãrã pornire, crispare şi înverşunare—tetrada ecologiştilor: Sherrard, Patr. Bartolomeu, mai vârstnicul Mitr. Ioan, şi Clément.
§
Bobrinskoy predã dogmaticã din ’54, de la 29 de ani; la noi i s—au tradus mãcar douã cãrţi (dintre care una, un vol. colectiv), şi ştiu câteva scrieri scurte (despre Sf. Serafim). La 32 de ani s—a cãsãtorit. Chipul cred cã i—l ştiam. O şarjã a Mitr. Ioan mi—a readus teologia lui în atenţie.
Familiile Stavrou şi Lossky şi ortodoxia francezã/ parizianã. Clanurile ortodoxiei franceze.
§
Dincolo de cuplul erotic, nu existã nimic.
§
Existã un feminin generic, un feminin generic adresabil, independent de înfãţişarea, etc., a femeii, un feminin care funcţioneazã firesc.
§
Dealtfel, Mitr. Ioan e ştiut, reputat, cunoscut ca anti—filioquist, asta îi şi e faima. Critica lui e ştiutã ca tãioasã, tranşantã, neconcesivã.
§
Rolul şi semnificaţia directeţii iubirii în erotica femininã trebuia sã o fi ghicit din experienţa preşcolarã cu Marlena, suava mângâietoare de omizi. Tot de atunci, fuga mea de simpatie, de valul cald al simpatiei feminine, de afecţiunea revãrsatã molatic şi cuceritor.
§
‘Stareţ’ poate fi şi unul din modernişti, şi un ierarh progresist, şi un laic, şi un teolog, etc.. Caracteristicile stãreţiei nu sunt neapãrat legate de asceza monasticã. Stareţul nu e neapãrat sã fie un monah vârstnic—ci fiinţa de încredere. Fiecare ne avem ‘bãtrânii îmbunãtãţiţi’.
§
Fundãturile nu sunt în realitate—ci în mintea înfricoşatã a omului.
§
Adicã rugãciunea lui (a medicului alexandrin care era egalul Avvei Antonie) e primitã la fel cu aceea a corurilor îngereşti neasemuite.
§
Multe femei vor sã fie mãmicile iubiţilor lor.
§
Nici omul nu aratã rãu când e înconjurat de puii lui, nu aratã urât când e împreunã cu puii lui.
§
Trebuie judecat, apreciat în funcţie de omul pe care îl ai în faţã, şi nu dupã reguli abstracte, nu ‘în aer’. Trebuie judecat dupã efecte, şi nu dupã principii.
§
‘Judecarea’, banii—ieri.
§
Extravaganţa englezã a gãsit un teren propice în ortodoxie—înclinaţia cãtre hiperbolã, etc..
§
Ca benedictinii şi iezuiţii. Într—o Bisericã reunitã ar subzista astfel de diferenţe, de opoziţii, nu ar fi suprimate deosebirile şi chiar divergenţele. Apusenii cer un armistiţiu teologic, însã unirea care e acordabilã nu presupune aşa ceva. Rezerve şi critici ar surveni.
§
Poate Hristos, în îndurarea Lui, le—a spus: ‘Ai lucrat bine, slugã credincioasã şi bunã’.
§
Incomparabilul, neasemuitul Hristos. Credeţi cã Hristos se comparã cu altcineva?
§
Am ezitat întrucâtva înainte de a scrie aceste rânduri, din grija de a nu scandaliza şi de a nu brusca credinţa acelora pentru care …, sau care gãsesc un ajutor în ….
§
Slavofilii—existã, la Ep. Sigrist. Existã în pozitivitatea lor în gândirea lui, de autor care a fost atras de ceea ce e valid la ei.
§
Femeile existã pentru a—l aduce pe bãrbat la realitate, şi la constatarea nevoilor fiinţei. Substratul bunei credinţe.
§
Ruşii sunt mult mai pudibonzi ca grecii. Existã o pudibonderie a asceţilor ruşi, ceva artificial şi constrâns.
§
Urâcioşii.
§
Calmul; jurnale, mintea.
§
‘Cauza unicã’ e un alt nume dat Tatãlui, Ipostasului. De aceea, Filioque submineazã monarhia Tatãlui. Nu e vorba despre numãrul de cauze, ci de Tatãl, de ontologia treimicã, de monarhia Tatãlui, de teologia Ipostasului dintâi. De aceea, ‘concesia’ purcederii din primele douã Ipostase ‘ca dintr—un singur principiu’ rateazã miza discuţiei. În Sf. Treime, numai Tatãl e cauzã. În sensul de ‘cauzã generatoare’. Filioque pune în discuţie tocmai monarhia Tatãlui. Nu despre ‘numãrul de cauze’ e vorba, ci despre statutul ontologic al Tatãlui.
Nu e vorba despre ‘atestarea istoricã a lui Filioque’, aceasta e o cãrare înşelãtoare; atestat sau nu, rãmâne contestabil.
§
Pentru cã atunci îşi descoperã nevoile, dependenţele, complementaritatea, nevoia mutualã, potrivirea, aspiraţiile fuzionate. Pentru cã numai asta îi dezbãţoşeazã. De aceea se împacã oamenii mai ales fãcând dragoste.
§
Femei care nu se ruşineazã de nevoile şi instinctele lor. Instincte vii, nedomolite şi neabãtute. Instinctualitatea.
§
Nu trebuie rãmas, spune Mitropolitul Ioan, la faptul cã Ipostasele nu sunt persoane în accepţia modernã, ci trebuie trecut la acela cã oamenii pot deveni persoane în sensul antic.
§
‘Sã aibã şi ea’. Aspiraţia de a funcţiona ca femeie, ‘precocitatea’. Reculul meu stupid.
§
Puţinele fiinţe de elitã. Cei care meritã altceva, produse ale unor civilizaţii rafinate, oameni ca evreul berlinez Simmel.
§
Pecetea va fi aceeaşi, nu şi substanţa în care va fi imprimatã.
§
O amplã viaţã afectivã, instinctualã şi emoţionalã, corporalã. Existenţã situatã în trup—şi la antipodul ‘destrupãrii’.
Iconoclasmul, somatofobia, antisacramentalismul rãmân primejdii însemnate ale contaminãrii filozofice a religiei; iar pãgânismul nu era o religie a trupului—ci dimpotrivã. Sacramentalitatea cãsãtoriei o învaţã numai creştinismul şi iudaismul.
§
Creştinismul mediteranean şi acela nordic.
§
Realizarea în feminitate.
§
La personajele lui Maurois am gãsit fie temperamente isterice—fie complacerea în viciu, fetişizarea ticãloşiei.
§
Aiurit, aerian, destruparea. Ignoranţã.
§
Flamura anti—filioquismului sterp.
§
Se referea la ea ca la fiinţa pe care eu o divinizez.
§
Giugiuleli.
§
Cum nu aş crede în Bisericã, dacã eu cer rugãciunea şi blagoslovirea Bisericii (apusene) pentru cei dragi?
§
Ambele extreme: apusenii lipsiţi de sapiditate, şi îngustimea, fanatismul, sãrãcia şi schematismul, puerilitatea îndârjiţilor—surogatul, veninul pornirii şi al urii.
§
Apusul are nevoie de cultivarea vieţii duhovniceşti.
§
Familie, iubire, giugiuleli, muncã, rãspunderi, protejarea fetelor.
§
Ca neîntrecut isihast, maestru spiritual, om de rugãc.. Preponderent ca isihast şi ca experimentat teolog al isihasmului.
§
Impresii la lectura romanelor.
§
Îmi place foarte mult lumea radiologilor.
§
Renaşterea ortodoxiei, realã, autenticã şi incontestabilã, s—a fãcut prin sfinţi, ‘de jos în sus’. Ceea ce reţinem de la mãrturisitorii ortodoxiei este cã avem de—a face cu o religie pentru care meritã sã lupţi şi sã mori.
§
Mitr. Kallistos chiar şi este episcop al Patriarhatului ecumenic.
§
Joantã, care a scris o carte despre cultura isihastã româneascã.
§
Relaţia gândirii lui Rozanov cu creştinismul—şi chiar cu ‘instituţia’; altfel, şi Yannaras a fost acuzat de pornografie. Atitudinea cognitivã autenticã este aceea care îndreptãţeşte o gândire. Rozanov şi creştinismul stãreţesc al vremii sale.
§
Minte deschisã, elasticã şi vie, neanchilozatã; atitudine elasticã.
§
Sfatul Sf. Spirit.
§
Avva Evagrie ştia cã unii se retrag în grote ca sã îşi cloceascã ura.
§
Sunt prompt cu persoane pe care le întâlnesc o singurã datã, şi bleg cu acelea care îmi sunt dragi.
§
A nu judeca unilateral, miop şi anchilozat.
§
De ex., saga familialã a lui Druon, dogmatica Pãr. DS, ‘Filocalia’ stareţilor.
§
Ecumeniştii care ştiu cã nu se va ajunge nicãieri diluând, cedând. Un creştinism diluat nu e unul mai ecumenic.
§
Aspiraţiile nupţiale sunt unicul lucru important al existenţei şi se leagã de ceea ce e mai intim şi mai adânc în om.
§
O reajustare a poziţiilor va implica o reajustare a canonizãrilor? Cãci Roma asta pare sã sugereze, orgoliul roman asta cere.
§
Femeile vor ca bãrbaţii sã le primeascã dragostea aşa cum le acceptã bebeluşii sânul, sau laptele.
Laptele este modelul darului feminin.
§
Semnul amprentãrii strânse.
§
Haine.
Spoliat.
Cu un costum alb strâmt, ea arãta trãsnet.
§
Prin puterea Sf. Thérèse şi prin intervenţia ei sfântã; cãci azi, joi, îngenuncheasem şi la consacrarea speciilor, şi la devoţiunea terezianã.
§
Îmi displace mult tonul oţãrât, acru al tradiţionaliştilor catolici.
§
Gustul dumnezeiesc pentru lucrul cu mijloace neînsemnate, anoste, banale, oroarea de stridenţã şi de spectaculos, de teatralitate, de baroc. Dumnezeiescul e clasic şi discret.
§
Pe mine, femeile mã gustã ca pe fondante.
§
La femei, a cãuta nonverbalul şi semitonul. Gestualul, eficientul.
§
Figurã de pramatie, de javrã bãtrânã, uscãţivã, de şnapan, de mârlete, de şmecheraş, de puşlama, de boarfã înrãitã, de crai de mahala.
§
Autorii filocalici rãmân unul din interesele mele majore—duhovniceşti şi teologic—filozofice.
§
Unul se întorcea de la o Missã pentru cinstitorii Sf. Thérèse. Un înveselitor gust al vieţii ei.
§
Prin intercesiunea Sf. Thérèse, a sfinţilor stareţi ai Optinei, şi a unchiului meu, Ep. Partenie.
§
Unchiul meu era un elenofil. Mama spune cã era ‘cu grecii’, şi cã era stimat de greci.
§
Dependenţã fizicã. A o pricepe şi pe ea.
§
Foarte înşelat de aparenţe.
§
Grecizarea creştinismului.
§
O bujavercã jigãritã.