„Proiectul Johannis”- şantajul cu fantasma neamţului cinstit

Horia-Roman Patapievici


Cu o viteză incredibilă, pe care prudenţa politică ar fi descurajat-o şi pe care numai situaţia din culise a putut-o încuraja, declaraţia de înfrângere a fost transformată de liderul liberal într-o subită declaraţie de vasalitate.

Această declaraţie a fost imediat decretată de unii jurnalişti ca fiind nu numai politic inteligentă, ci şi moralmente valabilă. E adevărat că acestor jurnalişti le place să adopte siguranţa de sine a profeţilor. Dar chiar şi pentru un profet inspirat, să numească morală o cinică punere în aplicare a unui plan care nu are nimic de-a face cu morala, ci se referă numai la arondarea şi arendarea ţării între clanuri politice concurente (până la venirea în scenă a lui Dinu Patriciu), e, mi se pare, cam tare.

Faptele, totuşi, sunt cu totul limpezi. Sper să fi devenit clare, prin această declaraţie, şi pentru cei care până acum se prefăceau că nu le văd ori că nu există.

(1) Alianţa politică dintre interesele PSD şi interesele PNL nu este nici impusă de împrejurări, nici conjuncturală (cum s-a tot afirmat, în special de către susţinătorii naivi ai socialiştilor ori de susţinătorii, care voiau să se lase înşelaţi, ai liberalilor).

Au existat alternative, atât pentru PNL, cât şi pentru PSD, dar ele au fost refuzate. Nota foarte specială a acestor refuzuri este că ambele s-au manifestat în timpul împărţirii guvernării, ceea ce demonstrează că sursa insatisfacţiei nu este excluderea de la putere, ci exercitarea ei în condiţii limitate. Altfel spus, obiectivele acestor partide (PSD şi PNL) nu pot fi atinse decât în condiţii de partaj cu partide care le acceptă integral agenda, care nu e transparentă. Pentru că PDL nu o acceptă, a fost exclus de ambele partide din formula lor de combinaţii.

Pe de altă parte, alianţa celor două partide nu este deloc conjuncturală: ea ţine de ceva esenţialmente constant în interesele acelor câţiva oameni care hotărăsc soarta partidelor lor.

Există deja o istorie care demonstrează acest lucru: alianţa PSD-PNL s-a prefigurat subteran în ultimele luni ale anului 2006, s-a ilustrat cu vigoare în acţiunea suspendării preşedintelui, s-a aflat în spatele alungării de la guvernare a PD (de către aliatul său din alegeri, PNL) şi a menţinerii PNL la putere ca guvern minoritar (dar controlat în fapt de PSD), s-a manifestat cu forţă în moţiunea de cenzură împotriva guvernului Boc - şi aşa mai departe.

O asemenea istorie nu este conjuncturală, ci ţine de ceva esenţial, care scapă atât doctrinelor profesate public, cât şi convingerilor afirmate de militanţi şi confirmate (naiv) de susţinători.

(2) Dacă, în ciuda, divergenţelor doctrinare ireconciliabile, PSD şi PNL au interese de putere comune atât de exclusive, atunci înseamnă că interesele lor reale nu decurg din doctrină, ci din altceva. Dacă vin din altă zonă decât cea declarabilă public, înseamnă că sunt oculte. Iar dacă sunt oculte, atunci ele se leagă de persoane, şi anume de interesele câtorva persoane.

Evidenţa spune că forţa cu care PSD şi PNL tind să guverneze împreună nu este a principiilor (doctrinare) ori a scrupulelor (etice), ci a intereselor (nude şi inavuabile).

(3) În faţa realizării intereselor acestei alianţe se află un singur obstacol, obsesiv şi maladiv indicat de către şefii, baronii şi mandarinii celor două partide: ocuparea poziţiei de preşedinte al ţării de către Traian Băsescu.

(4) În lumina rapidităţii cu care PNL s-a pus la dispoziţia PSD, e cu totul limpede că războiul dus de aceste două partide împotriva lui Traian Băsescu nu este motivat de considerente etice (cum s-a tot spus), ci de foarte puternice interese materiale.

Dacă aceste considerente ar fi fost etice, alianţa dintre PSD şi PNL ar fi avut limite morale; dar aceste limite nu s-au văzut niciodată, dovadă modul în care liderii lor jonglează cu convingerile electoratelor lor (care, abia ele, sunt etice).

Cinismul liderilor PNL a fost total: ameninţaţi cu sperietoarea Băsescu, suporterilor liberali li se forţează acum mâna să voteze candidatul PSD. Ceea ce e un şantaj cu frica pentru a înlesni violul.

Motivaţia alianţei PSD-PNL este materială, deoarece miza ei ţine exclusiv de creşterea puterii proprii: alianţa nu are un proiect de reformă, are ca proiect luarea în stăpânire a tuturor puterilor în stat, din care îi mai lipseşte încă o piesă (în rest le are, ori le va avea, pe toate) - preşedinţia. Miza alianţei este controlul absolut asupra puterii.

(5) Alianţa PSD-PNL şi-a manipulat militanţii şi electoratele. Au jucat pe faţă cartea doctrinelor (socialistă, respectiv liberală), iar în spate au jucat cartea cumetriei de interese. Autenticii suporteri socialişti ori liberali pot acum constata că au fost manipulaţi de şefii lor, în care (poate) au crezut.

Cinismul cu care PSD şi PNL şi-au folosit electoratele demonstrează că partidele lor nu sunt comunităţi politice de idei şi convingeri, ci grupuri de interese, care se înţeleg între ele peste capul partidelor, în funcţie de persoanele ale căror interese economice şi de putere le servesc.

(6) Tot la fapte trebuie să consemnăm alinierea servilă a tuturor televiziunilor private (care contează) la alianţa PSD-PNL, cu tot ce decurge din acest act ca degradare şi îngenunchere a profesiunii de jurnalist.

Interesele celor câteva persoane pentru care s-a construit această formidabilă alianţă a călcat deja totul în picioare, în materie de morală jurnalistică, şi, când îşi va completa (dacă va putea) dispozitivul de putere prin luarea sub control şi a preşedinţiei, ne putem aştepta la tot ce e mai rău.

Sub zgomotul divertismentului se va instaura liniştea. Iar în spatele liniştii (bine plătite) alianţa PSD-PNL va lucra nestânjenită.

Ei bine, cu o neruşinare caracteristică, liderii PSD şi PNL au denumit acest amestec de manipulare, minciună şi interese oculte „proiectul Johannis”. S-au bazat pe faptul că numai o manipulare grosolană poate încununa manipularea de proporţii orchestrată de doi ani sub umbrela campaniei împotriva „dictatorului Băsescu”.

Ca să ne distragă atenţia de la natura funciarmente netransparentă a alianţei PSD-PNL, liderii lor s-au folosit de o foarte populară fantasmă a imaginarului public şi istoric românesc, „cinstea şi temeinicia neamţului”, ca să ne ia definitiv minţile.

Această manipulare le depăşeşte pe toate. Sforarii din spatele alianţei vor să-i determine pe alegătorii liberali aruncaţi de Crin Antonescu în braţele lui Geoană să aibă impresia, când votează Geoană, că votează Johannis - adică neamţul harnic şi cinstit, care ne va vindeca de netrebnicie şi hoţie pe toţi, printr-un act magic de substituţie.

Aşa cum neamţul Carol I a fost omul providenţial al modernizării României, tot aşa suntem invitaţi să credem, prin hipnoză, că şi Johannis va fi omul providenţial al momentului. Doar că prinţul Carol nu a venit în ţară cu forţele şi interesele pe care le are acum în spate Klaus Johannis.

E adevărat că regele Carol ne-a vertebrat; dar cu Johannis pe post de umbrelă pentru oamenii aflaţi în spatele lui riscăm să fim şi devertebraţi, şi lăsaţi în pielea goală.