Din viaţã

Ecleziologia localistã şi particularistã se potriveşte mult mai bine Bisericilor rãsãritene, instinctiv şi natural guvernate de tradiţie, decât celor apusene, guvernate, azi, de ‘diversitate’, etc.. Poţi fi ‘local’ în numele tradiţiei, nu în cel al ‘diversitãţii’. E vãdit cã apusenii pricep de fapt localismul ca pe o ‘democraţie’, autodeterminare, ca pe democratism, nu ca pe guvernarea de cãtre tradiţie. Localismul occidental e unul derapat.
Mai mult decât superficia comportamentelor, conteazã motivaţiile. Apusenii sunt localişti nu din tradiţionalism, ci dimpotrivã. Localismul lor e unul egoist, necurat, antitradiţionalist, meschin, lipsit de anvergurã ecleziologicã.
Civilizaţional chiar, Occidentul nu e fãcut sã funcţioneze prin particularism, care ia numai forma devierii. Particularismul apusean este unul greşit, fals. El nu se afirmã organic, în numele tradiţiei, ci mecanic, în numele modei.
§
‘Bragelonne’ este cartea veneţianã a lui Dumas, reuşita lui veneţianã, romanul de desfãtare în colorit. Probabil cã acelaşi lucru este valabil şi pentu trilogia ‘Valois’. Însã cu ‘Bragelonne’, Dumas este pe deplin veneţian, colorist, şi se înţelege de ce Stevenson vedea tocmai în acest roman puritatea epicului.
§
Cãrţi româneşti ca ale lui Verne—Moroianu.
§
Codul sugereazã cã, dacã Sacramentele sunt autentice şi reale, administrarea lor poate sã nu fie, ‘contextul administrãrii’. Sacramentele schismaticilor sunt, ‘în sine’, autentice; însã administrarea lor e una defectuoasã—de unde proscrierea participãrii la viaţa sacramentalã a schismaticilor. Nu e numai ceva de ‘bunã rânduialã’, de disciplinã—ci un factor intrinsec.
§
Ce credeau, ce gândeau preoţi ca Ioan Vekkos şi Prohor Kydonis despre Fotie cel Mare şi despre cultul lui.
§
Roma n—o va face, din considerente diplomatice, însã ar trebui sã ne mândrim cu Nikifor, cei doi Kydones, cu Sf. Isidor şi cu Visarion la fel cum se mândresc schismaticii cu Fotie cel Mare şi cu Marcu al Efesului—şi sã ne referim la ei cu aceleaşi titluri şi folosind acelaşi ton, şi cu aceeaşi însufleţire.
Abia în sc. XIV au pãrut latinii sã înceapã sã preţuiascã sporadica simpatie a bizantinilor.
§
Vorbe goale, sonoritãţi cãrora nu le corespunde nimic în realitate.
§
Uzurparea, nu întronizarea. Miza scandalului a fost acea uzurpare—consimţirea de a—l uzurpa pe precedentul Patriarh.
Despre uzurpare era vorba. Dincolo de întronizarea mai mult sau mai puţin canonicã, era scandalul uzurpãrii. Probabil cã dacã n—ar fi existat uzurparea, nu s—ar fi protestat faţã de întronizare.
§
Unicitatea Imperiului roman şi faptul cã bizantinii sunt unicii succesori ai romanilor sunt şi acestea dogme?
§
Ceea ce e de proastã calitate la FMD se vede în gesticulaţia lui vulgarã antilatinã (--şi în reticenţa unora ca Ralea, Cãlinescu, Nabokov, Borges, Lossky, Gilbert, etc., faţã de isteriile acestui apucat--). (Trebuie menţionat cã existã şi Taine, Zola, Gide, Claudel, Proust, Chartier, Rozanov, Paleologu—de cealaltã parte.)
§
Nici tradiţie fãrã minte, nici minte fãrã tradiţie.
§
Iar printre practicieni, existã dostoievskienii.
§
Susţinerea nivelului de virtuozitate.
Pamuk, Dumitriu. Proust. Performanţe de virtuozitate. Iar virtuozitatea fãrã anvergurã nu e nimic.
Condiţia pastişei.
Moroianu şi vernienii români. Cãrţi verniene româneşti.
§
Prin ce le sunt superiori, Pamuk lui Borges şi Dumitriu lui Mateiu Caragiale, performanţa de a susţine nivelul de virtuozitate lexicalã pe mii de pagini. De o desãvârşire nu neapãrat egalã, constantã –însã frecventã şi energic menţinutã.
Cei mari fac asta, sunt capabili de aşa ceva pe mii de pagini, la scala miilor de pagini.
§
‘Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rãsãrit—a lumii lumina cunoştinţei.’
‘Sã se—nchine Ţie, Soarelui dreptãţii, şi sã Te cunoascã pe Tine, rãsãritul cel de sus.’
§
POLUL INTANGIBIL, ca vechi roman vernian românesc.
Arta şi practica pastişei. Nu e ‘imitaţie’, nu cu înţelesul peiorativ.
O pastişã izbutitã e de preferat unei ‘originalitãţi’ ponosite.
Sugestia de aventuri, de acţiune fizicã, de geografie şi de suspans, de ‘expediţie’.
§
Acel ecumenism nebagatelizabil, fondat raţional şi teologic.
§
Cum primeau filolatinii bizantini cultul lui Fotie cel Mare—inclusiv la Sf. Petru Movilã, de ex.. Ce gândeau Nichifor, Ioan Vekkos, Prohor, Petru Movilã, Bulgakov, etc..
§
‘Şi din vin de unde bea/ Dumnezãu iarã umplea.’
§
Iisus Nazarineanul, crugul metafizic al Cosmosului, al creaţiei, al existentului infradivin.
De la El pogoarã preasfintele raze, de la ‚Iisus prealuminat’.