Din viaţã

Prin ‘teologie’ unii înţeleg numai conţinutul manualelor în uz—noţiune foarte sãracã şi schematicã.
§
Lucrarea Sf. Spirit este energicã, fermã şi necesarã—nici brutalã, nici slabã.
Operaţiile Sf. Spirit sunt ferme şi necesare.
În limbajul analogiilor, Sf. Spirit nu e nici ‘internist’, nici ‘homeopat’. Acţiunea lui e intervenţionalã chirurgicalã. Metodele lui sunt unele ‘de forţã’.
§
Tot stridentã e şi bizantinizarea. Nu e mai puţin dizgraţioasã.
S—a greşit şi bizantinizându—se.
Când n—au fost latinizate, creştinismele (şi riturile) semite au fost bizantinizate, grecizate, aşadar tot distorsionate. Grecii/ bizantinii nu au fost câtuşi de puţin mai respectuoşi decât latinii în privinţa tradiţiilor orientale ale creştinãtãţilor semitice.
Nãravul tendenţiozitãţii schismatice.
§
Sigur cã darul Lui Iisus (Sf. Spirit) poate fi înţeles ca fiind ‘lecuirea de moarte’—însã de moartea duhovniceascã. Altfel, prefer sã—l privesc şi sã—l înţeleg în fireasca lui conexiune—aceea cu teoza—şi nu cu lecuirea de fricile morţii biologice.
Nu—mi place limbajul acesta al lecuirii de fricile morţii biologice. Nu la ele se referã nici Iisus, nici Ap. Pavel, nici, mi se pare (--însã ar trebui sã vãd--), creştinismul primar ortodox.
§
Obiectul teologiei mistico—ascetice este sinergia, interacţiunea divino—umanã, generic—Tatãl, prin Fiu, în Sf. Spirit. Niciunul din Ipostase nu e exclus. Teologia mistico—asceticã nu se referã deloc numai la interacţiunea cu Spiritul.
Nici la interacţiunea cu trei zeitãţi—mã grãbesc sã adaug. Ci la ‘înfiere’—relaţia cu Tatãl, prin Fiul, în Spiritul (sau Darul, sau comunicarea) ambilor.
§
Adevãrul sau înţelegerea se nasc numai din comparaţie, din confruntare, din trecerea de la planul fenomenelor, al brutului, la acela al raporturilor.
§
În mare, poziţia apusenilor de azi este buna voinţã lipsitã de pãtrundere, de înţelegere; iar aceea a preopinenţilor, a schismaticilor rãsãriteni, este reaua credinţã şi reaua voinţã, deasemeni lipsite de pricepere şi de pãtrundere.
De o parte, laxism inept; de alta, fanatism inept—ambele, fenomene de turmã.
§
Eu cu acest gând am crescut, de la 15 ani—cã Dosoftei, de ex., aparţine patrimoniului Bisericii româneşti, cã e parte a tradiţiei locale româneşti, el şi actele lui, faptele lui, iar în momentul reluãrii comuniunii cu Roma, Biserica româneascã nu s—a dezis de acest trecut evident valabil, vãdit important şi semnificativ, creator, al ei.
§
‘Pe mine nu mã conving. Nu m—au convins.’
Tonul lui Pasteur înaintea chirurgilor.
§
Trebuie procedat în numele adevãrului, şi nu al fidelitãţii (faţã de Papã). Se alege o scurtãturã care nu duce nicãieri.
§
Metafizica tomistã nu se ghiceşte, nu se intuieşte, nu se ‘prinde’; ea se învaţã, se deprinde, se descifreazã.
§
O parodie de cler (anglicanii de azi).
§
Cât de ignorante sunt, de fapt, şi de smintite, unele caricaturizãri (--ca ‘Ratzinger e aşa’, sau ‘îi lipseşte cutare’--), modul radical în care fac abstracţie de dinamica realã a vieţii unor oameni şi dau o versiune simplistã, neadevãratã, caricaturalã. Ele fac abstracţie de realitatea dinamicii lãuntrice, de ceea ce s—a petrecut în inima unor oameni, de încercãrile şi progresul lor, şi înlocuiesc omul cu o caricaturã detestabilã, cu o marionetã.
§
Înclinaţia sau tendinţa cãtre simplism şi abstract.
§
Teologia protestantã—iatã ce e teologia fãrã preoţie, fãrã cãlugãrie, fãrã Taine, fãrã Missã, fãrã Bisericã, fãrã Tradiţie, fãrã criterii obiective—atât mai rãmâne.
Teologia—flenduri, zdrenţe.
‘O aventurã de idei’, etc..
§
Denunţurile scârbite pronunţate de teologi ar fi ceva mai adevãrate dacã s—ar referi în primul rând la ei înşişi, dacã ar fi autocritici. Însã nu sunt, şi se referã la alţii.
§
Dacã acei teologi, lãudaţi de M., pe care eu nu—i cunosc, or fi de nivelul celor pe care—i cunosc ….
§
Gage despre Jonas; eseul de ‘filozofie biologicã’.
Gage—şi ceilalţi autori, de ieri.
§
Tainele, acţiunea, simbolicul şi tainicul, metafizicul.
§
Acea copilã, o mireasã tânãrã, abuzatã pe rând de madamã, de patronul diform, de proxenetul agresiv, de unchiul pleşcar şi libidinos.
Pe de altã parte, existã marinarul, alţi clienţi, mirele hodorogit.
§
Adâncime—sau numai pretinsã adâncime.
§
Oameni hedonici, adicã adânc înzestraţi pentru fericire.
§
Evenimentele narate îşi schimbã semnificaţia dupã cum sunt istorice sau nu—cãci ‚autorul’ lor e altul.