STRÃFULGERAT DE FRUMUSEŢE

STRÃFULGERAT DE FRUMUSEŢE


Expunerea neprevenitã la frumuseţe gireazã experienţele cele mai vii ale sufletului.Astfel de momente definesc atemporalul experienţelor noastre.Ele sunt acordate,şi indicã faptul cã sufletul atinge,gustã,experimenteazã ceva dinafara lui ĩnsuşi.Ĩn acest sens,ele sunt experienţe ale realului—sunt obiective.Aceasta este „natura muzicalã a realitãţii"—atinsã,fugar,ca cei mai privilegiaţi dintre noi ,de cãtre Schopenhauer sau Bergman.Este un scurt contact cu natura realã a existenţei—cu ceea ce, obiectiv,existã. O numim „frumuseţe"—dar sistemul semantic şi taxonomic din care provine acestã etichetã ĩşi pierde valabilitatea ĩn vãpaia despre care vorbim. Aşa se numeşte experimentarea realului. Este un lucru rar şi nemecanic. Mai este şi ca şi cum i—ar fi brusc dat omului sã se priveascã pe sine ĩnsuşi cu ochii realului.
Frumuseţea autenticã n—ar pãrea aşa de rarã ĩn lume dacã omul nu şi—ar interzice—o, refuza—o cu tenacitate.Omul se cam fereşte din calea frumuseţii.Acest comportament face parte din autodistructivitatea omului.O fi frumuseţea rarã—dar şi omul rãreşte ĩntâlnirile.
Frumuseţea este experimentarea directã a realului metafizic,adicã a realului pur şi simplu—ĩn muzicã,poate şi ĩn literaturã.
Contactul cu frumuseţea este un prilej,o ocazie de ĩndumnezeire.Nu mã joc cu cuvintele. Experienţa frumuseţii supreme,suverane este o lucrare a harului—şi anume,o cooperare a omului. Puritanismul consecvent este destituirea teozei.
Iubire,cãldurã,frumuseţe,vãpaie—sunt expresii ale situãrii omului ĩn limpezimea lui,ĩn dezgolirea lui filialã,adicã una castã.
Aceastã frumuseţe aprigã,exclusivã,cuprinzãtoare,e nedeductibilã din concept;experienţa generaţiilor succesive ne spune un acelaşi lucru—muzica (nu orice muzicã;o anume muzicã,acea muzicã, muzica doritã).
Realizãrile spirituale,creştine ale Vestului au cunoscut o amploare aparte ĩn acest domeniu—cel muzical.Aici şi e de cãutat mare parte din spiritualitatea şi viaţa Vestului—ĩn muzica lui,ĩn marea muzicã.Forţa muzicii a fost mereu proclamatã de cãtre religii şi secte—natura aparte a muzicii, indefinibilul,aşadar experienţialul ei.Aici este o privire ĩn altã lume;aici este vârful şi ĩnceputul dogmaticii—temeiul şi ţelul.
Muzica genialã ESTE puritate dogmaticã,integritate doctrinarã.
Ea nu este ornament—ci ĩntâlnirea realului,gustarea nemijlocirii—a realului calitativ,a existentului,a divinului.Ĩn acest sens,toţi suntem platonicieni,ĩn intuirea acestei lumi care nu trece,care nu se stricã,şi care nu se degradeazã.
Dar muzica ...—pare o vorbã mare!Nu.O anume muzicã—cutare muzicã,aceastã muzicã—ĩnsãşi adierea divinului. Aceasta este atingerea pasionatã a dumnezeiescului,a neprihãnitului;nu e de mirare cã cei mai mari (Marcel,Gracq) sunt şi cei mai exigenţi—nu orice merge,nu orice funcţioneazã.Muzica este, pe scurt,bucuria.
Biblia este,ĩntre altele,şi o sintezã a exprimãrii prin muzicã,a cântãrii.Oricine vorbeşte despre inferioritatea (pretinsã) a muzicii vocale este un ignorant lamentabil.Muzica vocalã este muzica ĩn autenticitatea ei;cine şi—ar dori o muzicã fãrã om,dezantropizatã?Muzicalul este realul—fãrã a cãdea ĩn aforisme simpliste.
Cine cunoaşte valoarea muzicii,cunoaşte valoarea propriului sãu suflet.Suflet?E cel pentru binele cãruia Dumnezeu a orânduit toate—dar asta este ceva atât de ultragiant,ĩncât ĩntrece orice peroraţie.