Literatura istoricã de aventuri avea, sub ceauşism, poncifele ei (anticatolicism, xenofobie, reabilitarea ‘credinţei neamului’, condescendenţã sau antipatie faţã de neromânesc); ostilitatea faţã de religie, a dejismului, devenise numai antioccidentalism, pe urmele lui Blaga. Aceste poncife puteau fi utilizate cu diferite nivele de inteligenţã. În orice caz, e o literaturã rãspicat naţionalistã şi şovinã. E chiar naţionalismul care convenea unui popor de lichele complexate, de pramatii şi târâturi, mândria neisprãviţilor. Ceea ce am citit zilele acestea despre romanele istorice ale lui Theodoru, Dan, Leu; e insuficient subliniat aportul primului la utilizarea literarã a ideologiei ceauşismului. Distincţia evidentã dintre literatura de aventuri (Theodoru, Dan) şi aceea propriu-zis istoricã (Leu).
Dreptul de a fi despachetat acele cãrţi (cele mai multe, dupã cinci ani).
Romanul istoric modernist, sobru, realist.

Misterioasã e întemeierea impersonalã, fãrã finalitate, a universului. La baza realitãţii, ‘firea fãrã început’, nu se aflã o psihologie. Cosmosul nu e întemeiat de o conştienţã. Finalitatea e apanajul conştienţei. Omul nu poate gândi o conştienţã fãrã psihologie, nepsihicã în natura ei.
Nu existã nimic valabil în religie, care sã nu fie filozofie. Nu existã o esenţã a religiei, decât dacã acordãm filozofiei o accepţie reducţionistã. Încercãrile de definire a esenţei religiei se referã la aspecte particulare, ca ritul, evlavia, etc.. Religia ca atare e o vârstã a conştienţei.