Rãutatea e meschinã, inteligenţa e generoasã. Rãutatea era, în el, mai adâncã decât inteligenţa, pe care o îmbiba.
Maliţioşii şi bonomii—şi ipocriţii.
Verva descurajãrii.
Mia, Nucu şi Dãnuţ—triada de ploşniţe, oligofrenii rãutãcioşi. Cretinii puşi pe şotii—virulenţa mãrginirii, agresivitatea prostiei. Revãrsarea de duşmãnie şi dispreţ.
În dimineaţa fiinţei, când toate acestea vor fi trecut.
Cezar, trad., Horaţiu, poezia graţioasã nemţeascã.
Dupã Eliade, subtilitatea artisticã a lui Sterne nu e inferioarã acelora ale lui Dante şi Goethe.
Josnicia, dispreţul, ticãloşia sunt temeiul—nu diferenţa ineluctabilã—drept ceva neutru moral. Oamenii sunt zoaie, jivine perfide.
Zoaiele medicinii ieşene.
Spectacolul prostiei rãutãcioase, prostia plumburie rãutãcioasã.
N—a catadicsit sã—şi caşte botul; probabil cã era plin cu nişte devoţiuni. Latina& rama.
Limpezimea implacabilã—înţelegerea instantanee a naturii situaţiei.
Gunoaie, zoaie, otrepe, rebuturi.
Un beţiv ranchiunos, ulceros, şi un soţ înşelat. Zgârcit, alccolicul a rãmas în stadiul anal; impotent, substituie analitatea, sexualitãţii directe. Finalul taie orice chef de râs.
Genul de carte despre care se poate într—adevãr discuta.
Frustrata strepezitã—şi pervertirea timpurie a simţului firescului.
Adevãrata lucire, alarmantã, stranie, morbidã, discordantã, a atâtor scene—ceea ce fusese gãunos şi alarmant, licãrirea alarmantã. Ceva de naturã sã alerteze. Perversitatea ‘jocului’—‘cochetãria’ nelalocul ei, etc..
Capsomanii pravoslanici care preferã principiile, oamenilor—şi strivesc insul, strivesc experienţa celuilalt, o neagã. Mai rãu, e radicalizarea lumescului, a rânduielilor acestei lumi, a strâmbãtãţii, ipostazierea şi sacralizarea lor—la antipodul Reformei radicale—e justificarea a tot ceea ce e strivitor.
E pedala folositã, apoi, de întreg restul otrepelor, pânã la imunda Mia. Cine generase circuitele, releele neurocerebrale. Ceilalţi n—au avut decât sã preia, sã utilizeze ingineria familialã—unealta abuzului.
