Grost încearcã sã dea relativul drept absolut. Amabilitatea lui ascunde o minte despoticã, inflexibilã.

Dacã traducem PLOT prin ‘intrigã’, neexistând alternativã, verbul şi adjectivul aferente—TO PLOT şi PLOTTED, vor trebui traduse prin ‘a ticlui’ şi ‘ticluit’. Sau ‘a urzi’.

Ascultând un cântec despre Hindustan, mã gândesc ce bine—ar fi fost dacã nu musulmanii, ci creştinii ar fi convertit India, sau pãrţi din ea—fie şi cu sabia; în câteva generaţii, urma silniciilor s—ar fi şters—ca—n ţinuturile supuse de ruşi—sau chiar ca—n Europa naţiunilor convertite de la o zi la alta. Existã nestorienii din Malankara; e prea puţin.

Despre cursurile lui Aristotel, amalgamare, ‘dorinţa mimeticã’

Despre cursurile lui Aristotel, amalgamare, ‘dorinţa mimeticã’






De la Stagyrit nu avem ‘eseuri’, ci cursuri. ‘Eseu’ e impropriu nu numai ca anacronism. Ceea ce a rãmas de la Stagyrit sunt nu scrieri, ci cursuri pronunţate.
Gãselniţa fericitã; pe de altã parte, mult din metafizicã se gãseşte în ‘Fizica’, îi e alocat, atribuit fizicii, ştiinţei naturii.

Oamenii ‘câştigã’ participarea, implicarea, cu preţul pierderii eului.

Amalgamarea, contopirea e tendinţa minţii şubrezite. E şi semnul unei percepţii nesigure şi vagi.

Mai existã încã oameni la care sã mã pot gândi cu simpatie, şi pe care sã îi cred deasupra animalitãţii.

Faimosul Girard, academician, forţeazã uşi deschise, a fãcut carierã descoperind apa caldã. Existã imitaţie—oamenii imitã—oamenii doresc, imitând. Imitaţia se strecoarã pânã şi în dorinţã! Arhimedic! E destul de ieftin ca Girard sã ilustreze generalitatea principiului ‘dorinţei mimetice’ prin … modã, snobism, gelozie; nimeni nu contestã aplicabilitatea/ valabilitatea restrânsã, particularã, parcelarã, ci universalitatea. Psihologia socialã a imitaţiei, sociologia imitaţiei, e una. Corolarele sunt absurde. Cazuri de educaţie literarã, de inspiraţie, sunt amalgamate.
Multe comportamente umane sunt structurate de cãtre imitaţie. E mai puţin decât afirmase Tarde!
Exemplul altuia poate sã fie util, poate încuraja, inspira, înviora, dezmorţi, cãlãuzi. Girard vorbeşte numai despre negativitatea imitaţiei. Amalgameazã în aceastã negativitate comportamente disparate, cu semnificaţii foarte diferite.
Adesea, imitarea înseamnã progres, învãţare, nu epigonism. Din dorinţa, poate mimeticã, de a emite o teorie, Girard amalgameazã fenomene eterogene, neînrudite.

Stilul artistic e o sumã de procedee tehnice. Evoluţia lui, de la apariţie, poate fi urmãritã drept aceea a procedeelor tehnice aferente. Stilul e o sumã de determinãri tehnice.

Menţionarea mijlocirii sfinţilor avea ca scop conştientizarea. Biserica se pãtrundea, în acest mod, de adevãrul cã rãposaţii mântuiţi mijlocesc în folosul viilor.

‘Margot’. Roussel. Fraser& Grost. 2 x romane. Lume—la 2 s.. Chabon& Ellis. Deprinderi. Firescul. Roussel& însoţirea.

Existã la Proust ceva de licean sârguincios, silitor, lipsa de tact şi intempestivitatea isteaţã a şcolarului avansat, sârguincios.

Avansez cu studierea zoologiei umane. O trãsãturã a jivinelor—ei sunt sentenţioşii aşezaţi, apodicticii, sfãtoşii, ritoşii—ulceraţi de pizmã, frustrare şi ciudã—cei care fac omisiuni ciudate, etc.. Ei sunt cei care condamnã la moartea prin asfixie—naturi de egumeni, de apodictici tacticoşi. Tot ei pãlãvrãgesc despre ‘polul monastic al lumii’—învârtiţii încoţopeniţi care umblã, pe cât se poate, dupã succese foarte terestre—dupã modelul lui Nae, Nichifor şi Pamfil. (Iar despre ruina filioquismului nu se vorbeşte de nicãieri mai bine ca de la Paris.)
Adevãratul chip.