Cele peste 150 de romane ale lui Hanshew care scria şi sub pseudonim feminin şi care l—a creat pe Cleek, ni l—a oferit pe Cleek.
Stribling, cãsãtorit la 49 de ani. Martine, cam sec, cam rezervat.
Dna. Meade, autoare a peste 300 de cãrţi.
۞
Ca dus/ luat de cãpãstru.
۞
Cabell, admirat de Twain, Lewis, Blish, Vance.
۞
Preotul a ţinut sã certe enoriaşii cã se uitã ĩn jos la Prefacere.
Despre frici, treceri.
۞
Instructiv pentru ce, cum se mai scrie azi.
۞
Proporţie, politicienii, vieţaşii. Distragerea. Teoria ofensei. Alienarea.
Melodrama cu Will Smith ca sursã teologicã (--dibacea ilustrare a generozitãţii şi a sacrificiului--).
Prietenia.
۞
Jenuţa din Todireni.
Bascov.
۞
Koncealovski, Forman, Polanski, Woo, Hark—o aceeaşi impresie, de denaturare şi de indiferenţã. Hollywoodizarea.
۞
Reacţii de animale mahmure, derutate, ursuze, speriate. Zidiţi ĩn animalitate.
۞
Şansa de a fi Dumas—de a scrie ceva la fel de bun.
۞
Filme fãcute integral din farmec, din vioiciunea farmecului—câte—un film de Demme, Hawks,
۞
Tabelul analitic—cei cinci poeţi imperiali—romancierul rus—anticii, englezii, patru prozatori francezi—spaniolii, presimboliştii—asiaticii, japonezii—teologii—clasicii şi romanticii.
۞
N—am vrut sã spun cã romanul preexistã. El nu existã pânã ce nu e scris. Ceea ce preexistã sunt lumea, personajele, povestea.
Romanul nu e simpla, directa transcriere a acelei lumi agreate; dar lumea respectivã, povestea şi personajele, existã. Romancierul a trãit, mai ĩntâi, ĩn acea lume, acea poveste—imaginativ.
۞
Fãrã sã abjur nimic, fãrã sã mã dezic de nimic.
Firesc, ĩngãduitor, ca de la o rudã.
Comutarea liturgicã. Pe loc.
۞
John Cowper Powys, Sherwood Anderson, Clarence Darrow, Booth Tarkington, Ben Hecht, H.L. Mencken, Eric Frank Russell, Damon Knight, Philip K. Dick, Robert Anton Wilson gândeau altfel decât acrul Wilson.
۞
Acele miraculoase exemple de ĩnflorire a deşertului, de transformare—nu numai inofensivitate, ci plenitudine a harului—pornind de la boalã, de la o condiţie dezavantajoasã.
۞
Când nuvela e mai mult decât exerciţiu—Tolstoi, Matei Caragiale.
Nuvele—a folosi, cf. romancierei. Ambele antologii; ed..
۞
Stil artificial, de o forţatã jovialitate şi câlţos; fals, câlţos.
۞
La 39 de ani, prima publicaţie.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
vineri, 26 iunie 2009
Chartier, ca Episcopul. Numai despre CD.
۞
Dawkins, mema, ‚gena egoistã’.
۞
Chartier e adevãratul protoblogger; inspirat numai de Dickens, Heinlein, Verne ....
A scrie ceva zilnic—câte un scurt eseu la zi.
۞
Lorizii, Ţugui.
‚Avem tratatele rozicruciene ...’.
Versat ĩn Rosenkreuz.
Martinez de Pasqualy (Martinéz de Pásqualy).
Imbecilii care cred cã Eminescu a devansat teoria relativitãţii.
‚Antediluviene omului’.
Agartha, Lemuria, Mu.
Piramidele, Sfinxul, megaliţii, Cinamar, Bucegii, Insula Paştelui, tibia giganticã, creier cu mai multe emisfere, tãbliţele sumeriene, civilizaţii ultratehnologice, Lycantropus, Aquaticus, Subterraneus.
Confundã cuneiformele cu desenele şi ieroglifele.
‚Uitãturã rea’, elemente hipnotice.
‚Dacã v—am greşit cu ceva, eu vã iert’.
Nivel preşcolar, stropşire.
۞
Scriind recent ba despre calvinism şi pietism (--defavorabil, despre ambele--), ba despre isihasm ....
۞
Chartier e un adevãrat model de blogger, ca autor care scrie câte un eseu scurt ĩn fiecare zi.
۞
Luni. Lactate. Misivã. Tel.. Episcopul.
Ca scop.
2 l..
Vreme.
Alee, orã.
Ritm; ziare—stil.
۞
Egalii. Nãrav. Intimidat. Luat repede. Apodictic. Necritic.
A contrazice.
۞
Consumul de artã neconceput ca alimentare cu frumos—ci ca experienţã a unor ‚mãrturii personale’, etc., ceva cam dizgraţios şi de fapt impropriu. Dar funcţia, funcţia nutritivã a frumosului, modelarea minţii ĩn acord cu afluxul de frumos livrat de artã .... Frumosul ‚dosit’, escamotat.
De aici, ezoterizarea, mofturile, apelul la castã, la codurile castei, premisa romanţioasã, ghiorlãnia fundamentalã a aroganţei elitiste.
Când de fapt ‚mãrturiile’ şi ‚visceralitatea’ moderniste puteau servi cel mult ca pretext pentru frumos, sau pentru spiritualitate ĩntr—o accepţie determinatã—ca la Rimbaud, Verlaine, Baudelaire, Pãr. Hopkins, Arghezi. Experienţa privatã nu e de interes—ea poate servi drept pretext; ĩnsã numai arta ca atare, reuşita de frumos e de interes. S—a trecut prea uşor peste aceastã revoluţie—şi s—a academizat insurgenţa—e ceva confuz aici, de ambele pãrţi—ĩn relaţia de subconştientã neutralizare a extremismului şi anarhiei prin instituţionalizare şi academizare—de parte criticii speriate, bruscate—şi ĩn acceptarea, consimţirea la academizare, de partea impostorilor daţi ca artişti.
Arta a fost disociatã de frumos; ‚emancipatã’. Experimentul a fost abordat ĩn spirit vanitos şi formalist. Estetica autenticã a devenit inoperantã—pentru o artã care, ca tiflã bunul simţ, a edictat cã nu—şi mai propune nimic desemnabil. Vanitatea, şi impostura—ifosele profetice, devenite gest gol.
Nota autenticã.
Iconoclasmul ĩmplântat ĩn mijlocul artei. Perversiunea.
Rezultate ĩn cel mai bun caz imperfecte.
۞
Leonora Carrington; Mary Gaitskill; Joan Aiken; Katherine Dunn; Bert Hölldobler/ E.O. Wilson; poate şi Angela Carter.
James Gould Cozzens; John P. Marquand; Dawn Powell; Fairfield Porter; Edwin Denby; David Cairns.
۞
Principii pedagogice catastrofale, absurd—consternante, enormitãţi crase.
۞
Sã—mi amintesc abia la sfârşitul celei de—a doua vizionãri cã ĩl mai vãzusem o datã ... . [PULP FICTION]
۞
Rozanov; Bloy; ca jurnalul francez; evreul interb., legendarul lui jurnal ...; Schopenhauer; Weininger.
A nu confunda notaţia cu aforismul.
۞
Am ĩntâlnit o singurã femeie care sã facã despre actori acelaşi fel de remarci libidinoase, lascive pe care le fac eu despre actriţe.
۞
Aforism; fragment; notaţie.
۞
Popovici despre Gojdu.
۞
Ironia de proastã calitate, meschinã, a lui Popovici.
Ironia lui face o impresie proastã. Lucruri adresate proştilor, desconsiderarea cititorilor.
۞
Modã. Curiozitate sau lipsã de prejudecãţi vs. servilism. Extremele (Mama; şefa—v. Rushdie, aprioric; de cealaltã parte, parvenitul—Cãrtãrescu, Patapievici, Dante—om care are ponturi).
۞
Definitor—om cãruia ĩi plac FORREST GUMP şi SIN CITY şi ĩi displace SATYRICON .... STAR TREK, STAR WARS, BOND .... Şi paintball, cinegeticã, muzica de duzinã, indiferenţa faţã de Cohen şi realul Armstrong ....
Pânã şi vieneza ....
Egalii.
Poluare.
۞
Bronson şi Elvis.
۞
Cr. invidiei.
۞
Discursul lui ‚Engleby’ nu e deloc caricaturizat, forţat, distorsionat; de aici, ambiguitatea vocii, efectul deconcertant.
۞
Mazilu, Tãnase, Bãieşu, Jurist; culegeri. Vioiciunea.
۞
A POVESTI nu constã numai ĩn a nara o acţiune. Arta povestirii constã ĩn asezonarea acţiunii.
۞
Scrisul savanţilor.
۞
Gaiţã, Gilda Lazãr, ‚libertinaj’.
۞
‚Nu aruncaţi gunoiul; din el se pot face emisiuni TV’.
۞
Umoriştii—culegeri. Nuvele—a folosi.
۞
MUZICÃ ÎNTR—O LIMBÃ STRÃINÃ este mârşav tradus—cu erori elementare, de novice—‚eventual’ pentru ‚ĩn cele din urmã’, ‚cu greu’ pentru ‚de—abia’, ‚undã’ [luminoasã] tradus ca ...’val’—slinoasã inculturã—‚a ĩnvãţa’ pentru ‚a afla’—turnurile engleze se ghicesc sub nefirescul stângãciilor traducerii, etc.. Cârpãcealã, ĩnsãilare ĩn pripã.
۞
Banalitatea laborios deghizatã, drapatã ca futurism.
۞
Gãunoasa blazare afectatã, ca semn de recunoaştere al oamenilor inteligenţi, cod.
۞
De listat; ed. ĕ; umor; 6/ 40.
Deget.
Birou. Tricoul. 1/ zi.
Deteriorarea.
II:--carnet—realul& de listat; ed. ĕ.
Alegerea—dum..
Surâsul, crin.
Romane; de listat; ziarele; evreul interb., ed.; rev. de inedite; fragmentul de jurnal, ca inedit, impresie; impresia ...; sete, apã, cafea, 1/ zi, filmul, orã. 6/ 40; ed.. 6/ 40. Fructe.
۞
Cinemaul american; superproducţiile; sem. III, impresie.
۞
Ca de la Simmel; aprecieri concludente. Sem. X, orã; viitor ...\milã. TV—ce se dã, filme; ieri (luni), dum.. Ieri, ĩnviorare, filmul, orã.
Note simmeliene.
۞
Pânza ĩntunecatã, cârpa, pâcla unei trad. proaste. O traducere de pâclã, şi de noroi. Limbã gloduroasã.
۞
Ca borangic diafan.
۞
Un traducãtor prost ţese o carte din lãtúri.
۞
‚Sevastopol’; autobiografiile; ‚Ilici’; ‚Cazacii’; micile romane tardive; alegerea lui Joyce.
۞
Comisariatele; vizita. Centre militare ca organe teritoriale.
۞
Romanele stendhaliene, ‚Armance’; nuvele tolstoiene militar—caucaziene; nuvela mateinã.
۞
Popa despre Camil; v. I al ed. parodistului; Coe, Pynchon. ‚Barsac’ ĩn ed. micã. 5 cãrţi.
۞
10 z..
Joi; vin.; marţi; joi; azi (marţi).
Fiţuica, azi& spontan, direct, orã& nota—dugheana, tarabe; ed..
II:--meniu &10 z.; tras.
Birou. Glucide. Raţie. Cola vãrsatã, orã. Aiurit. Aerian.
Azi, 240+ 300+ 300+ 600 mii+ 2,85+ 1,9 milioane. [Cãrţi.]
95+ 302+ 900+ 2,85 milioane [--ca 2,25 mil.+ 600 mii--]. Adicã, 4,15 mil.. [Valuta II.]
Valuta—pe ce .... Azi, cu 1 milion—salariu, şi 1,... mil.—valutã [1 mil., şi din cei 500 mii de dum.]. Apoi, cu 100 €.
۞
Galben orbitor.
۞
Raţia—cf. azi.
Wells, Muşatescu, May, Gracq, Michaux, manualele franceze vechi, cartea şi ziarul.
Mazilu, evreul interb., ‚Kim’, Saki.
۞
Cârpele ....
۞
Fructe; cola; beri; cafea.
Pueril—compuneri, ‚comentarii’.
۞
Valorile senzoriale ale prozei tolstoiene; realismul, şi valorile senzoriale, delimitarea de romanţiozitate.
Romanele lui moraliste, sau strict moralizatoare.
Didacticism moralist, pedagogie moralizantã.
۞
Curaj; a miza; de fapt, a contrazice; necritic. Scrieri ale unor francieni—Gherea, Zarifopol, Ralea, Lovinescu, Ibrãileanu, Camil P., Paleologu, Iosifescu, glose franciene, sau scrieri de francian. Unele trad.; perimare, erori.
Tânãrul Lovinescu, lecturile lui; ce citea. Nefanatic. Neideologizat.
Nãravul antifrancianismului, antipatia.
France, Tolstoi, Verne.
۞
Absolventa Univ. Petroşani ....
۞
Singura subversivitate faţã de orânduirile strâmbe este creştinismul—nici comunismul, nici nimic altceva—tot restul sunt amãgiri—iar prin creştinism ĩl ĩnţeleg pe cel real, integral, nu viziunile simplificate pentru uzul eurocomunismului şi al stângismului internaţionalist.
۞
Paloarea.
Transluciditatea, paloarea luminoasã.
۞
Impresia pe care o lasã lista romancierei e aceea de ĩnsãilare—ceva improvizat de o persoanã care ignorã de fapt genul. Nu e lista cuiva competent, ci a cuiva care improvizeazã.
۞
Pe Tournier istoria l—a inspirat cel puţin tot atât cât geografia; iar sinistrul, cel puţin la fel ca beatificul.
۞
Tot moş Tournier ĩi atribuie, ĩn chip complet fantezist, nişte teorii stupide lui Spinoza (‚ substanţa’ ca miez nutritiv şi ‚aparenţele’ ca ĩnşelãtoare şi ispititoare—ceea ce ţine de sfãtoşenia popularã, nu de ĩnvãţãtura spinozistã—şi aduce mai mult a dualism, chiar a budism şi poate a schopenhauerism, a platonism, ca etici ale aparenţei vane şi amãgitoare—ĩn vreme ce etosul spinozist este monismul). Tournier face din spinozismul monist, un dualism. Lectura lui e absolut nesatisfãcãtoare.
Spinoza fãcuse ontologie, nu moralã.
N—a scris nicãieri cã omul e ĩnclinat sã aleagã aparenţele, dar trebuie sã aleagã ‚substanţa’—nu aceasta e doctrina lui a realului.
Dacã aşa—l ĩnţelege, aş zice cã Tournier este un prost cititor al lui Spinoza, cã n—are cu ce se lãuda.
۞
Creştinismul n—are nevoie sã mai fie ilustrat prin pilde; parabolele Lui Iisus au fãcut—o de la bun ĩnceput (fiul risipitor; ospãţul de nuntã). Pe de altã parte, parabolele Lui Iisus nu—s simple ilustrãri ale unor principii abstracte, ci, cum s—a spus, dimpotrivã: ele sunt mai necuprinse decât formulãrile lor abstracte.
۞
Imaginea nuntaşilor veseli.
A ospeţelor, a mesenilor.
۞
Reala unitate e aceea nespusã, şi nedeliberatã, neintenţionatã; unitatea nu se aflã ĩn element sau ĩn jutaxpunerea de elemente, ci ĩn intuirea nespusului.
۞
Vechile reportaje despre Bergson.
Cei care ĩl citeau (--sau audiau--) pe Bergson mai mult pentru senzaţii tari sau pentru şic, decât pentru idei. Sau cel mult pentru o alurã generalã a doctrinei. Le plãcea ceea ce luau drept iconoclasm, frondã, teribilism şi senzaţionalism filozofic—ceea ce ĩi putea amuza—nu fondul real. S—a petrecut cu Bergson ca şi cu Spengler şi cu Nietzsche—moda cerea sã iei notã de ei—şi, destul de repede, sã li te şi ĩmpotriveşti, sã—i demaşti, sã le arãţi limitele—cu o falsã perspicacitate.
Forme amãgitoare, aparenţe ĩnşelãtoare, simulacre.
۞
‚Viziunea’ aşa cum o ĩnţeleg admiratorii literari e tocmai ceea ce e fals—ceea ce e generic şi banal.
E ceea ce li se pare veleitarilor cã ar ĩnsemna o doctrinã.
Cârpãcealã.
Admiratori literari de felul lui Miller.
Cei care—i citeau pe filozofii la modã la fel ca pe benzile desenate—pentru ceva senzaţii tari.
۞
Alurã cumva mai spectralã. Ce indicã tendinţa cãtre APOCALIPSÃ, locul acordat acesteia.
۞
Nerevenirea ĩn clinicã.
Furtunos; pornirea; scãpãrare; ieşirea, ura, furia.
۞
Luteranismul mi s—a pãrut o alegere atunci când ceea ce vroiam era un teism, esenţialmente filozofic, cu aparenţe creştine şi un minim de eclezialitate—un crez filozofic deghizat ca religie. Nu m—a atras luteranismul ca şi confesiune—ci ca minimalism cultual şi opţiune noneclezialã.
Vedeam ĩn el un cult filozofic şi raţional—ĩn sensul Iluminismului.
Nu ca neguroasã erezie goticã, ci ca versiune religioasã a unei filozofii—o filozofie, teismul, cu oarecare religiozitate şi aparenţe de creştinism. Mi se pare cã—l intuisem bine.
Adicã vroiam sã trãdez religia fãrã a avea aerul cã o fac—sã dezertez menţinând oarecare aparenţe religioase.
۞
Ten; com.; noimã, ’97; lecturi, orã. Abjurare; ≠; incongruent; climã; nestressat, netracasat; aiurit. Formulele, cf. film.
۞
Conştienţã, boalã psihicã, libertate, moarte lãuntricã.
۞
Discontinuitatea ateismelor. Ateismul n—are o culturã, o tradiţie.
۞
Fiţuici.
۞
Arbitrar; umor; casete; orã; ca divertisment; eseu; pantã; izvor; ziarele, ed.. Tel..
Despre umorişti; tratatul lui Irimia; Vianu şi gramatica.
۞
Beyle, Tolstoi, Dickens, Balzac, France, Camil P., Dumas, Dna. Y.--stilul desãvârşit ĩn mod excitant. Ca nuvelişti—Beyle şi Tolstoi.
4 x ....
Lecturi, orã, policier; ritm; pontaj; ora; a oferi, merinde; ten.
Ceea ce cautã sã treacã drept de la sine ĩnţeles.
Negregar, rang, loc.
Ĩnviorare.
۞
Nu pot nimic ĩmpotriva constatãrii obiective a limitelor lui AP.
۞
Rãutatea umanã se nutreşte din echivoc şi semiignoranţã.
۞
Tabelele ...; fructe; ten, direct, inteligenţã, orã. 9 l.. Raţia—cf. ieri. 6/40.
Despre Irimia, umorişti, Sadoveanu, Topârceanu.
۞
Un ness; cola; un sandviş; 1 ½ l. bere.
۞
Ritm.
Mers.
Cola, cinã\ mers.
Slin.
Ritm. 110/ an. 10 z.. Vechi almanahuri. Zãduf.
110/ an. Dulap\ orã. 6/ 40.
Raţia—cf. ieri; ritm; strunga ...; ten, orã; ten, ora; orã, bere; grec. Catalogul—ed..
۞
A plonja. 6/ 40. Catalogul; ed.. Ten, ora. Beri. 2 l.. Ca scop. Tors. ‚Vestul ...’. A plonja (MS; H de B; Dumas; HJ; Dra. Bowen, JV, AF, CD). Raţia—cf. ieri. Tors; ‚Vestul ...’ ,’60. Ca scop; 2 l.. Rudarul din Deltã.
2 l.; transformarea; moşul; moşul—sfat; a scrie; naturale; carierã; direcţie.
De listat. Ed. ĕ.
Carierã, clinicã, rezid., tarabe, taxe.
Ce cãrţi ...—cf. ieri (marţi)—fiţuica, carnet ĕ ieri. Fiţuici.
Muntenegrenii.
Exotism, aventuri.
Ritm; tors, 2 l..
۞
Dupã alte 9 cãrţi.
۞
Catalogul; ed..
JV, VM, ed.; PM, cf. ieri ...—raţie. Taxe .... 2 l.. Taxe—şansã. Italienist. Ca scop.
Vremea.
۞
Ora; tarabe; tarabe\ lecturi. Doze ....
Ritm; ora; tarabe; muzicã; raţia—ieri; TV—filme.
۞
Dawkins, mema, ‚gena egoistã’.
۞
Chartier e adevãratul protoblogger; inspirat numai de Dickens, Heinlein, Verne ....
A scrie ceva zilnic—câte un scurt eseu la zi.
۞
Lorizii, Ţugui.
‚Avem tratatele rozicruciene ...’.
Versat ĩn Rosenkreuz.
Martinez de Pasqualy (Martinéz de Pásqualy).
Imbecilii care cred cã Eminescu a devansat teoria relativitãţii.
‚Antediluviene omului’.
Agartha, Lemuria, Mu.
Piramidele, Sfinxul, megaliţii, Cinamar, Bucegii, Insula Paştelui, tibia giganticã, creier cu mai multe emisfere, tãbliţele sumeriene, civilizaţii ultratehnologice, Lycantropus, Aquaticus, Subterraneus.
Confundã cuneiformele cu desenele şi ieroglifele.
‚Uitãturã rea’, elemente hipnotice.
‚Dacã v—am greşit cu ceva, eu vã iert’.
Nivel preşcolar, stropşire.
۞
Scriind recent ba despre calvinism şi pietism (--defavorabil, despre ambele--), ba despre isihasm ....
۞
Chartier e un adevãrat model de blogger, ca autor care scrie câte un eseu scurt ĩn fiecare zi.
۞
Luni. Lactate. Misivã. Tel.. Episcopul.
Ca scop.
2 l..
Vreme.
Alee, orã.
Ritm; ziare—stil.
۞
Egalii. Nãrav. Intimidat. Luat repede. Apodictic. Necritic.
A contrazice.
۞
Consumul de artã neconceput ca alimentare cu frumos—ci ca experienţã a unor ‚mãrturii personale’, etc., ceva cam dizgraţios şi de fapt impropriu. Dar funcţia, funcţia nutritivã a frumosului, modelarea minţii ĩn acord cu afluxul de frumos livrat de artã .... Frumosul ‚dosit’, escamotat.
De aici, ezoterizarea, mofturile, apelul la castã, la codurile castei, premisa romanţioasã, ghiorlãnia fundamentalã a aroganţei elitiste.
Când de fapt ‚mãrturiile’ şi ‚visceralitatea’ moderniste puteau servi cel mult ca pretext pentru frumos, sau pentru spiritualitate ĩntr—o accepţie determinatã—ca la Rimbaud, Verlaine, Baudelaire, Pãr. Hopkins, Arghezi. Experienţa privatã nu e de interes—ea poate servi drept pretext; ĩnsã numai arta ca atare, reuşita de frumos e de interes. S—a trecut prea uşor peste aceastã revoluţie—şi s—a academizat insurgenţa—e ceva confuz aici, de ambele pãrţi—ĩn relaţia de subconştientã neutralizare a extremismului şi anarhiei prin instituţionalizare şi academizare—de parte criticii speriate, bruscate—şi ĩn acceptarea, consimţirea la academizare, de partea impostorilor daţi ca artişti.
Arta a fost disociatã de frumos; ‚emancipatã’. Experimentul a fost abordat ĩn spirit vanitos şi formalist. Estetica autenticã a devenit inoperantã—pentru o artã care, ca tiflã bunul simţ, a edictat cã nu—şi mai propune nimic desemnabil. Vanitatea, şi impostura—ifosele profetice, devenite gest gol.
Nota autenticã.
Iconoclasmul ĩmplântat ĩn mijlocul artei. Perversiunea.
Rezultate ĩn cel mai bun caz imperfecte.
۞
Leonora Carrington; Mary Gaitskill; Joan Aiken; Katherine Dunn; Bert Hölldobler/ E.O. Wilson; poate şi Angela Carter.
James Gould Cozzens; John P. Marquand; Dawn Powell; Fairfield Porter; Edwin Denby; David Cairns.
۞
Principii pedagogice catastrofale, absurd—consternante, enormitãţi crase.
۞
Sã—mi amintesc abia la sfârşitul celei de—a doua vizionãri cã ĩl mai vãzusem o datã ... . [PULP FICTION]
۞
Rozanov; Bloy; ca jurnalul francez; evreul interb., legendarul lui jurnal ...; Schopenhauer; Weininger.
A nu confunda notaţia cu aforismul.
۞
Am ĩntâlnit o singurã femeie care sã facã despre actori acelaşi fel de remarci libidinoase, lascive pe care le fac eu despre actriţe.
۞
Aforism; fragment; notaţie.
۞
Popovici despre Gojdu.
۞
Ironia de proastã calitate, meschinã, a lui Popovici.
Ironia lui face o impresie proastã. Lucruri adresate proştilor, desconsiderarea cititorilor.
۞
Modã. Curiozitate sau lipsã de prejudecãţi vs. servilism. Extremele (Mama; şefa—v. Rushdie, aprioric; de cealaltã parte, parvenitul—Cãrtãrescu, Patapievici, Dante—om care are ponturi).
۞
Definitor—om cãruia ĩi plac FORREST GUMP şi SIN CITY şi ĩi displace SATYRICON .... STAR TREK, STAR WARS, BOND .... Şi paintball, cinegeticã, muzica de duzinã, indiferenţa faţã de Cohen şi realul Armstrong ....
Pânã şi vieneza ....
Egalii.
Poluare.
۞
Bronson şi Elvis.
۞
Cr. invidiei.
۞
Discursul lui ‚Engleby’ nu e deloc caricaturizat, forţat, distorsionat; de aici, ambiguitatea vocii, efectul deconcertant.
۞
Mazilu, Tãnase, Bãieşu, Jurist; culegeri. Vioiciunea.
۞
A POVESTI nu constã numai ĩn a nara o acţiune. Arta povestirii constã ĩn asezonarea acţiunii.
۞
Scrisul savanţilor.
۞
Gaiţã, Gilda Lazãr, ‚libertinaj’.
۞
‚Nu aruncaţi gunoiul; din el se pot face emisiuni TV’.
۞
Umoriştii—culegeri. Nuvele—a folosi.
۞
MUZICÃ ÎNTR—O LIMBÃ STRÃINÃ este mârşav tradus—cu erori elementare, de novice—‚eventual’ pentru ‚ĩn cele din urmã’, ‚cu greu’ pentru ‚de—abia’, ‚undã’ [luminoasã] tradus ca ...’val’—slinoasã inculturã—‚a ĩnvãţa’ pentru ‚a afla’—turnurile engleze se ghicesc sub nefirescul stângãciilor traducerii, etc.. Cârpãcealã, ĩnsãilare ĩn pripã.
۞
Banalitatea laborios deghizatã, drapatã ca futurism.
۞
Gãunoasa blazare afectatã, ca semn de recunoaştere al oamenilor inteligenţi, cod.
۞
De listat; ed. ĕ; umor; 6/ 40.
Deget.
Birou. Tricoul. 1/ zi.
Deteriorarea.
II:--carnet—realul& de listat; ed. ĕ.
Alegerea—dum..
Surâsul, crin.
Romane; de listat; ziarele; evreul interb., ed.; rev. de inedite; fragmentul de jurnal, ca inedit, impresie; impresia ...; sete, apã, cafea, 1/ zi, filmul, orã. 6/ 40; ed.. 6/ 40. Fructe.
۞
Cinemaul american; superproducţiile; sem. III, impresie.
۞
Ca de la Simmel; aprecieri concludente. Sem. X, orã; viitor ...\milã. TV—ce se dã, filme; ieri (luni), dum.. Ieri, ĩnviorare, filmul, orã.
Note simmeliene.
۞
Pânza ĩntunecatã, cârpa, pâcla unei trad. proaste. O traducere de pâclã, şi de noroi. Limbã gloduroasã.
۞
Ca borangic diafan.
۞
Un traducãtor prost ţese o carte din lãtúri.
۞
‚Sevastopol’; autobiografiile; ‚Ilici’; ‚Cazacii’; micile romane tardive; alegerea lui Joyce.
۞
Comisariatele; vizita. Centre militare ca organe teritoriale.
۞
Romanele stendhaliene, ‚Armance’; nuvele tolstoiene militar—caucaziene; nuvela mateinã.
۞
Popa despre Camil; v. I al ed. parodistului; Coe, Pynchon. ‚Barsac’ ĩn ed. micã. 5 cãrţi.
۞
10 z..
Joi; vin.; marţi; joi; azi (marţi).
Fiţuica, azi& spontan, direct, orã& nota—dugheana, tarabe; ed..
II:--meniu &10 z.; tras.
Birou. Glucide. Raţie. Cola vãrsatã, orã. Aiurit. Aerian.
Azi, 240+ 300+ 300+ 600 mii+ 2,85+ 1,9 milioane. [Cãrţi.]
95+ 302+ 900+ 2,85 milioane [--ca 2,25 mil.+ 600 mii--]. Adicã, 4,15 mil.. [Valuta II.]
Valuta—pe ce .... Azi, cu 1 milion—salariu, şi 1,... mil.—valutã [1 mil., şi din cei 500 mii de dum.]. Apoi, cu 100 €.
۞
Galben orbitor.
۞
Raţia—cf. azi.
Wells, Muşatescu, May, Gracq, Michaux, manualele franceze vechi, cartea şi ziarul.
Mazilu, evreul interb., ‚Kim’, Saki.
۞
Cârpele ....
۞
Fructe; cola; beri; cafea.
Pueril—compuneri, ‚comentarii’.
۞
Valorile senzoriale ale prozei tolstoiene; realismul, şi valorile senzoriale, delimitarea de romanţiozitate.
Romanele lui moraliste, sau strict moralizatoare.
Didacticism moralist, pedagogie moralizantã.
۞
Curaj; a miza; de fapt, a contrazice; necritic. Scrieri ale unor francieni—Gherea, Zarifopol, Ralea, Lovinescu, Ibrãileanu, Camil P., Paleologu, Iosifescu, glose franciene, sau scrieri de francian. Unele trad.; perimare, erori.
Tânãrul Lovinescu, lecturile lui; ce citea. Nefanatic. Neideologizat.
Nãravul antifrancianismului, antipatia.
France, Tolstoi, Verne.
۞
Absolventa Univ. Petroşani ....
۞
Singura subversivitate faţã de orânduirile strâmbe este creştinismul—nici comunismul, nici nimic altceva—tot restul sunt amãgiri—iar prin creştinism ĩl ĩnţeleg pe cel real, integral, nu viziunile simplificate pentru uzul eurocomunismului şi al stângismului internaţionalist.
۞
Paloarea.
Transluciditatea, paloarea luminoasã.
۞
Impresia pe care o lasã lista romancierei e aceea de ĩnsãilare—ceva improvizat de o persoanã care ignorã de fapt genul. Nu e lista cuiva competent, ci a cuiva care improvizeazã.
۞
Pe Tournier istoria l—a inspirat cel puţin tot atât cât geografia; iar sinistrul, cel puţin la fel ca beatificul.
۞
Tot moş Tournier ĩi atribuie, ĩn chip complet fantezist, nişte teorii stupide lui Spinoza (‚ substanţa’ ca miez nutritiv şi ‚aparenţele’ ca ĩnşelãtoare şi ispititoare—ceea ce ţine de sfãtoşenia popularã, nu de ĩnvãţãtura spinozistã—şi aduce mai mult a dualism, chiar a budism şi poate a schopenhauerism, a platonism, ca etici ale aparenţei vane şi amãgitoare—ĩn vreme ce etosul spinozist este monismul). Tournier face din spinozismul monist, un dualism. Lectura lui e absolut nesatisfãcãtoare.
Spinoza fãcuse ontologie, nu moralã.
N—a scris nicãieri cã omul e ĩnclinat sã aleagã aparenţele, dar trebuie sã aleagã ‚substanţa’—nu aceasta e doctrina lui a realului.
Dacã aşa—l ĩnţelege, aş zice cã Tournier este un prost cititor al lui Spinoza, cã n—are cu ce se lãuda.
۞
Creştinismul n—are nevoie sã mai fie ilustrat prin pilde; parabolele Lui Iisus au fãcut—o de la bun ĩnceput (fiul risipitor; ospãţul de nuntã). Pe de altã parte, parabolele Lui Iisus nu—s simple ilustrãri ale unor principii abstracte, ci, cum s—a spus, dimpotrivã: ele sunt mai necuprinse decât formulãrile lor abstracte.
۞
Imaginea nuntaşilor veseli.
A ospeţelor, a mesenilor.
۞
Reala unitate e aceea nespusã, şi nedeliberatã, neintenţionatã; unitatea nu se aflã ĩn element sau ĩn jutaxpunerea de elemente, ci ĩn intuirea nespusului.
۞
Vechile reportaje despre Bergson.
Cei care ĩl citeau (--sau audiau--) pe Bergson mai mult pentru senzaţii tari sau pentru şic, decât pentru idei. Sau cel mult pentru o alurã generalã a doctrinei. Le plãcea ceea ce luau drept iconoclasm, frondã, teribilism şi senzaţionalism filozofic—ceea ce ĩi putea amuza—nu fondul real. S—a petrecut cu Bergson ca şi cu Spengler şi cu Nietzsche—moda cerea sã iei notã de ei—şi, destul de repede, sã li te şi ĩmpotriveşti, sã—i demaşti, sã le arãţi limitele—cu o falsã perspicacitate.
Forme amãgitoare, aparenţe ĩnşelãtoare, simulacre.
۞
‚Viziunea’ aşa cum o ĩnţeleg admiratorii literari e tocmai ceea ce e fals—ceea ce e generic şi banal.
E ceea ce li se pare veleitarilor cã ar ĩnsemna o doctrinã.
Cârpãcealã.
Admiratori literari de felul lui Miller.
Cei care—i citeau pe filozofii la modã la fel ca pe benzile desenate—pentru ceva senzaţii tari.
۞
Alurã cumva mai spectralã. Ce indicã tendinţa cãtre APOCALIPSÃ, locul acordat acesteia.
۞
Nerevenirea ĩn clinicã.
Furtunos; pornirea; scãpãrare; ieşirea, ura, furia.
۞
Luteranismul mi s—a pãrut o alegere atunci când ceea ce vroiam era un teism, esenţialmente filozofic, cu aparenţe creştine şi un minim de eclezialitate—un crez filozofic deghizat ca religie. Nu m—a atras luteranismul ca şi confesiune—ci ca minimalism cultual şi opţiune noneclezialã.
Vedeam ĩn el un cult filozofic şi raţional—ĩn sensul Iluminismului.
Nu ca neguroasã erezie goticã, ci ca versiune religioasã a unei filozofii—o filozofie, teismul, cu oarecare religiozitate şi aparenţe de creştinism. Mi se pare cã—l intuisem bine.
Adicã vroiam sã trãdez religia fãrã a avea aerul cã o fac—sã dezertez menţinând oarecare aparenţe religioase.
۞
Ten; com.; noimã, ’97; lecturi, orã. Abjurare; ≠; incongruent; climã; nestressat, netracasat; aiurit. Formulele, cf. film.
۞
Conştienţã, boalã psihicã, libertate, moarte lãuntricã.
۞
Discontinuitatea ateismelor. Ateismul n—are o culturã, o tradiţie.
۞
Fiţuici.
۞
Arbitrar; umor; casete; orã; ca divertisment; eseu; pantã; izvor; ziarele, ed.. Tel..
Despre umorişti; tratatul lui Irimia; Vianu şi gramatica.
۞
Beyle, Tolstoi, Dickens, Balzac, France, Camil P., Dumas, Dna. Y.--stilul desãvârşit ĩn mod excitant. Ca nuvelişti—Beyle şi Tolstoi.
4 x ....
Lecturi, orã, policier; ritm; pontaj; ora; a oferi, merinde; ten.
Ceea ce cautã sã treacã drept de la sine ĩnţeles.
Negregar, rang, loc.
Ĩnviorare.
۞
Nu pot nimic ĩmpotriva constatãrii obiective a limitelor lui AP.
۞
Rãutatea umanã se nutreşte din echivoc şi semiignoranţã.
۞
Tabelele ...; fructe; ten, direct, inteligenţã, orã. 9 l.. Raţia—cf. ieri. 6/40.
Despre Irimia, umorişti, Sadoveanu, Topârceanu.
۞
Un ness; cola; un sandviş; 1 ½ l. bere.
۞
Ritm.
Mers.
Cola, cinã\ mers.
Slin.
Ritm. 110/ an. 10 z.. Vechi almanahuri. Zãduf.
110/ an. Dulap\ orã. 6/ 40.
Raţia—cf. ieri; ritm; strunga ...; ten, orã; ten, ora; orã, bere; grec. Catalogul—ed..
۞
A plonja. 6/ 40. Catalogul; ed.. Ten, ora. Beri. 2 l.. Ca scop. Tors. ‚Vestul ...’. A plonja (MS; H de B; Dumas; HJ; Dra. Bowen, JV, AF, CD). Raţia—cf. ieri. Tors; ‚Vestul ...’ ,’60. Ca scop; 2 l.. Rudarul din Deltã.
2 l.; transformarea; moşul; moşul—sfat; a scrie; naturale; carierã; direcţie.
De listat. Ed. ĕ.
Carierã, clinicã, rezid., tarabe, taxe.
Ce cãrţi ...—cf. ieri (marţi)—fiţuica, carnet ĕ ieri. Fiţuici.
Muntenegrenii.
Exotism, aventuri.
Ritm; tors, 2 l..
۞
Dupã alte 9 cãrţi.
۞
Catalogul; ed..
JV, VM, ed.; PM, cf. ieri ...—raţie. Taxe .... 2 l.. Taxe—şansã. Italienist. Ca scop.
Vremea.
۞
Ora; tarabe; tarabe\ lecturi. Doze ....
Ritm; ora; tarabe; muzicã; raţia—ieri; TV—filme.
vineri, 19 iunie 2009
Tonusul şi competenţa, probitatea de clinician, le dã experienţa, confruntarea directã, nu vreo formulã. Nu e de aşteptat de la formule ceea ce numai confruntarea directã poate da; oamenii nu se nasc din formule.
Mai mereu, formula trebuie instruitã de cãtre viaţã, afinatã de cãtre viaţã—nu invers.
۞
Preadaptarea la Mesia e un fapt nu supranatural, cum s—ar pãrea—ci natural, el caracterizeazã marile religii necreştine, cultural competente, apare ĩntr—un context de civilizaţie ĩnaltã, e explicabil.
Nu e natural ĩn sensul cã ar fi spontan; ci, dimpotrivã, ĩn acela cã e explicabil cultural —natura umanã raţional cultivatã ajunge firesc la orientarea cãtre sosirea lui Mesia—fenomen de hristotropism. E un rezultat firesc al culturii umane. Cultura umanã ‚naturalã’ ajunge la o presimţire a nevoii de Mesia.
۞
Subtilitatea formulãrii contactului sufletului cu Dumnezeu.
۞
Unde existã ambianţã, ea nici nu e tratatã drept mai mult de—atât.
۞
Sectele pot pãrea atractive fiindcã scot ĩn relief viu fragmente. Dar fragmentul drept ĩntreg şi—l pun ĩn luminã.
۞
Badea despre Cerdan, Delon, radio şi La Motta.
۞
Ca la Badea—Rourke, Willis, Crowe, Brando, Clift, Cagney, Bale, Bronson; Stamp.
Vieneza, australianul—actorii ‚lor’.
PL, TT. Pueril. Artã. A scrie; moşul.
Goodman, Coruţ.
Pitt face acelaşi rol—dar e un rol care bucurã. Face acelaşi rol, simplu, nepretenţios, simpatic, şi ĩl face foarte bine.
۞
Poezia—Chénier, Keats, Shelley, Tennyson, Donne, romanticii, metafizicii, poeţii decadentismului (grila), surrealiştii, italienii. A alterna—nuvele, poezia—doze ample, consum leal. Elementele reale ale poeziei, spiralã metafizicã.
Taxe—şansã. Italienist. Latinist.
Impulsul. Dozã .... Poezie—goethean.
Poezia e pentru consum regulat.
Ritm; fructe; web ...; a alterna, a varia; 2 l.; ca scop; orã; lecturi; doze ...; nuvele. Ce cãrţi .... 1/ zi. Athonitul, ed.; melkitul.
Conteazã. Artificialitatea.
۞
Practica clasicilor—gidian—cf. ‚97—teatru, poezia—Doinaş, Botta, Jebeleanu, Stãnescu, Dimov, Philippide, Arghezi, Bogza, Baudelaire, Rimbaud, sonetele voiculesciene, sonete, Ungaretti, Montale, Quasimodo, Chénier, Keats, Shelley, Tennyson, Donne, Claudel; cei patru clasici francezi; epopeile—antice, italiene. [19+ 4+ 5.] Chinezii; ruşii; orientalii.
۞
Silnic.
A forţa.
۞
Obiceiurile literare ale lui Gide. Firescul. Nescorţos. Fãrã crispare.
A memora poezii—ca Gide.
24 vols. de poezie.
Poezie; nuvelistica; teatru; cãrţi sapienţiale; gândirea.
Poezia are noimã numai ca vrajã, ca incantaţie.
۞
Accepţii absolute ale artei. Cr..
Poezia dramaticã şi cea epicã/ epopeicã.
Neobligativitatea poeziei proaste. Poezia nu admite jumãtãţi de mãsurã; nu se are de oferit de fapt decât pe sine.
۞
O ADUNARE LINIŞTITÃ a lui Preda este un lucru remarcabil pentru o persoanã de 26 de ani, şi deja ĩn mãsurã sã desemneze un prozator.
۞
Noţiunea vesticã—minimalã, mai sãracã, totodatã mai strictã şi mai exactã, lipsitã de ceea ce e vag, haotic, aproximativ—mai netã.
Mai mereu, formula trebuie instruitã de cãtre viaţã, afinatã de cãtre viaţã—nu invers.
۞
Preadaptarea la Mesia e un fapt nu supranatural, cum s—ar pãrea—ci natural, el caracterizeazã marile religii necreştine, cultural competente, apare ĩntr—un context de civilizaţie ĩnaltã, e explicabil.
Nu e natural ĩn sensul cã ar fi spontan; ci, dimpotrivã, ĩn acela cã e explicabil cultural —natura umanã raţional cultivatã ajunge firesc la orientarea cãtre sosirea lui Mesia—fenomen de hristotropism. E un rezultat firesc al culturii umane. Cultura umanã ‚naturalã’ ajunge la o presimţire a nevoii de Mesia.
۞
Subtilitatea formulãrii contactului sufletului cu Dumnezeu.
۞
Unde existã ambianţã, ea nici nu e tratatã drept mai mult de—atât.
۞
Sectele pot pãrea atractive fiindcã scot ĩn relief viu fragmente. Dar fragmentul drept ĩntreg şi—l pun ĩn luminã.
۞
Badea despre Cerdan, Delon, radio şi La Motta.
۞
Ca la Badea—Rourke, Willis, Crowe, Brando, Clift, Cagney, Bale, Bronson; Stamp.
Vieneza, australianul—actorii ‚lor’.
PL, TT. Pueril. Artã. A scrie; moşul.
Goodman, Coruţ.
Pitt face acelaşi rol—dar e un rol care bucurã. Face acelaşi rol, simplu, nepretenţios, simpatic, şi ĩl face foarte bine.
۞
Poezia—Chénier, Keats, Shelley, Tennyson, Donne, romanticii, metafizicii, poeţii decadentismului (grila), surrealiştii, italienii. A alterna—nuvele, poezia—doze ample, consum leal. Elementele reale ale poeziei, spiralã metafizicã.
Taxe—şansã. Italienist. Latinist.
Impulsul. Dozã .... Poezie—goethean.
Poezia e pentru consum regulat.
Ritm; fructe; web ...; a alterna, a varia; 2 l.; ca scop; orã; lecturi; doze ...; nuvele. Ce cãrţi .... 1/ zi. Athonitul, ed.; melkitul.
Conteazã. Artificialitatea.
۞
Practica clasicilor—gidian—cf. ‚97—teatru, poezia—Doinaş, Botta, Jebeleanu, Stãnescu, Dimov, Philippide, Arghezi, Bogza, Baudelaire, Rimbaud, sonetele voiculesciene, sonete, Ungaretti, Montale, Quasimodo, Chénier, Keats, Shelley, Tennyson, Donne, Claudel; cei patru clasici francezi; epopeile—antice, italiene. [19+ 4+ 5.] Chinezii; ruşii; orientalii.
۞
Silnic.
A forţa.
۞
Obiceiurile literare ale lui Gide. Firescul. Nescorţos. Fãrã crispare.
A memora poezii—ca Gide.
24 vols. de poezie.
Poezie; nuvelistica; teatru; cãrţi sapienţiale; gândirea.
Poezia are noimã numai ca vrajã, ca incantaţie.
۞
Accepţii absolute ale artei. Cr..
Poezia dramaticã şi cea epicã/ epopeicã.
Neobligativitatea poeziei proaste. Poezia nu admite jumãtãţi de mãsurã; nu se are de oferit de fapt decât pe sine.
۞
O ADUNARE LINIŞTITÃ a lui Preda este un lucru remarcabil pentru o persoanã de 26 de ani, şi deja ĩn mãsurã sã desemneze un prozator.
۞
Noţiunea vesticã—minimalã, mai sãracã, totodatã mai strictã şi mai exactã, lipsitã de ceea ce e vag, haotic, aproximativ—mai netã.
Ei nu vãd ĩn asta o scornealã sau o mistificare ci o impozantã creaţie literar—religioasã, un personaj ca Holmes, Winnetou, personajele lui Shakespeare sau Dostoievski—care pot fi iubite deşi nu sunt ‘reale’, deşi sunt ‚scornite’—dar au adevãrul şi existenţa lor, obiectivitatea proprie creaţiei artistice. Oamenii acceptã sã—şi cãlãuzeascã sau modeleze viaţa dupã personaje literare—dupã Winnetou sau Holmes sau personajele shakespeareiene sau dostoievskiene [--sau cele din CEI ŞAPTE MAGNIFICI sau STAR TREK sau BATMAN ...--], pentru a cãror ‚existenţã’ artistic—obiectivã mãrturisesc; de ce n—ar face la fel şi—n religie?
Adulţii ştiu cã protagoniştii DUZINEI BLESTEMATE sunt ‚inexistenţi’—dar plâng când aceştia rãposeazã pe ecran ....
╬
Ca romancier, practica lecturilor de ĩntremare—pentru a lua tonul, aşa procedau Beyle, Shusako Endo—a gãsi nota.
۞
4 x moş B.—autorii; --alţi autori (RK, Wells, Browne ...);--vârsta, ce i se citea, fantasticul, originalitate, cr.;--tabelul de cãrţi alese.
Menţionãri ocazionale.
Adulţii ştiu cã protagoniştii DUZINEI BLESTEMATE sunt ‚inexistenţi’—dar plâng când aceştia rãposeazã pe ecran ....
╬
Ca romancier, practica lecturilor de ĩntremare—pentru a lua tonul, aşa procedau Beyle, Shusako Endo—a gãsi nota.
۞
4 x moş B.—autorii; --alţi autori (RK, Wells, Browne ...);--vârsta, ce i se citea, fantasticul, originalitate, cr.;--tabelul de cãrţi alese.
Menţionãri ocazionale.
O carierã literarã poate fi gânditã de la ceea ce e mai caracteristic sau de la tendinţa principalã; ori de la ceea ce este original, necaracteristic şi de nişã (Shorthouse, Dna. Robinson). Existã ĩntotdeauna loc pentru ceea ce e mai atipic.
۞
Nefastul Hetzel, acest deteriorator de literaturã, acest neostenit stricãtor de literaturã-adânca imoralitate a corecţiilor lui ‚moralizatoare’, stupiditatea ingerinţelor lui. Considerentele mercantile ale lui Pierre Hetzel stricau literatura altora.
۞
Senzualitatea, umanul.
۞
Am greşit şi eu; Episcopul, de ex., n—ar fi procedat ca mine, cu acea francheţe rudimentarã, amarã, colţuroasã.
۞
Remarcabilã predicã despre parabolele ‚ritmului de creştere’, ale semãnatului—ca rãspuns la constatarea (pripitã) a ‚absenţei lui Dumnezeu’—ascunderea, de fapt, ĩn aceste ritmuri prelungi. Rodirea binelui. Nerodnicia ca iluzie.
Parabolele ‚agrare’ ale semãnatului, ale ritmului de creştere, discret, ĩn adânc, ĩn secret, sunt rãspunsul la pretinsa absenţã dumnezeiascã, la pretinsa dezertare divinã.
Cu asta rãspunde Iisus la constatarea ĩnchipuitei absenţe divine. Iar predicatorul a pus ĩn abis conţinutul parabolei lui Iisus ĩnfãţişând chiar cadrul ĩn care Iisus a predicat—ca un singuratic, ĩntovãrãşit de puţini, de numai câţiva—sãmânţa de muştar—Iisus ĩntovãrãşit de câţiva ucenici, câţiva curioşi—predicile lui nu erau vaste adunãri populare, ample reuniuni publice, ci comunicãrile unui singuratic.
۞
Ceea ce e aşa silnic, schematic, simplist; cu asta se—ncepe, se trece la rectificãri.
De ex., Virgil la Dryden (--care se taxa drept homeric şi antivirgilian--) şi la moş B..
۞
Cred cã relevanţa e mai degrabã una zoologicã, decât spiritualã; e concludent zoologic.
۞
Evidenţa faptului de a nu fi fost prea agreat—cu o singurã excepţie. Dincolo de asta ĩnsã, neantul.
۞
4+4 romane (catalog& rafturi—PERTH, TALISMANUL, ROB ROY ...). 8—3.
۞
Sau: 8+3+3 romane (rafturi; de listat; ponturi).
۞
Orã. Episcopul—specificase la ce proze se referã. Un eseu. Ponturi.
Blogul—no. de romane (--‚alte’ romane--);--WS: poftã, ed..
Orã.
Impulsul.
Orã.
Orã; decis.
۞
Mai ales, acordul unui nescoţian—ale cãrui considerente sunt estetice, universale, nu locale, etnice, patriotice.
Epopeicul naţional.
۞
Parvenitism, lichelism, arivismul lui avid, hulpav.
۞
Creaţia prin confruntare, prin compararea de idei.
۞
Berca, Guşã, Ursu, Sima, Mihaiu, Popescu (consilierul economic)—la Turcescu. Orã. A alterna.
Parvenitismul. Teologie.
۞
Nefastul Hetzel, acest deteriorator de literaturã, acest neostenit stricãtor de literaturã-adânca imoralitate a corecţiilor lui ‚moralizatoare’, stupiditatea ingerinţelor lui. Considerentele mercantile ale lui Pierre Hetzel stricau literatura altora.
۞
Senzualitatea, umanul.
۞
Am greşit şi eu; Episcopul, de ex., n—ar fi procedat ca mine, cu acea francheţe rudimentarã, amarã, colţuroasã.
۞
Remarcabilã predicã despre parabolele ‚ritmului de creştere’, ale semãnatului—ca rãspuns la constatarea (pripitã) a ‚absenţei lui Dumnezeu’—ascunderea, de fapt, ĩn aceste ritmuri prelungi. Rodirea binelui. Nerodnicia ca iluzie.
Parabolele ‚agrare’ ale semãnatului, ale ritmului de creştere, discret, ĩn adânc, ĩn secret, sunt rãspunsul la pretinsa absenţã dumnezeiascã, la pretinsa dezertare divinã.
Cu asta rãspunde Iisus la constatarea ĩnchipuitei absenţe divine. Iar predicatorul a pus ĩn abis conţinutul parabolei lui Iisus ĩnfãţişând chiar cadrul ĩn care Iisus a predicat—ca un singuratic, ĩntovãrãşit de puţini, de numai câţiva—sãmânţa de muştar—Iisus ĩntovãrãşit de câţiva ucenici, câţiva curioşi—predicile lui nu erau vaste adunãri populare, ample reuniuni publice, ci comunicãrile unui singuratic.
۞
Ceea ce e aşa silnic, schematic, simplist; cu asta se—ncepe, se trece la rectificãri.
De ex., Virgil la Dryden (--care se taxa drept homeric şi antivirgilian--) şi la moş B..
۞
Cred cã relevanţa e mai degrabã una zoologicã, decât spiritualã; e concludent zoologic.
۞
Evidenţa faptului de a nu fi fost prea agreat—cu o singurã excepţie. Dincolo de asta ĩnsã, neantul.
۞
4+4 romane (catalog& rafturi—PERTH, TALISMANUL, ROB ROY ...). 8—3.
۞
Sau: 8+3+3 romane (rafturi; de listat; ponturi).
۞
Orã. Episcopul—specificase la ce proze se referã. Un eseu. Ponturi.
Blogul—no. de romane (--‚alte’ romane--);--WS: poftã, ed..
Orã.
Impulsul.
Orã.
Orã; decis.
۞
Mai ales, acordul unui nescoţian—ale cãrui considerente sunt estetice, universale, nu locale, etnice, patriotice.
Epopeicul naţional.
۞
Parvenitism, lichelism, arivismul lui avid, hulpav.
۞
Creaţia prin confruntare, prin compararea de idei.
۞
Berca, Guşã, Ursu, Sima, Mihaiu, Popescu (consilierul economic)—la Turcescu. Orã. A alterna.
Parvenitismul. Teologie.
UMOR ROMÂNESC
UMOR ROMÂNESC
Antologiile reunesc şi ilustreazã varietatea stilurilor, a talentelor; o veche antologie a lui Iosifescu oferã douã ĩmbieri—umor şi nuvele, sau proze scurte, ceea ce e ĩn mãsurã sã creeze o varietate vioaie. Ea ĩşi propune sã satisfacã deopotrivã gustul pentru umor şi pe acela pentru lecturi scurte, rapide.
Criteriul antologãrii a fost cel axiologic—nu a ilustra proza umoristicã româneascã ‚cu bune şi cu rele, aşa cum e ea’—ci numai cu bune. Tabloul trebuie sã fie avantajos, aşadar selectiv, nu verist.
Vechea antologie de prozã umoristicã naţionalã a lui Iosifescu se deschide cu o prefaţã foarte ĩngãlatã a acestui critic pe care mai demult ĩl admiram—Iosifescu recurge la cârpãcealã, punând pe tapet diverse noţiuni neexplicitate—satirã, umor, comic. Orice discuţie esteticã a noţiunilor de comic, umor, satirã, râs cere o definire prealabilã a termenilor, fiindcã fiecare autor opereazã de fapt cu accepţii foarte proprii, de nededus din jargonul manualelor. Iosifescu greşeşte neexplicând ce are ĩn vedere cu asemenea termeni.
Notele premergãtoare selecţiilor ilustreazã un vechi nãrav al introducerilor româneşti depreciative—ceea ce ar trebui sã facã oficii de cât mai avantajoasã prezentare a autorului trece ĩntr—o diatribã severã care subliniazã defectele şi carenţele artei acestuia. Prefeţele acestea româneşti vechi sunt ĩn general severe, cu o notã de dispreţ faţã de scriitorii pe care pretind cã—i servesc; iar senzaţia este cã asemenea constatãri negative nu—şi prea aveau locul ĩntr—o prefaţã (--ci, de ex., ĩntr—un studiu autonom--).
Pe de altã parte, dacã multe dintre introduceri par reticente, e adevãrat cã ele sunt şi juste—cãci la urma urmei nici noi nu—i acordam un loc mai ĩnalt lui Muşatescu sau Al Teodoreanu sau I Teodoreanu—defectele remarcate ĩn textele introductive fiind nu numai cele ĩndeobşte atribuite respectivilor autori—ci şi cele pe care la urma urmei le constatãm şi noi. Iosifescu urmeazã reprezentarea convenţionalã a autorilor antologaţi. Cu toate acestea, cum nota dominantã a criticilor lui este imputarea facilitãţii, mãrturisesc cã ĩn contextul unei ANTOLOGII DE UMOR faptul e cam bizar. Nu ‚facilitatea’ e pãcatul cel mai uimitor sau surprinzãtor al umoriştilor ....
Câteva merite ale antologiei—prlejuieşte reĩntâlnirea unor uimitoare capodopere ca IAPA LUI VODÃ (--bucatã de bravurã a uluitorului Sadoveanu--), a prozelor lui Brãescu, a fiolelor de vitriol argheziene, a INELULUI MARGHIOLIŢEI [de Teodoreanu]—deasemeni simpatica pastişã cronicãreascã a lui Topârceanu, paginile lui Cãlinescu—şi care meritã nu pentru umorul lor; existã şi o bunã schiţã a lui Rebreanu, şi scrieri amuzante, simpatice de Muşatescu.
Mai degrabã dezagreabile par mitocãniile lui Cocea, care se poate lãuda cu ceva pornografie, al cãrei admirator am fost la—nceputul adolescenţei avide de asemenea lucruri, dar nu şi cu umor (--de ex., o şarjã a cãrei poantã este ĩnjurãtura naţionalã--), iar ideea de a include câteva pagini de Camil Petrescu—ĩn orice caz, pe cele alese—a fost sinistrã.
Fãrã a cãdea ĩn regionalisme forţate, aş spune cã ĩntâietatea esteticã le aparţine scriitorilor moldoveni, bine reprezentaţi [Sadoveanu, Brãescu, Al O Teodoreanu, Topârceanu].
Cezar Petrescu şi I Teodoreanu aratã şi ĩn bucãţile excerptate nivelul literar cam scãzut şi precar pe care li—l cunoşteam. Stilul nostru ‚artist’, ĩn sensul de ‚ornat’, e strãlucit reprezentat de acei autori cu o intensã conştiinţã a organicitãţii prozei (Sadoveanu, M. Caragiale, Hogaş); prin contrast, scriitori ca I Teodoreanu şi Petrescu aratã o precaritate a facturii stilistice, care recurge la procedee mecanice, inanimate. Stilul artist e posibil—când e organic, rezultat al viziunii; cei doi autori numiţi ilustreazã ipostaza mecanicã şi silnicã.
Farmecul prozei lui Brãescu e bine reprezentat—schiţe mai degrabã realiste, discrete, fãrã şarjã şi fãrã rãutate, fãrã efecte cãutate. Brãescu e numit ‚umorist’; mai degrabã este un realist care ia latura amuzantã a lucrurilor. Comparaţia cu predecesorul Caragiale e nefuncţionalã fiindcã meşteşugurile celor doi sunt aşa de diferite—Brãescu nu şarjeazã, nu forţeazã, nu existã acea notã specificã de rãutate. De unde şi fineţea prozei lui—tocmai aceasta scoţând ĩn relief ceea ce—ar putea fi obiectabil ca meschinãrie a lumii descrise—arta luminoasã şi finã ĩn contrast cu insignifianţa lumii militare.
La cam nesãratul Holban, ‚amicul Paul’ nu e mai puţin imbecil decât conferenţiarul Moşinski; şi, ĩn general, notaţiile holbaniene despre infinita stupiditate a profesorimii de provincie nu suplimenteazã cu nimic cunoaşterea, par numai şicanatoare. Holban prezintã latura cea mai inofensivã a stupiditãţii şi veleitarismului provinciale cu aerul cã ar dezvãlui tare oribile şi genuni ale umanului. Satira lui e convenţionalã, lingavã şi banalã, bine reprezentatã ĩn ‚amicul Paul’, a cãrui acrealã e mai exasperantã decât ‚superficialitãţile’ unui oarecare Moşinski. Revanşa luatã de Holban asupra unor anodini colegi pare insipidã şi nemotivat ultragiatã, de o indignare deplasatã. Iatã—l pe Holban paladin al modernismului ĩn jungla ostilã a provinciei didactice! Aferim.
Fadã zeflemea de modernist sârguincios care face din ‚amicul Paul’ exponentul propriilor complexe de superioritate—facilã victorie asupra imbecilei dãscãlimi provinciale. Nu spun cã materialul sociouman nu era apt de prelucrãri superioare; dar nu e Holban omul sã prindã rubiconda lãbãrţare a prostiei autosatisfãcute sau chiar rânjetul ei agresiv. Gãseşte numai tonul ĩnţepat al unui imatur emoţional. Holban nu are veninul satiric necesar, ci numai insipida indignare a unui modernist prea silitor.
Marea, dacã nu unica temã a romancierului Cãlinescu a fost pitorescul decrepitudinii. Paginile antologate de Iosifescu meritã oricând citite.
Aceastã trecere ĩn revistã a prozei literare naţionale pe care o prilejuieşte antologia lui Iosifescu mi—a dat ideea de a revedea unele aprecieri ale lui Vianu din tratatul lui de stilisticã a prozei româneşti—fenomenologie şi explicare a conştiinţei estetice a scrisului naţional.
Antologiile reunesc şi ilustreazã varietatea stilurilor, a talentelor; o veche antologie a lui Iosifescu oferã douã ĩmbieri—umor şi nuvele, sau proze scurte, ceea ce e ĩn mãsurã sã creeze o varietate vioaie. Ea ĩşi propune sã satisfacã deopotrivã gustul pentru umor şi pe acela pentru lecturi scurte, rapide.
Criteriul antologãrii a fost cel axiologic—nu a ilustra proza umoristicã româneascã ‚cu bune şi cu rele, aşa cum e ea’—ci numai cu bune. Tabloul trebuie sã fie avantajos, aşadar selectiv, nu verist.
Vechea antologie de prozã umoristicã naţionalã a lui Iosifescu se deschide cu o prefaţã foarte ĩngãlatã a acestui critic pe care mai demult ĩl admiram—Iosifescu recurge la cârpãcealã, punând pe tapet diverse noţiuni neexplicitate—satirã, umor, comic. Orice discuţie esteticã a noţiunilor de comic, umor, satirã, râs cere o definire prealabilã a termenilor, fiindcã fiecare autor opereazã de fapt cu accepţii foarte proprii, de nededus din jargonul manualelor. Iosifescu greşeşte neexplicând ce are ĩn vedere cu asemenea termeni.
Notele premergãtoare selecţiilor ilustreazã un vechi nãrav al introducerilor româneşti depreciative—ceea ce ar trebui sã facã oficii de cât mai avantajoasã prezentare a autorului trece ĩntr—o diatribã severã care subliniazã defectele şi carenţele artei acestuia. Prefeţele acestea româneşti vechi sunt ĩn general severe, cu o notã de dispreţ faţã de scriitorii pe care pretind cã—i servesc; iar senzaţia este cã asemenea constatãri negative nu—şi prea aveau locul ĩntr—o prefaţã (--ci, de ex., ĩntr—un studiu autonom--).
Pe de altã parte, dacã multe dintre introduceri par reticente, e adevãrat cã ele sunt şi juste—cãci la urma urmei nici noi nu—i acordam un loc mai ĩnalt lui Muşatescu sau Al Teodoreanu sau I Teodoreanu—defectele remarcate ĩn textele introductive fiind nu numai cele ĩndeobşte atribuite respectivilor autori—ci şi cele pe care la urma urmei le constatãm şi noi. Iosifescu urmeazã reprezentarea convenţionalã a autorilor antologaţi. Cu toate acestea, cum nota dominantã a criticilor lui este imputarea facilitãţii, mãrturisesc cã ĩn contextul unei ANTOLOGII DE UMOR faptul e cam bizar. Nu ‚facilitatea’ e pãcatul cel mai uimitor sau surprinzãtor al umoriştilor ....
Câteva merite ale antologiei—prlejuieşte reĩntâlnirea unor uimitoare capodopere ca IAPA LUI VODÃ (--bucatã de bravurã a uluitorului Sadoveanu--), a prozelor lui Brãescu, a fiolelor de vitriol argheziene, a INELULUI MARGHIOLIŢEI [de Teodoreanu]—deasemeni simpatica pastişã cronicãreascã a lui Topârceanu, paginile lui Cãlinescu—şi care meritã nu pentru umorul lor; existã şi o bunã schiţã a lui Rebreanu, şi scrieri amuzante, simpatice de Muşatescu.
Mai degrabã dezagreabile par mitocãniile lui Cocea, care se poate lãuda cu ceva pornografie, al cãrei admirator am fost la—nceputul adolescenţei avide de asemenea lucruri, dar nu şi cu umor (--de ex., o şarjã a cãrei poantã este ĩnjurãtura naţionalã--), iar ideea de a include câteva pagini de Camil Petrescu—ĩn orice caz, pe cele alese—a fost sinistrã.
Fãrã a cãdea ĩn regionalisme forţate, aş spune cã ĩntâietatea esteticã le aparţine scriitorilor moldoveni, bine reprezentaţi [Sadoveanu, Brãescu, Al O Teodoreanu, Topârceanu].
Cezar Petrescu şi I Teodoreanu aratã şi ĩn bucãţile excerptate nivelul literar cam scãzut şi precar pe care li—l cunoşteam. Stilul nostru ‚artist’, ĩn sensul de ‚ornat’, e strãlucit reprezentat de acei autori cu o intensã conştiinţã a organicitãţii prozei (Sadoveanu, M. Caragiale, Hogaş); prin contrast, scriitori ca I Teodoreanu şi Petrescu aratã o precaritate a facturii stilistice, care recurge la procedee mecanice, inanimate. Stilul artist e posibil—când e organic, rezultat al viziunii; cei doi autori numiţi ilustreazã ipostaza mecanicã şi silnicã.
Farmecul prozei lui Brãescu e bine reprezentat—schiţe mai degrabã realiste, discrete, fãrã şarjã şi fãrã rãutate, fãrã efecte cãutate. Brãescu e numit ‚umorist’; mai degrabã este un realist care ia latura amuzantã a lucrurilor. Comparaţia cu predecesorul Caragiale e nefuncţionalã fiindcã meşteşugurile celor doi sunt aşa de diferite—Brãescu nu şarjeazã, nu forţeazã, nu existã acea notã specificã de rãutate. De unde şi fineţea prozei lui—tocmai aceasta scoţând ĩn relief ceea ce—ar putea fi obiectabil ca meschinãrie a lumii descrise—arta luminoasã şi finã ĩn contrast cu insignifianţa lumii militare.
La cam nesãratul Holban, ‚amicul Paul’ nu e mai puţin imbecil decât conferenţiarul Moşinski; şi, ĩn general, notaţiile holbaniene despre infinita stupiditate a profesorimii de provincie nu suplimenteazã cu nimic cunoaşterea, par numai şicanatoare. Holban prezintã latura cea mai inofensivã a stupiditãţii şi veleitarismului provinciale cu aerul cã ar dezvãlui tare oribile şi genuni ale umanului. Satira lui e convenţionalã, lingavã şi banalã, bine reprezentatã ĩn ‚amicul Paul’, a cãrui acrealã e mai exasperantã decât ‚superficialitãţile’ unui oarecare Moşinski. Revanşa luatã de Holban asupra unor anodini colegi pare insipidã şi nemotivat ultragiatã, de o indignare deplasatã. Iatã—l pe Holban paladin al modernismului ĩn jungla ostilã a provinciei didactice! Aferim.
Fadã zeflemea de modernist sârguincios care face din ‚amicul Paul’ exponentul propriilor complexe de superioritate—facilã victorie asupra imbecilei dãscãlimi provinciale. Nu spun cã materialul sociouman nu era apt de prelucrãri superioare; dar nu e Holban omul sã prindã rubiconda lãbãrţare a prostiei autosatisfãcute sau chiar rânjetul ei agresiv. Gãseşte numai tonul ĩnţepat al unui imatur emoţional. Holban nu are veninul satiric necesar, ci numai insipida indignare a unui modernist prea silitor.
Marea, dacã nu unica temã a romancierului Cãlinescu a fost pitorescul decrepitudinii. Paginile antologate de Iosifescu meritã oricând citite.
Aceastã trecere ĩn revistã a prozei literare naţionale pe care o prilejuieşte antologia lui Iosifescu mi—a dat ideea de a revedea unele aprecieri ale lui Vianu din tratatul lui de stilisticã a prozei româneşti—fenomenologie şi explicare a conştiinţei estetice a scrisului naţional.
Ĩn termeni practici, primatul acordat Bibliei a devenit de fapt exclusivitatea Bibliei şi excluderea teologiei şi fantasma autointerpretãrii Bibliei, pornind de la false evidenţe personale.
Ĩnţelepciunea Bisericii a constat ĩn a ĩnţelege cã bunele intenţii nu—s deajuns, e nevoie de bune rezultate.
۞
Ideea unor nuvele cu descrieri de interioare, stil diafan şi referiri la interioare de intelectual, nişte cãrţi, etc..
۞
Stilul izmenit hazliu.
۞
Caricatura ‚Valentin Bãleanu’, rãutatea şi meschinãria ei; nu cred cã RPR cerea asemenea tributuri. Stupiditatea crasã a diatribei—monahul care urmãrea sã devinã voievod şi explicarea perspicace a ‚aparenţelor’—josnica mânjire a sfinţeniei, un al doilea martiriu—ĩn paginile lui Cãlinescu—satinul ascuns adulmecat cu nesaţ de canalia academicã.
Aşa cum s—a remarcat, existã exces de zel ĩn temenirea, ĩn ploconirea cãlinescianã. Criticul a ales sã ilustreze proletcultismul ĩn aceea ce avusese acesta mai rãu, mai degradant şi mai extrem.
Temenirea nesolicitatã, ranchiuna, servilismul, josnicia cãlinesciene—dincolo mult de limitele prudenţei.
Ĩnţelepciunea Bisericii a constat ĩn a ĩnţelege cã bunele intenţii nu—s deajuns, e nevoie de bune rezultate.
۞
Ideea unor nuvele cu descrieri de interioare, stil diafan şi referiri la interioare de intelectual, nişte cãrţi, etc..
۞
Stilul izmenit hazliu.
۞
Caricatura ‚Valentin Bãleanu’, rãutatea şi meschinãria ei; nu cred cã RPR cerea asemenea tributuri. Stupiditatea crasã a diatribei—monahul care urmãrea sã devinã voievod şi explicarea perspicace a ‚aparenţelor’—josnica mânjire a sfinţeniei, un al doilea martiriu—ĩn paginile lui Cãlinescu—satinul ascuns adulmecat cu nesaţ de canalia academicã.
Aşa cum s—a remarcat, existã exces de zel ĩn temenirea, ĩn ploconirea cãlinescianã. Criticul a ales sã ilustreze proletcultismul ĩn aceea ce avusese acesta mai rãu, mai degradant şi mai extrem.
Temenirea nesolicitatã, ranchiuna, servilismul, josnicia cãlinesciene—dincolo mult de limitele prudenţei.
Maitzen despre Sacks despre Epstein despre Himmelfarb despre Dna. Eliot.
۞
Kurp are, ĩntr—adevãr, marca parvenitului, a semidoctului arivist. Nazurile lui, elitismul de moftangiu, ifosele, cârpãceala pseudointelectualã, aerele.
Tinereţea lui turbulentã, de beţiv şi de narcoman; n—ar trebui profitat de destãinuirile lui, dar ele completeazã portretul şi explicã alura.
Are sechelele unei boeme de stupefiante şi alcool.
۞
Nabokov, Paleologu, Chesterton, Orwell.
Gracq, Alain [=Ch.], MT .... Ambii francezi—literaturã ‚de gen’. A.—no..
۞
Ca Scott, JV, chiar AD. Ed.. Ca la IH. Fiecare pg.. Nesaţ. 4 x .... 4 x ...: ca alibi.
Scoţienii. Scoţian ‚adoptiv’. Un nescoţian. Originalitate. Romanescul—ed..
Novice.
۞
Cârpãceala poate fi scuzatã nu din principiu, nu fiindcã ĩn sine ea ar fi scuzabilã, ci ĩn virtutea unor merite. Aşa se face cu Scott, Verne ...; altfel, cârpãceala e numai carenţã.
۞
Ĩmi place şi spiritul realist ĩn care Episcopul discutã literatura de gen:--nu ca şi cum ar fi altceva decât literaturã popularã, nu cu falsã pietate.
O anume perfecţionare a instrumentelor literare.
۞
Vãpaia. A schimba impresii, nu a lua lecţii. Egalii. Ce mã meritã. Original.
۞
A petrece—n miasma beciurilor mucegãite ale literaturii, ĩn râncede demisoluri insalubre, printre vechituri deteriorate ....
Cârpãcealã.
۞
Invidia mutã a parvenitului—evidentã ĩn lipsa ĩndemnurilor.
Ignorantul nu poate supraestima cunoştinţele altuia; nu asta e—nclinaţia lui.
Veleitãţi.
Insolenţa unui trântor care e foarte exigent cu interniştii şi pretinde a se fi orientat ĩn aceastã specialitate.
Eseistul englez (medicul).
۞
O nuvelã mare nu presupune un mare nuvelist.
۞
Kurp are, ĩntr—adevãr, marca parvenitului, a semidoctului arivist. Nazurile lui, elitismul de moftangiu, ifosele, cârpãceala pseudointelectualã, aerele.
Tinereţea lui turbulentã, de beţiv şi de narcoman; n—ar trebui profitat de destãinuirile lui, dar ele completeazã portretul şi explicã alura.
Are sechelele unei boeme de stupefiante şi alcool.
۞
Nabokov, Paleologu, Chesterton, Orwell.
Gracq, Alain [=Ch.], MT .... Ambii francezi—literaturã ‚de gen’. A.—no..
۞
Ca Scott, JV, chiar AD. Ed.. Ca la IH. Fiecare pg.. Nesaţ. 4 x .... 4 x ...: ca alibi.
Scoţienii. Scoţian ‚adoptiv’. Un nescoţian. Originalitate. Romanescul—ed..
Novice.
۞
Cârpãceala poate fi scuzatã nu din principiu, nu fiindcã ĩn sine ea ar fi scuzabilã, ci ĩn virtutea unor merite. Aşa se face cu Scott, Verne ...; altfel, cârpãceala e numai carenţã.
۞
Ĩmi place şi spiritul realist ĩn care Episcopul discutã literatura de gen:--nu ca şi cum ar fi altceva decât literaturã popularã, nu cu falsã pietate.
O anume perfecţionare a instrumentelor literare.
۞
Vãpaia. A schimba impresii, nu a lua lecţii. Egalii. Ce mã meritã. Original.
۞
A petrece—n miasma beciurilor mucegãite ale literaturii, ĩn râncede demisoluri insalubre, printre vechituri deteriorate ....
Cârpãcealã.
۞
Invidia mutã a parvenitului—evidentã ĩn lipsa ĩndemnurilor.
Ignorantul nu poate supraestima cunoştinţele altuia; nu asta e—nclinaţia lui.
Veleitãţi.
Insolenţa unui trântor care e foarte exigent cu interniştii şi pretinde a se fi orientat ĩn aceastã specialitate.
Eseistul englez (medicul).
۞
O nuvelã mare nu presupune un mare nuvelist.
vineri, 12 iunie 2009
Iar selecţia nu implicã excludere—ci ierarhizare.
Ca Verne şi ca romanele pentru care scria Chartier—Twain, Kingsley, Reade.
Impulsul.
Didacticismul şi digresiunile pedagogice.
Balast; ca lest.
Defecte.
Clinchetul oţelurilor.
Zornãitul zalelor.
۞
Aveau dreptate—şi pricepere—sã onoreze ĩn ei mai ĩntâi povestitori—şi mai degrabã nişte povestitori, decât romancieri.
Ei pricepuserã cã drept povestitori conteazã—nu ca romancieri.
Romanul putea mai mult decât dãdeau ei—ĩnsã povestirea, nu.
۞
Nescoţian, neutru, nepãrtinitor, netendenţios.
۞
Unic (la propriu); singular.
Puritatea; exemplare; englezii.
Azi—spontan, ed..
۞
Azi mai s—a pãrut pe atât de naturalã originalitatea aprecierilor lui, pe cât de nesurprinzãtoare multele lui prejudecãţi şi limite—multele cazuri de literaţi victorieni cu ale cãror opere el n—avea ce face ....
۞
Apãrã principiul anticipãrii şi al contenţiei, nu al plictisului.
۞
Romanescul—faze—joia ...—joi (2 s.)—marţi.
۞
A forţa vs. a prelua ceva din fineţa şi uşurimea tuşei unora din noii criticii francezi ĩn studiile lor.
A contrabalansa. Pozitiv. A afirma.
۞
Defectele sunt identificabile şi indicabile. Ca şi meritele.
۞
Rezultatele violenţei şi urii. Izbucniri.
۞
Cârpãceala oamenilor slabi şi josnici.
۞
Dacã nu un studiu, mãcar o notã de jurnal—ĩn stilul prompt, inspirat şi viril al lui Harry Morgan.
E contestabil, ĩnsã nu neghiob.
۞
La Faguet e vorba despre un lexic şi de expresii, de un mod de a mânui literatura poate nu atât prin analize cât prin lexic; iar ca scriitor, e surprinzãtor de ĩnzestrat, ĩnsã inferior lui Cãlinescu.
Dar e vorba, repet, mai ales de un anume mod de a vorbi, de a fraza, de a concepe frazele—a vorbi ĩntr—un anume fel, singular.
Existã un set de expresii—‚cutare e aşa, cutare e altfel ...’—o paletã, o gamã relativ redusã de formule, de variante lexicale.
۞
'Democraţie presupune implicarea poporului'.
۞
Ĩn Bisericã, liberalismul şi 'gustul simplitãţii' au ĩnsemnat revenirea iconoclastiei. Aceastã tentaţie iconoclastã permanentã este o coordonatã a occidentalilor. Papa are dreptate sã vorbeascã despre deficitul de asimilare a teologiei Conciliilor antiiconoclaste—datã fiind ubicua tendinţã apuseanã cãtre iconoclasm. Iconoclastia inerentã curentelor principale ale artei sc. XX a servit ca pretext iconoclaştilor catolici—ĩn paralel cu denunţarea spiritualitãţii şi a arhitecturilor medieval—baroce.
Ĩn Contrareformã, Biserica a avut, se pare, o robustã reacţie antiiconoclastã—dar fundamentatã nu atât teologic, cât emoţional—o spiritualitate mai degrabã emoţionalã decât teologicã. Aici se vede superioritatea geniului greco—bizantin. Orientul creştin nu va fi fost scutit de episoade din acestea de ‚simplificare’, nici de enclave de refuz al spiritualitãţii reprezentaţionale sau figurative; ĩnsã a existat marele izvor greco—bizantin care sã contracareze, sã tãmãduiascã şi sã regleze.
Acest grãunte de iconoclazie defineşte faptul religios apusean.
Crizele iconoclaste apar ca sãrãcire, vanitate şi spoliere—nu ca plenitudine a percepţiei religios—spirituale.
۞
'il se limite à tendre un doigt vers Rome ou vers l’église la plus proche, indiquant de cette manière qu’il croyait tout ce que croyait l’Église romaine’.
۞
Episcopul roman nu este acolo ca sã ţinã linia mijlocie—ci pe cea dreaptã. Linia dreaptã trece mereu ĩnafara mijlocului.
۞
Efectul e uneori al elementului, şi alteori al ansamblului; e nevoie şi de schelãrie. O existenţã presupune nu numai inspiraţii geniale, ci şi schelãrie.
۞
Biserica recuzã ceea ce e fals PE TERMEN LUNG şi—n ultimã instanţã. Ceea ce pe termen lung nu va—ntârzia de a se dovedi nociv.
۞
Şansa eclezialã e de a reĩncepe de la Biblie şi de la doctrinã—de la doctrina conceputã independent de caracteristicile şi scãderile sau particularitãţile cutãrei sinteze teologice personale.
۞
Ce poate sã ĩnsemne afirmaţia din CATEHISMUL Sf. Vincent cã dumnezeirea se afla ĩmpreunã cu cadavrul Lui Iisus ĩn mormânt? Cadavrul era cadavru deoarece ‚ĩmpreunã’ cu el nu se mai afla nimic—nu—l mai anima nici sufletul uman, nici dumnezeirea Mântuitorului.
۞
Este evident cã massa cititorilor oricãrui autor este compusã din inşi nevrednici şi neavizaţi, din ageamii. Nu la ei poate fi nãdejdea de comunicarea şi adevãratã receptivitate a scriitorului; nu de la ei poate el sã aştepte ĩnţelegere.
۞
Omul, şi veşmintele şi uneltele lui. Omul, ca aparte, considerat separat de hainele lui.
۞
Chénier, ca om, legendã şi poet. Gustat mai ales de Heredia, Sully, de ruşi ....
۞
Chesterton refuza sã ia de bunã ceea ce cautã sã se fofileze drept de la sine admis, ĩndeobşte acceptat.
۞
Atracţia mea faţã de Revoluţia franţuzeascã a fost ĩntotdeauna una de naturã plasticã, romanescã şi pitoreascã—pitorescul dumasian, ĩn special, şi dramatismul dickensian viu—nu filozoficã, sociologicã, etc.. Ca obiect de studiu, nu mã intereseazã. Ca fabulos al unei lumi romaneşti, e inegalatã.
Nu mã intereseazã ca obiect al analizei savante, ‚fenomenul originar al modernitãţii’, rãsturnarea care stã la temelia ..., etc., pomul libertãţii.
Ca fapt socio—istoric, e sordidã, oribilã, oribilã ĩn mod sordid. Dumas a dat prestigiu romanesc acestui oribil.
۞
Un nebreton. Ieri—un nescoţian. Nebretonul; eu—succesiv, irlandezii şi aferenta anglofobie; anglofilia; scoţienii, nearb..
۞
Neconcordanţa ĩntre ipostaza lui Delon şi subiectul sau protagonistul cãrţii.
۞
Risipa.
Scott, Twain, Dan, Baum.
D. Toma—Dan, ed., Chandler.
Dubla afirmare a ĩntâietãţii .... Singular, unic.
O noţiune concretã a risipei.
۞
O mentalitate de preot şi psiholog, nu de inginer.
۞
Simţul edificiului dumasian şi direcţiile, sensul.
Nescoţianul—ieri.
Scoţian adoptiv/ prin adopţie—aşa ca bretonul adoptiv.
۞
Oameni al cãror geniu este originalitatea.
۞
Chesterton a exemplificat ĩn mod lãmuritor câteva merite ale naraţiunii scottiene; iar Chartier a fãcut acelaşi lucru pentru Dickens, şi Lang pentru Kingsley—şi scenele ĩn care un oştean ĩnfruntã un grup de luptãtori.
۞
Primatul netãgãduit ca romanesc, naraţiunea inegalabilã, meritele neegalate ale povestirii.
Un fel de sublim romanesc.
Zãngãnitul metalelor.
۞
Ieri:--bulgarii, filmul bulgar (... şi confuzia mea, eroarea vag ... cehovianã);--romanul kingsleyan;--eseurile orwelliene.
۞
QUENTIN era un pisc spre care priveam ĩn copilãrie; ecranizarea ruseascã mai rula pe la cinemauri.
Iar prenumele—l cunoşteam dintr—un alfabetar amuzant—acolo, ‚Quentin’ se numea un personaj negativ, dezagreabil, sinistru.
۞
A se interesa de destinul scoţian aşa cum romancierul francez o fãcea pentru destinul breton.
۞
O parte a bucuriei vine din faptul de a strica consensul proştilor.
۞
'live in an interior world of Beauty and dedication to your art’ (citat de Reilly).
۞
Climat de artã, ĩn sens goethean. O carte/ s..
۞
Erau definiţi prin faptul cã luptau cu ceea ce strãmoşii noştri au denumit sâneaţã.
Nu erau caracterizaţi ca spadasini, ci ca utilizatori de arme de foc.
۞
Judecata implicã o anume fermitate cognitivã, un tuşeu decis.
۞
'if you have a copy of FEATURING THE SAINT or THE FIRST SAINT OMNIBUS, by all means turn off the TV and unplug the phone and settle back to read’.
۞
'grimmer heroes like James Bond or Bulldog Drummond’.
۞
Ca Felipe şi ca Morgan—pentru deopotrivã ROCAMBOLE şi FANTOMAS, şi pentru literatura inspiratã de Dumas ....
۞
Formidabilul, inegalatul simţ dramatic.
Ritm narativ.
Risipa.
Risipa cvadruplã.
Naturaleţe.
۞
Având un viu simţ al literaturii, Chesterton este un critic de acelaşi fel cu Ibrãileanu şi cu Gherea—notele estetice numai complementeazã critica de tip cultural—ideatic—social.
۞
Placida, ĩndopata prostie femininã.
۞
Chandler, Simenon, Dna. Christie, Dna. Ojog, etc..
Nuvele—Stevenson, Poe, Caragiale, Eminescu, Sadoveanu.
۞
’93, istorie, ed.; sem. VI.
۞
Listei i s—ar adãuga Kipling, Wells, Browne, Berkeley, Hume, Dante—alţi autori numiţi ocazional—cãrţile prefaţate.
۞
Ceva ce i—ar plãcea, sau s—ar cãdea sã—i placã unui matein.
۞
Falsele alternative ale barbariei şi academismului colţuros, anhedonic; pe de altã parte, ierarhia, cinurile, parveniţii.
۞
Considerându—l pe Stalin thermidorian, fiara de Troţki ĩşi manifesta implicita aprobare faţã de Robespierre şi—l acuza de fapt pe gruzin de domolirea terorii, de atenuarea silniciei.
Ceea ce—i reproşeazã Troţki de fapt lui Stalin este de a nu fi fost la fel de terorist ca Lenin, de a fi atenuat teroarea.
Thermidorianismul ĩnseamnã moderarea terorii, domolirea ei. Dupã pãrerea lui Troţki, tocmai aceasta ar fi fost vina lui Stalin.
۞
Noţiunile de tradiţie reprezentativã, clasici, artã, studierea şi cultivarea tradiţiei concludente.
Efectul stilului, al artei. A studia. Aspectele sesizate succesiv. Studiul lucid, ca opus cârpãcelii. Efectul stenic al stilului.
Raţionalitatea şi concludenţa intrã ĩn noţiunea de tradiţie, ĩnţeleasã ca grilã raţionatã.
Aşa procedau Stevenson, moş Borges, etc..
۞
Noţiuni artificiale, false, arbitrare, mut peiorative.
۞
Bloc 6; ap. 11.
۞
Dogmatica e ca un domino, dogmele toate cad ĩmpreunã. Ea e neajustabilã.
۞
Viaţa lui Luther are o semnificaţie mai degrabã psihiatricã, neuropsihiatricã, decât spiritual—teologicã; mitologizarea ereziarhului porcin ĩmi repugnã.
۞
Iar Preasf. Augustin este un gânditor foarte sacramentalist, foarte ecleziologic şi latin—intrinsec opus anarhiei protestante, fantazistului arbitrar protestant. Africanul gândea ĩn termeni sacramentali, ierarhici, ecleziologici, foarte ‚latini’—era la antipodul germenului de anarhie germanã, la antipodul barbariei teutone.
۞
Ĩn bunã parte a filozofiei germane—care le displace catolicilor, de la Chesterton la Pãr. Jaki şi la Tresmontant—eu vãd o formã a barbariei teutone—nu a civilizaţiei. Inclusiv filozofia lor zisã clasicã—i aratã ca barbari ĩnveteraţi. Ea nu e semnul unei depãşiri a barbariei.
۞
Rãposatul Congar scria cu duplicitate preoţeascã; de fapt, el nu pare sã creadã cã la originea dizidenţei—ca erezie sau schismã—se aflã rãul, viciile, pervertirea, eroarea. Istoria pe care o face el e una politicã, nu metafizicã.
۞
Unde e vorba ĩn NT despre flatarea fraţilor despãrţiţi? Apostolii ĩi anatemizau, nu le cântau ĩn strunã.
Avertismentul Pãr. Jaki rãmâne valabil—elucubraţiile rãposatului Congar duc ĩn linie dreaptã cãtre erezia ecumenistã.
۞
Jaloanele depãşite sau inferioare trebuie ştiute la fel de bine ca şi cele de atins.
۞
Cam sumar ...& la ce se referã.
۞
Lecturi—D. Toma; Episcopul; Gilbert; Fl.I.; rezumate; adnotãri; ca jurnal; ca eseuri; parerga.
۞
Controversatã ar deveni şi geometria euclidianã—dacã
۞
Un apologet ĩi enumerã ĩntr—o aceeaşi clasã pe Moise, Iuda şi Sf. Petru—pentru a disjunge funcţia şi persoana. Groasa, lãfãita prostie americanã.
۞
Puţine persoane al cãror aspect sã—mi inspire aşa un dezgust ca acela produs de Lincoln.
Ca Verne şi ca romanele pentru care scria Chartier—Twain, Kingsley, Reade.
Impulsul.
Didacticismul şi digresiunile pedagogice.
Balast; ca lest.
Defecte.
Clinchetul oţelurilor.
Zornãitul zalelor.
۞
Aveau dreptate—şi pricepere—sã onoreze ĩn ei mai ĩntâi povestitori—şi mai degrabã nişte povestitori, decât romancieri.
Ei pricepuserã cã drept povestitori conteazã—nu ca romancieri.
Romanul putea mai mult decât dãdeau ei—ĩnsã povestirea, nu.
۞
Nescoţian, neutru, nepãrtinitor, netendenţios.
۞
Unic (la propriu); singular.
Puritatea; exemplare; englezii.
Azi—spontan, ed..
۞
Azi mai s—a pãrut pe atât de naturalã originalitatea aprecierilor lui, pe cât de nesurprinzãtoare multele lui prejudecãţi şi limite—multele cazuri de literaţi victorieni cu ale cãror opere el n—avea ce face ....
۞
Apãrã principiul anticipãrii şi al contenţiei, nu al plictisului.
۞
Romanescul—faze—joia ...—joi (2 s.)—marţi.
۞
A forţa vs. a prelua ceva din fineţa şi uşurimea tuşei unora din noii criticii francezi ĩn studiile lor.
A contrabalansa. Pozitiv. A afirma.
۞
Defectele sunt identificabile şi indicabile. Ca şi meritele.
۞
Rezultatele violenţei şi urii. Izbucniri.
۞
Cârpãceala oamenilor slabi şi josnici.
۞
Dacã nu un studiu, mãcar o notã de jurnal—ĩn stilul prompt, inspirat şi viril al lui Harry Morgan.
E contestabil, ĩnsã nu neghiob.
۞
La Faguet e vorba despre un lexic şi de expresii, de un mod de a mânui literatura poate nu atât prin analize cât prin lexic; iar ca scriitor, e surprinzãtor de ĩnzestrat, ĩnsã inferior lui Cãlinescu.
Dar e vorba, repet, mai ales de un anume mod de a vorbi, de a fraza, de a concepe frazele—a vorbi ĩntr—un anume fel, singular.
Existã un set de expresii—‚cutare e aşa, cutare e altfel ...’—o paletã, o gamã relativ redusã de formule, de variante lexicale.
۞
'Democraţie presupune implicarea poporului'.
۞
Ĩn Bisericã, liberalismul şi 'gustul simplitãţii' au ĩnsemnat revenirea iconoclastiei. Aceastã tentaţie iconoclastã permanentã este o coordonatã a occidentalilor. Papa are dreptate sã vorbeascã despre deficitul de asimilare a teologiei Conciliilor antiiconoclaste—datã fiind ubicua tendinţã apuseanã cãtre iconoclasm. Iconoclastia inerentã curentelor principale ale artei sc. XX a servit ca pretext iconoclaştilor catolici—ĩn paralel cu denunţarea spiritualitãţii şi a arhitecturilor medieval—baroce.
Ĩn Contrareformã, Biserica a avut, se pare, o robustã reacţie antiiconoclastã—dar fundamentatã nu atât teologic, cât emoţional—o spiritualitate mai degrabã emoţionalã decât teologicã. Aici se vede superioritatea geniului greco—bizantin. Orientul creştin nu va fi fost scutit de episoade din acestea de ‚simplificare’, nici de enclave de refuz al spiritualitãţii reprezentaţionale sau figurative; ĩnsã a existat marele izvor greco—bizantin care sã contracareze, sã tãmãduiascã şi sã regleze.
Acest grãunte de iconoclazie defineşte faptul religios apusean.
Crizele iconoclaste apar ca sãrãcire, vanitate şi spoliere—nu ca plenitudine a percepţiei religios—spirituale.
۞
'il se limite à tendre un doigt vers Rome ou vers l’église la plus proche, indiquant de cette manière qu’il croyait tout ce que croyait l’Église romaine’.
۞
Episcopul roman nu este acolo ca sã ţinã linia mijlocie—ci pe cea dreaptã. Linia dreaptã trece mereu ĩnafara mijlocului.
۞
Efectul e uneori al elementului, şi alteori al ansamblului; e nevoie şi de schelãrie. O existenţã presupune nu numai inspiraţii geniale, ci şi schelãrie.
۞
Biserica recuzã ceea ce e fals PE TERMEN LUNG şi—n ultimã instanţã. Ceea ce pe termen lung nu va—ntârzia de a se dovedi nociv.
۞
Şansa eclezialã e de a reĩncepe de la Biblie şi de la doctrinã—de la doctrina conceputã independent de caracteristicile şi scãderile sau particularitãţile cutãrei sinteze teologice personale.
۞
Ce poate sã ĩnsemne afirmaţia din CATEHISMUL Sf. Vincent cã dumnezeirea se afla ĩmpreunã cu cadavrul Lui Iisus ĩn mormânt? Cadavrul era cadavru deoarece ‚ĩmpreunã’ cu el nu se mai afla nimic—nu—l mai anima nici sufletul uman, nici dumnezeirea Mântuitorului.
۞
Este evident cã massa cititorilor oricãrui autor este compusã din inşi nevrednici şi neavizaţi, din ageamii. Nu la ei poate fi nãdejdea de comunicarea şi adevãratã receptivitate a scriitorului; nu de la ei poate el sã aştepte ĩnţelegere.
۞
Omul, şi veşmintele şi uneltele lui. Omul, ca aparte, considerat separat de hainele lui.
۞
Chénier, ca om, legendã şi poet. Gustat mai ales de Heredia, Sully, de ruşi ....
۞
Chesterton refuza sã ia de bunã ceea ce cautã sã se fofileze drept de la sine admis, ĩndeobşte acceptat.
۞
Atracţia mea faţã de Revoluţia franţuzeascã a fost ĩntotdeauna una de naturã plasticã, romanescã şi pitoreascã—pitorescul dumasian, ĩn special, şi dramatismul dickensian viu—nu filozoficã, sociologicã, etc.. Ca obiect de studiu, nu mã intereseazã. Ca fabulos al unei lumi romaneşti, e inegalatã.
Nu mã intereseazã ca obiect al analizei savante, ‚fenomenul originar al modernitãţii’, rãsturnarea care stã la temelia ..., etc., pomul libertãţii.
Ca fapt socio—istoric, e sordidã, oribilã, oribilã ĩn mod sordid. Dumas a dat prestigiu romanesc acestui oribil.
۞
Un nebreton. Ieri—un nescoţian. Nebretonul; eu—succesiv, irlandezii şi aferenta anglofobie; anglofilia; scoţienii, nearb..
۞
Neconcordanţa ĩntre ipostaza lui Delon şi subiectul sau protagonistul cãrţii.
۞
Risipa.
Scott, Twain, Dan, Baum.
D. Toma—Dan, ed., Chandler.
Dubla afirmare a ĩntâietãţii .... Singular, unic.
O noţiune concretã a risipei.
۞
O mentalitate de preot şi psiholog, nu de inginer.
۞
Simţul edificiului dumasian şi direcţiile, sensul.
Nescoţianul—ieri.
Scoţian adoptiv/ prin adopţie—aşa ca bretonul adoptiv.
۞
Oameni al cãror geniu este originalitatea.
۞
Chesterton a exemplificat ĩn mod lãmuritor câteva merite ale naraţiunii scottiene; iar Chartier a fãcut acelaşi lucru pentru Dickens, şi Lang pentru Kingsley—şi scenele ĩn care un oştean ĩnfruntã un grup de luptãtori.
۞
Primatul netãgãduit ca romanesc, naraţiunea inegalabilã, meritele neegalate ale povestirii.
Un fel de sublim romanesc.
Zãngãnitul metalelor.
۞
Ieri:--bulgarii, filmul bulgar (... şi confuzia mea, eroarea vag ... cehovianã);--romanul kingsleyan;--eseurile orwelliene.
۞
QUENTIN era un pisc spre care priveam ĩn copilãrie; ecranizarea ruseascã mai rula pe la cinemauri.
Iar prenumele—l cunoşteam dintr—un alfabetar amuzant—acolo, ‚Quentin’ se numea un personaj negativ, dezagreabil, sinistru.
۞
A se interesa de destinul scoţian aşa cum romancierul francez o fãcea pentru destinul breton.
۞
O parte a bucuriei vine din faptul de a strica consensul proştilor.
۞
'live in an interior world of Beauty and dedication to your art’ (citat de Reilly).
۞
Climat de artã, ĩn sens goethean. O carte/ s..
۞
Erau definiţi prin faptul cã luptau cu ceea ce strãmoşii noştri au denumit sâneaţã.
Nu erau caracterizaţi ca spadasini, ci ca utilizatori de arme de foc.
۞
Judecata implicã o anume fermitate cognitivã, un tuşeu decis.
۞
'if you have a copy of FEATURING THE SAINT or THE FIRST SAINT OMNIBUS, by all means turn off the TV and unplug the phone and settle back to read’.
۞
'grimmer heroes like James Bond or Bulldog Drummond’.
۞
Ca Felipe şi ca Morgan—pentru deopotrivã ROCAMBOLE şi FANTOMAS, şi pentru literatura inspiratã de Dumas ....
۞
Formidabilul, inegalatul simţ dramatic.
Ritm narativ.
Risipa.
Risipa cvadruplã.
Naturaleţe.
۞
Având un viu simţ al literaturii, Chesterton este un critic de acelaşi fel cu Ibrãileanu şi cu Gherea—notele estetice numai complementeazã critica de tip cultural—ideatic—social.
۞
Placida, ĩndopata prostie femininã.
۞
Chandler, Simenon, Dna. Christie, Dna. Ojog, etc..
Nuvele—Stevenson, Poe, Caragiale, Eminescu, Sadoveanu.
۞
’93, istorie, ed.; sem. VI.
۞
Listei i s—ar adãuga Kipling, Wells, Browne, Berkeley, Hume, Dante—alţi autori numiţi ocazional—cãrţile prefaţate.
۞
Ceva ce i—ar plãcea, sau s—ar cãdea sã—i placã unui matein.
۞
Falsele alternative ale barbariei şi academismului colţuros, anhedonic; pe de altã parte, ierarhia, cinurile, parveniţii.
۞
Considerându—l pe Stalin thermidorian, fiara de Troţki ĩşi manifesta implicita aprobare faţã de Robespierre şi—l acuza de fapt pe gruzin de domolirea terorii, de atenuarea silniciei.
Ceea ce—i reproşeazã Troţki de fapt lui Stalin este de a nu fi fost la fel de terorist ca Lenin, de a fi atenuat teroarea.
Thermidorianismul ĩnseamnã moderarea terorii, domolirea ei. Dupã pãrerea lui Troţki, tocmai aceasta ar fi fost vina lui Stalin.
۞
Noţiunile de tradiţie reprezentativã, clasici, artã, studierea şi cultivarea tradiţiei concludente.
Efectul stilului, al artei. A studia. Aspectele sesizate succesiv. Studiul lucid, ca opus cârpãcelii. Efectul stenic al stilului.
Raţionalitatea şi concludenţa intrã ĩn noţiunea de tradiţie, ĩnţeleasã ca grilã raţionatã.
Aşa procedau Stevenson, moş Borges, etc..
۞
Noţiuni artificiale, false, arbitrare, mut peiorative.
۞
Bloc 6; ap. 11.
۞
Dogmatica e ca un domino, dogmele toate cad ĩmpreunã. Ea e neajustabilã.
۞
Viaţa lui Luther are o semnificaţie mai degrabã psihiatricã, neuropsihiatricã, decât spiritual—teologicã; mitologizarea ereziarhului porcin ĩmi repugnã.
۞
Iar Preasf. Augustin este un gânditor foarte sacramentalist, foarte ecleziologic şi latin—intrinsec opus anarhiei protestante, fantazistului arbitrar protestant. Africanul gândea ĩn termeni sacramentali, ierarhici, ecleziologici, foarte ‚latini’—era la antipodul germenului de anarhie germanã, la antipodul barbariei teutone.
۞
Ĩn bunã parte a filozofiei germane—care le displace catolicilor, de la Chesterton la Pãr. Jaki şi la Tresmontant—eu vãd o formã a barbariei teutone—nu a civilizaţiei. Inclusiv filozofia lor zisã clasicã—i aratã ca barbari ĩnveteraţi. Ea nu e semnul unei depãşiri a barbariei.
۞
Rãposatul Congar scria cu duplicitate preoţeascã; de fapt, el nu pare sã creadã cã la originea dizidenţei—ca erezie sau schismã—se aflã rãul, viciile, pervertirea, eroarea. Istoria pe care o face el e una politicã, nu metafizicã.
۞
Unde e vorba ĩn NT despre flatarea fraţilor despãrţiţi? Apostolii ĩi anatemizau, nu le cântau ĩn strunã.
Avertismentul Pãr. Jaki rãmâne valabil—elucubraţiile rãposatului Congar duc ĩn linie dreaptã cãtre erezia ecumenistã.
۞
Jaloanele depãşite sau inferioare trebuie ştiute la fel de bine ca şi cele de atins.
۞
Cam sumar ...& la ce se referã.
۞
Lecturi—D. Toma; Episcopul; Gilbert; Fl.I.; rezumate; adnotãri; ca jurnal; ca eseuri; parerga.
۞
Controversatã ar deveni şi geometria euclidianã—dacã
۞
Un apologet ĩi enumerã ĩntr—o aceeaşi clasã pe Moise, Iuda şi Sf. Petru—pentru a disjunge funcţia şi persoana. Groasa, lãfãita prostie americanã.
۞
Puţine persoane al cãror aspect sã—mi inspire aşa un dezgust ca acela produs de Lincoln.
Faulks scriind despre marea muzicã mã face sã mã gândesc, ĩn termeni analogi, la marea literaturã. Literatura care susţine şi ĩnvioreazã viaţa şi mintea.
۞
Altitudinea nuvelisticii—Tolstoi, Kipling. Arta nuvelisticã. DOI NUVELIŞTI; copil, credeam cã ‚nuvelist’ e o meserie pe şantier.
Romanul poate fi enciclopedic—al acumulãrii factuale, etc.. Nuvela, nu.
ILICI; MURAD; CAZACII.
۞
Cârpãceala ca tendinţã—de ex., propagandismul religios, când vine vorba de artã—cârpãceala, intempestivitatea, complicitatea cu aiureala.
۞
Creaţii. Creaţia. Ca romane mici. Vârsta. Istoria scrierii romanelor mici, spre bãtrâneţe; rezultatul—creaţii, autonomia creaţiilor, obiectivitatea.
۞
Eu citesc ceva literatura contemporanã fiindcã sunt curios, sincer curios sã aflu dacã existã scriitori remarcabili, minţi capabile sã creeze ceva, sau mãcar povestitori ingenioşi—dacã astfel de oameni existã, dacã gãseşti ceva citind ceea ce se scrie astãzi.
Noţiunea existenţei unor astfel de oameni—scriitori capabili de creaţie sau cel puţin de ingeniozitate—ĩntregeşte ĩn chip decisiv reprezentarea realului.
Ceea ce mai ĩnseamnã şi cã, ĩnaintea gândului capodoperei, existã cel al aptitudinii—existã un om capabil sã creeze sau sã povesteascã sau sã fie interesant.
۞
Condiţia de facticitate.
۞
Prietenul satrapului Sf. Sinod ţarist se gãsise sã stigmatizeze ... Inchiziţia. Asta, din Imperiul Sf. Sinod.
۞
'A type of book which we hardly seem to produce in these days, but which flowered with great richness in the late nineteenth and early twentieth centuries, is what Chesterton called the "good bad book": that is, the kind of book that has no literary pretensions but which remains readable when more serious productions have perished. Obviously outstanding books in this line are RAFFLES and the Sherlock Holmes stories’
۞
Almost in the same class as these I put R. Austin Freeman’s earlier stories—"The Singing Bone" "The Eye of Osiris" and others—Ernest Bramah’s MAX CARRADOS, and, dropping the standard a bit, Guy Boothby’s Tibetan thriller, DR NIKOLA, a sort of schoolboy version of Hue’s TRAVELS IN TARTARY, which would probably make a real visit to Central Asia seem a dismal anticlimax.
But apart from thrillers, there were the minor humorous writers of the period. For example, Pett Ridge-but I admit his full-length books no longer seem readable—E. Nesbit (THE TREASURE SEEKERS), George Birmingham, who was good so long as he kept off politics, the pornographic Binstead ("Pitcher" of the PINK ‘UN), and, if American books can be included, Booth Tarkington’s Penrod stories. A cut above most of these was Barry Pain. Some of Pain’s humorous writings are, I suppose, still in print, but to anyone who comes across it I recommend what must now be a very rare book—THE OCTAVE OF CLAUDIUS, a brilliant exercise in the macabre. Somewhat later in time there was Peter Blundell, who wrote in the W.W. Jacobs vein about Far Eastern seaport towns, and who seems to be rather unaccountably forgotten, in spite of having been praised in print by H.G. Wells.
However, all the books I have been speaking of are frankly "escape" literature. They form pleasant patches in one’s memory, quiet corners where the mind can browse at odd moments, but they hardly pretend to have anything to do with real life. There is another kind of good bad book which is more seriously intended, and which tells us, I think, something about the nature of the novel and the reasons for its present decadence. During the last fifty years there has been a whole series of writers—some of them are still writing—whom it is quite impossible to call "good" by any strictly literary standard, but who are natural novelists and who seem to attain sincerity partly because they are not inhibited by good taste. In this class I put Leonard Merrick himself, W.L. George, J.D. Beresford, Ernest Raymond, May Sinclair, and—at a lower level than the others but still essentially similar—A.S.M. Hutchinson
۞
I am thinking in each case of one or two outstanding books: for example, Merrick’s CYNTHIA, J.D. Beresford’s A CANDIDATE FOR TRUTH, W.L. George’s CALIBAN, May Sinclair’s THE COMBINED MAZE and Ernest Raymond’s WE, THE ACCUSED. In each of these books the author has been able to identify himself with his imagined characters, to feel with them and invite sympathy on their behalf, with a kind of abandonment that cleverer people would find it difficult to achieve. They bring out the fact that intellectual refinement can be a disadvantage to a story-teller, as it would be to a music-hall comedian
۞
Atmosfera de inteligenţã a eseisticii literare orwelliene.
O anumitã directeţe a lui este ĩntr—adevãr cumva chestertonianã.
Pe de altã parte, e şi cam sumar.
۞
VICE VERSA, DRACULA, HELEN’S BABIES.
۞
E felul lui a vorbi despre literatura popularã—ĩn vrac, fãrã a aborda ĩn mod special literatura de aventuri.
۞
Mareşal; maiori, colonei.
II:--nuvele, cf. azi (luni); aflux.
۞
Echivalent lecturii unor capodopere filozofice—AS, IK, liga.
۞
Ideea fiind cã nu le—ar repeta şi cã nu trãieşte—n osmozã cu ele.
۞
Subminare; parafrazã, pastişã.
۞
Patru romanciere victoriene; 4 x ziarele, ed.; tabelul ed.; articole.
Burse.
۞
Oamenii care citesc ĩn buclã alde Rabelais, Swift, Sterne, BOUVARD, Ghica,
Mirela. Prozaic. Debaraua.
Neovictorienii; ed..
Teatru. Piese.
Albumele.
Aventuri.
Clasicii; ed.; cf. sb..
Nuvelistica—altitudine.
Romane vaste.
۞
Neaprioric.
۞
Muzica bisericeascã occidentalã, mai rafinatã.
۞
what I'd been doing the past several years, which was mooning over the same old favorites (Bleak House, Pickwick Papers, David Copperfield). I was inspired by the excellent Jane Smiley biography of Dickens I mentioned the other week, which (among other critical points) makes a case for Our Mutual Friend as an underrated novel in the Dickens oeuvre
۞
Terase …. Ca scop.
Tabelele. Blogul. TT. Concludent. TT: no..
Mâncare. Tranziţia. Lit..
Tarabe; Dna. Frye; tabel—istoria, plãcere; Chartier; blogul—tabelele.
۞
Oameni cu puţin simţ al firescului.
۞
Apostatul LAB, despre caracterul naţional al ‚bisericii’ [‚eu care sunt botezat ...’]; tranşeazã care e Biserica naţionalã.
۞
Electrizant.
۞
Strierea şi nivelul de culturã.
۞
Un cotlet—20 pg. H de B.
O bere—100 pg. H de B.
O pizza—50 pg. H de B.
Cola—150 pg. H de B.
Tabel de conversii.
III:--pasul (8 z.)& tânãra& ca scop ....
Cele ĩncã 5 cãrţi.
Romanescul.
Romamenscul; ed..
Cãrţi—I (ed. it.; copila—luni); II (romanescul—joia; MZ, ed.); III (geometria; ed. it.; chinezii, antologia amplã; MZ ...;mail); IV (marţi, licheaua; furia; ed. fr.); V (joi); VI (vin.); VII (azi).
۞
JG, critic mai adânc decât AP, deasemeni mai perspicace şi mai subtil, mai priceput; ĩn rãspãrul consensurilor. AP chiar aminteşte cumva de Orwell criticul—prin muchie, prin tãietura durã.
۞
Purificare—ceva TAO—artã—cãrţi ....
Purificarea de porniri, nãravuri, politicã, crispare ....
۞
De o parte pramatiile, ghiorlanii, meltenii, etc.—de cealaltã, tabelele, complementare ..., ziarele—ed., vreun alt tabel, ziare—stil, etc..
Muzica fãcea asta pentru Engleby.
Taoism autentic, original.
Miezul taoist al creştinismului—abordare; unghi taoist.
۞
Clerul numãrã acelaşi regiment de javre, lichele, otrepe care existã şi ‚ĩn lume’; pe de altã parte, cu cât mai tineri, cu atât mai otrepe.
۞
Reticenţele lui nu le—au scãpat nici altora.
Cã pãrea cam rezervat, cam reţinut, cam mofturos.
۞
Ceea ce frapeazã aşa e frecventa rezonabilitate a lui ‚Engleby’, justeţea aprecierilor lui. Romanul lui Faulks dã, pe de altã parte, sentimentul unei mari cãrţi. Nu construcţia, nici concepţia—e un roman inform şi compozit, cu varieri de ton—ci amploarea materialului uman trecut ca atare—mulţumitor redactat, vreau sã spun, şi apoi trecut ca atare ĩn roman.
Şi mai e şi un roman amplu.
۞
Jurnalul ca monolog.
۞
Falsa penurie.
Mie ĩmi ajunge literatura bunã care s—a şi scris deja.
Ca o rutã de lumi vaste.
۞
Mãrturisesc cã ENGLEBY este o experienţã.
۞
Nu ca formã de narcisism, fetişism, reflectivitate.
۞
Diversiunea—femei—regizori—istorici—‚nu e frumoasã, e frapantã’, etc..
۞
Pentru un pocal de argint dãruit din toatã inima, i—a rãsplãtit cu tronul cel ĩn veci nepieritor al Bisericii romane.
Scris.
Lecturi. Nesaţ. A varia. A alterna.
EdFl.
Acord.
Ĩnariparea& doze.
۞
Matein—m.m. romane—considerat nãzuros, un mofturos, cârcotaş, cusurgiu, negeneros, chiar meschin, ĩngust—substrat etnic, subtext scoţian—epopeicul naţional—un nescoţian (douã cãrţi ale nescoţianului).
Romanescul; ed..
De la un nescoţian, venit de la un critic etniceşte neutru—ba chiar neĩnclinat ....
Tabelele, cãrţi ...& no., risipa ..., P.& ed..
Stil. Artã.
A testa.
Articole.
Alte romane ....
Cel mai bine a scris despre el tocmai singurul care nu era scoţian sau protestant.
۞
Dându—mi apodictic, ĩncântat de sine, lecţii despre piaţa de carte—lãmurindu—mã.
۞
Romanul, ed.—laturã—MC—sem. VI—Mirela—cãrţi ...—tabelele, ferm.
۞
ENGLEBY mi—a lãsat sentimentul cã e un mare roman.
۞
Altitudinea nuvelisticii—Tolstoi, Kipling. Arta nuvelisticã. DOI NUVELIŞTI; copil, credeam cã ‚nuvelist’ e o meserie pe şantier.
Romanul poate fi enciclopedic—al acumulãrii factuale, etc.. Nuvela, nu.
ILICI; MURAD; CAZACII.
۞
Cârpãceala ca tendinţã—de ex., propagandismul religios, când vine vorba de artã—cârpãceala, intempestivitatea, complicitatea cu aiureala.
۞
Creaţii. Creaţia. Ca romane mici. Vârsta. Istoria scrierii romanelor mici, spre bãtrâneţe; rezultatul—creaţii, autonomia creaţiilor, obiectivitatea.
۞
Eu citesc ceva literatura contemporanã fiindcã sunt curios, sincer curios sã aflu dacã existã scriitori remarcabili, minţi capabile sã creeze ceva, sau mãcar povestitori ingenioşi—dacã astfel de oameni existã, dacã gãseşti ceva citind ceea ce se scrie astãzi.
Noţiunea existenţei unor astfel de oameni—scriitori capabili de creaţie sau cel puţin de ingeniozitate—ĩntregeşte ĩn chip decisiv reprezentarea realului.
Ceea ce mai ĩnseamnã şi cã, ĩnaintea gândului capodoperei, existã cel al aptitudinii—existã un om capabil sã creeze sau sã povesteascã sau sã fie interesant.
۞
Condiţia de facticitate.
۞
Prietenul satrapului Sf. Sinod ţarist se gãsise sã stigmatizeze ... Inchiziţia. Asta, din Imperiul Sf. Sinod.
۞
'A type of book which we hardly seem to produce in these days, but which flowered with great richness in the late nineteenth and early twentieth centuries, is what Chesterton called the "good bad book": that is, the kind of book that has no literary pretensions but which remains readable when more serious productions have perished. Obviously outstanding books in this line are RAFFLES and the Sherlock Holmes stories’
۞
Almost in the same class as these I put R. Austin Freeman’s earlier stories—"The Singing Bone" "The Eye of Osiris" and others—Ernest Bramah’s MAX CARRADOS, and, dropping the standard a bit, Guy Boothby’s Tibetan thriller, DR NIKOLA, a sort of schoolboy version of Hue’s TRAVELS IN TARTARY, which would probably make a real visit to Central Asia seem a dismal anticlimax.
But apart from thrillers, there were the minor humorous writers of the period. For example, Pett Ridge-but I admit his full-length books no longer seem readable—E. Nesbit (THE TREASURE SEEKERS), George Birmingham, who was good so long as he kept off politics, the pornographic Binstead ("Pitcher" of the PINK ‘UN), and, if American books can be included, Booth Tarkington’s Penrod stories. A cut above most of these was Barry Pain. Some of Pain’s humorous writings are, I suppose, still in print, but to anyone who comes across it I recommend what must now be a very rare book—THE OCTAVE OF CLAUDIUS, a brilliant exercise in the macabre. Somewhat later in time there was Peter Blundell, who wrote in the W.W. Jacobs vein about Far Eastern seaport towns, and who seems to be rather unaccountably forgotten, in spite of having been praised in print by H.G. Wells.
However, all the books I have been speaking of are frankly "escape" literature. They form pleasant patches in one’s memory, quiet corners where the mind can browse at odd moments, but they hardly pretend to have anything to do with real life. There is another kind of good bad book which is more seriously intended, and which tells us, I think, something about the nature of the novel and the reasons for its present decadence. During the last fifty years there has been a whole series of writers—some of them are still writing—whom it is quite impossible to call "good" by any strictly literary standard, but who are natural novelists and who seem to attain sincerity partly because they are not inhibited by good taste. In this class I put Leonard Merrick himself, W.L. George, J.D. Beresford, Ernest Raymond, May Sinclair, and—at a lower level than the others but still essentially similar—A.S.M. Hutchinson
۞
I am thinking in each case of one or two outstanding books: for example, Merrick’s CYNTHIA, J.D. Beresford’s A CANDIDATE FOR TRUTH, W.L. George’s CALIBAN, May Sinclair’s THE COMBINED MAZE and Ernest Raymond’s WE, THE ACCUSED. In each of these books the author has been able to identify himself with his imagined characters, to feel with them and invite sympathy on their behalf, with a kind of abandonment that cleverer people would find it difficult to achieve. They bring out the fact that intellectual refinement can be a disadvantage to a story-teller, as it would be to a music-hall comedian
۞
Atmosfera de inteligenţã a eseisticii literare orwelliene.
O anumitã directeţe a lui este ĩntr—adevãr cumva chestertonianã.
Pe de altã parte, e şi cam sumar.
۞
VICE VERSA, DRACULA, HELEN’S BABIES.
۞
E felul lui a vorbi despre literatura popularã—ĩn vrac, fãrã a aborda ĩn mod special literatura de aventuri.
۞
Mareşal; maiori, colonei.
II:--nuvele, cf. azi (luni); aflux.
۞
Echivalent lecturii unor capodopere filozofice—AS, IK, liga.
۞
Ideea fiind cã nu le—ar repeta şi cã nu trãieşte—n osmozã cu ele.
۞
Subminare; parafrazã, pastişã.
۞
Patru romanciere victoriene; 4 x ziarele, ed.; tabelul ed.; articole.
Burse.
۞
Oamenii care citesc ĩn buclã alde Rabelais, Swift, Sterne, BOUVARD, Ghica,
Mirela. Prozaic. Debaraua.
Neovictorienii; ed..
Teatru. Piese.
Albumele.
Aventuri.
Clasicii; ed.; cf. sb..
Nuvelistica—altitudine.
Romane vaste.
۞
Neaprioric.
۞
Muzica bisericeascã occidentalã, mai rafinatã.
۞
what I'd been doing the past several years, which was mooning over the same old favorites (Bleak House, Pickwick Papers, David Copperfield). I was inspired by the excellent Jane Smiley biography of Dickens I mentioned the other week, which (among other critical points) makes a case for Our Mutual Friend as an underrated novel in the Dickens oeuvre
۞
Terase …. Ca scop.
Tabelele. Blogul. TT. Concludent. TT: no..
Mâncare. Tranziţia. Lit..
Tarabe; Dna. Frye; tabel—istoria, plãcere; Chartier; blogul—tabelele.
۞
Oameni cu puţin simţ al firescului.
۞
Apostatul LAB, despre caracterul naţional al ‚bisericii’ [‚eu care sunt botezat ...’]; tranşeazã care e Biserica naţionalã.
۞
Electrizant.
۞
Strierea şi nivelul de culturã.
۞
Un cotlet—20 pg. H de B.
O bere—100 pg. H de B.
O pizza—50 pg. H de B.
Cola—150 pg. H de B.
Tabel de conversii.
III:--pasul (8 z.)& tânãra& ca scop ....
Cele ĩncã 5 cãrţi.
Romanescul.
Romamenscul; ed..
Cãrţi—I (ed. it.; copila—luni); II (romanescul—joia; MZ, ed.); III (geometria; ed. it.; chinezii, antologia amplã; MZ ...;mail); IV (marţi, licheaua; furia; ed. fr.); V (joi); VI (vin.); VII (azi).
۞
JG, critic mai adânc decât AP, deasemeni mai perspicace şi mai subtil, mai priceput; ĩn rãspãrul consensurilor. AP chiar aminteşte cumva de Orwell criticul—prin muchie, prin tãietura durã.
۞
Purificare—ceva TAO—artã—cãrţi ....
Purificarea de porniri, nãravuri, politicã, crispare ....
۞
De o parte pramatiile, ghiorlanii, meltenii, etc.—de cealaltã, tabelele, complementare ..., ziarele—ed., vreun alt tabel, ziare—stil, etc..
Muzica fãcea asta pentru Engleby.
Taoism autentic, original.
Miezul taoist al creştinismului—abordare; unghi taoist.
۞
Clerul numãrã acelaşi regiment de javre, lichele, otrepe care existã şi ‚ĩn lume’; pe de altã parte, cu cât mai tineri, cu atât mai otrepe.
۞
Reticenţele lui nu le—au scãpat nici altora.
Cã pãrea cam rezervat, cam reţinut, cam mofturos.
۞
Ceea ce frapeazã aşa e frecventa rezonabilitate a lui ‚Engleby’, justeţea aprecierilor lui. Romanul lui Faulks dã, pe de altã parte, sentimentul unei mari cãrţi. Nu construcţia, nici concepţia—e un roman inform şi compozit, cu varieri de ton—ci amploarea materialului uman trecut ca atare—mulţumitor redactat, vreau sã spun, şi apoi trecut ca atare ĩn roman.
Şi mai e şi un roman amplu.
۞
Jurnalul ca monolog.
۞
Falsa penurie.
Mie ĩmi ajunge literatura bunã care s—a şi scris deja.
Ca o rutã de lumi vaste.
۞
Mãrturisesc cã ENGLEBY este o experienţã.
۞
Nu ca formã de narcisism, fetişism, reflectivitate.
۞
Diversiunea—femei—regizori—istorici—‚nu e frumoasã, e frapantã’, etc..
۞
Pentru un pocal de argint dãruit din toatã inima, i—a rãsplãtit cu tronul cel ĩn veci nepieritor al Bisericii romane.
Scris.
Lecturi. Nesaţ. A varia. A alterna.
EdFl.
Acord.
Ĩnariparea& doze.
۞
Matein—m.m. romane—considerat nãzuros, un mofturos, cârcotaş, cusurgiu, negeneros, chiar meschin, ĩngust—substrat etnic, subtext scoţian—epopeicul naţional—un nescoţian (douã cãrţi ale nescoţianului).
Romanescul; ed..
De la un nescoţian, venit de la un critic etniceşte neutru—ba chiar neĩnclinat ....
Tabelele, cãrţi ...& no., risipa ..., P.& ed..
Stil. Artã.
A testa.
Articole.
Alte romane ....
Cel mai bine a scris despre el tocmai singurul care nu era scoţian sau protestant.
۞
Dându—mi apodictic, ĩncântat de sine, lecţii despre piaţa de carte—lãmurindu—mã.
۞
Romanul, ed.—laturã—MC—sem. VI—Mirela—cãrţi ...—tabelele, ferm.
۞
ENGLEBY mi—a lãsat sentimentul cã e un mare roman.
La Scott: dincolo de cele şase romane. Rostul articolelor. Alte aspecte ale operei, ale aceluiaşi autor. Una e dieta stilisticã, alta e complementarul. La fel pentru ceilalţi autori.
Nu pot nimic ĩmpotriva ....
Dacã plãcerea literarã e realã, nescornitã, obiectivã ....
۞
Predicã—despre Sf. Treime, referiri la Sf. Toma [o anecdotã despre incomensurabilitate şi triadologie], Carol Borromeu [stema episcopalã], Augustin [apofatism], ceva din Origene (o asemãnare—schiţa premergãtoare ...). Accente hazlii, dar mãcar nota era occidentalã. Iatã mãcar un preot ĩnviorat de lumea catolicismului occidental.
۞
Ĩn ficţiune oamenii sunt concepuţi ca fiind de inteligenţe egale sau similare sau comensurabile.
Dar imaginaţi—vã ‚Holmes’ scris nu de Watson, ci de Sherlock!
۞
Ĩntr—un anume sens, nu citesc decât poezie—adicã romane de o formã desãvârşitã.
۞
Ideal—Scott, Hoffmann, Heinlein, Twain; Mann, Flaubert, Sadoveanu.
Eşecul nu poate deteriora, degrada reuşita, n—o poate coborâ sau deprecia.
۞
Chartier vrea sã spunã cã la faimoasele romane de aventuri nu stã, nu zãboveşte, nu ĩntârzie sã contemple, sã ‚ciocãneascã’ frumuseţile de stil, tuşele de maestru, pasajele excelente—ci galopeazã pe firul aventurii. Lectura lui e, adicã, una pur cursivã.
Interesul constã ĩn acţiunea fluentã, nu ĩn bucãţi extraordinare, ĩn compoziţia savantã, etc..
Grila lui Chartier; grila lui Stevenson; grila lui moş Borges—triplã—autori—autori complementari—cãrţile, selecţia de cãrţi, alegerile.
Grila orwellianã—autori şi eseuri.
A merge pe cãrţi, nu pe autori.
Ca jurnalul francezului—rod.
Lumea unei cãrţi—sau cea a unui autor.
۞
Gargantua este un personaj ‚creat’ pe cât sunt şi Münchhausen, Gulliver, Alice, Tartarin şi alte fantoşe—siluete de carton.
۞
‚I rather like both the more serious AVENGERS episodes and the whackier ones, and don't see a need to choose either approach. Maybe it comes from many years of reading slam-bang pulp stories, where continuity is not as high a priority as making you keep turning the pages, but I can enjoy both types of episode in their turn’.
۞
Nu cunosc pagini mai bune despre Scott decât cele scrise de Chesterton.
Adicã nu un scoţian ‚de—al lui’ a fost cel care i—a ĩnţeles cel mai bine arta.
۞
Trei trepte—ca mateinii şi caragialienii, beyliştii, etc.: Verne, etc., D. Toma, v. şi scottienii, CD la Chartier, JG, MT, GT di L;--Sadoveanu; alegerea nu implicã ... [a frecventa, ĩnsã ocazional];--articole, alte cãrţi ale autorilor ..., instructiv;--ca Reade la cornwallez. Englezii.
Lumea unui autor şi aceea a unei cãrţi.
Rãstãlmãciri.
Instructivul.
Nişte scrieri care sã merite studiate. Unghiuri de analizã. Dar cercetarea realã deschide, nu ĩnchide şi ‚stoarce’.
Un text studiat astfel e un text deschis, nu unul stors, ciuciuleţit.
۞
Tinereţea lui Lovinescu—Ibsen, lecturile, arta, studiul. Erorile lui stilistice.
Ibsen, France, filologia clasicã, cursurile arheologului.
۞
Senzaţie falsã, inautenticã.
Mocirla. Mocirla—lumea parvenitului.
۞
Ĩmi plac remarcile despre muzica anilor ‚60—‚70 ale lui Faulks. Dupã cum era de aşteptat, ignoranţa este de partea noastrã; iar pe de altã parte, atâta muzicã de azi nu—mi spune nimic.
۞
Altitudinea la care meritã critica fãcutã (Chesterton, Gracq, Chartier—filozoful).
Cãrţile—ĩn curãţia lor, ĩn integritatea lor, nepoluate de neghiobiile criticilor.
Ĩnafara slinului criticii—expresia gãsitã de Gracq pentru a vorbi despre romanele balzaciene—nu—s toane.
Cãrţile acestea—singulare, originale, curajoase—vãzute—n curãţia lor, pisc golaş al artei, luminã de fulger.
۞
Din aşa—numitul social, Caragiale a cunoscut mai ales mãruntaiele, viscerele, maţele, digestivul.
۞
Din punct de vedere uman, nu deplorez faptul de—a nu—i fi cunoscut pe criticii mei capitali—Piru, Ciopraga, Cioculescu.
Nu pot nimic ĩmpotriva ....
Dacã plãcerea literarã e realã, nescornitã, obiectivã ....
۞
Predicã—despre Sf. Treime, referiri la Sf. Toma [o anecdotã despre incomensurabilitate şi triadologie], Carol Borromeu [stema episcopalã], Augustin [apofatism], ceva din Origene (o asemãnare—schiţa premergãtoare ...). Accente hazlii, dar mãcar nota era occidentalã. Iatã mãcar un preot ĩnviorat de lumea catolicismului occidental.
۞
Ĩn ficţiune oamenii sunt concepuţi ca fiind de inteligenţe egale sau similare sau comensurabile.
Dar imaginaţi—vã ‚Holmes’ scris nu de Watson, ci de Sherlock!
۞
Ĩntr—un anume sens, nu citesc decât poezie—adicã romane de o formã desãvârşitã.
۞
Ideal—Scott, Hoffmann, Heinlein, Twain; Mann, Flaubert, Sadoveanu.
Eşecul nu poate deteriora, degrada reuşita, n—o poate coborâ sau deprecia.
۞
Chartier vrea sã spunã cã la faimoasele romane de aventuri nu stã, nu zãboveşte, nu ĩntârzie sã contemple, sã ‚ciocãneascã’ frumuseţile de stil, tuşele de maestru, pasajele excelente—ci galopeazã pe firul aventurii. Lectura lui e, adicã, una pur cursivã.
Interesul constã ĩn acţiunea fluentã, nu ĩn bucãţi extraordinare, ĩn compoziţia savantã, etc..
Grila lui Chartier; grila lui Stevenson; grila lui moş Borges—triplã—autori—autori complementari—cãrţile, selecţia de cãrţi, alegerile.
Grila orwellianã—autori şi eseuri.
A merge pe cãrţi, nu pe autori.
Ca jurnalul francezului—rod.
Lumea unei cãrţi—sau cea a unui autor.
۞
Gargantua este un personaj ‚creat’ pe cât sunt şi Münchhausen, Gulliver, Alice, Tartarin şi alte fantoşe—siluete de carton.
۞
‚I rather like both the more serious AVENGERS episodes and the whackier ones, and don't see a need to choose either approach. Maybe it comes from many years of reading slam-bang pulp stories, where continuity is not as high a priority as making you keep turning the pages, but I can enjoy both types of episode in their turn’.
۞
Nu cunosc pagini mai bune despre Scott decât cele scrise de Chesterton.
Adicã nu un scoţian ‚de—al lui’ a fost cel care i—a ĩnţeles cel mai bine arta.
۞
Trei trepte—ca mateinii şi caragialienii, beyliştii, etc.: Verne, etc., D. Toma, v. şi scottienii, CD la Chartier, JG, MT, GT di L;--Sadoveanu; alegerea nu implicã ... [a frecventa, ĩnsã ocazional];--articole, alte cãrţi ale autorilor ..., instructiv;--ca Reade la cornwallez. Englezii.
Lumea unui autor şi aceea a unei cãrţi.
Rãstãlmãciri.
Instructivul.
Nişte scrieri care sã merite studiate. Unghiuri de analizã. Dar cercetarea realã deschide, nu ĩnchide şi ‚stoarce’.
Un text studiat astfel e un text deschis, nu unul stors, ciuciuleţit.
۞
Tinereţea lui Lovinescu—Ibsen, lecturile, arta, studiul. Erorile lui stilistice.
Ibsen, France, filologia clasicã, cursurile arheologului.
۞
Senzaţie falsã, inautenticã.
Mocirla. Mocirla—lumea parvenitului.
۞
Ĩmi plac remarcile despre muzica anilor ‚60—‚70 ale lui Faulks. Dupã cum era de aşteptat, ignoranţa este de partea noastrã; iar pe de altã parte, atâta muzicã de azi nu—mi spune nimic.
۞
Altitudinea la care meritã critica fãcutã (Chesterton, Gracq, Chartier—filozoful).
Cãrţile—ĩn curãţia lor, ĩn integritatea lor, nepoluate de neghiobiile criticilor.
Ĩnafara slinului criticii—expresia gãsitã de Gracq pentru a vorbi despre romanele balzaciene—nu—s toane.
Cãrţile acestea—singulare, originale, curajoase—vãzute—n curãţia lor, pisc golaş al artei, luminã de fulger.
۞
Din aşa—numitul social, Caragiale a cunoscut mai ales mãruntaiele, viscerele, maţele, digestivul.
۞
Din punct de vedere uman, nu deplorez faptul de—a nu—i fi cunoscut pe criticii mei capitali—Piru, Ciopraga, Cioculescu.
Chesterton mi se pare ĩn primul rând o importantã reuşitã umanã. Maxima lui reuşitã sunt chiar persoana, gândirea şi atitudinea lui.
۞
A denunţa zâmbrele accediei.
۞
Altruism.
Sila ... (râsul lui prostesc, chicotitul acela neghiob)—adesea, purtarea lui bovinã, grosolãnia de vitã—deşi mã gândesc la juncanii fermecaţi ai lui Ram—de—tei şi ĩnţeleg cã—s prea aspru cu patrupedele. Un fel de cloncãnit isteric. Adicã, umanitate rudimentar schiţatã, o vagã schiţã.
Pe de altã parte, el ĩncercase sã facã ceva pentru mine.
Un om a cãrui minte existã ĩn acord cu normele artei.
۞
Reformare.
Un ţigan imund; o lichea.
۞
Aprecierea unui neutru, a unui nescoţian şi neprotestant, a unui patriot filolatin şi filoroman.
۞
Risipa.
Risipa cvadruplã.
Cavalerescul; cr..
III:--ed. &no., risipa, ...P. &epopeicul naţional& tabelele, stil, artã, creaţie.
Eseul englezesc.
۞
Moda ca substitut al progresului.
۞
Conciliarismul este o noţiune occidentalã impusã silnic realitãţilor rãsãritene; este un tipar impropriu.
Principalele falacii sunt pe de o parte mecanicismul convocãrilor, de ĩnţelegerea formalã, nemetabolicã, mecanicã, neorganicã [--infailibilitatea cu dinadinsul--]; pe de alta, transferarea noţiunii conciliariste ĩn realitãţile estice.
Conciliarismul referit la viaţa eclezialã esticã aratã o ĩnţelegere deficitarã; conciliarismul ca atare este un fetişism conciliar apãrut relativ tardiv ĩn Occident pentru a contracara monarhismul pontifical.
Estul creştin—dizident sau eretic—nu e conciliarist, cum ĩşi ĩnchipuie apusenii şi cum au ajuns sã se imagineze şi unii teologi schismatici la sugestica vesticilor. Conciliile aparţin unui metabolism, unei vieţi care le triazã. Nu e vorba de --‚sã facem ceva infailibil!’.
Conciliarismul ca deziderat e o utopie ĩnchipuitã de unii occidentali.
۞
Da, Verne, Dumas, Lewis, Scott, Balzac—ĩnsufleţirea, ĩnariparea, ĩnfrigurarea, ĩntremarea.
Cele 6+3+2+3 [primul pas; naraţiunea medievalã; istoria literarã] romane.
2+3=8—3.
Romanescul; ed..
Creaţie.
Creaţia. Vastitate. Amploarea, vastitatea romanescului şi a creaţiei.
Scott, Cooper, Twain, Lang, Stevenson, Chesterton.
Scott—Balzac, Hugo, Dumas, Vigny, Mérimée, Verne. Beyle—se pare, ambivalent—nu duplicitar.
۞
Tatulici crede cã Lupul face parte din basmul Albei—ca—zãpada.
۞
Nazuri, ifose, mofturi.
۞
Lecturi; orã. Faze. Ziare—stil; ed.; raft ...; romanescul; complementare ...; 5 cãrţi. 2/4 (Preda şi Wilde); 4. Ed..
۞
Care a fost solidaritatea IMM—iştilor, când le—a mers bine?
۞
Inautenticitatea omului de azi constã ĩn aceea cã el pledeazã faţã de sine ĩnsuşi—ĩşi pledeazã.
۞
Profesionalitatea.
۞
Conciliul ca dispozitiv şi tonomat de infailibilitate. Pe de altã parte, la conciliarişti, supraevaluarea Vaticanului II şi sfruntata depreciere, desconsiderare a Conciliilor anterioare neconvenabile (v. propunerile absurde ale liberalilor, de coborâre a rangului altor Concilii).
۞
'O sã te evacuez eu.'
Becali, intimidat şi solemn.
۞
Urma decreştinãrii.
۞
'Gogoşica lui tata, da—i muiere ĩn toatã puterea cuvântului.’
۞
Gloatele trãiesc ĩn imitaţie, ĩn copiere, ĩn mimetism servil.
۞
Grilã--Peveril of the Peak (1822), Redgauntlet (1824), The Black Dwarf, Old Mortality, Count Robert of Paris, Castle Dangerous.
Cam 20 de romane.
Vreo cinci serii—‚moşierul’, ‚cruciaţii’, ‚izvoarele benedictine’, ‚cronicile’ (—care sunt nuvele--).
Bineĩnţeles cã Scott şi Twain SUNT CA VERNE—cu toate cã Chesterton subliniase relevanţa inegalitãţii.
Existã ambele aspecte—Chesterton aduce—n discuţie intrinseca inegalitate; şi sugereazã o continuitate, un interes generic.
Cârpãceala—relevatã de scottieni, de la Stevenson la Chesterton.
Ĩnsãilate, descusute.
۞
Alura bizantin—sinistru—ĩngheţatã a ‚prinţului’.
۞
A denunţa zâmbrele accediei.
۞
Altruism.
Sila ... (râsul lui prostesc, chicotitul acela neghiob)—adesea, purtarea lui bovinã, grosolãnia de vitã—deşi mã gândesc la juncanii fermecaţi ai lui Ram—de—tei şi ĩnţeleg cã—s prea aspru cu patrupedele. Un fel de cloncãnit isteric. Adicã, umanitate rudimentar schiţatã, o vagã schiţã.
Pe de altã parte, el ĩncercase sã facã ceva pentru mine.
Un om a cãrui minte existã ĩn acord cu normele artei.
۞
Reformare.
Un ţigan imund; o lichea.
۞
Aprecierea unui neutru, a unui nescoţian şi neprotestant, a unui patriot filolatin şi filoroman.
۞
Risipa.
Risipa cvadruplã.
Cavalerescul; cr..
III:--ed. &no., risipa, ...P. &epopeicul naţional& tabelele, stil, artã, creaţie.
Eseul englezesc.
۞
Moda ca substitut al progresului.
۞
Conciliarismul este o noţiune occidentalã impusã silnic realitãţilor rãsãritene; este un tipar impropriu.
Principalele falacii sunt pe de o parte mecanicismul convocãrilor, de ĩnţelegerea formalã, nemetabolicã, mecanicã, neorganicã [--infailibilitatea cu dinadinsul--]; pe de alta, transferarea noţiunii conciliariste ĩn realitãţile estice.
Conciliarismul referit la viaţa eclezialã esticã aratã o ĩnţelegere deficitarã; conciliarismul ca atare este un fetişism conciliar apãrut relativ tardiv ĩn Occident pentru a contracara monarhismul pontifical.
Estul creştin—dizident sau eretic—nu e conciliarist, cum ĩşi ĩnchipuie apusenii şi cum au ajuns sã se imagineze şi unii teologi schismatici la sugestica vesticilor. Conciliile aparţin unui metabolism, unei vieţi care le triazã. Nu e vorba de --‚sã facem ceva infailibil!’.
Conciliarismul ca deziderat e o utopie ĩnchipuitã de unii occidentali.
۞
Da, Verne, Dumas, Lewis, Scott, Balzac—ĩnsufleţirea, ĩnariparea, ĩnfrigurarea, ĩntremarea.
Cele 6+3+2+3 [primul pas; naraţiunea medievalã; istoria literarã] romane.
2+3=8—3.
Romanescul; ed..
Creaţie.
Creaţia. Vastitate. Amploarea, vastitatea romanescului şi a creaţiei.
Scott, Cooper, Twain, Lang, Stevenson, Chesterton.
Scott—Balzac, Hugo, Dumas, Vigny, Mérimée, Verne. Beyle—se pare, ambivalent—nu duplicitar.
۞
Tatulici crede cã Lupul face parte din basmul Albei—ca—zãpada.
۞
Nazuri, ifose, mofturi.
۞
Lecturi; orã. Faze. Ziare—stil; ed.; raft ...; romanescul; complementare ...; 5 cãrţi. 2/4 (Preda şi Wilde); 4. Ed..
۞
Care a fost solidaritatea IMM—iştilor, când le—a mers bine?
۞
Inautenticitatea omului de azi constã ĩn aceea cã el pledeazã faţã de sine ĩnsuşi—ĩşi pledeazã.
۞
Profesionalitatea.
۞
Conciliul ca dispozitiv şi tonomat de infailibilitate. Pe de altã parte, la conciliarişti, supraevaluarea Vaticanului II şi sfruntata depreciere, desconsiderare a Conciliilor anterioare neconvenabile (v. propunerile absurde ale liberalilor, de coborâre a rangului altor Concilii).
۞
'O sã te evacuez eu.'
Becali, intimidat şi solemn.
۞
Urma decreştinãrii.
۞
'Gogoşica lui tata, da—i muiere ĩn toatã puterea cuvântului.’
۞
Gloatele trãiesc ĩn imitaţie, ĩn copiere, ĩn mimetism servil.
۞
Grilã--Peveril of the Peak (1822), Redgauntlet (1824), The Black Dwarf, Old Mortality, Count Robert of Paris, Castle Dangerous.
Cam 20 de romane.
Vreo cinci serii—‚moşierul’, ‚cruciaţii’, ‚izvoarele benedictine’, ‚cronicile’ (—care sunt nuvele--).
Bineĩnţeles cã Scott şi Twain SUNT CA VERNE—cu toate cã Chesterton subliniase relevanţa inegalitãţii.
Existã ambele aspecte—Chesterton aduce—n discuţie intrinseca inegalitate; şi sugereazã o continuitate, un interes generic.
Cârpãceala—relevatã de scottieni, de la Stevenson la Chesterton.
Ĩnsãilate, descusute.
۞
Alura bizantin—sinistru—ĩngheţatã a ‚prinţului’.
miercuri, 3 iunie 2009
A crede ĩn artã.
Creaţia.
Iorga, Scott, Féval, May sunt pentru mine ca Verne pentru Gracq şi Tournier (şi D. Toma).
A crede ĩn artã—fãrã mute accepţii peiorative.
Demodat.
‚Defectele’.
۞
Forma scurtã, stilul, vlaga scânteietoare, directeţea, originalitatea. Intenţia hedonicã de—a reciti.
۞
Avem de–a face cu un sofism—se constatã de fapt cã Dumas nu vroia sã scrie pastişe dumasiene—se comparã douã formule literare nesincrone—se comparã intenţii, neţinându—se cont de faptul cã prozatorul mai vârstnic nu avea de ales ĩntre douã formule literare concurente—e un anacronism.
۞
Studiez ĩn voie CARAGIALIANA lui Cioculescu, ĩn ultima ed. antumã, fiindcã vreau sã citesc multe lucruri despre Caragiale; existã un soi de originalitate, realã, care constã ĩn a—i da peste nas cu ingeniozitate cititorului—‚Vezi, pe asta n—o vãzuseşi!’—iar aceastã ostentativã şi chiar contondentã originalitate, Cioculescu n—o etala.
Respectiva originalitate epatantã şi teribilistã se—ntâlneşte la Chartier filozoful, la Cãlinescu, uneori şi la Chesterton, ea foloseşte arta butadei şi paradoxurile cele mai deconcertante; dar rostul real al originalitãţii e de corecta şi ĩndruma bunul simţ cu ale lui rezultate uzuale—nu de—a—l desfiinţa.
۞
Clase—marile cãrţi; romane ample, vaste; romane de un format convenabil, apreciabile scurt, mânuibile; gândirea; studiu; un scop; latina; ca scop; transformarea; cadru; salutar; anabolic; avanscena; scuar II; ca rãspuns; autorii .... Aşadar, cam vreo şase clase de lecturi (ilustrativ: Beyle; Camil P.; ziarele; doctrinã; JV, scuar II ..., ed.). A varia.
1/zi.
Oribilul. Abstractul. Izbitorul. Imaginea.
Existã lipsa de originalitate, banalitatea. Existã originalitatea forţatã şi ostentativã, epatantã. Şi existã ‚a treia cale’, originalitatea mai mult ca fapt decât ca intenţie, afabilã şi moderatã.
۞
Am remarcat o trãsãturã curioasã a scrisului lui Cioculescu—nu numai a aceluia despre Caragiale—Cioculescu evitã, cu ironie, sã fie tranşant—fie servind platitudini deliberate şi convenţionalitãţi boante, nesãrate—fie, mai ales, servind echivalentul savant al unor lãlãieli de tergiversare. Tot acestui comportament cam bizar i—aş subscrie de fapt şi moralismul foarte ritos al lui Cioculescu—parcã pentru a dezminţi ironic ceea ce s—ar putea presupune despre el (adicã un gust al bârfei şi un ascuţit cinism).
Impresia e de zeflemea, de strategie literarã, de persiflare. Nimic tranşant, direct—ci sugestii oblice; bineĩnţeles cã existã un farmec imens ĩn asta.
Circulã anecdote despre Cioculescu; dar nu e nevoie sã recurg la ele pentru a nota uzul dublei mãsuri—plãcerea de a etala scãderile lui Matei Caragiale se conjugã cu deprinderea de a escamota pios josniciile tatãlui acestuia—de obicei, ĩnscriindu—le foarte convenabil sub o admitere foarte genericã şi vagã a ‚defectelor’ caragialiene—ceea ce e foarte puţin şi nespecific, comparat cu mojararea pe ĩndelete a neghinei mateine.
La Matei, este un sonor ‚iatã!’; la tatãl sãu, un mormãit ‚mda, mã rog ...’ .
Ca sã revin totuşi, nici Cioculescu ĩnsuşi n—a lãsat altora impresia unui jansenist, ca sã zic aşa, sau pe a unui puritan. Cazul fãcut de erorile lui Matei Caragiale este cam dezagreabil. Eu oi fi ‚parţial’ şi pãrtinitor, fiind demult omul lui Matei, dar cred cã dubla mãsurã a lui Cioculescu este oricum ĩnafara neutralitãţii.
Ĩn altã ordine de idei, Cioculescu e criticul român pe care l—am citit cel mai mult—mai mult decât pe Ibrãileanu, Lovinescu, Zarifopol, Cãlinescu, Manolescu—pe care i—am citit mult (iar dintre strãini, pe Faguet şi Taine).
Ĩntr—o vreme, pe la 21—23 de ani, Cioculescu era unul dintre EROII MEI, ĩmpreunã cu şi ĩn alt fel decât Cãlinescu.
Desigur cã afli mai multe despre Cioculescu citindu—l, decât citind despre el; acesta şi este ‚secretul’ tuturor figurilor de interes pur literar (--spre deosebire de, sã zicem, Take Ionescu sau Bonaparte--).
Reputaţia lui Cioculescu era a unui cinic; ĩnsã chiar fãrã a şti asta, se ghiceşte cã aerul lui de moralizator este parte a unei tachinãri. Pe de altã parte, nu era nici el aşa de coerent pe cât le—o cerea altora. [Un alt mare literat ale cãrui aere şi ĩncruntãri solemne de moralizator şi de propovãduitor puritan, cu varii oţãrâri solemne, contrazic reputaţia sa de hedonist este Ralea.]
۞
Demodat.
Demodarea şi farmecul.
Ĩnafara modei.
۞
A nu vrea nimic. La ce se reduce o viaţã—şi când nu existã nici acest lucru .... Imagine crudã. Ierarhia; a ierarhiza; regula goetheanã—neurmatã. Asezonarea. Nearb..
۞
Unele bucãţi de filologie şi factologie caragialianã (--mai degrabã decât de criticã--).
۞
A ieşi.
Gamã.
Preda; drogurile; drogaţii; AH, Dna. Kelly, snobism, arivism cultural, nãravuri. Kitchcock. Alibi. Silã. Fruntaşii, marii poluatori. Poluarea ĩn economiile mediocre.
۞
Cu ce mã deosebesc de el?
Ce mã diferenţiazã?
۞
Erori de novice.
۞
Expresia scrisã ĩnşealã, e neutrã şi imitativã, nedefinitorie, exclude tocmai miezul personal—mitocãnia personalã, emfaza aceea ruralã—de gospodar ajuns ....
Atâtea cazuri de stridentã malnutriţie culturalã—oameni silindu—se sã consume ceea ce nu li se cuvine.
Ceea ce nu meritã.
Nu voi fi eu ‚mijlocitoarea culturalã’.
۞
Electrizant. Cariera. Capitala. BM.
3 x invidia.
۞
Ideea mea, care e şi a lui Tresmontant şi a Sf. Toma, este disjungibilitatea ştiinţei, faptul cã o datã cu semnificaţia generalã a unei doctrine nu cad—sau nu se susţin—fiecare din componentele ei.
Metafizica patristicã le poate fi predatã necreştinilor, sau necredincioşilor; ceva e mai bun decât nimic—cu condiţia sã fie ĩntr—adevãr ‚ceva’, o unitate cognitivã.
Doctrina e defalcabilã, divizibilã; integrismul e o falsã virtute.
۞
Mama este cea care mi l—a recomandat, la 10 ani, pe Matei Caragiale.
Lecturile de la 13 ani. La 16 ani.
Cioculescu, Chartier, Cãlinescu, Proust, moş Borges, R. Petrescu,
‚89, viniluri.
Literaturã, metafizicã, teologie, istorie, arte, regie; geografia.
Naturale.
Anca.
Sem. VIII.
Sem. IX.
Chartier (filozoful) vorbea nu de inutilitatea criticii literare—ci numai despre inutilitatea celei negative, de demascare, de denunţare—afirmând cã ea e condamnatã la caducitatea a ceea ce denunţã.
Demodat.
Nota originalã.
Cruste.
REMEMBER, citit la 13 ani.
۞
Drum greşit. Scepticism. Ba se poate spune ....
A afirma.
Omul nu poate ‚fi oricum’, arbitrar.
۞
Marile cãrţi—a ciocãni. Experienţa frumuseţii literare.
۞
Manã.
۞
Oare ĩmpodobea, le orna? Dimpotrivã—le menţinea la o expunere neutrã, neornatã—la fel ca Dna. Y..
۞
Am ĩn vedere mai ales cãrţi—nu ipoteze despre om, nu speculaţii vagi şi arbitrare despre cum era omul.
Pogorârea ĩn cârpãcealã.
Remarci despre stil, caracteristici şi procedee, lumea artisticã. Chartier, citat cu respect şi ca autoritate, pentru aprecieri originale, de Vianu şi Cioculescu.
۞
Preambul. Triplul folos:--hedonic, plãcerea, vlaga, ĩnariparea, electrizant;--modularea, stilul, asanarea, formarea—funcţia instructivã;--caracterizarea, aprehendarea specificului, noţiunea obiectivã despre meritele unei arte, progresul cognitiv. Cãrţile care pot exercita aceastã triplã funcţie.
Beyle, Stevenson, Balzac, Sadoveanu, Gib.
Gib, Sadoveanu:--ca Verne la Gracq, ca Balzac la Chartier. Şi, oricum, ierarhizarea nu implicã excludere.
Ĩnsemnata funcţie de modelare a minţii, de redresare a cogniţiei, de redresare şi a stilului. Ca şi unele capodopere ştiinţifice.
A ciocãni.
Autohtonii—vârf; risipa; aventuri, AD; ambele articole; ambele afirmãri ale ĩntâietãţii ...; mari cãrţi.
۞
Fofilarea.
۞
Cum de s—a putut ignora faptul cã Matei Caragiale aparţine de drept romanescului celui mai pur.
Existã şi un romanesc psihologic, cel mai ambiguu.
۞
A ciocãni stilul, meritele artei.
۞
Naturaleţea. Ce e scânteietor, scãpãrãtor scris, electrizant.
۞
Ideile bune sunt cele care nu trebuie pledate, ci se verificã frecvent.
۞
Doughty, Eric Gill, Norman Douglas, Gould,
۞
Transparenţa stilului şi gustarea limbajului. Prostul gust. Pastişele neinspirate (vechiul limbaj bisericesc, MS, MC—pastişe ucigaşe).
۞
Un autor e important pentru creaţiile—nu pentru bârfele şi şarjele lui.
Creaţia.
Iorga, Scott, Féval, May sunt pentru mine ca Verne pentru Gracq şi Tournier (şi D. Toma).
A crede ĩn artã—fãrã mute accepţii peiorative.
Demodat.
‚Defectele’.
۞
Forma scurtã, stilul, vlaga scânteietoare, directeţea, originalitatea. Intenţia hedonicã de—a reciti.
۞
Avem de–a face cu un sofism—se constatã de fapt cã Dumas nu vroia sã scrie pastişe dumasiene—se comparã douã formule literare nesincrone—se comparã intenţii, neţinându—se cont de faptul cã prozatorul mai vârstnic nu avea de ales ĩntre douã formule literare concurente—e un anacronism.
۞
Studiez ĩn voie CARAGIALIANA lui Cioculescu, ĩn ultima ed. antumã, fiindcã vreau sã citesc multe lucruri despre Caragiale; existã un soi de originalitate, realã, care constã ĩn a—i da peste nas cu ingeniozitate cititorului—‚Vezi, pe asta n—o vãzuseşi!’—iar aceastã ostentativã şi chiar contondentã originalitate, Cioculescu n—o etala.
Respectiva originalitate epatantã şi teribilistã se—ntâlneşte la Chartier filozoful, la Cãlinescu, uneori şi la Chesterton, ea foloseşte arta butadei şi paradoxurile cele mai deconcertante; dar rostul real al originalitãţii e de corecta şi ĩndruma bunul simţ cu ale lui rezultate uzuale—nu de—a—l desfiinţa.
۞
Clase—marile cãrţi; romane ample, vaste; romane de un format convenabil, apreciabile scurt, mânuibile; gândirea; studiu; un scop; latina; ca scop; transformarea; cadru; salutar; anabolic; avanscena; scuar II; ca rãspuns; autorii .... Aşadar, cam vreo şase clase de lecturi (ilustrativ: Beyle; Camil P.; ziarele; doctrinã; JV, scuar II ..., ed.). A varia.
1/zi.
Oribilul. Abstractul. Izbitorul. Imaginea.
Existã lipsa de originalitate, banalitatea. Existã originalitatea forţatã şi ostentativã, epatantã. Şi existã ‚a treia cale’, originalitatea mai mult ca fapt decât ca intenţie, afabilã şi moderatã.
۞
Am remarcat o trãsãturã curioasã a scrisului lui Cioculescu—nu numai a aceluia despre Caragiale—Cioculescu evitã, cu ironie, sã fie tranşant—fie servind platitudini deliberate şi convenţionalitãţi boante, nesãrate—fie, mai ales, servind echivalentul savant al unor lãlãieli de tergiversare. Tot acestui comportament cam bizar i—aş subscrie de fapt şi moralismul foarte ritos al lui Cioculescu—parcã pentru a dezminţi ironic ceea ce s—ar putea presupune despre el (adicã un gust al bârfei şi un ascuţit cinism).
Impresia e de zeflemea, de strategie literarã, de persiflare. Nimic tranşant, direct—ci sugestii oblice; bineĩnţeles cã existã un farmec imens ĩn asta.
Circulã anecdote despre Cioculescu; dar nu e nevoie sã recurg la ele pentru a nota uzul dublei mãsuri—plãcerea de a etala scãderile lui Matei Caragiale se conjugã cu deprinderea de a escamota pios josniciile tatãlui acestuia—de obicei, ĩnscriindu—le foarte convenabil sub o admitere foarte genericã şi vagã a ‚defectelor’ caragialiene—ceea ce e foarte puţin şi nespecific, comparat cu mojararea pe ĩndelete a neghinei mateine.
La Matei, este un sonor ‚iatã!’; la tatãl sãu, un mormãit ‚mda, mã rog ...’ .
Ca sã revin totuşi, nici Cioculescu ĩnsuşi n—a lãsat altora impresia unui jansenist, ca sã zic aşa, sau pe a unui puritan. Cazul fãcut de erorile lui Matei Caragiale este cam dezagreabil. Eu oi fi ‚parţial’ şi pãrtinitor, fiind demult omul lui Matei, dar cred cã dubla mãsurã a lui Cioculescu este oricum ĩnafara neutralitãţii.
Ĩn altã ordine de idei, Cioculescu e criticul român pe care l—am citit cel mai mult—mai mult decât pe Ibrãileanu, Lovinescu, Zarifopol, Cãlinescu, Manolescu—pe care i—am citit mult (iar dintre strãini, pe Faguet şi Taine).
Ĩntr—o vreme, pe la 21—23 de ani, Cioculescu era unul dintre EROII MEI, ĩmpreunã cu şi ĩn alt fel decât Cãlinescu.
Desigur cã afli mai multe despre Cioculescu citindu—l, decât citind despre el; acesta şi este ‚secretul’ tuturor figurilor de interes pur literar (--spre deosebire de, sã zicem, Take Ionescu sau Bonaparte--).
Reputaţia lui Cioculescu era a unui cinic; ĩnsã chiar fãrã a şti asta, se ghiceşte cã aerul lui de moralizator este parte a unei tachinãri. Pe de altã parte, nu era nici el aşa de coerent pe cât le—o cerea altora. [Un alt mare literat ale cãrui aere şi ĩncruntãri solemne de moralizator şi de propovãduitor puritan, cu varii oţãrâri solemne, contrazic reputaţia sa de hedonist este Ralea.]
۞
Demodat.
Demodarea şi farmecul.
Ĩnafara modei.
۞
A nu vrea nimic. La ce se reduce o viaţã—şi când nu existã nici acest lucru .... Imagine crudã. Ierarhia; a ierarhiza; regula goetheanã—neurmatã. Asezonarea. Nearb..
۞
Unele bucãţi de filologie şi factologie caragialianã (--mai degrabã decât de criticã--).
۞
A ieşi.
Gamã.
Preda; drogurile; drogaţii; AH, Dna. Kelly, snobism, arivism cultural, nãravuri. Kitchcock. Alibi. Silã. Fruntaşii, marii poluatori. Poluarea ĩn economiile mediocre.
۞
Cu ce mã deosebesc de el?
Ce mã diferenţiazã?
۞
Erori de novice.
۞
Expresia scrisã ĩnşealã, e neutrã şi imitativã, nedefinitorie, exclude tocmai miezul personal—mitocãnia personalã, emfaza aceea ruralã—de gospodar ajuns ....
Atâtea cazuri de stridentã malnutriţie culturalã—oameni silindu—se sã consume ceea ce nu li se cuvine.
Ceea ce nu meritã.
Nu voi fi eu ‚mijlocitoarea culturalã’.
۞
Electrizant. Cariera. Capitala. BM.
3 x invidia.
۞
Ideea mea, care e şi a lui Tresmontant şi a Sf. Toma, este disjungibilitatea ştiinţei, faptul cã o datã cu semnificaţia generalã a unei doctrine nu cad—sau nu se susţin—fiecare din componentele ei.
Metafizica patristicã le poate fi predatã necreştinilor, sau necredincioşilor; ceva e mai bun decât nimic—cu condiţia sã fie ĩntr—adevãr ‚ceva’, o unitate cognitivã.
Doctrina e defalcabilã, divizibilã; integrismul e o falsã virtute.
۞
Mama este cea care mi l—a recomandat, la 10 ani, pe Matei Caragiale.
Lecturile de la 13 ani. La 16 ani.
Cioculescu, Chartier, Cãlinescu, Proust, moş Borges, R. Petrescu,
‚89, viniluri.
Literaturã, metafizicã, teologie, istorie, arte, regie; geografia.
Naturale.
Anca.
Sem. VIII.
Sem. IX.
Chartier (filozoful) vorbea nu de inutilitatea criticii literare—ci numai despre inutilitatea celei negative, de demascare, de denunţare—afirmând cã ea e condamnatã la caducitatea a ceea ce denunţã.
Demodat.
Nota originalã.
Cruste.
REMEMBER, citit la 13 ani.
۞
Drum greşit. Scepticism. Ba se poate spune ....
A afirma.
Omul nu poate ‚fi oricum’, arbitrar.
۞
Marile cãrţi—a ciocãni. Experienţa frumuseţii literare.
۞
Manã.
۞
Oare ĩmpodobea, le orna? Dimpotrivã—le menţinea la o expunere neutrã, neornatã—la fel ca Dna. Y..
۞
Am ĩn vedere mai ales cãrţi—nu ipoteze despre om, nu speculaţii vagi şi arbitrare despre cum era omul.
Pogorârea ĩn cârpãcealã.
Remarci despre stil, caracteristici şi procedee, lumea artisticã. Chartier, citat cu respect şi ca autoritate, pentru aprecieri originale, de Vianu şi Cioculescu.
۞
Preambul. Triplul folos:--hedonic, plãcerea, vlaga, ĩnariparea, electrizant;--modularea, stilul, asanarea, formarea—funcţia instructivã;--caracterizarea, aprehendarea specificului, noţiunea obiectivã despre meritele unei arte, progresul cognitiv. Cãrţile care pot exercita aceastã triplã funcţie.
Beyle, Stevenson, Balzac, Sadoveanu, Gib.
Gib, Sadoveanu:--ca Verne la Gracq, ca Balzac la Chartier. Şi, oricum, ierarhizarea nu implicã excludere.
Ĩnsemnata funcţie de modelare a minţii, de redresare a cogniţiei, de redresare şi a stilului. Ca şi unele capodopere ştiinţifice.
A ciocãni.
Autohtonii—vârf; risipa; aventuri, AD; ambele articole; ambele afirmãri ale ĩntâietãţii ...; mari cãrţi.
۞
Fofilarea.
۞
Cum de s—a putut ignora faptul cã Matei Caragiale aparţine de drept romanescului celui mai pur.
Existã şi un romanesc psihologic, cel mai ambiguu.
۞
A ciocãni stilul, meritele artei.
۞
Naturaleţea. Ce e scânteietor, scãpãrãtor scris, electrizant.
۞
Ideile bune sunt cele care nu trebuie pledate, ci se verificã frecvent.
۞
Doughty, Eric Gill, Norman Douglas, Gould,
۞
Transparenţa stilului şi gustarea limbajului. Prostul gust. Pastişele neinspirate (vechiul limbaj bisericesc, MS, MC—pastişe ucigaşe).
۞
Un autor e important pentru creaţiile—nu pentru bârfele şi şarjele lui.
Nouã cãrţi interpuse [‚la distanţã de nouã cãrţi’]—discreta, secreta fervoare literarã—la prima vedere vs. la o examinare aparte—H de B, Beyle, LNT, CD, Titel, Gib, Scott, Sadoveanu, James, Kipling, Keats, Bloy, Cehov, Dostoievski, Calvino şi cãrţile calviniene, Poe—infinit hedonic—ĩn favoarea asimetriilor fireşti şi a viului—nu ĩnainte de nouã cãrţi—ca ‚burduf’—unele amuzamente superioare—demodat—firesc—sub semnul lui deocamd.—de unde, cu ce ĩncep—nearb.—un prim orizont—A.: romanele de aventuri, neokantianul francez şi ‚Bouvard’—faze—noutatea, a afla—‚una şi una’—a beneficia când existã faptul receptivitãţii şi al poftei—o primã citire e numai preambulul--sentimentul nefalsificat al apropierii de un vast, impozant monument—reala plãcere—discreţia—cãrţile mai degrabã amicale; reala insaţiabilitate literarã.
Risipa.
Risipa cvadruplã.
Cavalerescul— ¾ ; cel puţin 2/4—aşadar: 5—6 din opt.
Corvoadã.
∞
8+6. A pretinde atmosfera, senzaţia, emoţia. Contact anteic şi necesar, binefãcãtor, nu corvoadã—ci nesaţ, plãcere, poftã. Lampedusian. Totul, firesc, nimic crispat, silnic, silit, balast. Deprinderi. Ascendere.
Chipul. Demodat. Afectuos, ton borgesian. Modularea. A ĩmi explica; nu prin bruscheţe ,ci prin fermitate, moderaţie. Nivelul—Gracq şi Beyle; triada; a şti bine o carte ....
Lamb; ca MC—cei vreo trei francezi ....
A concepe mai binele şi ameliorarea.
Cãrţile cu adevãrat originale. Romane vaste. Romane—lume. Creaţia.
Risipa.
Risipa cvadruplã.
Cavalerescul— ¾ ; cel puţin 2/4—aşadar: 5—6 din opt.
Corvoadã.
∞
8+6. A pretinde atmosfera, senzaţia, emoţia. Contact anteic şi necesar, binefãcãtor, nu corvoadã—ci nesaţ, plãcere, poftã. Lampedusian. Totul, firesc, nimic crispat, silnic, silit, balast. Deprinderi. Ascendere.
Chipul. Demodat. Afectuos, ton borgesian. Modularea. A ĩmi explica; nu prin bruscheţe ,ci prin fermitate, moderaţie. Nivelul—Gracq şi Beyle; triada; a şti bine o carte ....
Lamb; ca MC—cei vreo trei francezi ....
A concepe mai binele şi ameliorarea.
Cãrţile cu adevãrat originale. Romane vaste. Romane—lume. Creaţia.
Imagini ale plãcerii literare directe, imediate.
4 x Balzac; 5 x Stendhal; 2 x Tolstoi; 3 x Dickens; 3 x Scott; 3 x Weyman; Titel, Gib, Sadoveanu, James, Kipling, Keats, Bloy, Cehov, Dostoievski, Calvino, Poe, ‚Halimaua’, cãrţile calviniene, Meredith, Flaubert, 3 x Chesterton, Stevenson, Tournier, Gracq, Dna. Yourcenar, Dumas, Turgheniev, neovictorianul, Homer, Tacit, Tit Liviu, Platon, Plutarh, olteanul, Boswell, Melville, Joyce, Burton şi Coleridge; arta plenarã.
Trei romancieri, un eseist, doi dramaturgi.
Patru cãrţi ale athoniţilor; Isaac, Varsanufie, Dorotei, Patericul.
Raft—Twain, Kafka, James, nuveliştii americani, Trollope. Umoriştii. Triada. Anticii. Nonagenara din Connecticut;
Gracq; Alain [=Chartier], Lampedusa, Lang, Stevenson, Wilde, Lamb, Hazlitt, cele şase cãrţi ‚ale lui’ Davenport, cele trei cãrţi ale aceluiaşi; Dnele. Fitzgerald şi Ozick,
A testa.
A tãrãgãna.
Nenecesar—surplus de lepãdat.
Cei cinci colonizatori (un englez, un american, doi ruşi, un francez).
Se confruntã nu edicte—ci experienţe şi aprecieri.
Existenţial.
Nu corvoadã, silnic.
[--54 cãrţi--]
۞
Ĩnsã discret, fãrã tam—tam, fãrã trâmbiţare, strecurat, fofilat.
۞
'Ĩn real' vs. 'ĩn aer', 'ĩn abstract'.
۞
Antilivresc.
۞
Confruntarea cu mizeriile, mizeria, deficienţele.
Confruntarea directã cu mizeriile—fãrã a drapa—fãrã isterizare.
۞
Reuşita lui Verne (--şi, poate, Laurie, Dumas, Scott, Weyman, Féval, Asimov--) a fost aceea de a fi un mare povestitor, de a ajunge la o reuşitã a povestirii, şi de a crea ceva ca Halimaua. Scopul de a amuza şi desfãta prin povestire.
Toate vin cumva din basm—din plãcerea naraţiunii—şi din epopeea romanescã anticã.
۞
Plãcere indirectã, prin delegaţie, prin procurã, intermediatã.
۞
Cadru.
Nu a iubi sub aspectul de urât, de tern—nu aşa cum e dat, neoriginal, tendenţios, ca urât.
Crisparea.
۞
Pe de altã parte, lumea unui roman, universul unui roman vast, poliedric.
۞
Cârpãcealã.
۞
Francheţe de gentleman—AP, franc, tãios.
TH.
TH şi ‚Narnia’.
Ritm—azi (joi). Tel..
Ceea ce emoţionant, mişcãtor ĩn relaţia cu lumea unei cãrţi.
Ferm.
Fermitate.
Aiureli. Zâmbre.
Poezia lecturii.
Latura ‚popularã’.
Tabelul—ieri—orã.Noi carnete.
Umorişti, eseişti, dramaturgi, poeţi, critici.
۞
Milã.
Pensie.
Sechele.
Demodat.
Deprinderi.
Pe potriva ....
Augias.
Staul.
Dozã; decis. Vai, concludent.
A testa. Necomplice, neconcesiv. Tãios.
Farmec, nespusul, logica ascunsã. Nu e reducţionism—ci, dimpotrivã, progres spre plenitudine.
Risipa.
Risipa cvadruplã.
No., ..., P.; şanse. Risipa.
۞
Arta de a povesti.
Falsã cunoaştere.
Cãrţi originale, remarcabile.
Ca Villiers—liga.
Ritm—ieri (joi).
Ca scop.
Antilivresc.
Decis.
Inapt de simplisme.
Savanta.
Câteva filme esteuropene, câteva ecranizãri. Accente.
۞
M—am trezit cã dezaprob exact lucrurile care cinefilului american avizat ĩi plãcuserã:--ca distribuţia, ambientul, muzica, dramatica mundanã ....
۞
Ĩnariparea, ĩnariparea fantaziei, aventurosul metafizic—sau nu ....
۞
Sem. IX, seriale, TV, eu.
۞
Mai bine.
Binele (literar).
Atmosfera—şi notele de atmosferã.
Ambiţia epopeicului naţional.
۞
Decolmatarea minţii, originalitatea receptivitãţii, gustul experienţei.
۞
Iasca, cremenea, experienţa acoperitã de slinul, de cocleala unei mute vrãjmãşii, a unei porniri privative, de cocleala urii secrete, nespuse.
Nimic nu poate substitui viaţa.
A invidia plãcerea altuia (no. 1, sau no. 4, sau Episcopul).
A—şi regãsi parametrii.
۞
A porni de la viociunea minţii.
Purificarea receptivitãţii.
۞
Exclusiv filme care mã meritã.
۞
Modelul meu de medalion despre un serial.
۞
‚Prima reacţie’ e şi cea irelevantã, infrapersonalã.
۞
Lasã impresia de a fi mai ales negativ, strepezit şi bodogãnitor, veşnic indignat; deasemeni, cârcotaş şi arbitrar, şicanator; iar când e vorba sã laude, eliptic, laconic, chiar crispat, pãrãsit de limbuţie, telegrafic, monosilabic, neinspirat, ĩn panã de argumente, prea scurt.
De fapt, confruntând, l—am gãsit mai degrabã ĩngãduitor şi concesiv; iar de lãudat nu laudã chiar aşa rar pe cât ar putea lãsa impresia.
Lucruri pe care eu le gãsesc proaste, lui i se par pasabile.
Mai e şi un avizat şi mare consumator de TV.
"Here Come the Brides" (1968), "The Avengers" (1961), "Children of Dune" (2003), "Close & True" (2000), The Day of the Triffids (1981), "The Omega Factor" (1979), "Pennies from Heaven" (1978), "Quatermass and the Pit" (1958), "To Serve Them All My Days" (1980), "Ultraviolet" (1998).
Inanalizabilul.
‚The writers should have read some O. Henry first, or watched some of the old Alfred Hitchcock shows’.
۞
Biblioteci. Gradual.
Nu e vorba de a avea prejudecãţi câteodatã—ci de a le avea ĩntotdeauna.
Machism ‚teologic’ gãunos, stupid.
۞
Diferenţa ĩntre rolul TV al lui Willis şi TOATE CELELALTE roluri ĩn comedii este aceea cã la TV Willis nu era ‚numai’ amuzant—ci şi aiurit, zãpãcit—pe când ĩn filme nu mai e aşa—chiar ĩn comedii, Willis e blazat, dur, hârşit, etc.. Singura comedie a lui Rourke tot un rol de zãpãcit amuzant propune—ca ‚Heffernan’. Celelalte roluri nu sunt doar bine sau rãu scrise—ci şi altfel de roluri, natura lor e cea greşitã—adicã neinteresantã.
Nu e vorba de a şabloniza; ci de un anume fel de roluri comice.
La ‚Heffernan’ ca şi la Willis, Rourke, Newman, Brando nu mã intereseazã sã reia acelaşi rol—ci sã se ĩnscrie de fapt ĩn aceeaşi categorie de personaje.
۞
Decis. Dozã. Bucurie. Cam inapetent.
Cârpãcealã.
۞
Bolile imateriale seamãnã mult cu cele fizice—se contracteazã aproape instantaneu, se vindecã exasperant de ĩncet .... Vanitatea, etc..
۞
‚Six months of re-reading slambang Doc Savage and the Avenger books’.
۞
Stofa de povestitor; creaţie; emoţie. Ideea este cã poţi fi un mare povestitor fãrã aptitudini de creaţie; de aici, ‚sãrãcia’, sau linearitatea povestirii. Povestirea ca atare poate fi reuşitã şi ĩn absenţa creaţiei.
4 x Balzac; 5 x Stendhal; 2 x Tolstoi; 3 x Dickens; 3 x Scott; 3 x Weyman; Titel, Gib, Sadoveanu, James, Kipling, Keats, Bloy, Cehov, Dostoievski, Calvino, Poe, ‚Halimaua’, cãrţile calviniene, Meredith, Flaubert, 3 x Chesterton, Stevenson, Tournier, Gracq, Dna. Yourcenar, Dumas, Turgheniev, neovictorianul, Homer, Tacit, Tit Liviu, Platon, Plutarh, olteanul, Boswell, Melville, Joyce, Burton şi Coleridge; arta plenarã.
Trei romancieri, un eseist, doi dramaturgi.
Patru cãrţi ale athoniţilor; Isaac, Varsanufie, Dorotei, Patericul.
Raft—Twain, Kafka, James, nuveliştii americani, Trollope. Umoriştii. Triada. Anticii. Nonagenara din Connecticut;
Gracq; Alain [=Chartier], Lampedusa, Lang, Stevenson, Wilde, Lamb, Hazlitt, cele şase cãrţi ‚ale lui’ Davenport, cele trei cãrţi ale aceluiaşi; Dnele. Fitzgerald şi Ozick,
A testa.
A tãrãgãna.
Nenecesar—surplus de lepãdat.
Cei cinci colonizatori (un englez, un american, doi ruşi, un francez).
Se confruntã nu edicte—ci experienţe şi aprecieri.
Existenţial.
Nu corvoadã, silnic.
[--54 cãrţi--]
۞
Ĩnsã discret, fãrã tam—tam, fãrã trâmbiţare, strecurat, fofilat.
۞
'Ĩn real' vs. 'ĩn aer', 'ĩn abstract'.
۞
Antilivresc.
۞
Confruntarea cu mizeriile, mizeria, deficienţele.
Confruntarea directã cu mizeriile—fãrã a drapa—fãrã isterizare.
۞
Reuşita lui Verne (--şi, poate, Laurie, Dumas, Scott, Weyman, Féval, Asimov--) a fost aceea de a fi un mare povestitor, de a ajunge la o reuşitã a povestirii, şi de a crea ceva ca Halimaua. Scopul de a amuza şi desfãta prin povestire.
Toate vin cumva din basm—din plãcerea naraţiunii—şi din epopeea romanescã anticã.
۞
Plãcere indirectã, prin delegaţie, prin procurã, intermediatã.
۞
Cadru.
Nu a iubi sub aspectul de urât, de tern—nu aşa cum e dat, neoriginal, tendenţios, ca urât.
Crisparea.
۞
Pe de altã parte, lumea unui roman, universul unui roman vast, poliedric.
۞
Cârpãcealã.
۞
Francheţe de gentleman—AP, franc, tãios.
TH.
TH şi ‚Narnia’.
Ritm—azi (joi). Tel..
Ceea ce emoţionant, mişcãtor ĩn relaţia cu lumea unei cãrţi.
Ferm.
Fermitate.
Aiureli. Zâmbre.
Poezia lecturii.
Latura ‚popularã’.
Tabelul—ieri—orã.Noi carnete.
Umorişti, eseişti, dramaturgi, poeţi, critici.
۞
Milã.
Pensie.
Sechele.
Demodat.
Deprinderi.
Pe potriva ....
Augias.
Staul.
Dozã; decis. Vai, concludent.
A testa. Necomplice, neconcesiv. Tãios.
Farmec, nespusul, logica ascunsã. Nu e reducţionism—ci, dimpotrivã, progres spre plenitudine.
Risipa.
Risipa cvadruplã.
No., ..., P.; şanse. Risipa.
۞
Arta de a povesti.
Falsã cunoaştere.
Cãrţi originale, remarcabile.
Ca Villiers—liga.
Ritm—ieri (joi).
Ca scop.
Antilivresc.
Decis.
Inapt de simplisme.
Savanta.
Câteva filme esteuropene, câteva ecranizãri. Accente.
۞
M—am trezit cã dezaprob exact lucrurile care cinefilului american avizat ĩi plãcuserã:--ca distribuţia, ambientul, muzica, dramatica mundanã ....
۞
Ĩnariparea, ĩnariparea fantaziei, aventurosul metafizic—sau nu ....
۞
Sem. IX, seriale, TV, eu.
۞
Mai bine.
Binele (literar).
Atmosfera—şi notele de atmosferã.
Ambiţia epopeicului naţional.
۞
Decolmatarea minţii, originalitatea receptivitãţii, gustul experienţei.
۞
Iasca, cremenea, experienţa acoperitã de slinul, de cocleala unei mute vrãjmãşii, a unei porniri privative, de cocleala urii secrete, nespuse.
Nimic nu poate substitui viaţa.
A invidia plãcerea altuia (no. 1, sau no. 4, sau Episcopul).
A—şi regãsi parametrii.
۞
A porni de la viociunea minţii.
Purificarea receptivitãţii.
۞
Exclusiv filme care mã meritã.
۞
Modelul meu de medalion despre un serial.
۞
‚Prima reacţie’ e şi cea irelevantã, infrapersonalã.
۞
Lasã impresia de a fi mai ales negativ, strepezit şi bodogãnitor, veşnic indignat; deasemeni, cârcotaş şi arbitrar, şicanator; iar când e vorba sã laude, eliptic, laconic, chiar crispat, pãrãsit de limbuţie, telegrafic, monosilabic, neinspirat, ĩn panã de argumente, prea scurt.
De fapt, confruntând, l—am gãsit mai degrabã ĩngãduitor şi concesiv; iar de lãudat nu laudã chiar aşa rar pe cât ar putea lãsa impresia.
Lucruri pe care eu le gãsesc proaste, lui i se par pasabile.
Mai e şi un avizat şi mare consumator de TV.
"Here Come the Brides" (1968), "The Avengers" (1961), "Children of Dune" (2003), "Close & True" (2000), The Day of the Triffids (1981), "The Omega Factor" (1979), "Pennies from Heaven" (1978), "Quatermass and the Pit" (1958), "To Serve Them All My Days" (1980), "Ultraviolet" (1998).
Inanalizabilul.
‚The writers should have read some O. Henry first, or watched some of the old Alfred Hitchcock shows’.
۞
Biblioteci. Gradual.
Nu e vorba de a avea prejudecãţi câteodatã—ci de a le avea ĩntotdeauna.
Machism ‚teologic’ gãunos, stupid.
۞
Diferenţa ĩntre rolul TV al lui Willis şi TOATE CELELALTE roluri ĩn comedii este aceea cã la TV Willis nu era ‚numai’ amuzant—ci şi aiurit, zãpãcit—pe când ĩn filme nu mai e aşa—chiar ĩn comedii, Willis e blazat, dur, hârşit, etc.. Singura comedie a lui Rourke tot un rol de zãpãcit amuzant propune—ca ‚Heffernan’. Celelalte roluri nu sunt doar bine sau rãu scrise—ci şi altfel de roluri, natura lor e cea greşitã—adicã neinteresantã.
Nu e vorba de a şabloniza; ci de un anume fel de roluri comice.
La ‚Heffernan’ ca şi la Willis, Rourke, Newman, Brando nu mã intereseazã sã reia acelaşi rol—ci sã se ĩnscrie de fapt ĩn aceeaşi categorie de personaje.
۞
Decis. Dozã. Bucurie. Cam inapetent.
Cârpãcealã.
۞
Bolile imateriale seamãnã mult cu cele fizice—se contracteazã aproape instantaneu, se vindecã exasperant de ĩncet .... Vanitatea, etc..
۞
‚Six months of re-reading slambang Doc Savage and the Avenger books’.
۞
Stofa de povestitor; creaţie; emoţie. Ideea este cã poţi fi un mare povestitor fãrã aptitudini de creaţie; de aici, ‚sãrãcia’, sau linearitatea povestirii. Povestirea ca atare poate fi reuşitã şi ĩn absenţa creaţiei.
Semnul negreşelnic al prostiei slinoase este rezistenţa şi chiar ostilitatea faţã de o povestire bunã; observaţi numai câţi ghiorlani simt o ĩmpotrivire instinctivã şi morocãnoasã faţã de povestire. De ce? Fiindcã povestirea e artã, atâta farmec, ordine, logicã, mãsurã. De ce? Pentru cã ghiorlanii detestã aceste ĩnsuşiri; nu le pot suferi.
Nu e adevãrat cã o povestire bunã—un lucru bine povestit—e irezistibilã; nu e. Ghiorlanii ĩi vor rezista mereu.
Nu e adevãrat cã o povestire bunã—un lucru bine povestit—e irezistibilã; nu e. Ghiorlanii ĩi vor rezista mereu.
Preda are dreptate, poporul român poate fi definit şi drept poporul care l—a urât şi hulit pe Coposu.
Mecanismul urii, spune Ungureanu.
۞
Contemporanii nici nu i—au vãzut statura ĩntreagã, anvergura, carura, altitudinea; erau prea de—aproape.
Contemporanii nu l—au vãzut, nu l—au ghicit cât era de mare.
۞
Acelaşi raţionament selectiv ar fi valabil pentru Hugo, Goethe, ca sã nu mai vorbim de Cezar P., etc..
Balastul celor mari, lestul, neghina, surplusul, prisosul.
۞
Vast studiu; ambiţii.
۞
A oferi nu vorbe, ci fapte.
۞
Azi—marţi—200 €.
4 x 50 €.
۞
Culegerile—3+1+1 culegeri, şi studiul amplu.
3 x cãrţile. 4 faze. Romanesc. Romanescul—joia. Romanescul& basme; ed..
۞
De listat—vârf, pe alese. Experienţa. Ora.
۞
'80 de sãptãmâni ĩn balon' (Badea, despre nacelã).
۞
Noimã are numai prin singularitate.
۞
Hãu de abrutizare.
Mecanismul urii, spune Ungureanu.
۞
Contemporanii nici nu i—au vãzut statura ĩntreagã, anvergura, carura, altitudinea; erau prea de—aproape.
Contemporanii nu l—au vãzut, nu l—au ghicit cât era de mare.
۞
Acelaşi raţionament selectiv ar fi valabil pentru Hugo, Goethe, ca sã nu mai vorbim de Cezar P., etc..
Balastul celor mari, lestul, neghina, surplusul, prisosul.
۞
Vast studiu; ambiţii.
۞
A oferi nu vorbe, ci fapte.
۞
Azi—marţi—200 €.
4 x 50 €.
۞
Culegerile—3+1+1 culegeri, şi studiul amplu.
3 x cãrţile. 4 faze. Romanesc. Romanescul—joia. Romanescul& basme; ed..
۞
De listat—vârf, pe alese. Experienţa. Ora.
۞
'80 de sãptãmâni ĩn balon' (Badea, despre nacelã).
۞
Noimã are numai prin singularitate.
۞
Hãu de abrutizare.
Articolele admirabile ale lui Lang ne sugereazã ideea cã trebuie sã meriţi—sã ajungi sã meriţi—sã scrii aşa ceva. Nu se poate trişa. E vorba despre a merita sã scrii asemenea lucruri—a fi existenţial calificat.
۞
Versuri, poezie, liricã, epicã, naraţie, lirism, dramã.
Creaţie.
Cei vechi ştiau cã autorii epopeilor sunt poeţi şi nu sunt lirici ci epici.
۞
Artiştii de azi se vor admiraţi pentru intenţii, nu pentru realizãri.
Adesea discuţiile sunt fundamental false—se discutã despre principiul procedeelor, nu despre reuşita sau eşecul particular.
۞
Shorthouse, Hawthorne, Melville; Stevenson; Lang. Dumas. James a greşit faţã de literatura naţionalã ĩn acelaşi fel ca şi Lovinescu—ţintind prea sus ĩn aprecierile lui.
Vâna calvinistã la americani. Fatalism—şi, deodatã, capitularea, universalismul, laxitatea, lãbãrţarea placidã.
۞
HECĂL ŞI GECĂL, spune oligofrenul Tãnase.
۞
Delay, Selye, O’Neill, Michelet, Şolohov,
۞
‚Frank was that philosopher who most projected a transcendent peace. Where Berdyaev might shake his fist, there was measured calm, a luminosity seemingly beyond all sorrow’.
۞
Cele câteva cãrţi filozofice—nu pentru joacã—ci pentru viaţã, reflecţie, ĩndreptare şi gândire.
۞
‚if Heidegger was a modern philosopher who read the presocratics perhaps onecould say Frank was a presocratic philosopher who read Martin Heidegger’.
Sigrist, fantazia, Howard, cãrţile pentru copii, distilare, expresie distilatã, Ralea, fantazia.
۞
Edward Felipe recomandã THE RETURN OF TARZAN, THE BEASTS OF TARZAN, THE SON OF TARZAN, JEWELS OF OPAR, JUNGLE TALES OF TARZAN, TARZAN THE TERRIBLE, TARZAN AND THE GOLDEN LION, TARZAN AND THE ANT MEN, TARZAN, LORD OF THE JUNGLE, TARZAN AND THE LOST EMPIRE, TARZAN AT THE EARTH`S CORE, TARZAN`S QUEST ,TARZAN AND THE "FOREIGN LEGION". Ca transfuzii de viaţã intelectualã.
Felipe spune cã greşelile sunt ĩnãuntrul seriei—nu seria ĩn ansamblu.
Este concludent cã un om inteligent, ager şi care scrie bine gãseşte ceva de admirat ĩn aceste lucruri.
DOX, ’91—’93, Salgari, ed., HS.
Nedescurajat de balast—ca şi cei doi admiratori ai lui Reade .... No., avizat, a freca; exemplarele.
A face aşa şi pentru Rabelais, Arghezi, ca şi despre scrierile episodice.
Felipe concluzioneazã cã a gãsit una—douã cãrţi Tarzan proaste de tot.
‚My favorite group of stories start around TARZAN THE UNTAMED and end around TARZAN AND THE ANT MEN’.
‘From roughly TARZAN AND THE JEWELS OF OPAR to TARZAN AND THE ANT MEN, Burroughs had developed his writing style into something clear and flexible, while keeping the dignified formality of his earliest work. His concept of Tarzan as a complex man with a fully realized supporting cast was in full use, things which would be sorely missed in the second half of the series. And he had not yet become as bitter and filled with dislike of humanity in this period as he later showed’.
‘Although the books in the second half of the series don't feature much of the creative enthusiasm or inventiveness Edgar Rice Burroughs showed in the first dozen, each usually has a few good points that make it worth reading at least once for a pulp fan. Two or three of the books are completely hopeless drags, of course, and there is a LOT of repetition from the early stories, hey, that's true of most any pulp series’.
Asta şi aşteptam, nãdãjduiam de la el.
IV:--4 x ...;ŞC, Pleşu; RK.
۞
‚The Tarzan series peaked about halfway through; after TARZAN AND THE ANT MEN, Burroughs dropped our hero`s family as though they had never existed and grudgingly cranked out a repetitive number of books where the Apeman stumbled upon paired warring cities of lost civilizations. None of these books are completely hopeless or unreadable*, but compared to, say, TARZAN THE TERRIBLE or TARZAN AND THE JEWELS OF OPAR, they are limp and unexciting’.
۞
A face, nu a cotcodãci vanitos.
۞
‚Had Beckett read only Dante, Milton, Swift and Johnson (odd that Donoghue does not include Shakespeare and Joyce), and read them deeply and across a lifetime, he would qualify as "immensely learned." Of course, Beckett didn’t stop there’.
۞
Un critic va ĩnnoi ca un poet—nu ca un inginer—el nu ‚aduce’ tehnologii care sã le—nlocuiascã pe cele perimate.
۞
Nişte bucãţi sfâşietoare, din viaţã, nişte imagini aparte, ĩntr—o naraţiune de aventuri. Efect formidabil. Brusc, ceva trãit şi real.
۞
Cine nu face nimic, n—are vreme de nimic.
Reticenţa.
۞
'But you have read "She," and you have read all Cooper's, and Marryat's, and Mr. Stevenson's books, and "Tom Sawyer," and "Huckleberry Finn," several times. So have I, and am quite ready to begin again. But, to my mind, books about "Red Indians" have always seemed much the most interesting’.
۞
Profunda mea simpatie pentru anglicanism, pentru anglicanismul filoroman, e o chestiune de temperament; nu de doctrinã, de idei, ci de temperament.
۞
Puţin dintr—un singur lucru. Nici mult din puţine, nici puţin din multe—ci puţin din puţin.
Cârpãcealã.
Imaginea: ‚97; carnet.
۞
Platon; Tacit, Titus Livius, Plutarh, Cicero; Herodot, Tucidide; Homer; Vergiliu.
Anticii—la EMC, Radu P., ME, CN şi GC.
۞
A confrunta cu experienţa. Antilivresc. Doctrina cititã livresc, formal, pedant, sau ca fantazie este moarte sufletului.
۞
Autohtonii; AP; GC; nuvele; romane; creaţie; cosmopolitismul firesc al literaturii de aventuri—Dumas cu Hood, Verne cu Pym şi alţii, Weyman, Stevenson ca nuvelist. Fãrã pretextul naţional.
Dumas, Féval, Weyman. Atmosfera. Pastişe. Epigonism.
Insipidele travestiri naţionale (muschetari şi cavaleri români, etc.). Direct la ţintã, direct de la izvor.
Copiii de pe vremea lui Nitezsche, France, Faguet, Rousseau Vameşul, Bloy, Mallarmé, Verlaine, Rollinat, Tristan Corbière se jucau de—a indienii.
Figurile cosmopolite—ca turistul italienist DF ....
TH şi romanele de fantazie.
Ca la italian.
Cât e de bizar cã marii intelectuali englezi—Wilde, Lang, Stevenson—scriau aşa de afectuos despre Dumas—pe când niciun francez n—o fãcea!
Emoţie. Emoţie—cr.. Creaţie.
۞
A fi obiectiv nu ĩnseamnã a sãri de pe un picior pe altul, a ţopãi, a revoca, ci a merge, a pãşi.
۞
Un mare studiu de esteticã despre genealogia literaturii de aventuri—deopotrivã Stevenson şi Lang ĩncep cu ODISEEA şi continuã cu HALIMAUA şi basmele—pe care ĩntâiul le—a scris, iar al doilea le—a cules. Urmeazã Scott, Poe; Lang ĩl aminteşte—n treacãt, undeva, pe Cooper. Nu ştiu ca Stevenson s—o fi fãcut. Simţul englezilor pentru acest fel de literaturã.
۞
La Scott existã epopeicul naţional—ca şi la urmaşii lui esteuropeni; dar e vãdit cã atât Dumas cât şi Scott fac roman de aventuri CU MATERIALELE ISTORIEI, cu materiale puse la ĩndemânã de istorie—mai degrabã decât cu ale fantaziei. Intenţia lor nu e ‚reconstituirea istoricã’ (--deşi Chesterton a arãtat cã motorul şi scopul oricãrei proze istorice este pitorescul, romanescul--), ci aventura realizatã cu materiale puse la dispoziţie de istorie. Anacronismele ambilor au fost puse—n evidenţã demult; la fel, abilitatea decupajelor celor mai convenabile, ĩn vederea efectelor.
Dacã ei nu scriu ĩn dezinteres total faţã de istorie, asta nu—nseamnã cã la nevoie nu aservesc pe loc faptul istoric, aventurii.
Existã impulsul cãtre reconstituirea istoricã—parte din interes genuin, parte din nevoia de respectabilitate—şi trebuie menţionat cã Dumas ĩi e, ca şi Vigny, Mérimée, Hugo, elev, ucenic, discipol lui Scott, nu contemporan, nu coleg rival ...—raportul lor e unul filial—ĩnsã acest impuls ‚paseist’ şi istorizant e unul subordonat altuia mai ĩnalt—aventura. Conştiinţa de artizani (--cãci Dumas ţintea ca şi Scott cãtre respectabilitate literarã, nu se vedea pe sine ca pe un furnizor de modeste divertismente populare--) le impunea sã lucreze cu materiale ‚luate din realitate’, din istorie; şi se ştie, de altfel, ĩn ce fel Scott se aflã la ĩnceputul UNUIA DIN REALISMELE FRANCEZE ale sc. XIX (--ar fi de studiat relaţia ĩncrucişatã:--de la oricum nu aşa prozaicul Balzac cãtre Scott, şi de la romanescul Beyle cãtre vechiul analitism francez--).
Deja Dumas nu se mai interesa de epopeicul naţional şi n—avea reprezentarea acestuia; eroismul lui nu e numai individual—e şi de grup (--eroizarea fanaticilor protestanţi--)—dar nu se pune problema de epopeic naţional—ca la polonezul şi românul care vor fi mai degrabã scottieni decât dumasieni.
Tendinţa, de la Scott la Weyman, e aceea de simplificare.
Scott considera cã romanescul nu exclude nici creaţia, nici un anume realism; el era perfect conştient cã face romanesc—cã ceea ce face e romanesc—şi e interesant cã Balzac se va referi mai ales la el şi la Cooper—nu la realiştii analitici ai romanescului Beyle—deşi sistemele lor de referinţã sunt fireşte mult mai complexe iar la Balzac e fundamental vorba de a lua, de a culege ingrediente, abordãri, etc..
۞
Oamenii nu vãd decât ceea ce vor sã vadã; se blestemã singuri.
۞
Existã mãrturii concludente şi creditabile despre cinismul privat—atât literar cât şi uman—al lui Cioculescu; dar, pe de altã parte, el nu e predispus la cinismele cãlinesciene (v. stilul lui Iorga, al lui Sainte—Beuve—fenomene de artã apreciate greşit de Cãlinescu şi corect de Cioculescu).
La Cãlinescu existã acest teribilism depreciativ—cu privire la scrisul lui Iorga, la cultura lui Sadoveanu—o ĩnclinaţie cãtre teribilisme şi cinisme epatante.
Revizuibil.
Aprecierile literare sunt esenţialmente revizuibile—chiar şi când emitentul lor n—o face—din indiferent care motive.
Faţã de Cãlinescu, Cioculescu e un judecãtor al literaturii mai puţin teribilist şi coleric.
Contestatarii lui Cãlinescu (Paleologu, etc.) sunã, prin forţa lucrurilor, destul de neinspiraţi.
۞
Impulsul—orã.
۞
Cãrţile originale.
Vechea literaturã de aventuri a beneficiat de analişti de rangul lui Alain [=Chartier], Lang, Stevenson, Chesterton, Wilde, Quiller—antebelicii majori.
Ingeniozitatea abstractã, ‚idealã’, şi efectul de artã—dacã existã; asta—i opune pe Borges şi Hobana. Hobana se mulţumeşte (numai) cu prima.
Savantul scoţian:--douã eseuri despre Dumas;--şi douã mãrturii despre ĩntâietatea lui IVANHOE. A culege scrisori, postume, scrieri despre Scott, etc..
Dumas sau Verne ai lui Borges au fost Stevenson, Wells, Kipling, Chesterton, Shaw ....
۞
Restul nu ĩi displac; ĩi plac (numai) mediocru—dealtfel şi el aratã ca situaţia e aceeaşi ca la Flaubert şi Beyle, acelaşi fel de alegere.
Excitant—romane—lume. Ca turnarea ĩn bronz de piese.
A dibui, a ghici, a—ntrezãri.
۞
Ĩncoţopeniţilor admiratori ai lui Ionesco ar trebui sã li se sugereze cã existã mai ĩntâi acest aspect pitoresc, de pitoresc specific surrealist, al operei lui, aceastã bucurie a unui pitoresc desãvârşit şi plenar. Ionesco este şi un artist al pitorescului.
۞
Versuri, poezie, liricã, epicã, naraţie, lirism, dramã.
Creaţie.
Cei vechi ştiau cã autorii epopeilor sunt poeţi şi nu sunt lirici ci epici.
۞
Artiştii de azi se vor admiraţi pentru intenţii, nu pentru realizãri.
Adesea discuţiile sunt fundamental false—se discutã despre principiul procedeelor, nu despre reuşita sau eşecul particular.
۞
Shorthouse, Hawthorne, Melville; Stevenson; Lang. Dumas. James a greşit faţã de literatura naţionalã ĩn acelaşi fel ca şi Lovinescu—ţintind prea sus ĩn aprecierile lui.
Vâna calvinistã la americani. Fatalism—şi, deodatã, capitularea, universalismul, laxitatea, lãbãrţarea placidã.
۞
HECĂL ŞI GECĂL, spune oligofrenul Tãnase.
۞
Delay, Selye, O’Neill, Michelet, Şolohov,
۞
‚Frank was that philosopher who most projected a transcendent peace. Where Berdyaev might shake his fist, there was measured calm, a luminosity seemingly beyond all sorrow’.
۞
Cele câteva cãrţi filozofice—nu pentru joacã—ci pentru viaţã, reflecţie, ĩndreptare şi gândire.
۞
‚if Heidegger was a modern philosopher who read the presocratics perhaps onecould say Frank was a presocratic philosopher who read Martin Heidegger’.
Sigrist, fantazia, Howard, cãrţile pentru copii, distilare, expresie distilatã, Ralea, fantazia.
۞
Edward Felipe recomandã THE RETURN OF TARZAN, THE BEASTS OF TARZAN, THE SON OF TARZAN, JEWELS OF OPAR, JUNGLE TALES OF TARZAN, TARZAN THE TERRIBLE, TARZAN AND THE GOLDEN LION, TARZAN AND THE ANT MEN, TARZAN, LORD OF THE JUNGLE, TARZAN AND THE LOST EMPIRE, TARZAN AT THE EARTH`S CORE, TARZAN`S QUEST ,TARZAN AND THE "FOREIGN LEGION". Ca transfuzii de viaţã intelectualã.
Felipe spune cã greşelile sunt ĩnãuntrul seriei—nu seria ĩn ansamblu.
Este concludent cã un om inteligent, ager şi care scrie bine gãseşte ceva de admirat ĩn aceste lucruri.
DOX, ’91—’93, Salgari, ed., HS.
Nedescurajat de balast—ca şi cei doi admiratori ai lui Reade .... No., avizat, a freca; exemplarele.
A face aşa şi pentru Rabelais, Arghezi, ca şi despre scrierile episodice.
Felipe concluzioneazã cã a gãsit una—douã cãrţi Tarzan proaste de tot.
‚My favorite group of stories start around TARZAN THE UNTAMED and end around TARZAN AND THE ANT MEN’.
‘From roughly TARZAN AND THE JEWELS OF OPAR to TARZAN AND THE ANT MEN, Burroughs had developed his writing style into something clear and flexible, while keeping the dignified formality of his earliest work. His concept of Tarzan as a complex man with a fully realized supporting cast was in full use, things which would be sorely missed in the second half of the series. And he had not yet become as bitter and filled with dislike of humanity in this period as he later showed’.
‘Although the books in the second half of the series don't feature much of the creative enthusiasm or inventiveness Edgar Rice Burroughs showed in the first dozen, each usually has a few good points that make it worth reading at least once for a pulp fan. Two or three of the books are completely hopeless drags, of course, and there is a LOT of repetition from the early stories, hey, that's true of most any pulp series’.
Asta şi aşteptam, nãdãjduiam de la el.
IV:--4 x ...;ŞC, Pleşu; RK.
۞
‚The Tarzan series peaked about halfway through; after TARZAN AND THE ANT MEN, Burroughs dropped our hero`s family as though they had never existed and grudgingly cranked out a repetitive number of books where the Apeman stumbled upon paired warring cities of lost civilizations. None of these books are completely hopeless or unreadable*, but compared to, say, TARZAN THE TERRIBLE or TARZAN AND THE JEWELS OF OPAR, they are limp and unexciting’.
۞
A face, nu a cotcodãci vanitos.
۞
‚Had Beckett read only Dante, Milton, Swift and Johnson (odd that Donoghue does not include Shakespeare and Joyce), and read them deeply and across a lifetime, he would qualify as "immensely learned." Of course, Beckett didn’t stop there’.
۞
Un critic va ĩnnoi ca un poet—nu ca un inginer—el nu ‚aduce’ tehnologii care sã le—nlocuiascã pe cele perimate.
۞
Nişte bucãţi sfâşietoare, din viaţã, nişte imagini aparte, ĩntr—o naraţiune de aventuri. Efect formidabil. Brusc, ceva trãit şi real.
۞
Cine nu face nimic, n—are vreme de nimic.
Reticenţa.
۞
'But you have read "She," and you have read all Cooper's, and Marryat's, and Mr. Stevenson's books, and "Tom Sawyer," and "Huckleberry Finn," several times. So have I, and am quite ready to begin again. But, to my mind, books about "Red Indians" have always seemed much the most interesting’.
۞
Profunda mea simpatie pentru anglicanism, pentru anglicanismul filoroman, e o chestiune de temperament; nu de doctrinã, de idei, ci de temperament.
۞
Puţin dintr—un singur lucru. Nici mult din puţine, nici puţin din multe—ci puţin din puţin.
Cârpãcealã.
Imaginea: ‚97; carnet.
۞
Platon; Tacit, Titus Livius, Plutarh, Cicero; Herodot, Tucidide; Homer; Vergiliu.
Anticii—la EMC, Radu P., ME, CN şi GC.
۞
A confrunta cu experienţa. Antilivresc. Doctrina cititã livresc, formal, pedant, sau ca fantazie este moarte sufletului.
۞
Autohtonii; AP; GC; nuvele; romane; creaţie; cosmopolitismul firesc al literaturii de aventuri—Dumas cu Hood, Verne cu Pym şi alţii, Weyman, Stevenson ca nuvelist. Fãrã pretextul naţional.
Dumas, Féval, Weyman. Atmosfera. Pastişe. Epigonism.
Insipidele travestiri naţionale (muschetari şi cavaleri români, etc.). Direct la ţintã, direct de la izvor.
Copiii de pe vremea lui Nitezsche, France, Faguet, Rousseau Vameşul, Bloy, Mallarmé, Verlaine, Rollinat, Tristan Corbière se jucau de—a indienii.
Figurile cosmopolite—ca turistul italienist DF ....
TH şi romanele de fantazie.
Ca la italian.
Cât e de bizar cã marii intelectuali englezi—Wilde, Lang, Stevenson—scriau aşa de afectuos despre Dumas—pe când niciun francez n—o fãcea!
Emoţie. Emoţie—cr.. Creaţie.
۞
A fi obiectiv nu ĩnseamnã a sãri de pe un picior pe altul, a ţopãi, a revoca, ci a merge, a pãşi.
۞
Un mare studiu de esteticã despre genealogia literaturii de aventuri—deopotrivã Stevenson şi Lang ĩncep cu ODISEEA şi continuã cu HALIMAUA şi basmele—pe care ĩntâiul le—a scris, iar al doilea le—a cules. Urmeazã Scott, Poe; Lang ĩl aminteşte—n treacãt, undeva, pe Cooper. Nu ştiu ca Stevenson s—o fi fãcut. Simţul englezilor pentru acest fel de literaturã.
۞
La Scott existã epopeicul naţional—ca şi la urmaşii lui esteuropeni; dar e vãdit cã atât Dumas cât şi Scott fac roman de aventuri CU MATERIALELE ISTORIEI, cu materiale puse la ĩndemânã de istorie—mai degrabã decât cu ale fantaziei. Intenţia lor nu e ‚reconstituirea istoricã’ (--deşi Chesterton a arãtat cã motorul şi scopul oricãrei proze istorice este pitorescul, romanescul--), ci aventura realizatã cu materiale puse la dispoziţie de istorie. Anacronismele ambilor au fost puse—n evidenţã demult; la fel, abilitatea decupajelor celor mai convenabile, ĩn vederea efectelor.
Dacã ei nu scriu ĩn dezinteres total faţã de istorie, asta nu—nseamnã cã la nevoie nu aservesc pe loc faptul istoric, aventurii.
Existã impulsul cãtre reconstituirea istoricã—parte din interes genuin, parte din nevoia de respectabilitate—şi trebuie menţionat cã Dumas ĩi e, ca şi Vigny, Mérimée, Hugo, elev, ucenic, discipol lui Scott, nu contemporan, nu coleg rival ...—raportul lor e unul filial—ĩnsã acest impuls ‚paseist’ şi istorizant e unul subordonat altuia mai ĩnalt—aventura. Conştiinţa de artizani (--cãci Dumas ţintea ca şi Scott cãtre respectabilitate literarã, nu se vedea pe sine ca pe un furnizor de modeste divertismente populare--) le impunea sã lucreze cu materiale ‚luate din realitate’, din istorie; şi se ştie, de altfel, ĩn ce fel Scott se aflã la ĩnceputul UNUIA DIN REALISMELE FRANCEZE ale sc. XIX (--ar fi de studiat relaţia ĩncrucişatã:--de la oricum nu aşa prozaicul Balzac cãtre Scott, şi de la romanescul Beyle cãtre vechiul analitism francez--).
Deja Dumas nu se mai interesa de epopeicul naţional şi n—avea reprezentarea acestuia; eroismul lui nu e numai individual—e şi de grup (--eroizarea fanaticilor protestanţi--)—dar nu se pune problema de epopeic naţional—ca la polonezul şi românul care vor fi mai degrabã scottieni decât dumasieni.
Tendinţa, de la Scott la Weyman, e aceea de simplificare.
Scott considera cã romanescul nu exclude nici creaţia, nici un anume realism; el era perfect conştient cã face romanesc—cã ceea ce face e romanesc—şi e interesant cã Balzac se va referi mai ales la el şi la Cooper—nu la realiştii analitici ai romanescului Beyle—deşi sistemele lor de referinţã sunt fireşte mult mai complexe iar la Balzac e fundamental vorba de a lua, de a culege ingrediente, abordãri, etc..
۞
Oamenii nu vãd decât ceea ce vor sã vadã; se blestemã singuri.
۞
Existã mãrturii concludente şi creditabile despre cinismul privat—atât literar cât şi uman—al lui Cioculescu; dar, pe de altã parte, el nu e predispus la cinismele cãlinesciene (v. stilul lui Iorga, al lui Sainte—Beuve—fenomene de artã apreciate greşit de Cãlinescu şi corect de Cioculescu).
La Cãlinescu existã acest teribilism depreciativ—cu privire la scrisul lui Iorga, la cultura lui Sadoveanu—o ĩnclinaţie cãtre teribilisme şi cinisme epatante.
Revizuibil.
Aprecierile literare sunt esenţialmente revizuibile—chiar şi când emitentul lor n—o face—din indiferent care motive.
Faţã de Cãlinescu, Cioculescu e un judecãtor al literaturii mai puţin teribilist şi coleric.
Contestatarii lui Cãlinescu (Paleologu, etc.) sunã, prin forţa lucrurilor, destul de neinspiraţi.
۞
Impulsul—orã.
۞
Cãrţile originale.
Vechea literaturã de aventuri a beneficiat de analişti de rangul lui Alain [=Chartier], Lang, Stevenson, Chesterton, Wilde, Quiller—antebelicii majori.
Ingeniozitatea abstractã, ‚idealã’, şi efectul de artã—dacã existã; asta—i opune pe Borges şi Hobana. Hobana se mulţumeşte (numai) cu prima.
Savantul scoţian:--douã eseuri despre Dumas;--şi douã mãrturii despre ĩntâietatea lui IVANHOE. A culege scrisori, postume, scrieri despre Scott, etc..
Dumas sau Verne ai lui Borges au fost Stevenson, Wells, Kipling, Chesterton, Shaw ....
۞
Restul nu ĩi displac; ĩi plac (numai) mediocru—dealtfel şi el aratã ca situaţia e aceeaşi ca la Flaubert şi Beyle, acelaşi fel de alegere.
Excitant—romane—lume. Ca turnarea ĩn bronz de piese.
A dibui, a ghici, a—ntrezãri.
۞
Ĩncoţopeniţilor admiratori ai lui Ionesco ar trebui sã li se sugereze cã existã mai ĩntâi acest aspect pitoresc, de pitoresc specific surrealist, al operei lui, aceastã bucurie a unui pitoresc desãvârşit şi plenar. Ionesco este şi un artist al pitorescului.
Refugiul cârpacilor criticii este sã judece opera nu dupã realizãri ci dupã intenţii, dupã ceea ce intenţioneazã sã fie; de aceea apreciazã criticii proşti atâta ‚confesiunile’ autorilor, tot ceea ce pare sã le serveascã pe tavã esenţa unei opere. Ei preferã sã vorbeascã despre intenţii; cãci acestea sunt mai ĩntotdeauna nobile, ba chiar şi lãudabile. ‚O, ce operã frumoasã intenţionaţi sã scrieţi!’
Comoditatea şi facticitatea duhnesc din rândurile criticilor de duzinã—jeturile subţirele de epitete, etichetele prefabricate ....
Astfel de critici comenteazã numai CE INTENŢIONASE AUTORUL, de la ce intenţie pornise sau i se pãruse lui cã porneşte.
La fel e şi pescuirea de referinţe literare ĩn mãrturisirile scriitorului—nadã sigurã pentru nãtângii care au de—acum un reper, ştiu cu ce sã lucreze. Criticul se orienteazã dupã ce autori spune scriitorul cã—i plac—şi ĩnsãileazã, brodeazã ceva, cu aparenţã de tematologie sau de comparatism.
۞
Am ocazia sã vãd, la unii, cum trebuie ştiutã—cum poate fi ştiutã o carte, cât de bine poate fi cunoscutã (la un tolkienian, la Sebastian, la Lang, Quiller ...).
Proiectul de a şti bine O CARTE (--cele patru exemple--) sau un autor (--sau o triadã!--).
Tolstoi, Balzac, Beyle, Flaubert, Dumas,
Moş TH.
Ambele eseuri despre Dumas; ambele afirmãri ale ĩntâietãţii lui IVANHOE.
Risipa.
Risipa cvadruplã.
Ceva cãrţi teologice şi filozofice.
Buna cunoaştere a unor cãrţi.
۞
Avea constituţia unui cimpanzeu, farmecul unui australopitec şi blândeţea unei vipere ĩntãrâtate.
۞
Marţi—am recitit, dupã atâta vreme, comentariile cinematografice ale unui american foarte iscusit.
۞
Câţiva poeţi—Puşkin, Hoelderlin ....
Completist—ed..
Vechii traducãtori interbelici. Practica actualizãrilor. Deprinderea francezei gazetãreşti.
Colocvial.
Frânculescu, Ralea, Constantinescu, Gaidar şi Nosov, Wolff, Barbu.
‚Rãzboi pe calea undelor’, cineromanul.
Istoria lui Barbu.
۞
Ceea ce se numeşte ‚atmosfera’ unui film este un dat nu facultativ—ci fundamental. Absenţa ei descalificã filmul.
۞
Perceperea singularului, a individualului.
Ĩnţelegere grosierã, simplistã.
Novice.
Pospai (gastroenterolog parizian), Beroniade, Maximilian.
Comoditatea şi facticitatea duhnesc din rândurile criticilor de duzinã—jeturile subţirele de epitete, etichetele prefabricate ....
Astfel de critici comenteazã numai CE INTENŢIONASE AUTORUL, de la ce intenţie pornise sau i se pãruse lui cã porneşte.
La fel e şi pescuirea de referinţe literare ĩn mãrturisirile scriitorului—nadã sigurã pentru nãtângii care au de—acum un reper, ştiu cu ce sã lucreze. Criticul se orienteazã dupã ce autori spune scriitorul cã—i plac—şi ĩnsãileazã, brodeazã ceva, cu aparenţã de tematologie sau de comparatism.
۞
Am ocazia sã vãd, la unii, cum trebuie ştiutã—cum poate fi ştiutã o carte, cât de bine poate fi cunoscutã (la un tolkienian, la Sebastian, la Lang, Quiller ...).
Proiectul de a şti bine O CARTE (--cele patru exemple--) sau un autor (--sau o triadã!--).
Tolstoi, Balzac, Beyle, Flaubert, Dumas,
Moş TH.
Ambele eseuri despre Dumas; ambele afirmãri ale ĩntâietãţii lui IVANHOE.
Risipa.
Risipa cvadruplã.
Ceva cãrţi teologice şi filozofice.
Buna cunoaştere a unor cãrţi.
۞
Avea constituţia unui cimpanzeu, farmecul unui australopitec şi blândeţea unei vipere ĩntãrâtate.
۞
Marţi—am recitit, dupã atâta vreme, comentariile cinematografice ale unui american foarte iscusit.
۞
Câţiva poeţi—Puşkin, Hoelderlin ....
Completist—ed..
Vechii traducãtori interbelici. Practica actualizãrilor. Deprinderea francezei gazetãreşti.
Colocvial.
Frânculescu, Ralea, Constantinescu, Gaidar şi Nosov, Wolff, Barbu.
‚Rãzboi pe calea undelor’, cineromanul.
Istoria lui Barbu.
۞
Ceea ce se numeşte ‚atmosfera’ unui film este un dat nu facultativ—ci fundamental. Absenţa ei descalificã filmul.
۞
Perceperea singularului, a individualului.
Ĩnţelegere grosierã, simplistã.
Novice.
Pospai (gastroenterolog parizian), Beroniade, Maximilian.
PARERGA
PARERGA
Eroizat pentru enunţarea unor lucruri absolut elementare—fundamentale, da, dar şi foarte elementare—cu tot reducţionismul şi simplismul implicate astfel.
۞
Ar fi deajuns sã ne purtãm noi ĩnşine cât mai bine putem cu cei la care ţinem—ĩn loc sã ne lamentãm cã—s prost trataţi de alţii; sã ne fie milã de cei iubiţi atunci când ĩi agresãm chiar noi—nu când ĩi agreseazã alţii. Altfel, mila noastrã e ipocritã.
Ce sã spun de strãin, dacã se poartã rãu cu cei la care ţin—câtã vreme chiar şi eu ĩi prigonesc şi mã port ca un vrãjmaş?
۞
Desigur cã, PRINCIPIAL, ajustãrile şi schimbãrile liturgice postleonine puteau fi ortodoxe şi binevenite; dar, ĩn fapt, au acest iz de servilism faţã de secularism, acest aer de temenire faţã de oamenii şi lozincile zilei, plierea faţã de dictoanele unui ansamblu intrinsec anticreştin. Nu e vorba cã PRINCIPIAL NU PUTEAU FI ORTODOXE; puteau fi. Ĩnsã nu sunt.
Au fost, adicã, fãcute ĩntr—un spirit de pliere faţã de exigenţele seculariste, de modele zilei; şi existã acest iz, acest aer nefiresc.
Adicã altcineva conduce dansul.
Eroizat pentru enunţarea unor lucruri absolut elementare—fundamentale, da, dar şi foarte elementare—cu tot reducţionismul şi simplismul implicate astfel.
۞
Ar fi deajuns sã ne purtãm noi ĩnşine cât mai bine putem cu cei la care ţinem—ĩn loc sã ne lamentãm cã—s prost trataţi de alţii; sã ne fie milã de cei iubiţi atunci când ĩi agresãm chiar noi—nu când ĩi agreseazã alţii. Altfel, mila noastrã e ipocritã.
Ce sã spun de strãin, dacã se poartã rãu cu cei la care ţin—câtã vreme chiar şi eu ĩi prigonesc şi mã port ca un vrãjmaş?
۞
Desigur cã, PRINCIPIAL, ajustãrile şi schimbãrile liturgice postleonine puteau fi ortodoxe şi binevenite; dar, ĩn fapt, au acest iz de servilism faţã de secularism, acest aer de temenire faţã de oamenii şi lozincile zilei, plierea faţã de dictoanele unui ansamblu intrinsec anticreştin. Nu e vorba cã PRINCIPIAL NU PUTEAU FI ORTODOXE; puteau fi. Ĩnsã nu sunt.
Au fost, adicã, fãcute ĩntr—un spirit de pliere faţã de exigenţele seculariste, de modele zilei; şi existã acest iz, acest aer nefiresc.
Adicã altcineva conduce dansul.
Esenţializarea romanului de aventuri (istorice) este un sofism; remarcile unui cinefil american de anvergurã despre o ecranizare a CONTELUI DE MONTE—CRISTO mi—a confirmat aceastã impresie—ceea ce unii numesc ‚balast’, surplus, ceva indigest—inşii cu o percepţie artisticã minimalã sau pauperã gândesc aşa—este de fapt necesar—şi nu numai ca ‚umpluturã’. Romanul istoric, Chesteron intuise asta, este un roman de aventuri ambiţios. Romanul de aventuri zis ‚pur’, debarasat de surplusul ‚istoric’, etc., este numai un simulacru, un roman istoric neambiţios sau ratat—dacã nu e o trecere ĩn basm.
Pretinsa esenţializare a romanului de aventuri este transformarea lui ĩn basm. Se face basm din romanul istoric.
Pretinsa esenţializare a romanului de aventuri este transformarea lui ĩn basm. Se face basm din romanul istoric.
E, pânã la urmã, cam bizar cã, deşi patron necontestat al studiilor noastre caragialiene, Cioculescu n—a dat totuşi o perspectivã de ansamblu a operei, ci s—a limitat la aspecte, la laturi, critica lui caragialianã e una de aspecte caragialiene şi nu vizeazã ansamblul ca atare. La noi, Caragiale este bunul unei dinastii, Maiorescu—Gherea—Ibrãileanu—Iorga—Zarifopol—Ralea—Cãlinescu—Cioculescu—Paleologu—George. Pânã la urmã, perspectiva lui Cioculescu asupra operei caragialiene se reduce la o sumã de articole, instructive, originale.
Preda despre cultura televiziunii, crearea de modele sociale. Parte la crearea modelului social.
۞
Iaru despre ‚Lege şi ordine’.
Iaru: Internaţionala Socialistã continuatã ĩn PSE.
۞
Ĩn aprecierea lui MS—din orice punct de vedere—trebuie trecut de GC—adicã: e de vãzut mai mult decât putuse vedea GC ĩn vremea lui.
Ed..
Ed.—viitor.
۞
Paleologu mi—a plãcut mult azi, la TV—despre Evangheliarul lui Nichifor Focas.
۞
Continuitatea proectului istoric.
Pe de altã parte, DECISESE acel tânãr provincial, cumva oportunist, sã devinã CEL MAI MARE SCRIITOR român? Sau, mãcar, o presimţise?
۞
Vãzut dinafarã, adicã eminamente fals. Intenţionata ‚neutralitate’ afilozoficã e o proastã filozofie.
۞
Oameni de o rãutate clocitã, pietrificatã.
۞
Simţul noului, al viului, al integrului.
Ĩn acord cu nevoile intelectului. Discrepanţã. Jegul vulgaritãţii.
Supraestimãm revenirea, când am trecut cu vederea derapajul, amploarea acestuia.
۞
A gãsi o apreciere asupra lumii.
Deziluzionismul abrupt.
Acel mistic CINEVA—mai mistic, ĩntr—adevãr, ca revãrsãrile de nume.
Cocleala.
Latura de coclealã şi venin.
۞
Iisus nu era ‚pe jumãtate om şi pe jumãtate dumnezeu’, aşa cum credea Greene, care vedea ĩn El un semizeu, o fiinţã hibridã.
۞
Roma a pierdut cultul Sf. Apostoli.
Sau pare sã cinsteascã nişte simboluri, nişte entitãţi abstract—simbolice.
Ĩn lene, mizerie, declasare, dezlânare, haos nimeni nu va fi ĩmpreunã cu Sf. Apostoli.
۞
Rãsãritul a pierdut caritatea, lucrarea, unitatea, coeziunea, comuniunea; ei nu trebuie numai lãsaţi sã le spunã altora ‚ce au pierdut’, ci trebuie sã audã şi ei ce le lipseşte.
Evanghelia lor e una cenzuratã, e evidentã lipsa plenitudinii.
۞
Studiile caragialiene ale lui Cioculescu ĩmi sugereazã douã observaţii:--cât a progresat imaginea lui Caragiale de la data la care Cioculescu—şi publica unele din aceste studii savante (anii ‚30)—scrieri sau caracteristici ale lui Caragiale apreciate pe atunci de Cioculescu drept prea puţin cunoscute au ajuns ĩntre timp sã facã parte din sfera celor ştiute fãrã a investiga special subiectul—un asemenea fapt e melomania lui Caragiale, apoi unele scrieri ale lui, ĩndeobşte cunoscute celor interesaţi de literaturã;--apoi, stupiditatea corespondenţei ‚ştrengãreşti’ a lui Caragiale (cu Zarifopol), notele simultan puerile şi mitocãneşti—ca glumele despre Offenbach, etc., umorul forţat şi greoi, ‚hazul’ strident, aerul acesta de misive ‚ĩntre flãcãi’. Ele aratã atât carenţe de gust personal, uman şi literar, cât şi ĩnclinaţii cãtre neghiobie şi mocirlã mintalã.
۞
Hedonic adicã amuzându—se, mai caustic sau mai afabil. A refuza poza, crisparea.
Alain [=Chartier], Ralea, Cãlinescu, Chesterton, Tresmontant, Eliade—scurte eseuri.
Hedonizarea cu moderaţie a unei ĩndeletniciri—de exemplu, amuzându—se caragialesc de ridicolul literar.
Paleologu, Cioculescu şi Caragiale; Howard şi cãrţile lui Lewis.
Relativ eşec, ratare relativã.
A prefera viul, mecanicului.
Howard, Alain [=Chartier], chiar Pãr. Schall—serii de eseuri despre autori sau opere. Falsã ingeniozitate, forţatã. A forţa. A alterna.
۞
A ĩncepe, direct, frontal, prin a se iubi şi afirma pe sine ĩn originalitatea sa.
A afirma.
Calitatea minţii ĩn calitatea produselor sale. Afirmarea directã a originalitãţii. Egalii.
Calitatea eului şi calitatea creaţiilor.
₪
Nu existã creaţie pentru cã de fapt nici premisele ei nu existã—lectura, reflecţia, studiul.
Absenţa creaţiei este, adicã, relevantã.
۞
Fantazia servilã a ‚identificãrii’ ĩmi e cu totul improprie.
۞
A—l cãuta pe autor ĩn scrierile lui, nu—n cele ale criticilor.
۞
Cioculescu vorbeşte cu ironie aproape nevoalatã şi cu masive rezerve despre cam colţuroasa şi forţata exegezã caragialianã a lui Ralea.
Rãmâne faptul cã nimeni nu—l ştia aşa de bine pe Caragiale—nimeni nu cunoştea aşa bine deopotrivã operã şi om—ca Ş. Cioculescu. Aprecierile—ĩn special cele negative—ale lui Paleologu rãmân, ĩn reducţionismul lor simplist, zorit, schematic, cam pripit—peremptorii şi teribiliste—execuţii sumare anoste.
Paleologu vroia, teribilist, sã epateze, chiar sã bruscheze, sã ia pe sus.
Ĩn judecãţile lui tranşante, presupus france, el vine mai degrabã din experienţa lui Zarifopol decât din aceea, de moderaţie şi de cumpãtare, a lui Cioculescu.
۞
Predicã despre adâncimi, profunzime, superficialitate, Rusalii ca sãrbãtoare a adâncimilor. Darurile; sfatul (--mai binele--). Din pãcate, şi o expresie de entuziasm faţã de Vatican II şi aroganţa lui Ioan al XXIII—lea.
۞
Biserica lui Mircea Ciobanul şi a Doamnei Chiajna (‚Sf. Anton’).
۞
La fel de izbutite ca scrierile mateine.
Aşa cum sunt scrierile mateine.
۞
Raţional, exact, bun—simţ, nu romanţios; realist, prozaic.
۞
Pe modelul insaţiabilitãţii mateine.
Alain [=Chartier], Stevenson, Lang. Ca romane pentru bãieţi.
Creaţie.
۞
A porni numai de la ceea ce e viu şi autentic.
۞
Titi Acs, ‚69, Androneasca şi Cotescu.
Ca la Lehliu.
۞
Forţarea reabilitãrii ereziarhului, botezul ereticesc, implicaţiile ecleziale ale doctrinei ariane, promovarea strãmoşului teologic al arianismului; tocmai invers decât susţine romancierul senzaţionalist.
Familia imperialã nu era de partea ortodoxiei niceene; dimpotrivã.
۞
Leigh, Bale. Ca scop. 2 l.. Orã. Joi; luni; comedia simpaticã.
۞
Ĩn reprezentarea popularã Papa apare ca singurul interlocutor religios credibil.
۞
Foarte bizara afirmaţie (a unui ‚ortodox’ american) cã acţiunea de surpare a bolşevismului nici nu are de ce—i impresiona pe ...’ortodocşi’, cã nu e ceva de naturã sã—i poatã impresiona ....
Mda, sigur, asta e ceva mai ĩn mãsurã sã—i impresioneze pe portoricani decât pe ruşi, bulgari, români, albanezi ....
۞
Existã la Bacovia—şi ĩn genere ĩn sila faţã de vedete, oamenii zilei, etc.—ceva clarvizionar şi curat, chiar sfânt. Ĩn aceastã neconcesivitate tãioasã.
۞
Ce doresc, şi de ce.
۞
Umorul metafizic direcţionat.
۞
'Tot românul ar fi vrut sã trãiascã ĩn interbelic' (Mihaiu).
‚Pe vremea interbelicului’/ ‚doctoratul la Viena, Muenchen, Berlin ...’.
۞
Teatru, poezie; filozofii, religiologie.
₪
Predica de azi—despre Rusalii—sãrbãtoarea adâncurilor, a profuznimilor—spune preotul—superficialitatea devorã lucrarea Sf. Spirit, spune el. Dacã n—ar fi fost oportunista flatare a ‚reformei profunde lãuntrice’ efectuate de Vaticanul II, predica era fãrã cusur—explicarea darurilor, ce sunt sfatul, ĩnţelegerea, etc.. Subiect formidabil.
‚Sfatul’ ca darul de a alege ‚cel mai bine’.
۞
Iaru despre ‚Lege şi ordine’.
Iaru: Internaţionala Socialistã continuatã ĩn PSE.
۞
Ĩn aprecierea lui MS—din orice punct de vedere—trebuie trecut de GC—adicã: e de vãzut mai mult decât putuse vedea GC ĩn vremea lui.
Ed..
Ed.—viitor.
۞
Paleologu mi—a plãcut mult azi, la TV—despre Evangheliarul lui Nichifor Focas.
۞
Continuitatea proectului istoric.
Pe de altã parte, DECISESE acel tânãr provincial, cumva oportunist, sã devinã CEL MAI MARE SCRIITOR român? Sau, mãcar, o presimţise?
۞
Vãzut dinafarã, adicã eminamente fals. Intenţionata ‚neutralitate’ afilozoficã e o proastã filozofie.
۞
Oameni de o rãutate clocitã, pietrificatã.
۞
Simţul noului, al viului, al integrului.
Ĩn acord cu nevoile intelectului. Discrepanţã. Jegul vulgaritãţii.
Supraestimãm revenirea, când am trecut cu vederea derapajul, amploarea acestuia.
۞
A gãsi o apreciere asupra lumii.
Deziluzionismul abrupt.
Acel mistic CINEVA—mai mistic, ĩntr—adevãr, ca revãrsãrile de nume.
Cocleala.
Latura de coclealã şi venin.
۞
Iisus nu era ‚pe jumãtate om şi pe jumãtate dumnezeu’, aşa cum credea Greene, care vedea ĩn El un semizeu, o fiinţã hibridã.
۞
Roma a pierdut cultul Sf. Apostoli.
Sau pare sã cinsteascã nişte simboluri, nişte entitãţi abstract—simbolice.
Ĩn lene, mizerie, declasare, dezlânare, haos nimeni nu va fi ĩmpreunã cu Sf. Apostoli.
۞
Rãsãritul a pierdut caritatea, lucrarea, unitatea, coeziunea, comuniunea; ei nu trebuie numai lãsaţi sã le spunã altora ‚ce au pierdut’, ci trebuie sã audã şi ei ce le lipseşte.
Evanghelia lor e una cenzuratã, e evidentã lipsa plenitudinii.
۞
Studiile caragialiene ale lui Cioculescu ĩmi sugereazã douã observaţii:--cât a progresat imaginea lui Caragiale de la data la care Cioculescu—şi publica unele din aceste studii savante (anii ‚30)—scrieri sau caracteristici ale lui Caragiale apreciate pe atunci de Cioculescu drept prea puţin cunoscute au ajuns ĩntre timp sã facã parte din sfera celor ştiute fãrã a investiga special subiectul—un asemenea fapt e melomania lui Caragiale, apoi unele scrieri ale lui, ĩndeobşte cunoscute celor interesaţi de literaturã;--apoi, stupiditatea corespondenţei ‚ştrengãreşti’ a lui Caragiale (cu Zarifopol), notele simultan puerile şi mitocãneşti—ca glumele despre Offenbach, etc., umorul forţat şi greoi, ‚hazul’ strident, aerul acesta de misive ‚ĩntre flãcãi’. Ele aratã atât carenţe de gust personal, uman şi literar, cât şi ĩnclinaţii cãtre neghiobie şi mocirlã mintalã.
۞
Hedonic adicã amuzându—se, mai caustic sau mai afabil. A refuza poza, crisparea.
Alain [=Chartier], Ralea, Cãlinescu, Chesterton, Tresmontant, Eliade—scurte eseuri.
Hedonizarea cu moderaţie a unei ĩndeletniciri—de exemplu, amuzându—se caragialesc de ridicolul literar.
Paleologu, Cioculescu şi Caragiale; Howard şi cãrţile lui Lewis.
Relativ eşec, ratare relativã.
A prefera viul, mecanicului.
Howard, Alain [=Chartier], chiar Pãr. Schall—serii de eseuri despre autori sau opere. Falsã ingeniozitate, forţatã. A forţa. A alterna.
۞
A ĩncepe, direct, frontal, prin a se iubi şi afirma pe sine ĩn originalitatea sa.
A afirma.
Calitatea minţii ĩn calitatea produselor sale. Afirmarea directã a originalitãţii. Egalii.
Calitatea eului şi calitatea creaţiilor.
₪
Nu existã creaţie pentru cã de fapt nici premisele ei nu existã—lectura, reflecţia, studiul.
Absenţa creaţiei este, adicã, relevantã.
۞
Fantazia servilã a ‚identificãrii’ ĩmi e cu totul improprie.
۞
A—l cãuta pe autor ĩn scrierile lui, nu—n cele ale criticilor.
۞
Cioculescu vorbeşte cu ironie aproape nevoalatã şi cu masive rezerve despre cam colţuroasa şi forţata exegezã caragialianã a lui Ralea.
Rãmâne faptul cã nimeni nu—l ştia aşa de bine pe Caragiale—nimeni nu cunoştea aşa bine deopotrivã operã şi om—ca Ş. Cioculescu. Aprecierile—ĩn special cele negative—ale lui Paleologu rãmân, ĩn reducţionismul lor simplist, zorit, schematic, cam pripit—peremptorii şi teribiliste—execuţii sumare anoste.
Paleologu vroia, teribilist, sã epateze, chiar sã bruscheze, sã ia pe sus.
Ĩn judecãţile lui tranşante, presupus france, el vine mai degrabã din experienţa lui Zarifopol decât din aceea, de moderaţie şi de cumpãtare, a lui Cioculescu.
۞
Predicã despre adâncimi, profunzime, superficialitate, Rusalii ca sãrbãtoare a adâncimilor. Darurile; sfatul (--mai binele--). Din pãcate, şi o expresie de entuziasm faţã de Vatican II şi aroganţa lui Ioan al XXIII—lea.
۞
Biserica lui Mircea Ciobanul şi a Doamnei Chiajna (‚Sf. Anton’).
۞
La fel de izbutite ca scrierile mateine.
Aşa cum sunt scrierile mateine.
۞
Raţional, exact, bun—simţ, nu romanţios; realist, prozaic.
۞
Pe modelul insaţiabilitãţii mateine.
Alain [=Chartier], Stevenson, Lang. Ca romane pentru bãieţi.
Creaţie.
۞
A porni numai de la ceea ce e viu şi autentic.
۞
Titi Acs, ‚69, Androneasca şi Cotescu.
Ca la Lehliu.
۞
Forţarea reabilitãrii ereziarhului, botezul ereticesc, implicaţiile ecleziale ale doctrinei ariane, promovarea strãmoşului teologic al arianismului; tocmai invers decât susţine romancierul senzaţionalist.
Familia imperialã nu era de partea ortodoxiei niceene; dimpotrivã.
۞
Leigh, Bale. Ca scop. 2 l.. Orã. Joi; luni; comedia simpaticã.
۞
Ĩn reprezentarea popularã Papa apare ca singurul interlocutor religios credibil.
۞
Foarte bizara afirmaţie (a unui ‚ortodox’ american) cã acţiunea de surpare a bolşevismului nici nu are de ce—i impresiona pe ...’ortodocşi’, cã nu e ceva de naturã sã—i poatã impresiona ....
Mda, sigur, asta e ceva mai ĩn mãsurã sã—i impresioneze pe portoricani decât pe ruşi, bulgari, români, albanezi ....
۞
Existã la Bacovia—şi ĩn genere ĩn sila faţã de vedete, oamenii zilei, etc.—ceva clarvizionar şi curat, chiar sfânt. Ĩn aceastã neconcesivitate tãioasã.
۞
Ce doresc, şi de ce.
۞
Umorul metafizic direcţionat.
۞
'Tot românul ar fi vrut sã trãiascã ĩn interbelic' (Mihaiu).
‚Pe vremea interbelicului’/ ‚doctoratul la Viena, Muenchen, Berlin ...’.
۞
Teatru, poezie; filozofii, religiologie.
₪
Predica de azi—despre Rusalii—sãrbãtoarea adâncurilor, a profuznimilor—spune preotul—superficialitatea devorã lucrarea Sf. Spirit, spune el. Dacã n—ar fi fost oportunista flatare a ‚reformei profunde lãuntrice’ efectuate de Vaticanul II, predica era fãrã cusur—explicarea darurilor, ce sunt sfatul, ĩnţelegerea, etc.. Subiect formidabil.
‚Sfatul’ ca darul de a alege ‚cel mai bine’.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)