CUVINTE DESPRE LOCUL OMULUI ĨN ĨNŢELEGEREA CREŞTINĂ

CUVINTE DESPRE LOCUL OMULUI ĨN ĨNŢELEGEREA CREŞTINĂ


Sinergia nu e o alianţă, ci o iubire, o nuntire. Ea mai este explicată şi ca altoire—altoire a individului pe organismul divino—umanităţii. Hristos reformulează termenii alianţei, completând ĩnţelegerea care exista de la Prooroci. El duce mai departe această ĩnţelegere, aduce o adâncire a ei.
Formulată ĩn două cuvinte, experienţa Reformatorului german a fost aceea că nu se ĩndumnezeieşte; se pare că el a pornit de la practica lui călugărească, pe care a simţit—o ca pe un eşec, ĩntrucât nu i se părea că s—ar ĩndumnezei. Principiul protestantismului este aşadar unul empiric; exerciţiile ascetice nu ĩi dădeau lui Luther certitudinea că s—ar fi ĩndumnezeit. Modestia umană este una păguboasă. Concluzia lui Luther a fost aceea că soluţia o constituie excluderea ĩndumnezeirii ca ţintă—‘nici nu e necesar—nici nu e posibil ca omul să se ĩndumnezeiască’—imputaţia e una exterioară, nu există o transformarea lăuntrică radicală adusă de Hristos. E ĩntotdeauna, mi se pare, o greşeală ca omul să dispreţuiască ceea ce Dumnezeu iubeşte. Liturghia Ĩl numeşte pe Creator ‘iubitor de oameni’; Dumnezeu iubeşte umanul, căci l—a creat—şi iubeşte oamenii atât drept ceea ce sunt, cât şi drept ceea ce trebuie ei să fie (--copărtaşi ai Ĩmpărăţiei--).
Setea fundamentală a omului nu este una de experienţe afective. Dumnezeu există, ĩn raport cu omul, pentru altceva, pentru a răspunde unei alte nevoi; setea umană este aceea de divinizare. Omul este făcut şi precondiţionat ĩn vederea acestei nuntiri supreme care răspunde esenţialului din el. De aceea, omul nu e o fiinţă neutră sau neorientată. Tot de aceea, acest eşec corespunde unei ratări esenţiale, fundamentale, căderii din ordinea şi din firescul său. Vocaţia omului ĩl duce pe acesta dincolo de sine, ĩn Dumnezeu, ĩn braţele Lui Dumnezeu—ĩnsă nu ĩnafara sinelui său organic.
Ĩn om coexistă finitul şi direcţiile divinizării. Ĩn diferite grade, ambele sunt perceptibile ĩn individ, sau devin, pe rând, perceptibile.
Creştinismul este doctrina şi terapia omului. Ca doctrină, prezintă o teorie şi o terapie care derivă din prima.
De la robia formulei şi a reificării, a non—ĩnţelegerii, a mecanicităţii şi ‘puţinătăţii’, a sărăciei, e necesar ca omul să treacă la libertatea Duhului. Trecerea de la formulă la Duh e trecere de la un plan la altul—nu de la o formulă la o pleavă de formule. Unii pretind a indica trecerea de la formulă la Duhul generator, când de fapt indică numai trecerea de la o formulă la un ansamblu de formule, la un ‘context’ care nu e cel al Duhului, ci tot acela al expresiei.
Pe de altă parte, expresia trebuie ĩnţeleasă ca parţială sau insuficientă—nu ca vană sau inutilă. Umanul nu trebuie exclus—ci completat. Şansa omului nu e ĩnafara umanului. Umanul trebuie completat, altoit pe divin—nu exclus, sugrumat. Cine ĩnţelege că formula nu e totul trebuie să—şi completeze ĩnţelegerea pricepând că expresia rămâne pe mai departe necesară—pe de o parte, mediind, iar pe de alta, ilustrând şi reprezentând umanul, termenul uman al sinergiei.

REMARCI CU PRIVIRE LA ESEUL LUI DAVID MELLING DESPRE RELAŢIILE DINTRE SCHISMATICI ŞI CATOLICI

REMARCI CU PRIVIRE LA ESEUL LUI DAVID MELLING DESPRE RELAŢIILE DINTRE SCHISMATICI ŞI CATOLICI



Tezele mari au picioare subţiri, glezne de lut, sau merg pe catalige, sau, deşi arată impozant, caută să se fofileze.
Melling, pe care Gilbert ĩl admiră, lasă impresia de a nu fi ştiut prea multe nici despre propria lui confesiune religioasă, despre realităţile ei, nici despre cele ale Bisericii latine. Perspectiva lui mi se pare banală şi convenţională. Ĩnainte de a perora despre setea de a insulta arătată de Papi, putea să fi reflectat la nu puţine date instructive ale istoriei răsăritene. Putea să fi găsit nu puţin orgoliu, trufie, dorinţă de a umili şi ĩnjosi, ĩn istoria creştinismului răsăritean. Misionariatul şi slujirea—privinţe ĩn care Melling credea că schismaticii şi catolicii se află la acelaşi nivel—nu—s chiar la fel de practicate de către răsăriteni.
Iar locul unui englez nu trebuia să fie ĩntr—o confesiune răsăriteană. Cu atât mai puţin trebuia el să fi făcut propagandism schismatic ĩn Anglia. Gândirea lui e superficială şi superfluă. Nu există ‘ortodoxia de ieri’; există numai ortodoxia vie, ĩn mers, maleabilă, ale cărei linii pot fi surprinse numai de către cei care fac ceva pentru asta. ‘Vechiul calendar’ nu e ‘ortodoxia de ieri’, iar adepţii ‘calendarului vechi’ nu corespund catolicilor recuzanţi, care optau ĩntr—adevăr pentru ortodoxie—şi anume, nu ‘cea de ieri’, nu ‘o ortodoxie’, ci ĩnsăşi sfânta şi preacinstita ortodoxie aşa cum o propovăduieşte Biserica Romei.
Nu există ‘ortodoxii care se succed’, iar reforma calendarului nu e echivalentă cu apostazia anglicană. Reforma calendarului nu e o ticăloşie, ca apostazia Angliei protestantizate, indiferent de ce ar spune ea.
Eseul lui Melling despre relaţiile dintre schismatici şi catolici mi se pare tendenţios şi cam ignorant, ĩnţesat de prejudecăţi şi de stupiditate. Pare să nu ştie rânduielile dintr—o Mitropolie răsăriteană; pare să creadă că ‚ortodoxia’ nu oferă pietre de poticnire. Chisr umilită de stat, de puternicii zilei, Biserica schismatică n—a ĩncetat să servească cu acelaşi zel, să se pună ĩn serviciul intereselor statului, etc.. Melling eludează pur şi simplu aceste realităţi. Introduce false distincţii, inexistente. Postulează existenţa unui corespondent occidental al atonitismului fanatic [--ce monahi vestici i—au huiduit pe Papi pentru politicile lor ecumenice?--].
Aducerea ĩn discuţie a relaţiilor cu ereticii necalcedonieni este o diversiune. Din nou, e o falsă analogie. Catolicii nu—s nici anglicani, nici necalcedonieni.
Din păcate, ‚ecumeniştii’ ‚ortodocşi’ sunt la fel de lipsiţi de discernământ ca şi unii dintre cei apuseni. Astfel, ‚ortodocşii’ sunt fie intergrişti confesionalişti—fie ‚ecumenişti’ care situează Biserica catolică ĩn acelaşi plan cu necalcedonienii, anglicanii şi protestanţii. Erezia există; erezia e reală. Numai că ea nu—şi are locul ĩntre catolici şi schismaticii ‚ortodocşi’. Răsăritenii ‚ecumenişti’ par să—şi reprezinte dialogul cu catolicii numai ĩn contextul unui laxism pentru care catolicismul e un caz ĩntre altele, una din formele creştinismului apusean.
‚Ortodocşii’ ar trebui să restabilească unitatea cu catolicii nu fiindcă erezia e ceva relativ sau formulele conciliare sunt perimate—ci fiindcă nu e vorba despre erezie ĩn acest caz particular. Filaret al Moscovei aşa gândea; el nu vedea catolicismul drept unul din cazurile de ‚aparentă neortodoxie’. Erezie există; false biserici există. Anglicanii nu sunt o Biserică; nici protestanţii, nici neoprotestanţii. Catolicii nu ar trebui să fie pentru ‚ortodocş’ numai un caz dintre interlocutorii occidentali.
Ecumeniştii ‚ortodocşi’ par să gândească, global, ĩn termeni de ‚creştinătate occidentală’. Nu le apare deloc ca evidentă esenţiala apropiere de catolici, spre deosebire de situaţia celorlalte comuniuni vestice.

O PAGINĂ DESPRE SIMMEL

O PAGINĂ DESPRE SIMMEL



Filozofia artei şi metafizica devin, ĩn ultimii ani de existenţă, subiectele principale ale scrisului acestui profesionist al ştiinţelor sociale. Temele lui deveniseră teme metafizice. E o deplasare de accent, o modificare de configuraţie—dimensiunea goethean—metafizică devine cea dominantă. Ĩnsă Simmel admisese deja că goetheanismul nu constituie o cheie universală. Că e adecvat unor abordări—şi inadecvat altora. Considera goetheanismul drept deopotrivă mai profund şi mai elevat decât kantismul—şi, bineĩnţeles, mai ‘intuitiv’—ĩnsă acorda pe mai departe kantismului rolul său ştiinţific.
Existau creaţii, fenomene culturale—ca Nietzsche, Rodin şi Bergson—pe care Simmel le interpreta deopotrivă drept ‚semne ale timpului’, definitorii pentru vremea respectivă, şi drept impulsuri ale creativităţii proprii. Ĩn acest sens, Simmel practica o remarcabilă corelare a gândirii proprii cu pulsul vremii sale, pe care era interesat să o interpreteze. Simmel ĩşi vedea gândirea drept corelată cu impulsurile principale şi cu liniile de forţă ale contemporaneităţii. Kant, de ex., se considera şi el drept ĩnscris ĩn tendinţa generală a epocii sale, ale cărei fenomene definitorii le recepta critic—Iluminismul, filozofiile engleze.
Simmel constata relativul; iar de la relativ, năzuia să ajungă la universal.
La Simmel, vitalismul e expresia unei intelectualităţi intuitive, a unei completări şi complementări intuitive a raţiunii şi raţionalităţii.
După primele patru cărţi—lucrări de ştiinţe sociale—va da cele cinci cărţi de filozofie [--iar Kurt Wolff probabil că are dreptate să descrie FILOZOFIA BANILOR, prima capodoperă simmeliană, drept deopotrivă o carte de filozofie şi una de sociologie--]. Mă refer la Kant, Schopenhauer und Nietzsche, Hauptprobleme der Philosophie, Goethe şi Lebensanschauung; există şi scrieri mai scurte, şi culegerile, şi ambele vols. de filozofia artei.
Rickert era cu cinci ani mai tânăr decât Simmel.
M—ar interesa să ştiu care erau lecturile de sociologie ale lui Simmel, dacă citea alţi sociologi. Pe Marx ĩl cita mai ales pentru vederile lui filozofice—de filozofia culturii [Fetischcharakter]. [V.:--‚so Lichtblau beschreibt Simmel mit der Kenntnis von Marx' Lehre vom Fetischcharakter der Ware’; ‘the fetishistic character that Marx attributed to the economic realm’—referiri ocazionale, pasagere, deşi, probabil, concludente.]
۞
Fondul real, rickertian, nietzschean şi marxist, al gândirii lui Weber. Nu cred că acestor creatori savanţi trebuie să li se pretindă aservire, subordonare.
۞
Un articol italian ne informează că Simmel a scris despre … pictura lui Rodin—şi, mai exact—dat fiind că prostul până nu—i fudul ...—articolul ne informează că Simmel a ‘divagat’ despre ... pictura rodiniană [--bineĩnţeles, inexistentă--]—‘gusto della divagazione testimoniato da molte opere che spaziano dall’analisi dei mondi pittorici di Michelangelo, Rembrandt e Rodin alla moda, dalla poesia di Goethe alla psicologia e all’erotismo’. Aceasta e suficienţa nulităţilor, dispreţul secăturilor. ‘Filozoful’ autor al scurtei prezentări citate credea că Rodin este un pictor. [Trecerea ĩn revistă e eterogenă, alăturând ‘discipline’, ca psihologia, cu subiecte, ca ‘erotismul’, ĩnsă dă o imagine despre varietatea scrisului simmelian. Arată ĩnsă şi bagatelizarea lărgimii, bagatelizarea orizontului firesc. Simmel e bagatelizat tocmai pentru diversitatea subiectelor lui.]

INTELECTUALII ROMÂNI STÂNGIŞTI

INTELECTUALII ROMÂNI STÂNGIŞTI


Acest site, fără a fi unul de propagandă [--politică, religioasă sau de alt fel--], a fost croit şi ĩn ideea de a—mi ilustra preocupările savante şi practice socialist—marxiste. Despre marxism am scris aici numai sporadic, ĩnsă documentarea mea a continuat.
Ĩn calitate de marxist independent, dau şi aprecierea care urmează unui ‘blog colectiv’ de cârpăceală anticapitalistă şi stupiditate colectivă, care, prin nivelul intelectual şi cultural inexistent pare decis să saboteze şi să discrediteze credibilitatea stângismului.
Am găsit un ‘blog colectiv’ numit Red PeliKan [???], iar ĩn lista scurtă de intelectuali stângişti oferită de unul din autorii blogului, listă agramat redactată [prenumele lui Malraux e dat ca ‘Andre’, poetul sovietic se numeşte ‘Mayakovsky’, accentele lipsesc şi din prenumele lui Zola şi numele lui Jaurés, ortografia fiind o sofisticare inacceptabilă pentru tinerii neostalinişti români; franceza, ĩnsă, se scrie cu accente ...], sunt indicaţi şi câţiva stângişti români. Sadoveanu, Beniuc, Labiş şi ... Arghezi. [De unde l—au scos pe Arghezi ... stângist? Colaboraţionismul bolşevic ĩnseamnă ‘stângism’ şi angajare?] Lista pare culeasă dintr—un manual ceauşist de istorie. Nici vorbă, la noii propagandişti ai mizeriei comuniste, despre ... Gherea, Nădejde, Ibrăileanu, Ralea, Galaction, Cocea, Zilber şi Constante, sau măcar Pătrăşcanu, Joja şi Muşoiu, despre Wald, etc.. Istoria reală a stângismului românesc le rămâne ascunsă şi necunoscută noilor agitatori. Nimic din respectabilitatea intelectuală a acestei istorii nu transpare ĩn lista cârpacilor de azi; nimic despre momentul gherist, etc..
Nimic, la aceste javre agramate, despre truditorii din familia Nădejde, despre propaganda lui Muşoiu. Preluarea iniţiativei de către noii agramaţi nu e de bun augur. Nu există la compilatorul respectivei liste măcar o elementară familiarizare cu tradiţiile autohtone, atât cât există, ale stângismului.

MORBID ANGEL mi—a lăsat impresia a ceea ce Lenţi Chiriac ar fi numit death melodic; am ascultat câteva piese, ghidat după titluri, de pe albumele ulterioare datei la care am auzit eu de ei, ĩn ‘93.

NOTE DESPRE CÂŢIVA SAVANŢI

NOTE DESPRE CÂŢIVA SAVANŢI





Pareto era cu zece ani mai vârstnic decât Simmel şi cu doi ani mai vârstnic decât Bernstein, iar Sombart era cu un an mai vârstnic decât Weber. Ĩn 16 ani, de la Pareto la Weber, s—au născut aceşti mari savanţi—inclusiv Kauţky şi Plehanov.
Simmel, Sombart, Weber ca şi continuatori savanţi ai lui Marx, pe latura filozofic—savantă [--sau, cum se spune, mai degrabă analiză teoretică marxistă decât strategie revoluţionară--], marxiştii fiind continuatorii pe latura cealaltă, politică, practică. Marxismul altoit cu neokantism—la Simmel, la Weber, la revizionişti, la austrieci. Marxismul scos din nivelul de ĩnţelegere al agitatorilor şi al ĩnapoiaţilor.
La Marx—o politică, o economie, o sociologie şi o atitudine filozofică.
Simmel, ca şi ĩndrumător al filozofilor mai tineri—Keyserling, Lukács .... Posteritatea lui Simmel există şi pe latura Keyserling, Ortega, Marcel, şi, mai de la depărtare, Ralea, Blaga, Vianu. Nu numai agitatorii leninişti şi propagandiştii.
۞
Diversitatea scrierilor lui Veyne [--un decadent invertit--]:--cărţi despre lumea antică şi culegeri de articole;--studiul de epistemologie;--cărţile despre Char, Foucault şi Seneca. L—a tradus pe Meier; i—a prefaţat pe Zanker, Brown, Green, imnurile orfice, Seneca, Machiavelli. Are 79 de ani; a predat 23 de ani istorie romană. Prima carte e de la 40 de ani. Cărţile de la 46, 53, 60, 61 de ani.
Destul de dizgraţioasă dibuire a unui oarecare firesc uman. Ea se transformă ĩntr—o poză. Devine subiectul vorbăriei orgolioase. De aici şi respectiva indiscreţie, vanitoasa ĩmpăunare cu un jargon inept.
Modelul comun—latin, stoic, auster—estetic.
۞
Scrierile nu numai de—ci şi despre—filozofie. Definirea, circumscrierea filozofiei, descrierea condiţiei ei, etc.. ‚Teoria filozofiei’. Deasemeni, abordarea chestiunilor filozofice fundamentale.

DESPRE DEZUMANIZAREA TEOLOGIEI

DESPRE DEZUMANIZAREA TEOLOGIEI




Eu unul nu mă pot preface că aş fi agnostic, că aş porni de la agnosticism, etc.. Premisa mea nu e o intuiţie vagă sau vreun panteism rudimentar şi neprecizat.
۞
Dintre răsăritenii uniţi cu Roma, cei mai recalcitranţi s—au arătat a fi nu slavii, românii ori libanezii sau egiptenii—ci melkiţii, mereu melkiţii—tocmai ultimii veniţi ĩn comuniunea Romei. Ceea ce, ĩn urmă cu un an, ĩntâlneam ĩn lecturile mele [--care le—au ĩnlocuit pe cele cuvenite, de medicină--], ĩntâlnesc acum din nou. Cauza ar putea fi rasială; cred că e, ĩnsă, mai degrabă, una teologică—probabil condiţiile acelei ultime reuniri majore vor fi fost mai echivoce.
Melkiţii sunt uniaţii recalcitranţi, cei mai ‘cu personalitate’.
۞
E de considerat şi răul pe care l—ar fi produs nedogmatizarea infailibilităţii papale. Cei care te mint arătându—ţi numai o parte din adevăr, un fragment din realitate. ‘Fragment de realitate’ e expresia preferabilă, căci adevărul nu există ca ‘parte’.
۞
O teologie a formulelor reificate, inerte, neinterpretate, neĩnţelese, o teologie psitacistă, pasivistă, defetistă, este o teologie dezumanizată. O teologie ‘monofizită’, antiumanistă şi asinergică. Sinergismul nu este o variantă; e unica opţiune. Mai mult, omul nici nu există ĩnafara acestui sinergism. Omul nu poate alege să supravieţuiască ĩnafara sinergiei; el poate alege să se excludă, să se situeze ĩnafara ei—ĩnsă după aceea va fi mort, după cuvântul Noului Testament.
Teologia nu poate miza, mecanic, pasiv, pe formule—ci numai pe intrepretarea şi ĩnţelegerea lor. O formulă nu e decât ‘ceva dinafară’, o secvenţă sonoră. ‘Formula’ nu trebuie să excludă facultăţile minţii umane şi funcţiile ei.
Teologia mecanică, pasivistă şi ‘extramentală’ este teologia decadentă, dezumanizată şi alienantă. Decadenţa ĩn teologie nu e mai surprinzătoare decât oriunde ĩn altă parte. De ex., ‘ortodoxia marxistă’, aşa cum a tronat ĩn statele bolşevice, e un alt caz de doctrină mecanică, ipocrită, fundamental nesinceră. Defetismul cognitiv ca sistem alienează omul. Limitarea la prevenţia pasivă, prescriptivă, anchilozează.
Teologia nu trebuie protejată de om [adică ‘ĩmpotriva omului’]—ci de erorile umane. Nu omul e răul teologiei; ci erorile lui. O ortodoxie care exclude omul—ca intelectualitate, ca funcţii cognitive specifice—e o falsă teologie, un aparat mecanic de enunţuri reduse la un ĩnveliş sonor. Această teologie ineptă nu apără onoarea Lui Dumnezeu—ci numai degradează şi ĩnjoseşte omul.
Şi ĩn istoria teologiei, raţiunea umană va fi mereu la lucru; va fi mereu nevoie de interpretare, de ĩnţelegere—de rectificare, dacă e cazul.
Fetişismul formulelor e mortal pentru gândire şi pentru uman. Instituţiile nu trebuie să vorbească ‘cu vocea Lui Dumnezeu’ ĩmpotriva vocii autentice a umanului. Vocea umanului izolat e la fel de irelevantă aici. Ceea ce necesar să se exprime şi să fie exprimat este sinergia, cooperarea—noua ĩnrudire dintre dumnezeiesc şi uman—ĩnafara căreia nici nu există viaţă. Epistemologia teologiei include factorul specific uman—nu un factor mecanic. Subordonarea e faţă de Duh, de Duhul Lui Dumnezeu, nu de formule luate ĩn inerţialitatea lor.
Ar trebui spus că ORICE POATE FI ABUZAT. Nimic nu e, ‘ca atare’, ĩnafara polarităţii fundamentale. E nevoie de interpretarea umană oriunde. Nimci nu va dispensa de interpretare—şi asta, tocmai din realism, tocmai pentru a contracara arbitrariul şi iraţionalul. Omul nu poate să facă teologie ‘aşa ca şi cum n—ar face’—excluzând tocmai ceea ce—l defineşte ca om. Mecanicismul gnoseologic e o tară a teologiei. E envoie de om, e nevoie de facultăţile şi aptitudinile umane—nu există o inserţie divină ĩn ‘lume’ ĩnafara activităţii umane, nu există o lucrare magică a formulelor, nu formulele protejează de greşeli—ci numai interpretarea şi ĩnţelegerea. Există interpretări iraţionale, false. Aşadar, e nevoie de cele bune. O altă cale nu există. Gândirea nu există ĩnafara gândirii. Ceea ce se poate exercita prost se poate exercita şi bine. Creştinismul nu poate lucra cu mantre.
Liberalismul nu e un răspuns la dezumanizarea teologiei; e numai riposta de luptă, e contrariul atras de către un abuz. I se răspunde erorii cu eroare. Absolutizării formulei i se răspunde cu relativizarea fondului.
Absolutizării ‘teologiei romane’ (--a teologiei de manual ĩmpotriva căreia militase şi tânărul Ratzinger--) i—a urmat relativizarea a două milenii de teologie şi tradiţie creştină. Un abuz nu atrage, ĩntr—un proces mecanic, decât abuzul de semn opus—nu remedierea. Odată cu unele ĩngustimi ale ‘teologiei romane’ au fost excluse şi cele două milenii de gândire creştină. De la un veac de teologie romană s—a trecut la ĩntreaga epocă posttridentină, la Conciliul din Trent, la ĩntregul Ev Mediu .... Riposta ĩmpotriva tomismului roman a servit ca alibi pentru incriminarea ... liturgicii medievale.
S—a lucrat cu cele mai arbitrare criterii de ‘autenticitate’. Eroarea a constat ĩn lipsa unei ĩnţelegeri adecvate a ceea ce e ‘autentic’ şi ce nu e; s—a apelat la fantezii arbitrare, la pretinsa ‘puritate antică’—o scorneală protestantă. S—au hăpăit cele mai romanţioase ĩnsăilări despre exemplaritatea anticilor. Ĩn Biserică, sc. XX a ĩnsemnat marea revoltă ĩmpotriva medievalismului—la 200—400 de ani după emancipările laice din sc. XVI—XVIII. Cu alte cuvinte, ĩn sc. XX, antimedievalismul laic, proclamat ĩncă din Renaştere, complet sistematizat ĩn sc. XVIII la Iluminişti, a devenit sloganul Bisericii.
Era inevitabil?
Nu, nu era defel inevitabil să se lucreze prost. Odată cu ‘medievalismul’, cât mai vag ĩnţeles, cât mai arbitrar interpretat, au fost măturate de către acelaşi Tsunami ideologic şi cultura creştină a Renaşterii, şi iniţiativa Contrareformei, şi religia Barocului, şi superiorul intelectualism al Vaticanului I.
Am ĩnceput prin a denunţa dezumanizarea teologiei; am urmat prin a indica şi falsa corectare a acestei dezumanizări—corectarea mecanică prin eroarea simetrică, de semn contrar. ‘Dacă ei greşesc aşa, noi să greşim altminteri’. Trăsnea reformist.
Ĩn general, s—au schimbat numai prejudecăţile ĩn numele cărora se acţionează.
Iniţiativa modernistă trebuia sortată, nu strangulată.
Trebuie procedat neexcluzând umanul, apelând la virtuţile şi facultăţile umanului—ĩn contextul sinergiei. Remediul la erorile umanului ĩl reprezintă ĩndreptarea—nu suprimarea. Omul nu—L poate vrea pe Dumnezeu ‘ĩnafara umanului’, ĩn mod mahomedan; el ĩşi poate dori numai sinergia, ĩnrudirea, umanul divinizat. Omul este invitat de către Dumnezeu la o nuntă, nu la un ‘spectacol’; contemplarea şi adorarea implică o ĩntrepătrundere, o nuntire—secretul creştinismului, terapia alienării, panaceul.
Omul va fi tămăduit prin ĩndumnezeire, prin divinizarea lui şi a facultăţilor lui. Răspunsul la umanul căzut, decadent, este nu extraumanul ori neumanul—ci numai umanul divinizat, restaurat prin divinizare, prin ĩndumnezeire, prin ĩnrudirea cu Dumnezeu. Ĩn om trebuie anulat ceea ce e rău—şi, simultan, cultivat ceea ce e bun. Acest ‘bun’ există; nu suntem lutherani.
Lutheranismul, cu antropologia lui eretică, a dus la cinismul religios al liberalismului, la scepticism şi relativism. Deprecierea omului s—a ĩntors ĩmpotriva intenţiei—şi este, azi, soclul ‘umanismului’ relativist, cinic, blazat, sceptic.
Umanul nu trebuie suprimat, exclus, ci tămăduit, restaurat, lecuit—prin ĩndumnezeire.
۞
Ca modificare sau comutare de rit. Ca un răsăritean cu o imensă simpatie pentru apuseni. Ca un răsăritean printre apuseni. 16 z. (--la tel.--).
۞
Stil neutru, expresie neutră, obiectivă.
۞
Minţi confuze. Filologia şi rangul filologilor. Surclasat.
۞
Mehring, Gramsci, Plehanov.
۞
Decizii—com. ratat\ pierdut, iconografia blogului. 2 x web .... S—au pierdut, ieri [--vin.--], trei com., un tabel cu articolele de luni.
۞
Nu că viaţa lor n—o trăiesc, ci [--nici--] pe—a mea—lecturi, scris, lumina, eseuri, etc..
۞
Ideea celor zece comentarii [--2 x MR;--filmele—cele 2+ 4;--un Niven şi un Grant--]. Asortarea cu serialul; şi cu alte câteva seriale. De—acum, e deja altceva—ca filolog, ca medic, ĩn sejur, ca simmelian, ca filozof al artei şi metafizician.
Cei care au sortat numai ce e de vârf, fără balastul ‚savant’. Noţiunea despre filozofie. Original.
۞
Ca urmare a unei neglijenţe de ieri şi de azi, azi am pierdut a doua versiune, cea mai bună, cea rescrisă, amplificată, refăcută—şi adnotată—a textului meu despre PAPA DIN GREENWICH …. Analiza mea, de care eram foarte mulţumit, trebuie considerată ca pierdută. Com. respectiv, fragmentar, incomplet, trebuie retras.
Banfi, Goethe [--şi blogul--], Simmel—articolul italian.
Tânărul EMC, citind lucruri importante, cărţi notabile.
۞
Cele 2+ 4+ 2 filme [--azi—un Niven şi un Grant--; luni; vin.--]; un MR; un Grant.
۞
Expresia—exclusiv metafizică şi filozofia artei. Biologie, gramatică, BIBLIA. Expresia ideală. Poezia.
۞
Presimţirea adâncurilor metafizice ale existenţei şi experienţei.
۞
A vorbi; a complimenta.
Cele trei clase.
۞
Cei chemaţi să urmeze—şi cei chemaţi să inoveze. Cei chemaţi să creeze urmând; cei chemaţi să creeze inovând, schimbând, forjând.
۞
Subiecte; eseuri; 4 studii/ an; vitalist; simţul frumuseţii; metafizica şi filozofia artei,
Bruchstücke aus einer Philosophie der Kunst, Rembrandt - Ein kunstphilosophischer Versuch, Zur Philosophie der Kunst.
Desăvârşirea lui umană coincide cu lucrările de filozofia artei şi de metafizică; este ceva semnificativ şi acordat, plenar ĩn această traiectorie existenţială. Ajunsese la o identificare cu aceste subiecte şi cu atmosfera metafizicii.
Simmel nu era dispus să se dezică de criticism. Considera ĩnsă că trebuie să—l alterneze cu MAI PROFUNDUL vitalism. Treptat, el se dăruieşte fiorilor şi presimţirilor de natură metafizică.
Comuniune reală—nu ‘ĩn numele meu’, ci ‘şi ĩn numele lui’.
Izvoare—cf. ieri ...; metafizica şi filozofia artei; 3—D; plenar; lumina; vitalist; intelectualitate; opţiunea pentru lecturi; hiaturi.
۞
Idée proastă—joi—filozofii vienezi, copila—ieri, o copilă.
۞
Intenţia mea, ĩn studiu, e una simmeliană—şi a nesurclasării. Haos vs. ideal goethean, diagramă.
H de B, Verne, Beyle, GF; CD, GM, Dna. A.,
Ca la RLS.
Ambele aspecte—bucuria şi desăvârşirea artistică, desăvârşirea artei respective. Ca la MS ....
Cr. hedonic şi de semnificaţie estetică majoră.
Cele două direcţii principale, exclusive poate.
Ceva studii de teoria romanului.
۞
Ontologia lui Bergson, ‚fiinţa ĩn general’, fiinţa din punctul de vedere al fiinţării ca atare, ontologia lui Heidegger. Filozofia lui Bergson este ontologia, tratând despre ‚fiinţa ĩn general’; el o numeşte metafizică, şi o discută mai perspicace decât neamţul nazist.
Ispita de a nu mai da urmarea cuvenită.
۞
A şti o filozofie aşa cum ştia Simmel kantism.
۞
A nu aştepta de la religios ceea ce trebuie să facă umanul.
۞
Intelectual şi sexual electrizat.
۞
Destinul individual şi contextul social, uman; sensul individualului, şi acela al texturii sociale. Interstiţiul.
۞
Beneficiul rezultat din critici şi distanţări.
۞
‚Vitalismul kantian’ e un oximoron. Simmel era alternativ vitalist şi kantist.
Cineva nu poate fi ambele simultan.
۞
Lucrările de filozofie, metafizică, filozofia artei, chestiuni fundamentale ale filozofiei; cele trei clase, ĩnregistrate ca atare.
۞
Curentul socialist creştin de la 1840.
‚Creştinii sociali’ francezi erau adesea regalişti legitimişti.
La pg. 3—‚abolirea salariatului’.
۞
Ralea, PC; GS, CT, JG; ieşeanul ‚meu’;
TV—hal.
۞
Evreica; PG;
۞
GS, văzut ca un exponent al analizei marxiste. Ca filozof de tip marxist al culturii, ca operând cu noţiuni marxiste. Marxism mai degrabă implicit.
۞
Cele trei noi direcţii:--analizele metafizice, lumina, risipa, risipă de şase ani, independenţa, adevărul, cognitiv;--gramatica, biologia, a studia, ed., BIBLIA;--filozofia artei;--economia, mail, ed. ě, cartea franceză, articole—luni şi vin..
Temperament, pragul, obiectivitate, stil neutru.
Ĩmbătarea cu teorii.
Creştinii trebuie să ‚accepte premisele fundamentale ale creştinismului şi să reinterpreteze marxismul ĩn acord cu ele’—nu invers, să pornească de la fundamentele marxismului pentru a reinterpreta creştinismul—ĩn răspăr, de—a—ndoaselea.
Un concept fundamental despre realitate; carenţele marxismului—toate articolele Crezului.
۞
Mintea umană, facultatatea de a raţiona şi de a aprecia, firescul nu vor putea fi niciodată excluse din teologie. Locul minţii umane nu poate fi luat de ordinatoare teologice. Există o ordine specific umană a gândirii—ei ĩi revine să delimiteze, să aprecieze, să constate.
Nu poate fi transferat unui apreciator extrauman, neuman, ceea ce ĩi revine omului să facă, ceea ce e partea omului. Reformularea enunţurilor teologice va implica ĩntotdeauna acţiunea umană, curajul uman, discernământul, etc.. Nu există garanţii neumane, ĩn sensul de reificate, ale corectitudinii raţionamentului teologic. Nu există altceva, de partea aceasta a Creaţiei, pe care să se mizeze decât omul. Enunţurile dogmatice pot fi reformulate cu rea—credinţă; acesta nu e decât reversul faptului că pot fi reformulate şi ĩn spiritul ortodoxiei. Procesul nu poate fi transferat unor maşini. E nevoie de om.
Omului ĩi va reveni să se angajeze, să aprecieze, să constate. Neutralitatea e şi ea o atitudine umană, la ea nu se ajunge prin excluderea facultăţilor umane. Soluţia e, ĩn plan metafizic, sinergia. Ĩn plan istoric, e angajarea umană. Omul nu poate face teologie fără facultăţile lui, fără caracteristicile lui cognitive; nu se poate autoexclude, nu poate judeca aşa ca şi cum n—ar fi el cel care o face. E nevoie de aceste facultăţi; soluţia nu e recurgerea la ceva dinafara lor şi din planul creatului, al ‚lumii’. Garanţia ĩmpotriva erorii e, de partea ‚lumii’, tot numai umanul, cea mai ĩnaltă instanţă.
Nu o maşină sau o formulă ĩi vor proteja pe oameni de erorile umanului. Soluţia la rătăcirile umanului nu e de căutat ĩnafara acestuia.
Interpretarea e un factor esenţial; ea nu poate fi exclusă. Ĩnţelegerea este umanul. Fără ĩnţelegere, fără interpretare, fără cogniţie autentică, e numai reificare, numai inerţialism.
Leacul la erorile umanului nu e de căutat ĩn dezumanizarea teologiei, ĩn antiumanismul teologic, ĩn repudierea facultăţilor umane. Dumnezeu e Cel care a iniţiat cooperarea cu omul, a ales şi a decis că omul Ĩi poate fi colaborator.

Alunecarea ĩn superficialitate şi concesii; frecventarea oamenilor duce la aşa ceva, individul devine ĩnclinat să—şi relativizeze opiniile, să bagatelizeze, etc.. Mintea devine boantă. Mintea—şi pierde adresa, alonja. Ricoşează.
۞
Diognet; ‘banalitatea’ vieţii ĩn Algeria a unui trapist [Christian—Marie]. Masca africană, templele budiste, cele trei religii asiatice, coralul. ‘Marselo’ ĩn Ecaudor, 60 de parohii. Ceva mai mult de 300 de enoriaşi de parohie. Fotbalul.
۞
Viaţa care mi—ar trebui.
۞
Atins de farmecul Lui Iisus.
۞
Jargonul.
۞
Ĩs fete, nu—s fetide.
۞
Eseul din ’97 al lui Levee Blanc despre Gyuri Lukács; eseu biografic, psihobiografic. O analiză biografică [--notaţiile freudiene fiind absolut inutile--]. Profunzimea umană. De la 22 la 25 de ani, a scris SUFLETUL ŞI FORMELE. Un evreu bogat, instruit, cult, călătorit, cu toane. ISTORIA DEZVOLTĂRII DRAMEI MODERNE, scrisă de la 21 la 24 de ani. La 34 de ani, dezicerea de trecut, de tonul ĩntâielor scrieri. Dezicerea de filozofia culturii cu ton pronunţat simmelian. Repudierea primelor lui creaţii. Noţiunile cu care opera, deprinderi savante.
Lăsa impresia exterioară de a fi fad, banal, insipid, pedant, anost.
Ca om, era, de fapt, un decadent.
Bloch i—a supravieţuit şase ani. Teza de la 24 de ani—despre Rickert şi gnoseologie. A ales să trăiască ĩn RFG, lăsându—i pe ceilalţi să guste comunismul estgerman.
۞
Cel puţin cărţile lui Arato şi Breines, Congdon, Kadarkay, eseurile despre tânărul Lukács din Lukács Reappraised. Trad. din ’74.
۞
Ce fac cu viaţa.
Un tânăr autopunitiv şi decadent, lansat ĩntr—o carieră politică furtunoasă, devenit personaj public.
۞
Netransferabilele.
۞
Sentimentele şi ‘categoriile ĩnţelegerii’ la Lukács.
۞
Freud şi Kierkegaard, nu. Triadele—la Foucault, la Marcel.
Autohtonii—Ralea, Blaga [--chiar cartea cea mai remarcabilă--], CN.
Ed..
Marx, Nietzsche. FMD—nu ‘aşa’.
۞
‘Armonia operei de artă’, teoretizată ĩndelung de evreul ungur.
۞
KM, SF; FN, SK, FMD.
۞
Ce ĩnţelege Levee Blanc prin ‘stil aproape esopic’.
۞
Analiza teatrologică, nemenţionată de articole.
۞
Supleţea tinereţii lui.
۞
Alde Simmel, Lukács, Negulescu, Noica, Petrovici. Favorizarea bogaţilor [v. Negulescu şi Noica] .Propunerea unui loc universitar. Respingerea ‘ariviştilor’, a celor proveniţi de jos. Filozofia celor avuţi, ca Simmel, Lukács, Noica şi Negulescu.
۞
I—a pronunţat şi el numele. Chipul; impresia de forţă, de decizie. Cele trei portrete, şi autoportretul.
Că fusese, pe vremuri, cunoscut şi apreciat la noi.
Cele patru cărţi—trad..
Ca universitar neretribuit. Ca evreu. Ca autor al cărţilor despre cei cinci autori, alţi trei artişti .... Goethe. Vremea; ce se citea pe atunci.
۞
’96—un tânăr slab—toacă, cu părul vâlvoi, cu o geacă de piele maro.
۞
Ochii frumoşi, răscroiţi, şi de evreu.
۞
Ed. de albume. Dezbărarea. Cele două vols. despre spaniol. Tarabe. Exdecanul.
۞
Notabila eleganţă, hainele.
۞
Porcin. Decadent. Declin.
۞
Despre marii profesori berlinezi. Marii istorici. Despre teza de psihologia muzicii. La 23 de ani.
Lucrarea gata scrisă, cu care câştigase un concurs.
Titlul—‘Natura materiei conform monadologiei fizice’.
۞
Iar de la marxism, decăzuse la leninism. Cel care a repudiat, sau avea să repudieze şi explicit, filozofia lui Simmel, se va mulţumi, fără a crâcni, cu ... leninismul; şi nu ştiu cât de occidental e marxismul lui Lukács—sau ĩn ce constă occidentalitatea lui.
Drama uman—intelectuală a lui Lukács—după un sfert de veac, de la Simmel la ... Lenin. Deriva. Eşuarea, ĩmpotmolirea ĩn leninism. Ĩn activism bolşevic imund. Ĩn complicitate. Ĩn niciun caz ceva superior germanismului final al lui Simmel.
۞
Simmel n—a eludat relativitatea.
۞
Sunt, acum, ĩn măsură să şi răspund—Simmel aprecia umanizarea lui Goethe, ĩl ĩncuviinţa ca om. Nu disjungea teoria sau numinalul, de fenomenal; ĩl considera pe Goethe ca fiind suficient exprimat ĩn viaţă. Ĩi plăcea mult omul Goethe. Considera viaţa goetheană ca fiind pe deplin la nivelul intuiţiei fundamentale a omului secret, ascuns.
Prin ce s—ar deosebi relaţionismul goethean de panteism. De ce nu e un panteism, prin ce nu e.
Ĩn fond, GS avea un pic peste 40 de ani la ĩnceputul sc. XX. Un sfert de viaţă a trăit—o ĩn noul veac, ĩn sc. XX.
۞
Instincte sănătoase şi ignoranţă.
۞
Discriminările transparente ale bolşevicilor.
۞
Ce ĩnsemna oratoria—sensul propriu. Ca artă.
۞
Un ochelarist—şi nu preluase reţinerea lui Goethe faţă de folosirea lentilelor.
Toate patru portretele ĩl arată ochelarist. [--Logic, normal ar fi să existe mai multe portrete, nu era un pastor dintr—un sat.--]
۞
Trei exemple de exerciţii de sociologie [--miros/ parfum;--organe senzoriale, etc.--].
Elogiul primelor trei cărţi, cele de istoria artei; impresia de dezicere ulterioară.
۞
Nu din ceea ce predase ‘asculta’, examina. NI, Nae. GL.
۞
Numărarea portretelor; autoportretul.
۞
Marginalizarea; primele trei cărţi—cele de istoria artei; defăimat ca autor de prefeţe pentru albume; albumele de artă—ed.; exemple de cursuri de sociologie [--şi de istorie, filozofie--]; temperament; cursuri, ’20. Polimaţii, bagatelizarea; ‘veveriţa’, comparaţia, invidia. De ex., cartea despre artă a acestui ‘sociolog de profesie şi de formaţie’ a fost considerată importantă, semnificativă.
۞
Din contemplator simmelian, Lukács a decăzut ĩn postura de agent, de actor. A trecut pe scenă –cu implicita limitare. A ales, a preferat să devină protagonist politic—şi să pozeze; ĩnsă era un nihilist, şi un ateu.
Joncţiune şi imixtiune. Pe de altă parte, Bloch ajunsese de la gnoseologia rickertiană la utopism. Atât Lukács cât şi Bloch proveneau din climatul antebelic neokantian german.
Nu cunoştea iubirea, ĩndrăgostirea—faţă de o persoană sau o gândire—era egoist şi ambiţios. La ĩnceput, nestricat de politica bolşevică, gândise ĩn termenii filozofiei neokantiene a culturii. S—a dezis, ulterior, de ĩntreaga această perioadă. Cu totul pervertit de miasma leninistă. A luat urma leninismului. A abjurat filozofia neokantiană a culturii. S—a conformat Kremlinului.
۞
Buna credinţă a vechilor marxişti. Bolşevismul va perverti totul. După apariţia bolşevismului, a Kremlinului bolşevic, nu vor mai exista marxişti liberi, nearvoniţi. Marxismul liber a fost posibil numai până la apariţia ‘capitalismului de stat’, a statului leninist.
Socialist interbelic. Crez. Crez politic şi realitate partinică; contrastul. Idealuri.

Mai mult ca vagă inspiraţie marxistă.
Mă consider un vitalist ĩn accepţie simmeliană, un ‘vitalist goethean’.
Inspirat de ambele portrete ale tânărului Lukács [--pre—leninist--]. Conversia; halul; iubirea.
۞
Claudel, Simmel, Schopenhauer, Veyne, Gracq,
۞
Izvoare—a studia—ca la GS.
۞
Autoritar, inflexibil, simplist.
۞
Marii istorici care predau odinioară la Berlin, şansa de a—i audia.
۞
‘Acel bun simţ care este luat din morală şi din etică.’
۞
Hal—TV.

REFLECŢII DESPRE GEORG SIMMEL

REFLECŢII DESPRE GEORG SIMMEL

Simmel schimba scrisori nu numai cu Weber, ci şi cu Rickert şi Bouglé; scrisorile lui sunt importante. Marele leu german comunica cu Rickert, cu Weber, cu Bouglé; iar cu primul, din ceea ce am putut ĩntrezări, corespondenţa pare să fi fost una de durată. Ĩntre Simmel şi Rickert au existat divergenţe filozofice, Rickert nu era de acord cu axiologia lui Simmel; ĩnsă un al treilea element e acela că Simmel e considerat ca fiind influenţat de Rickert. [--Triada relaţională este aceasta: Rickert ĩl dezaproba şi critica pe Simmel; ĩntre ei doi au existat disensiuni filozofice;--ĩnsă berlinezul e considerat ca influenţat de neokantianul mai vârstnic.--]
Unii ĩl prezintă pe Simmel ca pe un discipol al kantismului epistemologic, alţii—al kantismului axiologic; şi probabil că a fost ambele, din amândouă.
Ambele aspecte sunt importante:--şi acela că Simmel nu i—a ĩntâlnit personal pe Rembrandt, Goethe, Kant, Schopenhauer;--şi acela că a avut nevoie, ştiinţific şi filozofic, de cei pe care i—a putut ĩntâlni—ca Lazarus, Bastian, Cohen, etc.. La Berlin avusese ca profesor şi pe unul din iniţiatorii neokantismului—pe Zeller.
Se spune că scrierile lui de tinereţe ar conţine multă factologie etnologică; teza lui respinsă, cea de psihologia artei, se referea şi la aşa ceva.
Poate fi consierată sociologia lui Simmel ca fiind una kantistă? Are măcar vreun ĩnţeles noţiunea de ‚sociologie kantistă’? Ĩntr—o măsură, şi sociologia lui Weber poate fi taxată ca fiind o sociologie rickertiană, drept neokantistă; ĩnsă asta poate aluneca ĩn speculaţii. Figurile tutelare ale scrisului lui Simmel au fost neokantienii—de amândouă persuaziunile [--şi Cohen, şi Rickert; iar Zeller i—a fost profesor--], şi savanţii ştiinţelor sociale, ĩntemeietorii [--Bastian; Lazarus; Schmoller--]. Existau divergenţe ĩntre el şi Rickert—ĩnsă existau divergenţe semnificative şi ĩntre Simmel şi Kant, sau ĩntre Simmel şi Schopenhauer. Simmel n—a fost niciodată un ‚epigon’, sau un ‚elev lipsit de personalitate’, unul care urmează, un subordonat.
M—ar interesa să cunosc ce credea Simmel despre istoricul artei Grimm; şi dacă s—a referit vreodată la anii lui de universitate, ori dacă şi—a descris studenţia. Pe de o parte, e adevărat că, deşi savanţi excepţionali şi pionieri ai ştiinţei, niciunul dintre profesorii lui nu era cu adevărat de prim rang—nu era de talia lui Hegel, Humboldt, Schlegel, Ranke. Figuri ştiinţifice impozante, niciunul nu era un şoim. Iar pe de altă parte, ĩmi place acest aspect ‚relaţional’ al creaţiei lui Simmel, dialogul ei cu operele ştiinţifice ale vremii.
De două ori ştiu să se fi pronunţat Simmel ĩn termenii ‚cărţilor pe care le—ar fi putut scrie şi un altul’, sau chiar ‚oricine’—odată, când ĩi scria lui Rickert;--şi când căuta să—l reorienteze pe Keyserling către o filozofare personală, către o ‚expresie organică’.
Simmel vroia să scrie numai cărţi personale ĩn sens adânc, personale ĩn sens substanţial, profund.
Avea formaţie de istoric, etnolog [--ĩn accepţie largă, ca studiu al fenomenelor sociale, exotice ĩn cazul etnologiei ĩn sensul strict, incluzând şi ‚psihologia popoarelor’, care poate fi o disciplină—ĩnsă nu şi o ştiinţă distinctă--] şi italienist. Afabil, Simmel se preocupa şi de aspectele instuţionale ale ştiinţelor [--participa la ĩnfiinţarea de asociaţii savante, etc.--].

Simmel nici nu era un speculativ, ci preponderent un interpret, un analist; scria despre o filozofie, un artist, un fenomen, un fapt, şi dezvolta noţiuni filozofice numai pornind de la această mediere culturală. Era un filozof ‚al lucrurilor’, filozofa despre lucruri.
De ex., pentru a vorbi despre ‚viaţă’ ca substrat ultim, ĩncepe prin a vorbi despre Goethe—ĩşi exprimă indirect metafizica, o deduce din creaţia şi existenţa altuia.
Expresie a unei gândiri vii, ca analiză a unei culturi.

NOTE DESPRE SIMMEL

NOTE DESPRE SIMMEL


Simmel a făcut ĩndeosebi kantism aplicat, kantism aplicat diferitelor obiecte, ştiinţe, etc., epistemologii ‘generale’ ale diferitelor discipline savante.
Ca sociolog, unii ĩl consideră un ‘generalist’; simultan, ĩnsă, i se impută faptul că s—a irosit sau risipit cu analize, etc.. Se vede originalitatea cu care efectuează analize sociologice ‘de aspect’, abordând diverse fenomene din unghi sociologic. Opera lui urmează cursul firesc al gândirii, fără silnicii şi ĩncorsetări.
Ca şi kantist, a făcut gnoseologia ştiinţelor şi a disciplinelor, nu gnoseologie ‘generală’.
Schmoller e cel care i—a publicat ĩntâia carte [--una din cele trei repudiate ulterior de Simmel--]. Ĩnsă se generalizează arbitrar—a scris articole, recenzii, eseuri, studii ample, cărţi—unele voluminoase. N—a dat mereu renumita formă aforistică zisă caracteristică. Iar ĩntâia lui mare carte [a patra apărută] a publicat—o la exact un deceniu de la prima carte tipărită.
Cum spuneam, Schmoller l—a debutat; etnografia e o dimensiune a ĩntâiului său scris, şi a şi mărturisit, expres, rolul profesorilor lui pionieri ai ştiinţelor sociale.
El venea dintr—o sociologie [implicit sau explicit] kantistă, din kantismul aplicat, prin transpunerea kantismului ĩn ştiinţele sociale, iniţiativă de pionierat, regăsibilă şi ĩn exerciţiile lui ingenioase—ca analize sociologice la obiect.
Oameni de la care chiar avusese ce ĩnvăţa: Schmoller, Lazarus, Bastian, Cohen, Rickert, marii istorici de la Berlin;--şi Rodin, Bergson, Weber, marii esteticieni nemţi, George—dintre contemporani. Simmel a făcut chiar ĩn propria lui viaţă şi creaţie trecerea de la kantismul revenit la modă ĩn anii ’70 la noul estetism, la noua abordare artistică, atitudinea de artă.
Dependenţa lui, să zicem, faţă de marii lui profesori nu e numai una implicită—ci una recunoscută, admisă, declarată.
Eu cred că scepticismul lui Simmel faţă de posteritatea lui provenea şi din faptul că ĩi văzuse pe elevii lui obtuzi, refractari, de calitate inferioară; se lămurise că n—are ce scoate de la ei, că ĩi sunt inferiori şi nu—l pricep. Nu e o recunoaştere a propriei lui insuficienţe, ci a celei a discipolilor, a elevilor –ĩi vedea cum sunt, cât pot; vedea că n—are cine, că nu se va găsi nimeni dintre ei să—l urmeze.
La ĩnceput, Simmel s—a definit ca sociolog—Simmel a scris, ĩn spirit kantian, cele patru prime cărţi de ştiinţe social—istorice; abia la 46 de ani a publicat, ca pe o introducere ĩn filozofie, cartea despre Kant. Aşadar, tendinţa dominantă a primei părţi a operei se ĩndrepta către sociologie şi kantism—ca epistemologie a disciplinelor sociale, aplicaţii kantiste şi exerciţii sociologice. Aborda ştiinţele sociale la toate trei nivelurile—gnoseologic, ca aspecte fundamentale, definitorii, şi ca exerciţii sociologice—analize. Noţiunea demersului său ştiinţific era una kantistă—ĩn mai multe sensuri—ca orientare epistemologică şi ca investigare a formelor fundamentale ale socialului, etc..
Revelaţia, teoza şi conotaţiile metafizice ale Fericirilor mi se par mai semnificative decât ceea ce Simmel propune drept intuiţie fundamentală a lui Goethe—un conţinut mai ĩnalt.
Ĩn studiul lui comparativ despre Kant şi Goethe, studiu de o intelectualitate exemplară, Simmel subliniază nevoia de elementul kantian, analitic—ştiinţific, abstract.

CITINDU—L PE GEORG SIMMEL

CITINDU—L PE GEORG SIMMEL

Studiul comparativ al lui Simmel despre Goethe şi Kant mi—a dat o plăcere excepţională, şi extraordinar de vie, plăcere filozofic—literară şi de artă (--vin. şi sb. l—am pregustat, luni l—am listat, marţi l—am citit--). Noţiunea de ‚vitalism’ a lui Simmel e interesantă; Simmel relaţiona ‚metafizica’, ‚arta’, ‚vitalismul’, ‚religia’ şi ‚eticul’—adică domeniile transştiinţifice; aşa cum ghicisem, Simmel vedea ĩn Kant, ca şi Piaget, un savant, şi anume un epistemolog, a cărui operă ia forma unei filozofii ştiinţifice—sau a unei ştiinţe filozofice. Exact asta credea şi Piaget.
Simmel pretindea să dea o continuare metafizică atitudinii lui Goethe; e interesant că spune asta, fiindcă singur admitea că spiritualitatea goetheană e subĩntinsă de un temperament, de un dat individual; pe de alta, că atitudinea goetheană are un sens ĩn sfera artei, şi ca abordare a artistului, că e ceva ce i se potriveşte artistului.
Poate fi o filozofie altoită pe o artă [--filozofie ĩn accepţia de creaţie filozofică, nu de comentariu filozofic--]? Simmel credea că da, şi a ĩncercat—o atât cu Goethe cât şi cu Rembrandt.
Pe de altă parte, nu e de crezut ca Simmel să fi cunoscut o tardivă ‚convertire la artă’, ca dezicere de ştiinţă, etc.. Firea, cultura, scrisul şi opera lui arată că de artă s—a ocupat ĩncă de la—nceput; ceea ce probabil că a survenit e o deplasare de accent, o schimbare a priorităţii.
Simmel nu era un ‚vitalist kantian’, nici un ‚kantist vitalist’, ambele formule sunt un oximoron. Simmel alterna kantismul cu vitalismul—cu netă preferinţă pentru al doilea. [De ex., sociologia lui e fie kantistă, fie vitalistă, nu poate fi ambele simultan.] Ca şi kantist, nu putea fi vitalist, ‚goethean’; ca şi ‚vitalist’, nu putea fi ‚kantist’. Simmel definea vitalismul drept metafizică, şi ar fi acceptat titulatura de ‚filozof goethean’.
Fără a fi echivalente, se presimte că ‚arta’, ‚metafizica’ şi ‚vitalismul’ sunt ĩnrudite pentru Simmel [--ĩn vreme ce ‚religia’ şi ‚eticul’ sunt alternative--].
Simmel scria ĩn numele unor impulsuri mai adânci, spirituale, pe care le definea drept metafizic—artistice, al unor presimţiri şi intuiţii de profunzime.

NOTAŢII FILOZOFICE

NOTAŢII FILOZOFICE

Decadent, sau prin procură.
Mintea părăginită.
۞
Cursuri; viaţă; viaţă goetheană.
۞
Diagramă. Diagramă şi existenţă goetheană, vocaţia unei opere realizate.
۞
Scrierile despre artă ale lui Simmel—nu numai despre cei cinci artişti—ĩnsă şi cele cu caracter general, de estetică şi filozofia artei.
۞
Sunt un mare degustător al comediei TV—iar primul meu gând nu e la ...SEINFELD.
۞
Expresia supremă sunt cărţile despre Rembrandt, Goethe şi Kant, şi eseurile despre Rodin şi Michelangelo. Cărţi şi multe—şi interesante, excitante. ‚Goethe’ al lui Simmel e ca ‚Eminescu’ al lui Noica—numai formal, exterior.
Ambii căutau un ‚om deplin’.
Tematica naţionalistă—ĩnsă fără tact, pe acordeon protocronist.
۞
Cultural, Simmel e o ‚personalitate nodală’—ĩn existenţa lui intelectuală converg deopotrivă Durkheim, Bouglé, Weber, Rickert, Tönnies, Schmoller, Lazarus, Bastian, Cohen, darwiniştii, esteticienii nemţi, Rodin, Bergson, George, Böcklin, etc..
Ĩnsă era contrariul şi al eclecticului, şi al epigonului.
۞
Ceea ce era Goethe pentru Simmel sunt Bergson, Păr. Teilhard, Blondel şi zoologii francezi pentru mine.
۞
Schopenhauer putea să fi scris un ‚Kant’, un ‚Goethe’; Nietzsche putea să fi scris un ‚Schopnehauer’, un ‚Goethe’. Este ca şi cum Simmel, ca succesor al tuturor acestora, ar fi decis să dea el expresia necesară.
۞
Filozofia simmeliană a artei este cu adevărat subordonată artei, ĩn care caută un izvor metafizic—şi nu o survolează căutând să o ‚explice’. La Simmel, filozofia recunoaşte ĩn artă ceva superior.
۞
4+ 14+ 2 eps.—20 eps. (dum.—4 eps.; 2 s.; azi, ieri).
۞
FK; Starobinski şi autorii 'lui'; opera literară; 'noii critici’ francofoni.
Simmel ĩnţelegea, prin ‚artişti’, şi poeţi (Goethe, George), şi subintitula studii de literatură, ‚filozofia artei’.
۞
Ca la RLS.
Cărţile lui Ware şi Lev. Kafka, Gracq, Dna. Y., GILEAD, semnificaţie spirituală. ½ s.. Romane.
۞
Pentru el, poeţii se numeau artişti, erau artişti.
۞
Ca la MS .... Romane. Artă. Creaţie.
۞
Deschidea, brusc, o perspectivă asupra lui Leonardo—şi a existenţei leonardeşti.
۞
Repudierea, dezicerea.
۞
Fie şi ĩn eventualitatea unei reuniri, răsăritenii n—ar avea motive să fie mai ‚toleranţi’ faţă de vestici decât erau, de ex., franciscanii faţă de dominicani—sau iezuiţii faţă de franciscani. Apusenii nu pot pretinde un ‚pact de neagresiune’.
Oricum ar subzista două şcoli teologic—spirituale distincte, deşi neantagonice. Diferenţa e că oocidentalii au deja acest exerciţiu al pluralismului, al neexclusivismului practic.
۞
Diagramă. 3—8—rezid.; 9—11—lecturi; rufele. Cf. ieri—tarabe—2 s..
¾ oră.
۞
Simmel, creator al unei filozofii de inspiraţie goetheană. Filozof de inspiraţie goetheană—din punct de vedere uman.
Vreau să spun că, pentru mine, HB, PTC şi Blondel au importanţa şi rolul pe care le avea Goethe la evreul berlinez. Şi PC, Bloy, Dante, Sh.. La 18 ani am citit trei cărţi de HB. Cele alte 3+ 1 cărţi. Ed. ě. Dispreţ (--falsul adjectiv; din vârful buzelor, insultă--).
Filozof goethean.
Filozofie goetheană.
۞
Ĩnfrumuseţarea vieţii. Grecul—de la ‚frumuseţea Raiului’ la necesitatea ĩnfrumuseţării vieţii.
۞
'Primii zece ai filozofiei'.
۞
Nu e ceva ... ‚derivat’ din goetheanism. Nu e nici epigonism, nici surogat.
۞
Tarabe.
Cf. ieri—2 s..
Rugăc., azi, oră, loc. Ed. ulterioară, şi parcă mai mare.
۞
Stilul, ca formă, are şi o brumă de substanţă.
۞
Exemple din biologie, gramatică, BIBLIE.
۞
‚97; carnetul, ed., personalistul.
‚97, deja .... Vârsta. Alte studii.
Ed. ě—alte studii germane.
۞
Şansă. Lumina. Risipa—6 ani.
۞
Stil neutru, analitic, raţional.
Nu există abordare ‚neutră’.
۞
Acest om gândea sociologia. O raţionase ĩn profunzime.
Ceea ce le apare lor ca defect, e un merit şi o virtute; tocmai ceea ce ce—l face unic ĩl face şi cel mai mare [‚he offered mainly a collection of ideas and insights, rather than a theory or method that others might adopt’—acesta nu e un defect sau o scădere—el proceda raţional—intuitiv—şi nesurvolabil].
O ştiinţă—printr—o operă.
Se poate ca evreul ĩnsuşi să nu fi fost aşa de exclusivist—şi să fi găsit merite şi altor câţiva sociologi—dacă nu ca rezultate, măcar ca interlocutori.
۞
Simmel, admirat, la noi, de către Noica, Ralea, Vianu, Blaga, şi bagatelizat de Gusti şi Pârvan. Alţi nemţi. Izvoare nemţeşti ale filozofiei/ esteticii. Cursuri. Ca universitar, ca om de cursuri, catedră, seminarii.
۞
Medierea—culturală. Despre cursurile frecventabile. Studenţie. Noimă. Acreli.
۞
Gehlen, Bertram, Walzel, Gundolf, cei doi italienişti şi cei doi esteticieni nemţi.
’97—ed., cartea neamţului. Ca dosare—pedant. Filozofia creştină a vieţii. A studia. Izvoare. Studii; 4/ an.
۞
Haosul. Afabil. Concluzii. Copile—luni; ieri—oră, luni; cursuri; rezid.; costum; bal. Stimulii.
۞
Sociologia lui Simmel nu ĩi e extrinsecă filozofiei lui.
۞
Chestiuni filozofice fundamentale—cărţi [Philosophie des Geldes la 42 de ani; Hauptprobleme der Philosophie la 52 de ani; Lebensanschauung la 60 de ani; Grundfragen der Soziologie, Zur Philosophie der Kunst, Fragmente und Aufsäze aus dem Nachlass] şi studii. Sociologie—de la 32 la 59 de ani [Über sociale Differenzierung, Philosophie des Geldes, Soziologie şi Grundfragen der Soziologie]. Şi Einleitung in die Moralwissenschaft şi Die Probleme der Geschichtphilosophie. Varietate. Discipline. Cele măcar trei cărţi care au precedat, au premers monografiei lui revoluţionare. De la 40 la 50 de ani.
Unuia i—l prezint ca sociolog; alteia, ca pe interpretul lui Goethe şi Rembrandt, ca pe cel care a scris despre Goethe.
Unicul sociolog suprem.
De—abia l—au ĩnţeles câţiva filozofi.
M—a interesat şi la ce cărţi se referise ĩn scrisoare—pe care le repudia [--faţă de francezul care tocmai despre acele prime cărţi scrisese--]. Căci prima reputaţie, ĩn anii ’90, la 30 de ani, ca sociolog şi—a făcut—o.
۞
Cinism lezant şi descalificant.
۞
Scrutat cu dispreţ, măsurat cu dispreţ—de samsari şi agenţi.
۞
Moaştele Sf. Vasile; mă rugasem ĩnaintea acestor moaşte—ĩn secret—o BUCURĂ—TE MARIE .... Invocaţii. Formalism şi falsificare. Ca semn.
Semne. Semne, izvoare.
Nefilozof.
Sau—de fapt, filozof—existenţă goetheană presimţită—cf. ieri, oră, pisc.
۞
Ca ingenioase exerciţii.
۞
Teze, propoziţii.
۞
Una din postume—175 pg. [FILOZOFIA ARTEI]; 304 pg.—fragmentele. Ambele, editate de evreică.
‘O critică a noţiunilor etice fundamentale’.
Publica ĩn SCIENTIA [--despre filozofia istoriei--].
Ambele ‘Gertrud’. Confuz. ‘Kinel’. Or fi mai multe?
Cartea de debut a apărut sub auspiciile lui Schmoller.
Uneori ca substantiv compus, alteori ca două substantive.
۞
Publicarea integrală a tuturor postumelor, neselectiv.
۞
Cărţile repudiate, de care s—a dezis. Nu scria ‘ĩn joacă’.
Şase cărţi de tematică etico—istorico—socială.
۞
Indicarea chestiunilor filozofice fundamentale.
۞
Ca grafician, ca desenator. Desenator [--ocazional--].
۞
Rezid. ....
۞
Saint-Florent-le-Vieil. Saint-Florent-le-Vieil, nu departe de Loara, de malul Loarei.
۞
Bretania, Normandia, ape; Belgia. Vag. Confuz.
۞
O reflecţie de aproape trei decenii asupra chestiunilor sociologice—de la prima carte la antepenultima lui mare carte. ’90—’17.
Cele patru mari cărţi de sociologie ale lui ĩnseamnă ceva. Sociologia l—a ĩnsoţit de—a lungul ĩntregii lui cariere intelectuale şi literare—chiar dacă ‘ultimul Simmel’ e acela al metafizicii, al filozofiei artei şi al reflecţiei despre moarte.
۞
Nu—s chestiuni de lealitate—ci de adevăr; la nevoie, lealitatea e—n dependenţa adevărului, nu invers. Nu adevărul trebuie făcut să depindă de lealitate, nu lealitatea personală/ arbitrară/ absolută trasează ceea ce e adevărat.

Oameni care pun gheaţă ĩn coniac. Ghiorlănimea.
Pe oameni ĩi ţine ĩmpreună şi ceea ce ignoră ĩn comun [--GIGOT—ul; aperitivele; coniacul--]. Există o complicitate formulabilă şi ca ignoranţe. Ei dau ĩn gropi.
۞
Dictatura absurdă a experţilor, pervertirea funcţiei acestora—din ajutoare, devin dictatori aroganţi.
۞
Ceea ce e ‘numai pentru experţi’ ĩmi e şi—aşa ĩn mod firesc indiferent. Ceea ce le e adresat exclusiv acestora ĩmi e dinainte indiferent.
۞
Gândul culturii nu precede plăcerea lecturii.
۞
Ghiorlănia ‘uitatului prin cărţi’, a ‘frunzăririi’.
۞
2 x blogul; italianca. Scuar II—Ep.; poeta renascentistă. Com..
۞
Experienţe vitalizante, de ĩnviorare, stenice, vitale, de robusteţe.
۞
Berea, vraful; tip de sălbatic, rudimentar, vandal.
۞
Omul poate ĩncepe de oriunde; ceea ce ĩl defineşte e cum continuă, luciditatea şi profesionalitatea.
۞
Diagramă.
Ieri—chixul.
۞
Confuzii terminologice. Biologia, gramatica, Biblia.
Că nici nu ....
۞
Vârsta, eseuri; hispanicul—articole. Ĩnsă ĩl admir şi—s invidios pe hispanic, aş vrea să scriu ca el. [--Au mai fost PK, Stahl, evreica, evreul, nişte teologi ....--]
۞
Omul să se ia ĩn serios ca atitudine faţă de filozofia critică nemţească, de ex., nu faţă de alegeri şi de politicienii autohtoni.
۞
Eşantion de argument imbecil:’-- The Greeks may have stopped at appearances, but at least they were watching Antigone, not reruns of Seinfeld’. Da, bineĩnţeles. Nu se interesau mai mulţi greci de ANTIGONA, decât apuseni de Ibsen şi de Cehov.
Iar diacronic, cultura greacă a cunoscut şi declin, şi decadenţă, ANTIGONA a fost şi ea numai un moment.
۞
Ricoşeu.
۞
Naturaleţea vieţii. Factorii de artificializare.
۞
Ca reflecţii despre biologie, gramatică, Biblie.
۞
Eseuri ca ale hispanicului.
۞
Azi, când se discuta despre un tratat de lingvistică românească—ed. din ‚66.
۞
Tendinţa, ĩnclinaţia, miza reală (—de a afla--).
۞
Pe teme de filozofie, poezie, filologie, lecturi. Despre romane. ½ s.. Blonda grasă şi tratatul de gramatică. Cârpăceală.
2 x gracqian:--haine, farmec;--ştiinţe.
A., hispanicul, evreica, ‚Morgan’, PG, Davidson, VK, Păr. H., TT. Concluzii, teze, propoziţii.
Cărţile—azi, dum., vin., joi. Alese—sb.. Ca la MS .... ½ s..
۞
Simmel, care ştia mult kantism; ştia kantism, şi ştia şi Cohen, Rickert, Zeller. Cu alte cuvinte, ştia Kant, ştia şi kantism, ĩi ştia bine pe marii kantişti—de la Schopenhauer la Zeller, Cohen şi Rickert.
۞
Nesaţ. Nesaţ filologic.
Accepţii trunchiate, false, peiorative, artificiale, silnice.
۞
Ce e viu. Ce e pedant şi exterior, formal. Wald, Şora, Pavelcu.
۞
Absurdul izolării de viaţa savantă.
۞
Fie nu—l ĩnţelegeau, nu—l pricepeau, fie că, dimpotrivă, ĩl invidiau; ĩntre dispreţ şi invidie, pizmă.
۞
Ceea ce e ‚protocol’, convenţie.
۞
Autori citabili.
Artificialitatea aparatului pedant.
۞
Tripla relaţie—GM despre PTC [--sem. VII--]; CT despre PTC—afectuos—şi ĩn plan uman—ĩntrucât ĩl cunoscuse, ĩl ĩntâlnise, se lăsase modelat de el ...; CT—nimic despre GM [--singurul mare filozof catolic francez despre care n—are nimic de spus, nici nu—l menţionează--].
Ĩn dezacord cu medievalii [--‚lui’--]. Contrast.
۞
Lui GM ĩi displăcuse PTC; lui CT ĩi plăcuse foarte mult PTC şi ca om ....
۞
Izvoare filozofice autohtone.
۞
Diagramă. Diagramă—cf. azi—3, 5, 6, 7, 8—serialul.
۞
Antologii, poezia, naturale, proză scurtă,
۞
‚Gnostic’. Ca poncif.
۞
Ritualizare; ca cel m.m. rău.
۞
Ignoranţă clisoasă.
Ignoranţă clocită.
Ignoranţă cocoloşită.
۞
Reducţionisme.
۞
La fel—Sf. Toma, Păr. Teilhard,
۞
Tangibil. A şi fi; a şi face. Rampa.
۞
Şansa filozofiei creştine.
Deja ... [--nu inventez eu ...--].
۞
Abia ulterior se vor deschide noi orizonturi.
۞
Necritic. Ceea ce chiar ştiu—şi ceea ce numai mi se pare că ştiu—şi ceea ce escamotez.
۞
Despre Hobbes, Edith Stein,
۞
Părinţii sc. IV—V ar merita studii scrise cu simpatia ĩnsufleţită cu care a scris Simmel despre Goethe; există ĩntr—adevăr urme de aşa ceva la Tresmontant—aluzii şi formulări afectuoase. Ĩnsă aşa ar trebui scris despre teologia patristică—aşa cum a făcut—o Simmel despre Goethe—mai ales, cu aceeaşi intelectualitate, neutralitate filozofică şi ‚necomplicitate’. Acordul există—ĩnsă nu ĩn forma inferioară şi exterioară a complicităţii care ‚ĩmpinge’. Nici pic de cârpăceală intelectuală.
Cred că s—ar putea scrie la fel despre câteva figuri ale creştinismului şi despre intuiţiile lor ultime.
۞
‚Nu văd nicio contradicţie ĩn asta’ [--metafizica şi viaţa de sfinţire--].
۞
GM ca un ‚simmelian’ care a ajuns la creştinism, care a devenit creştin şi a filozofat ca şi creştin, a continuat să filozofeze odată devenit creştin—n—a repudiat filozofia. A testa ĩn acest fel barbaria şi rudimentaritatea, simplismul şi reducţionismul.
۞
Heraclit, Cusanus, Bradley, Frank, Marcel.
Ocazional.
Ep..
Kant, Schopenhauer, Nietzsche; Goethe; Rembrandt; Marx, Cohen, Rickert; Lazarus, Schmoller şi Bastian; esteticienii nemţi; Bergson, Weininger; Darwin, darwiniştii; cei despre care conferenţia; Spinoza; Rodin, Michelangelo, Leonardo, Böcklin; Weber. Divergenţe ştiinţifice. Inspiraţia.
۞
Modele mai degrabă filozofice [--criticiştii--], decât ştiinţifice.
۞
Filozofia artei, metafizica, filozofia, chestiunile fundamentale ale filozofiei, criticismul. Epistemologiile.
Filozofia artei şi sociologia.
Noţiuni.
Analitic şi neutru.
۞
Olandezii. ’30.
La GS—discreţia, fineţea; la EMC—antipod—a forţa, a pedala.
Ca la MS ....
Semne.
۞
Panteism şi vitalism.
Vitalismul evreului e unul contemplativ. Vitalismul ultimului deceniu al vieţii.
Semnificaţie.
۞
Tiparul unei frumuseţi.
۞
‚Ecologism’, răstălmăciri.
۞
Pentru Simmel, Kant ĩnseamnă mecanicismul, Goethe ĩnseamnă vitalismul.
Deplângea rătăcirea ştiinţelor—ĩnsă ĩn mod echivoc, cam vag.
۞
Ĩntr—un anume sens, Simmel ajunsese la vitalism; ĩn alt sens, o componentă sau un element existase mereu.
۞
Sunt inscrutabile fiindcă sunt vagi, confuze, tulburi, nu adânci. Confuzia le face inscrutabile—nu adâncimea. Adâncă e matematica lui Gauss. Culegeri de studii despre Fermat; ce se poate spune şi remarca despre teorema lui.

ĨNCĂ UN CARNET FILOZOFIC ŞI ‘MORGANIAN’

ĨNCĂ UN CARNET FILOZOFIC ŞI ‘MORGANIAN’



Ce fel de discipol al Sf. Vasile. Aroganţa. Respect principial.
Poezia, prozaic, Willis. Intelectualitate; goethean. Vremea.
Tripla invidie [--rezid.;--lecturi;--manualul--].
Lichele. Termen, meniu, mâncarea. Ĩn mers vs. ĩn aer.
۞
6—IX/ 13—X.
۞
Ar fi de discutat relaţia VITALISMULUI LUI SIMMEL cu panteismul. Un ‘biologism’, cum cred unii, nu e. Biologism nu e; cu panteismul există o ĩnrudire [--Simmel se şi referă la spinozism, şi la un fel de sentiment spinozist al realului--].
Vitalismul lui Simmel nici nu e unul documentat biologic, nu e informat de către naturale. Nu e un vitalist de tip bergsonian [--tip ai cărui alţi exponenţi ar fi mai degrabă PTC şi zoologii francezi ‘teilhardieni’--]. Vitalismul simmelian [--şi goethean--] nu e rezultatul studiilor de biologie—ca acela al francezului. La Goethe, intuiţia lui găseşte expresie şi ĩn studiile de naturale—asta are altă semnificaţie.
Sursa e una exclusiv metafizică şi intuitivă. Vitalismul simmelian nici nu e unul de esenţă biologică, ci metafizică. Chiar termenul ‘viaţă’ se referă, la Simmel, la substanţa metafizică nenumibilă, substratul dinamic—substratul ascuns sau secret; spre acest termen ascuns tinde şi indică metafizicianul german. Nu dinamica vieţii organice o analiza sau o viza el cu metafizica lui—şi nu de la ea pornea. Prin aceasta e Simmel maestrul metafizicii vitaliste. Paralela cu Bergson poate să fie trasată; ĩnsă ĩn ce sens se poate vorbi despre [câte] un ‘vitalism’ la filozofi ca Schopenhauer, v. Hartmann şi Nietzsche, aşa cum pretind sumarele note de dicţ.?
Ĩn niciun caz nu se găseşte la Simmel o exaltare şi promovare a barbariei, etc..
Simmel enunţa că metafizica şi kantismul trebuie alternate, folosite alternativ—şi sugera că alternarea trebuie să se producă la un acelaşi subiect cognitiv, la un acelaşi individ cunoscător. Că un acelaşi subiect are nevoie de ambele.
Metafizică vitalistă, filozofia artei şi estetică, chestiuni fundamentale ale filozofiei [--nivelul esenţialităţii filozofice--], kantism şi discipline ale socialului. Epistemologia ştiinţelor socio—istorice. Exerciţii ingenioase. Kantism aplicat.
Religia—ca filozofie, ca sociologie? [--Psihologia filozofică fiind o disciplină filozofică.--]
Kantist de forţă, sociolog de forţă, filozof al artei de forţă.
۞
A treia cale este ‘esenţialitatea ĩn rugăc.’ [--transcenderea ambelor accepţii peiorative—barbarie sau formalism--]. Gestul firesc, nesilit, natural, agreabil, luminos, rază.
۞
Macroeconomist de excepţie.
۞
Lectură simmeliană şi metafizică a Părinţilor.
Cf. ieri:--romane, poezia, filozofii, teologii, spiritualitatea.
۞
Primele dibuiri—ĩn ’96—la 17 ani—o scurtă notă de dicţ.—ambele ed. de scrisori—ce citea, ce carte, ce cărţi—că citea ....
۞
A onora prin experienţe.
Experienţele.
Ed.—azi—precursorul scrierii lui Neagoe—ed..
۞
O pizza, două beri; patru felii de plăcintă cu mere, 1 ½ l. de suc.
۞
Gloduroşi. Anatomia, nivel, modestie pe seama altuia.
۞
Nu sunt ‘adânci’, ci echivoce sau vagi, tulburi, difuze, cârpăcite, confuze.
Enunţuri vagi, tulburi, confuze, aiurite, inepte.
۞
Nu ‘realitatea’ psihologică—ci insignifianţa [--ca şi amăgirile adolescenţei, etc., repudiate ulterior--].
۞
Psihologiile vitaliste care—i plăceau lui Ralea. Bună alonjă dialectică.
۞
Filozofii scriind despre artă.
۞
Marţi—ultimele două eps. ale sez. 2; ieri, trei eps. [--primele trei ale sez. 3--]; azi, ep. cu anonimele.
۞
Ce fel de vitalism era cel al lui Simmel?
۞
Alte moduri de cultivare, alte ‘cunoaşteri’. Alte informări, febrile.
۞
'Monadologia fizică' vs. ‘structura materiei’.
۞
Sezon; cafele; ritm. Risipă.
۞
Ep..
Sem. VII.
Ep., GS, GM. Izvoare.
Sf. Toma, PTC, KR, Scheeben. JP, JM, EG, MDP.
Lumina, Iisus; experienţe, Grădina.
Esenţa neotomismului. Interbelicii [autohtoni]. ’96—ed., culegerea. Procesiunea. Inspiraţia.
Şase veacuri de tomism.
Prevalarea.
De ce a fost necesar neotomismul—o revoluţie.
۞
Răspunsul vrut nu e o teorie—ci o acţiune.
Imensă simpatie.
۞
Ca la MS .... DB—LOGICA—CT. PC; Sh.; epopeile antice. Trad.. Autohtonii; Hegel, DB, HB—efecte. A lista.
۞
Uman plictisitoare.
Cogniţie, adevăr.
Gnoseologie.
Chiar şi sunt filozofi.
Maritainienii americani.
ME şi filozofii [--sc. XX--].
۞
Gnoseologie.
A studia—ca GS—nevoia—nesilit.
Abstract.
A scrie numai metafizică şi filozofia artei.
۞
GS s—a adresat mereu chestiunilor fundamentale.
۞
Deprofesionalizarea a şi deformat caracterul.
۞
Filozofiile, cărţile studiate. Aşa cum ştia Simmel, Kant.
‘Monadologia fizică’ am ĩntâlnit—o tradusă drept ‘structura materiei’. De fapt, ‘natura materiei’. [--Ambele expresii sunt parte a titlului original al tezei.--]
Tocmai teoria fizică a lui Kant o studiase. [--Ceea ce alţii ar defini drept partea cea mai friabilă a operei kantiene.--]
Simmel, specialist al teoriei fizice kantiste.
Interpret al monadologiei fizice kantiste.
Ca extrapolări şi speculaţii.
۞
Burtă, plimbarea, teiul. Plimbarea; cafeaua.
۞
Inşi care nu pot citi cursiv de la prima vedere.
۞
Nouă vols. germane—şapte cărţi ĩn nouă vols..
۞
Azi, despre ‘arborele libertăţii’ şi cei trei colegi de la Tübingen. Cu toate prenumele.
۞
Nesurclasat. 3—D.
۞
3 din cele patru postume; patru din cele şapte anume. Vols. II şi III ale ENCICLOPEDIEI. A doua ‘logică’ [--o fi reluarea primeia?--].
۞
Cel puţin Lectures on Modern Idealism, The World and the Individual, The Problem of Christianity, The Sources of Religious Insight. Latura booleană şi de filozofia matematicii.
E un idealism savant, nu ‘boem’ sau lăutăresc.

Caterina Varzi--37 anni dichiarati, ma con qualche anno in più portato alla grande

CONSIDERAŢII SIMMELIENE

CONSIDERAŢII SIMMELIENE


Speculând cu totul arbitrar că Simmel prefera compania umană a artiştilor celei a savanţilor, că prefera să ĩntâlnească şi să fie frecventat de artişti mai degrabă decât de universitari, Habermas, de la care nici nu era de aşteptat altceva, purcede să numească trei poeţi şi cinci savanţi [--dintre care unul sau doi i—au fost prieteni, unul—un teolog—l—a criticat postum, l—a luat la refec, iar pe un altul ĩl invidia şi ĩi iubea filozofia, gândirea--]. Tot Habermas sugerează că Simmel ĩşi dubla cursurile de conferinţe pentru marele public. Cariera lui rămâne ĩncă să fie descrisă şi analizată—dincolo de cele câteva generalităţi scrise pretutindeni.
Simmel a practicat şi excursuri savante de estetică naturală—soluţionând, astfel, ĩn sens pozitiv ĩntrebarea referitoare la relevanţa esteticii pentru natură, pentru ‚interpretarea naturii’. Pot fi categoriile şi noţiunile estetice folosite pentru interpretarea naturii? Simmel credea că da, pot. [Amuzant, notele articolului lui Habermas dau pentru cartea lui Worringer o ediţie apărută după moartea lui Simmel, aşadar pe care acesta n—ar fi putut—o vedea, cunoaşte şi folosi.]
Simmel e un autor ‚pentru cunoscători’, cunoscut de puţini şi recunoscut de şi mai puţini.
Simmel se interesa de creaţiile contemporanilor mai tineri—ĩncepând cu Bergson, care era un pic mai tânăr, până la Weininger şi Worringer, ca şi de operele poeţilor mai tineri decât el—ca George.
Poziţiile şi aprecierile lui Simmel sunt fundamental unele de bun simţ, neextremiste, moderate, avea o gândire neextravagantă, nota originalitatea altora—ĩnsă n—o practica pentru ea ĩnsăşi, ci o subordona realismului şi bunului simţ fundamental. Nu e un extravagant sau un provocator ĩn gândirea lui, ci un moderat şi un om al bunului simţ; se interesa de extravaganţi şi fanatici—ca Schopenhauer, Nietzsche, Weininger—ĩnsă nu—i urma ĩn direcţia extremismului provocator, a pozei.
Nu făcea nici o frondă sistematică; şi, ĩn general, nimic ostentativ ori strident la acest om—ci bun simţ, echilibru, realism, moderaţie, un soi de simplitate fundamentală.
Se remarcă prea puţin acest fapt care ar trebui subliniat—că Simmel era fundamental un moderat, un om al bunului simţ, un neextravagant.
Nu se găsesc la el teribilism, frondă, atitudini de pozeur. Critica numai cu ĩndreptăţire, sincer.
Simmel a abordat deopotrivă ceea ce e abstract sau ideal; ceea ce e relativ; ceea ce e relaţional; ceea ce e absolut; şi lucrurile existente.
Habermas e foarte unilateral, el ĩl priveşte pe Simmel exclusiv din unghiul receptării şi evaluării sale de către marxişti, ca şi cum n—ar mai fi existat, ĩn posteritatea lui Simmel, decât marxiştii, reformişti sau nu, care să fi avut vreun cuvânt de spus, ca şi cum ar fi de la sine ĩnţeles că numai marxiştii şi leniniştii au ceva relevant de spus despre filozofia lui Simmel—când, tocmai, ei ar fi ultimii oameni indicaţi, ultimii autori de consultat, fie ei slugi şi mercenari ai Kremlinului, fie nu; e ceva foarte pueril, foarte tendenţios. Habermas priveşte lucrurile ca şi cum gama filozofică s—ar restrânge la materialiştii occidentali—şi ĩncă, ĩşi alege exemplele din cel mai execrabil militantism leninist. Referinţele lui sunt foarte unilaterale—provin numai dintr—un singur sector—cel al materialismului—şi cel mai puţin indicat. De unde falsa impresie de unaimitate [--negativă--]; e o ĩncercare de manipulare din partea unui bătrân bolşevic. Tabloul ‚Simmel la judecata marxiştilor’.

SIMMEL DE LA KANT LA GOETHE

SIMMEL DE LA KANT LA GOETHE


Până ieri nu mi s—a părut important să reflectez la locul lui Goethe ĩn gândirea lui Simmel, şi, mai ĩn general, la ceea ce a ĩnsemnat Goethe pentru Simmel—ĩnsemnătatea lui Goethe pentru filozofia lui Simmel; presupuneam, poate, că interesul era unul de natură literar—cultural—umană, nu strict filozofică, nu filozofică ĩn sens tehnic, strict. Semnificaţia temei goetheene a scrisului lui Simmel e, ĩnsă, una ‚strict filozofică’, sau ‚specializat filozofică’, filozofică ĩn sens specializat şi tehnic. Abia ieri am ajuns la studiul, publicat la 48 de ani şi apoi remaniat, refăcut, ĩn care Simmel compară vederile lui Goethe şi Kant. Ce ĩnsemna Goethe pentru Simmel, pentru gândirea şi chiar pentru viaţa lui? Chiar ĩn filozofia lui Simmel, Goethe devenise, către ultimul deceniu al vieţii cititorului său berlinez, mai important şi mai decisiv decât Kant. Simmel vedea ca imposibilă o sinteză a atitudinii goetheene şi a celei kantiste—ĩnsă admitea ‚sinteza existenţială’, alternarea lor. Să fim, pe rând, goetheeni şi kantişti (--cu toate că probabil atitudinea goetheană este un mod existenţial, integral, pe când cea kantistă, numai un mod de a filozofa--). E evident că pe Goethe Simmel ĩl iubea; nu şi pe Kant.
Astfel, Goethe devenise pentru Simmel mai mult decât un obiect de studiu sau o preocupare savantă—un ideal existenţial—filozofic.
Simmel alesese să aprofundeze mai ales atitudinea goetheană; o transformare s—a produs. Ca obiect de aprofundare filozofică, Goethe ajunge să—i fie preferat lui Kant; aşadar, fără a concluziona extrapolând, Simmel vizează o atitudine de viaţă mai completă şi mai ĩnaltă—ĩntr—un fel, preferă existenţa, integratoare şi sapienţială, gândirii disjunse de existenţă şi abstracte; ĩnsă, repet, aici realităţile morale ale lui Simmel sunt nesurvolabile şi nu trebuie simplificate—sunt misterul persoanei lui.
Nu era nimic surprinzător ĩn acuzaţia adusă de către nişte marxişti că nu era un ... materialist dialectic. E din nou un exemplu de tautologie. Ĩn premise se dă deja ceea ce va fi concluzionat. Lukács s—a dezis de el, l—a repudiat; DIE ZERSTÖRUNG ... pretinde să ‚lichideze’ această filozofie. [Lukács, evreu ca şi Simmel, a devenit marxist după 30 de ani, a intrat ĩn Partid la 33 de ani. Ĩncă din timpul studiilor budapestane fusese familiarizat cu anarhişti şi sindicalişti. A fost comisar al poporului ĩn RSU. Se pare că ĩncă de tânăr făcea o impresie puternică. Devine un autor leninist.] Nu rezultă, mi se pare, că Bloch l—ar fi repudiat şi el; ĩn rest, nici nu era de aşteptat că materialiştii să fi putut ‚accepta’, admite şi altceva decât nişte aşchii de sociologie şi de analiză a culturii. Ĩn mod convers, pentru Simmel, Marx conta mai puţin decât Rembrandt, Goethe, Rodin, Michelangelo, Kant, Schopenhauer, Nietzsche, Bergson—nici nu i—a dedicat vreun studiu, vreo scriere particulară. Evreul berlinez, spre deosebire de vremelnicul lui elev, evreul budapestan, nu era un marxist—şi cu atât mai puţin un leninist [--la vremea când ĩi era student, nici evreul ungur nu era ĩncă, deşi se amestecase deja ĩn mişcarea socialistă--]. Marx n—a fost, pentru Simmel, un interes filozofic de prim rang, sau un ‚cuvânt ultim’ ĩn filozofie, ĩn chestiunile filozofice; ocazional, l—a citat ori s—a referit la el—şi nu fără consideraţie.
Pe majoritatea marxiştilor nu i—a recomandat niciodată ĩngăduinţa ori elasticitatea spirituală. Hipopotamul Adorno—un intelect rudimentar—ĩi imputa ‚idealismul psihologic’. Mai mult—ni se spune că Lukács ĩl critica pe Simmel; că Adorno ĩl critica pe Simmel .... Dar trebuie spus că Lukács ĩl critica şi pe Adorno—cel puţin la fel de tranşant.
Simmel a remarcat, ĩndreptăţit, că materialismul istoric trebuie depăşit, că trebuie mers sau trecut dincolo de acesta.
Pe de altă parte, arta a existat mereu ĩn gândirea lui Simmel; arta şi metafizica. Scrisul lui a avut mereu subiecte de artă şi metafizice. La 29 de ani publica despre pesimism; la 31 de ani, despre poezia lui Michelangelo—iar cu aproape un deceniu mai devreme propusese o teză de psihologia artei.
Vocaţia didactică a lui Simmel e indiscutabilă; pentru el, cariera universitară a fost chiar opusul unei meserii. Gândirea lui ardea să se comunice, să se ĩmpărtăşească, să interacţioneze—v. şi sferele ĩnvăţământului său—de la cursurile de succes public la seminariile private.
Habermas, ĩn discuţia lui, accentuează exclusiv ceea ce lui i se pare vetust şi perimat. Nu e deloc un bun analist al operei lui Simmel. Şicanează, e tendenţios, părtinitor.
Ĩnclinaţia nu numai savantă—ci şi strict ştiinţifică a lui Simmel e indiscutabilă; o probează nu numai formalismul sociologiei sale, ĩnclinaţia către ‚modele teoretice sociale’, ci şi formaţia de istoric, etc..