Îmi place strãlucirea pielii albe, fiindcã e o piele ascunsã şi dezvãluitã, datã la ivealã, pielea nebronzatã e o piele secretã, ascunsã. Îmi place şi luminozitatea matã a pielii albe, albeaţa matã.
§
Femeia şi locuinţa.
Femeia şi împletirea, împãrţirea, comunicarea.
Climatul de iubire.
Donne, Claudel şi înfrigurarea, însufleţirea, înflãcãrarea amoroasã.
§
Înfocarea lui Donne, Claudel şi Rembrandt—simţul femininului şi al jocului, jocuri aflate spontan.
§
‘Marie Grubbe’ şi ‘Elvira Madigan’—dezamãgirea, supraestimarea, sentimentalismul.
§
Femeile sunt ‘partea mai bunã’ a neamului omenesc; Iisus laudã gestul frumos al penitentei, îl numeşte gest frumos, faptã frumoasã—cãci deja rãspândeşte mireasma Învierii Lui.
§
Simpatie, admiraţie şi iubire pentru Sf. Herman, la gândul cã manifesta dumnezeiescul în viaţa lui ascunsã şi discretã. Strãdania acordãrii, a punerii neîncetate în acord cu substratul metafizic al existenţelor create. Asta mi—a adus o confer. din care am audiat ceva ieri, sb.. Gândul acestei manifestãri în prezenţa ascunsã, tãcutã, discretã şi domoalã, blândã, necombativã. Cât din aceastã manifestare e preluat, priceput, mãcar sesizat—sau simţit? O câtime, ceva. Un dram. Lectura teologicã a vieţii Sf. Herman, misionarul discret.
§
Iubirea încercatã, ca singura forţã care umanizeazã.
§
Îmi displac ambiţioşii acestei lumi.
§
Pe potriva soţiei, a iubirii şi a eseisticii pe care o scriu.
§
Azi (luni)—umbrelã, pontajul, tel., banii; şosete, pantofii, gurã, ras, ten.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
miercuri, 6 aprilie 2011
Patru mesaje de la Gemma:
Hi there!
I am writing my disseration on 'Female Perversions' and another film and your review is very interesting to my study.
I was wondering if you would mind me asking if you are male or female, as I'd like to refer to you in my study and you sex is important for data collection and my arguements about the films success in communication to different types of audiences.
I hope you don't mind me asking!
Gemma Blake
University of Sussex
ps feel free to give me any more of your thoughts on the film!
Cool. Thankyou!
I'm writing about Female Perversions (Streitfeld) and Happiness (Solondz) comparing the sympathetic portrayal of paedophilia and masturbation vs the villainising of female sexual desire and power. :)
Me too!
Happiness isn't for the faint-hearted. But its really good and very very different.
Hi there!
I am writing my disseration on 'Female Perversions' and another film and your review is very interesting to my study.
I was wondering if you would mind me asking if you are male or female, as I'd like to refer to you in my study and you sex is important for data collection and my arguements about the films success in communication to different types of audiences.
I hope you don't mind me asking!
Gemma Blake
University of Sussex
ps feel free to give me any more of your thoughts on the film!
Cool. Thankyou!
I'm writing about Female Perversions (Streitfeld) and Happiness (Solondz) comparing the sympathetic portrayal of paedophilia and masturbation vs the villainising of female sexual desire and power. :)
Me too!
Happiness isn't for the faint-hearted. But its really good and very very different.
Marţi seara: fumat, cola, glucide, ceafã de porc. Azi—banii—cu ½ milion din valutã şi ultimul milion din salariu—2 x mail. Obez. Casã. Ritm. Ca de la MT. Haine—4 ½ l.. Azi, marţi, întreruperea câtorva scrieri—ca sã le şi postez (jurnalul ca al lui ‘Morgan’, recenzia policierului scandinav). Scrieri cupate.
Elena a ales azi, ca sã ascultãm, o altã manea tehno, tehno arãbesc. Gustul ei muzical e execrabil. Azi am remarcat trei trãsãturi neplãcute ale ei: ‘cred cã sigur’ (care mi se pãruse agreabil, însã o face proverbialã pe o infirmierã), ca şi alte derapaje gramaticale şi lexicale, lingvistice& gustul pentru manele tehno, tehno arãbesc& interesul pentru ‘scandalurile vedetelor’ (cele douã cupluri infarumane din presa de scandal).
Vremea—mãnãstiri, îngheţatã, terase. Aniversarea& Paşti& vremea. Aniversarea& raitã.
Vârsta& casã& substratul&
Cele câteva romane citite mult la un moment dat; istoria exemplarelor. Îndestularea, Dana, chip. Câteva întrebuinţãri:--faze, momentul, firesc, spontan& A.: neokantianul, ed., exemplarul rãscitit& Loara& cele câteva pag.& ce sã citesc& iluzii. Relaţia gracqianã cu exemplarele citite; ed.—A. şi neokantianul francez.
Relaţia cu nişte exemplare, cu câteva cãrţi—firescul.
Zaciu—titluri—sugestii—aerul simian (Piru; Ciopraga)—Negoiţescu şi Balotã—ţinutã—carura—nu Balotã—stil—impresia—culegeri—eseuri—înclinaţia cãtre balastul literar ardelenesc. Wood şi evreica—câteva cãrţi—a ‘merge pe cãrţi’—şi nu ‘pe autori’. Accentul imbecil—Zacíu, pocirea. Cu un ‘i’ lung.
Zaciu, exponent al unui soi de regionalism, de fapt de provincialism literar—şi cu înclinaţia cãtre balastul transilvãnean, cãtre ceea ce e mai anost.
Ieri searã, vin., am reluat, dupã 5 z., i.. Cele 12 z.. Falus—ca Donne şi PC, feminitatea—a vrea cu forţã—matinal.
2 l.. 6 l..
Transilvania e demisolul literaturii române.
Sb., de la 10 ½, fumez.
Ar însemna sã le dau dreptate celor care şi—au bãtut joc de viaţa mea, cumetrelor şi paţachinelor.
În religie trebuie pornit numai de la elementele percepute. De la ceea ce chiar îţi spune ceva.
Imaginaţia şi facultatea de a—mi reprezenta rãul aplatizeazã realitatea.
Apatia. Fumat—casã—pantofi—rufe. Lecturi.
Cãlãtorii, oraşe, peisaje vs. ameţit. Tãios, sarcastic, acru, neplãcut. Ce sã iubeascã.
Cãrţile nu—mi mai aduc, nu—mi mai dau bucurie.
Ascult o conferinţã, probabil americanã, despre istoria bisericeascã ruseascã în vremea lui Petru, rostitã de un bâlbâit. Semidoct, ignorã anii publicãrii ‘Filocaliilor’, crede cã Sf. Paisie a tradus ‘Filocalia’ în … rusã (ed. lui e slavonã).
M—am obişnuit ca bucuriile mele sã fie numai imaginare, închipuite, ireale.
Ura genereazã frica—iar frica, ura.
Cu o sãptãmânã înaintea aniversãrii, mã gândesc la batjocura care a fost viaţa mea—pustiul, rarefierea—copilãria, familia, şcolaritatea, murdãria, relaţia cu bunicã—mea, cu maicã—mea, cu animalele dragi, locuinţa, cititul şi scrisul, prieteniile, religia, iubirea—diformitatea hidoasã a toate. Nimic nu a mers; iar dacã am încercat ceva, dacã am schimbat ceva, a fost şi mai rãu decât înainte. O viaţã netrãitã, irositã şi dureroasã. O viaţã ca imaginea într—o oglindã batjocoritoare şi sardonicã. Acesta e bilanţul execrabil. Lucrurile fie n—au mers, fie au mers din ce în ce mai prost, luând o configuraţie duşmãnoasã şi înspãimântãtoare. Ceva nu a fost cum trebuie. Fie nu am încercat—fie, dacã am încercat, am regretat—o. Iar singura tenacitate care mi—a rãmas e aceea de a nu vrea nimic, de a—mi interzice, de a—mi refuza. De a sigila acest pustiu. Am adus cu mine ceva pieziş, o oprelişte, o îngrãdire. Am capitulat. Nimic din ceea ce poate cã merita, nu a mers. Azi mã gândesc cã m—am închipuit mai singur decât eram. Am rãstãlmãcit; am încercat cu rea—credinţã. Dealtfel, aceste concluzii ale mele nici nu privesc ‘lumea’, agregat abstract şi indiferent, ci numai pe mine. Totul a luat, cu mine şi prin mine, o turnurã hidoasã. M—am obişnuit sã fiu absent din propria mea viaţã—şi sã lipsesc din propriile acte. Am greşit; sentimentul meu e cã, dacã fãceam altfel, era la fel.
Mie ‘pierderea credinţei’, de fapt încetarea practicii religioase, mi s—a pãrut neconvingãtoare şi nesatisfãcãtoare.
Minţile boante şi acelea iscusite.
Calvin& teologii sc. XVIII& LF, KB, DB. Cele douã calomnii:--trad. şi perimarea, demodarea, expirarea. Altceva despre trad.—un neamţ—ed. veche—’60. Mintea şi reabilitarea; ceea ce e îndeajuns de bun pentru ea.
Designul fostului meu blog fusese unul prea mohorât; nu sugera sobrietate, ci posomorâre şi mohorâre, ceva tern şi deprimant.
Trei carnete ě, un eseu [filozofic]—acela început ieri (sb.), şi un tabel schiţat—de subiecte ale eseurilor lunare. Eseistica va fi—conversaţionalã, literarã, religioasã şi filozoficã (paleta). Eseul conversaţional, când nu e o simplã aiurealã, revine, de fapt, fie eseisticii filozofice (ca la A.), fie aceleia religioase; însã, mai frecvent, primeia.
Am revenit la cititul nesãţios al eseurilor evreului Myers. Evreii discutã literatura, esteticul şi ideile, cu pricepere. Dacã un evreu rus spunea cã scriitorul evreu are ‘toamna în suflet’, eu cred cã un creştin trebuie sã aibã primãvara în suflet—Paştile, duminica—‘Paştile Domnului, Paştile’.
Evreul Myers şi locuinţa. Înviorarea. Ameţit. Vederea nãravurilor şi a defectelor. Cumpãtarea. Caligrafia, strãdania. Simplitatea. Evreul Myers şi etica locuirii. Existã nişte principii necesare, o eticã a locuirii. Altfel, e bârlog.
Existã o bucurie în a—ţi diferenţia gândirea, în a remarca diferenţele de percepţie şi înţelegere nu numai faţã de egali sau de ocazionali—ci şi faţã de cei a cãror superioritate o constaţi—sau numai o postulezi. Aceasta e neaservirea gândirii—fiorul de autenticitate şi independenţã, autonomia. A nu primi edicte. Nu numai egalii pot fi contrazişi—cei a cãror pãrere e la fel de îndreptãţitã—şi nu numai ocazionalii—ci şi superiorii, cei recunoscuţi ca fiind mai competenţi. Şi ei pot fi contrazişi.
Gândul cã ceea ce am scris e pleavã—nu numai nereprezentativ, ci şi dãunãtor. Lestul flecãrelii şi al lãutãrismului vanitos.
La eseurile mele lunare, mã gândesc ca la acelea ale lui Ralea, Eliade şi Tournier—şi ca la foiletonistica lui Dickens.
Jocurile de noroc—‘jurnalul’—asamblarea de rezultate ale citirii—cartea repudiatã, de care MT s—a dezis—vol. despre cãrţile copilãriei.
Firea de eseist, temperamentul. Articole. Cu ce ies. A merita. Analize. Articole. Analize.
Îmi place sã aud oamenii vorbind despre cele duhovniceşti, religioase şi monastice.
Impozantul şi atât de utilul, poate neîntrecutul, tratat de drept civil al lui Pobedonosţev.
Standardul ţinutei literare—cusurgiul Kurp (cartierul), Pãr. Freeman, evreul Myers. Ralea, ME şi MT, Zaciu şi JG. Poeme, parafraze, JG şi ‘Muschetarii’.
Evanghelia acestei dum., foarte remarcabilã, e despre vindecarea unui orb; vicarul a predicat despre apatie (‘negurã’). M—am gândit la cele douã seturi de erori ale mele (irosirea ocaziilor; cele şase lovituri), şi la reînnoirea vechiului fel de greşealã; pe de altã parte, 2—3, sau 5—6 z. de i., apoi 3 z. curate, din cele 12 z. ale anului scurt al Lui Dumnezeu. La ieşirea de la Missã, vãzând—o pe Gabi J. cu moşneagul ei, râzând, m—au nãboit din nou ciuda, obida, furia, ranchiuna, insatisfacţia. Lãfãirea viciului şi a neruşinãrii în plimbãrile de dum. seara ale acestor doi degeneraţi care, azi, râdeau. [Dupã 3 l.. Dupã 4 l.. Dupã 5 l..]
Elena a ales azi, ca sã ascultãm, o altã manea tehno, tehno arãbesc. Gustul ei muzical e execrabil. Azi am remarcat trei trãsãturi neplãcute ale ei: ‘cred cã sigur’ (care mi se pãruse agreabil, însã o face proverbialã pe o infirmierã), ca şi alte derapaje gramaticale şi lexicale, lingvistice& gustul pentru manele tehno, tehno arãbesc& interesul pentru ‘scandalurile vedetelor’ (cele douã cupluri infarumane din presa de scandal).
Vremea—mãnãstiri, îngheţatã, terase. Aniversarea& Paşti& vremea. Aniversarea& raitã.
Vârsta& casã& substratul&
Cele câteva romane citite mult la un moment dat; istoria exemplarelor. Îndestularea, Dana, chip. Câteva întrebuinţãri:--faze, momentul, firesc, spontan& A.: neokantianul, ed., exemplarul rãscitit& Loara& cele câteva pag.& ce sã citesc& iluzii. Relaţia gracqianã cu exemplarele citite; ed.—A. şi neokantianul francez.
Relaţia cu nişte exemplare, cu câteva cãrţi—firescul.
Zaciu—titluri—sugestii—aerul simian (Piru; Ciopraga)—Negoiţescu şi Balotã—ţinutã—carura—nu Balotã—stil—impresia—culegeri—eseuri—înclinaţia cãtre balastul literar ardelenesc. Wood şi evreica—câteva cãrţi—a ‘merge pe cãrţi’—şi nu ‘pe autori’. Accentul imbecil—Zacíu, pocirea. Cu un ‘i’ lung.
Zaciu, exponent al unui soi de regionalism, de fapt de provincialism literar—şi cu înclinaţia cãtre balastul transilvãnean, cãtre ceea ce e mai anost.
Ieri searã, vin., am reluat, dupã 5 z., i.. Cele 12 z.. Falus—ca Donne şi PC, feminitatea—a vrea cu forţã—matinal.
2 l.. 6 l..
Transilvania e demisolul literaturii române.
Sb., de la 10 ½, fumez.
Ar însemna sã le dau dreptate celor care şi—au bãtut joc de viaţa mea, cumetrelor şi paţachinelor.
În religie trebuie pornit numai de la elementele percepute. De la ceea ce chiar îţi spune ceva.
Imaginaţia şi facultatea de a—mi reprezenta rãul aplatizeazã realitatea.
Apatia. Fumat—casã—pantofi—rufe. Lecturi.
Cãlãtorii, oraşe, peisaje vs. ameţit. Tãios, sarcastic, acru, neplãcut. Ce sã iubeascã.
Cãrţile nu—mi mai aduc, nu—mi mai dau bucurie.
Ascult o conferinţã, probabil americanã, despre istoria bisericeascã ruseascã în vremea lui Petru, rostitã de un bâlbâit. Semidoct, ignorã anii publicãrii ‘Filocaliilor’, crede cã Sf. Paisie a tradus ‘Filocalia’ în … rusã (ed. lui e slavonã).
M—am obişnuit ca bucuriile mele sã fie numai imaginare, închipuite, ireale.
Ura genereazã frica—iar frica, ura.
Cu o sãptãmânã înaintea aniversãrii, mã gândesc la batjocura care a fost viaţa mea—pustiul, rarefierea—copilãria, familia, şcolaritatea, murdãria, relaţia cu bunicã—mea, cu maicã—mea, cu animalele dragi, locuinţa, cititul şi scrisul, prieteniile, religia, iubirea—diformitatea hidoasã a toate. Nimic nu a mers; iar dacã am încercat ceva, dacã am schimbat ceva, a fost şi mai rãu decât înainte. O viaţã netrãitã, irositã şi dureroasã. O viaţã ca imaginea într—o oglindã batjocoritoare şi sardonicã. Acesta e bilanţul execrabil. Lucrurile fie n—au mers, fie au mers din ce în ce mai prost, luând o configuraţie duşmãnoasã şi înspãimântãtoare. Ceva nu a fost cum trebuie. Fie nu am încercat—fie, dacã am încercat, am regretat—o. Iar singura tenacitate care mi—a rãmas e aceea de a nu vrea nimic, de a—mi interzice, de a—mi refuza. De a sigila acest pustiu. Am adus cu mine ceva pieziş, o oprelişte, o îngrãdire. Am capitulat. Nimic din ceea ce poate cã merita, nu a mers. Azi mã gândesc cã m—am închipuit mai singur decât eram. Am rãstãlmãcit; am încercat cu rea—credinţã. Dealtfel, aceste concluzii ale mele nici nu privesc ‘lumea’, agregat abstract şi indiferent, ci numai pe mine. Totul a luat, cu mine şi prin mine, o turnurã hidoasã. M—am obişnuit sã fiu absent din propria mea viaţã—şi sã lipsesc din propriile acte. Am greşit; sentimentul meu e cã, dacã fãceam altfel, era la fel.
Mie ‘pierderea credinţei’, de fapt încetarea practicii religioase, mi s—a pãrut neconvingãtoare şi nesatisfãcãtoare.
Minţile boante şi acelea iscusite.
Calvin& teologii sc. XVIII& LF, KB, DB. Cele douã calomnii:--trad. şi perimarea, demodarea, expirarea. Altceva despre trad.—un neamţ—ed. veche—’60. Mintea şi reabilitarea; ceea ce e îndeajuns de bun pentru ea.
Designul fostului meu blog fusese unul prea mohorât; nu sugera sobrietate, ci posomorâre şi mohorâre, ceva tern şi deprimant.
Trei carnete ě, un eseu [filozofic]—acela început ieri (sb.), şi un tabel schiţat—de subiecte ale eseurilor lunare. Eseistica va fi—conversaţionalã, literarã, religioasã şi filozoficã (paleta). Eseul conversaţional, când nu e o simplã aiurealã, revine, de fapt, fie eseisticii filozofice (ca la A.), fie aceleia religioase; însã, mai frecvent, primeia.
Am revenit la cititul nesãţios al eseurilor evreului Myers. Evreii discutã literatura, esteticul şi ideile, cu pricepere. Dacã un evreu rus spunea cã scriitorul evreu are ‘toamna în suflet’, eu cred cã un creştin trebuie sã aibã primãvara în suflet—Paştile, duminica—‘Paştile Domnului, Paştile’.
Evreul Myers şi locuinţa. Înviorarea. Ameţit. Vederea nãravurilor şi a defectelor. Cumpãtarea. Caligrafia, strãdania. Simplitatea. Evreul Myers şi etica locuirii. Existã nişte principii necesare, o eticã a locuirii. Altfel, e bârlog.
Existã o bucurie în a—ţi diferenţia gândirea, în a remarca diferenţele de percepţie şi înţelegere nu numai faţã de egali sau de ocazionali—ci şi faţã de cei a cãror superioritate o constaţi—sau numai o postulezi. Aceasta e neaservirea gândirii—fiorul de autenticitate şi independenţã, autonomia. A nu primi edicte. Nu numai egalii pot fi contrazişi—cei a cãror pãrere e la fel de îndreptãţitã—şi nu numai ocazionalii—ci şi superiorii, cei recunoscuţi ca fiind mai competenţi. Şi ei pot fi contrazişi.
Gândul cã ceea ce am scris e pleavã—nu numai nereprezentativ, ci şi dãunãtor. Lestul flecãrelii şi al lãutãrismului vanitos.
La eseurile mele lunare, mã gândesc ca la acelea ale lui Ralea, Eliade şi Tournier—şi ca la foiletonistica lui Dickens.
Jocurile de noroc—‘jurnalul’—asamblarea de rezultate ale citirii—cartea repudiatã, de care MT s—a dezis—vol. despre cãrţile copilãriei.
Firea de eseist, temperamentul. Articole. Cu ce ies. A merita. Analize. Articole. Analize.
Îmi place sã aud oamenii vorbind despre cele duhovniceşti, religioase şi monastice.
Impozantul şi atât de utilul, poate neîntrecutul, tratat de drept civil al lui Pobedonosţev.
Standardul ţinutei literare—cusurgiul Kurp (cartierul), Pãr. Freeman, evreul Myers. Ralea, ME şi MT, Zaciu şi JG. Poeme, parafraze, JG şi ‘Muschetarii’.
Evanghelia acestei dum., foarte remarcabilã, e despre vindecarea unui orb; vicarul a predicat despre apatie (‘negurã’). M—am gândit la cele douã seturi de erori ale mele (irosirea ocaziilor; cele şase lovituri), şi la reînnoirea vechiului fel de greşealã; pe de altã parte, 2—3, sau 5—6 z. de i., apoi 3 z. curate, din cele 12 z. ale anului scurt al Lui Dumnezeu. La ieşirea de la Missã, vãzând—o pe Gabi J. cu moşneagul ei, râzând, m—au nãboit din nou ciuda, obida, furia, ranchiuna, insatisfacţia. Lãfãirea viciului şi a neruşinãrii în plimbãrile de dum. seara ale acestor doi degeneraţi care, azi, râdeau. [Dupã 3 l.. Dupã 4 l.. Dupã 5 l..]
Într—un flux normal, în care lucrurile sã decurgã firesc şi spontan, fãrã ca fiecare pas sã trebuiascã premeditat şi gândit în avans, nu am fãcut faţã. De ex., ‘pervazul de vin.’—şi ‘tel. de luni’ (azi). 11 z..
§
Luni—cola şi fumat.
Aniversarea—Paşti—marea—nuntã. Tel.—azi (luni)& momentul. Vârful.
§
Plãcerea de a interacţiona delicat şi agreabil.
§
Casã—şosete—ritm—momentul—vârful. Aniversarea& Paşti& marea& nuntã.
§
Ca filozof, ca autor filozofic, Heisenberg era dezavuat, dispreţuit de Noica, şi apreciat de cãtre Gage. Noica îi dispreţuia incompetenţa filozoficã—Gage era încântat de competenţa filozoficã a lui Heisenberg.
§
Biologia nu este despre natura materiei, ci despre interacţiunea sufletului cu materia. Însã nu trebuie cãutate ‘forţe cuantificabile’, ca în vitalism. Nu existã intruziuni cuantificabile ale sufletului. Existã numai urma, în materie, a mişcãrii degetului nevãzut. Existã amprenta inteligibilã, urma, nu ‘mişcarea sufletului’.
§
Schrődinger era un fel de bigam.
§
Heisenberg şi filozofia—Schrődinger şi bigamia, cele douã femei—cu care a şi avut câte un urmaş.
§
Rolland—Zweig—Feuchtwanger (o rev. veche)—Maugham—stil—aprecieri—Maurois—Cronin.
§
‘Medic naval’, sau medic de vas.
§
Urmãri, consecinţe—lãsat la urmã—mahalaua—agravarea—de ce n—o întreb chiar pe ea—de ce nu vorbesc cu ea.
§
Romane—ed.—eseuri lunare—exemplare ale ed. operelor unui autor.
§
‘Lumea cãrţilor’—articolul publicat lunar de Dna. Hill. Dacã aceste scrieri care apãreau lunar au fost şi culese.
§
Linia lui Stevenson—simplitatea, stilul, limpezimea.
§
Broglie—Heisenberg—Schrődinger: bigamia şi vedantismul—Bohr: blamabil pentru stilul defectuos, un ins greoi.
§
GKC: ca policier, senzaţionalismul—sem. VII: recomandarea, ecranizarea (ratatã artistic)—
Epigonismul ‘Rebeccãi’.
§
Încadrarea, Veneţia, nevoia de încadrãri pitoreşti, obiceiul lui JG—deprinderea cadrului.
§
Un an. 2 l.. 5 s.. 8 s.. Familia—19 z..
§
Orã—baie—tel.—fumat—cinã. Gustarea. Casã. Pontajul. Ritm. Haine: 4 ½ l..
§
Ca un fel de almanah de eseuri literare—conversaţionale, literare, religioase, filozofice şi de amuzament.
§
La 11 z. de la precedenta întâlnire, un înavuţit îmi vorbeşte despre o carte a lui Sturza şi ‘Şah la rege’.
§
Medicul neamţ, austriacul lingav şi exemplarul ed. operelor scandinavului.
Italianul& GM& Dna. A.. Romancierii victorieni.
§
A prefera Bibliei, comentariile biblice, e ca şi cum ai prefera sã îi vezi pe alţii fãcând ecografii, decât sã le faci chiar tu.
§
Nu ştiu de McDermid şi Blyton, însã restul de 4/ 6 autori indicaţi de maestrul scandinav sunt femei.
§
Tel.—azi; orã& fumat& gurã—ras—pantofi—halatul—tel.—pontajul—banii—gumã.
§
Lecţia—Pãtimirea—josnicia şi ticãloşia.
O confruntare cu propriile defecte, limite.
§
Beyle& 4 x CLU (RLS, GM, scandinavul şi italianul)& Dna. A..
§
Eu mã înfometam atunci când ea ….
§
Când s—a putut, când chiar s—a putut, atunci nu s—a mai putut.
§
Un an.
Moduri de a defini normalitatea. Cloacã.
Cursul monstruos.
Otravã.
Un an—2 l.—pierdute irecuperabil. 5 l.. 8 l..
§
Ce vorbã poate fi despre nuntã, între doi oameni care se tem şi sã se întâlneascã?
Lipsa de grabã. Hohotele galeriei.
§
Ştiu sã denunţ şi sã bagatelizez, neconcesiv, necomplice, fiindcã ştiu ce apreciez. De aceea, nu sunt nevoit sã laud lucruri de mâna a doua.
Plãcerea literarã—la VN, de ex..
A testa. A constata—A..
‘Nu pot nimic împotriva …’.
§
Fiindcã nu o mai merit.
§
Ce sã citesc—subiecte—clasele de eseuri—‘canonul scurt’, standardul imbatabil. Ca la VN: nu numai plãcerea—ci şi GF, LNT, ce citea VN—ce obişnuia sã citeascã. Sezoane, perioade, momentul unei cãrţi.
§
5 s.. 8 s.. 2 x un an (‘pe mine, anul acesta m—a distrus şi sleit’; irecuperabil)—familia: 19 z.—mahalaua—interpuşii—nicio grabã. ‘Artã despre nimic’. Nihilism. Vidul.
§
Cititul ‘în grabã’.
Demnitatea. Alte romane ale aceloraşi (LNT, CD, RLS, italianul, scandinavul ‘meu’, GM, Dna. A., Dna. E., GF, H de B—cf. MC). Demnitatea, standardul literar impecabil şi eseurile lunare—ca subiecte. ‘Artã despre nimic’. VN dã o idee despre plãcerea literarã—cu Joyce, CD, LNT şi GF.
§
Impulsuri. Aşteptãri—iluzia; casã, detaşarea, etc.. Apatia.
Alãturarea ineditã.
4 x H de B, Dna. E., Joyce, LNT, GF.
§
Nuvele; MP, Bataille, MC, poetul Constantin, articolul—policierul balzacian.
§
Neruşinarea& sfruntarea vs. oribilul.
§
2 x un an& niciun copil; iluzia; familia, expatrierea& cloaca& lovit cu cruzime.
§
VN trece drept un cusurgiu, însã a vorbit despre artisticitatea atâtor scriitori—Kafka, Cehov, Proust, Tolstoi, Flaubert, Dickens, Joyce.
§
VN ştia cã literaturii trebuie sã i se cearã artisticitate—iar artisticitatea e de gãsit la Kafka —nu la Régnier; la Andreev—nu la Rollinat. O gãsea la MP şi la LNT, cãrora cusurgii le—au reproşat barbaria.
PZ—artisticitatea: LNT vs. MP. Stere, rus, despre stilul lui LNT—cusururi. Stere—ca rusofon.
§
Artisticitatea: PZ despre LNT; nu, însã, şi MP. V. şi Ralea şi GI. Cusururi. VN, însã, vedea mai bine.
§
Artisticitatea—PZ şi LNT.
Scriind despre MP, PZ, GI şi Ralea aveau superstiţia lui AF; mai tânãrul VN n—o avea.
§
Ralea despre scandinavi şi germanici; cronicile, gazetãria, dãrile lui de seamã—cam însãilate—şi cam veleitare.
§
Artisticitatea.
A testa. Ep. Sigrist, VN, MP, a testa, AP, A. şi JG.
§
GF, VN, MT, H de B, CD, JG.
§
Gândul tracasãrilor, al dezgustului.
§
Vin. şi luni. Ocazii. Marţi. Ura e o amãgire trimisã de demon.
§
Sunt un tânãr ecografist nesârguincios; dealtfel, ca radiolog sunt clei, sunt tãmâie.
§
Din preaplinul iubirii. Iubirea şi chipul.
§
Îmbufnarea. Împãcãri—vin., etc..
§
PZ a scris despre artisticitatea lui LNT—cu referire la una din nuvelele teziste, moralizatoare, tendenţioase. Însã PZ avea şi înclinaţia de a gãsi artisticitate la artizani anoşti—şi de a subaprecia artisticitatea lui MP—şi avea şi superstiţia lui AF (aceasta, în comun cu GI, EL şi Ralea).
§
Luni—cola şi fumat.
Aniversarea—Paşti—marea—nuntã. Tel.—azi (luni)& momentul. Vârful.
§
Plãcerea de a interacţiona delicat şi agreabil.
§
Casã—şosete—ritm—momentul—vârful. Aniversarea& Paşti& marea& nuntã.
§
Ca filozof, ca autor filozofic, Heisenberg era dezavuat, dispreţuit de Noica, şi apreciat de cãtre Gage. Noica îi dispreţuia incompetenţa filozoficã—Gage era încântat de competenţa filozoficã a lui Heisenberg.
§
Biologia nu este despre natura materiei, ci despre interacţiunea sufletului cu materia. Însã nu trebuie cãutate ‘forţe cuantificabile’, ca în vitalism. Nu existã intruziuni cuantificabile ale sufletului. Existã numai urma, în materie, a mişcãrii degetului nevãzut. Existã amprenta inteligibilã, urma, nu ‘mişcarea sufletului’.
§
Schrődinger era un fel de bigam.
§
Heisenberg şi filozofia—Schrődinger şi bigamia, cele douã femei—cu care a şi avut câte un urmaş.
§
Rolland—Zweig—Feuchtwanger (o rev. veche)—Maugham—stil—aprecieri—Maurois—Cronin.
§
‘Medic naval’, sau medic de vas.
§
Urmãri, consecinţe—lãsat la urmã—mahalaua—agravarea—de ce n—o întreb chiar pe ea—de ce nu vorbesc cu ea.
§
Romane—ed.—eseuri lunare—exemplare ale ed. operelor unui autor.
§
‘Lumea cãrţilor’—articolul publicat lunar de Dna. Hill. Dacã aceste scrieri care apãreau lunar au fost şi culese.
§
Linia lui Stevenson—simplitatea, stilul, limpezimea.
§
Broglie—Heisenberg—Schrődinger: bigamia şi vedantismul—Bohr: blamabil pentru stilul defectuos, un ins greoi.
§
GKC: ca policier, senzaţionalismul—sem. VII: recomandarea, ecranizarea (ratatã artistic)—
Epigonismul ‘Rebeccãi’.
§
Încadrarea, Veneţia, nevoia de încadrãri pitoreşti, obiceiul lui JG—deprinderea cadrului.
§
Un an. 2 l.. 5 s.. 8 s.. Familia—19 z..
§
Orã—baie—tel.—fumat—cinã. Gustarea. Casã. Pontajul. Ritm. Haine: 4 ½ l..
§
Ca un fel de almanah de eseuri literare—conversaţionale, literare, religioase, filozofice şi de amuzament.
§
La 11 z. de la precedenta întâlnire, un înavuţit îmi vorbeşte despre o carte a lui Sturza şi ‘Şah la rege’.
§
Medicul neamţ, austriacul lingav şi exemplarul ed. operelor scandinavului.
Italianul& GM& Dna. A.. Romancierii victorieni.
§
A prefera Bibliei, comentariile biblice, e ca şi cum ai prefera sã îi vezi pe alţii fãcând ecografii, decât sã le faci chiar tu.
§
Nu ştiu de McDermid şi Blyton, însã restul de 4/ 6 autori indicaţi de maestrul scandinav sunt femei.
§
Tel.—azi; orã& fumat& gurã—ras—pantofi—halatul—tel.—pontajul—banii—gumã.
§
Lecţia—Pãtimirea—josnicia şi ticãloşia.
O confruntare cu propriile defecte, limite.
§
Beyle& 4 x CLU (RLS, GM, scandinavul şi italianul)& Dna. A..
§
Eu mã înfometam atunci când ea ….
§
Când s—a putut, când chiar s—a putut, atunci nu s—a mai putut.
§
Un an.
Moduri de a defini normalitatea. Cloacã.
Cursul monstruos.
Otravã.
Un an—2 l.—pierdute irecuperabil. 5 l.. 8 l..
§
Ce vorbã poate fi despre nuntã, între doi oameni care se tem şi sã se întâlneascã?
Lipsa de grabã. Hohotele galeriei.
§
Ştiu sã denunţ şi sã bagatelizez, neconcesiv, necomplice, fiindcã ştiu ce apreciez. De aceea, nu sunt nevoit sã laud lucruri de mâna a doua.
Plãcerea literarã—la VN, de ex..
A testa. A constata—A..
‘Nu pot nimic împotriva …’.
§
Fiindcã nu o mai merit.
§
Ce sã citesc—subiecte—clasele de eseuri—‘canonul scurt’, standardul imbatabil. Ca la VN: nu numai plãcerea—ci şi GF, LNT, ce citea VN—ce obişnuia sã citeascã. Sezoane, perioade, momentul unei cãrţi.
§
5 s.. 8 s.. 2 x un an (‘pe mine, anul acesta m—a distrus şi sleit’; irecuperabil)—familia: 19 z.—mahalaua—interpuşii—nicio grabã. ‘Artã despre nimic’. Nihilism. Vidul.
§
Cititul ‘în grabã’.
Demnitatea. Alte romane ale aceloraşi (LNT, CD, RLS, italianul, scandinavul ‘meu’, GM, Dna. A., Dna. E., GF, H de B—cf. MC). Demnitatea, standardul literar impecabil şi eseurile lunare—ca subiecte. ‘Artã despre nimic’. VN dã o idee despre plãcerea literarã—cu Joyce, CD, LNT şi GF.
§
Impulsuri. Aşteptãri—iluzia; casã, detaşarea, etc.. Apatia.
Alãturarea ineditã.
4 x H de B, Dna. E., Joyce, LNT, GF.
§
Nuvele; MP, Bataille, MC, poetul Constantin, articolul—policierul balzacian.
§
Neruşinarea& sfruntarea vs. oribilul.
§
2 x un an& niciun copil; iluzia; familia, expatrierea& cloaca& lovit cu cruzime.
§
VN trece drept un cusurgiu, însã a vorbit despre artisticitatea atâtor scriitori—Kafka, Cehov, Proust, Tolstoi, Flaubert, Dickens, Joyce.
§
VN ştia cã literaturii trebuie sã i se cearã artisticitate—iar artisticitatea e de gãsit la Kafka —nu la Régnier; la Andreev—nu la Rollinat. O gãsea la MP şi la LNT, cãrora cusurgii le—au reproşat barbaria.
PZ—artisticitatea: LNT vs. MP. Stere, rus, despre stilul lui LNT—cusururi. Stere—ca rusofon.
§
Artisticitatea: PZ despre LNT; nu, însã, şi MP. V. şi Ralea şi GI. Cusururi. VN, însã, vedea mai bine.
§
Artisticitatea—PZ şi LNT.
Scriind despre MP, PZ, GI şi Ralea aveau superstiţia lui AF; mai tânãrul VN n—o avea.
§
Ralea despre scandinavi şi germanici; cronicile, gazetãria, dãrile lui de seamã—cam însãilate—şi cam veleitare.
§
Artisticitatea.
A testa. Ep. Sigrist, VN, MP, a testa, AP, A. şi JG.
§
GF, VN, MT, H de B, CD, JG.
§
Gândul tracasãrilor, al dezgustului.
§
Vin. şi luni. Ocazii. Marţi. Ura e o amãgire trimisã de demon.
§
Sunt un tânãr ecografist nesârguincios; dealtfel, ca radiolog sunt clei, sunt tãmâie.
§
Din preaplinul iubirii. Iubirea şi chipul.
§
Îmbufnarea. Împãcãri—vin., etc..
§
PZ a scris despre artisticitatea lui LNT—cu referire la una din nuvelele teziste, moralizatoare, tendenţioase. Însã PZ avea şi înclinaţia de a gãsi artisticitate la artizani anoşti—şi de a subaprecia artisticitatea lui MP—şi avea şi superstiţia lui AF (aceasta, în comun cu GI, EL şi Ralea).
Cele numai câteva bloguri curãţele, sau mãcar vag simpatice.
§
Înafarã de ea şi de bucuria împreunã cu ea, nu mã intereseazã nimic altceva.
§
A scrie—articole—MT—JG, Ralea, ME, preotul american—MT: ambele culegeri, ed.—eseistul englez din sc. XVIII—inspiraţia—MT şi eseistul englez din sc. XVIII—
Romane scurte. Loara. Cele câteva pag.. Cele patru cãrţi rãsãritene. Ca de la MT. [Ca de la] MT.
§
Evreul argentinian şi cei doi scoţieni despre Dumas.
§
Şi Stevenson în ştia, îl citea pe Dumas încã din copilãrie.
§
Gracq, Giono şi Dumas. Gracq şi arta parafrazei; Giono şi rescrierea. Gracq parafraza sau fãcea aluzie; Giono rescria.
§
Dumasienii—Gracq, Ralea, Wilde, Giono, Lang, Stevenson, Chartier, Dna. Sand.
§
Al doilea impresionist ardelean—Zaciu.
§
Întâia trilogie—A., Dna. Sand, Lang.
‘Muschetarii’—Ralea, Gracq, Wilde.
Cei doi scoţieni alegeau câte mai multe.
§
Relaţia cu cãrţile nu e o relaţie cu entitãţi abstracte—ci cu nişte exemplare, nişte obiecte care au şi ele o istorie, o devenire, nişte transformãri.
§
Loara& cele ‘câteva pag.’& A.: ed., neokantianul francez—exemplarul rãscitit.
§
Loara& cele [numai] ‘câteva pag.’& vremea& vârf& îndestularea& fustã.
§
Dumas, Féval şi Sue, trataţi ca Balzac, Beyle, Zola şi Hugo—aceeaşi editare insaţiabilã.
§
Romane care sã poatã fi citite aşa cum îi citea ME de M pe anticii lui.
§
Dna. Eliot era mai mãlãiaţã.
§
ME de M e iniţiatorul cititului nesãţios ca al lui JG şi VN.
§
A ‘merge pe cãrţi’—nu pe autori.
§
[Ca de la] MT& 2 x mail—ieri (marţi)& eseuri—cf. ieri; subiecte& cetitorii, contorul& articolul —AD; romane&
Ras.
§
Recitirea—[ca de la] MT—medicul neamţ—cazon—romane—Loara—cele ‘câteva pag.’—a progresa—a reciti—momentul, vârf, scoţianul, ‘Margot’—saţietatea—definirea unui moment.
Aerian. Cam aerian, aiurit. Sãturarea—saţierea—saţietatea—saturarea—simptome—no..
§
Bucuria vie a lecturii—JG, VN, MT, intelectualitatea.
§
Azi, despre recitire—mã pregãteam sã dizertez despre recitire, despre repetabilitatea unui act.
§
Taxonomiile la modã propun o falsã dihotomie: ‘romane istorice’—‘romane de capã şi spadã’. Ceea ce au scris Scott, Dumas, Féval, Vigny, erau, însã, romane istorice de aventuri. Fiindcã existã şi altfel de romane istorice. Dumas, Scott, Féval, Vigny scriau romanul istoric ca roman de aventuri. Istoria nu era neapãrat numai pretext; nici nu servea numai ca fundal. Însã se exploata senzaţionalul ei. Era o istorie senzaţionalizatã, pe steroizi, exploatatã pentru romanesc—având ‘Odiseea’ şi ‘Halimaua’ ca modele. Romanul hoinãrelii, al rãtãcitorilor, romanul zis picaresc, a fost un alt precursor al romanului istoric de aventuri al sc. XIX. Ceea ce scriau pãrinţii din sc. XIX ai genului nu era un hibrid.
§
ME de M [şi anticii ‘lui’]—[ca de la] MT—medicul neamţ—bucuria vie; a testa, empiric—cele ‘câteva pag.’; moment, nesaţ, vârful—Loara—îndestularea—fustã.
§
Dumas ca militant garibaldian.
§
JG arãta posac, mohorât, posomorât.
§
Nu mã intereseazã cum apreciazã în general literatura un critic—ci numai ce are de spus despre cãrţile care chiar îi plac. Interesantã e discuţia ca atare—analiza—nu aprecierea, care rãmâne vagã.
§
Eseiştii—ce sã citesc—trei autoare—eseuri—articole.
§
RK—înseamnã trei romane şi patru antologii sau culegeri.
§
Exemplare întrebuinţate. Câte un eseu lunar.
Ralea, Eliade, Gracq, CN tânãr\ la tinereţe, GM, GS, MT, Zaciu, elveţianul original, A.—articole sau ‘pagini’ la obiect. Evreica. Articole. Articole citite şi recomandate de evreicã.
Eseisticã religioasã—CT. GM—niciodatã menţionat de CT, mereu omis.
Culegeri de gazetãrie de la tinereţe, de ziaristicã a tânãrului, articole şi scrieri ocazionale. Culegeri. Stil.
Douã culegeri ale germanistului\ germanofilului. Latura încântãtoare.
§
Italianul—Dna. A.—HJ—HM—
4 x ….
§
Şi despre alte câteva scrieri ale aceloraşi autori—fie numai şi pentru a compara.
§
Înţelegerea vine cu o senzaţie de dezobstruare.
§
De MT am citit un roman şi o culegere; mai sunt alte cinci romane (numãrând ‘Robinson’ şi rescrierea, redactarea repetatã, o singurã oarã), şi trei culegeri—nuvele şi articole.
Aprecieri—legatar—evreul discret—autoare—premii—stil. Basme.
§
Empiric. A testa.
Umorul cehilor—şi absurdismul lor. Cehii, polonezii, sârbii, ungurii, chiar bulgarii, au literaturi mai prestigioase decât a noastrã. Semioticienii bulgari au fost mai reputaţi ca ME şi CN. Istoricul iluminist englez îl citeazã pe voievodul turcolog—însã era mai entuziasmat de eroul naţional albanez, decât de vreun român.
§
Femeile pot sã fie religioase, fãrã a fi şi prea virtuoase.
§
§
Discontinuitea comportãrii femeilor. Înclinaţia lor cãtre a suferi.
§
Abordarea criticã; despre o carte nu se poate scrie numai favorabil [nişte romane ale unui medic care scria bine, nu era un veleitar]. Ocazii. Trupul. Simţirea. Lacrimi. Victorianul libertin şi anglicanul înfocat. 12 z.. Luptã.
Mereu neinspirat.
Poezia eroticã a lui Jack Donne—poezia de iubire. Englezii [Jack Donne, eseistul din sc. XVIII, chiar Swift—înfocarea şi sentimentul]. Naturaleţea. Firescul. Jocuri. Boala resentimentului. Aspiraţii. Ocazii.
§
Vechii autori de literaturã popularã francezã reabilitaţi, ocazional, de George sau Cioculescu. Astfel de reabilitãri cam neconvinse.
§
Înfocarea eroticã. Ocazii. Neinspirat. Jertfe repetate.
§
Nu cred cã ‘morala’ acelor scrieri daneze sunt cinismul şi libertinajul, apologia dezmãţului şi a declasãrii. Nu cred cã acele scrieri scandinave intenţionau sã promoveze depravarea—nu cred cã asta e intenţia lor. Însã probabil cã existã ceva din reducţionismul biologizant al unui visãtor singuratic, de unde concluzia amarã. Poate cã a subzistat ceva din teribilismul imberb al unui om de ştiinţã solitar şi enigmatic. Lupta împotriva carapacei de prejudecãţi a creştinismului a trebuit dusã cu mijloace dure, adesea de cãtre sceleraţi sau degeneraţi. Însã ofensiva se cãdea sã fie pe potriva blocajului, pe mãsura rezistenţei înverşunate a ipocriziei oficiale.
§
Eroarea lui Spinoza e mai subtilã şi mai plauzibilã decât a lui Descartes. Ea face din inteligenţã reversul substanţei sensibile, face din raţional reversul sensibilului; trebuie demonstrat cã cele douã sunt distincte, cum o pretinde ortodoxia creştinã, şi nu identice, cãci Spinoza le identificã temerar—însã asta fãcuse, de fapt, şi Descartes, care le distingea impropriu, le distingea ca pe douã substanţe materiale, dintre care una mai rarefiatã.
§
Popularitatea, simplismul şi vulgaritatea. Teza corelãrii popularitãţii cu platitudinea şi vulgaritatea.
§
O cititoare obiecta, într—un limbaj confuz, la adresa comportismului, a behaviorismului. Deplângea şi lipsa tranziţiilor, şi pe aceea a lipsei analizei. Scenele se schimbã fãrã tranziţii, şi nu existã analizã.
§
Dintr—un roman, ca şi dintr—un poem, pot fi reţinute imagini—o imagine aparte, originalã, ceva care meritã luarea—aminte.
§
Azi, vin.—cu brio.
§
Artisticitatea danezului aceluia. Unii par sã—şi fi curãţit mintea şi simţurile prin practicarea ştiinţelor—nu sã le fi împovãrat. Mintea şi simţurile le—au fost curãţite. Indiscutabilul element de artisticitate.
§
II:--‘zburãtorul’ (poate: ‘Muntele zburãtor’)—titlul nemţesc& limpezimea vocii, a ‘tonului’ aceluia autobiografic. Trad.. Câte douã trad.—fiecare.
§
Rangul literar, disparitatea şi eterogenitatea& tertipul, diluarea, descrierile placide, fiul, ‘lungirea’, nãravul descrierilor trenante, ‘umplutura’.
§
Nu erau trei cehi, ci trei slavi—un ceh, un croat şi un polonez.
§
Drept ‘Morgensen’& poetul austriac& ‘cusurul danez’, clişeul, stereotipul, defectul.
§
Bizanţul—citadelã a catolicismului rãsãritean. Eu iubesc Constantinopolul drept citadelã medievalã a catolicismului rãsãritean.
§
Înviorarea.
§
2 l.. 6 l..
§
Nu existã o reţetã a eseisticii; însã, în redactarea acesteia, mã gândesc la PC, la eseistul englez din sc. XVIII, la Ralea şi ME, la Zaciu, la MT.
§
Reforma nu e mai zadarnicã la nivel social sau civilizaţional, decât la nivel individual. Aşa cum creştinii constatã zãdãrnicia reformelor politice, a schimbãrilor reformatoare politice, la fel ateii şi anticreştinii constatã zãdãrnicia întreprinderii creştine. Predica nu e mai utilã decât reforma politicã; iar un teolog atrãgea atenţia asupra deprinderii creştinilor de a strecura pãcatele de un anumit fel, lãsând sã treacã abuzurile majore, silniciile şi nelegiuirile, nedreptãţile instituţionale. Acestea nu îi indigneazã pe creştini, care ‘dorm somnul mântuirii’. Inconştient sau nu, creştinii au fost duplicitari—necruţãtori şi aspri cu pãcatele individului, moderaţi în critica pãcatelor statului, ale orânduirii, ale ordinii statale, ale urgiilor publice. Reforma statalã nu e mai zadarnicã decât aceea moralã. Tot de moralã ţin şi una, şi cealaltã. Socialul existã în inima teologiei şi a vestirii veterotestamentare, a vehemenţei şi invectivei biblice. Existã mereu preocuparea socialã, revendicarea socialã, strigãtul celui oprimat. Nedreptatea Îl înfurie pe Dumnezeu. Sfinţii prooroci veterotestamentari chemau mereu la reformã politicã. Denunţau mereu strâmbãtatea socialã, asuprirea, chinuirea celor fãrã apãrare, vitregirea. Existã îndemnuri şi chemãri la asanarea politicã în profetismul VT. Sunt puţine chemãri la o misticã destrupatã, şi multe la dreptate, la sfinţenia ca dreptate socialã, echitate şi eliberare. Nenorocirile sociale sunt biciuite mereu în VT. Reacţionarii nu vor sã audã de aceastã Evanghelie a iubirii din VT. Or, aceasta e ‘teologia împlântatã’, activã. Creştinii obtuzi nu ar trebui sã se plângã, azi, de restrângerea drepturilor pe care chiar strãmoşii lor le—au refuzat altora.
§
Creştin—alãturi de creştinii de stânga.
Alãturi de modernişti în teologie, de democraţi şi reformişti în politicã, de progresişti în Bisericã.
§
Medievalismul îmi repugnã, îl detest.
§
Muzica, cinemaul, literatura, genurile, hainele—modernitatea. O modernitate raţionalã şi inteligentã.
§
Cultura teologilor profesionalişti e la fel de specializatã, de îngustã, de mãrginitã şi parohialã, ca şi aceea a chimiştilor sau a inginerilor. E o culturã foarte deficitarã, parohialã şi circumscrisã. Lipsa de orizont e aceeaşi; de aceea cred cã, într—un seminar, m—aş fi regãsit spontan alãturi de—şi aş fi fost cooptat de cãtre—progresişti. Umanismul patristic capadocian. Firescul şi raţionalitatea acestui vechi umanism patristic al capadocienilor. Zgribulirea medievalã. Cazarma. Cazemata eclezialã.
§
Loara—dupã—amiezele lui JG. Cele ‘câteva pag.’—efectul—‘epiderma’—romane citite mult la un moment dat—momentul, nesaţul.
§
Italienii tind sã îşi subaprecieze propria literaturã. Tind sã se adreseze mai ales altor literaturi.
§
Stilul însufleţit, înaripat şi barbar.
§
Supliciul& contrast& umilinţa. Distrugerea. Ocazii. Mereu neinspirat. Zlataust& preferarea locului de muncã.
Cele douã tipuri de cristologii& adopţionismul& anteniceenii. Anacronism.
Câteva principii.
2 ½ l.. 3 ½ l..
§
Un an. Obrajii. Patru paşi (marţi& vin.& scara& no.).
§
Curajul şi decizia de imitatori, de epigoni—aşa cum la unguri s—a gãsit; la noi, GC îl credea menţionabil numai pe Eftimiu. GC reamintea mereu necesitatea unei literaturi din aceasta banalã, de rutinã—nevoia de Cezar P., pentru a asigura, fie şi prin convenţionalitate, substratul unei literaturi psihologice mai rãsãrite, mai acãtãrii, şi de Eftimiu. Ca sã progresãm în roman, trebuie, credea GC, sã începem de jos—ucenicind şi salahorind, asumându—ne deschis ucenicia şi salahoria, condiţia de debutanţi—nu de veleitari. GS spunea cã, la noi, Eftimiu scrie prozã dumasianã menţionabilã. E nevoie de decizie şi de curaj chiar şi numai pentru a reuşi ca epigon—nici prin asta nu e succesul, fie şi limitat, garantat.
§
Rufe. Pantofi. Casã. Aniversarea. Paşti. Marea. Nuntã.
§
La noi s—au tradus romanele lui Jókai din ’69, ’70, ’72 [ambele] şi ’86; iar în trad. engleze se pot citi şi acelea din ’52—’53, ’81. Cele traduse la noi, toate dupã ’47, sunt voluminoase, ceea ce dã de sperat cã la fel sunt şi cele disponibile în englezã. Romane de o carurã cu adevãrat dumasianã. Carura dumasianã a romanelor ungurului. Reabilitarea limbii maghiare.
§
Ifose de avangardist, cusurgiul polonez.
§
Numai iubire.
§
Ungurii, polonezii, cehii ne—au devansat în roman, ca romancieri. Cehoaica sentimentalã pe care o citeam în copilãrie.
§
Naraţiuni însufleţite, cu temperament, întrucâtva convenţionale.
§
Poate chiar retragerea tirajului—sistarea difuzãrii. Trad. romanelor ungurului—în ordinea raritãţii; care e cel mai rar, ’50. Placheta arghezianã; confuzia, natura mineralelor.
§
Un an& nepãsarea (--preferarea locului de muncã, placiditatea; pasul IV--).
§
Familia—17 z..
A nu vrea nimic. Distrugerea. Apatic, letargic. Contrastul faţã de acum 6 l.. Iluzii.
§
Proastele deprinderi din familie—mohorârea, rãutatea, ostilitatea. Ca sã mã pedepseascã, Dumnezeu îmi ascunde de proprii ochi pãcatul meu, şi mã lasã sã scornesc vini ale altuia. Mã lasã sã pogor, sã descind în urã.
Nevinovãţia aspiraţiilor ei. Teapa. Diferenţa, fineţea ei. Rãstãlmãciri. Înclinaţia cãtre a învinovãţi; otrava urii.
§
Religia Dnei. Eliot o am de la evreicã, de la Ep. Sigrist, de la MP; cred cã şi mâncãul Thibaudet era un admirator.
§
Umplutura. Cf. şi AP. A.. Aprecieri. A.& ME de M—trad.. A.& GKC. Sem. VII.
§
Ideea Vaticanului II nu a fost de a submina continuitatea, ci de a o debarasa de lest.
§
Omul ca manifestare a substratului metafizic al existenţei (de ex., Sf. Herman al Alaskãi, comparat cu Pãr. Deşertului). Nu numai vestirea verbalã, predica. Viaţa umanã ca teofanie. Omul, chemat sã Îl manifeste pe Dumnezeu. Viaţa devine teofanie, vestire nonverbalã. Acelaşi lucru se spunea despre Sf. Toma. Dumnezeu transpare în viaţa omului, prin viaţa omului. De la profeţii VT nu mai avem decât cuvintele, predica, vestirea. Însã omul predicã şi altfel—manifestându—l pe Dumnezeu, rãsfrângându—I raza. Anumite intuiţii apofatice sunt autentice, o anume voalare e necesarã—Dumnezeu e mai degrabã supraindivid, adicã nu Îi pot fi atribuite trãsãturile individului biologic mãrginit, ale individului creat.
Omul e chemat nu atât sã vorbeascã despre Dumnezeu—sau sã se profesionalizeze în aceastã vorbire despre Dumnezeu—cât sã Îl arate, sã Îl manifeste, sã rãsfrângã ceva din raza Lui, sã fie transparent faţã de lucrarea Lui.
Intuiţiile apofatice—germanice, renane, expresioniste, ale lui Blaga, etc.—au importanţa lor, ele aratã incomensurabilitatea categorialã, inadecvarea priceperii.
§
VN şi ideea de plãcere literarã, de bucurie; etalonul. ‘Epiderma’.
§
Sensibilã şi bunã. Boli, dureri, chinuri.
Obrajii. Luni—bluza, cafea şi ştrudele; marţi—dupã tarabe, privirea; haina şic, muzica iranianului; joi—pantofii, haina alba; vin.—fusta, picnicuri.
§
Pretutindeni, în orice culturã, existã calomniatori ai traducerilor—atitudine care mi se pare foarte antitomistã. Existã ceva moftangesc în nãravul de a gãsi cusururi traducerilor, pescuind greşeli despre care, de obicei, nu se aratã în ce grad ar strica semnificaţia paginii. Erorile gãsite pot sã fie reale—şi insignifiante, pot sã nu afecteze decât numai minimal înţelesul. Nu e deajuns sã se probeze existenţa lor; mai trebuie arãtat şi cu ce dãuneazã—şi în ce mãsurã.
Existã deprinderea de a gãsi cusururi traducerilor. Dacã nu de gramaticã, atunci mãcar de alurã, de stil.
Ştiu o singurã eroare descalificantã, arãtatã de rãposatul Munteanu:--înlocuirea unei persoane gramaticale, într—o traducere, strica tocmai miza esteticã şi contravenea intenţiei romancierului francez tradus. Altfel, traducerile pot fi folosite. Ca şi Sf. Toma, ca şi Pãr. Schall, nu am ‘snobismul originalelor’, ‘snobismul recurgerii la original’. Superstiţie filologicã pe cât de detestabilã, pe atât de descurajantã.
Traducerea—remaniere e altceva, ea scâlciazã originalul, îl deformeazã şi perverteşte. E o silnicie. Zeloţii filologiei, zelul filologic se va amuza mereu vânând erori şi inadecvãri; e o ieftinãtate, şi, cel mai adesea, un sofism—cãci afectarea înţelesului rãmâne nedemonstratã, e numai postulatã.
§
Polonezii, armenii n—ar fi mai puţin îndreptãţiţi ca evreii la o literaturã a prohodului.
§
Pobedonosţev mã intereseazã numai ca jurist—se spune cã era foarte învãţat—nu şi ca sinistru politician antireformist.
Pobedonosţev şi Stere ca jurişti, ca universitari.
Rutina predatului, blazarea—şi banalizarea.
Pobedonosţev mi se pare extraordinar în calitate de jurist foarte învãţat, de jurist neîntrecut, eminent. Cum ajunsese la aceste performanţe savante, cu ce sacrificii personale?
§
Ca înfãţişare, şi FMD, şi ceva mai tânãrul Pobedonosţev erau livizi şi neplãcuţi; semãnau.
§
Juriştii ruşi. Basarabenii. Hasdeu, Stere şi dreptul. Avocatura. Magistratura. Predatul.
§
Nefirescul.
§
În faţa romanului zis picaresc, reacţia mea spontanã e aceea a lui A., nu aceea a huşeanului; cunosc aceste douã reacţii tipice—de scârbã, şi de jubilaţie amarã, rea, la zugrãvirea dezmãţului şi a josniciei. Iar a doua e o reacţie de stârpiturã, de otreapã. Faţã de romanul numit picaresc, eu simt la fel ca A.—numai dezgust şi neplãcere.
Numai târâturilor dezabuzate le poate place romanul picaresc. Îi prefer romanul sentimental. Mai degrabã sentimentalitatea, decât complacerea.
§
Postulatul gradãrii continue pânã la infinit—scara perfecţiunii. Argumentele acestea medievale sunt nu numai abstracte, ci şi false, greşite şi neconvingãtoare.
§
Maestrul perifrazei.
Maestrul întortocherii.
Expresii perifrastice, circumvolute, întortocheate.
§
Plãcerea vie (MP; Joyce, la VN), ideea de plãcere vie, şi subiecte ale eseurilor lunare—unul din tabele [am dat douã redactãri, o completare de autori, şi un tabel]. M—am lipsit, şi mã lipsesc, pânã şi de plãceri literare—din convingerea cã nu mi se cuvin, cã Dumnezeu mi le interzice, cã ar fi prea bine. E o pervertire a nevoii de plãcere, o substituire a ei cu intenţia plãcerii.
§
Exemplarul ed. operelor unui autor.
§
A. a reabilitat, literar, câţiva romancieri—pe Dna. Sand, pe Rolland (--ambii, cu câte un roman despre muzicã--). Era, împreunã cu Matei C., unul din cei doi mari admiratori ai lui Retz. Citea câţiva memoralişti—în ordinea popularitãţii: Saint—Simon, Las Cases şi Retz.
§
Aceastã boalã—interzicerea plãcerii, cantonarea în insatisfacţie, descurajarea cronicã, fuga de plãcere—a fost observatã la mine şi de alţii. Originea ei e ereditarã. Provin dintr—un neam pãgubos şi becisnic. Folositor e sã o denunţ ca pervertire.
Provin dintr—o familie de moluşte cantonate în mâlul apatiei, mizeriei şi adinamiei. Provin din fiinţe asociale şi lingave.
§
La vremea rãului, sã ştii sã denunţi rãul, nu sã i te supui. Sã îl identifici.
§
Plãcerea literarã vie, şi eseurile lunare.
§
Moş Zaciu—14 cãrţi înainte de ’89, şi patru din cele de dupã ’89. Dãduse la ivealã 14 cãrţi în 20 de ani. Un sârguincios. Înainte de ’89, cãrţile lui au apãrut în intervalul ’64—’83. A preferat, în criticã, genul scurt şi tratarea succintã.
§
Desemnarea prin autori—pentru a marca diferenţa, pentru a sublinia deosebirea.
§
Nu pe trotuar se învaţã mersul pe bicicletã.
§
Se vede în ce sens scrierile scurte ale lui Simmel sunt eseuri, şi nu studii. Asta spunea şi Marcel, care considera atitudinea berlinezului ca fiind una eseisticã.
§
Poate cã e numai o falsã amintire—nu ştiu dacã englezul modernist nu se pronunţase şi cu privire la alte romane ale italianului—propagandist al darwinismului, darwinist militant.
§
Îndrãzneli banale.
§
Epigoni. Epigonism. CMM, nu IK.
Nu e un epigon sau compilator. A fãcut mai mult, şi altceva, decât sã compileze trudnic, sârguincios, rezultatele altora, sã rezume eforturile altora. E un autor original, de sine stãtãtor.
§
Înafarã de ea şi de bucuria împreunã cu ea, nu mã intereseazã nimic altceva.
§
A scrie—articole—MT—JG, Ralea, ME, preotul american—MT: ambele culegeri, ed.—eseistul englez din sc. XVIII—inspiraţia—MT şi eseistul englez din sc. XVIII—
Romane scurte. Loara. Cele câteva pag.. Cele patru cãrţi rãsãritene. Ca de la MT. [Ca de la] MT.
§
Evreul argentinian şi cei doi scoţieni despre Dumas.
§
Şi Stevenson în ştia, îl citea pe Dumas încã din copilãrie.
§
Gracq, Giono şi Dumas. Gracq şi arta parafrazei; Giono şi rescrierea. Gracq parafraza sau fãcea aluzie; Giono rescria.
§
Dumasienii—Gracq, Ralea, Wilde, Giono, Lang, Stevenson, Chartier, Dna. Sand.
§
Al doilea impresionist ardelean—Zaciu.
§
Întâia trilogie—A., Dna. Sand, Lang.
‘Muschetarii’—Ralea, Gracq, Wilde.
Cei doi scoţieni alegeau câte mai multe.
§
Relaţia cu cãrţile nu e o relaţie cu entitãţi abstracte—ci cu nişte exemplare, nişte obiecte care au şi ele o istorie, o devenire, nişte transformãri.
§
Loara& cele ‘câteva pag.’& A.: ed., neokantianul francez—exemplarul rãscitit.
§
Loara& cele [numai] ‘câteva pag.’& vremea& vârf& îndestularea& fustã.
§
Dumas, Féval şi Sue, trataţi ca Balzac, Beyle, Zola şi Hugo—aceeaşi editare insaţiabilã.
§
Romane care sã poatã fi citite aşa cum îi citea ME de M pe anticii lui.
§
Dna. Eliot era mai mãlãiaţã.
§
ME de M e iniţiatorul cititului nesãţios ca al lui JG şi VN.
§
A ‘merge pe cãrţi’—nu pe autori.
§
[Ca de la] MT& 2 x mail—ieri (marţi)& eseuri—cf. ieri; subiecte& cetitorii, contorul& articolul —AD; romane&
Ras.
§
Recitirea—[ca de la] MT—medicul neamţ—cazon—romane—Loara—cele ‘câteva pag.’—a progresa—a reciti—momentul, vârf, scoţianul, ‘Margot’—saţietatea—definirea unui moment.
Aerian. Cam aerian, aiurit. Sãturarea—saţierea—saţietatea—saturarea—simptome—no..
§
Bucuria vie a lecturii—JG, VN, MT, intelectualitatea.
§
Azi, despre recitire—mã pregãteam sã dizertez despre recitire, despre repetabilitatea unui act.
§
Taxonomiile la modã propun o falsã dihotomie: ‘romane istorice’—‘romane de capã şi spadã’. Ceea ce au scris Scott, Dumas, Féval, Vigny, erau, însã, romane istorice de aventuri. Fiindcã existã şi altfel de romane istorice. Dumas, Scott, Féval, Vigny scriau romanul istoric ca roman de aventuri. Istoria nu era neapãrat numai pretext; nici nu servea numai ca fundal. Însã se exploata senzaţionalul ei. Era o istorie senzaţionalizatã, pe steroizi, exploatatã pentru romanesc—având ‘Odiseea’ şi ‘Halimaua’ ca modele. Romanul hoinãrelii, al rãtãcitorilor, romanul zis picaresc, a fost un alt precursor al romanului istoric de aventuri al sc. XIX. Ceea ce scriau pãrinţii din sc. XIX ai genului nu era un hibrid.
§
ME de M [şi anticii ‘lui’]—[ca de la] MT—medicul neamţ—bucuria vie; a testa, empiric—cele ‘câteva pag.’; moment, nesaţ, vârful—Loara—îndestularea—fustã.
§
Dumas ca militant garibaldian.
§
JG arãta posac, mohorât, posomorât.
§
Nu mã intereseazã cum apreciazã în general literatura un critic—ci numai ce are de spus despre cãrţile care chiar îi plac. Interesantã e discuţia ca atare—analiza—nu aprecierea, care rãmâne vagã.
§
Eseiştii—ce sã citesc—trei autoare—eseuri—articole.
§
RK—înseamnã trei romane şi patru antologii sau culegeri.
§
Exemplare întrebuinţate. Câte un eseu lunar.
Ralea, Eliade, Gracq, CN tânãr\ la tinereţe, GM, GS, MT, Zaciu, elveţianul original, A.—articole sau ‘pagini’ la obiect. Evreica. Articole. Articole citite şi recomandate de evreicã.
Eseisticã religioasã—CT. GM—niciodatã menţionat de CT, mereu omis.
Culegeri de gazetãrie de la tinereţe, de ziaristicã a tânãrului, articole şi scrieri ocazionale. Culegeri. Stil.
Douã culegeri ale germanistului\ germanofilului. Latura încântãtoare.
§
Italianul—Dna. A.—HJ—HM—
4 x ….
§
Şi despre alte câteva scrieri ale aceloraşi autori—fie numai şi pentru a compara.
§
Înţelegerea vine cu o senzaţie de dezobstruare.
§
De MT am citit un roman şi o culegere; mai sunt alte cinci romane (numãrând ‘Robinson’ şi rescrierea, redactarea repetatã, o singurã oarã), şi trei culegeri—nuvele şi articole.
Aprecieri—legatar—evreul discret—autoare—premii—stil. Basme.
§
Empiric. A testa.
Umorul cehilor—şi absurdismul lor. Cehii, polonezii, sârbii, ungurii, chiar bulgarii, au literaturi mai prestigioase decât a noastrã. Semioticienii bulgari au fost mai reputaţi ca ME şi CN. Istoricul iluminist englez îl citeazã pe voievodul turcolog—însã era mai entuziasmat de eroul naţional albanez, decât de vreun român.
§
Femeile pot sã fie religioase, fãrã a fi şi prea virtuoase.
§
§
Discontinuitea comportãrii femeilor. Înclinaţia lor cãtre a suferi.
§
Abordarea criticã; despre o carte nu se poate scrie numai favorabil [nişte romane ale unui medic care scria bine, nu era un veleitar]. Ocazii. Trupul. Simţirea. Lacrimi. Victorianul libertin şi anglicanul înfocat. 12 z.. Luptã.
Mereu neinspirat.
Poezia eroticã a lui Jack Donne—poezia de iubire. Englezii [Jack Donne, eseistul din sc. XVIII, chiar Swift—înfocarea şi sentimentul]. Naturaleţea. Firescul. Jocuri. Boala resentimentului. Aspiraţii. Ocazii.
§
Vechii autori de literaturã popularã francezã reabilitaţi, ocazional, de George sau Cioculescu. Astfel de reabilitãri cam neconvinse.
§
Înfocarea eroticã. Ocazii. Neinspirat. Jertfe repetate.
§
Nu cred cã ‘morala’ acelor scrieri daneze sunt cinismul şi libertinajul, apologia dezmãţului şi a declasãrii. Nu cred cã acele scrieri scandinave intenţionau sã promoveze depravarea—nu cred cã asta e intenţia lor. Însã probabil cã existã ceva din reducţionismul biologizant al unui visãtor singuratic, de unde concluzia amarã. Poate cã a subzistat ceva din teribilismul imberb al unui om de ştiinţã solitar şi enigmatic. Lupta împotriva carapacei de prejudecãţi a creştinismului a trebuit dusã cu mijloace dure, adesea de cãtre sceleraţi sau degeneraţi. Însã ofensiva se cãdea sã fie pe potriva blocajului, pe mãsura rezistenţei înverşunate a ipocriziei oficiale.
§
Eroarea lui Spinoza e mai subtilã şi mai plauzibilã decât a lui Descartes. Ea face din inteligenţã reversul substanţei sensibile, face din raţional reversul sensibilului; trebuie demonstrat cã cele douã sunt distincte, cum o pretinde ortodoxia creştinã, şi nu identice, cãci Spinoza le identificã temerar—însã asta fãcuse, de fapt, şi Descartes, care le distingea impropriu, le distingea ca pe douã substanţe materiale, dintre care una mai rarefiatã.
§
Popularitatea, simplismul şi vulgaritatea. Teza corelãrii popularitãţii cu platitudinea şi vulgaritatea.
§
O cititoare obiecta, într—un limbaj confuz, la adresa comportismului, a behaviorismului. Deplângea şi lipsa tranziţiilor, şi pe aceea a lipsei analizei. Scenele se schimbã fãrã tranziţii, şi nu existã analizã.
§
Dintr—un roman, ca şi dintr—un poem, pot fi reţinute imagini—o imagine aparte, originalã, ceva care meritã luarea—aminte.
§
Azi, vin.—cu brio.
§
Artisticitatea danezului aceluia. Unii par sã—şi fi curãţit mintea şi simţurile prin practicarea ştiinţelor—nu sã le fi împovãrat. Mintea şi simţurile le—au fost curãţite. Indiscutabilul element de artisticitate.
§
II:--‘zburãtorul’ (poate: ‘Muntele zburãtor’)—titlul nemţesc& limpezimea vocii, a ‘tonului’ aceluia autobiografic. Trad.. Câte douã trad.—fiecare.
§
Rangul literar, disparitatea şi eterogenitatea& tertipul, diluarea, descrierile placide, fiul, ‘lungirea’, nãravul descrierilor trenante, ‘umplutura’.
§
Nu erau trei cehi, ci trei slavi—un ceh, un croat şi un polonez.
§
Drept ‘Morgensen’& poetul austriac& ‘cusurul danez’, clişeul, stereotipul, defectul.
§
Bizanţul—citadelã a catolicismului rãsãritean. Eu iubesc Constantinopolul drept citadelã medievalã a catolicismului rãsãritean.
§
Înviorarea.
§
2 l.. 6 l..
§
Nu existã o reţetã a eseisticii; însã, în redactarea acesteia, mã gândesc la PC, la eseistul englez din sc. XVIII, la Ralea şi ME, la Zaciu, la MT.
§
Reforma nu e mai zadarnicã la nivel social sau civilizaţional, decât la nivel individual. Aşa cum creştinii constatã zãdãrnicia reformelor politice, a schimbãrilor reformatoare politice, la fel ateii şi anticreştinii constatã zãdãrnicia întreprinderii creştine. Predica nu e mai utilã decât reforma politicã; iar un teolog atrãgea atenţia asupra deprinderii creştinilor de a strecura pãcatele de un anumit fel, lãsând sã treacã abuzurile majore, silniciile şi nelegiuirile, nedreptãţile instituţionale. Acestea nu îi indigneazã pe creştini, care ‘dorm somnul mântuirii’. Inconştient sau nu, creştinii au fost duplicitari—necruţãtori şi aspri cu pãcatele individului, moderaţi în critica pãcatelor statului, ale orânduirii, ale ordinii statale, ale urgiilor publice. Reforma statalã nu e mai zadarnicã decât aceea moralã. Tot de moralã ţin şi una, şi cealaltã. Socialul existã în inima teologiei şi a vestirii veterotestamentare, a vehemenţei şi invectivei biblice. Existã mereu preocuparea socialã, revendicarea socialã, strigãtul celui oprimat. Nedreptatea Îl înfurie pe Dumnezeu. Sfinţii prooroci veterotestamentari chemau mereu la reformã politicã. Denunţau mereu strâmbãtatea socialã, asuprirea, chinuirea celor fãrã apãrare, vitregirea. Existã îndemnuri şi chemãri la asanarea politicã în profetismul VT. Sunt puţine chemãri la o misticã destrupatã, şi multe la dreptate, la sfinţenia ca dreptate socialã, echitate şi eliberare. Nenorocirile sociale sunt biciuite mereu în VT. Reacţionarii nu vor sã audã de aceastã Evanghelie a iubirii din VT. Or, aceasta e ‘teologia împlântatã’, activã. Creştinii obtuzi nu ar trebui sã se plângã, azi, de restrângerea drepturilor pe care chiar strãmoşii lor le—au refuzat altora.
§
Creştin—alãturi de creştinii de stânga.
Alãturi de modernişti în teologie, de democraţi şi reformişti în politicã, de progresişti în Bisericã.
§
Medievalismul îmi repugnã, îl detest.
§
Muzica, cinemaul, literatura, genurile, hainele—modernitatea. O modernitate raţionalã şi inteligentã.
§
Cultura teologilor profesionalişti e la fel de specializatã, de îngustã, de mãrginitã şi parohialã, ca şi aceea a chimiştilor sau a inginerilor. E o culturã foarte deficitarã, parohialã şi circumscrisã. Lipsa de orizont e aceeaşi; de aceea cred cã, într—un seminar, m—aş fi regãsit spontan alãturi de—şi aş fi fost cooptat de cãtre—progresişti. Umanismul patristic capadocian. Firescul şi raţionalitatea acestui vechi umanism patristic al capadocienilor. Zgribulirea medievalã. Cazarma. Cazemata eclezialã.
§
Loara—dupã—amiezele lui JG. Cele ‘câteva pag.’—efectul—‘epiderma’—romane citite mult la un moment dat—momentul, nesaţul.
§
Italienii tind sã îşi subaprecieze propria literaturã. Tind sã se adreseze mai ales altor literaturi.
§
Stilul însufleţit, înaripat şi barbar.
§
Supliciul& contrast& umilinţa. Distrugerea. Ocazii. Mereu neinspirat. Zlataust& preferarea locului de muncã.
Cele douã tipuri de cristologii& adopţionismul& anteniceenii. Anacronism.
Câteva principii.
2 ½ l.. 3 ½ l..
§
Un an. Obrajii. Patru paşi (marţi& vin.& scara& no.).
§
Curajul şi decizia de imitatori, de epigoni—aşa cum la unguri s—a gãsit; la noi, GC îl credea menţionabil numai pe Eftimiu. GC reamintea mereu necesitatea unei literaturi din aceasta banalã, de rutinã—nevoia de Cezar P., pentru a asigura, fie şi prin convenţionalitate, substratul unei literaturi psihologice mai rãsãrite, mai acãtãrii, şi de Eftimiu. Ca sã progresãm în roman, trebuie, credea GC, sã începem de jos—ucenicind şi salahorind, asumându—ne deschis ucenicia şi salahoria, condiţia de debutanţi—nu de veleitari. GS spunea cã, la noi, Eftimiu scrie prozã dumasianã menţionabilã. E nevoie de decizie şi de curaj chiar şi numai pentru a reuşi ca epigon—nici prin asta nu e succesul, fie şi limitat, garantat.
§
Rufe. Pantofi. Casã. Aniversarea. Paşti. Marea. Nuntã.
§
La noi s—au tradus romanele lui Jókai din ’69, ’70, ’72 [ambele] şi ’86; iar în trad. engleze se pot citi şi acelea din ’52—’53, ’81. Cele traduse la noi, toate dupã ’47, sunt voluminoase, ceea ce dã de sperat cã la fel sunt şi cele disponibile în englezã. Romane de o carurã cu adevãrat dumasianã. Carura dumasianã a romanelor ungurului. Reabilitarea limbii maghiare.
§
Ifose de avangardist, cusurgiul polonez.
§
Numai iubire.
§
Ungurii, polonezii, cehii ne—au devansat în roman, ca romancieri. Cehoaica sentimentalã pe care o citeam în copilãrie.
§
Naraţiuni însufleţite, cu temperament, întrucâtva convenţionale.
§
Poate chiar retragerea tirajului—sistarea difuzãrii. Trad. romanelor ungurului—în ordinea raritãţii; care e cel mai rar, ’50. Placheta arghezianã; confuzia, natura mineralelor.
§
Un an& nepãsarea (--preferarea locului de muncã, placiditatea; pasul IV--).
§
Familia—17 z..
A nu vrea nimic. Distrugerea. Apatic, letargic. Contrastul faţã de acum 6 l.. Iluzii.
§
Proastele deprinderi din familie—mohorârea, rãutatea, ostilitatea. Ca sã mã pedepseascã, Dumnezeu îmi ascunde de proprii ochi pãcatul meu, şi mã lasã sã scornesc vini ale altuia. Mã lasã sã pogor, sã descind în urã.
Nevinovãţia aspiraţiilor ei. Teapa. Diferenţa, fineţea ei. Rãstãlmãciri. Înclinaţia cãtre a învinovãţi; otrava urii.
§
Religia Dnei. Eliot o am de la evreicã, de la Ep. Sigrist, de la MP; cred cã şi mâncãul Thibaudet era un admirator.
§
Umplutura. Cf. şi AP. A.. Aprecieri. A.& ME de M—trad.. A.& GKC. Sem. VII.
§
Ideea Vaticanului II nu a fost de a submina continuitatea, ci de a o debarasa de lest.
§
Omul ca manifestare a substratului metafizic al existenţei (de ex., Sf. Herman al Alaskãi, comparat cu Pãr. Deşertului). Nu numai vestirea verbalã, predica. Viaţa umanã ca teofanie. Omul, chemat sã Îl manifeste pe Dumnezeu. Viaţa devine teofanie, vestire nonverbalã. Acelaşi lucru se spunea despre Sf. Toma. Dumnezeu transpare în viaţa omului, prin viaţa omului. De la profeţii VT nu mai avem decât cuvintele, predica, vestirea. Însã omul predicã şi altfel—manifestându—l pe Dumnezeu, rãsfrângându—I raza. Anumite intuiţii apofatice sunt autentice, o anume voalare e necesarã—Dumnezeu e mai degrabã supraindivid, adicã nu Îi pot fi atribuite trãsãturile individului biologic mãrginit, ale individului creat.
Omul e chemat nu atât sã vorbeascã despre Dumnezeu—sau sã se profesionalizeze în aceastã vorbire despre Dumnezeu—cât sã Îl arate, sã Îl manifeste, sã rãsfrângã ceva din raza Lui, sã fie transparent faţã de lucrarea Lui.
Intuiţiile apofatice—germanice, renane, expresioniste, ale lui Blaga, etc.—au importanţa lor, ele aratã incomensurabilitatea categorialã, inadecvarea priceperii.
§
VN şi ideea de plãcere literarã, de bucurie; etalonul. ‘Epiderma’.
§
Sensibilã şi bunã. Boli, dureri, chinuri.
Obrajii. Luni—bluza, cafea şi ştrudele; marţi—dupã tarabe, privirea; haina şic, muzica iranianului; joi—pantofii, haina alba; vin.—fusta, picnicuri.
§
Pretutindeni, în orice culturã, existã calomniatori ai traducerilor—atitudine care mi se pare foarte antitomistã. Existã ceva moftangesc în nãravul de a gãsi cusururi traducerilor, pescuind greşeli despre care, de obicei, nu se aratã în ce grad ar strica semnificaţia paginii. Erorile gãsite pot sã fie reale—şi insignifiante, pot sã nu afecteze decât numai minimal înţelesul. Nu e deajuns sã se probeze existenţa lor; mai trebuie arãtat şi cu ce dãuneazã—şi în ce mãsurã.
Existã deprinderea de a gãsi cusururi traducerilor. Dacã nu de gramaticã, atunci mãcar de alurã, de stil.
Ştiu o singurã eroare descalificantã, arãtatã de rãposatul Munteanu:--înlocuirea unei persoane gramaticale, într—o traducere, strica tocmai miza esteticã şi contravenea intenţiei romancierului francez tradus. Altfel, traducerile pot fi folosite. Ca şi Sf. Toma, ca şi Pãr. Schall, nu am ‘snobismul originalelor’, ‘snobismul recurgerii la original’. Superstiţie filologicã pe cât de detestabilã, pe atât de descurajantã.
Traducerea—remaniere e altceva, ea scâlciazã originalul, îl deformeazã şi perverteşte. E o silnicie. Zeloţii filologiei, zelul filologic se va amuza mereu vânând erori şi inadecvãri; e o ieftinãtate, şi, cel mai adesea, un sofism—cãci afectarea înţelesului rãmâne nedemonstratã, e numai postulatã.
§
Polonezii, armenii n—ar fi mai puţin îndreptãţiţi ca evreii la o literaturã a prohodului.
§
Pobedonosţev mã intereseazã numai ca jurist—se spune cã era foarte învãţat—nu şi ca sinistru politician antireformist.
Pobedonosţev şi Stere ca jurişti, ca universitari.
Rutina predatului, blazarea—şi banalizarea.
Pobedonosţev mi se pare extraordinar în calitate de jurist foarte învãţat, de jurist neîntrecut, eminent. Cum ajunsese la aceste performanţe savante, cu ce sacrificii personale?
§
Ca înfãţişare, şi FMD, şi ceva mai tânãrul Pobedonosţev erau livizi şi neplãcuţi; semãnau.
§
Juriştii ruşi. Basarabenii. Hasdeu, Stere şi dreptul. Avocatura. Magistratura. Predatul.
§
Nefirescul.
§
În faţa romanului zis picaresc, reacţia mea spontanã e aceea a lui A., nu aceea a huşeanului; cunosc aceste douã reacţii tipice—de scârbã, şi de jubilaţie amarã, rea, la zugrãvirea dezmãţului şi a josniciei. Iar a doua e o reacţie de stârpiturã, de otreapã. Faţã de romanul numit picaresc, eu simt la fel ca A.—numai dezgust şi neplãcere.
Numai târâturilor dezabuzate le poate place romanul picaresc. Îi prefer romanul sentimental. Mai degrabã sentimentalitatea, decât complacerea.
§
Postulatul gradãrii continue pânã la infinit—scara perfecţiunii. Argumentele acestea medievale sunt nu numai abstracte, ci şi false, greşite şi neconvingãtoare.
§
Maestrul perifrazei.
Maestrul întortocherii.
Expresii perifrastice, circumvolute, întortocheate.
§
Plãcerea vie (MP; Joyce, la VN), ideea de plãcere vie, şi subiecte ale eseurilor lunare—unul din tabele [am dat douã redactãri, o completare de autori, şi un tabel]. M—am lipsit, şi mã lipsesc, pânã şi de plãceri literare—din convingerea cã nu mi se cuvin, cã Dumnezeu mi le interzice, cã ar fi prea bine. E o pervertire a nevoii de plãcere, o substituire a ei cu intenţia plãcerii.
§
Exemplarul ed. operelor unui autor.
§
A. a reabilitat, literar, câţiva romancieri—pe Dna. Sand, pe Rolland (--ambii, cu câte un roman despre muzicã--). Era, împreunã cu Matei C., unul din cei doi mari admiratori ai lui Retz. Citea câţiva memoralişti—în ordinea popularitãţii: Saint—Simon, Las Cases şi Retz.
§
Aceastã boalã—interzicerea plãcerii, cantonarea în insatisfacţie, descurajarea cronicã, fuga de plãcere—a fost observatã la mine şi de alţii. Originea ei e ereditarã. Provin dintr—un neam pãgubos şi becisnic. Folositor e sã o denunţ ca pervertire.
Provin dintr—o familie de moluşte cantonate în mâlul apatiei, mizeriei şi adinamiei. Provin din fiinţe asociale şi lingave.
§
La vremea rãului, sã ştii sã denunţi rãul, nu sã i te supui. Sã îl identifici.
§
Plãcerea literarã vie, şi eseurile lunare.
§
Moş Zaciu—14 cãrţi înainte de ’89, şi patru din cele de dupã ’89. Dãduse la ivealã 14 cãrţi în 20 de ani. Un sârguincios. Înainte de ’89, cãrţile lui au apãrut în intervalul ’64—’83. A preferat, în criticã, genul scurt şi tratarea succintã.
§
Desemnarea prin autori—pentru a marca diferenţa, pentru a sublinia deosebirea.
§
Nu pe trotuar se învaţã mersul pe bicicletã.
§
Se vede în ce sens scrierile scurte ale lui Simmel sunt eseuri, şi nu studii. Asta spunea şi Marcel, care considera atitudinea berlinezului ca fiind una eseisticã.
§
Poate cã e numai o falsã amintire—nu ştiu dacã englezul modernist nu se pronunţase şi cu privire la alte romane ale italianului—propagandist al darwinismului, darwinist militant.
§
Îndrãzneli banale.
§
Epigoni. Epigonism. CMM, nu IK.
Nu e un epigon sau compilator. A fãcut mai mult, şi altceva, decât sã compileze trudnic, sârguincios, rezultatele altora, sã rezume eforturile altora. E un autor original, de sine stãtãtor.
Casã, haine, trup, lingeria, falus, gurã, ras, pantofi, duş, ritm, vârsta.
§
Cãlãtorii—vârsta—cele ‘câteva pag.’—Loara—subiecte, pe alese—romane, a alege, momentul, nesaţ.
§
Articolul—fumat—orã—baie—cafele. Fumat. Casã. Obez. Articolul—romane. Catalogul—ed.. Nepriceperea—examenul, distanţa—aparatul, anecdota—despre clinicã, echipa.
§
Îndestularea& mângâierea vulvei—coapse, lingeria, dosul, atingerea, spaţiul acela. Împreunarea domoalã, lejerã, calmã, tihnitã, fireascã.
§
Nu numai cartea—ci chiar exemplarul, cu istoria lui, cu devenirea lui.
§
2 x evreica (policieruri scandinave& paleta ei)& Peet, etc.& Donoghue& evreica surrealistã& JG—necrologul anost, bont& articolul—romane. Catalogul. 6 x blogul …--eseuri, ieri (marţi), original& contor& momentul—romane—vârful& ambele eseuri—ieri, orã& bloggerii ‘mei’—ca eseuri; stil—lista—‘citarea’, ieri, chix.
Ed.. Luni. Luni—azi. 12 z.. Obez. Casã.
§
Surrealismul cazon, de cazarmã, al înregimentãrii. Surrealistã înregimentatã.
§
Descriptivitatea—la JG şi la Moore. Cf. evreicii. Cf. huşeanului, telefonic, despre evreicã—evreica ‘mea’, interlocutoare literarã, aprecieri.
§
Descriptivitatea nu înseamnã descriptivism—care e un defect.
§
Ieri, eroarea—ordinea portretelor trebuia sã fie inversã. Ordinea intenţionatã e inversul aceleia a adãugãrii. Aşa cã tomistul trebuia sã fi fost ultimul—nu primul adãugat.
§
Alurã şi subiecte—evreica—1/ l.& despre un roman apreciat de evreicã& ambele eseuri—ieri, orã& greşeala, ieri—inversarea& evreica, loc. Ilustrarea. Ziarele—azi; orã.
Bucurii—sãruturi, vederea trupului gol.
§
Îndestulãri—a face mult dragoste—nevoia—ca la evreicã: subiecte, momentul, 1/ l., scurtimea —evreica, despre un roman apreciat.
§
Femeile dezbrãcate îmi plac mai grãsuţe, mai rotunjoare, cu acele imperfecţiuni ataşante, şi albe.
§
Scrieri—[ca de la] MT& Zaciu. Cu ce ies. A merita.
§
Cea mai frumoasã şi dramaticã poveste de iubire din radiologia ieşeanã.
§
Radio—interviul—carnetul—boieroaica—scriitoare—premii—autoare.
§
Obrajii.
Fusta, azi—Fordul oliv—maşini, vacanţe—vremea—grãtare, picnicuri. Elena, frumoasã ca o porumbiţã, ca o turturea.
§
Fumat—lecturi—casã—rufe—pantofi. Ritm. Fumat.
§
Sã îţi sãruţi femeia, sã o vezi goalã, sã îi papi dosul, sânii, coapsele şi vulva. Ca Donne.
§
Rezultatul a fost acelaşi, nu s—a schimbat nimic—de un an—asta e înfricoşãtor.
§
Jocurile de noroc—jurnalul—însemnãrile de lecturã—cartea repudiatã, autobiografia de care s—a dezis—alte culegeri.
§
Dana—Elena—decolteul, privirea, factura şi ambalarea. Nesaţul libertinului englez, surorile.
§
Aspiraţii. Picnicuri. Casã.
§
‘Ei au învins. Anul ãsta a ucis în mine totul. Nu ne putem preface.’
§
Cei care mi—au fãcut rãu.
§
Sã o sãrut unde vreau eu—sã îi spun lucruri neruşinate—sã îi pap dosuleţul—sã îşi pãstreze dosuleţul alb, neatins de soare.
§
M—am simţit trãdat, minţit, alungat, izgonit.
§
Aspiraţii& cruzimea, întrecerea& strivirea& vise. Modul visãrii. Visele.
§
Fusese vorba despre 10 l..
Ocazii.
Târâturi. Târâtura.
§
Un an. A nu vrea nimic. Ruinã. Urâţirea—pânã şi asta. Urmãri. Consecinţe. Ruşinea—obez; sudori.
Iluzia penibilã a unei recuperãri.
§
Leneşã, neserviabilã, aferatã.
§
Niciun copil. Sãrãcia şi vârsta.
§
O amintesc în rugãciuni, şi îi simt durerea, dorul şi iubirea, nerãbdarea intense, dorinţa sfâşietoare; ştiu cã e, toatã, numai iubire.
§
Îi cer ei, ceea ce nu—mi cer mie.
§
Mã gândesc la cititul Bibliei, la deprinderea austriacului (obiceiul de a lua cele douã cãrţi la el), la eseurile preotului american şi la lecturile romancierei americane—nu ştiu de ce, crezusem cã ele cuprind patru autori moderni, din sc. XIX—XX—însã cred cã sunt numai trei, nu patru.
Acestea sunt trei direcţii ale eseisticii de pe al treilea blog:--literaturã (Loara; momentul; alte cãrţi ale aceloraşi—sau despre aceiaşi; lecturi ocazionale; lucruri interesante; recenzii sarcastice, mordace);--filozofie;--religie.
§
Voi putea scrie despre subiecte literare, filozofice, religioase sau conversaţionale; nu cred cã orice subiect poate fi ‘religios’, nu trebuie supralicitat, nu trebuie forţat. Religia nu e o sferã izolatã, însã nici verbalizarea ei, supraimpresionarea a toate, ştampilarea a toate cu religie, nu e bunã. Alte direcţii nu trebuie dezautonomizate. Cred în autonomia esteticului. Unitatea subiectelor e umanã, aşadar nu explicit religioasã. Ceea ce dã unitate e o atitudine intuitivã, aşadar unitatea e temperamentalã.
§
Câteodatã, cartea aleasã de la un autor mai poate fi şi variatã, alternatã—pentru o schimbare, pentru asanare. Mai poate sã fie citit cu interes şi altceva de la acelaşi.
§
Nu m—am ‘mulţumit cu ea’—gând meschin şi dureros—ci am ales—o, am preferat—o. Dana, Elena, fâşneaţa, blonda cu fustã scurtã, elevele, Manuela, etc..
§
3 l.. 6 l.. 8 l..
Congelarea.
Paradoxul.
Vin.& luni.
2 l.. Un an.
Nicio scuzã. Dezamãgiri. Iubirea.
Pieziş.
§
Mizeria—gãtitul, rufe, vârsta.
Neascultat.
Un an—moartea—apatia, obez, murdãria, sleit, irascibil.
Fricã. Discreţia, fricã, o l.. Frica insurmontabilã—cu toatã discreţia şi luna de încercãri.
Oligofrenismul. Vreme. Legea tãcerii. Fãcut de râs pretudindeni.
Azi—rufe—mâncarea—cele trei blonde—pantofii—copile—fumat—orã—rufe. Dezlânarea.
§
Fricã de neînvins—discreţia—încercãri.
Simplitatea—‘mã gândeam cã …’—obrajii—vin.& luni—aniversarea; Paşti. Mutarea; vederea rãului şi a trapei.
Pasul IV; cu ce a putut fi determinatã. Bãrbaţii din familia ei. Presupuneri. Riscul. Plecau împreunã; ea îl aştepta. Numai un eşantion.
§
2 l.. Un an. Ocazii. Râsete. Deriziunea.
§
Lucruri incontrolabile—fricã—lovit cu cruzime.
Un an. Sechele.
Cloacã.
Voalarea, discreţia, învãluirea.
Sila manifestã.
§
Neruşinarea.
Lãsat ultimul.
Urmãri.
N—a fost nici la 5 l., nici la 10 z., nici de luni, nici din întâia zi.
Numai durere şi adversitate.
Interpuşii. Trâmbiţarea. Lãsat ultimul.
Lipsa de altruism—ce a fãcut pentru mine.
§
6 l.. 2 l.. Un an. 5 s..
De fapt, ea nu se mai rãstise.
Vreme.
Dupã 2 l. de teroare. 5 l.. Cu ce o determinase. Înnebunirea& durerea de stomac.
§
Un adânc de amar, cãruia i se mai adaugã 5 s..
5 s.. 8 s..
§
Cãlãtorii—vârsta—cele ‘câteva pag.’—Loara—subiecte, pe alese—romane, a alege, momentul, nesaţ.
§
Articolul—fumat—orã—baie—cafele. Fumat. Casã. Obez. Articolul—romane. Catalogul—ed.. Nepriceperea—examenul, distanţa—aparatul, anecdota—despre clinicã, echipa.
§
Îndestularea& mângâierea vulvei—coapse, lingeria, dosul, atingerea, spaţiul acela. Împreunarea domoalã, lejerã, calmã, tihnitã, fireascã.
§
Nu numai cartea—ci chiar exemplarul, cu istoria lui, cu devenirea lui.
§
2 x evreica (policieruri scandinave& paleta ei)& Peet, etc.& Donoghue& evreica surrealistã& JG—necrologul anost, bont& articolul—romane. Catalogul. 6 x blogul …--eseuri, ieri (marţi), original& contor& momentul—romane—vârful& ambele eseuri—ieri, orã& bloggerii ‘mei’—ca eseuri; stil—lista—‘citarea’, ieri, chix.
Ed.. Luni. Luni—azi. 12 z.. Obez. Casã.
§
Surrealismul cazon, de cazarmã, al înregimentãrii. Surrealistã înregimentatã.
§
Descriptivitatea—la JG şi la Moore. Cf. evreicii. Cf. huşeanului, telefonic, despre evreicã—evreica ‘mea’, interlocutoare literarã, aprecieri.
§
Descriptivitatea nu înseamnã descriptivism—care e un defect.
§
Ieri, eroarea—ordinea portretelor trebuia sã fie inversã. Ordinea intenţionatã e inversul aceleia a adãugãrii. Aşa cã tomistul trebuia sã fi fost ultimul—nu primul adãugat.
§
Alurã şi subiecte—evreica—1/ l.& despre un roman apreciat de evreicã& ambele eseuri—ieri, orã& greşeala, ieri—inversarea& evreica, loc. Ilustrarea. Ziarele—azi; orã.
Bucurii—sãruturi, vederea trupului gol.
§
Îndestulãri—a face mult dragoste—nevoia—ca la evreicã: subiecte, momentul, 1/ l., scurtimea —evreica, despre un roman apreciat.
§
Femeile dezbrãcate îmi plac mai grãsuţe, mai rotunjoare, cu acele imperfecţiuni ataşante, şi albe.
§
Scrieri—[ca de la] MT& Zaciu. Cu ce ies. A merita.
§
Cea mai frumoasã şi dramaticã poveste de iubire din radiologia ieşeanã.
§
Radio—interviul—carnetul—boieroaica—scriitoare—premii—autoare.
§
Obrajii.
Fusta, azi—Fordul oliv—maşini, vacanţe—vremea—grãtare, picnicuri. Elena, frumoasã ca o porumbiţã, ca o turturea.
§
Fumat—lecturi—casã—rufe—pantofi. Ritm. Fumat.
§
Sã îţi sãruţi femeia, sã o vezi goalã, sã îi papi dosul, sânii, coapsele şi vulva. Ca Donne.
§
Rezultatul a fost acelaşi, nu s—a schimbat nimic—de un an—asta e înfricoşãtor.
§
Jocurile de noroc—jurnalul—însemnãrile de lecturã—cartea repudiatã, autobiografia de care s—a dezis—alte culegeri.
§
Dana—Elena—decolteul, privirea, factura şi ambalarea. Nesaţul libertinului englez, surorile.
§
Aspiraţii. Picnicuri. Casã.
§
‘Ei au învins. Anul ãsta a ucis în mine totul. Nu ne putem preface.’
§
Cei care mi—au fãcut rãu.
§
Sã o sãrut unde vreau eu—sã îi spun lucruri neruşinate—sã îi pap dosuleţul—sã îşi pãstreze dosuleţul alb, neatins de soare.
§
M—am simţit trãdat, minţit, alungat, izgonit.
§
Aspiraţii& cruzimea, întrecerea& strivirea& vise. Modul visãrii. Visele.
§
Fusese vorba despre 10 l..
Ocazii.
Târâturi. Târâtura.
§
Un an. A nu vrea nimic. Ruinã. Urâţirea—pânã şi asta. Urmãri. Consecinţe. Ruşinea—obez; sudori.
Iluzia penibilã a unei recuperãri.
§
Leneşã, neserviabilã, aferatã.
§
Niciun copil. Sãrãcia şi vârsta.
§
O amintesc în rugãciuni, şi îi simt durerea, dorul şi iubirea, nerãbdarea intense, dorinţa sfâşietoare; ştiu cã e, toatã, numai iubire.
§
Îi cer ei, ceea ce nu—mi cer mie.
§
Mã gândesc la cititul Bibliei, la deprinderea austriacului (obiceiul de a lua cele douã cãrţi la el), la eseurile preotului american şi la lecturile romancierei americane—nu ştiu de ce, crezusem cã ele cuprind patru autori moderni, din sc. XIX—XX—însã cred cã sunt numai trei, nu patru.
Acestea sunt trei direcţii ale eseisticii de pe al treilea blog:--literaturã (Loara; momentul; alte cãrţi ale aceloraşi—sau despre aceiaşi; lecturi ocazionale; lucruri interesante; recenzii sarcastice, mordace);--filozofie;--religie.
§
Voi putea scrie despre subiecte literare, filozofice, religioase sau conversaţionale; nu cred cã orice subiect poate fi ‘religios’, nu trebuie supralicitat, nu trebuie forţat. Religia nu e o sferã izolatã, însã nici verbalizarea ei, supraimpresionarea a toate, ştampilarea a toate cu religie, nu e bunã. Alte direcţii nu trebuie dezautonomizate. Cred în autonomia esteticului. Unitatea subiectelor e umanã, aşadar nu explicit religioasã. Ceea ce dã unitate e o atitudine intuitivã, aşadar unitatea e temperamentalã.
§
Câteodatã, cartea aleasã de la un autor mai poate fi şi variatã, alternatã—pentru o schimbare, pentru asanare. Mai poate sã fie citit cu interes şi altceva de la acelaşi.
§
Nu m—am ‘mulţumit cu ea’—gând meschin şi dureros—ci am ales—o, am preferat—o. Dana, Elena, fâşneaţa, blonda cu fustã scurtã, elevele, Manuela, etc..
§
3 l.. 6 l.. 8 l..
Congelarea.
Paradoxul.
Vin.& luni.
2 l.. Un an.
Nicio scuzã. Dezamãgiri. Iubirea.
Pieziş.
§
Mizeria—gãtitul, rufe, vârsta.
Neascultat.
Un an—moartea—apatia, obez, murdãria, sleit, irascibil.
Fricã. Discreţia, fricã, o l.. Frica insurmontabilã—cu toatã discreţia şi luna de încercãri.
Oligofrenismul. Vreme. Legea tãcerii. Fãcut de râs pretudindeni.
Azi—rufe—mâncarea—cele trei blonde—pantofii—copile—fumat—orã—rufe. Dezlânarea.
§
Fricã de neînvins—discreţia—încercãri.
Simplitatea—‘mã gândeam cã …’—obrajii—vin.& luni—aniversarea; Paşti. Mutarea; vederea rãului şi a trapei.
Pasul IV; cu ce a putut fi determinatã. Bãrbaţii din familia ei. Presupuneri. Riscul. Plecau împreunã; ea îl aştepta. Numai un eşantion.
§
2 l.. Un an. Ocazii. Râsete. Deriziunea.
§
Lucruri incontrolabile—fricã—lovit cu cruzime.
Un an. Sechele.
Cloacã.
Voalarea, discreţia, învãluirea.
Sila manifestã.
§
Neruşinarea.
Lãsat ultimul.
Urmãri.
N—a fost nici la 5 l., nici la 10 z., nici de luni, nici din întâia zi.
Numai durere şi adversitate.
Interpuşii. Trâmbiţarea. Lãsat ultimul.
Lipsa de altruism—ce a fãcut pentru mine.
§
6 l.. 2 l.. Un an. 5 s..
De fapt, ea nu se mai rãstise.
Vreme.
Dupã 2 l. de teroare. 5 l.. Cu ce o determinase. Înnebunirea& durerea de stomac.
§
Un adânc de amar, cãruia i se mai adaugã 5 s..
5 s.. 8 s..
Teamã.
Nu era nevoitã.
Glumele grosolane, dure.
Neîncrederea.
Un an trãit în spaimã.
§
Mâncarea—orã—tel.—pontajul—şosete—ziarul.
§
Depãrtarea.
Nu umilirea scroafei—ci durerea mea.
§
‘S—a mai dus o primãvarã.’
§
Tot durerea mea a rãmas—şi nu umilirea otrepei. S—a ajuns numai la şi mai multã durere pentru mine—nu la datul peste nas otrepei.
§
Ca în cazul lui Wood, mi se pare mai sãnãtoasã iubirea pentru o carte, decât aceea pentru un autor; aşa procedau şi JG, VN şi AP—‘mergeau pe cãrţi’, nu ‘pe autori’.
§
A scrie despre lecturi, despre citit.
§
Amãrât, înveninat de normalitatea existenţei a douã colege—ceva ce mie îmi e interzis.
§
Sârguincioşii romanului.
§
E mai bine sã se vorbeascã despre roman dumasian, decât despre roman de capã şi spadã. Romanul dumasian e altceva, înseamnã ceva mai interesant decât simplul roman de capã şi spadã, al cãrui prototip îl reprezintã romanul—fluviu al lui MZ (--care preia proastele deprinderi ale romanului popular de sc. XIX—anticlericalismul şi anticatolicismul--). Pe când romanul dumasian are altã anvergurã, e mai mult decât numai atât, nu se reduce la cavalcade şi dueluri.
Romanul de capã şi spadã, formulã epigonicã, e o denutrire a romanului dumasian, o diminuare. E un roman dumasian sfrijit, mai anost.
§
Mã întreb cât din anticlericalism corespunde antiprotestantismului, dacã existã vreun anticlericalism îndreptat împotriva pastorilor, etc.. La Gide, la Butler existã indicii. Cu alte cuvinte, mã întreb dacã—şi au şi protestanţii anticlericalii lor, dacã şi pastorii lor suscitã atâta animozitate.
§
Romancierii sârguincioşi. Sârguincioşii romanului, ai scrisului.
§
Tel.& ziarul—ed.& şosete. Casã.
§
‘Ci o iubire totalã, care nu mai lasã loc pentru nimic altceva.’
§
MT, autor el însuşi de cãrţi despre literaturã, se interesa de critica literarã a lui JG. Existã şi privinţe în care diverg—mai ales istoria, AD şi filozofii nemţi. JG gusta ‘Muschetarii’ şi filozofiile istoriei. MT preferã o filozofie mai abstractã—apriorismul, etc.. Însã tâlcuirile lui filozofice sunt incompetente, greşite—MT vorbeşte despre lucruri pe care nici nu le înţelege—v. rãstãlmãcirea spinozismului.
§
Exasperat. Încrederea. Merite—sensibilã, etc.. Vin.& luni& marţi.
§
Povara şovãielilor şi a ezitãrilor.
§
S—a transformat într—o continuare a chinului, supliciului şi durerii mele.
§
‘Pe mine m—aţi distrus. Cu ce v—aţi ales din asta? N—aţi jertfit nimic.’
§
Mie mi—a luat 12 z. ca sã ajung cu un pontaj la un fax.
§
Beniuc—Pericle M.—trad.—VM.
§
Însuşiri necesare—ce—mi poate oferi viaţa—munca de medic şi cititul—truda şi cititul.
Cusurgiul& evreica.
Joi& vin.& luni& pasul IV& ‘reacţii’& marţi, orã.
§
Pragul, banalizarea& Loara, încântarea.
§
Oamenii se trãdeazã.
§
Nici vorbã de râs în nas—ci continuarea supliciului, a durerii.
§
Irosirea cu surogate vs. risipa, când e posibil.
§
‘Plãcutul femeilor’, la care se referã cei mai mulţi bãrbaţi, îl au în comun cu dihorii şi pârşii.
§
Pragul, banalizarea şi scâlcierea. Destrãmarea. Plãcerea, nesaţul—Loara, piscul, efectul.
§
Ieri, Bârladul; azi, pantofii şi visarea.
§
Crearea efectului de adâncime. Plisarea.
§
‘… iar eu sunt cel cãruia îi e ruşine şi teamã de ea.’
§
A nu vrea nimic.
§
Inversarea care face ca eu sã fiu cel cãruia sã îi fie ruşine şi teamã.
Sfruntarea şi rânjetul.
Vârsta, nivelul, …. Firea mea.
Certat—azi—ruşinea şi frica, teama.
Nici vorbã de râsul în nas—ci continuarea supliciului şi a durerii mele.
§
Mintea mea şi viaţa mea sunt distruse pe totdeauna.
§
Logica ratãrii.
Nu era nevoitã.
Glumele grosolane, dure.
Neîncrederea.
Un an trãit în spaimã.
§
Mâncarea—orã—tel.—pontajul—şosete—ziarul.
§
Depãrtarea.
Nu umilirea scroafei—ci durerea mea.
§
‘S—a mai dus o primãvarã.’
§
Tot durerea mea a rãmas—şi nu umilirea otrepei. S—a ajuns numai la şi mai multã durere pentru mine—nu la datul peste nas otrepei.
§
Ca în cazul lui Wood, mi se pare mai sãnãtoasã iubirea pentru o carte, decât aceea pentru un autor; aşa procedau şi JG, VN şi AP—‘mergeau pe cãrţi’, nu ‘pe autori’.
§
A scrie despre lecturi, despre citit.
§
Amãrât, înveninat de normalitatea existenţei a douã colege—ceva ce mie îmi e interzis.
§
Sârguincioşii romanului.
§
E mai bine sã se vorbeascã despre roman dumasian, decât despre roman de capã şi spadã. Romanul dumasian e altceva, înseamnã ceva mai interesant decât simplul roman de capã şi spadã, al cãrui prototip îl reprezintã romanul—fluviu al lui MZ (--care preia proastele deprinderi ale romanului popular de sc. XIX—anticlericalismul şi anticatolicismul--). Pe când romanul dumasian are altã anvergurã, e mai mult decât numai atât, nu se reduce la cavalcade şi dueluri.
Romanul de capã şi spadã, formulã epigonicã, e o denutrire a romanului dumasian, o diminuare. E un roman dumasian sfrijit, mai anost.
§
Mã întreb cât din anticlericalism corespunde antiprotestantismului, dacã existã vreun anticlericalism îndreptat împotriva pastorilor, etc.. La Gide, la Butler existã indicii. Cu alte cuvinte, mã întreb dacã—şi au şi protestanţii anticlericalii lor, dacã şi pastorii lor suscitã atâta animozitate.
§
Romancierii sârguincioşi. Sârguincioşii romanului, ai scrisului.
§
Tel.& ziarul—ed.& şosete. Casã.
§
‘Ci o iubire totalã, care nu mai lasã loc pentru nimic altceva.’
§
MT, autor el însuşi de cãrţi despre literaturã, se interesa de critica literarã a lui JG. Existã şi privinţe în care diverg—mai ales istoria, AD şi filozofii nemţi. JG gusta ‘Muschetarii’ şi filozofiile istoriei. MT preferã o filozofie mai abstractã—apriorismul, etc.. Însã tâlcuirile lui filozofice sunt incompetente, greşite—MT vorbeşte despre lucruri pe care nici nu le înţelege—v. rãstãlmãcirea spinozismului.
§
Exasperat. Încrederea. Merite—sensibilã, etc.. Vin.& luni& marţi.
§
Povara şovãielilor şi a ezitãrilor.
§
S—a transformat într—o continuare a chinului, supliciului şi durerii mele.
§
‘Pe mine m—aţi distrus. Cu ce v—aţi ales din asta? N—aţi jertfit nimic.’
§
Mie mi—a luat 12 z. ca sã ajung cu un pontaj la un fax.
§
Beniuc—Pericle M.—trad.—VM.
§
Însuşiri necesare—ce—mi poate oferi viaţa—munca de medic şi cititul—truda şi cititul.
Cusurgiul& evreica.
Joi& vin.& luni& pasul IV& ‘reacţii’& marţi, orã.
§
Pragul, banalizarea& Loara, încântarea.
§
Oamenii se trãdeazã.
§
Nici vorbã de râs în nas—ci continuarea supliciului, a durerii.
§
Irosirea cu surogate vs. risipa, când e posibil.
§
‘Plãcutul femeilor’, la care se referã cei mai mulţi bãrbaţi, îl au în comun cu dihorii şi pârşii.
§
Pragul, banalizarea şi scâlcierea. Destrãmarea. Plãcerea, nesaţul—Loara, piscul, efectul.
§
Ieri, Bârladul; azi, pantofii şi visarea.
§
Crearea efectului de adâncime. Plisarea.
§
‘… iar eu sunt cel cãruia îi e ruşine şi teamã de ea.’
§
A nu vrea nimic.
§
Inversarea care face ca eu sã fiu cel cãruia sã îi fie ruşine şi teamã.
Sfruntarea şi rânjetul.
Vârsta, nivelul, …. Firea mea.
Certat—azi—ruşinea şi frica, teama.
Nici vorbã de râsul în nas—ci continuarea supliciului şi a durerii mele.
§
Mintea mea şi viaţa mea sunt distruse pe totdeauna.
§
Logica ratãrii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)