Cãsãtoria e forma cea mai raţionalã a relaţiei heterosexuale preexistente, pe care o consfinţeşte simbolic, însã nu o creazã. Abstractul e numai o jumãtate a adevãrului. Forma actualã occidentalã a cãsãtoriei e, chiar din punctul de vedere al religiei, rezultatul experienţei istorice, nu ceva instituit dumnezeieşte, sau revelat—monogamia fiind precedatã de poligamie, etc.. Cãsãtoria nu e scopul, ci forma cea mai raţionalã, dar abstractul nu coincide niciodatã în mod absolut cu existentul, iar garantarea normei abstracte nu e absolutã, ci statisticã.
Instituitã divin e numai complementaritatea sexualã; forma datã acesteia nu are nimic absolut, sau imuabil. Cãsãtoria e o formã raţionalã, definitã istoric, valabilã statistic, nu un principiu absolut.

Imaginaţia rabelaisianã—nu existã deloc la Bloy, care nu e un rabelaisian, cum nici Céline nu e. Dum., de la 2 ½--al doilea rând de cafele al zilei şi muzicã (ieri, sb.—muzicã, pânã la 6 seara—metal industrial, şi câteva cântece). Dumézil, Lévi—Strauss, Eliade, Caillois, Foucault, modã. Dum.—spre 3, ciorbã, o portocalã, cafea, douã pahare de vin, plãcinte. Stirner& Pasolini despre necredinţa lui Nehru. Pretinsul epigonism—semnificaţia artisticã a lui Foo F. şi Radiohead. Britpop—ul girat, recomandat. Mãrturisesc, şi cu toatã ipocrizia, cã nu înţeleg de ce LOLITA nu poate fi simultan un roman modernist (cf. Bradbury) şi erotic—sau suprarealist, ironic (cf. Schuman) şi erotic; dacã ceea ce încercau sã spunã criticii citaţi e cã nu e o carte de gen, asta e subînţeles, nu trebuia precizat. Faptul cã se argumenteazã cu postfaţa în care romancierul vorbeşte de presupunerea greşitã cã e o carte licenţioasã sugereazã cã erotismul negat de unii e luat în sensul acesta, specializat, de maculaturã de gen. Cã e un roman umoristic, cu calambururi şi remarci hâtre, nu infirmã natura de roman erotic. LOLITA ar putea fi un roman de rangul, nu numai de factura DNEI. BOVARY. Nesurprinzãtor, Greene a apreciat cartea de la bun început, şi a semnalat—o. Tânãrul VN avea chipul unei scârbe libidinoase, Exemplare regale—A., dublinezul—uzura—mirosuri—VN, locuri, oraşe—A. despre ‘triada limbajului’: Comte, Proudhon, Aristotel (în ‘Estetica’). A înregistra nu înseamnã a încuviinţa ideile. Ca LW. Tendenţiozitatea epitetului—registre, Barthes, gradul zero, Iosifescu, Cehov, ternul, etc.. AP, VN şi Carroll. Intensitatea—Gib& LA—romancierul enigmatic al ‘Cocainei’—ruşii. Ca ipoteze. Cealaltã abordare—ca ‘Locus …’, a studia, romanele amplu analizabile, care meritã. E şi Loara—şi studiu …. PF. ’91. RQ. Afganul. Evreul …, SF. romanciera. Credulitatea. Intimidabil. Povara credulitãţii. Existã romane a cãror citire dã o plãcere mai pronunţat intelectualã—nu mai abstractã, dar înruditã cu studiul. Blogul …. Tuns. Cafeaua. Muzicã. 10 z.. Vreme. Femei. Tel.. Blogul …. Romancierul& Rifan& romanciera inteligentã. Plãcerea pronunţat intelectualã. Limbajul. Romanciera. Blogul …. Tel.. Vreme. Deja …. La o s.. Fenotipul Cristinei D.. Femeile de luni, la o s.& gestul. Vreme. Blogul …. VN. Romane. ’96. Cinci repere muzicale—primul grunge—NPGs, dum.—nebanalizarea—experienţe muzicale, vin.& dum.. Nu supranaturalul, ci naturalul are slava—momentul, prezentul, empiricul pot sã scânteieze în veşmântul slavei veşnice. Slava trebuie cãutatã în existentul natural—‘mai strãlucitor decât soarele’, spune ‘Ljusalfheim’. Materialismul—Caillois, Bachelard, Teilhard, Chenu—A., primul roman, Du Gard, ‘materialiştii’ francezi (antebelici), recenzii, articole—‘Parma’, Ep., blasfemiile, cunoaşterea, Biserica. Pentru mine, psihologia e un capitol al filozofiei. Poate fi ‘ştiinţificã’—aşa cum şi filozofia însãşi poate fi, Piaget a subliniat—o. Marţi, de la 1 ½--citit. Ca izbit, oarecum, de maladivul romanului, de vehemenţa bolii. Romane ale realismului flaubertian. Descurajarea devine şi ea un fel de drog, ba chiar o magie, ceva hipnotic, sorbit cu nesaţ—un filtru. Isteţimea aceea detestabilã, ziaristicã, vioiciunea, ascuţimea—detestabilul isteţimii. Blazarea. Uneori, recurgerea la vagul unor epitete. Diversitatea—isteţimea unora, strepezirea altora, ‘ascuţimea necruţãtoare’. Dispoziţia. Rolul dispoziţiei. Strepeziţii. Cred cã aş putea sã determin durata exactã a receptivitãţii muzicale maxime, deschiderea minţii, experienţa—e durata câtorva cântece, poate o ½ de orã, sau nici atât. Am un playlist cu mult rock—Van Halen, Kyuss, Acid King, Motorhead, Helloween, Type O N., Sonic Y., Hammerfall, cântece rãzleţe …. Trãirea libertãţii. Reportajul nu înseamnã esteticã. Omul pricepe numai în mãsura în care i—o permite nu inteligenţa, ci subconştientul. Împovãrarea subconştientului. Plãcerea nemenţionatã, suficientã& numai în vederea scrisului& ca studiu—ca la BW, analizã echilibratã& echilibru, plãceri distincte, cititul şi analiza. Cititul …. Mi., de la 5 ¾ seara—al doilea rând de cafele al zilei& Joy D., şase cântece. Înviorarea& torporile. Însufleţirea literarã sugeratã de menţionarea a douã opere. Atunci când, de la o vreme, tot ceea ce încerci sã întreprinzi—şi orice—sfârşeşte prost, umilitor, descalificant. Legitimitatea existenţei nescrise, neînregistrate, logica intrinsecã a cititului—cititul …. Cu sentimentul de a face experienţa unui mare roman …. Desemnarea pluralitãţii, a multiplului …. Semnificaţie umanã şi afectivã. Autenticul. E firesc ca omul sã caute, în iubire, fericirea, reciprocitatea, bucuria neamarã, etc.. Filigranul narativ al romanului. Insurmontabilul afectiv. Descurajarea. Ceea ce e prea categoric—şi prea general, o exagerare, neavând cum fi valabil la scara întreagã. Termenul real nu e întregul. Cauza, originea impresiei. Coordonata temporalã. Verne, Tolkien, Lovecraft, Poe, poeţii—Rimbaud, Bréton, Chateaubriand, GF, MP, policieruri. Valabilitatea analizei depinde de duratã; mintea umanã nu e fãcutã sã analizeze indefinit ceva. Analiza trebuie drãmuitã, deoarece e o operaţie practicã, vizeazã mânuirea, nu fondul ultim al lucrurilor. Puţinãtatea experienţei duce la abuzul analizei, fiindcã aceasta prea zãboveşte. Trilogia nemţeascã stângistã, tezistã—trilogia generaţiilor, cred.

Vin., cãtre 8 ¾--al treilea rând de cafele al zilei. Enorma trufie a ratatului, drapatã în ipocrizia posomorârii, orgoliul monstrous, obtuzitatea moralã, dizempatia. Sb., dupã 5 seara—cafele& muzicã. Experimentalismul blazat şi placid al anilor ’70—rock—ul experimental, dezabuzarea ironicã a încercãrilor. Nesatisfãcãtor afectiv, frivol şi amuzant, rococo lipsit nu de suflet—ci de suflu, de vlagã. Artizanat neglijent, relaxat. Efortul nu trebuie sã fie nici difuz, nici crispat. Efortul difuz e în bunã mãsurã irosit. Marina …& Lizard. Jones. Trecerea în pl. II. Sb., de la 7 seara—al doilea rând de cafele al zilei& muzicã. Nici acum, nici la 34 de ani (≠--munte, douã congrese, franceza, manualul). ‘Am vãzut cã m—ai sunat’& Muzicalitatea. Disonanţe. Docilitatea şi credulitatea. O plãcere foarte purã a rock—ului mi—au dat—o …. A rezuma, pe scurt, lapidar, o nuvelã. Cum am ajuns sã gãsesc referinţa, la dublinez. Ca şi puritate a simţirii, trãirii, concizie şi limpezime a expresiei. Gândul cã ‘Morgan’ inspirã mai degrabã postãrile scurte—întocmai ca jurnalele—diacronicul—nu formatul. Eseurile lapidare. Alineate. Gr.& friesianul. Patrologul. Racursiul. Catolicul BW. Toana. Înregistrarea unei trãiri. Tempo& eseuri. Cehul. Scânteierea formei. Prezentul. Presupunerea falsã. Eseuri scurte. Alineate. Gr.& cehul. Lucrurile acestea se întâmplau când aveam 32, 33, 34 de ani; nu înţeleg aferarea tinereascã, vioiciunea, etc.. Scopul cuiva n—ar trebui sã fie acela de a fi înţeles, sau aprobat, sau încuviinţat de cineva—ci sã trãiascã, sã cunoascã bucurii—asta e mai important, e mai binele existenţei. Gradarea e în rezultate, nu în acţiuni. Dum., cãtre 5 ½ seara—o cafea (Jacobs, beige)—şi muzicã. Stilul, Cehov—griul, cenuşiul—fãcut sã sune ca un defect, ca o carenţã—meritul, poate însemna relaxare—superstiţia Dum., de la 9 seara, citit. Chinezul laureat& hexametrii. La 3 s.. Substratul.. scrisul—la 2 s.. Dosul copilei. Pe fazã. Semitonul. Vreme. Ritm. Risipã. La 12 z.. Ed.. Motivele …. Conferinţã. Pantã. Dosul blondei. La 9 z.. 5 z. (vin.―›mi.). 4 z.. (vin.―›marţi, copila, privirea, rulouri …―›ieri). frigul. La 9 z.. La 12 z.. Desuetudinea. Licãrul, rana, urmã, ipoteza cã …. Ridicolul. Partea de adevãr. Ruşinea. A înţelege. Maşina. Destãinuirea. Formatul. Formã. Ruşii—Go., Ro., Pl.. Biografii. Muzicã. Tomism. Articole de muzicã. Posesia fantomaticã, vagã. Coaforul& culoarea. Masajul. Gazelã. Nãlucirile izolãrii& fantasmele fricii& interiorizarea. Rãdãcina. Precizia. Afganul. Ştiinţe. Genealogia. De disperare m—a salvat, azi (luni), imaginea a douã femei—adulta blondã din lunea ult. a lui sept. (24 sept., cred), cea cu fiicele, din care una vioaie—şi R.. False dileme, generate de apatie—fantasme ale apatiei. Sunt un ascultãtor avid de mixuri pentru dans, mixuri pentru discotecã. Termenul dateazã din ’97; psihedelismul—Kyuss, Monster M., Acid K. (doom psihedelic), Queens …,

Latura de Bloy a evreului canadez--adica, invectivele morocanoase, toanele, etc., arbitrarul, lucruri a caror explicatie nu merita cautata.

Sugestia despre Gombrowicz si James ('60); aprecierile lui Kundera). Tropul modei franceze.

postere

Conceptul de supramasturbare (abuzul de masturbare).

În ‘Ortodoxia şi Occidentul’, controversatul Yannaras scrie cã ediţia Bellefontaine a traducerii lui Touraille alunecã adesea în sentimentalism pios, şi e ‘o nouã ediţie a întregului text’; din câte înţeleg, e, de fapt, întâia traducere francezã a textului integral (’79—’86), dupã aceea, selectivã, a lui Gouillard, din ‘53.

Marţi, ziua de leafã, prânzesc cu pui prãjit, pilaf cu ciuperci, sarmale în varzã, şi 1 ½ l. de bere.

Cineva scrie, referindu—se la istoria sportului american, cã Lardner a fost, ca ziarist sportiv, un laş; nu ştiu dacã e aşa, însã îmi place ideea (e vorba despre Weaver şi alte vedete sportive).

Shaw spunea cã nu e nevoie sã rezişti ispitei, deoarece lucrurile care—ţi dãuneazã nu te ispitesc.

Rãutatea e meschinã, inteligenţa e generoasã. Rãutatea era, în el, mai adâncã decât inteligenţa, pe care o îmbiba.
Maliţioşii şi bonomii—şi ipocriţii.
Verva descurajãrii.

Mia, Nucu şi Dãnuţ—triada de ploşniţe, oligofrenii rãutãcioşi. Cretinii puşi pe şotii—virulenţa mãrginirii, agresivitatea prostiei. Revãrsarea de duşmãnie şi dispreţ.
În dimineaţa fiinţei, când toate acestea vor fi trecut.

Cezar, trad., Horaţiu, poezia graţioasã nemţeascã.

Dupã Eliade, subtilitatea artisticã a lui Sterne nu e inferioarã acelora ale lui Dante şi Goethe.

Josnicia, dispreţul, ticãloşia sunt temeiul—nu diferenţa ineluctabilã—drept ceva neutru moral. Oamenii sunt zoaie, jivine perfide.

Zoaiele medicinii ieşene.

Spectacolul prostiei rãutãcioase, prostia plumburie rãutãcioasã.

N—a catadicsit sã—şi caşte botul; probabil cã era plin cu nişte devoţiuni. Latina& rama.

Limpezimea implacabilã—înţelegerea instantanee a naturii situaţiei.

Gunoaie, zoaie, otrepe, rebuturi.

Un beţiv ranchiunos, ulceros, şi un soţ înşelat. Zgârcit, alccolicul a rãmas în stadiul anal; impotent, substituie analitatea, sexualitãţii directe. Finalul taie orice chef de râs.

Genul de carte despre care se poate într—adevãr discuta.

Frustrata strepezitã—şi pervertirea timpurie a simţului firescului.

Adevãrata lucire, alarmantã, stranie, morbidã, discordantã, a atâtor scene—ceea ce fusese gãunos şi alarmant, licãrirea alarmantã. Ceva de naturã sã alerteze. Perversitatea ‘jocului’—‘cochetãria’ nelalocul ei, etc..

Capsomanii pravoslanici care preferã principiile, oamenilor—şi strivesc insul, strivesc experienţa celuilalt, o neagã. Mai rãu, e radicalizarea lumescului, a rânduielilor acestei lumi, a strâmbãtãţii, ipostazierea şi sacralizarea lor—la antipodul Reformei radicale—e justificarea a tot ceea ce e strivitor.

E pedala folositã, apoi, de întreg restul otrepelor, pânã la imunda Mia. Cine generase circuitele, releele neurocerebrale. Ceilalţi n—au avut decât sã preia, sã utilizeze ingineria familialã—unealta abuzului.

Mitocãnia de sb., şi tel.& vitele de dum. seara; beri& luni—mexicanul, licãrirea morbidã, adulta aparte. Vremea.
Legitimarea abuzurilor.

Ea ştie cã mãdularul îmi tresaltã la vederea ei, şi se învioreazã, aşteptându—i sãrutãrile.

Jocuri—opincarul şi şahul—Horguelin (subconştientul activ).
Ritmul& vârsta& gestionarea& apatia& format concis& 3 vols.& almanahuri vechi. Mersul firesc, cursiv.

Prezentul mort.

Inteligenţa cãreia îi lipseşte generozitatea—inteligenţa poate fi acrã, sau chiar boantã.

Alina.

Carnetul, lista de neptici& Alina& rocada.

Vin.—tobã cu ketchup, iaurt, îngheţatã, doi l. de ‘Timişoreana’.

Corelarea—vârsta, no., tendinţa realã, secretã, semnificaţia funcţionalã—vârsta, gestionarea, înviorarea, ritm, nearb., no., 2 x romane, competiţie\ conştient—sovieticii: la 2 ½ ani—TV, vreme.

Ca la Horguelin—muzica—albume—D’Arby, Duran ….

Casã, citit, raftul, Lovinescu, subiecte, criticii, lapidaritatea& jurnale, tâmpla, dieta, chixul. La 6 l..

Ceea ce le—a descumpãnit şi dat peste cap pe otrepe a fost firescul meu—faptul cã n—am rãspuns la comenzi.

Coerenţa organicã—nu trebuie cerut unui algoritm, ceea ce numai spiritul poate da—coerenţa organicã.

Nu ca poli, ci ca trepte.

‘Incaşul’ lui May, ‘Glosele’ lui Zaciu, Quintilian.

Simbolicul şi efectivul, empiricul.

Cãlinescu—senzaţii literare originale—v. şi thrillerurile, scopul.

Poezia—evreul argentinian—timbrul—frumuseţea—şatena decoltatã\ ed..

Dosul nãduşit.

Falus. Patrologul. 3 vols.. Patrologul—format. Poezia. Blogul. Romanul.
Valul. Poezia.

Poezia. Valul. Gestionarea. 3 vols.. Gratitudinea.
’97—sociabilitatea.

Râul. Congresul. Prezentul mort. Profesie. Şatena decoltatã\ ed.. Alina. Cu ce ies& competiţie. Cehul& ca postãri scurte. Cehul—paragrafe.

Grost încearcã sã dea relativul drept absolut. Amabilitatea lui ascunde o minte despoticã, inflexibilã.

Dacã traducem PLOT prin ‘intrigã’, neexistând alternativã, verbul şi adjectivul aferente—TO PLOT şi PLOTTED, vor trebui traduse prin ‘a ticlui’ şi ‘ticluit’. Sau ‘a urzi’.

Ascultând un cântec despre Hindustan, mã gândesc ce bine—ar fi fost dacã nu musulmanii, ci creştinii ar fi convertit India, sau pãrţi din ea—fie şi cu sabia; în câteva generaţii, urma silniciilor s—ar fi şters—ca—n ţinuturile supuse de ruşi—sau chiar ca—n Europa naţiunilor convertite de la o zi la alta. Existã nestorienii din Malankara; e prea puţin.

Despre cursurile lui Aristotel, amalgamare, ‘dorinţa mimeticã’

Despre cursurile lui Aristotel, amalgamare, ‘dorinţa mimeticã’






De la Stagyrit nu avem ‘eseuri’, ci cursuri. ‘Eseu’ e impropriu nu numai ca anacronism. Ceea ce a rãmas de la Stagyrit sunt nu scrieri, ci cursuri pronunţate.
Gãselniţa fericitã; pe de altã parte, mult din metafizicã se gãseşte în ‘Fizica’, îi e alocat, atribuit fizicii, ştiinţei naturii.

Oamenii ‘câştigã’ participarea, implicarea, cu preţul pierderii eului.

Amalgamarea, contopirea e tendinţa minţii şubrezite. E şi semnul unei percepţii nesigure şi vagi.

Mai existã încã oameni la care sã mã pot gândi cu simpatie, şi pe care sã îi cred deasupra animalitãţii.

Faimosul Girard, academician, forţeazã uşi deschise, a fãcut carierã descoperind apa caldã. Existã imitaţie—oamenii imitã—oamenii doresc, imitând. Imitaţia se strecoarã pânã şi în dorinţã! Arhimedic! E destul de ieftin ca Girard sã ilustreze generalitatea principiului ‘dorinţei mimetice’ prin … modã, snobism, gelozie; nimeni nu contestã aplicabilitatea/ valabilitatea restrânsã, particularã, parcelarã, ci universalitatea. Psihologia socialã a imitaţiei, sociologia imitaţiei, e una. Corolarele sunt absurde. Cazuri de educaţie literarã, de inspiraţie, sunt amalgamate.
Multe comportamente umane sunt structurate de cãtre imitaţie. E mai puţin decât afirmase Tarde!
Exemplul altuia poate sã fie util, poate încuraja, inspira, înviora, dezmorţi, cãlãuzi. Girard vorbeşte numai despre negativitatea imitaţiei. Amalgameazã în aceastã negativitate comportamente disparate, cu semnificaţii foarte diferite.
Adesea, imitarea înseamnã progres, învãţare, nu epigonism. Din dorinţa, poate mimeticã, de a emite o teorie, Girard amalgameazã fenomene eterogene, neînrudite.

Stilul artistic e o sumã de procedee tehnice. Evoluţia lui, de la apariţie, poate fi urmãritã drept aceea a procedeelor tehnice aferente. Stilul e o sumã de determinãri tehnice.

Menţionarea mijlocirii sfinţilor avea ca scop conştientizarea. Biserica se pãtrundea, în acest mod, de adevãrul cã rãposaţii mântuiţi mijlocesc în folosul viilor.

‘Margot’. Roussel. Fraser& Grost. 2 x romane. Lume—la 2 s.. Chabon& Ellis. Deprinderi. Firescul. Roussel& însoţirea.

Existã la Proust ceva de licean sârguincios, silitor, lipsa de tact şi intempestivitatea isteaţã a şcolarului avansat, sârguincios.

Avansez cu studierea zoologiei umane. O trãsãturã a jivinelor—ei sunt sentenţioşii aşezaţi, apodicticii, sfãtoşii, ritoşii—ulceraţi de pizmã, frustrare şi ciudã—cei care fac omisiuni ciudate, etc.. Ei sunt cei care condamnã la moartea prin asfixie—naturi de egumeni, de apodictici tacticoşi. Tot ei pãlãvrãgesc despre ‘polul monastic al lumii’—învârtiţii încoţopeniţi care umblã, pe cât se poate, dupã succese foarte terestre—dupã modelul lui Nae, Nichifor şi Pamfil. (Iar despre ruina filioquismului nu se vorbeşte de nicãieri mai bine ca de la Paris.)
Adevãratul chip.

Cu excepţia lui Dumitriu, niciunul dintre cartezienii pe care îi ştiu (adicã, Noica şi Chartier) nu a pãrut prea interesat de legãturile lui Descartes cu Montaigne şi cu Galilei, cu noua fizicã—şi, în general, cu lumea intelectualã a vremii lui.

În pamfletul sãu împotriva teoriei cometelor a iezuitului Grassi, Galileo se înţelege pe sine în acelaşi fel ca Montaigne—drept acela care testeazã, care pune la încercare. Nu e vorba de ‘modestia încercãrii’, de asumarea vreunui provizorat, ci, dimpotrivã, de a estima, de a evalua. Italianul dã înţelesul corect, autentic, al eseisticii. Eseistul e cel care evalueazã, care testeazã. A încerca nu înseamnã a tenta, ci a testa, a evalua.
Galilei cântãreşte ‘lucrurile cuprinse în ‘Libra astronomica …’. Le încearcã, le evalueazã. Nu e vorba de prudenţã—ci, dimpotrivã, de asumarea unei funcţii de apreciere.

Câteva excerpte pentru uz propriu din scrierile lui Fraser despre thrilleruri

what every airport newsstand thriller ought to be: a multiperspectival novel of a hundred and eighty-nine paperback pages, none of them superfluous
an ideal summer read, an ideal winter read, too, when you want to get away to the sights and smells and drinks and general texture of the tropics
Hamilton is one of the three best American thriller writers, the other two being Dashiell Hammett and Ross Thomas
the Helm books, the twenty-eight-volume series about counterterrorist government agent Matt Helm that began in 1960 with Death of a Citizen and continued into the Nineties
[Ep. Sigrist. V. Queneau& ‘Fantomas’. Evreul Stahl, Teachout, ‘Bond’, merite/ opincarul.]
the best of his five excellent Westerns, Smoky Valley (1954), has a similar clarity, firmness of outline, physicality, and abundance of memorable scenes
The Helm books weren’t the first important American series about a government secret agent. So far as I know, Edward S. Aarons started things off with Sam Durrell in Assignment to Disaster (1955)
The Mona Intercept is a valiant try at a multiperspectival, fat-best-seller, airport-newsstand thriller, a splendid read in parts, less than convincing in others, though never dull; a thinking person’s precursor to Frederick Forsyth’s big-ship thriller, The Devil’s Alternative (1982)
AP—plajã& francezii—‘garã’& muzicianul—‘senzaţionalul’.

Realitatea a ceva nu depinde de plauzibilitate, nu e o functie a plauzibilitatii. Constatarea realitatii a ceva e altceva decat simpla apreciere a plauzibilitatii.