EXTRINSEC ŞI ORGANIC
Se vede cã meseria criticului profesionist,aşa cum e ĩn general ĩnţeleasã,e sã porneascã de la o viziune pretins neutrã,minimalã,sãracã şi extrinsecã a literaturii,de la un concept aproape formal şi lipsit de conţinut.
Dimpotrivã,oricine citeşte ceea ce au de spus despre literatura altora câţiva mari scriitori competenţi estetic (Dna. Porter,de ex.,dar şi Chesterton,Faulkner,etc.) vede cã aprecierile literare ale lor se ĩntemeiazã exact pe contrazicerea deschisã a acestei neutralitãţi,a acestui minimalism sfrijit, sãrac.Ei nu acceptã sã facã jocul neutralitãţii artificiale,mecanice.
Dna. Porter numeşte undeva cele mai bune trei romane:unul de Hughes,unul de Forster,unul de Dna. Woolf—şi e vãdit cã aprecierile ei sunt orientate de cãtre nişte opţiuni concrete, efective, opţiuni mai largi şi mai zdravene decât simplele considerente de formã cari le ţin loc de minte criticilor de rând.Ea primeşte ceva anume de la literaturã,fiindcã mai ĩntâi consimte,deschis,sã cearã ceva anume.Ca sã primeşti ceva,trebuie ca mai ĩntâi sã vrei,sã ceri ceva.Abia aceastã viziune organicã sugereazã cã literatura,arta sunt o experienţã importantã.
Secretul, la vedere,e cã un scriitor cautã,citind opera altuia,o anume perfecţiune,o perfecţiune definitã, diferenţiatã, desluşitã, elucidatã,vãzutã ca din interior şi pe dinãuntru.Nu perfecţiunea neutrã, „imparţialã" şi, aşadar, vagã,proclamatã implicit de cãtre critica de rutinã.
Cendrars ĩi citea pe marinarul Lacroix,pe Nostradamus (ca şi C.-A. Cingria,moş Cendrars ajunsese la concluzia cã MARELE SUPRAREALISM e de cãutat altundeva decât ĩn scrierile corifeilor avangardei),Nerval.E instructiv ceea ce spune Grass despre Döblin, Melville şi Dos Passos;sau preferinţa decisã a lui Ionescu pentru ultimul roman al construcţiei proustiene:pentru „Timpul regãsit".Sau ceea ce are de spus Robbe—Grillet despre arta de romancier a lui Flaubert, despre Kafka,"Demonii"," Moartea lui Ivan Ilici",James şi Kipling.Deasemeni Gracq,ĩnvãţându—ne sã nu ne aşteptãm sã ne placã mai mult de patru cãrţi (sau romane) ale autorului pe care ĩl gustãm cel mai intens.Dacã mi se va ierta barbarismul, existã ĩn aceste aprecieri „empirice" o existenţialitate absentã din cronicile de rutinã,blazate şi dezabuzate.
Minţile practice,pragmatice,cei care vor „mai puţin decât totul" ĩn literaturã,sunt cei cari primesc ceva—cei care opteazã sã considere arta nu ca pe un idol,ci ca pe o unealtã—cãtre ceva (acest altceva fiind propria lor creaţie,sau o experienţa concretã,desluşitã a frumosului,sau altceva).Ca „scop ĩn sine",arta e inteligibilã numai dacã se ĩncepe prin a—i cere ceva:numai dacã e vizatã o anume artã.
Ĩn artã,cine nu se mulţumeşte sã ĩnceapã cu ceva,de undeva,nu va ajunge la nimic.Mi se pare cã meseria de cronicar (literar) vrea sã ĩnceapã cam de peste tot.
Cel mai bun lucru dat omului,ĩn ordinea cogniţiei,e,aşa cum vedem la marii scriitori,sã priceapã câte ceva,unele lucruri,nişte raporturi.E vorba despre duh,de principii,de raporturi—şi nu de algebrã,de vreun algoritm.
Voi mai da câteva exemple de aprecieri literare,provenite de la scriitori,şi pe care le gãsesc foarte fericite,foarte relevante:Dna. Gordimer vorbind despre Dnele. Welty şi Porter,despre Faulkner, Hemingway, Proust,Camus, Mann,Forster; Dna. McCarthy despre stil ca SUNETUL VIU AL VOCII, de fapt ca ceea ce e viu ĩn sunetul vocii,viaţa ca voce (la Stendhal,Pasternak şi Donne); despre Tolstoi şi Nashe;sau Amis vorbind despre Fielding,Wodehouse,primul Joyce, poezia lui Housman,Larkin, Betjeman, Frost şi Graves;moş Wodehouse,nonagenar,vorbind despre Shakespeare,Milne,Dna. Christie,Stout, Thurber, Benchley, etc.;sau Burgess despre Greene şi Ford (de data aceasta,aprecierea lui Burgess e una negativã, reprobatoare,referitor la ediţia lui Greene a tetralogiei lui Ford ...);acelaşi Burgess, despre Sterne şi Swift;—bucuria de a vorbi obiectiv,fãrã artificialitate,despre literaturã.Atâţia mari scriitori ai SUA predau literaturã,au o carierã universitarã.
Mai departe:
--destul de nesuferitul Vidal,despre Golding, Fowles,Isherwood, Waugh,Willingham,etc.;
--Styron,vorbind despre „Doamna Bovary",Flaubert,Joyce,--ceea ce rezistã din experienţa de cititor a unui scriitor;
--Mailer vorbind despre „Sawyer" („Sawyer",nu „Finn");
--Burroughs despre Eric Frank Russell.
E adevãrat ĩnsã cã,ĩn ultimã instanţã,de scriitorii admiraţi ne apropie cãrţile lor,şi nu opiniile, aprecierile,care pot fi ceea ce e individual şi accidental.Comuniunea,dacã e sã fie,trebuie sã fie una de artã,nu de opinii.
