Filozofia critica, metafizica, sociologia, filozofia artei si estetica, 'psihologia filozofica'.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
luni, 28 septembrie 2009
SIMMEL ĨNTR—UN ARTICOL DESPRE VAIHINGER
SIMMEL ĨNTR—UN ARTICOL DESPRE VAIHINGER
Simmel este menţionat de douã ori ĩn articolul lui Christopher Adair-Toteff despre Vaihinger [--care era ceva mai vârstnic decât Simmel, şi un cititor al lui Schopenhauer, ca şi savantul berlinez--]; mai ĩntâi, Simmel e menţionat ca autor al unei scrieri apãrute ĩn primul vol. al ‚Studiilor Kant’.
A doua menţionare a lui Simmel se referã la ‚Societatea Kant’.
Fusese membru al ‚Societãţii Kant’ ĩnfiinţate de Vaihinger ĩn 1904.
[Despre Vaihinger se spune cã studiase sanscrita şi pe Darwin, greaca şi arheologia, pe filozofii englezi, pe Newton şi Mill, Schopenhauer şi Nietzsche.]
Eroii lor majori sunt alde Henry Adams, Lewis, Eliot, Toynbee, Dna. Arendt, Barzun, Bate, Brooks şi Warren, Chesterton, Churchill, Copleston, Dawson, Duffy, Friedman, Hayek, Johnson, Kirk, Lovejoy, MacIntyre, Mencken, Merton, Niebuhr, O’Connor, Orwell, Percy, Santayana, Schumpeter, Strauss, Trilling, Vögelin, Watson, Wilson, Wittgenstein şi Wolfe.
Ca atare, de o parte—Friedman, Hayek, Schumpeter, Strauss, Vögelin, marii critici literari americani; pe de alta, Dna. Mead, Dewey, Galbraith, Keynes, Popper, Dna. Sontag, singura surpriză fiind prezenţa lui Popper la adversarii conservatorismului. [Ĩmi amintesc că pe la 17—18 ani eram foarte excitat de filozofia lucrurilor pământeşti. Dar deschiderea către astfel de discipline s—a ĩnnoit, nu datează de—atunci—adică nu e ‘aceeaşi’.]
③
Un mare sociolog anticomunist. [--Că nu e necesar ca sociologia să fie—n slujba socialismului. ]
Ca atare, de o parte—Friedman, Hayek, Schumpeter, Strauss, Vögelin, marii critici literari americani; pe de alta, Dna. Mead, Dewey, Galbraith, Keynes, Popper, Dna. Sontag, singura surpriză fiind prezenţa lui Popper la adversarii conservatorismului. [Ĩmi amintesc că pe la 17—18 ani eram foarte excitat de filozofia lucrurilor pământeşti. Dar deschiderea către astfel de discipline s—a ĩnnoit, nu datează de—atunci—adică nu e ‘aceeaşi’.]
③
Un mare sociolog anticomunist. [--Că nu e necesar ca sociologia să fie—n slujba socialismului. ]
Mai ĩnainte de a explica, eu constat; nu poţi explica fãrã a fi constatat mai ĩntâi.
۞
Românii sunt individualişti şi gregari.
۞
Vroiam sã sugerez cã traducãtorul vorbeşte cu glasul ĩnsuşi al autorului.
۞
Miza acelei noi critici e nu ‚identificarea’, ci intenţia sau ĩncercarea, tendinţa identificãrii.
۞
Teologia Misterelor vieţii Lui Iisus. Preparative; nu ĩn pripã. Paşii—ca Darwin—deluşire.
۞
Romanul nãucitor.
۞
E revoltãtor ca exponentul unei Biserici infectate de intrigi şi de josnicia clerului ciubucar sã vorbeascã despre pierderea de cãtrei ceilalţi a Tainelor. El vorbeşte de ‚pierderea Tainelor’? De ce nu se referã la propriii ciubucari şi şperţari?
۞
Implicarea Bisericii alãturi de puterea secularã ĩn subjugarea Bizanţului e similarã cu implicarea ‚ortodocşilor’, alãturi de puterea bolşevicã, ĩn eradicarea greco—catolicismului.
۞
Românii sunt individualişti şi gregari.
۞
Vroiam sã sugerez cã traducãtorul vorbeşte cu glasul ĩnsuşi al autorului.
۞
Miza acelei noi critici e nu ‚identificarea’, ci intenţia sau ĩncercarea, tendinţa identificãrii.
۞
Teologia Misterelor vieţii Lui Iisus. Preparative; nu ĩn pripã. Paşii—ca Darwin—deluşire.
۞
Romanul nãucitor.
۞
E revoltãtor ca exponentul unei Biserici infectate de intrigi şi de josnicia clerului ciubucar sã vorbeascã despre pierderea de cãtrei ceilalţi a Tainelor. El vorbeşte de ‚pierderea Tainelor’? De ce nu se referã la propriii ciubucari şi şperţari?
۞
Implicarea Bisericii alãturi de puterea secularã ĩn subjugarea Bizanţului e similarã cu implicarea ‚ortodocşilor’, alãturi de puterea bolşevicã, ĩn eradicarea greco—catolicismului.
Experienţa, de orice fel, literarã, intelectualã, culturalã, sexualã, nu se inventeazã, nu se poate mima, ea existã sau nu. O filozofie a experienţei.
۞
Exersarea unor interpretãri spiritual—metafizice [ale picturii].
۞
Reducţionismul ‚ĩnclinaţiilor’ şi al contopirii, al amestecãrii (ştiinţelor).
۞
Sã redevin lizibil—la propriu şi la figurat—ĩn scris, chip, acţiune, expresie.
☼
Predică, cu agramatismele de rutină, despre preoţia baptismală, semnificaţia profetismului. Despre monopolizare [--care nu se produce—şi pornind de la Iozue şi fragmentul veterotestamentar al zilei--], sluga lui Moise, etc.. Triplul dar—preoţie, regalitate şi profeţie baptismale. [Dintr—un motiv sau altul, mintea mea, sleită, a confundat preoţia cu profetismul, şi regalitatea cu ‚legalitatea’.]
☼
Minţile vulgare ĩnclină natural către pesimism; a se vedea remarcile despre ‚aţipirile’ lui Homer, Shakespeare, din Biblie, din Proust, ‚erorile’ la care se referă şi Camil P.—‚petele din Soare’.
S—a ĩnceput prin a se admite că nu totul e, literar, desăvârşit ĩn Biblie şi Shakespeare-ca să se ajungă să nu se mai vorbească despre altceva. S—a uitat că PRIMA IMPRESIE fusese aceea de desăvârşire.
☼
La Paleologu, locul Letopiseţului ĩl deţineau eseurile lui Ralea şi Eliade şi poezia lui Philippide şi Arghezi.
☼
Experienţele maturizează—nu gândirea. Gândirea este cea maturizată de către experienţe.
☼
Reflecţii—psihologie şi metafizică.
☼
Evreul german şi scrierile unicului psiholog ieşean.
☼
Semnificaţia participării la Liturghie. Lumea nu se ĩmparte—n atei, agnostici şi credincioşi, ci ĩn cei care ‚merg la Liturghie’ şi cei care n—o fac. Necesitatea laudei şi a mulţumirii, ca şi a iniţierii ĩn Misterele Religiei.
Cei care nu participă, nu ‚merg’ la Liturghie.
۞
Azi i—am telefonat dorind—o, vrând—o—ĩn timp ce o doream.
۞
Sofisme, cuvinte, peroraţii fără acoperire ĩn practică şi—n experienţă.
۞
Lévinas nu e un autor confesional, un autor de kibuţ—sau ‚parohial’. Etosul lui nu e unul sectar—confesionalist.
Nivelul său de ĩnţelegere religioasă, ĩnsă, era cel al unui foarte mărginit şi fanatic liberalism teologic. Un nivel foarte secular, foarte prozaic—liberal.
۞
Norma care precede Legea, care ĩi e anterioară.
۞
Binele—ĩn pl. II—ca originalitate, creativitate şi expresie. Binele există ĩn ‚a fi GS’—nu ĩn vrafuri, colete, listate .... Vrutele, intenţionatele interpretări metafizic—spirituale ale artei. Principiul este acela, criticist, al dialogului cu egalii.
☼
Dessì despre Niebuhr; Giussani despre Niebuhr. Finkielkraut, ĩn ’96, despre Lévinas. Grisoni ĩn ’83 despre Derrida.
Proasta calitate a sofiştilor banali se vede din dibăcia cu care ocolesc relevantul—nici nu—l remarcă, ĩl exclud instinctiv.
۞
Tendinţa de a amalgama.
۞
Cât de puţin loc are gândirea autentică, vie, şi cât e aservire, intimidare, mimetism, concesie, compromise, cedare. Atâtea din premisele teologilor sunt nu gândire—care e indiferentă la consens—ci concesie, frică, conformare.
۞
Ĩnchipuirea, aprioricul, experienţa ĩnchipuită, operarea cu substitute, cu surogate, cu ceva luat aprioric—otrăvesc gândirea.
۞
A vedea diferenţele, mai degrabă—ĩntrucât ele sunt cele definitorii.
۞
Contează ceea ce e realizat, făcut, viu—actul are sens.
۞
Absurda exilare.
FN, AS. Climat de intelectualitate. Şi alţii, ca LF, Lange, HB. Iisus; falsă penurie.
O abordare ar fi sã arãtãm cum filozofia nu rãspunde respectivelor chestiuni corect formulate; aşadar, o demascare a filozofiei, o denunţare a ei. Ĩn orice caz, a nu face din ea o joacã, ceva oţios.
۞
A se bucura de sublimitãţile teologice—ĩn felul lui Claudel şi al lui Bloy—o rugãciune liturgicã, etc..
۞
Festele impulsivitãţii.
۞
Filozofia (--şi teologia--) raţionalã.
۞
Iisus.
Aviditatea care e strãinã maturitãţii spirituale; ĩnsã care e, vai, sorã cu dezlânarea şi lenea—falsa aviditate, exterioarã.
۞
'Johnson is a favorite author of mine, and has been since I was in high school’ [Gilbert]. Analog: ieşeanul meu. Autorii de ieri.
۞
Simmel, Bergson au avut ambiţia unei cariere la catedrã; ĩnsã Schopenhauer, Marcel, Claudel n—au fãcut o astfel de carierã—gândirea fiind independentã de o carierã universitarã.
۞
Dupã un ĩnceput de tinereţe de mare cititor, Hegel ĩncepe sã scrie, pe la 23 de ani—VIAŢA LUI IISUS, POZITIVITATEA RELIGIEI CREŞTINE, iar pe la 28—29 de ani, FRAGMENTE DESPRE RELIGIE ŞI IUBIRE, DUHUL CREŞTINISMULUI ŞI DESTINUL SÃU; s—a ĩnsurat la 41 de ani, cu o nevastã mai tânãrã cu 20 de ani.
۞
Ca exterior mie ĩnsumi.
۞
Kant studiat de Derrida. Mari cãrţi filozofice studiate.
۞
Dacã am ajuns sã nu pot vedea singur mai mult decât ceea ce ĩmi poate spune un articol ....
۞
Kant, Schopenhauer, Nietzsche—la Vaihinger, Simmel, Weininger.
۞
Bergson, Marcel, Blondel, Tresmontant; Gilson, Maritain, Pieper.
Existã deja o expresie creştinã a autenticitãţii filozofice. Creştinii au deja cetãţenie filozoficã. Faptul e deja realizat, lucrul s—a fãcut. Un Marcel, un Bergson filozofau cu aceeaşi autenticitate—şi ÎN NUMELE ACELEIAŞI AUTENTICITÃŢI—ca şi Simmel, alţi kantieni, şi necreştinii. Ei nu reduceau niciodatã filozofia la apologeticã, la demonstraţie—aşa cum, la rândul lor, marii necreştini nu se mulţumeau cu o filozofie boantã, ca exerciţiu formal, exterior, ca joacã.
۞
Natura unei frumuseţi, elucidarea naturii unei frumuseţi, ‚sesizarea noţionalã’.
۞
Epistemologic, Bergson a fost la fel de revoluţionar ca şi Kant—un alt ‚demascator’ al pretenţiilor gândirii.
Probabil cã gândirea noastrã nici nu este ĩn mãsurã sã poatã superviza relaţiile umane, nu existã un ‚ideal raţional’ realizabil al acestora, confruntãrile umane nici nu pot fi purificate de cãtre raţiune; noi presupunem cã, dacã e exercitatã, raţiunea poate purifica relaţiile umane. Ĩnsã dacã nu e aşa?
Existã, cu alte cuvinte, o ‚nedesãvârşire inerentã’ a gândirii.
۞
Figura ironicã, inteligentã, causticã, prozaicã, de satir a lui France. Burghezi ipocriţi ca Lovinescu ĩl admirau, totuşi [--din tot grupul admiratorilor români ai lui France—Ibrãileanu, Sadoveanu, Zarifopol, Camil P., Ralea, Paleologu, Iosifescu, George—Lovinescu face cel mai mult figurã de ipocrit, el era moralistul convenţional, ĩncoţopenit şi burghez]. Aer, da, de satir—câtuşi de puţin de savant—ci de protagonist al vreunei comedii picante, libertine a lui Brass.
۞
Ĩnchipuita relaţie—care are toate semnele falsului—cu Dumnezeu, pretinsa familiaritate clocitã, clisoasã, falsul prag, scornit.
۞
A constata—şi a trece dincolo de constatare. A formula. Expresia.
۞
Sub forma unor reflecţii şi analize metafizice—ca la Simmel, Bergson, Zarifopol, Gherea—studii metafizice originale, critice, ca rezultat al reflecţiei—ca eseurile gracqiene. Forma analizei literare a luat—o—la Weininger, la Chartier. Studii filozofice despre literaturã—şi la ‚noii critici’ genevezi. Novice.
Nerepudierea originalitãţii şi a creativitãţii independente, ‚reconfigurante’. A vedea ce rezultã din gesturile corecte.
Weininger ca ibsenian, ibsenismul lui.
Hugo, Shakespeare, Claudel, Shaw, Musset.
۞
Simmel nota mişcãrile vii ale gândirii. Pentru el, scrierea filozoficã trebuia sã menţinã aceastã spontaneitate, sã prezerve mişcãrile vii, intuiţiile—de unde ‚fragmentarismul’. Ĩn acest sens, el seamãnã cu Claudel, crezurile lor literare sunt ĩnrudite.
Bineĩnţeles, nu introducea balast, interstiţii de umpluturã, ‚text suplimentar’, ci pãstra configuraţia acesta spontanã a gândirii vii, textul era ĩnregistrarea şi ordonarea mişcãrilor vii ale gândirii.
۞
Pentru a nu fi vrut sã deprind filozofia la picioarele neasemuiţilor maeştri ieşeni.
۞
Simmel a trecut de la filozofia criticã la metafizicã; ĩntrebarea este dacã, metafizician, mai era el un kantist, sau repudiase, explicit sau implicit—efectiv, kantismul?
Fapt este cã admiratorii lui filozofi [Marcel, Ortega, Jankélévitch] erau oameni fãrã ĩnclinaţii kantiene—unii, chiar dimpotrivã—şi care n—au ĩnţeles lecţia simmelianã ca pe o invitaţie la kantism, ca pe un ĩndemn ĩn respectiva direcţie.
Ca metafizician, se mai ĩnţelegea Simmel pe sine ĩnsuşi drept un kantist?
Considera cã termenul de ‚metafizicã kantistã’ are vreun sens? Un cuvânt adresat cândva tânãrului v. Keyserling poate fi citat ca mãrturisirea unei deziceri de criticism? Sau numai ca trecere de la filozofia criticã şi gnoseologie, la o filozofie a experienţei? De la apriorism, la concluziile şi afirmaţiile de naturã metafizicã? Filozofia lui devenise o metafizicã a experienţei; ĩnsã dimensiunea de examinare criticã a condiţiilor cunoaşterii, şi circumspecţia kantianã, criticistã, faţã de aserţiunile metafizice, existã nu numai ĩn CULTURA FILOZOFICÃ ci şi ĩn REMBRANDT. Aceste deprinderi criticiste şi kantiene existau, ca date ale persoanei lui reflexive.
Expresia lui e aceea a deplinei libertãţi.
Pentru acest savant de imensã culturã, s—ar putea crede cã numai puţine filozofii erau cu adevãrat semnificative—filozofia criticã [--a lui Kant şi a câtorva kantişti--], metafizicile lui Schopenhauer şi Bergson, şi Nietzsche. A scris, pânã la urmã, despre filozofiile create de puţini autori. Mai menţioneazã, ĩn treacãt, ceva nume—de la Luther la Marx, Weininger, şi la ĩntemeietorii ‚psihologiei poparelor’.
Raporturile lui cu kantiştii, metafizicienii şi sociologii contemporani sunt interesante [Weininger, Durkheim, Max Weber, Bergson]. Existã ĩnsã o vãditã rezervã, o reţinere ĩn a se pronunţa ‚la rând’, de rutinã, despre autorii din vremea lui.
Cãtre sfârşitul vieţii, a dat expresie patriotismului german.
۞
Lacrimile, instantaneu—‚Un om ...’, ‚Mormântul ...’ şi ‚Dumbrava ...’.
۞
Sadoveanu poate fi numit singurul mare scriitor creştin al nostru; unicul la care existã o formã credibilã artistic a valorilor specific creştine.
۞
Credinciosul se ĩmpãrtãşeşte şi din puterea şi energia Lui Hristos.
Credincioşii au şi puterea Lui Hristos.
۞
Filozofia lui, din criticistã, devine metafizicã a experienţei, explorare metafizicã a experienţei—ca gradualã emancipare de kantism.
La el existã numai obiectivitate—şi deloc arbitrariu sau teribilism sau poze pseudofilozofice.
۞
Şuşanu dã câteva mii de € pe haine lunar.
۞
A o retrage de pe piaţã, a o vrea pentru sine.
۞
Simmel—Kant, Schopenahuer, Nietzsche, Goethe, Rembrandt, Michelangelo, Rodin, Marx, Bergson, Weininger, esteticienii formalişti germani. Ĩn artã pare sã fi preferat titanicul.
Cartea lui Kurt Wolff—şi schiţa de filozofie naţionalã a lui Bergson. Latura de competenţã culturalã.
۞
Else Simmel e menţionatã la pg. 11.
Relaţiile lui cu metafizicieni, sociologi, esteticieni şi kantişti ai vremii sale.
De fapt, tot ceea ce luasem eu drept monografie era un studiu introductiv amplu.
Teza despre Kant e de la 23 de ani.
۞
Ca aparat de analize, ca ANALIZOR.
۞
O sociologie kantistã pare a fi o reunire de extreme; iar sociologia a fost modul lui Simmel de a integra şi de a ‚citi’ istoria şi socialul.
‚Studiul vieţii istorice constituite societal’.
۞
Ralea, Piaget, Boudon, Andrei, Gusti, Pârvan,
۞
Ceea ce trebuie sã—i exaspereze pe filistini e faptul cã Simmel a scris un tratat de sociologie ‚numai din capul lui’.
۞
La pg. 69 a trad. e discutat Kant. La pg. 79—‚Meister’. Istoria ideilor, de prim rang, de o neasemuitã subtilitate—şi de un remarcabil ton neutru. Neutralitatea simmelianã. La Simmel existã deopotrivã—şi simultan—originalitatea net afirmatã—şi neutralitatea criticistã, ‚evazivitatea’. Traducãtorul propunea PRELUAREA REZULTATELOR ŞI FALSIFICAREA SPIRITULUI, ABANDONAREA CENTRULUI SPIRITUAL IMPLICIT.
Remarca lui Utitz despre ‚tragedia cosmicã’. Ultima parte a vieţii lui, nivelul uman. Elevaţia neasemuitã.
Datul individual, ‚aluatul’, ‚stofa’; profunzimea necesarã nu poate fi nãscocitã, inexistenţa ei e patentã, stridentã.
۞
Cãrţile considerabile—nearb.—rãgaz—risipã—ispite—a fenta—risipa ....
Ceea ce rãmân sunt originalitatea, creativitatea şi neutralitatea.
۞
Oamenii ‚polemizeazã’ de la niveluri sau etaje diferite—nu ca egali.
۞
Pg. 42—‚comutarea balanţei ĩn favoarea naturii’.
Intelectualitate (autenticitate) şi intelectualism (pozã, ifose).
۞
Utitz, ’20—‚Simmel şi filozofia artei’ [--ĩn ‚ZAAK’--].
NIETZSCHES MORAL—1911; GOETHE UND DIE FRAUEN—1912; REMBRANDT UND DIE SCHÖNHEIT—1914. Cãrţile de sociologie, filozofia istoriei; criticismul completat cu sociologie, filozofia istoriei, filozofia artei, monografii, metafizicã.
Trei repere—Boudon; sem. III, ed., salã; ‚Bond’, arivistul, definirea ca ‚sociolog’.
۞
Dimensiunea bizantinã a gândirii.
Impulsul este de a afla—nu de a nãscoci.
Iisus.
۞
Ĩn sociologia lui, Simmel ĩl citeazã pe Stirner despre constituţionalism, pe Spinoza cu noţiunea de ‚atribut’; pe Ruskin cu ura faţã de marile oraşe; pe Rousseau despre vrerea grupului şi vot, absolutismul acestei ‚vreri generale’, rolul dublu al naturii; pe Bentham despre funcţionarii de stat strãini; pe Darwin despre crescãtorii de animale [--neĩncrezãtori ĩn originea comunã a speciilor--]; pe Grotius despre sui juris esse şi subjectio publica, dreptul natural al ĩntregului; pe Hobbes, despre inexistenţa contractului; pe Kant cu confuzia laturilor pozitivã şi negativã ale libertãţii; teoria lockeanã a contractului, constituţia lockeanã; pe Nietzsche ca predicator al individualismului extrem, relaţia dezvoltãrii individuale cu lupta. Pe Strabon despre evreii alexandrini.
۞
Cei cinci artişti, la Simmel (--doi italieni, un francez, un olandez, un elveţian--). Zece regizori.
Regizori, compozitori.
۞
Ceea ce ar fi cârpãcealã, de un nivel sub—simmelian, sau infrasimmelian.
۞
O floare ĩn pomul omenirii.
۞
A nu se teme de distincţii elementare; cârpãceala şi confuzia abundã.
۞
Criticii. Cele trei tipuri de cãrţi. Ca la Sadoveanu—Gracq, Stevenson. A studia. Articole. Deocamd.. Iisus.
۞
Pg. 48—la nota 16—triplul interes.
Expresia unui tip uman, şi existenţa intelectualã.
۞
Prejudecãţi scientiste, ton general negativ, şabloane prozaic—banale.
۞
Confuzii.
۞
Händel; Bergman, Ozu, gruzinul; Rafael.
۞
Interesele lui de artã se refereau la pictori şi picturã, sculpturã, oraşe cu fizionomia lor, citadinitate, chipurile urbanului.
Cã a scris mult. Operã ĩn care a putut trata despre temele care—l interesau. Un articol despre el ca şi kantist.
Cei care nu erau la rându—le adevãraţi metafizicieni, sau criticişti, nu l—au putut ĩnţelege deloc. Pânã la urmã, sociologia lui Simmel, filozofia lui a istoriei, studiile despre artã, pictori şi picturã, se adreseazã metafizicienilor, nu ‚specialiştilor’.
E loc pentru supleţã; noţiune peiorativã despre aristotelism—cu totul improprie—la antipodul realitãţii, al adevãrului.
Pentru Simmel, frumuseţea era o temã a filozofiei artei; ar fi considerat fãrã ĩndoialã sub demnitatea lui peroraţiile despre ‚arta abstractã’, etc.. Simmel prefera şi alegea o artã a frumosului.
Simmel, la antipodul cârpãcelii.
Ce citesc—ce scriu—ce public.
۞
Clisos.
۞
Ceea ce e evident e cã la Simmel nu e niciodatã vorba de subordonare, de aservire—ci numai de ‚studiu ĩn vederea interacţiei’, de dialog. Nu are nicicând aerul unui novice servil. Cu cei pe care—i citeazã, dialogheazã. Mai degrabã decât cã ar fi fost un kantist, se poate afirmã cã ‚a dialogat cu kantismul’. Deasemeni, ştia cã ĩnţelegerea unei identitãţi nu e completã fãrã sesizarea limitelor şi a carenţelor ei.
Ĩn niciun caz nu se poate susţine cã acest om [--care predase şi logicã--] dezavua raţiunea şi inteligenţa; nu existã ‚iraţionalism kantist’, ar fi un oximoron.
۞
Stilul neutru—analitic.
۞
Liberalii şi socialiştii sunt, deopotrivã, ‚de stânga’—anticonservatori; ĩi deosebeşte chestiunea statului.
۞
Azi, cu 150 € [--din cele 500 €--].
۞
'Cine—ţi dã mângâierile de care ai nevoie la vârsta asta?’
۞
Mi se pare simptomatic cã atâţia preoţi ĩl citeazã cu simpatie pe Nietzsche—şi niciunul pe Kant şi Hegel.
۞
Ceva care sugereazã, pentru bãtrânul Simmel, sfinţirea sau teoza, transluciditatea divinizãrii.
۞
Tabelul subiectelor demne de un filozof.
Lista teologilor ‚mei’—izvoare.
۞
Puţinele cãrţi apte sã suscite plãcerea literarã datã de letopiseţul lui Neculce—câteva jurnale [--al unui americanist italian suicidar, al unui evreu vienez suicidar, al unui naturalist--], câţiva latini.
Oricum, pot exista mãcar patru tipuri de asemenea cãrţi [--literare;--teologice, patristice;--filozofice;--ştiinţifice--].
luni, 21 septembrie 2009
STIHURI PASCALIENE
STIHURI PASCALIENE
Ĩn viaţa lui de dincolo de slava translucidã
Varsã noian de raze cereasca sa amiazã;
Inima bate pasul ĩn cloaca—i obscurã şi fetidã,
Ce raza lui atinge, ĩnvie şi—ntremeazã.
Ameţitor de—aproape, vãdit şi nepãtruns
Trãieşte—n profunzimea sa sfântã şi curatã,
Ferit de ochi, de beznã, bucuros şi ascuns.
Vãlul care te—ascunde e chipul ce te—aratã.
Ĩn viaţa lui de dincolo de slava translucidã
Varsã noian de raze cereasca sa amiazã;
Inima bate pasul ĩn cloaca—i obscurã şi fetidã,
Ce raza lui atinge, ĩnvie şi—ntremeazã.
Ameţitor de—aproape, vãdit şi nepãtruns
Trãieşte—n profunzimea sa sfântã şi curatã,
Ferit de ochi, de beznã, bucuros şi ascuns.
Vãlul care te—ascunde e chipul ce te—aratã.
MÃLÃIEŢUL POSTMODERNISM: A S BYATT, ‘PASIUNE’
MÃLÃIEŢUL POSTMODERNISM: A S BYATT, ‘PASIUNE’
‘Da’ te—mbraci la costume fine …’.
Poate cã firea mea, poate cã nevoi de moment mã fac sã caut ĩn prezent mai ales romane de analizã a iubirii şi a psihologiilor, sau de psihologia iubirii—romane analitice ĩn accepţie esteticã (--nu istoricã--), bine reprezentate de vechiul roman analitic şi de opere ale modernismului peren, şi a cãror existenţã trece mult dincolo de limitele modernismului aşa cum ĩl cunoaştem. Câteva cãrţi ale Dnei. Yourcenar—nuvele de tinereţe, un roman, memorialisticã, micro—romane de senectute—mi—au oferit exact ceea ce vroiam. Am urmat cu Dna. Byatt—mai ĩntâi cu o culegere de douã nuvele: ÎNGERI ŞI INSECTE, apoi cu cel mai faimos roman al ei, PASIUNE.
Nu voi detalia o comparaţie—şi opoziţie—ĩntre arta Dnei. Yourcenar şi cea a Dnei. Byatt—ar fi prea ĩn dezavantajul celei de—a doua.
PASIUNE e o carte obezã, fãrã suflu şi dezamãgitoare. Ĩnsã sã vedem ce categorii ĩi pot fi aplicate:--ironia ludicã, sau ludicul ironic, pare prima care vine ĩn minte. Formele pe care le ia sunt satira universitarã, digresiunea pseudosavantã şi nãscocirea de documente desuet—ridicole. Dna. Byatt scoate ceva efecte de grotesc din punerea ĩn luminã a uzanţelor intelectual –sociale ale epocii ei de predilecţie, cea victorianã. Existã, sã o admitem, savoare ĩn desuetudinea subliniatã şi exageratã cu intenţii ironice de cãtre autoare.
PASIUNE mi—a fãcut impresia unui roman mãlãieţ. Ĩnsã poate cã forma romanescã post—modernã, şi, implicit, postmodernã, e una mãlãiaţã. Mai ales a doua nuvelã din ÎNGERI ŞI INSECTE—carte despre care am scris deja—era un lucru de perspicacitate şi iscusinţã, şi de o remarcabilã fineţe a artei. PASIUNE are prolixitatea şi dezlânarea unui exerciţiu cam imbecil. Proporţiile colosale ale romanului se ĩmpotrivesc lingavei lipse de ambiţie. Ce lipsã de esenţialitate ....
PASIUNE [POSSESSION], romanul cel mai reputat al Dnei. Byatt, produs, se pare, al voinţei şi nu al inspiraţiei, are defecte evidente, iar stângãcia este, la proporţiile cãrţii, monumentalã. Romanul post—modern a pierdut bunele deprinderi literare are ĩnaintaşilor, şi probabil cã şi interesul şi intenţia de a crea personaje. Chiar dacã deliberatã, acestã structurã e tot rudimentarã.
Scrisorile şi jurnalele nãscocite par scrise, cu cazul care se face de pedanterie şi naivitate vicleanã, de retardaţi sau de institutori puerili, ceea ce face ĩncã mai deconcertantã foiala unei mici armate de conspiratori savanţi ĩn jurul lor, care se agitã ca pentru a pune mâna pe planurile bombei nucleare.
Existã calitãţi de fineţe, inteligenţã şi subtilitate ĩn scrisul PASIUNII; tonul e simultan ironic, ĩn acord cu intenţiile ludice, şi, aş zice, goethean—de un ludic ironic goethean—de acea domoalã şi ĩncântãtoare subtilitate goetheanã. Da, veţi zice, neghiobie şi subtilitate [aceasta din urmã, de naturã ba eseisticã, ba artisticã]—juxtapuse.
Existã romane ’de stil’, şi romane ’de construcţie’; la primele, ĩntâiul nivel de apreciere, sau unitatea esteticã credibilã, este ’pagina’. La celalalte, unicul nivel e ’construcţia’. PASIUNE aparţine acestei a doua categorii. Rãmâne sã vedem dacã izbuteşte ĩn aceste coordonate.
Se ştie sau se presupune cã ura ascute pana, cã vehemenţa, furia, indignarea conferã ceva brio;
‘Da’ te—mbraci la costume fine …’.
Poate cã firea mea, poate cã nevoi de moment mã fac sã caut ĩn prezent mai ales romane de analizã a iubirii şi a psihologiilor, sau de psihologia iubirii—romane analitice ĩn accepţie esteticã (--nu istoricã--), bine reprezentate de vechiul roman analitic şi de opere ale modernismului peren, şi a cãror existenţã trece mult dincolo de limitele modernismului aşa cum ĩl cunoaştem. Câteva cãrţi ale Dnei. Yourcenar—nuvele de tinereţe, un roman, memorialisticã, micro—romane de senectute—mi—au oferit exact ceea ce vroiam. Am urmat cu Dna. Byatt—mai ĩntâi cu o culegere de douã nuvele: ÎNGERI ŞI INSECTE, apoi cu cel mai faimos roman al ei, PASIUNE.
Nu voi detalia o comparaţie—şi opoziţie—ĩntre arta Dnei. Yourcenar şi cea a Dnei. Byatt—ar fi prea ĩn dezavantajul celei de—a doua.
PASIUNE e o carte obezã, fãrã suflu şi dezamãgitoare. Ĩnsã sã vedem ce categorii ĩi pot fi aplicate:--ironia ludicã, sau ludicul ironic, pare prima care vine ĩn minte. Formele pe care le ia sunt satira universitarã, digresiunea pseudosavantã şi nãscocirea de documente desuet—ridicole. Dna. Byatt scoate ceva efecte de grotesc din punerea ĩn luminã a uzanţelor intelectual –sociale ale epocii ei de predilecţie, cea victorianã. Existã, sã o admitem, savoare ĩn desuetudinea subliniatã şi exageratã cu intenţii ironice de cãtre autoare.
PASIUNE mi—a fãcut impresia unui roman mãlãieţ. Ĩnsã poate cã forma romanescã post—modernã, şi, implicit, postmodernã, e una mãlãiaţã. Mai ales a doua nuvelã din ÎNGERI ŞI INSECTE—carte despre care am scris deja—era un lucru de perspicacitate şi iscusinţã, şi de o remarcabilã fineţe a artei. PASIUNE are prolixitatea şi dezlânarea unui exerciţiu cam imbecil. Proporţiile colosale ale romanului se ĩmpotrivesc lingavei lipse de ambiţie. Ce lipsã de esenţialitate ....
PASIUNE [POSSESSION], romanul cel mai reputat al Dnei. Byatt, produs, se pare, al voinţei şi nu al inspiraţiei, are defecte evidente, iar stângãcia este, la proporţiile cãrţii, monumentalã. Romanul post—modern a pierdut bunele deprinderi literare are ĩnaintaşilor, şi probabil cã şi interesul şi intenţia de a crea personaje. Chiar dacã deliberatã, acestã structurã e tot rudimentarã.
Scrisorile şi jurnalele nãscocite par scrise, cu cazul care se face de pedanterie şi naivitate vicleanã, de retardaţi sau de institutori puerili, ceea ce face ĩncã mai deconcertantã foiala unei mici armate de conspiratori savanţi ĩn jurul lor, care se agitã ca pentru a pune mâna pe planurile bombei nucleare.
Existã calitãţi de fineţe, inteligenţã şi subtilitate ĩn scrisul PASIUNII; tonul e simultan ironic, ĩn acord cu intenţiile ludice, şi, aş zice, goethean—de un ludic ironic goethean—de acea domoalã şi ĩncântãtoare subtilitate goetheanã. Da, veţi zice, neghiobie şi subtilitate [aceasta din urmã, de naturã ba eseisticã, ba artisticã]—juxtapuse.
Existã romane ’de stil’, şi romane ’de construcţie’; la primele, ĩntâiul nivel de apreciere, sau unitatea esteticã credibilã, este ’pagina’. La celalalte, unicul nivel e ’construcţia’. PASIUNE aparţine acestei a doua categorii. Rãmâne sã vedem dacã izbuteşte ĩn aceste coordonate.
Se ştie sau se presupune cã ura ascute pana, cã vehemenţa, furia, indignarea conferã ceva brio;
Când vine vorba de arta prozei, Philippide era un reducţionist—pentru el, arta prozei este arta naraţiunii, epica ĩn sine. El nu vede romanul ca pe ‚presimţirea ceva mai adânc decât faptele narate’ [cf. I.S. Diaconu]. Nu vede loc pentru ĩnţelesuri, tâlcuri ĩn roman sau nuvelã—care ĩi apar drept suprafaţa naraţiunii.
Philippide a argumentat cã proza literarã trebuie sã nu fie un surogat al poeziei (--prin care el ĩnţelegea lirism--); acordând poeziei un anume loc ĩn proza de ficţiune, Philippide o plasa la nivelul ... ‚descrierilor de naturã’. Ĩnsã ca intuire a adâncurilor misterioase ale vieţii, poezia, ĩnţeleasã aşa cum o face Philippide, se situeazã de fapt ĩn inima prozei literare—nu restrânsã la pasajele descriptive, etc.. Sau, cu alte cuvinte, nu pasajele descriptive sunt cele care dau ‚poezia unui roman’, a unei nuvele. Philippide concepea lucrarea poeziei ĩn interiorul prozei dupã modalitatea ‚poemului ĩn prozã’, un soi de divagaţie liricã—de unde şi insularitatea acestei prezenţe.
Poezia, definitã dupã caracterele ei esenţiale, nu e prezentã ĩn proza literarã ĩn modul insularitãţii ‚poemului ĩn prozã’, ca exerciţii descriptive, loc ingrat şi secundar; ea e ĩnsãşi aceastã prozã—câtã vreme acceptãm lãrgimea definiţiei date de Philippide—adicã poezia ca sesizare de raporturi şi corelãri. De fapt, este probabil cã Philippide ĩnsuşi dãdea acestor ‚raporturi’ sesizate de cãtre poezie o accepţie mai degrabã convenţionalã şi ĩngustã—nu ‚raporturile existenţei’, ‚raporturile realului’, ci procedeele ‚descrierilor de naturã’. Lovinescu vedea lucrurile mai just, identificând ‚poezia’ cu creaţia literarã—ceea ce, presupun, nu implica numai o aducere a termenului la etimologia lui şi la semnificaţia lui originalã, poezia drept creaţie, ci vrând sã indice cã ĩntreaga creaţie literarã autenticã are ĩnsemnele a ceea ce caracterizeazã poeticul—adicã o percepere a profunzimilor misterioase ale existentului.
Dupã cum o şi spune, Philippide reducea—ĩn teorie—romanul la naraţiune, la funcţiile nuvelei renascentiste, la arta povestirii. Romanul face cât arta de a povesti ceva. Aceasta este o idee foarte convenţionalã—şi foarte ĩngustã—despre ceea ce poate şi trebuie sã fie romanul.
Philippide a argumentat cã proza literarã trebuie sã nu fie un surogat al poeziei (--prin care el ĩnţelegea lirism--); acordând poeziei un anume loc ĩn proza de ficţiune, Philippide o plasa la nivelul ... ‚descrierilor de naturã’. Ĩnsã ca intuire a adâncurilor misterioase ale vieţii, poezia, ĩnţeleasã aşa cum o face Philippide, se situeazã de fapt ĩn inima prozei literare—nu restrânsã la pasajele descriptive, etc.. Sau, cu alte cuvinte, nu pasajele descriptive sunt cele care dau ‚poezia unui roman’, a unei nuvele. Philippide concepea lucrarea poeziei ĩn interiorul prozei dupã modalitatea ‚poemului ĩn prozã’, un soi de divagaţie liricã—de unde şi insularitatea acestei prezenţe.
Poezia, definitã dupã caracterele ei esenţiale, nu e prezentã ĩn proza literarã ĩn modul insularitãţii ‚poemului ĩn prozã’, ca exerciţii descriptive, loc ingrat şi secundar; ea e ĩnsãşi aceastã prozã—câtã vreme acceptãm lãrgimea definiţiei date de Philippide—adicã poezia ca sesizare de raporturi şi corelãri. De fapt, este probabil cã Philippide ĩnsuşi dãdea acestor ‚raporturi’ sesizate de cãtre poezie o accepţie mai degrabã convenţionalã şi ĩngustã—nu ‚raporturile existenţei’, ‚raporturile realului’, ci procedeele ‚descrierilor de naturã’. Lovinescu vedea lucrurile mai just, identificând ‚poezia’ cu creaţia literarã—ceea ce, presupun, nu implica numai o aducere a termenului la etimologia lui şi la semnificaţia lui originalã, poezia drept creaţie, ci vrând sã indice cã ĩntreaga creaţie literarã autenticã are ĩnsemnele a ceea ce caracterizeazã poeticul—adicã o percepere a profunzimilor misterioase ale existentului.
Dupã cum o şi spune, Philippide reducea—ĩn teorie—romanul la naraţiune, la funcţiile nuvelei renascentiste, la arta povestirii. Romanul face cât arta de a povesti ceva. Aceasta este o idee foarte convenţionalã—şi foarte ĩngustã—despre ceea ce poate şi trebuie sã fie romanul.
JEAN JACQUES BROUSSON
JEAN JACQUES BROUSSON
Paginile despre genunchii amfitrioanei coapte, din cartea lui Brousson [pg. 140 şi urm. ĩn ed. mea], sunt simpatice; France spune cã citea mult culegerea de proverbe a lui Le Roux de Lincy. La pg. 176 a aceleiaşi ed. e o frumoasã mostrã de libertinaj cultural—o muieruşcã descrisã ĩn termeni de erudiţie plasticã şi referinţe culturale.
La pg. 196, prenumele Pãr. Simon e dat greşit; iar Pãr. Duchesne ţine un discurs foarte didactic (--şi pe potriva şi ĩnţelesul cronicarului de ocazie Brousson--) despre meritele galicanilor şi defectele lui Pius al X—lea.
Altãdatã, France vorbeşte de ‚religia noastrã’ şi invocã prezumtiva atitudine a lui Gerson—iatã—l de partea misticismului şi a austeritãţii. Ĩncât are ĩndrumãri de dat şi pentru religie, care trebuie dezitalienizatã, etc.. Ba chiar alteori pare sã deplângã decãderea religiei, pierderea Sacramentelor, a ‚marilor adevãruri’, cum le mai numea el .... Da, France sunã mai degrabã ca un creştin nemulţumit şi cârcotaş—decât ca un ateu şi un adversar radical al religiei.
Chateaubriand fusese idolul tatãlui lui France; şi nu mai ştiu unde am citit o apropiere ĩntre stilul vicontelui şi cel al lui France—poate la Thibaudet, şi poate ĩn antologia ĩn douã vols.?
Despre Tours are un episod picant cu o copilã tiţianescã.
Şi ĩmi dau seama cã astfel de cãrţi, ca a lui Brousson, pe cât par de uşor de fãcut—pe atât sunt, cu toate acestea, de rare. Pe de altã parte, ca impresie, din aceastã evocare France iese diminuat, nu ‚umanizat’—sau, ‚umanizat’ ĩn sens peiorativ, ‚demitizat’, ‚deconstruit’.
France ĩi aşeazã, cultural, pe jansenişti şi pe galicani ĩn linia iconoclastã antigoticã ce merge de la hughenoţi la iacobini. Remarcile lui despre arhitectura bisericeascã şi istoria ei sunt mereu interesante.
Ascendenţa lui Weininger era una kantianã, şi de fapt pur schopenhauerianã, adicã atât temperamentul, cât şi conjuncţia kantian—platonicianã. [Biografic, tiradei inspiraţionale schopenhaueriene Vede—Platon—Kant ĩi corespunde aceea weiningerianã Platon—Kant—Schopenhauer—ca inspiraţie fundamentalã.]
۞
Italienistul; italienii; mature; filozofia; educaţie; poezia, a alege; ed., pe o viaţã ....
ÎNŢELEPCIUNEA HEDONICILOR
ÎNŢELEPCIUNEA HEDONICILOR
Ĩnţelepţii hedonici ca Dna. Yourcenar şi France, visceral anticreştini şi finitişti, cumva antireligioşi—orice ar mai pretinde, cautã sã ofere ĩnţelepciunea şi resemnarea proprie drept ordine a lumii. De aceea cred cã ĩnţelepciunea lor nu e la fel de profundã ca a creştinilor; e un crez—ĩnsã un crez pânã la urmã mincinos—ĩnţelepciunea lor nu poate fi ĩn armonie cu lumea care, dupã chiar propria lor mãrturie, e numai haos şi disipare. Ei cred cã ĩnţeleptului ĩi revine sã se punã ĩn acord cu ordinea lumii; ĩnsã aceastã ordine a lumii e numai un cuvânt pentru haos.
Ĩnţelepţii hedonici ca Dna. Yourcenar şi France, visceral anticreştini şi finitişti, cumva antireligioşi—orice ar mai pretinde, cautã sã ofere ĩnţelepciunea şi resemnarea proprie drept ordine a lumii. De aceea cred cã ĩnţelepciunea lor nu e la fel de profundã ca a creştinilor; e un crez—ĩnsã un crez pânã la urmã mincinos—ĩnţelepciunea lor nu poate fi ĩn armonie cu lumea care, dupã chiar propria lor mãrturie, e numai haos şi disipare. Ei cred cã ĩnţeleptului ĩi revine sã se punã ĩn acord cu ordinea lumii; ĩnsã aceastã ordine a lumii e numai un cuvânt pentru haos.
DESPRE UNELE EXEMPLARE CARE AR MERITA SÃ FIE LEGENDARE
DESPRE UNELE EXEMPLARE CARE AR MERITA SÃ FIE LEGENDARE
Existã câteva exemplare ale unor cãrţi, care ar merita sã fie legendare—de ex., ‚Holgersson’ al lui Tournier, sau exemplarul deţinut de Chartier al cãrţii unui vechi kantian francez—cãrţile cu care cititorul are o relaţie vie, realã. Ele pun ĩn luminã rolul cãrţii ca obiect—de a fi intens şi mereu folositã. Cãrţile existã pentru a fi FOARTE utilizate. Ele nu—s exponate de muzeu, nici cititorul nu—i muzeograful propriei biblioteci. Iar asta ĩnseamnã a avea cultul şi lealitatea exemplarului—a singularitãţii şi a istoriei. Exemplarul e un jalon al istoriei intelectuale de cititor.
Relaţia cu o carte nu se desfãşoarã ĩn abstract—ĩn impersonalul unui titlu—ci ĩn frecventarea cutãrui exemplar folosit o viaţã. Exemplarul devine parte, termen al vieţii de lecturã a cititorului; şi, bineĩnţeles, nu numai exemplarele somptuoase, decorative, de mare lux (--ca menţionatul ‚Holgersson’ citit o viaţã de Tournier--).
Studiile despre bibliotecile marilor oameni aprofundeazã aceastã chestiune, când apreciazã ‚gradul de utilizare’ al diferitelor cãrţi din bibl. respectivã; exemplarele nefolosite sunt prezenţe virtuale, abstracte, necomunicate.
RAŢIONALITATE ŞI CREDINŢÃ
RAŢIONALITATE ŞI CREDINŢÃ
Dogmatica expusã sau formulatã metafizic, logic, este ĩn aceeaşi situaţie cu matematica—certitudinea intelectualã nu ĩi poate fi retrasã fiindcã e inaccesibilã celor mulţi; nimeni nu s—ar gândi sã conteste certitudinea enunţurilor matematicii, deşi acestea se aflã ĩnafara priceperii şi a posibilitãţilor minţii celor mai mulţi oameni. Fiind logicã, metafizica este ĩn situaţia matematicii. Şi ce se concluzioneazã ĩmpotriva certitudinii matematice din faptul cã ea e inaccesibilã majoritãţii?
Biserica nu a spus niciodatã cã fiecare om raţioneazã; nici mãcar cã majoritatea raţioneazã. Ea a spus cã, dacã omul ar raţiona, ar cunoaşte cu certitudine pe aceastã cale adevãrurile prime ale credinţei, demonstrate raţional.
Oamenii cer pistã de atletism—fãrã a se ĩntreba mai ĩntâi dacã ei ĩnşişi sunt atleţi.
Matematica e ceea ce existã mai raţional; este ea, din acest motiv, pe ĩnţelesul tuturor?
Oamenii cer ‚probele raţionale’, fãrã a se ĩntreba, mai ĩntâi, dacã sãrmana lor minte este aptã sã raţioneze. Ĩnainte de a contesta raţionalitatea din probele şi demonstraţiile teologiei, oamenii ar trebui sã fie gata sã se ĩntrebe despre propriile lor aptitudini raţionale şi propria lor raţionalitate.
Nu tot ceea ce e raţional ĩi e accesibil ca atare intelectului needucat, neformat—matematica şi logica sunt dovada cea mai la ĩndemânã. Cei mai mulţi oameni sunt incapabili sã urmãreascã demonstraţia unei teoreme—ĩnsã se pronunţã asupra valabilitãţii demonstraţiilor dogmaticii.
Ce se poate deduce din faptul cã atâţia oameni, instruiţi sau nu, nu pricep nimic din misterele matematicii? E pusã oare la ĩndoialã raţionalitatea acestora?
Se considerã inconcludent faptul cã celor mai mulţi ‚le scapã subtilitãţile matematicii’ şi nu se deduce din asta cã ele ar fi neraţionale, cã ar face obiectul ‚credinţei’ ĩnţeleasã kierkegaardian sau lutheran sau pascalian.
Existã ĩn om şi ĩn inima lui mai mult decât raţiunea—şi existã interacţiuni profunde cu Dumnezeu; ĩnsã asta nu—nseamnã cã Dumnezeu ar fi neglijat raţiunea omului sau ar fi exclus—o ca nefiind pe potrivã.
Ĩn religie, raţiunea gãseşte ce sã o bucure; şi, tocmai ĩntrucât se adreseazã omului integral, Dumnezeu se adreseazã şi raţiunii—ĩn cei la care aceasta poate funcţiona.
Dogmatica expusã sau formulatã metafizic, logic, este ĩn aceeaşi situaţie cu matematica—certitudinea intelectualã nu ĩi poate fi retrasã fiindcã e inaccesibilã celor mulţi; nimeni nu s—ar gândi sã conteste certitudinea enunţurilor matematicii, deşi acestea se aflã ĩnafara priceperii şi a posibilitãţilor minţii celor mai mulţi oameni. Fiind logicã, metafizica este ĩn situaţia matematicii. Şi ce se concluzioneazã ĩmpotriva certitudinii matematice din faptul cã ea e inaccesibilã majoritãţii?
Biserica nu a spus niciodatã cã fiecare om raţioneazã; nici mãcar cã majoritatea raţioneazã. Ea a spus cã, dacã omul ar raţiona, ar cunoaşte cu certitudine pe aceastã cale adevãrurile prime ale credinţei, demonstrate raţional.
Oamenii cer pistã de atletism—fãrã a se ĩntreba mai ĩntâi dacã ei ĩnşişi sunt atleţi.
Matematica e ceea ce existã mai raţional; este ea, din acest motiv, pe ĩnţelesul tuturor?
Oamenii cer ‚probele raţionale’, fãrã a se ĩntreba, mai ĩntâi, dacã sãrmana lor minte este aptã sã raţioneze. Ĩnainte de a contesta raţionalitatea din probele şi demonstraţiile teologiei, oamenii ar trebui sã fie gata sã se ĩntrebe despre propriile lor aptitudini raţionale şi propria lor raţionalitate.
Nu tot ceea ce e raţional ĩi e accesibil ca atare intelectului needucat, neformat—matematica şi logica sunt dovada cea mai la ĩndemânã. Cei mai mulţi oameni sunt incapabili sã urmãreascã demonstraţia unei teoreme—ĩnsã se pronunţã asupra valabilitãţii demonstraţiilor dogmaticii.
Ce se poate deduce din faptul cã atâţia oameni, instruiţi sau nu, nu pricep nimic din misterele matematicii? E pusã oare la ĩndoialã raţionalitatea acestora?
Se considerã inconcludent faptul cã celor mai mulţi ‚le scapã subtilitãţile matematicii’ şi nu se deduce din asta cã ele ar fi neraţionale, cã ar face obiectul ‚credinţei’ ĩnţeleasã kierkegaardian sau lutheran sau pascalian.
Existã ĩn om şi ĩn inima lui mai mult decât raţiunea—şi existã interacţiuni profunde cu Dumnezeu; ĩnsã asta nu—nseamnã cã Dumnezeu ar fi neglijat raţiunea omului sau ar fi exclus—o ca nefiind pe potrivã.
Ĩn religie, raţiunea gãseşte ce sã o bucure; şi, tocmai ĩntrucât se adreseazã omului integral, Dumnezeu se adreseazã şi raţiunii—ĩn cei la care aceasta poate funcţiona.
LÃUTÃRISM ŞI SAVANTLÂC TEOLOGIC
LÃUTÃRISM ŞI SAVANTLÂC TEOLOGIC
E interesant cã Ratzinger are imaginea unui autor foarte savant, foarte doct, ‚de o probitate savantã germanã’, e interesant, ĩntrucât lunga lui carierã literarã nu a fost lipsitã de stridenţe şi lãutãrisme. Rezerve se pot exprima ĩn mai multe planuri—accepţiile foarte vagi pe care le au ‚platonismul’ şi ‚augustinismul’ la Ratzinger [--ĩnsã acestea nu—s exemple de lãutãrism, ci de laxitate noţionalã--], analiza controversatã pe care a fãcut—o teologiei bonaventuriene, analizã contestatã—inclusiv de ‚netradiţionalişti’, erorile şi stridenţele referitoare la Sf. Francesco (--pacifismul acestuia--), etc.. Au fost remarcate câteva offside—uri. Ele nu—s regula; ĩnã existã, sunt acolo. Nu contribuie la definirea unui savant remarcabil de exact şi de obiectiv. Din când ĩn când, Ratzinger a mai recurs şi la fantazie, divinaţie, etc.. E şi aceasta o laturã a parcursului sãu teologic.
Revenind un pic la chestiunea aşa—zisului augustinism ratzingerian, aceasta este o abreviere gazetãreascã, ‚augustinism’ dupã mintea gazetarilor; ĩn rest, se vede cã germanul şi africanul diverg ĩn majoritatea privinţelor.
E interesant cã Ratzinger are imaginea unui autor foarte savant, foarte doct, ‚de o probitate savantã germanã’, e interesant, ĩntrucât lunga lui carierã literarã nu a fost lipsitã de stridenţe şi lãutãrisme. Rezerve se pot exprima ĩn mai multe planuri—accepţiile foarte vagi pe care le au ‚platonismul’ şi ‚augustinismul’ la Ratzinger [--ĩnsã acestea nu—s exemple de lãutãrism, ci de laxitate noţionalã--], analiza controversatã pe care a fãcut—o teologiei bonaventuriene, analizã contestatã—inclusiv de ‚netradiţionalişti’, erorile şi stridenţele referitoare la Sf. Francesco (--pacifismul acestuia--), etc.. Au fost remarcate câteva offside—uri. Ele nu—s regula; ĩnã existã, sunt acolo. Nu contribuie la definirea unui savant remarcabil de exact şi de obiectiv. Din când ĩn când, Ratzinger a mai recurs şi la fantazie, divinaţie, etc.. E şi aceasta o laturã a parcursului sãu teologic.
Revenind un pic la chestiunea aşa—zisului augustinism ratzingerian, aceasta este o abreviere gazetãreascã, ‚augustinism’ dupã mintea gazetarilor; ĩn rest, se vede cã germanul şi africanul diverg ĩn majoritatea privinţelor.
TRIBULAŢIILE TEOLOGIEI NEGATIVE
TRIBULAŢIILE TEOLOGIEI NEGATIVE
Oare poate fi factorul pur rasial delimitat de cel cultural? Cum se face cã afirmãrile insuficienţei cunoaşterii Lui Dumnezeu sunã aşa de convingãtor la Pãrinţii rãsãriteni, şi aşa de mocofãneşte la Barth, la primatul anglican, la Calvin şi Luther? E numai rasa şi clima? E faptul cã, oricât de cultivaţi şi de inteligenţi, Barth şi Arhiep. de Canterbury rãmân oameni de educaţie protestantã, şi ĩncã protestant—liberalã?
Apofatismul anglicano—calvinist sunã la fel de prost ca şi acomodãrile romane ale anaforelor egiptene—existã NUMAI CEVA din formã, şi lipseşte geniul ei.
Pânã azi, teologii apuseni par sã—şi punã nãdejdea exclusiv ĩn cultura religioasã, ĩnţeleasã ca şi competenţã universitarã—nu ĩn cultivarea religioasã, ĩn alimentarea religioasã, ca matrice a unei simţiri particular de rafinate, etc..
[Poate fi specificat aici faptul cã mainstreamul iniţial anglican a fost unul CALVINIST, aşadar extrem—protestant, şi numai dres ulterior cu ritualism, ornat cu ceva ritualism. Anglicanii au ĩnceput cu extrema protestantã. Pe de altã parte, explicarea Reformei prin meciul dintre un cãlugãr augustinian neamţ şi Curia romanã mi se pare anecdotic—superficialã—ea nu explicã proliferarea imediatã, instantanee, de extremisme anabaptiste, etc., faţã de care Luther pare sã fi fost un simptom, cel mult un catalizator—ĩn niciun caz o cauzã. Apariţia sectelor, a denominaţiilor n—a aşteptat sã se desfãşoare meciul dintre Luther şi Curie.]
Oare poate fi factorul pur rasial delimitat de cel cultural? Cum se face cã afirmãrile insuficienţei cunoaşterii Lui Dumnezeu sunã aşa de convingãtor la Pãrinţii rãsãriteni, şi aşa de mocofãneşte la Barth, la primatul anglican, la Calvin şi Luther? E numai rasa şi clima? E faptul cã, oricât de cultivaţi şi de inteligenţi, Barth şi Arhiep. de Canterbury rãmân oameni de educaţie protestantã, şi ĩncã protestant—liberalã?
Apofatismul anglicano—calvinist sunã la fel de prost ca şi acomodãrile romane ale anaforelor egiptene—existã NUMAI CEVA din formã, şi lipseşte geniul ei.
Pânã azi, teologii apuseni par sã—şi punã nãdejdea exclusiv ĩn cultura religioasã, ĩnţeleasã ca şi competenţã universitarã—nu ĩn cultivarea religioasã, ĩn alimentarea religioasã, ca matrice a unei simţiri particular de rafinate, etc..
[Poate fi specificat aici faptul cã mainstreamul iniţial anglican a fost unul CALVINIST, aşadar extrem—protestant, şi numai dres ulterior cu ritualism, ornat cu ceva ritualism. Anglicanii au ĩnceput cu extrema protestantã. Pe de altã parte, explicarea Reformei prin meciul dintre un cãlugãr augustinian neamţ şi Curia romanã mi se pare anecdotic—superficialã—ea nu explicã proliferarea imediatã, instantanee, de extremisme anabaptiste, etc., faţã de care Luther pare sã fi fost un simptom, cel mult un catalizator—ĩn niciun caz o cauzã. Apariţia sectelor, a denominaţiilor n—a aşteptat sã se desfãşoare meciul dintre Luther şi Curie.]
DESPRE BIBLIOGRAFIA LUI FRANCE
DESPRE BIBLIOGRAFIA LUI FRANCE
Dupã eseul din ’59 despre Sf. Radegonda, France a debutat ĩn ‚68 cu studiul despre Vigny (--poet care l—a inspirat pe Gracq--), urmat de LES POÈMES DORÉS ĩn ‚73 şi de LES NOCES CORINTHIENNES ĩn ‚76 şi ed. Lucile de Chateaubriand, apoi JOCASTE ĩn ‚79. Pentru Lemerre a scris cândva faimoasele studii—prefeţe.
BALTHAZAR era subintitulatã ‚mici romane’, adicã microromane; L’ÉTUI ... e subintitulatã ‚povestiri’, ca şi LE PUITS DE SAINTE—CLAIRE. La fel şi CLIO. ABEILLE, povestire, le precede pe toate, ca şi NOS ENFANTS.
Foarte importanta lui activitate de prefaţator este ilustratã de studiile pentru vols. de Racine, Sainte—Pierre, Prévost, Molière, Lesage, Glatigny, HEPTAMERON, Sainte—Beuve [--ca poet!--], Chateaubriand [--sic!--], Pougens, Palissy, Scarron, Dna. de Lafayette, La Fontaine, ADOLPHE, FAUST, Paul de Musset, Flaubert şi Gautier, Teocrit, Proust, Nodier, Multatuli, alte câteva scrieri minore sau exotice (--un ghid, un olandez, un armean, propagandã dreyfusardã ...--). Ĩnsã activitatea concludentã se situeazã de la 1874 la 1896 aprox.—aşadar, de la 30 la 50 de ani.
O cãrticicã apãrutã ĩncã—n vremea vieţii lui France (--ANATOLE FRANCE, de Le Brun--) se referã direct la faptul cã el şi Leconte nu s—au prea ĩnţeles (v. pg. 21).
France nu era un arhanghel literar; avea toane, ranchiune, uri, capricii, detesta.
ELIE WIESEL, UN INTELECTUAL DE DUZINÃ
ELIE WIESEL, UN INTELECTUAL DE DUZINÃ
Pe mãsurã ce citeam un oarecare interviu al lui ELIE WIESEL devenea tot mai evident cã vorbeşte despre literaturã ca un novice, ca un diletant, ca un semidoct şi ca un om strãin domeniului; indiciile se tot acumulau—ba una, ba alta ...—o listã pestriţã de autori francezi, apoi clişeele de rigoare despre medicul colaboraţionist—ĩnsã când din cinci romane majore ale literaturii contemporane numite de Wiesel, patru sunt Marquez, NUMELE TRANDAFIRULUI, TOBA DE TINICHEA şi un Cayrol, lucrurile sunt tranşate—ştim cum stãm—cum se vede, aptitudinea acestui om de a ocoli marea literaturã este remarcabilã. Totul, la el, duhneşte a veleitarism şi semidoctism. Ca intelectual, Wiesel este o submediocritate—firesc sedusã de alte mediocritãţi.
Pe mãsurã ce citeam un oarecare interviu al lui ELIE WIESEL devenea tot mai evident cã vorbeşte despre literaturã ca un novice, ca un diletant, ca un semidoct şi ca un om strãin domeniului; indiciile se tot acumulau—ba una, ba alta ...—o listã pestriţã de autori francezi, apoi clişeele de rigoare despre medicul colaboraţionist—ĩnsã când din cinci romane majore ale literaturii contemporane numite de Wiesel, patru sunt Marquez, NUMELE TRANDAFIRULUI, TOBA DE TINICHEA şi un Cayrol, lucrurile sunt tranşate—ştim cum stãm—cum se vede, aptitudinea acestui om de a ocoli marea literaturã este remarcabilã. Totul, la el, duhneşte a veleitarism şi semidoctism. Ca intelectual, Wiesel este o submediocritate—firesc sedusã de alte mediocritãţi.
EROAREA COMTIANÃ
EROAREA COMTIANÃ
Eroarea celor care ierarhizeazã ştiinţele de la simplu la complex, adicã de la matematicã la sociologie, constã ĩn aceea cã ei presupun cã mintea nu ajunge sã cunoascã decât dupã modul matematicii şi cã nu existã specializare şi aptitudini date numai de specializare. Aceastã eroare constã, mi se pare, ĩn a opera cu o noţiune foarte abstractã şi foarte insuficientã despre mintea omeneascã—un model cibernetic, dacã vreţi, care presupune ca datã completa stãpânire a fiecãrei ‚trepte cognitive’, pe rând, ĩnainte de a se trece la etapa urmãtoare—omul e capabil de toatã matematica, APOI de toatã fizica, APOI de toatã chimia, etc.; experienţa aratã cã mintea umanã nu funcţioneazã aşa—premisa aceasta comtianã e falsã.
Marea biologie e adesea fãcutã de oameni care ignorã fizica—iar marea sociologie, de ignoranţi ĩn ale chimiei.
Pentru a face sociologie, e necesar sã fii raţional—nu sã fii matematician. Comte credea cã nu poţi fi raţional, nefiind matematician; probabil cã Descartes şi urmaşii sãi, Spinoza şi Leibniz, i—ar fi dat dreptate politehnistului francez. Ĩnsã existã şi alte experienţe, ĩn afara educaţiei matematice, care sã dezvolte raţionalitatea inerentã firii umane. Solicitatã ĩn sociologie e raţionalitatea, gândirea raţionalã pur şi simplu—nu matematica, gândirea particular—matematicã.
Eroarea comtianã constã ĩntr—un model abstract al cunoaşterii—nu ţine seama de cum funcţioneazã cu adevãrat mintea, opereazã cu abstracţii. Pentru ei, nu raţionalitatea, ci cogniţia matematicã e baza efectivã şi principiul oricãrui fel de cunoaştere; ĩn realitate, lucrurile nu stau aşa. Explicitarea matematicã a principiilor de raţionalitate ale gândirii, ale inerenţelor raţionale ale gândirii, e ea ĩnsãşi o artã, o disciplinã, expresia şi rezultatul unei cultivãri aparte.
Fiindcã fusese politehnist, se crede despre Comte (--ca şi despre Beyle--) cã, implicit, era şi un matematician de mare anvergurã; poate cã nu era.
Conform ipotezei (--peremptorii--) a lui Comte, cine face cu iscusinţã psihologie, va face cu ĩncã şi mai multã iscusinţã astronomie, fiindcã prima implicã aptitudinile ultrasuficiente celei de—a doua.
Pentru acest fel de raţionalism clasic, matematica nu e o modalitate particularã de cultivare a ĩnsuşirilor raţionale—ci e raţiunea ĩnsãşi—explicitatã ĩn cel mai natural şi propriu mod—ca raţiune care se are drept obiect pe ea ĩnsãşi.
Totuşi, chiar de la ĩnceput, lui Platon i—a stat alãturi Aristotel; şi oare ce credea ucenicul Platon despre cultura matematicã a lui Socrate? Raţiunea ajunge sã se şcoleascã ĩn multe feluri—asupra cãrora matematicile nu au monopolul.
Pentru mulţi dintre noi, nematematicieni ca Montaigne, Bossuet şi Chateaubriand erau infinit mai raţionali decât era Comte.
Cei ca şi Comte par mulţumiţi cu gândul cã ‚ĩn teorie, ĩn abstract, ei deţin raţionalitatea’. Formã de apriorism şi de adãpostire ĩn spatele butaforiei teoreticului.
Eroarea celor care ierarhizeazã ştiinţele de la simplu la complex, adicã de la matematicã la sociologie, constã ĩn aceea cã ei presupun cã mintea nu ajunge sã cunoascã decât dupã modul matematicii şi cã nu existã specializare şi aptitudini date numai de specializare. Aceastã eroare constã, mi se pare, ĩn a opera cu o noţiune foarte abstractã şi foarte insuficientã despre mintea omeneascã—un model cibernetic, dacã vreţi, care presupune ca datã completa stãpânire a fiecãrei ‚trepte cognitive’, pe rând, ĩnainte de a se trece la etapa urmãtoare—omul e capabil de toatã matematica, APOI de toatã fizica, APOI de toatã chimia, etc.; experienţa aratã cã mintea umanã nu funcţioneazã aşa—premisa aceasta comtianã e falsã.
Marea biologie e adesea fãcutã de oameni care ignorã fizica—iar marea sociologie, de ignoranţi ĩn ale chimiei.
Pentru a face sociologie, e necesar sã fii raţional—nu sã fii matematician. Comte credea cã nu poţi fi raţional, nefiind matematician; probabil cã Descartes şi urmaşii sãi, Spinoza şi Leibniz, i—ar fi dat dreptate politehnistului francez. Ĩnsã existã şi alte experienţe, ĩn afara educaţiei matematice, care sã dezvolte raţionalitatea inerentã firii umane. Solicitatã ĩn sociologie e raţionalitatea, gândirea raţionalã pur şi simplu—nu matematica, gândirea particular—matematicã.
Eroarea comtianã constã ĩntr—un model abstract al cunoaşterii—nu ţine seama de cum funcţioneazã cu adevãrat mintea, opereazã cu abstracţii. Pentru ei, nu raţionalitatea, ci cogniţia matematicã e baza efectivã şi principiul oricãrui fel de cunoaştere; ĩn realitate, lucrurile nu stau aşa. Explicitarea matematicã a principiilor de raţionalitate ale gândirii, ale inerenţelor raţionale ale gândirii, e ea ĩnsãşi o artã, o disciplinã, expresia şi rezultatul unei cultivãri aparte.
Fiindcã fusese politehnist, se crede despre Comte (--ca şi despre Beyle--) cã, implicit, era şi un matematician de mare anvergurã; poate cã nu era.
Conform ipotezei (--peremptorii--) a lui Comte, cine face cu iscusinţã psihologie, va face cu ĩncã şi mai multã iscusinţã astronomie, fiindcã prima implicã aptitudinile ultrasuficiente celei de—a doua.
Pentru acest fel de raţionalism clasic, matematica nu e o modalitate particularã de cultivare a ĩnsuşirilor raţionale—ci e raţiunea ĩnsãşi—explicitatã ĩn cel mai natural şi propriu mod—ca raţiune care se are drept obiect pe ea ĩnsãşi.
Totuşi, chiar de la ĩnceput, lui Platon i—a stat alãturi Aristotel; şi oare ce credea ucenicul Platon despre cultura matematicã a lui Socrate? Raţiunea ajunge sã se şcoleascã ĩn multe feluri—asupra cãrora matematicile nu au monopolul.
Pentru mulţi dintre noi, nematematicieni ca Montaigne, Bossuet şi Chateaubriand erau infinit mai raţionali decât era Comte.
Cei ca şi Comte par mulţumiţi cu gândul cã ‚ĩn teorie, ĩn abstract, ei deţin raţionalitatea’. Formã de apriorism şi de adãpostire ĩn spatele butaforiei teoreticului.
Moda francezã a interviurilor şi ĩntrevederilor mai degrabã povestite, relatate, decât notate, consemnate. Mie mi se par frustrante; rãmân mai degrabã de [vagã] atmosferã, decât de notaţie. Acestei ziaristici impresioniste, izmenite şi dezlânate, i—o prefer pe aceea notarialã, discretã.
۞
Ĩn imaginea ziaristicã a lui Tournier existã deopotrivã ĩnsemnata laturã de amuzament—rãspunsurile lui la plesnealã, patent scornite, etc.—ceea ce a fost remarcat deja drept repertoriul sãu stereotipat—şi care seamãnã sau aduc a amuzamente de bãtrân, ĩnsã şi de farsor—ĩnsã şi, deasupra acesteia, latura de onestitate—incongruenţa lãsatã ca atare, firescul, refuzul de a ĩnfrumuseţa, de ‚a da bine’, de a spoi, de a se cosmetiza. De unde asprimea trãitului, a existenţei, impresia de existenţã nudã, nedrapatã.
Azi aflu, ĩntr—un asemenea interviu al lui, lax notat, cã Tournier are ceva sânge evreiesc—o bunicã evreicã.
Pe de altã parte, latura de farse a lui Tournier nu ni—l face antipatic—şi e şi consecventã cu opţiunea lui ĩn favoarea creaţiei—a obiectivitãţii creaţiei—şi ĩmpotriva biograficului, a ‚dincoacelui relevant’.
Deşi, e de notat cã discreţia lui e de cu totul altfel decât a lui Gracq—pânã se ajunge ca, dintr—un unghi, Gracq sã devinã mai ‚autobiografic’ şi mai deschis—deşi mai tãios. Ĩn termeni simpli, Tournier e totodatã mai public şi mai neautobiografic decât Gracq—care e discret, secret, ĩnsã şi mai deschis.
۞
Viaţa intelectualã trezeşte antipatie; disconfort, neĩncredere—apoi francã antipatie, adversitate.
۞
Interioarele, locuinţele scriitorilor—Tournier [faimosul ‚presbiteriu din valea Chevreusei’], Gracq [malul Loarei, localurile, casa de burlac, mai ales de când rãmãsese şi fãrã sorã—sa]—situarea unei polaritãţi. Un stil al locuirii, o amprentã spiritualã a ambientului. Cum şi cât ĩi definesc aceste case pe locuitorii lor.
۞
Figurã stropitã cu mici excrescenţe; aer foarte francez.
۞
Nimic nu lasã sã se ĩnţeleagã cã Gracq şi—ar fi sabotat imaginea exterioarã—sau cariera—de profesor; dimpotrivã. Totul sugereazã cã pe ambele—imagine exterioarã şi carierã profesionalã—le—a cultivat cu grijã.
Nimic boem ĩn cariera profesionalã a acestui surrealist devotat romanticilor şi lui Verne. Mai ales—nimic dezlânat, dezmãţat, inelegant, lax sau lãbãrţat sau imund. ‚Romantic’ aşa cum se pricep francezii sã fie—fãrã licenţe de carierã, etc..
Cariera, preocupãrile profesionale au pãtruns ĩn existenţa lui literarã—ĩn creaţia lui—sub forma geografiei ĩnsã şi a reflecţiei şi culturii istorice şi politice.
Existenţa lui literarã a fost existenţa lui secretã, ascunsã, lãuntricã.
Ĩnsã miracolul e cã ea nu a corodat sau destrãmat existenţa exterioarã şi profesionalã.
Şi nimic boem nici ĩn viaţa lui intelectualã—nici un soi de prejudecãţi romanţioase la acest cititor de geografie clasicã şi de materialism dialectic.
۞
Tournier pare sã nu vrea decât sã ofere aceastã imagine a sa ca tonomat de rãspunsuri sentenţios—la plesnealã, de aprecieri apodictic—absurde, de idei tranşant—arbitrare, de imperturbabilã clownerie dialecticã—tocmai pentru a sublinia cã NU ACESTA E REALUL, IMPORTANTUL TOURNIER, cã interviurile exploreazã derizoriul—tocmai pentru a dezvãţa eficient de curiozitãţi biografic—umane. Ĩl cred destul de inteligent şi de convins, pentru a face asta, pentru a acţiona aşa. Tocmai ceea ce e maşinal descumpãneşte şi avertizeazã, semnaleazã derizoriul intenţionat, scontat, mizat. Tocmai patenţa aceasta a derizoriului.
Aceastã fermitate ĩn derizoriu—acest absolutism al derizoriului—sugereazã masca.
۞
Sentimentul vieţii şi filmele—mai ales cinemaul italian al anilor ’70.
۞
Ĩmpotriva cuiva nu se ridicã gloata—ci ignoranţii care cred cã ştiu şi cã se pricep, cã au un cuvânt de spus—cã au expertizã.
۞
Restabilirea legãturii cu izvorul vieţii. Latura culturalã a religiei nu se transpune direct ĩn experienţa lãuntricã—cea care şi primeazã.
Reificarea este o ispitã.
۞
Simmel a conferenţiat despre Goethe, Darwin, Rembrandt, Kant, Schopenhauer, Nietzsche; a scris eseuri, articole, studii şi cãrţi despre Kant, Schopenhauer, Nietzsche, Goethe, Rembrandt, Michelangelo, Rodin. A constituit şi ilustrat o ‚şcoalã kantianã dintr—un singur om’. A dat o interpretare şi accepţie foarte originalã şi singularã kantismului. S—a referit ĩn scris la Marx, Bergson, unii neokantieni, Weininger, esteticienii formalişti nemţi.
Ca tip filozofic, reprezintã media ĩntre Kant şi Nietzsche—obiectivat şi dezinteresat, neutru, discret ca primul; ĩnzestrat cu intuiţie artisticã şi capabil de pãtrundere emoţionalã, ca al doilea.
Filozof neconvenţional, a ţinut sã aibã o carierã la catedrã.
A debarasat subiectivitatea filozoficã de egolatrie şi de poze.
Obişnuia sã scrie ‚filozofie fãrã bibliografie’—vaste studii filozofice fãrã material bibliografic, amplu speculative, ingenioase şi cu adevãrat creatoare.
A perceput semnificaţia faptului de a fi contemporan cu Bergson şi Rodin.
Amploarea şi varietatea culturii lui uimeşte; ei ĩi corespundea ĩnsã şi un gust fãrã seamãn şi o foarte originalã calitate a gândirii. Mintea lui a fost poate cea mai cuprinzãtoare de la Hegel ĩncoace—nu numai ca factologie, ci mai ales ca semnificaţii, ca plan al interpretãrilor, al perspicacitãţii. Caz extrem de rar, ĩntrunea factologia—documentarea—şi ĩnţelegerea.
Avea o vastã culturã ştiinţificã şi artisticã. Acest apriorist kantian, caracterizat ca formalist [şi abstract], avea formaţie [--şi gust şi pãtrundere--] de istoric; nu s—a sfiit sã scrie, când a fost cazul, tratate. Avea un gust suprem; corelate, astfel de date indicã ceea ce e unic şi singular ĩn cazul lui. Ĩncoţopeniţii au preferat sã vadã ĩn el un fel de decadent, de Verlaine al filozofiei.
A completat kantismul cu exact ceea ce—i lipsea—dimensiunea istoricã, chiar simpla informaţie de istoric. Formaţiei lui de kantian i se alãtura aceea de istoric.
Ca şi creator filozofic, nu se considera aservit nimãnui. A fost deopotrivã exeget filozofic—cu un considerabil efect de obiectivitate—şi creator, filozof independent. Ca şi kantist, nu era defel un epigon. A fost un mare kantist, original şi creator, nu un simplu caz de psitacism kantian sau de veleitãţi.
Ortega, Marcel l—au admirat şi au spus—o. aceşti câţiva urmaşi şi discipoli nu s—au considerat defel ţinuţi de kantism, care nu i—a interesat. A delimitat şi reprezentat, cu probitate virilã, o autenticã poziţie filozoficã, de ‚metafizician pânã—n vârful unghiilor’.
Ca şi France, ca şi James, reprezintã ĩnflorirea ultimã a culturii antebelice.
۞
Simmel avea cultura unui mare burghez evreu berlinez, ĩnstãrit, pe când Heidegger avea cultura precarã a unui seminarist catolic.
۞
Vremea gloatelor şi a degeneraţilor, ĩn care trãim, n—a mai avut ce face cu autori ca Simmel, Weininger, Klages, Bergson, France—s—a orientat cãtre parveniţi şi sãrãntoci şi ajunşi ca Freud, Heidegger, etc..
۞
Micii elevi, alãturi de colegele pe care peste vreun an—doi le vor sodomiza de zor.
۞
Simmel nota—ĩn cartea de la 1907—cã simpla interpretare logicã e inutilã pentru Schopenhauer, şi imposibilã pentru Nietzsche—iatã cum sesiza particularitãţile terenului. Ca atare, Simmel ĩşi concepea analizele drept un capitol al ‚istoriei culturale generale’.
۞
Aş proceda numai prin exerciţii de vocabular şi ortografie, dictãri şi redactarea de cereri.
۞
Visez asupra câtorva studii simmeliene—ca Michelangelo als Dichter, Böcklins Landschaften, Friedrich Nietzsche: Eine moralphilosophische Silhouette, Skizze einer Willenstheorie, Soziologische Ästhetik, Was ist uns Kant?, Rom, eine ästhetische Analyse, Zu einer Theorie des Pessimismus, Socialismus und Pessimismus [--scrieri de la sf. sc. XIX--]; apoi-- Stefan George. Eine kunstphilosophische Studie, Zum Verständnis Nietzsches, Die Lehre Kants von Pflicht und Glück, Über Geschichte der Philosophie, Die Gegensätze des Lebens und der Religion, Das Abendmahl Lionardo da Vincis, Kant und Schopenhauer, Kant und Goethe, Nietzsche und Kant, Schopenhauers Ästhetik und die moderne Kunstauffassung, Das Christentum und die Kunst, Bemerkung über Goethe--luminosul pisc simmelian. Iar din ultimul deceniu al creaţiei—şi existenţei—Zur Metaphysik des Todes, Michelangelo. Ein Kapitel zur Metaphysik der Kultur, Henri Bergson, Bergson und der deutsche "Zynismus", Rembrandtstudie, Studien zur Philosophie der Kunst, besonders der Rembrandtschen, Vom Tode in der Kunst, Der Fragmentcharakter des Lebens. Aus den Vorstudien zu einer Metaphysik, Erinnerung an Rodin. Risipa—6 ani, pentru filozofie. Lealitãţi. Disipare. Superficialitatea.
Aşa, da, aşa ar trebui sã aparã o operã filozoficã.
Iniţiala evazivitate.
۞
Goethe, Simmel, Rahner ar fi fãcut ca studiul germanei sã merite.
۞
Ceea ce nu e defel inofensiv—sau ‚neutru’, ci lezant.
۞
Studii de Chartier, Tresmontant, Marcel, Bergson, Paleologu, Eliade.
۞
‚Avram este acolo, ne judecã şi ne va pedepsi’ [Geoanã].
۞
Izvorul kantian al gândirii lui Simmel—aşa cum izvorul gândirii altora e tomist. Acest genial kantism original şi readus la metafizicã, dat metafizicii.
Un kantism articulat metafizic—nu numai ‚intonat’.
Nu e un kantism spoit cu metafizicã, deghizat, ci reacordat la metafizicã, recreat, original, prin metafizicã.
Scrierile kantiste ale lui Simmel—teza, douã cãrţi, şi vreo cinci studii [--Was ist uns Kant?; Die Lehre Kants von Pflicht und Glück; Kant und Schopenhauer; Kant und Goethe; Nietzsche und Kant--]—niciunul din ultimul deceniu al existenţei. Existenţa lui Simmel a fost viaţã şi creativitate, nu o formulã, nu o ‚reţetã’—ca ceva stereotip şi abstract. Pentru el, filozofia nu era un divertisment, un amuzament, o fantazie—fie şi savantã—ci numai o imensã vocaţie.
Pare sã—i fi rãmas fidel; ĩnsemna oare Kant, pentru Simmel, ştiinţa ĩnsãşi. Lealitatea lui Simmel faţã de kantism e un aspect interesant—totodatã stimulant şi esenţial. Ĩn cazul lui Simmel e vorba, pânã la urmã, de geniu.
Ĩi vor fi pe potrivã nu cei care vor fi kantieni sau apriorişti sau ‚vitalişti’ ca el—ci cei care vor fi geniali ca el. Pe acest teren se discutã lucrurile.
Simmel ĩnseamnã geniu, adâncime, fineţe, agerime, supleţe, dinamism, existenţialitate, intuitivitate şi ĩnzestrare artisticã, promptitudine, realism şi luciditate, refuzul pozei.
۞
Kantianul francez—citit—şi studiat, adâncit—de Chartier.
۞
Simmel a publicat puţin despre scriitori; iar despre Goethe a scris sub unghiul universalitãţii, nu sub cel al germanitãţii, al naţionalitãţii şi al mândriei etnice.
۞
Lucruri care au realã semnificaţie umanã—ĩnsã nu şi semnificaţie absolutã sau absolut—definitorii.
۞
Dupã pãrerea lui Moraru, stolurile roiesc.
۞
Dupã un criteriu cantitativ, Simmel a scris 29 de studii ĩn 14 ani—apoi 32 ĩn opt ani—apoi 34 ĩn ultimul deceniu al creaţiei.
۞
Simt, de fapt, simt când mãsluiesc ceva—când conced ceva, când nu vin la prag—ci ‚cedez’.
Articole şi scrieri ţintind esenţialul şi semnficativul—nu accidentalul, ci adâncimea—fãrã uşurãtate.
Creaţia, gândirea, testabilul—acolo nu se poate trişa—şi, mai ales, improviza sau nãscoci.
۞
Paleologu nu e deloc un eseist aşa de ĩndepãrtat de modelul simmelian.
۞
Simmel—ca şi, de fapt, Bergson—lasã impresia realismului, fineţii şi de a nu fi trişat cu nimic.
۞
Vianu n—a ĩncercat—ĩnsã putea sã fi ĩncercat sã fie un Simmel literar, un Simmel al literaturii, un Simmel pentru literaturã—asta, ĩnaintea marasmului comparatist şi a coţcãriilor cu traducerea postbelicã, tertipuri declasante, dezonorante şi descalificante–cu toatã ĩncântarea fãţişã a discipolilor lui postbelici, ‚oaza culturalã’, etc..
۞
A ajunge sã—ţi reprezinţi gândirea unui filozof—ĩn toate vicisitudinile şi modulaţiile ei.
۞
Scrieri despre Schopenhauer-- Kant und Schopenhauer; Schopenhauer und Nietzsche; Schopenhauers Ästhetik und die moderne Kunstauffassung.
Scrieri despre tematica ‚voinţei’-- Skizze einer Willenstheorie.
Scrieri despre pesimism-- Über die Grundfrage des Pessimismus in methodischer Hinsicht; Zu einer Theorie des Pessimismus; Socialismus und Pessimismus.
Scrieri despre moarte-- Zur Metaphysik des Todes; Vom Tode in der Kunst.
Scrieri despre artã-- Soziologische Ästhetik; Ästhetik der Schwere; Die ästhetische Bedeutung des Gesichts; Die ästhetischen Quantitäten; Über die dritte Dimension in der Kunst; Das Christentum und die Kunst; Vom Realismus in der Kunst; Gesetzmäßigkeit im Kunstwerk, etc.. E de remarcat cã pãrea sã distingã ĩntre filozofia artei şi esteticã. N—am mai notat aici eseurile despre oraşele italiene, pe cele de esteticã ‚aplicatã’, etc..
Scrieri despre Nietzsche-- Friedrich Nietzsche: Eine moralphilosophische Silhouette; Zum Verständnis Nietzsches; Nietzsche und Kant; Schopenhauer und Nietzsche.
Scrieri despre Goethe-- Kant und Goethe; Bemerkung über Goethe; Goethe und die Jugend.
Iar scrierea lui Simmel despre ‚teoria selecţiei’, Über eine Beziehung der Selektionslehre zur Erkenntnistheorie, AR PUTEA SÃ FIE DESPRE EVOLUŢIONISM.
۞
Deşi un generalist, lui Simmel se pare cã—i plãceau, ca idee, ‚disciplinele filozofice’, segmentarea sau fragmentarea câmpului, utilizarea de noţiuni distincte pentru variate discipline speculative.
Se pare cã nu publica decât ceea ce i se pãrea a fi contribuţie originalã, nu ‚rutinã universitarã’, etc.. A predat multe cursuri fiilozofice—ĩnsã nu le—a publicat pe toate. [Nu ştiu dacã au rãmas de la el note de cursuri; ştiu ĩnsã cã arhivele lui au dispãrut—iar Cioran deplângea soarta nevestei lui de pe urma naziştilor.]
۞
Nu fãrã a recunoaşte ca atare ceea ce e rãu sau lezant ĩn prezent.
۞
Instincte şi nãravuri de aservire şi de subordonare.
۞
Formaţia lui timpurie de italienist şi de istoric; pe de altã parte, s—a consacrat exclusiv elementului german, ĩn care se recunoştea.
Factologie vs. esenţialitate. A refuzat enciclopedismul exterior.
۞
Intelectual, atât Zãmislirea Neprihãnitã cât şi infailibilitatea papalã sunt cu atât mai respectabile, cu cât au ĩn spate veacuri de dezbatere, de investigare, de discernere. Asta vorbeşte ĩn favoarea lor. Tocmai de aceea sunt aşa de respectabile ca doctrine; nu e nimic improvizat, nimic proclamat ĩn mod necritic.
۞
Rostul ediţiilor defãimãtoare, ĩnsoţite de prezentãri negative—ca editorul sã se asigure cã—l terminã cu mâinile lui pe autorul blamat [--ĩn zilele noastre, Pãr. Jaki a fãcut asta cu Kant--].
Ca o ambalare ĩn sârmã ghimpatã.
۞
Ştiinţa purificã, mi se pare, viaţa, sau aşa se presupune; şi, dacã e incapabilã sã furnizeze ea ĩnsãşi ĩntâiele elemente, poate mãcar menţine ceea ce altele au fondat ....
Sigur cã existenţa, etica şi modalitatea ei, contribuie la gândire, la modularea acesteia. Gândirea e un rod, ea beneficiazã de solul vieţii, de constituţia acestuia.
۞
Multe studii metafizice schiţate—sau ĩn stadiul de schiţã.
Ce considera Simmel vrednic de a fi publicat.
۞
Tendinţa de a lua drept idei toane şi prejudecãţi sau chimia—ceea ce e arbitrar, inconcludent şi 2—D.
۞
Cele 11 filme de vãzut (Grant, Dna. Garbo, filmul feroviar, SF—ul, ultimul Keaton, cele şase filme alese, mai mult Keaton şi Hitchcock).
۞
Diagnosticul de accedie, şi remediile.
۞
A spune, lapidar, ce—mi place la un film—şi a exemplifica cu o scenã.
۞
Iubirea—devotare a creaturilor este imperfectã şi defectuoasã.
۞
Ironia aceea nu era deloc poziţia bunului simţ. Ironia ca revanşã iluzorie.
Nu din bun simţ provenea, ci din frustrare.
۞
Gândire, retoricã şi frazare, stratageme verbale, straturi necunoscute chiar vorbitorului.
۞
Concesii, limitãri, ĩncorsetãri necerute, arbitrare, silnice, nepretinse, neimplicite.
۞
Spengler nu ignora limitãrile lui Nietzsche, erorile acestuia, aprecierile false. Proza lui Spengler, expresie organicã şi incendescentã; ifose de vizionar şi de prooroc.
Tonul, tonul impozant, semeţ, suveran—stil excitant şi dinamic, vervã de pamfletar—ĩn mod cert, el ĩnsuşi un ‚decadent’—ĩnsã şi, pozitiv, un dezinhibat. Un foarte excitant analist—nu ştiu cât de exact, documentat ori pertinent—al istoriei ruseşti. Se vede cã nici lãutar nu e.
A fost admirat deopotrivã de cei care habar n—aveau ce e filozofia—ca şi de cei care aveau.
۞
Atunci, nu e cazul sã fie el mai supãrat\ indignat decât mine—el, de critici—eu, de aservirea pretinsã.
۞
Reducţionism pretins filozofic, apucãturi proaste, abstracţiuni şi poncife.
۞
Educarea analizei filozofice—asta ar fi ţinut de mine.
۞
Gazetãria—surogat de viaţã intelectual—religios—creştinã, pervertire, mizerie intelectualã. Ĩn numele unei experienţe vii şi practice, pragmatic.
۞
Ĩn domeniul religios e ca şi ĩn acela al legilor—existã datoria autoritãţilor de a informa, ĩnsã şi aceea a persoanei de a se informa. Invocarea ignoranţei e mereu dubioasã.
۞
Interzicerea avortului şi copiii strãzii.
۞
Occidentalii sunt mai interesaţi cu polemica—noi, cu cocoloşeala.
۞
Pentru Sf. Mistere ale Religiei, nu pentru predicã.
۞
L—am vãzut numai cu paţachine, cu şteoalfe, cu imbecile, cu puşlamale.
۞
Nişte imposibilitãţi psihologice, morale, chiar ontologice. Reprezentãrile oximoronice, intrinsec contradictorii.
Arta e ceva de testat—nu de luat ‚ca atare’, aprioric.
۞
Ĩn prima clinicã am constatat lipsa de principiu masculin, de organizare. Supranaturalul nu se substituie naturalului, ci i se adaugã, ĩl completeazã, ĩl informeazã. Se ĩncepe cu organizarea chiliei.
۞
Pânã unde, sau ce, sau care parte e valabilã, ce laturã e corectã, şi unde se fofileazã viciul, greşeala.
۞
Chimia deciziilor.
۞
Pe chipul Papei Benedict e ĩnscrisã nãdejdea, chipul lui dã mãrturie de nãdejdea care se aflã ĩn el.
۞
Lecturi caracterizante, definitorii şi concludente, nivelul, standardul literar, universul de artã—ĩn duh simmelian, nepozeur, fãrã ifose, asortare.
۞
Presocraticii, Platon şi ‚Muntele vrãjit’.
۞
Decongestionarea.
۞
A ĩntreprinde delaborarea, casarea autorilor.
۞
Nu puteam scoate cutia de sânii ei.
۞
Forma pe care a luat—o a fost sarcasmul reactiv, ironia ostilã, asprã.
۞
Talentul rusesc, inima—nu le cãutam eu unde trebuie.
۞
Ce se ĩnscrie ĩn fire.
۞
‚Dumnezeu nu se crede doctor.’
۞
A ierarhiza.
۞
Simpaticele animale, firea, sunt scrisul cursiv al Lui Dumnezeu.
۞
Pe oameni ĩi CONVERTESC experienţele reale—nu peroraţiile.
۞
O adresã a lui Bergson, LE BON—SENS ET L’ÉDUCATION, rostitã ĩn 1895 la premierea de la CONCOURS GÉNÉRAL DES LYCÉES .... Filozofia e conceputã drept ‚critica principiilor fundamentale ale gândirii şi acţiunii’, recucerirea individualã a adevãrului şi meritarea lui prin efort.
Latura schopenhauerianã a lui Simmel, şi aceea spencerianã a lui Bergson; iar la 17 ½ ani fusesem impresionat de spencerismul timpuriu al unui profet spaniol.
۞
‚Pe zei nu—i dezonoreazã nimic’, spunea France.
۞
Un om e descris de locuinţa lui, e caracterizat de ea.
۞
Moda bergsonianã, ca fapt al anilor ’10—’30.
۞
Educat sã dispreţuiesc şi sã cârpãcesc lucrurile elementare şi importante.
۞
Mai ĩntâi, curãţenia chiliei şi altruismul.
۞
Am ceva de spus, anumite intuiţii de reprezentat, anumite corelaţii de enunţat.
۞
Cãlcarea sâmbetei era echivalentul, pentru isihaştii vremii Lui Iisus, al ‘ereziei umanismului’ de azi.
۞
Musteam de cele mai false idei.
۞
O viaţã de domoale desfãtãri literare şi de observaţii esenţialmente estetice.
۞
Existã un soi de strãfulgerãri la Leroux—pe jumãtate ĩnecate ĩn clisa prostiei lui.
۞
Catolicii de aici sunt de rit rãsãritean, sunt ‘ortodoscşii’. Sunt schismatici.
A fost sabotatã Missa pentru hatârul unor imbecili apuseni care oricum dupã aceea au ĩncetat sã mai practice religia.
۞
Termene—fie prea lungi, fie prea scurte.
Lectura, studiul, cultura; rugãciunea, virtutea.
۞
Cultura nu e o virtute, nici un nãrav—ci o deprindere.
۞
Cercel, Mexicul, lejeritatea anglo—franco—spaniolã.
۞
Inteligenţa ĩnsingureazã. Inteligenţa fãrã experienţã e nocivã—e ĩmpuiatã de ĩnchipuiri. Inteligenţa experimentatã e un soi de ĩnţelepciune.
Clisoasa prostie nu trebuie subestimatã.
۞
Latinii, Procopiu, Polibiu, Arrian, Cicero.
۞
Manea experimentalã.
۞
Simplitatea poate fi şi afabilã, jovialã, simpaticã, nu numai austerã, tãioasã.
۞
Un soi de eticã a filozofului, a filozofãrii, a profesiei, a intelectualitãţii de filozof—asta e ceea ce mi—au dat Bergson şi Simmel.
۞
Ajungerea la dependenţa de otravã, de veninul dorinţelor nerealizate—pervertire supremã.
۞
Falsa modestie, ostentativã, crispatã, complice mizeriei.
۞
Ĩntr—un stil de smegmã fiartã şi rãcitã.
۞
Preţul pentru a fi un intelectual de cea mai bunã calitate este de a avea notorietatea ieşeanului ‘meu’.
۞
Cine pãşeşte, ameţeşte; a pãşi cãtre Tãicuţul.
۞
Ce lucru minunat e conul; obiectele matematice sunt satisfăcãtoare pentru minte.
Dumnezeu, care ĩn generozitatea Lui a binevoit sã mã invite sã fiu co—pãrtaş dumnezeirii Lui, şi care mi se adreseazã. Aceeaşi chemare, sau invitaţie, etc., a adresat—o bunicii mele, şi altora. Catolicismul ar trebui sã predice mai bine ĩnãlţimea şi generozitatea acestei chemãri. Omul nu se coboarã ‚prea jos’ acolo unde Dumnezeu deja S—a coborât. Ĩnaintea noastrã, a fãcut—o El. Când omul ‚se coboarã’ la fratele sãu, Dumnezeu a fãcut—o deja. Oriunde—Preasfântul e deja acolo, orice ar spune prostia chimiei.
Iisus.
A dezminţi. Experienţa dezminte, experienţa e cea care dezminte. Altruism, şi mendicantism.
A nu dispreţui ceea ce ĩmi ĩntinde Iisus.
۞
Instantanee.
۞
A simţi bunãtatea Lui Dumnezeu.
۞
De la avangardism şi experimentalism, la tradiţionalism şi la domoala frecventare a cãrţilor clasice.
۞
Tel., termen, dans, bal. Tandemul. A confrunta. Provocãri. Haine. Adevãrul. Elastic. Adaptabil. Iama. Tabele .... Apt.
۞
Poate fi la rândul lui contrazis—aşa cum şi el a contrazis—şi ĩncã ferm.
۞
'Intrinsecul secundar’.
۞
Interpretãrile date de viteazul Höffding diverselor filozofii, curajul lui intelectual.
۞
Aerul mãsluit, aranjat, ‚aprioric’, mai ales când şi e ĩn dezacord cu substratul activitãţii
efective—când lucrurile par ‚prea ideal configurate’, ĩn contrast cu puţinãtatea studiului, etc..
۞
O filozofie ca dogmatizarea unor toane, prejudecãţi, capricii, porniri, suceli, improvizaţii.
Cârpãceala.
۞
Frumuseţea liberã şi cea secundarã.
۞
Ofensiva antikantianã—sãgeţile lui Hamann, Herder, Jacobi.
Sublimitatea realã a acestei opere.
Situarea faţã de kantism—trei dintre oamenii pe care ĩi admir cel mai mult (--adicã metafizicianul neamţ, evreul berlinez şi cel vienez--) aveau o atitudine pozitivã.
Şcoalã kantistã dintr—un singur om. Sau persuaziune kantianã singularã, individualã.
Acţiunea lui Kant pare a fi fost mai degrabã cã a scos metafizica din ghearele scepticismului—sau ale criticismului sceptic.
De cealaltã parte, frontul antikantian (al francezilor)—CT, HB, JG. Antipatia francezã faţã de kantism. [Existã şi excepţii reale—ca A., kantianul francez pe care—l citea el, MT ....] Stima formalã, exterioarã.
Obiecţii diverse, de naturã esteticã, epistemologicã.
۞
Succedarea ameţitoare de mode—iluminismul şi scepticismul, idealismul, victorianismul şi empirismele prozaice, renaşterea creştinã interbelicã, apoi haosul postbelic, domnia gloatei, suveranitatea puşlamalelor. [Vârste critice şi organice; Ausklärung.]
A gândi ĩn raportare la contextul cultural, cultural—istoric.
۞
Interesant de vãzut dacã ieşeanul ‚meu’ s—a interesat şi de filozofia romanticilor, de filozofiile şi vederile speculative vehiculate de ei—ori numai de arta lor.
۞
Reciprocitatea—viaţa, imagine a gândirii; gândirea, imagine a vieţii.
۞
[AP ştia cã] existenţa şi experienţa delegate, prin intermediar, mijlocite, sunt ireale, iluzorii.
۞
Distincţii ascuţie; CN n—avea simpatie pentru etichete, vag şi şcoli. A se vedea repulsia, antipatia lui faţã de ‚ceilalţi idealişti germani’, discreditaţi ca inutili. De fapt, multiplele dezavuãri ale acestor ‚autori secundari’.
۞
Höffding spune cã ĩntâia fazã a lui Schelling a fost aceea a ‚filozofiei naturii’; a doua, ‚filozofia religiei’; şi ‚misticismul mitic’.
A transferat mintea ĩn naturã, şi natura ĩn mintea absolutã.
۞
Eseuri şi studii despre idealismele germane.
۞
Preliminara familiarizare cu un limbaj, veşmânt şi spirit al filozofãrii.
۞
Aprecieri—fenomenologul francez evreu, JG, MT ....
Ed.—ca la MT ....
۞
Nu faptul cã aş fi fost ‚idealist german’, ci acela cã nici mãcar n—am fost.
A studia.
Sem. IV.
Aptitudinea de [auto--]iluzionare.
۞
Risipa—6 ani.
Analize metafizice perspicace şi pãtrunzãtoare.
Ingenuitatea şi testabilitatea sunt binevenite, emanciparea de prestigii, etc..
A nu atribui alibiuri şi ĩnzestrãri iluzorii, a formula mereu ceea ce se vede, ce e obiectiv dat, nu ‚ceea ce ar fi bine dacã ar fi dat’.
۞
Când ‚revin’ la o doctrinã sau la un autor, eu nu mai sunt acelaşi, am acum alte principii, alte perspective, etc., nu trebuie ignorat ceea ce ne opune.
۞
Ideea de filozofie; convingeri, nu silnicie sau aservire. Libertate. Egalii. Ĩn libertatea minţii.
۞
Fond; formã. Sensul imediat.
۞
Motorul vanitãţii, al nãscocirii vanitoase, e incompatibil cu orice fel de cercetare metafizicã, nu numai cu aceea a unui creştin.
۞
Nãravuri, prejudecãţi—o perspectivã frivolã asupra istoriei filozofiei (--preluatã de la cei doi tartori--), istoria filozofiei ca mascaradã şi amuzament, lipsirea de probitate.
۞
DIE LEHRE VON DEN LETZTEN DINGEN, 1833, a lui Richter.
۞
Höffding scrie cu stimã despre Trendelenburg, eleganţa tratatului feuerbachian despre Bayle.
Lupta lui Feuerbach cu sãrãcia şi boala.
Tendinţa cãtre defavorabil, lezant şi peiorativ. Natura filozofiei, şi distincţia; prejudecãţi.
۞
Cei care l—au considerat pe GS superior [—lui HB--]: CN, GM, Ortega, EMC.
۞
Probabil cã mãsura realã ĩn care dogmele [e.g., divinoumanitatea Lui Iisus] ‚conteazã’ pentru oameni este şi mãsura ĩn care aceştia chiar sunt creştini—altfel decât unii nominali. Probabil cã mulţi sunt teişti, ĩn sens generic, oricum—neinstruiţi corespunzãtor ĩn Misterele Religiei de cãtre cei care ar fi trebuit s—o facã.
۞
Pentru un gânditor misteriocentric, alterarea Canonului Missei e mult mai nesãbuitã decât aceea a Crezului, atacã ceva mult mai central pentru Misterele Religiei.
۞
Mã gândesc la ‚Educarea minţii’ ca la un titlu pentru o istorie popularã a filozofiei. A nu insinua cã ofer sinteze, unde nu o fac.
۞
Stilul lui Ibrãileanu—stilul vernian—obiecţiile sunt neavenite. La fel pentru Dick, Holban.
۞
Intenţia câtorva mari eseuri simmeliene şi de analizã metafizicã.
۞
Simmel şi Rembrandt, Proust şi Vermeer, Claudel şi Rubens, Taine şi italienii, Ruskin şi italienii, Dostoievski şi Holbein, arta pe potriva gândirii.
Claudel—Rubens; olandezii; asiaticii; japonezii.
Târg ĩn care arta e inexistentã; amuzament al marii burghezii metropolitane.
۞
CN al analizelor logice şi al scrierilor despre kantism. Savoarea vine din ĩnfrigurarea implicitã—nu din formalizarea acesteia şi din perorarea despre ea.
۞
Sf. Toma, Sf. Vasile, Sf. Grigore Cuvântãtorul de Dumnezeu, Pascal.
Ieri—poeţii ieşeanului ‚meu’—ce poezie alegea, ce vroia.
Romane, piese, nuvele, cãrţi de gândire, poezie.
۞
Eu nu gândesc aşa.
۞
Defectele stilului ‚nu implicã ...’.
۞
Gândul cã IK venea mai degrabã dinspre iluminism şi critica religiei—cã mişcarea lui a fost totuşi mai degrabã ĩnspre metafizicã şi cã de fapt i—a deschis acesteia porţile şi i—a facilitat reĩnnoirea, i—a creat un climat prielnic—ĩntrucât el venea cãtre filozofie dinspre scepticism, iluminism, ateismul iluminist—şi, pe de altã parte, pietism—cu adogmatismul lui.
۞
Ieri mi—am putut rãspunde la ĩntrebarea, pe care tot ieri mi—o adresasem, ĩn legãturã cu cultura filozoficã a lui Philippide—despre care am aflat cã fãcuse studii de filozofie ĩn strãinãtate.
Ca studii universitare aşadar, ieşeanul ‚meu’ era un jurist şi un filozof.
۞
Nu exclamaţii—ci analize metafizice. Exclamaţia e numai o sugestie vagã.
Virtutea intelectualã constã ĩn pãtrunzãtoare analize metafizice—ceea ce Simmel numea ‚filozofia artei’ (--mi se pare cã folosea termenul şi pentru literaturã--).
۞
Ieri (vin.), elogiul filozofiei tehnice.
۞
Iisus.
Ca Rilke pentru Musil.
۞
A recuza.
۞
A prefera forma sau poza sau imaginarul, vieţii şi realului.
۞
Expresii un pic solemne şi convenţionale.
۞
Rilke, Coande, Ivãnescu, Danilov.
۞
Autori, antologii, plachete.
۞
Când viaţa corupe gândirea.
۞
Frumoase cãrţi de filozofie—un Lévinas, Marion şi Henry, Schopenhauer, Simmel, Klages, Weininger, Höffding, Blondel, Frank, Bergson, Maritain, Camil P., Gherea, Croce, Marx, Goldmann, Althusser, nu mã refer la filozofii—ci la frumuseţea ca atare a unei cãrţi, la deplinãtatea ei.
۞
Cei trei—un iezuit francez, un evreu şi un palamist.
Un evreu francez; o scandinavã şi un englez anticreştin; un romancier englez şi unul japonez.
۞
Laşitatea ca neasumarea unor alegeri. Ca neasumarea originalitãţii, a curajului necesar. Metafizicã alimentatã patristic, teologic—neconcurenţial, nu ĩn linia stupidei rivalitãţi.
۞
Nefilozofii.
Spaniolii, incapabili de idei şi de filozofie, inepţi, flecari.
۞
Stimularea gândirii.
Mi—e poftã de patru cãrţi ale lui HB:--teza; ‚Materie ...’; ‚Evoluţia ...’ şi ‚Duratã ...’ [discuţia einsteinianã].
۞
Fãrã sã abjur nimic.
Rãmânând ĩn adevãrata credinţã, schimb ritul, expresia.
۞
Cei şase filozofi (LW, AS, GS, LK, HB ...).
۞
Ĩntrezãrirea, momentele mele wellesiene—Ştefania, Lazariu.
۞
Sociologia fusese o fazã; metafizica—ţinta.
۞
Noţiunea sadovenianã de carte de cãpãtâi; nearb.. Pentru el, fusese Neculce. [Pot fi Montale, Saba, ‚Platero’, Kipling, vechiul catehism, Sf. Toma, Shelley, Forster, asiaticii, Waugh, Gracq, Tolstoi, Ariosto, Tasso, Horaţiu—la Lovinescu, Meredith—la Stevenson şi Wilde, Goethe—la ieşeanul ‚meu’, Kant—la Simmel şi Noica, LOGICA—la tânãrul Gracq, Leibniz—la MT, neokantianul francez—la A., Biblia—la PC.]
Datul singular.
Marea artã româneascã—Neculce, Eminescu, Sadoveanu, Arghezi, Camil P., Philippide, Doinaş, Titel.
Homer, romane clasice chineze, Vergiliu, Musil, Mann, Dna. Eliot, Beyle, Joyce, Ghica, Tacit, Reade, Stevenson, IMITATIO, Sf. Ioan Zlataust, Carroll, ,Halimaua’, PATERICUL, Dickens, Scott, Chaucer, Boswell, Dna. Spark, câteva jurnale [biologul englez, americanistul italian].
Profunzimi, adâncimi de atins.
Expresiile cele mai pure ale desãvârşirii artistice.
Au fost Limbour şi M. Caragiale.
Ce alegeau Cioculescu, George, Paleologu.
Cãrţile ‚lui’ Benn—nu numai Bertram—lista ‚lui’.
۞
Matrafos.
۞
Subtilã interpretare teologicã.
۞
Eseuri simmeliene despre Bergman, Ozu, Antonioni, Tarkovski, Bresson, Mizoguchi, autorii ‚tarkovskieni’.
۞
Lucrãrile unui om al diavolului.
۞
Poate cea mai antipaticã fizionomie de poet român—aer de contabil obtuz, de moş mãrginit. [Or, se spune cã nu numai scrisul, ci şi impresia persoanei era una de romantic fantast, abstras.] Pãrea un birocrat prozaic şi blazat—nu un romantic. Poate cã dioptriile dãdeau aceastã impresie defavorabilã.
۞
Ĩmi plãcea, cred, acel brio bizantin, demnitatea lor tãioasã—uneori, orgoliu agresiv.
۞
Fluctuaţii.
۞
Constantin Florescu.
۞
Marea teologie rãsãriteanã a Misterelor.
۞
Matematica, fizica sunt extrem de raţionale—şi accesibile numai unei minoritãţi. Raţional nu ĩnseamnã la ĩndemâna oricui.
۞
Tãnase, Sãrãroiu.
۞
Vârsta, romanţe, Florescu, surogatul, mizeria.
۞
Nu existã ‚blaturi’ cu Dumnezeu.
۞
Şobolanul, dansurile mexicane.
۞
Fals plural.
۞
'Eu chiar ĩl iubesc pe ...., aşa cum alţii ĩl iubesc pe ....'
۞
Aerul lui de birocrat morocãnos şi ĩncoţopenit. Fadoarea a ceea ce se propunea.
Aer de birocrat execrabil, pedestru.
۞
A discuta ortodoxie, identitate—nu ecumenism.
۞
Datele reale sunt lecturile.
۞
Dreptunghi, pãtrat, cerc. Pãtratul intermediazã.
۞
Scrisul filozofic; analize metafizice. Hiatul de şase ani—chiar dupã ce abjurasem ştiinţa, savantlâcul, speculaţia, erudiţia, filologia—descoperind adevãratele principii.
۞
Azi (dum.), am refãcut prima strofã a poemului pascalian de luni.
۞
Din preferinţele literare ale lui Philippide pare sã fi lipsit Eminescu—şi, ĩn general, autorii români—nu ca apreciere, bineĩnţeles, ĩnsã ca practici de cititor—nu fãceau parte din meniul acestui consumator de poezie. Iar din cele citite, rezultã cã fusese celibatar.
۞
Expresia lui nu e voalatã sau atenuatã—ci precisã, netã.
Ştiindu—l admirator al ermetiştilor şi simboliştilor, ajunsesem sã—i argumentez clasicismul fundamental—realizând, apoi, cã—l ştiam romantic.
۞
De ce—l crezusem clasic, când ĩl ştiam romantic.
۞
Da, concluzia dupã lectura unei surse biografice este cã ieşeanul ‚meu’, om de culturã franco—germanã (--ca şi Ralea şi Paleologu--), fusese probabil celibatar; cã fusese funcţionar ĩn tinereţe; cã l—au epurat ĩntrucâtva dejiştii; şi cã Eminescu pare sã nu fi fost o referinţã a scrisului lui—spre deosebire de Arghezi, prezent literar din adolescenţa lui Philippide pânã ĩn ajunul morţii, când plãnuia sau intenţiona o ediţie şi a scris acel eseu apãrut postum.
Despre postumele lui nu ştiu nimic; despre eventuale manuscrise, inedite, o arhivã.
De arta lui Arghezi pare sã se fi ocupat o viaţã ĩntreagã—peste 60 de ani, din adolescenţã pânã—n ajunul morţii. Favorabil ermetiştilor şi simboliştilor, se interesase şi de Barbu.
۞
Ĩntr—un fel, a fost un eseist, iar proza lui criticã şi eseisticã ĩl defineşte; a fost mai degrabã eseist, şi chiar gazetar—nu critic. A dat o expresie concludentã a gândirii lui ĩn articole. Pe de altã parte, tocmai constanţa acestei activitãţi face din ea o profesie şi o rutinã. Sinceritatea şi probitatea o salveazã de la banalitatea sau mãcar convenţionalitatea ori fadoarea cãtre care ar fi ĩnclinat—o dispoziţia spre discreţie, mãsurã şi echilibru a firii lui. Şi, ĩn al patrulea rând, chiar el definea aceastã gazetãrie superioarã drept calitativ distinctã de creaţia liricã, drept altceva decât poezia, ba chiar drept un alt nivel, un alt etaj literar–şi, uneori, un mijloc de asigurare a subzistenţei, a traiului; la el, publicistica aminteşte profesionalizarea şi rutina, iar el spunea cã mijloacele implicate sunt altele decât ĩn cazul poeziei. Se considera şi drept ziarist; avea o rubricã. Nu a fost un critic—ci un publicist—care avea şi nevoie, profesional, de aceastã ĩndeletnicire.
Era senin? Publicistul era un autor senin.
Discreţia, rezerva lui, trecute ĩn scris, erau neutralizate şi fãcute interesante de sinceritate, de directeţea virilã, de originalitatea minţii şi de probitatea esteticã şi refuzul lãutãriei şi cârpãcelii—de ţinuta probã.
۞
Foarte umilul pedigri cultural al ateismului. Ateul e cel care trebuie sã facã eforturi de acomodare cu creaţia unor oameni religioşi.
۞
Poeţi şi imnografi. [Caracterul personal, subiectiv al poemelor.]
۞
Drumul lui Simmel a fost cel de la filozofia criticã [--un kantism ĩn accepţie personalã--] la metafizicã.
Ĩncepuse prin a fi un gnoseolog convins—ţinta filozofiei este investigarea condiţiilor cunoaşterii. Ulterior, cãrţile kantiene ĩi vor apãrea drept lucrãri pe care le poate scrie un altul—care nu fructificã ceea ce e singular ĩn experienţa cuiva.
۞
Naraţiunea este ĩn prozã ceea ce sunt procedeele metrice ĩn versuri.
۞
Dacã fac ceea ce se cuvine.
۞
La pg. 200—menţionat cu suficienţã şi chiar dispreţ; pg. 284—concediat pentru elucidarea gnoseologicã; pg. 312—PROBLEMA TIMPULUI ISTORIC, studiu publicat ĩn publicaţia din 1916 a Societãţii Kant.
Aşadar, citat ĩn legãturã cu problematica morţii, apoi, cu analiza ştiinţificã a istoriei, apoi pentru un studiu, menţionat neutru.
Nota comunã e vãdita lipsã de simpatie. Locul e net periferic. Tonul e reprobator, negativ. Scris cu suficienţã şi fãrã simpatie, arogant.
۞
Ĩn loc sã deplâng lipsa studiilor de filozofie puteam, ĩn şase ani, sã se fi suplinit. Lui i—o datoram. Ar fi meritat—o.
۞
Kant, LOGICA, presocraticii; ETICA.
۞
Analize metafizice. Germana. Risipa—şase ani.
۞
Infirmitatea filozofiei ‚la dispoziţie’ aratã cât de puţin prelucratã raţional e de fapt credinţa, ce puţin e ea o realitate pentru gândire—de vreme ce tezele ei e nevoie sã fie introduse silnic, ‚din afarã’.
۞
Neaprioric.
Obiectivitatea.
۞
Existã şi filozofi ‚traductibili’—adicã reformulabili, ale cãror afirmaţii pot fi pur şi simplu reformulate mai bine—ca un manual prost scris.
۞
Limita e una naturalã, datã de la sine, nu e nevoie de limitare deliberatã. Se autoajusteazã.
۞
Pânã la 27 de ani ar fi trebuit citiţi cel puţin Platon, Kant, Schopenhauer, Hegel, Aristotel, Heidegger, Leibniz, Descartes—ĩn trad..
۞
‚Relaţiile neapriorice’, asimetrice, adicã modulate experienţial, sau ‚mixte’. A sorta ce e important, ce primeazã. A nu da gândirea, vie, pe o ‚ĩnclinaţie’, pe un şablon.
۞
Filozofii şi religiosul. Nu ca ‚demonstraţie’, cu pornirea de le ceea ce e admis, etc..
۞
Citesc despre apodicticul moş Poulet cã predase la Edinburgh, ‚Hopkins’, Zurich .... Se considera, ĩn abordarea lui literarã, un independent.
۞
Antisavant, antilivresc, antierudit, antispeculativ.
۞
Gloata, definitã ca şablon, automatisme. Mã gândeam azi la asta ĩn timp ce mergeam spre piaţã şi reflectam la studiile literare ale ieşeanului ‚meu’ şi la ceea ce—l despãrţeau sau separa de ‚lume’. Oamenii sunt indignaţi de inteligenţã. Acum ĩmi amintesc de atitudinea lui Ralea faţã de aceeaşi gloatã.
Gloata e definitã ca şablon, automatisme, ĩngustime, stereotipii.
۞
GEN ŞI CARACTER.
۞
Weininger nu mãsluia probele, nu era apriorizant—admitea cazurile mixte, etc..
۞
Weininger, comentator profund al lui Ibsen; ar merita ca unei ed. adnotate Ibsen sã ĩi fie ĩnscrise remarcile lui Weininger despre locuri ibseniene. Ĩi comunica, la 21 de ani, lui Gerber cã scrie despre GYNT.
O mare generaţie de ibsenieni—Lovinescu, Joyce, Weininger.
۞
Menţinut silnic, ĩn mod antireligios, la un nivel de rudimentaritate.
۞
Weininger era mult mai temperamental, intempestiv, impulsiv şi apodictic decât Simmel—şi, bineĩnţeles, mult mai tânãr.
۞
Mã gândesc, sau visez, la ceea ce Lovinescu ar fi putut sã fie; şi poate cã din ambiţie a fost ceea ce a fost—mizând pe ceva rentabil. Altfel, putea sã fi fost un mare scriitor despre literaturã—nu un cronicar literar. Putea sã se fi dedicat marilor autori, nu scrisului despre ‚noutãţi’.
۞
Lui Simmel pare sã—i fi fost fireascã o desãvârşitã obiectivitate. Iar obiectivitatea merge mult mai ĩn adânc decât ‚a se pronunţa cinstit’. Ĩnainte de ‚a spune ce gândeşti’, trebuie sã fi existat arta de a gândi.
۞
Limpezimea şi eleganţa stilului lui Mendelssohn (cf. Höffding).
Simmel, cu 134 de ani mai tânãr decât Kant.
Pg. 143—redactarea cam zoritã.
Filozof critic—şi antidogmatic—credea cã şi opera lui trebuie consideratã critic, nu servil—dogmatic.
۞
Sârboaica, momentele de comunicare şi atingere, Ştefania.
۞
Filozofia postiluministã e anomalia datã ca normalitate; sfruntarea acestei pretenţii nu conteneşte sã uimeascã.
Intruşii, parveniţii fãceau oficii de gazdã.
۞
Apreciind dupã studiile lui din tinereţe, CN putea sã fi devenit un GS al nostru.
۞
E bine ca filozoful sã fie monah, da, pentru a fi cu totul dezbrãcat de vanitate.
۞
Viaţa e aceeaşi—ĩn experienţe ca şi ĩn gândire, de aceea un nãrav e lezant oriunde—de ex., servilismul, firea necriticã, iraţionalitatea care submineazã, arbitrariul.
Puteam, ĩn cei şase ani, sã fi fost un metafizician şi un om mare pentru mine ĩnsumi.
۞
Filozofia religiei a lui Locke e subminatã de iluzii; el crede cã ‚pilda şi ĩnvãţãturile Lui Hristos’ nu pot fi distorsionate, cã pot fi transmise mecanic, ‚pasiv’; edificiul doctrinar e necesar tocmai pentru ca oamenilor de rând sã le poatã fi ĩnfãţişate cu acurateţe respectivele fapte şi ĩnvãţãturi hristice—pentru ‚puritatea retoricii’. Ĩnţelegerea depinde de prezentare. Aceleaşi ‚fapte şi ĩnvãţãturi’ nu ĩnseamnã aceleaşi lucruri pentru toţi cei care le aud. De aceea ĩnţelegerea lui Locke e de fapt una superficialã.
۞
Se zice despre Ep. Berkeley cã era un om minunat—activ, energic, ĩntreprinzãtor, dinamic—misionar, filantrop, patriot.
۞
Hume—la Kant, Schopenhauer, Marcel, moş Borges, Cioran.
Kant—Hume, Rousseau.
Schopenhauer—Vedele, Platon; Berkeley, Hume, Kant.
Simmel—Kant, Schopenhauer, Nietzsche.
Bergson—Spencer.
Marcel—Hume, idealiştii englezi, Simmel.
Borges—Berkeley, Hume, Schopenhauer.
۞
Versiunea de almanah, simplistã.
Reducţionisme şi desfigurãri. A simţi panta de stupiditate, ĩnclinarea cãtre nerozie şi greşealã a unor asemenea prezentãri defectuoase, fundamental greşite.
۞
Höffding scrie afectuos despre cele douã dialoguri ale lui Berkeley. Se vede cã englezii erau ĩntr—un fel mai apropiaţi de ideea lui de filozofie, decât erau idealiştii nemţi.
۞
Câteva MARI TEXTE FILOZOFICE.
۞
Marcel vorbea de Hume, Feuerbach, Simmel ...; era un extraordinar cititor de filozofie.
۞
Acei formidabili vechi Pãrinţi, teologi şi filozofi care erau şi maeştri ai formei, eminenţi scriitori, practicanţi ai unui stil entuziasmant.
۞
Ĩncântãrile literare date de filozofia bine scrisã.
۞
Profunzimea, probitatea, moderaţia, discreţia, experienţa, reflecţia, asta e ceea ce conteazã ĩn discuţia filozoficã—nu bunele intenţii ori indignarea.
۞
Höffding numeşte filozofia practicatã de Hume [--şi de continuatorii sãi—Hartley, etc.] ‚filozofie analiticã’.
۞
Dincolo de aspectul plãcerii literare, ĩntrebuinţarea datã scrierilor filozofice trebuie sã nu fie ĩn niciun caz una ‚literarã’, ci critic—ştiinţificã, de confruntare, de testare.
۞
Zece vols. ample ĩn 36 de ani.
۞
Simpatia o simt pentru gândire, pentru gândirea vie—nu pentru cutare coterie.
۞
A preciza, elucida, deluşi poziţia, a o afla.
۞
Romane—analiza iubirii şi a psihologiilor.
Creaţie. Creaţii—personaje.
۞
Nu cã sunt filozof—ci cã nici nu sunt filozof.
۞
Höffding ĩl considera pe Paulsen un neokantian şi ĩl admira mult pe Renouvier. Laudã cartea lui Tönnies despre Hobbes. Tonul e viguros, vioi, original, neostentativ şi personal.
Ĩn numele intelectualitãţii, nu al ‚specializãrii’.
Efort deliberat, conştient—nu pasivitate.
۞
De vreme ce, simultan, sunt un tomist şi un ‚modern’ [--ĩn sensul lui Montaigne, Simmel, Bergson, Marcel, Zizioulas--], pot ĩnţelege ca cele douã sã nu fie divergente sau opuse. Noţiunea de elasticitate, ca opusã rigiditãţii şi nãravului apodictic.
۞
Istoria lui Höffding e o istorie criticã, ‚ĩn dialog’, polemicã, personalã—nu se mãrgineşte la fade, convenţionale expuneri.
۞
Deficienţe. Materialism, estetism, finitism, ficţionalism, idolatrii.
۞
'Specificul calitativ vital’ şi ‚ireductibilitatea informaţionalului’ din materialism sunt ‚vitalismul’ reconfigurat, reintrodus.
۞
Izolarea, enclavizarea şi marginalizarea teologiei ĩn cultura modernã. E deajuns sã citeşti sumarului unui tratat de istoria filozofiei moderne, pentru a vedea cã toţi protagoniştii erau neortodocşi sau reprezentau diferite grade de corupere a ĩnvãţãturii creştine. Filozofia modernã s—a definit ca autonomã faţã de ‚dogme’.
۞
La pg. 55, Höffding scrie despre Geulincx.
۞
Brutele, gloata—vitele—ceea ce separã—cf. ieri, Racine şi Goethe ĩn cazul ieşeanului ‚meu’—brutele—australopitecii.
۞
Despre Hobbes se scrie cã pãrea blând şi sfios—cum era şi de aşteptat de la teoreticianul ambiţiei.
۞
Ceea ce e necurat ĩn şovãialã, sfialã, etc.. Ceea ce e necurat şi deplasat.
۞
O vastã tapiserie filozoficã—rod al vârstei, reflecţiei, lecturii şi experienţei.
۞
CN avea aerul de a o scrie contrazicând o primã impresie.
۞
O reproducere nu poate da mai multã plãcere decât o partiturã, decât muzica scrisã—sau decât o carte povestitã.
Pe ce joc, pe ce mizez.
Ceea ce nu e, de fapt, viaţã; nu e, ĩn sens calitativ, viaţã—‚la prag’.
۞
Paşoptiştii pseudoromantici—sau junimiştii, independenţi? Dincolo de reuşitele sporadice medievale şi premoderne. Cu cine ĩncepe literatura noastrã? Cu Asachi şi Eliade, cu paşoptiştii—sau direct cu junimiştii?
Eu aş ĩnclina pentru ultimul rãspuns.
Literatura ca laturã a unei cuprinzãtoare mişcãri culturale coerente.
۞
Mã ĩntreb dacã n—am rãmas un fel de criptokantian.
۞
‚Ses journaux parisiens tenus sous l’Occupation ne lèvent pas le malaise, bien au contraire. Il lit la Bible. Le port obligatoire de l’étoile jaune, imposé fin mai 1942 aux juifs dans Paris, n’a pas l’air de le troubler, alors qu’il connaît le sort qui leur est réservé. Lui note ses rêves. Il téléphone à Jouhandeau et médite dans son cabinet ouaté sur « une évidente délectation à se plonger vers un avenir fatal ». Il feuillette Spinoza, lit des études sur le marquis de Sade, rajuste bien sa croix de fer et son col à feuilles de chêne pour dîner au Ritz. Il n’a que des réflexions sur César, le tsar, le Kaiser. Il brasse les civilisations’.
۞
Juriul de premiere, colectivul de premii, cine decidea.
۞
Noţiuni cam vagi, cam nebuloase.
۞
Romanele depãşesc ca interes omul, care e farsor, ironic, aruncã ĩntr—o doarã cuvinte, aşa, la plesnealã, ĩn doi peri.
Un respect afectuos, chiar dacã şi ironic.
۞
Despre cãrţi (Molière, Huxley; Tãnase; Breban; un Steinbeck), ediţii, lecturi. Considerabile plãceri. Literaturã şi bibliofilie se completeazã reciproc.
۞
Spinoza vroia sã spunã cã metafizica lui e o ĩnţelepciune—ba chiar cã aceastã componentã sapienţialã e decisivã. Spinoza readucea filozofia la condiţia ei anticã de ĩnţelepciune. Sau, ĩn orice caz, asta e ceea ce ĩşi propunea, ceea ce intenţiona.
۞
Uneori e la fel de interesant sã se vorbeascã de trãdare, perfidie, josnicie. Trãdarea poate constitui un subiect la fel de important ca şi iubirea. Romanele şi analizele trãdãrii şi perfidiei pot fi la fel de interesante ca acelea ale iubirii. Romane despre GERUL UMAN.
۞
Acel ton de pasiune exaltatã cu care ştiam sã vorbesc despre o femeie.
۞
Defetism. Replierea ĩn defetism clisos, ĩn defetism ĩngãlat.
۞
Desãvârşita integritate artisticã.
۞
Competenţa ĩn privinţa artei nu e o intenţie, ci o realitate.
۞
A accepta, nearb., provocãri reale. Superficialitatea. ‚De formã’.
7 ani—amanta intelectualã a lui MP.
Gâşte.
Care e mişcarea vieţii, şi care e aceea a abstractului.
۞
Cei care lasã sã se interpunã raţionalitatea—ca frânã—ĩn ripostele biologice.
۞
LOGICA, ETICA şi presocraticii.
Ĩnsã, la fel de bine, Camil P., HB, . Conteazã. Stimulii gândirii. A nu (mai) trişa.
Viaţã—lecturi, imediateţe, jurnal—ca la ‚Morgan’. Absurd. Larga deschidere. Casã. Colete ....
O listã de 28 de autori—dintre care mãcar 9 poeţi.
Locuri, oraşe, privelişti, pajişti, parcuri, grãdini, stimulii trupului. Dimensiunea transcendentã—clasicii, gândirea. Contrapunerea. Contrastul.
۞
Când inima omului devine ‚scoarţã’.
۞
Pe de—a—ntregul bãrbat.
۞
Vârstnicul satir.
Teribilisme.
Pozeur.
Blazat.
۞
Abrevieri. Arta abrevierilor. Fluxul stilului.
Numai etichete, 2—D.
۞
Foarte jenantul pedigri intelectual—cultural al ateismului anticlerical şi fanatic.
۞
E NUMAI TRANSCRIEREA PRIMEI IMPRESII.
۞
Istoric, aceastã maliţiozitate anticreştinã avea alt sens atunci.
۞
Când a ajuns şi el la vârsta maestrului ironizat, când a ajuns sã aibã anii aceluia.
۞
Acest cãrturar parizian, ĩnsetat de istorie militarã, ĩncântat de ea, de istoria soldaţilor şi a faptelor de arme.
۞
A deosebi ĩntre prima impresie, şi elementul intelectual—cognitiv, elucidarea.
۞
Ca simbol—şi ca abreviere—ĩnseamnã culturã şi ambient, bibliofilie, etc..
۞
A mã gândi la atuuri—şi a le avea ĩn minte.
۞
Novice.
۞
Satisfacţia o aduc provocãrile acceptate şi ĩnvinse—nu cârpãceala.
Cârpãcealã.
Plictis.
Zero.
Superficialitatea.
Articole ....
Novice.
Reformarea.
۞
A şti unde sã se opreascã cu joaca.
۞
Ce fel de impersonalitate.
۞
Romane despre intelectuali.
۞
Romanul universitar, ca gen englez.
۞
Cãrţile lui; cãrţi despre el; cãrţile francienilor autohtoni. Evreii.
EL—vârsta, autorii; EL—ed., tarabe.
۞
Deocamd.—a primi, a accepta, pânã una—alta, sugestia despre valabilitatea trad. româneşti—cu excepţia ştiutã.
Şi, de aceea, ĩn cea de—a doua ed.—care e şi cea a copilãriei mele, şi a primilor mei paşi.
۞
A depista şi dejuca autodeprecierea implicitã.
۞
A alege UN sonet—ĩntre toate.
۞
Apare mai degrabã ca un maimuţoi batjocoritor, anticlerical din ranchiunã, rutinã şi mãrginire.
۞
Numai ca rezultat al clarviziunii date de experienţã; ca termen al experienţei.
۞
Ca unelte de spiritualizare—ca Vergiliu ai vremii noastre, ai modernitãţii—Beyle şi Balzac, etc..
۞
A face ceva cu timpul—vs. a disipa.
Pleavã.
Superficialitatea.
Cârpãcealã.
Utilitatea.
۞
Dickens, Meredith, Trollope, clasicii francezi—izvoare, culturã, reflecţie, a compara, a confrunta. Romane. A testa. Neaprioric.
Autori la ale cãror cãrţi te referi ca la izvoare de reflecţie, cu care confrunţi experienţa, etc.. Care inspirã gândirea. Simţul clasicitãţii respective.
۞
Exemple convenabile.
۞
Gustul francez—senil, burghez, şi ĩn mod cert ridicol, pentru scufii, etc..
۞
A ajunge sã cunoşti o carte.
Iluzia de a fi scos totul din ele—de prima datã.
۞
Pasquier.
۞
Ca unul de—al lor, care a fãcut pasul ĩnainte; relaţia fireascã cu cultura laicã şi modernã—ca unul dintre ei.
۞
Modelul fundamental—şicanarea—ca tipar esenţial al relaţiei umane.
Altfel, o atitudine iniţial criticã, exclusiv negativã, poate sã facã loc admiraţiei. Fermul deziluzionism, critica constituie o bazã solidã, curãţã terenul, lecuiesc de iluzii.
Iluzorie comunicare.
۞
Ca primã impresie.
V. şi evreica. Articole ....
Superficialitatea.
۞
Dna. Maitzen, Gilbert, Keenan, ‘Morgan’ şi Hunwicke.
Da, soluţia este:--a intenţiona şi a lucra—nici numai a lucra, ĩnsã nici numai a avea de gând.
[Adicã, din nou, ‚sã alergãm şi sã ne rugãm’, sã alergãm ĩn timp ce ne rugãm, ĩntrucât intenţia este o rugãciune.]
۞
Goticii—ed.; FUNDAŢIA. 3 clase. A studia. Poeţii. Biblia; Psalmi, versete.
۞
Transcrieri; gândirea [articole ..., eseuri], viaţã [2 x PG—schiţe, Psalmi—remarci; evreica; VK].
Eseuri—ME, ed., 2 1/3 ani.
۞
Oamenii care se prefac cã nu vãd lucruri, cã nu observã.
۞
Medicina, ca deprinderi practic—intelectuale, a fost şcoala mea. De asta nu mã voi dezice.
۞
Ca schimbare de rit—nu ca apostazie.
۞
Oameni care sunt şi gânditori.
۞
Romanismul ca mãrginire apodicticã.
۞
Anabaptistul; a preda ‚mari cãrţi’, cursuri de perspectivã universalã.
۞
Ceea ce e citibil mereu, oricând, oriunde, ceea ce e universal citibil, mereu de interes.
۞
A discuta un element. A trata un element.
۞
Tânãrul Gracq, hegelian, ĩl admira pe autorul Lenin, şi ĩl considera pe Troţki un scriitor notabil. Gracq avusese un gust viu pentru lecturi teoretic—filozofice, inclusiv pentru tratatul existenţialist sartrian.
Acest desãvârşit cititor consuma literaturã (--poezie, romane, teatru, genuri--), filozofie, istorie, geografie, muzicã, cinema.
Vârsta—expresia—eseuri—articole ...—A., CT—blogul specializat, tematic. Abrupt.
Dacã Lenin ĩi poate fi iertat lui ....
Gracq şi Tournier diverg ĩn privinţa lui Hegel şi Kant, a turneelor de lecturi prin şcoli [blamate şi desconsiderate de cel mai vârstnic], Proust, prezenţa mediaticã, istoria şi dimensiunea istoricã, probabil şi creştinismul; sunt amândoi oameni de culturã germanã.
۞
Sunt nevoit sã constat absenţa gustului şi a inteligenţei la unii prin aceeaşi mişcare prin care i le recunosc lui Wilde.
۞
Descris ca o reptilã, rece, etc..
Vârsta, marea, turism, plenar, viaţa realã; a nu vrea nimic. A vrea prea puţin. Crispare.
۞
Marxismul luat ĩn vrac cu bolşevismul, otova.
۞
Conteazã.
Aprioric.
A testa.
Forma e crusta; diagrama e substanţa. Nehistrionic. Decabotinizat. Realism.
Ca pe JV. 1/ zi. 2 x francezii—ca la MT—ed., pe o viaţã, a alege ..., a folosi—ca pe JV.
Nu—s numai ‚carenţe’, absenţe, ci erori ‚pozitive’, lucruri greşite.
Ce fac cu viaţa mea; ce aştept sã facã altul. Blogul; autorii. Genuri. Genuri—ed.. Vârsta, marea, turism; turism—valuta.
۞
Ĩncât sã reflecte experienţa şi existenţa—nu intenţiile.
Abstractul.
Aprioricul. Fofilarea.
۞
A investiga cãrţi, autori, gândiri. Iisus. False considerente. Falsã penurie.
Iisus.
4 x ....
۞
Dehistrionizat. Expresivitatea. Expresia. Expresia—vârsta. 4 x .... Iisus.
Iisus.
۞
Provocãri, exersare, vârsta, un scop, latina. Sfat. Moşul. Dezlânarea. Ritm. 4 x .... Iisus.
۞
Fericirea intelectualã vs. dezlânare. Dum. ĩn zori beau cafea dupã cafea şi ascult manele pe TARAF [‚Locurile—n care ne—ntâlneam’, ‚Nunta’].
Factori de abrutizare. Nu atât transcrieri, ĩnregistrãri—cât creaţii, ceva finit, relevant.
Ceea ce nu e suficient ĩnsã e necesar, e un bun ĩnceput, de nerepudiat—imnografia din perspectivã esteticã.
Pleava—ca flux rapid—ceva vicios, tendinţã. Ispite. Principii. Necritic. Novice. Flasc. Novice.
۞
Tendinţele care se mişcã ÎN INTERIORUL Bisericii. Confruntând ceea ce E Biserica, cu calvinismul, protestantismele, etc., diferenţele sunt vãdite. Palavragiii şi demagogii antiautoritari care abuzeazã tocmai de autoritarism; cãrora autoritatea le displace numai când e ĩn mâna adversarilor. Pluralişti care vor pluralism numai cât le e necesar pentru a—şi face loc.
۞
Reprezentare corectã.
E de aşteptat ca, odatã principiul ales, aplicãrile lui sã fie contrariate, de vreme ce ĩntregul trebuie reacomodat.
۞
A avea ceva de spus.
Am cunoscut douã momente de poezie ĩn viaţa mea—cu Carducci şi Arghezi.
۞
Un scurt vers eminescian, la Arghezi—‚L—oi sãruta nebun de jale’ (LITANII, 1910). Eminescu sau, mai degrabã, la o a doua privire, Goga.
NU MAI ZÃRESC ... (reia şi) schiţeazã mişcarea OSEMINTELOR, incantaţia melancolicã.
۞
Cum se citeşte poezia.
Ĩndelungã familiarizare cu câteva opere—ĩn accepţia azurie a familiaritãţii—care pentru lichele ĩnseamnã acrealã, degradare.
Transcriu experienţa şi existenţa, nu intenţiile.
Poezia e forma purului prezent.
Aspectele prozodice.
Streinu, Constatinescu, Cioculescu—marii noştri critici de poezie.
Existã vizite, şi ocazii, şi membri ai familiei—‚cei ai casei’—ĩn sensul ales al descoperirii, al alegerii—ca la marii antici. Cei care au ceva de spus, mereu, cei de care nu te mai saturi. Cei vrednici de o atenţie cvasipermanentã—şi de a fi citaţi mereu, sau de predilecţie.
Ĩn literaturã mã recunosc ĩntr—un mod unic şi complet, ‚fãrã rest’, aşa cum nu mã mai recunosc ĩn niciun alt sector al creativitãţii.
۞
Dupã ce [aproape] o viaţã a recomandat CRUSOE ca pe o capodoperã, Tournier scrie ĩn articolul despre QUIJOTE cã respectivul roman englezesc este ‚mare şi plictisitor’, arãtând cã nu gândeşte altfel decât toatã lumea—şi decât mine, care ĩi preferam SAWYER, ALICE şi HEIDI.
Atâtea din cele spuse de acest om sunt peroraţii la plesnealã, ĩn doi peri, luãri peste picior ....
۞
Ĩn '96, când cineva l—a—ntrebat pe Liiceanu de Spengler; ĩn ‚97, pe Antohi de Ţuţea, şi pe Breban de Nietzsche.
Conferinţele, poezia, critica literarã.
۞
A mã trãi plenar—fire criticã—ce face faţã—ca Gracq, pl. II, exersarea—necomplice, neconcesiv. Ĩn fond, necruţãtor cu stilul.
۞
Dupã Revoluţia bolşevicã, trecerea s—a fãcut de la comunism la marxism—şi nu invers. S—a fãcut din marxism o platformã a bolşevismului, i—a fost aservit acestuia—bolşevismul convertea la marxism şi justifica marxismul—şi nu invers. Aceasta este perversiunea ideologicã. Marxismul a ajuns sã conteze ca platformã (--şi alibi--) pentru bolşevism, castrism, etc..
Traiectul tipic a devenit cel de la bolşevism, de la leninism—la marxism.
۞
25 gr., 20 gr..
Saci.
۞
‚Povestirile sintetice’—BALTHASAR, L’ÉTUI DE NACRE, LE PUITS DE SAINTE—CLAIRE. CLIO. LIVRE DE MON AMI; PIERRE NOZIÈRE. ABEILLE; NOS ENFANTS.
Nemulţumirea faţã de divinizarea lui absurdã s—a transformat, chiar la foşti fideli, ĩn nemulţumire faţã de arta lui ĩnsãşi.
Undeva, o rãzleaţã referire la SALAMMBÔ.
۞
Intenţiile montaigneene, de desuet cãrturar, ale parvenitului.
۞
EL, AF, impresioniştii, AG, ed., AP.
AF, EL—vârsta, HJ, GM, Hardy, romancieri, creaţie. Breşa.
Hiaturi.
4 x ....
Iisus.
Romane.
۞
Romancierii englezi.
Romane victoriene.
Complexele—francezii şi englezii—fiecare, complexat de tradiţia naţionalã a romanului.
Antologia, paralela; ed., turism, dezamãgirea.
4 x ....
Iisus.
Romane.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)