Lauda femeilor
Femeile sunt, într—un fel, oameni mai adânci şi mai umani decât bãrbaţii, de o antropogenezã mai completã, mai discrete şi mai autentice în sentimentele lor.
Ceea ce scriem despre femei depinde, bineînţeles, de cine avem în minte atunci când le descriem.
Caut sã formulez paradoxul femeilor, aşa cum îl simt: într—o relaţie, femeile normale sunt cele care dãruiesc mai mult, şi permanent, şi cu consecvenţã, şi totuşi ele au sentimentul ‘nevoii de cuplu’, şi al împlinirii prin cuplu, şi al dependenţei lor. Femeile dau cel mai mult—însã ele trãiesc mai adânc şi mai intens sentimentul dependenţei, al nevoii de cuplu, al binelui în cuplu, al armoniei. Femeile sunt cele care au, mai acut, sentimentul dependenţei, cu toate cã a lor e dãruirea, generozitatea, disponibilitatea, infinita atenţie.
Cu o simpatie nelibidinoasã, nedubioasã. Detest simpatia jucatã pentru feminin, simpatia condescendentã, libidinoasã şi vulgarã, complicitatea de proastã facturã.
Probabil cã un creştinism al femeilor ar fi fost ceva mai frumos, mult mai împlinit, şi de o fineţe pe care nici nu ne—o putem imagina.
Femeile trebuie mai degrabã simţite, decât ‘înţelese’ (id est, formulate teoretic).
Între oamenii religioşi, simţul femininului existã la v. Hűgel, oarecum la Bloy, probabil la Clément şi, cu toate cã a fost blamat, la feministul Evdokimov. Fãrã acest simţ, religiozitatea e stearpã.
Paradoxul care a fãcut ca, în religie, ceea ce e mai bun sã fie şi ceea ce e mai desconsiderat (femeile); sfinţenia cu care ele au rãbdat aceasta.
Femeile normale sunt, ca oameni, mai de încredere decât bãrbaţii. (Nu mã refer la formulãrile abstracte ale teoreticienelor feminismului, etc..)
Ceea ce cautã femeile normale sunt pretexte pentru a se dãrui, pentru a realiza comuniunea, pentru a fi deplin, fãrã rest, într—o relaţie, în care ele sã fie cele care dãruiesc mai mult.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
joi, 30 decembrie 2010
Monah Damaschin Grigoriatul, ‘Povãţuiri din Sfântul Munte. Convorbiri cu pãrinţi athoniţi contemporani’
Monah Damaschin Grigoriatul, ‘Povãţuiri din Sfântul Munte. Convorbiri cu pãrinţi athoniţi contemporani’
Aceastã carte, scrisã într—un stil firesc şi savuros, adesea încântãtor, mi—a adus multã limpezire, linişte şi bucurie autenticã. Unora nu le place creştinismul neogrec, cu sfinţii şi lumea sa; eu citesc cu interes ceea ce are legãturã cu acest univers duhovnicesc vast.
Sunt bucuros sã sugerez lectura cãrţii monahului Damaschin Grigoriatul, ‘Povãţuiri din Sfântul Munte’, literaturã duhovniceascã bunã, un vol. emoţionant şi optimist, care se deschide cu povestirea întâlnirii unui om vârstnic, pe Sf. Munte, cu Preacurata Nãscãtoare, şi continuã cu stenicul dialog cu Theoclit; acest bãtrân viguros nu pierde, nici pe patul de moarte, prilejul de a—l mai probozi o datã pe adversarul sãu, Yannaras, faţã de care simţea o antipatie proverbialã. În dialogul cu Iacov Dionisiatul, bolnicerul, este amintitã coliba Cuv. Benedict Aghioritul.
Sub mitologie, sub convenţiile limbajului, sub folclor şi legendele monastice, pe care unii pot sã le guste, iar alţii, nu, se strãvede psihologia şi cogniţia, priceperea umanului, a sufletescului. Un bolnicer face observaţia simplã cã lauda duce la mândrie, perverteşte, iar mândria demonizeazã. Convorbirea cu acesta, Iacov Dionisiatul, este, şi în ansamblul ei, extrem de impresionantã. Teodosie Dionisiatul îi evocã pe Iosif, pe Efrem şi pe Pelaghia din Kalimnos.
Întâmplãrile minunate ale Cuvioasei Pelaghia m—au bucurat (Sf. Dumitru şi icoana; Sf. Gheorghe şi vinetele; Deipara şi Iisus). Într—adevãr, stilul minunilor relatate în vol. lui Damaschin Grigoriatul au marca autenticitãţii.
Aceastã carte, scrisã într—un stil firesc şi savuros, adesea încântãtor, mi—a adus multã limpezire, linişte şi bucurie autenticã. Unora nu le place creştinismul neogrec, cu sfinţii şi lumea sa; eu citesc cu interes ceea ce are legãturã cu acest univers duhovnicesc vast.
Sunt bucuros sã sugerez lectura cãrţii monahului Damaschin Grigoriatul, ‘Povãţuiri din Sfântul Munte’, literaturã duhovniceascã bunã, un vol. emoţionant şi optimist, care se deschide cu povestirea întâlnirii unui om vârstnic, pe Sf. Munte, cu Preacurata Nãscãtoare, şi continuã cu stenicul dialog cu Theoclit; acest bãtrân viguros nu pierde, nici pe patul de moarte, prilejul de a—l mai probozi o datã pe adversarul sãu, Yannaras, faţã de care simţea o antipatie proverbialã. În dialogul cu Iacov Dionisiatul, bolnicerul, este amintitã coliba Cuv. Benedict Aghioritul.
Sub mitologie, sub convenţiile limbajului, sub folclor şi legendele monastice, pe care unii pot sã le guste, iar alţii, nu, se strãvede psihologia şi cogniţia, priceperea umanului, a sufletescului. Un bolnicer face observaţia simplã cã lauda duce la mândrie, perverteşte, iar mândria demonizeazã. Convorbirea cu acesta, Iacov Dionisiatul, este, şi în ansamblul ei, extrem de impresionantã. Teodosie Dionisiatul îi evocã pe Iosif, pe Efrem şi pe Pelaghia din Kalimnos.
Întâmplãrile minunate ale Cuvioasei Pelaghia m—au bucurat (Sf. Dumitru şi icoana; Sf. Gheorghe şi vinetele; Deipara şi Iisus). Într—adevãr, stilul minunilor relatate în vol. lui Damaschin Grigoriatul au marca autenticitãţii.
Ieromonah Benedict Aghioritul, ‘Gândurile şi înfruntarea lor’. O cãrticicã remarcabilã a lui Benedict de la Sfântul Munte
Ieromonah Benedict Aghioritul, ‘Gândurile şi înfruntarea lor’. O cãrticicã remarcabilã a lui Benedict de la Sfântul Munte
Un mic manual duhovnicesc, concis, foarte folositor şi la obiect, în esenţã o sintezã patristicã de psihologie metafizicã, redactat de un aghiorit din vremea noastrã, neîntrecut povãţuitor, ‘Gândurile şi înfruntarea lor’ încearcã sã cuprindã varietatea înşelãrilor şi a rãtãcirilor, înţelese, evagrian, prin cauzele lor primordiale, într—o analizã cu mult simţ empiric a obstacolelor, prin definiţie surmontabile, ale vieţii interioare. Axioma spiritualitãţii aghiorite moderne o reprezintã tocmai faptul cã lupta duhovniceascã se duce în primul rând la nivelul ‘gândurilor’.
Perspectiva religioasã asupra psihologicului, ‘psihologia duhovniceascã’, sau analiza metafizicã a psihicului, de la Pãrinţii neptici la aghioriţii din vremea noastrã, care nu e altceva decât psihologia propriu—zisã, situatã în dimensiunile ei adevãrate, descrierea religioasã a comportamentelor şi explicarea cauzelor lor şi prescrierea remediilor cuvenite,
Un mic manual duhovnicesc, concis, foarte folositor şi la obiect, în esenţã o sintezã patristicã de psihologie metafizicã, redactat de un aghiorit din vremea noastrã, neîntrecut povãţuitor, ‘Gândurile şi înfruntarea lor’ încearcã sã cuprindã varietatea înşelãrilor şi a rãtãcirilor, înţelese, evagrian, prin cauzele lor primordiale, într—o analizã cu mult simţ empiric a obstacolelor, prin definiţie surmontabile, ale vieţii interioare. Axioma spiritualitãţii aghiorite moderne o reprezintã tocmai faptul cã lupta duhovniceascã se duce în primul rând la nivelul ‘gândurilor’.
Perspectiva religioasã asupra psihologicului, ‘psihologia duhovniceascã’, sau analiza metafizicã a psihicului, de la Pãrinţii neptici la aghioriţii din vremea noastrã, care nu e altceva decât psihologia propriu—zisã, situatã în dimensiunile ei adevãrate, descrierea religioasã a comportamentelor şi explicarea cauzelor lor şi prescrierea remediilor cuvenite,
Despre Bach şi legatarul sãu, Mozart
Despre Bach şi legatarul sãu, Mozart
E bine cã ‘nu se poate fredona Bach’. Bach culegea premise muzicale ingrate şi fãcea artã cu ele; procedeul sãu nu se poate transpune mecanic în alte arte. ‘Subiectele’ lui Bach sunt, uneori, majore (de ex., marile subiecte religioase). Ceea ce e banal sunt temele muzicale pe care le exploreazã. Monotonia şi rezultatul, la Bach. S—a remarcat banalitatea elementelor alese de Bach pentru prelucrare; sau, cã de—abia alegea. Aceasta e parte a sublimitãţii lui Bach. Forţa lui Bach şi inspiraţia lui genialã nici nu se aflã în ‘melodicitatea’ profanã de felul aceleia a lui Verdi.
Pe de altã parte, elaborarea foarte savantã a lui Bach are, într—adevãr, însemnele genialitãţii. Prestigiul muzical al lui Bach e atât de meritat. Ca şi Mozart, ca şi Beethoven, nu ilustreazã un tipar, ci reprezintã o individualitate creatoare unicã, inimitabilã.
La Mozart nu existã neapãrat o ‘cãutare a muzicalitãţii’, ci un temperament, inclusiv naţional—civilizaţional şi religios, care se regãsea în frazarea melodioasã şi inspiratã—acesta era firescul lui.
Mozart poate fi, cred, citit în cheia lui Bach—chiar ca un descendent al lui Bach. Mozart îl continuã pe Bach—la fel cum e, el însuşi, continuat de Beethoven.
Iar cu toatã ‘muzicalitatea’ şi ‘melodicitatea’ lui, Mozart e mai înrudit cu Bach decât cu Verdi sau cu Bizet. Cu alte cuvinte, nu despre ‘melodicitate’ e vorba, ci despre faptul cã Mozart e un compozitor mai asemãnãtor lui Bach, predecesorul sãu, decât lui … Verdi. Ştafeta e atestatã şi istoric—cãci Mozart l—a studiat pe Bach, iar Beethoven, pe Mozart.
Azi am avut ocazia sã îi recomand cuiva ‘Oratoriul de Crãciun’—de ascultat în întregime. Nici ‘Oratoriul de Crãciun’ nu trebuie ascultat ca selecţiuni—ci doar ca întreg.
Afectiv, l—am ‘recuperat’ pe Bach ca precursor al lui Mozart. Bach nu a fost ‘Mozart înaintea lui Mozart’—la fel cum nici Mozart nu a fost ‘Bach dupã Bach’. Însã Mozart fusese un compozitor savant şi studios. Trebuie sesizat nivelul la care cei doi sunt înrudiţi.
Mozart e unicul dintre compozitorii mari care a scris operã; Beethoven fiind autorul uneia singure. Rossini era probabil şi el un mare compozitor—iar Puccini a redat genului întreaga demnitate.
E un truism sã constatãm cã Mozart compunea altfel decât Bach; el corespunde, probabil, deja modalitãţii romantice. Bach practicã un soi de austeritate a inspiraţiei, cu demnitatea aferentã. Inspiraţia în gãsirea elementelor nu era, pentru Bach, o problemã distinctã, ca pentru cei care au urmat. Bach nu cãuta întotdeauna ‘melodii’, sau ‘melodiosul’, sau simpla muzicalitate, ci numai ‘muzica ca atare’—în mãsura în care aceastã desemnare are vreo semnificaţie intuitivã. La Mozart existã deja o altã înţelegere a inspiraţiei muzicale—mai apropiatã, în esenţã, de înţelegerea beethovenianã. Mozart şi Beethoven scriau altfel muzicã—cãutau şi vroiau altceva de la ea. La fel, Schubert şi Schumann, care vin dupã Beethoven şi Mozart; iar Bach va fi recitit—poate impropriu—în aceastã cheie.
Cândva între Bach şi Mozart a avut loc schimbarea de paradigmã; din nou, un truism, însã întreaga înţelegere a inspiraţiei, a creaţiei muzicale, s—a schimbat cândva între cei doi. Mozart nu mai scrie muzicã la fel ca Bach. Muzica lui aparţine unei alte înţelegeri a creativitãţii muzicale.
Preajma sãrbãtorilor. Cãrţi şi muzicã
Preajma sãrbãtorilor. Cãrţi şi muzicã
În seara Crãciunului vremea era blândã şi un pic umedã; femeile tinere purtau fuste scurte, am observat mai multe femei cu fustã scurtã, aşa purta şi o catolicã blondã de care sunt eu interesat.
Lecţionarul Missei cuprinde o proorocire a lui Isaia şi nişte versete interpretabile arian, neconvingãtoare cristologic, ale Ap. Pavel.
Pe drum gustam veninul, amãrãciunea calmã, bucuria rea a izolãrii, a incognitoului desãvârşit.
Totul a fost semnificativ: singurãtatea, lipsa mâncãrii, blonda; ba chiar şi fustele scurte purtate de femei în seara Crãciunului. Eu eram amar, furios, pustiit, neputincios, nevolnic, învins. Meniul meu de Crãciun a constat în cereale cu lapte şi mere. Am citit câteva pagini despre Sf. Ioan Damaschin, şi începutul predicii lui de Crãciun.
Ieri searã mi—am amintit cu furie şi amar, cu urã, cu exasperare, de cãrţile deteriorate la renovare (ambele PSB—uri noi, romanul americancei, ed. ROŞU ŞI NEGRU—cu mania muncitorilor de a scoate cãrţile din sacoşe, fãrã a se întreba de ce oare eu le lãsasem acolo; apoi, oglinda). A fost un Crãciun foarte pustiu, de restrişte, ei nu i—a pãsat cã eu nu aveam pe nimeni, etc..
Însã acest Crãciun de restrişte, mai pustiu şi mai fãrã sens ca niciodatã, a marcat şi tripla renunţare la intoxicare, tripla dezicere de balast.
Revelionul este Crãciunul uteciştilor.
Carnetele& jurnalul. Articole. Eseuri.
Luni notasem grotescul, absurditatea şi ridicolul existenţei mele, grotescul hidos şi neînchipuit, desenul smintit şi absurd. Relatatã, ar pãrea incredibilã.
Binele triplei austeritãţi.
Grija pentru fiinţã—gând de acum 2 ½ l.. Ocrotirea. Tripla aspiraţie. Elevele. Simpatia.
Joi îmi cumpãrasem nişte haine noi—pentru acest Crãciun.
Fãrã niciun sens sau simţ ascendent.
Am invitat la lovituri, am invitat sã fiu lovit. Ieri, tripla dezicere, restriştea; descurajarea; somnolarea; necititul; seara blândã, fustele scurte, blonda; apoi, furia, amarul, umilinţa, pustiul; gândul la cãrţile deteriorate la renovare, resentimentul. Bucuria amãrãciunii, a refuzului, a durat puţin.
Damaschin, Vasile, aghioritul şi antologia de predici. Ieri searã am atins, când mã dezbrãcam, scaunul pe care se aflau cãrţile noi. Ieri am citit puţin, de la 12 la 1; apoi am fãcut baie, am somnolat dupã baie, am mers la Missã, am reascultat DON JUAN, am somnolat din nou, am cugetat cu furie. Uşurinţa perversã cu care se iroseşte vremea.
Limpezimea datã de reducerea alimentaţiei, de frugalitate. Ajutã mintea şi o purificã.
Analize—ca hispanicul şi patrologul—cãrţi savante.
Neglijenţa definitorie.
Muzica ascultatã, pag. cetite; ieri, gândul de a folosi cãrţile ca A.. Sânul unei copile; dosul alteia; elevele; fâşneaţa; cuplurile, seara, când ningea; ieri, fuste scurte, fuste scurte de Crãciun; ieri, blonda. Decizia de a nu mai rata, eşua, ricoşa; însã orice progres se face numai gradual, treptat. Maicile, credinţa, care e credinţa, unde; ce e credinţa. Minuni. Nevralgia intercostalã vindecatã. Minuni.
Lectura ‘Povãţuirilor din Sf. Munte’, culese de cãtre Damaschin Grigoriatul, a avut un efect purificator şi chiar de înveselire, redresare şi încurajare; e o literaturã duhovniceascã bunã, mai îmbietoare decât predicile Pãrintelui arab.
Dupã Missã, cinã cu caltaboş, cârnaţi, roşii, bere şi pâine. Prãznuirea Sf. Familii—sãrbãtoare probabil intenţionatã în cadrul zaharisirii moderne a creştinismului, al edulcorãrii—vicarul a predicat bine, despre cuplu, binele familiei, virtuţi, etc.. Şi familie, gãtit, fuste scurte, dans, bucurii.
Savurarea, şi cu nesaţ, şi pe îndelete, a Ev. lui Ioan la doi englezi (un teolog anglican echilibrat şi un filozof catolic); literatura duhovniceascã la respectivul filozof catolic insular. Moderniştii—englezul—protestanţii—ed.—francezul. Locul existenţial al sãrbãtorilor, semnificaţia lor empiric—existenţialã, la doi autori francezi.
Semnificaţia purtatului fustelor.
Cu femeile, nimic nu e spus sau manifestat la întâmplare, nu e neutru.
Mâncarea ca balast—şi ca îmbuibare.
Am crescut într—o atmosferã nepropice, de asexuare—adicã de sexualitate reprimatã, strivitã, de negare a nevoii de mãdular—sau de pervertire a aspiraţiilor fireşti (ca la naşul meu cel detracat).
Într—o atmosferã de rodnicie, de plenitudine şi plãcere trupeascã, de fecunditate şi bucurie, de armonie şi iubire. Când spun ‘iubire’, deja am subînţeles aspectul fizic.
Estetizarea. Trup. Blonda de Crãciun; fusta ei scurtã. Aspiraţii. Copile—azi. Fuste scurte. Vremea. Nevoia de mãdular.
Astãzi, despre cãrţile lui Paisie, ale bulgarului, Siluana; vrafurile de cãrţi, slalomul.
Exclusiv literaturã duhovniceascã, nu dogmaticã.
‘Sf. Palama’ (ca sã nu mã corecteze—însã nici sã nu foloseascã forma mea)& Sf. Grigorie (ieri, o maicã, tocmai pentru a mã corecta).
Ieri, ed.& Pãr. Coman—ieri, prezenţa& vols. de predici& minuni; minunea: vindecarea unei nevralgii intercostale.
Sãrutat de o sfântã—şi nu era nimic murdar în asta; ea a rãspuns, ştiind cã asta doream. Era mai mult decât sperasem. Buzele ni s—au întâlnit ca din întâmplare: iar ale ei erau deja pregãtite sã sãrute, şi sã primeascã sãrutarea mea. E ceva ce nu presupusesem. Moment de complicitate eroticã. Venise direct în cealaltã clinicã; îmi povestise despre ura dromaderului, care—mi atribuise un rezultat greşit. Ca sã mã facã sã vreau sã—l umilesc şi eu. Mi—a dat buzele ei; impresia a rãmas.
Modul ei de a—mi mãrturisi cã şi ea mã iubeşte; şi cã—mi rãspunde.
Darurile de la ea.
Ştia, simţea cã vroiam sãrutul ei; şi ea—l dorea pe—al meu.
Un sãrut abia schiţat—cu o impresie de neşters. Ca sã îmi arate cã mã iubeşte ca iubitã şi ca femeie; şi cã înţelege şi rãspunde declaraţiilor mele.
Azi, în douã rânduri, despre ce am citit.
În seara Crãciunului vremea era blândã şi un pic umedã; femeile tinere purtau fuste scurte, am observat mai multe femei cu fustã scurtã, aşa purta şi o catolicã blondã de care sunt eu interesat.
Lecţionarul Missei cuprinde o proorocire a lui Isaia şi nişte versete interpretabile arian, neconvingãtoare cristologic, ale Ap. Pavel.
Pe drum gustam veninul, amãrãciunea calmã, bucuria rea a izolãrii, a incognitoului desãvârşit.
Totul a fost semnificativ: singurãtatea, lipsa mâncãrii, blonda; ba chiar şi fustele scurte purtate de femei în seara Crãciunului. Eu eram amar, furios, pustiit, neputincios, nevolnic, învins. Meniul meu de Crãciun a constat în cereale cu lapte şi mere. Am citit câteva pagini despre Sf. Ioan Damaschin, şi începutul predicii lui de Crãciun.
Ieri searã mi—am amintit cu furie şi amar, cu urã, cu exasperare, de cãrţile deteriorate la renovare (ambele PSB—uri noi, romanul americancei, ed. ROŞU ŞI NEGRU—cu mania muncitorilor de a scoate cãrţile din sacoşe, fãrã a se întreba de ce oare eu le lãsasem acolo; apoi, oglinda). A fost un Crãciun foarte pustiu, de restrişte, ei nu i—a pãsat cã eu nu aveam pe nimeni, etc..
Însã acest Crãciun de restrişte, mai pustiu şi mai fãrã sens ca niciodatã, a marcat şi tripla renunţare la intoxicare, tripla dezicere de balast.
Revelionul este Crãciunul uteciştilor.
Carnetele& jurnalul. Articole. Eseuri.
Luni notasem grotescul, absurditatea şi ridicolul existenţei mele, grotescul hidos şi neînchipuit, desenul smintit şi absurd. Relatatã, ar pãrea incredibilã.
Binele triplei austeritãţi.
Grija pentru fiinţã—gând de acum 2 ½ l.. Ocrotirea. Tripla aspiraţie. Elevele. Simpatia.
Joi îmi cumpãrasem nişte haine noi—pentru acest Crãciun.
Fãrã niciun sens sau simţ ascendent.
Am invitat la lovituri, am invitat sã fiu lovit. Ieri, tripla dezicere, restriştea; descurajarea; somnolarea; necititul; seara blândã, fustele scurte, blonda; apoi, furia, amarul, umilinţa, pustiul; gândul la cãrţile deteriorate la renovare, resentimentul. Bucuria amãrãciunii, a refuzului, a durat puţin.
Damaschin, Vasile, aghioritul şi antologia de predici. Ieri searã am atins, când mã dezbrãcam, scaunul pe care se aflau cãrţile noi. Ieri am citit puţin, de la 12 la 1; apoi am fãcut baie, am somnolat dupã baie, am mers la Missã, am reascultat DON JUAN, am somnolat din nou, am cugetat cu furie. Uşurinţa perversã cu care se iroseşte vremea.
Limpezimea datã de reducerea alimentaţiei, de frugalitate. Ajutã mintea şi o purificã.
Analize—ca hispanicul şi patrologul—cãrţi savante.
Neglijenţa definitorie.
Muzica ascultatã, pag. cetite; ieri, gândul de a folosi cãrţile ca A.. Sânul unei copile; dosul alteia; elevele; fâşneaţa; cuplurile, seara, când ningea; ieri, fuste scurte, fuste scurte de Crãciun; ieri, blonda. Decizia de a nu mai rata, eşua, ricoşa; însã orice progres se face numai gradual, treptat. Maicile, credinţa, care e credinţa, unde; ce e credinţa. Minuni. Nevralgia intercostalã vindecatã. Minuni.
Lectura ‘Povãţuirilor din Sf. Munte’, culese de cãtre Damaschin Grigoriatul, a avut un efect purificator şi chiar de înveselire, redresare şi încurajare; e o literaturã duhovniceascã bunã, mai îmbietoare decât predicile Pãrintelui arab.
Dupã Missã, cinã cu caltaboş, cârnaţi, roşii, bere şi pâine. Prãznuirea Sf. Familii—sãrbãtoare probabil intenţionatã în cadrul zaharisirii moderne a creştinismului, al edulcorãrii—vicarul a predicat bine, despre cuplu, binele familiei, virtuţi, etc.. Şi familie, gãtit, fuste scurte, dans, bucurii.
Savurarea, şi cu nesaţ, şi pe îndelete, a Ev. lui Ioan la doi englezi (un teolog anglican echilibrat şi un filozof catolic); literatura duhovniceascã la respectivul filozof catolic insular. Moderniştii—englezul—protestanţii—ed.—francezul. Locul existenţial al sãrbãtorilor, semnificaţia lor empiric—existenţialã, la doi autori francezi.
Semnificaţia purtatului fustelor.
Cu femeile, nimic nu e spus sau manifestat la întâmplare, nu e neutru.
Mâncarea ca balast—şi ca îmbuibare.
Am crescut într—o atmosferã nepropice, de asexuare—adicã de sexualitate reprimatã, strivitã, de negare a nevoii de mãdular—sau de pervertire a aspiraţiilor fireşti (ca la naşul meu cel detracat).
Într—o atmosferã de rodnicie, de plenitudine şi plãcere trupeascã, de fecunditate şi bucurie, de armonie şi iubire. Când spun ‘iubire’, deja am subînţeles aspectul fizic.
Estetizarea. Trup. Blonda de Crãciun; fusta ei scurtã. Aspiraţii. Copile—azi. Fuste scurte. Vremea. Nevoia de mãdular.
Astãzi, despre cãrţile lui Paisie, ale bulgarului, Siluana; vrafurile de cãrţi, slalomul.
Exclusiv literaturã duhovniceascã, nu dogmaticã.
‘Sf. Palama’ (ca sã nu mã corecteze—însã nici sã nu foloseascã forma mea)& Sf. Grigorie (ieri, o maicã, tocmai pentru a mã corecta).
Ieri, ed.& Pãr. Coman—ieri, prezenţa& vols. de predici& minuni; minunea: vindecarea unei nevralgii intercostale.
Sãrutat de o sfântã—şi nu era nimic murdar în asta; ea a rãspuns, ştiind cã asta doream. Era mai mult decât sperasem. Buzele ni s—au întâlnit ca din întâmplare: iar ale ei erau deja pregãtite sã sãrute, şi sã primeascã sãrutarea mea. E ceva ce nu presupusesem. Moment de complicitate eroticã. Venise direct în cealaltã clinicã; îmi povestise despre ura dromaderului, care—mi atribuise un rezultat greşit. Ca sã mã facã sã vreau sã—l umilesc şi eu. Mi—a dat buzele ei; impresia a rãmas.
Modul ei de a—mi mãrturisi cã şi ea mã iubeşte; şi cã—mi rãspunde.
Darurile de la ea.
Ştia, simţea cã vroiam sãrutul ei; şi ea—l dorea pe—al meu.
Un sãrut abia schiţat—cu o impresie de neşters. Ca sã îmi arate cã mã iubeşte ca iubitã şi ca femeie; şi cã înţelege şi rãspunde declaraţiilor mele.
Azi, în douã rânduri, despre ce am citit.
Ba se putuse încã de acum 7 ½ l.. Suspendarea oricãrei comunicãri.
§
Azi, luni, m—am fãcut de râs învinuind—o de interes.
§
‘Marionetã’& ce vrea ea& interes& Franţa. Descusut.
§
Nu mai fusese zâmbetul încurajator—însã fusese privirea imploratoare—şi chinuitã, expresia de suferinţã—ca şi uitatul acela la ceas.
Cele opt ocazii irosite (banii; luni; ‘hârtii vechi’; pontajul; joia, frica; 2 x râsete). Eram prea speriat.
§
Carenţele: infantilismul, alintarea; mâncarea; indiscreţia.
§
Ochii verzi; cum arãt, atractivitatea; gândul la fuste, nordul Rusiei; Gabi (sora); fustele şi bãrbaţii însuraţi.
§
Mã intereseazã condiţionãrile biologice ale minţii şi comportamentului uman.
§
Snobisme.
§
Ce fel de muzicã ascult, ce opere, care italieni; culoarea mobilei, candelabrele. Stampe. Sc. XIX.
§
Marca, stigmatele degradãrii morale.
§
Care culoare a mobilei s—ar potrivi la aşa o muzicã, la italienii pe care îi ascult.
§
De familia ei îşi bate joc, nu de alteia.
§
Dãruirea cerutã de cuplu pretinde monogamia, e ireconciliabilã cu poligamia.
§
Existã potriviri parţiale, de diferite grade, şi unica potrivire perfectã, desãvârşitã.
§
Nivelurile adânci ale afectivitãţii.
§
Nu are nevoie sã mintã.
§
Predicile Sf. Grigore; Anania ca exegezã; Vlachos; alte 3—4 cãrţi; Lecca.
§
Dulciuri; cola şi fumat. Tarabe; cãrţile; ed..
§
Despre radiestezia, pseudoexplicaţii, minunile Sf. Grigore şi ale Sf. Toma; azi—ce înseamnã a fi credincios.
§
Ca sã nu—mi fie ruşine.
§
Pretextul.
§
Semne biologice ale primirii. Funcţia lor biologicã e de a primi. Funcţia lor este de a se plia, de a se mula, de a suplini tonicitatea prin mulare. Religia creştinã spune cã bucuria sexualã nu e un truc reproductiv, un mecanism de asigurare a interesului pentru reproducere, ci un simbol al unirii cu Dumnezeu.
§
RN provine din Sofronie—şi din mistica atonitã palamistã, isihastã—nu din CN, cu care nu are nicio legãturã.
§
A trece prin cât mai multe împreunã, a fi amândoi la cât mai multe—rodarea.
§
Ca foarte mare scriitor, prozator; însã nesuferit ca om—cf. lui P., orgolios şi vanitos—cf. ieri.
Ca taumaturg. Minunile lui. Discreţia.
Vol. despre polemiştii antilatini.
§
Istoricul de constrângere. Nepãrtinirea.
§
În lumea religiosului gãsim esteticul în stare foarte purã (muzica, plastica, veşmintele). Elemente care nu ţin de ornamental.
Marea muzicã e adesea religioasã—ca şi marea plasticã; ceea ce e explicabil nu numai sociologic—conjunctural, însã şi metafizic.
§
Maicile; pretextul. Când; concursul. Cuvântul. Şase paşi. Stareţ\ abate. A observa (luni)& 2 x limba ascuţitã& Dumnezeu dã …& ‘numai fã—i odatã’; nu neînsurat.
Armia& decanul radiologilor. Exdecanul.
§
‘Ascultã tu—citeşte tu—şi pentru mine. Puţini citesc.’
§
Troparele Învierii şi ale Rusaliilor.
§
Fluxul emotivitãţii şi acela al deciziei, al voliţiei, la femei.
§
Aere de naş. Alegerea, o curvã drept iniţiator creştin; cadoul; insinuarea, ‘gãsitul alteia’.
Universul creştinismului.
§
Vãicãreala; ştiutul a ceea ce vrea.
Scrise azi.
Nevasta irakianului; ecografistul, Klatzky; fostul vecin—azi (joi).
§
Gustul şi deprinderea culturii, sau cultura metabolizatã—Gracq, Marcel, Simmel; Paleologu şi Ralea—când cultura, metabolizatã, oferã termeni fireşti. Într—un anume fel, aceasta şi defineşte temperamentul de eseist. Discreţia şi ironia însoţesc atitudinea autenticã. La GC existã indiscreţie, o mãsurã de indiscreţie.
§
Vioiciunea vs. înveninarea, crisparea, amorţirea.
§
Sentimentul cã ies din trei decenii de beznã şi de pustietate.
§
Romanul de marţi: ed.—cf. azi. 4/ an.
§
Articole.
§
Oraşe; haine; cãrţi, literaturã; muzicã, operã, culoarea mobilei, candelabre; stampe, galerii.
§
Ca sã fiu vãzut în clinicã. Azi. Cf. azi.
§
Simeon, Grigore, Isaac, Vasile, un sinait, Teolipt, antologia patristicã şi aceea mariologicã (nu ştiu dacã chiar acesta e termenul folosit). Mariologia cu ambele aripi.
§
Aproape orice act uman e ‘cu gând ascuns’—sau ‘nu e fãrã gând ascuns’. Arta nu redã acest lucru—sau îl îngroaşã ostentativ. Majoritatea artei, chiar prestigioase, e o redare destul de ineptã a vieţii.
§
Arta narativã vernianã. Existã, oare, o artã narativã vernianã? Arta naraţiunii verniene, procedeele şi atuurile ei. În ce constã.
§
Glastra, mirosul, surpriza, aerul oarecum blajin.
§
Ceea ce e mai presus de orice îndoialã e genialitatea lui Mozart, anvergura geniului sãu. Într—un anumit sens, el chiar este ‘unicul compozitor’, singurul compozitor existent.
§
Casã; curãţenie; rafturi; cãrţile.
§
Se poate ca ea sã fi intenţionat totuşi sã procedeze discret—iar eu sã fi rãstãlmãcit din nou. Se poate ca ea sã nu fi vrut chiar atât de mult sã se observe.
§
Atenţia exclusiv la viaţã şi la real, la gesturi, comportamente, etc., a femeilor. Ele sunt la antipodul neatenţiei—sunt toate numai atenţie.
§
Noianul maculaturii pseudoreligioase, de propagandã antisemitã.
§
Se poate vorbi despre climatul spiritual rãsãritean; care nu e regãsibil în caricatura oferitã de fanaticii de azi.
Puerilitatea fanatismului.
§
Fiecare romancier are şansa, cu romanele lui, de a fi Beyle, de a scrie ca Beyle, de a face romane ca ale lui Beyle.
§
Dna. Y. a ştiut, deasemeni, ce vrea de la romanele ei, ce rezultate intenţioneazã—miracole de calibrare.
§
Preferinţa fanaticilor pentru sfinţi ca Iustin Popovici şi Ioan Maximovici şi pentru teologi ca Tauşev, Pomazansky şi Rose, ca sã nu mai vorbim despre Kalomiros şi Puhalo. Cam acesta le e universul cultural—cu ceea ce se mai poate anexa de la sfinţii şi teologii ruşi şi eleni ai ultimelor trei veacuri. Este o ortodoxie reinventatã, rescrisã în ultimele trei veacuri, reconfiguratã pe tiparul anticatolicismului. Ortodoxia rusã, sârbeascã şi elenã, galvanizatã de resursele anticatolicismului militant şi defãimãtor. Armele ei sunt dezinformarea, minciuna, defãimarea şi calomnia.
Rigola teologiei. Teologie de rigolã, vehementã şi ‘aţoasã’, combativã şi calomnioasã. Inventarea teologiei calomnioase—poate cã dinaintea Sf. Fotie cel Mare—şi trecând, de la Sf. Fotie cel Mare, la Nichita, la Sf. Grigore, la Sf. Marcu şi la pionierii renaşterii, ai reformei isihaste a sc. XVIII, reformã aşa de necesarã, însã poluatã de balastul anticatolicismului prezumţios. Cu vremea, creştinismul rãsãritean schismatic s—a deprins sã existe şi sã se afirme mai ales ca termen de opoziţie, ca polemicã şi ca atitudine combativã, neprietenoasã.
Drept care, autorii—fetiş ai neoortodoxiei sunt Sf. Fotie cel Mare, Grigore al Tesalonicului şi Marcu al Efesului, Iustin Popovici şi Ioan Maximovici, Tauşev, Pomazansky şi elevul lor, Rose (discipol silitor), Puhalo şi Kalomiros—întrecându—se unul pe celãlalt în fanatism şi chiar în vigilantism doctrinar şi plonjând, de fapt, ortodoxia în incertitudini. Chestiune şi de temperament, la unii dintre ei. Neoortodoxia îşi are autorii ei fetiş, reperele literare fetiş, care definesc profilul de fanatizare şi de separatism orgolios.
Dezgustat de principiul unei atitudini.
§
Ca de la femeie la bãrbat.
§
Moise, Iov, Emanuel şi ‘biruirea rânduielii firii’.
§
Dacã aş fi avut bunul simţ de a da curs îndemnului ei sã cer cele vreo douã albume de muzicã electronicã—îndemnul ei, din priviri.
§
Azi, în Ajun, sfâşietoarea colindã despre izgonirea lui Adam, despre Adam şi alungarea lui din Rai.
§
Ieri, joi, trebuise sã fi cerut albumul de colinde.
§
Reticenţa patrologului faţã de sfinţii neoortodoxiei, de fetişurile ortodoxiei de datã recentã, reconfiguratã polemic (împotriva vechiului izvor grecesc foarte pur)—nu numai Iustin—însã şi rusul Ioan—şi practicile pastorale instituite/ inaugurate de acesta—nu, însã, şi faţã de rusul Serafim. Patrologul e un bãrbat nedispus sã se joace cu astfel de lucruri.
§
Nu se poate nega o anumitã atractivitate a ortodoxiei sc. XX, isihaste şi neptice.
§
Albumele propuse—bolile—‘numai fã—i odatã’. Azi; ieri. A irosi. Casã. Curãţenia. Albituri. Perdele. A amâna. Casã. Orã: cf. azi—complacerea—ripostã, femeile.
Scurtul moment de descurajare vs. cartea athonitului şi fumat. Rafturi. Inspiraţia. Fumat.
§
Crãciunul este vizitarea de cãtre Dumnezeu, şi mângâierea sãracilor lui Israel. Acesta e semnificaţia sãrbãtorii—venirea mântuirii, vizitarea lui Israel de cãtre Dumnezeu, mângâierea sãracilor izraeliţi. ‘Cã face câte vroieşte.’ ‘Sãracii lui Israel’ sunt, în sens generic, aceia care nu Îl au decât pe Dumnezeu, binele suprem, drept unic bine.
Mai este şi profeţia ‘Revãrsaţi roua, ceruri’. Într—un anume sens, chiar Naşterea aduce mântuirea aşteptatã; se sugereazã cã însãşi Naşterea este venirea mântuirii fãgãduite, care e oferitã deja cu Naşterea. Crãciunul este o sãrbãtoare a mântuirii, a împlinirii profeţiilor; el corespunde unei cristologii aprofundate şi savante. Întruparea este principiul mântuirii. Ceva ‘peste Întrupare’ nu se va mai da pentru mântuire; şi tot restul din ea decurge. Întruparea este însãşi lucrarea mântuitoare—cãci e oferirea persoanei—e vizitarea de cãtre Dumnezeu a celor neînsemnaţi ai lui Israel, a sãracilor lui Israel.
Naşterea este rãspunsul aşteptat la profeţii, o sugereazã Lit.. Naşterea este însuşi darul persoanei. La Naştere e dãruitã persoana lui Emanuel, a rãscumpãrãtorului aşteptat.
Profeţiile mesianice veterotestamentare sunt mai ales fãgãduinţe ale ivirii, ale naşterii, ale venirii—nu ale Pãtimirii sau morţii rãscumpãrãtoare. Ceea ce e fãgãduit e ivirea, sosirea între oameni. La Naştere e dãruitã persoana. Teologia Naşterii Mântuitorului este un rezultat tardiv al spiritualitãţii creştine, ceva la care s—a ajuns treptat—înţelegerea bucuriei sãracilor lui Israel şi împlinirea fãgãduinţelor mesianice. S—a trecut, cred, de la barbaria mitologiei sacrificiale, la darul persoanei, la bucuria prezenţei, la sinceritatea bucuriei discrete şi nesupralicitate. VT e ‘realizarea prezenţei’, pedagogia prezenţei, a ‘vizitãrii lui Israel’. Mitologia substituţiei sacrificiale e abolitã. Rãmâne ‘bucuria prezenţei’, a împãrtãşirii. De la jertfa Lui Iisus, se trece la Persoana Lui. Gând adânc, necuprins. Contextul spiritual al Crãciunului este ‘vizitarea sãracilor lui Israel’, misterul discreţiei dumnezeieşti. Crãciunul este pogorârea între sãracii Israelului.
§
Celebrarea—rugãc.—tel.—lecturi—operã—casã—haine.
§
Reprezentare vagã şi confuzã.
§
Obez—falus—casã—igienã—haine—rufe—lecturi—operã—rugãc.—savoarea, tel.—prilejul.
§
Vechea istorie de complicitate a Rãsãritului creştin cu Islamul. Pactizarea cu Islamul.
§
Nãdejdea este la darul de la Dumnezeu.
§
Toţi sfinţii Tãi se bucurã cu Tine de celebrarea Naşterii Tale, Hristoase Mântuitorul nostru. Numai Tu eşti chezaşul a tot binele nostru.
Toţi sfinţii Tãi, preschimbaţi cu totul în iubire şi afecţiune, în simpatie şi împreunã—simţire, în bucuria luminii Tale suprafireşti. Toţi cei ce din inimã Te—au slujit aici pe Tine, se bucurã acum de prilejul celebrãrii Naşterii Tale, al venirii Tale.
§
Iubirea, afecţiunea, simpatia—cele douã lumini de la capetele existenţei Lui Iisus Nazarineanul—Naşterea şi Învierea.
§
Anul creştin. Simboluri. Praznicele zise ‘împãrãteşti’—adicã sãrbãtorile majore.
Naşterea, Învierea, Înãlţarea, şi Pogorârea Sf. Spirit sau Cincizecimea.
Ca ortodox papist, filioquist şi imaculist.
Cu ce ies; a merita. Cu care cetitori în gând—când scriu sau public. ‘Preocupãri’—altele decât cetitul şi ascultatul.
§
Religia sau creştinismul este, ca şi cultura, ceea ce mai rãmâne dupã ce s—a uitat totul.
§
Viaţa diminuatã şi restrânsã,
§
Naşterea este Întruparea, sau sãrbãtoarea Întrupãrii. Ea, mãcar, e neatinsã de mitologiile sacrificiale; e darul Persoanei.
§
Ci a bigoţilor şi credulilor care le scriu viaţa.
§
Teologia Naşterii sau a ivirii, a sosirii între oameni, e teologia întrupãrii. În sens larg, a unirii firilor.
§
Lexicograful; romancierul scoţian; radiologul reputat.
Misionarul belgian.
Petreceri; romane, onoarea; vãduva; catolicul; religia. Rãstãlmãcit. Similitudinea.
§
Teologul harului irezistibil—ca şi al împreunã—lucrãrii.
§
Extravaganţele mistice.
§
Nãdejdea cã ‘nu se observã’.
§
Nu înseamnã deloc ceea ce crezusem eu cã ar însemna.
§
Biografii bigoţi, creduli şi mãrginiţi, stupizi, nãclãiţi.
§
4 x prilejul—azi (tel.\ savoarea; obez; i.; rugãc.; athonitul—cf. ieri şi joi; lecturi; Naşterea; operã).
§
Unicul bine: cf. Mamei. Fuste; purtatul fustelor. Fuste. Fustã. Ocaziile.
§
Dacã a vrut atunci—şi dacã ştia cã mai urmeazã alte 2 l.—de ce nu a vrut peste 20 z.? Cu 2 l. în urmã, cum intenţiona sã facã? În ce fel intenţiona sã facã atunci, şi nu s—a mai putut face aşa nici de Crãciun?
§
Rufe. Lingeria. Halate. Mizeria. Hal. Casã. Curãţenia.
§
Poate, însã, cã venise tocmai ca sã—mi cearã s—o aştept alte 2 l.. Însã riscul? Însã acum 5 l.?
§
Ori nici atât, ori totul.
Iscusiţii, pricepuţii, dibacii.
Vremea. Fuste scurte. Fustã. Blonda—încetinirea; chioşcul.
Viaţa mea irositã. Exploatarea singurãtãţii. Sleit; epuizat. Abuzarea cinicã şi crudã de credulitatea mea. Ce însemnase raidul;
Folosirea unui concediu medical. Nici chiar Crãciunul nu a fost un motiv suficient pentru devansare. Nicio nerãbdare, nicio generozitate; numai meschinãrie. A cere atât, fãrã a avea ceva de oferit. Comunicarea; ‘spusul’. Jalnici. Nepotrivirea. Neţinutul seamã de ceea ce vreau eu.
Nederogarea. Neclintirea.
Atunci ce mai vrusese, acum 2 l.?
Cenuşã. ‘Nici 2 s..’ Rãspunderi. Rãspicatã.
Dispreţul impasibil.
Obez. Haine. Banii. Duş.
Viaţa mea irositã, pustie.
Ghete, lingeria, blugii, haina.
§
Uniformizarea doctrinarã s—a produs cu preţul unei siluiri a înţelesului textelor biblice. S—a forţat interpretarea.
§
Uimitoarea puţinãtate a capacitãţii mele de înţelegere şi interpretare.
§
‘Mi—ai cerut ceea ce niciun alt bãrbat n—ar fi acceptat.’
§
Ca sã mai fiu lovit o datã—şi de tine, şi de cealaltã.
§
Aş fi avut rãgaz pentru operã şi lecturi. Noianul restriştei. Prea prozaic, ambele ocazii: ratate ( ¼ an de la aniversarea ei; 11 l., de Crãciun); sentimentul.
§
Oct.\ nov.. Haine. Pantofii. Ghete. Haine; cãrţi. Valuta. Banii. Trad.. ‘Preocupãri’. Scuarul II: imaginea; dedicarea. Blogul …. Analize. Articole. Trad..
§
Ce îi era imputabil trad. lui Blaga—nu necinstea, ci chiar mai rãu.
§
Lecturi, operã, muzicã, igienã, lit.; socialul; casã, curãţenia; rafturi. Transformarea. Renovarea.
§
Nãruirea.
§
Cãrţi vrute, poftã: nearb.& reflecţie (carnete; jurnalul; articole)& scuarul III. Cinema şi patru bloguri.
§
Praful. Scãldarea în praf. Hainele cãzute& haine deteriorate& romanul de marţi: ed.& scaunul atins, ieri& cãrţi deteriorate, la renovare.
§
Cf. ieri: carnete& jurnalul& articole.
§
Cam fadã, cam astringentã, cam secularizatã şi laicizatã.
§
Blogul …: dedicarea; scuarul II. Stripologul francez ciufut.
§
Marinarii.
§
Verighetã. Chinuri. Teamã. Colţul.
Singurul stareţ benedictin cu soţie.
Maicile: dintr—o privire.
§
Dumnezeu dã mai mult, ca sã cearã şi sã aştepte mai mult, şi sã sfinţeascã mai mult, sã întoarcã mai cu temei.
§
Cred cã Sf. Ioan Damaschin e unicul Pãrinte al Bisericii arab. Nu mã refer la autori proveniţi din ţãri cucerite de cãtre arabi.
§
Vâltoarea. Haine. Etnia ei. Largheţea. Neumilitã& maicile& ce e credinţa& contracepţia. Perfuzorul; gratarea venelor.
Mâncarea.
Damaschin& irakianul; autoritatea& verigheta.
Fete.
Haine.
§
Sãrbãtori care sunt valorizabile teologic—numai cã aparţin planului de edulcorare, de sentimentalizare neroadã şi de zaharisire ineptã a creştinismului.
§
Creştinismul zgribulit, friguros, rebegit şi crispat, amorţit, morocãnos şi ciufut.
§
Haine. Haine—fâşneaţa—blonda—o adultã—blonda, la tel.—4 x fâşneaţa—tânãra, la chioşc—o altã copilã—haine—haine: cf. ieri. Haine. Obez.
Haine.
§
Haine.
Uzarea.
Chinul. Verigheta. Ca vãduvã. Indicii; raidul.
Libidinoşii.
Graffiti.
§
Ba ea crede cã mã meritã, şi cã mã cuvin ei.
(Timide) aprecieri despre filme, muzicã şi pictori.
§
A umili. Cruzimea. Capul, boala. Pãlmuirea. Închinarea. Rugãc. cerutã. Neaşteptata brutalitate sãlbaticã, cu care am rãspuns regretului ei pentru o boalã de care nu era vinovatã. Impulsul acela de a lovi. Setea de a lovi.
§
Aerul liniştit, de sfinx, al oamenilor abtuzi şi mãrginiţi—cauzat de faptul cã nu au suficiente idei; impasibilitatea lor e aceea a insuficienţei de idei. Insuficienţa ideilor dã aerul impasibil şi autoritar; mãrginirea, îngustimea conferã calm.
§
Pocitania obraznicã, îndrãzneaţã şi instinctualã. Bruta. Stârpitura libidinoasã, agresivã.
§
Lexicul şi logica avansurilor şi rãspunsurilor.
§
70 mii Euro. Cam 1, 5 mii Euro/ l.. Irakianul. Haine.
§
Ziarele: ed..
§
Dans.
§
Firea seninã, domoalã şi liniştitã.
§
Încadrarea în tonul, stilul şi vehemenţa epocii; practica diatribelor.
§
Orgoliul, la Pãrinţi. Cotitura.
Despre Iustin, prudenţã, Paisie, Rose, false prestigii; Pârvu şi Papacioc, NT şi manuale. Ieri: ‘arãtatul bine’. Smerirea; rugãc.. Pericolul. Legende. Complexe. Logicã. Vãicãrelile din poemele Sf. Grigore Teologul; Sf. Vasile. Panegiricile familiale. Termenii exageraţi. Ipocrizia. Un anume orgoliu real. Colindele. Aparţii—athoniţii. Minunile ‘Ieşirii’. Sf. Toma din Aquino şi chipul. Tinereţea.
§
Venea la obşte o datã pe sãptãmânã; gusta singurãtatea.
Gregarii.
§
Era, de fiecare datã, singurã.
§
Singurãtatea e bunã şi cu sila.
§
Ce scrieri ale lui Paisie.
§
Sinceritatea crudã: schimbase câteva vorbe banale, fãrã nicio importanţã.
§
Obez.
Complexe. Arãtatul bine—cf. ieri. Pericolul.
§
Încadrarea nevoitã, nu oportunistã, în norma şi tiparul epocii. Utilizau convenţiile vremii.
§
Singurãtatea într—un mediu religios e şi mai descurajantã.
§
Vipere. Legende; sc. IV. ‘Ieşirea’. Arhiereii.
Temperament şi inhibiţii.
§
Truisme şi banalitãţi. Teoria ‘istericelor’, din partea unei nimfomane.
§
Mai degrabã bun decât inteligent, mai degrabã cinstit decât bun.
§
Veninos; a calomnia. Explicaţia calomniilor; de ce calomniazã.
§
Anania, Savatie, Siluana, biografia lui Paisie.
§
Ca sã i le povestesc. Ca sã i le analizez şi desfiinţez.
§
Viaţa mea e una fãcutã praf: însã e la picioarele Preablândului Mântuitor.
Iertarea şi femeile. Iertarea. Sufletul& fuste scurte& blonda: sb., paşii, chioşcul& aspiraţii& nevoia trupeascã.
§
Ucenic: nu în silã şi de nevoie, ci vrând.
§
Cei patru autori: hispanicul, patrologul pe jumãtate grec, preotul filorus şi literatul ciufut.
Surogate.
Analize. A merita. Cu ce ies.
§
În faţa inteligenţei şi caracterului dv., eu simt smerenie.
§
Adâncimea realitãţii: noţiune pe care o am de la Bloy şi Claudel—ideea cã realul e semnificativ şi profund.
§
Inhibiţii, nu complexe. Inhibit, nu complexat.
§
Procesorul.
INTEL.
§
Reputaţia. Medicii.
§
Baie.
§
Adulta (Carmen Cãruntu), sânii ei, sufletul. Iapã zdravãnã.
§
Asiaticii—chinezii şi japonezii.
§
Ca hinduşii.
§
2 x irakianul (minciuna; stupiditatea).
§
Valuta—cf. luni. ‘Fãrã posibilitãţi’.
§
Cã ‘realitatea e profundã’. Gând religios.
§
Cã o Maicã mi—ar trebui, cã o Maicã ar şti cum sã mã ia.
§
Femininul denaturat.
§
Intrarea în sfera unei atenţii a femininului, a unei relaţionãri emoţionante.
§
Ceea ce stricã sau stâlceşte simţirea femininului, a umanului întreg.
§
Înţelepciunea la care ajung femeile, foarte de tinere—şi care nu e prudenţã sau viclenie.
§
Bãrbaţii estetizeazã; femeile sunt deja.
§
Cã nu aratã ca o femeie care se simte iubitã şi respectatã.
§
Viitorul. Iertarea (luni). Smerenia (cf. ieri). Iubirea (luni).
§
Neiubirea. Temperament. Iluzii.
Stricteţea. Spaima.
Orice—ar fi gândit, trebuia sã—şi taie limba, decât sã—mi spunã.
§
A decela rãutatea, blazarea, sfruntarea, cinismul—nu furia sau supãrarea—ci rãutatea tonului, înverşunarea.
§
A bea cu nesaţ afectivitatea femeilor.
§
Femeile înseamnã ‘femeia’.
§
Azi, luni, m—am fãcut de râs învinuind—o de interes.
§
‘Marionetã’& ce vrea ea& interes& Franţa. Descusut.
§
Nu mai fusese zâmbetul încurajator—însã fusese privirea imploratoare—şi chinuitã, expresia de suferinţã—ca şi uitatul acela la ceas.
Cele opt ocazii irosite (banii; luni; ‘hârtii vechi’; pontajul; joia, frica; 2 x râsete). Eram prea speriat.
§
Carenţele: infantilismul, alintarea; mâncarea; indiscreţia.
§
Ochii verzi; cum arãt, atractivitatea; gândul la fuste, nordul Rusiei; Gabi (sora); fustele şi bãrbaţii însuraţi.
§
Mã intereseazã condiţionãrile biologice ale minţii şi comportamentului uman.
§
Snobisme.
§
Ce fel de muzicã ascult, ce opere, care italieni; culoarea mobilei, candelabrele. Stampe. Sc. XIX.
§
Marca, stigmatele degradãrii morale.
§
Care culoare a mobilei s—ar potrivi la aşa o muzicã, la italienii pe care îi ascult.
§
De familia ei îşi bate joc, nu de alteia.
§
Dãruirea cerutã de cuplu pretinde monogamia, e ireconciliabilã cu poligamia.
§
Existã potriviri parţiale, de diferite grade, şi unica potrivire perfectã, desãvârşitã.
§
Nivelurile adânci ale afectivitãţii.
§
Nu are nevoie sã mintã.
§
Predicile Sf. Grigore; Anania ca exegezã; Vlachos; alte 3—4 cãrţi; Lecca.
§
Dulciuri; cola şi fumat. Tarabe; cãrţile; ed..
§
Despre radiestezia, pseudoexplicaţii, minunile Sf. Grigore şi ale Sf. Toma; azi—ce înseamnã a fi credincios.
§
Ca sã nu—mi fie ruşine.
§
Pretextul.
§
Semne biologice ale primirii. Funcţia lor biologicã e de a primi. Funcţia lor este de a se plia, de a se mula, de a suplini tonicitatea prin mulare. Religia creştinã spune cã bucuria sexualã nu e un truc reproductiv, un mecanism de asigurare a interesului pentru reproducere, ci un simbol al unirii cu Dumnezeu.
§
RN provine din Sofronie—şi din mistica atonitã palamistã, isihastã—nu din CN, cu care nu are nicio legãturã.
§
A trece prin cât mai multe împreunã, a fi amândoi la cât mai multe—rodarea.
§
Ca foarte mare scriitor, prozator; însã nesuferit ca om—cf. lui P., orgolios şi vanitos—cf. ieri.
Ca taumaturg. Minunile lui. Discreţia.
Vol. despre polemiştii antilatini.
§
Istoricul de constrângere. Nepãrtinirea.
§
În lumea religiosului gãsim esteticul în stare foarte purã (muzica, plastica, veşmintele). Elemente care nu ţin de ornamental.
Marea muzicã e adesea religioasã—ca şi marea plasticã; ceea ce e explicabil nu numai sociologic—conjunctural, însã şi metafizic.
§
Maicile; pretextul. Când; concursul. Cuvântul. Şase paşi. Stareţ\ abate. A observa (luni)& 2 x limba ascuţitã& Dumnezeu dã …& ‘numai fã—i odatã’; nu neînsurat.
Armia& decanul radiologilor. Exdecanul.
§
‘Ascultã tu—citeşte tu—şi pentru mine. Puţini citesc.’
§
Troparele Învierii şi ale Rusaliilor.
§
Fluxul emotivitãţii şi acela al deciziei, al voliţiei, la femei.
§
Aere de naş. Alegerea, o curvã drept iniţiator creştin; cadoul; insinuarea, ‘gãsitul alteia’.
Universul creştinismului.
§
Vãicãreala; ştiutul a ceea ce vrea.
Scrise azi.
Nevasta irakianului; ecografistul, Klatzky; fostul vecin—azi (joi).
§
Gustul şi deprinderea culturii, sau cultura metabolizatã—Gracq, Marcel, Simmel; Paleologu şi Ralea—când cultura, metabolizatã, oferã termeni fireşti. Într—un anume fel, aceasta şi defineşte temperamentul de eseist. Discreţia şi ironia însoţesc atitudinea autenticã. La GC existã indiscreţie, o mãsurã de indiscreţie.
§
Vioiciunea vs. înveninarea, crisparea, amorţirea.
§
Sentimentul cã ies din trei decenii de beznã şi de pustietate.
§
Romanul de marţi: ed.—cf. azi. 4/ an.
§
Articole.
§
Oraşe; haine; cãrţi, literaturã; muzicã, operã, culoarea mobilei, candelabre; stampe, galerii.
§
Ca sã fiu vãzut în clinicã. Azi. Cf. azi.
§
Simeon, Grigore, Isaac, Vasile, un sinait, Teolipt, antologia patristicã şi aceea mariologicã (nu ştiu dacã chiar acesta e termenul folosit). Mariologia cu ambele aripi.
§
Aproape orice act uman e ‘cu gând ascuns’—sau ‘nu e fãrã gând ascuns’. Arta nu redã acest lucru—sau îl îngroaşã ostentativ. Majoritatea artei, chiar prestigioase, e o redare destul de ineptã a vieţii.
§
Arta narativã vernianã. Existã, oare, o artã narativã vernianã? Arta naraţiunii verniene, procedeele şi atuurile ei. În ce constã.
§
Glastra, mirosul, surpriza, aerul oarecum blajin.
§
Ceea ce e mai presus de orice îndoialã e genialitatea lui Mozart, anvergura geniului sãu. Într—un anumit sens, el chiar este ‘unicul compozitor’, singurul compozitor existent.
§
Casã; curãţenie; rafturi; cãrţile.
§
Se poate ca ea sã fi intenţionat totuşi sã procedeze discret—iar eu sã fi rãstãlmãcit din nou. Se poate ca ea sã nu fi vrut chiar atât de mult sã se observe.
§
Atenţia exclusiv la viaţã şi la real, la gesturi, comportamente, etc., a femeilor. Ele sunt la antipodul neatenţiei—sunt toate numai atenţie.
§
Noianul maculaturii pseudoreligioase, de propagandã antisemitã.
§
Se poate vorbi despre climatul spiritual rãsãritean; care nu e regãsibil în caricatura oferitã de fanaticii de azi.
Puerilitatea fanatismului.
§
Fiecare romancier are şansa, cu romanele lui, de a fi Beyle, de a scrie ca Beyle, de a face romane ca ale lui Beyle.
§
Dna. Y. a ştiut, deasemeni, ce vrea de la romanele ei, ce rezultate intenţioneazã—miracole de calibrare.
§
Preferinţa fanaticilor pentru sfinţi ca Iustin Popovici şi Ioan Maximovici şi pentru teologi ca Tauşev, Pomazansky şi Rose, ca sã nu mai vorbim despre Kalomiros şi Puhalo. Cam acesta le e universul cultural—cu ceea ce se mai poate anexa de la sfinţii şi teologii ruşi şi eleni ai ultimelor trei veacuri. Este o ortodoxie reinventatã, rescrisã în ultimele trei veacuri, reconfiguratã pe tiparul anticatolicismului. Ortodoxia rusã, sârbeascã şi elenã, galvanizatã de resursele anticatolicismului militant şi defãimãtor. Armele ei sunt dezinformarea, minciuna, defãimarea şi calomnia.
Rigola teologiei. Teologie de rigolã, vehementã şi ‘aţoasã’, combativã şi calomnioasã. Inventarea teologiei calomnioase—poate cã dinaintea Sf. Fotie cel Mare—şi trecând, de la Sf. Fotie cel Mare, la Nichita, la Sf. Grigore, la Sf. Marcu şi la pionierii renaşterii, ai reformei isihaste a sc. XVIII, reformã aşa de necesarã, însã poluatã de balastul anticatolicismului prezumţios. Cu vremea, creştinismul rãsãritean schismatic s—a deprins sã existe şi sã se afirme mai ales ca termen de opoziţie, ca polemicã şi ca atitudine combativã, neprietenoasã.
Drept care, autorii—fetiş ai neoortodoxiei sunt Sf. Fotie cel Mare, Grigore al Tesalonicului şi Marcu al Efesului, Iustin Popovici şi Ioan Maximovici, Tauşev, Pomazansky şi elevul lor, Rose (discipol silitor), Puhalo şi Kalomiros—întrecându—se unul pe celãlalt în fanatism şi chiar în vigilantism doctrinar şi plonjând, de fapt, ortodoxia în incertitudini. Chestiune şi de temperament, la unii dintre ei. Neoortodoxia îşi are autorii ei fetiş, reperele literare fetiş, care definesc profilul de fanatizare şi de separatism orgolios.
Dezgustat de principiul unei atitudini.
§
Ca de la femeie la bãrbat.
§
Moise, Iov, Emanuel şi ‘biruirea rânduielii firii’.
§
Dacã aş fi avut bunul simţ de a da curs îndemnului ei sã cer cele vreo douã albume de muzicã electronicã—îndemnul ei, din priviri.
§
Azi, în Ajun, sfâşietoarea colindã despre izgonirea lui Adam, despre Adam şi alungarea lui din Rai.
§
Ieri, joi, trebuise sã fi cerut albumul de colinde.
§
Reticenţa patrologului faţã de sfinţii neoortodoxiei, de fetişurile ortodoxiei de datã recentã, reconfiguratã polemic (împotriva vechiului izvor grecesc foarte pur)—nu numai Iustin—însã şi rusul Ioan—şi practicile pastorale instituite/ inaugurate de acesta—nu, însã, şi faţã de rusul Serafim. Patrologul e un bãrbat nedispus sã se joace cu astfel de lucruri.
§
Nu se poate nega o anumitã atractivitate a ortodoxiei sc. XX, isihaste şi neptice.
§
Albumele propuse—bolile—‘numai fã—i odatã’. Azi; ieri. A irosi. Casã. Curãţenia. Albituri. Perdele. A amâna. Casã. Orã: cf. azi—complacerea—ripostã, femeile.
Scurtul moment de descurajare vs. cartea athonitului şi fumat. Rafturi. Inspiraţia. Fumat.
§
Crãciunul este vizitarea de cãtre Dumnezeu, şi mângâierea sãracilor lui Israel. Acesta e semnificaţia sãrbãtorii—venirea mântuirii, vizitarea lui Israel de cãtre Dumnezeu, mângâierea sãracilor izraeliţi. ‘Cã face câte vroieşte.’ ‘Sãracii lui Israel’ sunt, în sens generic, aceia care nu Îl au decât pe Dumnezeu, binele suprem, drept unic bine.
Mai este şi profeţia ‘Revãrsaţi roua, ceruri’. Într—un anume sens, chiar Naşterea aduce mântuirea aşteptatã; se sugereazã cã însãşi Naşterea este venirea mântuirii fãgãduite, care e oferitã deja cu Naşterea. Crãciunul este o sãrbãtoare a mântuirii, a împlinirii profeţiilor; el corespunde unei cristologii aprofundate şi savante. Întruparea este principiul mântuirii. Ceva ‘peste Întrupare’ nu se va mai da pentru mântuire; şi tot restul din ea decurge. Întruparea este însãşi lucrarea mântuitoare—cãci e oferirea persoanei—e vizitarea de cãtre Dumnezeu a celor neînsemnaţi ai lui Israel, a sãracilor lui Israel.
Naşterea este rãspunsul aşteptat la profeţii, o sugereazã Lit.. Naşterea este însuşi darul persoanei. La Naştere e dãruitã persoana lui Emanuel, a rãscumpãrãtorului aşteptat.
Profeţiile mesianice veterotestamentare sunt mai ales fãgãduinţe ale ivirii, ale naşterii, ale venirii—nu ale Pãtimirii sau morţii rãscumpãrãtoare. Ceea ce e fãgãduit e ivirea, sosirea între oameni. La Naştere e dãruitã persoana. Teologia Naşterii Mântuitorului este un rezultat tardiv al spiritualitãţii creştine, ceva la care s—a ajuns treptat—înţelegerea bucuriei sãracilor lui Israel şi împlinirea fãgãduinţelor mesianice. S—a trecut, cred, de la barbaria mitologiei sacrificiale, la darul persoanei, la bucuria prezenţei, la sinceritatea bucuriei discrete şi nesupralicitate. VT e ‘realizarea prezenţei’, pedagogia prezenţei, a ‘vizitãrii lui Israel’. Mitologia substituţiei sacrificiale e abolitã. Rãmâne ‘bucuria prezenţei’, a împãrtãşirii. De la jertfa Lui Iisus, se trece la Persoana Lui. Gând adânc, necuprins. Contextul spiritual al Crãciunului este ‘vizitarea sãracilor lui Israel’, misterul discreţiei dumnezeieşti. Crãciunul este pogorârea între sãracii Israelului.
§
Celebrarea—rugãc.—tel.—lecturi—operã—casã—haine.
§
Reprezentare vagã şi confuzã.
§
Obez—falus—casã—igienã—haine—rufe—lecturi—operã—rugãc.—savoarea, tel.—prilejul.
§
Vechea istorie de complicitate a Rãsãritului creştin cu Islamul. Pactizarea cu Islamul.
§
Nãdejdea este la darul de la Dumnezeu.
§
Toţi sfinţii Tãi se bucurã cu Tine de celebrarea Naşterii Tale, Hristoase Mântuitorul nostru. Numai Tu eşti chezaşul a tot binele nostru.
Toţi sfinţii Tãi, preschimbaţi cu totul în iubire şi afecţiune, în simpatie şi împreunã—simţire, în bucuria luminii Tale suprafireşti. Toţi cei ce din inimã Te—au slujit aici pe Tine, se bucurã acum de prilejul celebrãrii Naşterii Tale, al venirii Tale.
§
Iubirea, afecţiunea, simpatia—cele douã lumini de la capetele existenţei Lui Iisus Nazarineanul—Naşterea şi Învierea.
§
Anul creştin. Simboluri. Praznicele zise ‘împãrãteşti’—adicã sãrbãtorile majore.
Naşterea, Învierea, Înãlţarea, şi Pogorârea Sf. Spirit sau Cincizecimea.
Ca ortodox papist, filioquist şi imaculist.
Cu ce ies; a merita. Cu care cetitori în gând—când scriu sau public. ‘Preocupãri’—altele decât cetitul şi ascultatul.
§
Religia sau creştinismul este, ca şi cultura, ceea ce mai rãmâne dupã ce s—a uitat totul.
§
Viaţa diminuatã şi restrânsã,
§
Naşterea este Întruparea, sau sãrbãtoarea Întrupãrii. Ea, mãcar, e neatinsã de mitologiile sacrificiale; e darul Persoanei.
§
Ci a bigoţilor şi credulilor care le scriu viaţa.
§
Teologia Naşterii sau a ivirii, a sosirii între oameni, e teologia întrupãrii. În sens larg, a unirii firilor.
§
Lexicograful; romancierul scoţian; radiologul reputat.
Misionarul belgian.
Petreceri; romane, onoarea; vãduva; catolicul; religia. Rãstãlmãcit. Similitudinea.
§
Teologul harului irezistibil—ca şi al împreunã—lucrãrii.
§
Extravaganţele mistice.
§
Nãdejdea cã ‘nu se observã’.
§
Nu înseamnã deloc ceea ce crezusem eu cã ar însemna.
§
Biografii bigoţi, creduli şi mãrginiţi, stupizi, nãclãiţi.
§
4 x prilejul—azi (tel.\ savoarea; obez; i.; rugãc.; athonitul—cf. ieri şi joi; lecturi; Naşterea; operã).
§
Unicul bine: cf. Mamei. Fuste; purtatul fustelor. Fuste. Fustã. Ocaziile.
§
Dacã a vrut atunci—şi dacã ştia cã mai urmeazã alte 2 l.—de ce nu a vrut peste 20 z.? Cu 2 l. în urmã, cum intenţiona sã facã? În ce fel intenţiona sã facã atunci, şi nu s—a mai putut face aşa nici de Crãciun?
§
Rufe. Lingeria. Halate. Mizeria. Hal. Casã. Curãţenia.
§
Poate, însã, cã venise tocmai ca sã—mi cearã s—o aştept alte 2 l.. Însã riscul? Însã acum 5 l.?
§
Ori nici atât, ori totul.
Iscusiţii, pricepuţii, dibacii.
Vremea. Fuste scurte. Fustã. Blonda—încetinirea; chioşcul.
Viaţa mea irositã. Exploatarea singurãtãţii. Sleit; epuizat. Abuzarea cinicã şi crudã de credulitatea mea. Ce însemnase raidul;
Folosirea unui concediu medical. Nici chiar Crãciunul nu a fost un motiv suficient pentru devansare. Nicio nerãbdare, nicio generozitate; numai meschinãrie. A cere atât, fãrã a avea ceva de oferit. Comunicarea; ‘spusul’. Jalnici. Nepotrivirea. Neţinutul seamã de ceea ce vreau eu.
Nederogarea. Neclintirea.
Atunci ce mai vrusese, acum 2 l.?
Cenuşã. ‘Nici 2 s..’ Rãspunderi. Rãspicatã.
Dispreţul impasibil.
Obez. Haine. Banii. Duş.
Viaţa mea irositã, pustie.
Ghete, lingeria, blugii, haina.
§
Uniformizarea doctrinarã s—a produs cu preţul unei siluiri a înţelesului textelor biblice. S—a forţat interpretarea.
§
Uimitoarea puţinãtate a capacitãţii mele de înţelegere şi interpretare.
§
‘Mi—ai cerut ceea ce niciun alt bãrbat n—ar fi acceptat.’
§
Ca sã mai fiu lovit o datã—şi de tine, şi de cealaltã.
§
Aş fi avut rãgaz pentru operã şi lecturi. Noianul restriştei. Prea prozaic, ambele ocazii: ratate ( ¼ an de la aniversarea ei; 11 l., de Crãciun); sentimentul.
§
Oct.\ nov.. Haine. Pantofii. Ghete. Haine; cãrţi. Valuta. Banii. Trad.. ‘Preocupãri’. Scuarul II: imaginea; dedicarea. Blogul …. Analize. Articole. Trad..
§
Ce îi era imputabil trad. lui Blaga—nu necinstea, ci chiar mai rãu.
§
Lecturi, operã, muzicã, igienã, lit.; socialul; casã, curãţenia; rafturi. Transformarea. Renovarea.
§
Nãruirea.
§
Cãrţi vrute, poftã: nearb.& reflecţie (carnete; jurnalul; articole)& scuarul III. Cinema şi patru bloguri.
§
Praful. Scãldarea în praf. Hainele cãzute& haine deteriorate& romanul de marţi: ed.& scaunul atins, ieri& cãrţi deteriorate, la renovare.
§
Cf. ieri: carnete& jurnalul& articole.
§
Cam fadã, cam astringentã, cam secularizatã şi laicizatã.
§
Blogul …: dedicarea; scuarul II. Stripologul francez ciufut.
§
Marinarii.
§
Verighetã. Chinuri. Teamã. Colţul.
Singurul stareţ benedictin cu soţie.
Maicile: dintr—o privire.
§
Dumnezeu dã mai mult, ca sã cearã şi sã aştepte mai mult, şi sã sfinţeascã mai mult, sã întoarcã mai cu temei.
§
Cred cã Sf. Ioan Damaschin e unicul Pãrinte al Bisericii arab. Nu mã refer la autori proveniţi din ţãri cucerite de cãtre arabi.
§
Vâltoarea. Haine. Etnia ei. Largheţea. Neumilitã& maicile& ce e credinţa& contracepţia. Perfuzorul; gratarea venelor.
Mâncarea.
Damaschin& irakianul; autoritatea& verigheta.
Fete.
Haine.
§
Sãrbãtori care sunt valorizabile teologic—numai cã aparţin planului de edulcorare, de sentimentalizare neroadã şi de zaharisire ineptã a creştinismului.
§
Creştinismul zgribulit, friguros, rebegit şi crispat, amorţit, morocãnos şi ciufut.
§
Haine. Haine—fâşneaţa—blonda—o adultã—blonda, la tel.—4 x fâşneaţa—tânãra, la chioşc—o altã copilã—haine—haine: cf. ieri. Haine. Obez.
Haine.
§
Haine.
Uzarea.
Chinul. Verigheta. Ca vãduvã. Indicii; raidul.
Libidinoşii.
Graffiti.
§
Ba ea crede cã mã meritã, şi cã mã cuvin ei.
(Timide) aprecieri despre filme, muzicã şi pictori.
§
A umili. Cruzimea. Capul, boala. Pãlmuirea. Închinarea. Rugãc. cerutã. Neaşteptata brutalitate sãlbaticã, cu care am rãspuns regretului ei pentru o boalã de care nu era vinovatã. Impulsul acela de a lovi. Setea de a lovi.
§
Aerul liniştit, de sfinx, al oamenilor abtuzi şi mãrginiţi—cauzat de faptul cã nu au suficiente idei; impasibilitatea lor e aceea a insuficienţei de idei. Insuficienţa ideilor dã aerul impasibil şi autoritar; mãrginirea, îngustimea conferã calm.
§
Pocitania obraznicã, îndrãzneaţã şi instinctualã. Bruta. Stârpitura libidinoasã, agresivã.
§
Lexicul şi logica avansurilor şi rãspunsurilor.
§
70 mii Euro. Cam 1, 5 mii Euro/ l.. Irakianul. Haine.
§
Ziarele: ed..
§
Dans.
§
Firea seninã, domoalã şi liniştitã.
§
Încadrarea în tonul, stilul şi vehemenţa epocii; practica diatribelor.
§
Orgoliul, la Pãrinţi. Cotitura.
Despre Iustin, prudenţã, Paisie, Rose, false prestigii; Pârvu şi Papacioc, NT şi manuale. Ieri: ‘arãtatul bine’. Smerirea; rugãc.. Pericolul. Legende. Complexe. Logicã. Vãicãrelile din poemele Sf. Grigore Teologul; Sf. Vasile. Panegiricile familiale. Termenii exageraţi. Ipocrizia. Un anume orgoliu real. Colindele. Aparţii—athoniţii. Minunile ‘Ieşirii’. Sf. Toma din Aquino şi chipul. Tinereţea.
§
Venea la obşte o datã pe sãptãmânã; gusta singurãtatea.
Gregarii.
§
Era, de fiecare datã, singurã.
§
Singurãtatea e bunã şi cu sila.
§
Ce scrieri ale lui Paisie.
§
Sinceritatea crudã: schimbase câteva vorbe banale, fãrã nicio importanţã.
§
Obez.
Complexe. Arãtatul bine—cf. ieri. Pericolul.
§
Încadrarea nevoitã, nu oportunistã, în norma şi tiparul epocii. Utilizau convenţiile vremii.
§
Singurãtatea într—un mediu religios e şi mai descurajantã.
§
Vipere. Legende; sc. IV. ‘Ieşirea’. Arhiereii.
Temperament şi inhibiţii.
§
Truisme şi banalitãţi. Teoria ‘istericelor’, din partea unei nimfomane.
§
Mai degrabã bun decât inteligent, mai degrabã cinstit decât bun.
§
Veninos; a calomnia. Explicaţia calomniilor; de ce calomniazã.
§
Anania, Savatie, Siluana, biografia lui Paisie.
§
Ca sã i le povestesc. Ca sã i le analizez şi desfiinţez.
§
Viaţa mea e una fãcutã praf: însã e la picioarele Preablândului Mântuitor.
Iertarea şi femeile. Iertarea. Sufletul& fuste scurte& blonda: sb., paşii, chioşcul& aspiraţii& nevoia trupeascã.
§
Ucenic: nu în silã şi de nevoie, ci vrând.
§
Cei patru autori: hispanicul, patrologul pe jumãtate grec, preotul filorus şi literatul ciufut.
Surogate.
Analize. A merita. Cu ce ies.
§
În faţa inteligenţei şi caracterului dv., eu simt smerenie.
§
Adâncimea realitãţii: noţiune pe care o am de la Bloy şi Claudel—ideea cã realul e semnificativ şi profund.
§
Inhibiţii, nu complexe. Inhibit, nu complexat.
§
Procesorul.
INTEL.
§
Reputaţia. Medicii.
§
Baie.
§
Adulta (Carmen Cãruntu), sânii ei, sufletul. Iapã zdravãnã.
§
Asiaticii—chinezii şi japonezii.
§
Ca hinduşii.
§
2 x irakianul (minciuna; stupiditatea).
§
Valuta—cf. luni. ‘Fãrã posibilitãţi’.
§
Cã ‘realitatea e profundã’. Gând religios.
§
Cã o Maicã mi—ar trebui, cã o Maicã ar şti cum sã mã ia.
§
Femininul denaturat.
§
Intrarea în sfera unei atenţii a femininului, a unei relaţionãri emoţionante.
§
Ceea ce stricã sau stâlceşte simţirea femininului, a umanului întreg.
§
Înţelepciunea la care ajung femeile, foarte de tinere—şi care nu e prudenţã sau viclenie.
§
Bãrbaţii estetizeazã; femeile sunt deja.
§
Cã nu aratã ca o femeie care se simte iubitã şi respectatã.
§
Viitorul. Iertarea (luni). Smerenia (cf. ieri). Iubirea (luni).
§
Neiubirea. Temperament. Iluzii.
Stricteţea. Spaima.
Orice—ar fi gândit, trebuia sã—şi taie limba, decât sã—mi spunã.
§
A decela rãutatea, blazarea, sfruntarea, cinismul—nu furia sau supãrarea—ci rãutatea tonului, înverşunarea.
§
A bea cu nesaţ afectivitatea femeilor.
§
Femeile înseamnã ‘femeia’.
luni, 20 decembrie 2010
Cuvinte despre Mozart
Cuvinte despre Mozart
Mozart s—a cãsãtorit la 26 de ani, cu sora unei femei pe care o curtase; a avut şase copii, dintre care numai doi fii au trãit pânã cãtre mijlocul sc. XIX. Pe la 26—27 de ani, i—a studiat pe Bach şi Händel.
Figura exoftalmicã, inteligentã şi senzualã a lui Mozart. Figurã isteaţã, obraznicã, maliţioasã, în fond vulgarã.
Marii admiratori ai lui Rossini au fost contemporanii sãi, Schopenhauer şi Stendhal. Mai apoi, italianul s—a şters din conştiinţa muzicalã, a fost retrogradat. Melomanii n—au mai fost dispuşi sã vadã în el pe un ‘al doilea Mozart’, pe legatarul mozartian. Beyle şi Schopenhauer au crezut în Rossini şi în valabilitatea artei lui. Erau rossinieni pe cât erau şi mozartieni. Demodarea lui Rossini e una dintre dezamãgirile oferite de istoria culturii. Pãrerea despre Rossini a lui Nietzsche, cãruia ajunsese sã îi placã pânã şi … Bizet, m—ar interesa.
Arcul axiologic de la Mozart la Bizet. E o curbã descendentã. Şi se poate scoborî încã: prin Verdi, cu Verdi.
Aerul de viclenie al unor compozitori faimoşi.
Verdi, ca cea mai proeminentã nonvaloare a istoriei muzicii.
‘Don Juan’, ca muzicã a vrajei erotice, a înfrigurãrii sexuale. Una din marile perspective europene asupra erotismului.
Muzica purã: Mozart, Rossini şi, probabil, mai experimentalul Beethoven. Cei care se lasã înşelaţi de contrafacerile unora ca Bizet şi ca Verdi.
Încã un mozartian pentru catalogul meu: Evdokimov; şi probabil cã şi Lossky, din câte—mi pot aminti.
Gustul muzicii şi calitatea umanã.
Mozart îi corespundea lui Rafael—Bach, lui Da Vinci—iar ‘tumultuosul Beethoven’, lui Michelangelo. Secvenţa vârstelor probabil cã nu corespunde (ar cere ca Beethoven sã fi fost contemporanul—şi rivalul—lui Bach). Secvenţele ‘în trei paşi’ ale istoriei culturale (dramaturgii şi filozofii greci; poeţii şi, probabil, istoricii latini; pictorii renascentişti italieni; compozitorii germanici).
Marii ruşi au fost în chip firesc mozartieni: Puşkin (cu toatã romanţiozitatea aferentã), apoi Ceaikovski şi Evdokimov.
Începutul încoroneazã: uvertura nu e numai rezumatul operei—ci şi capitelul ei, cununa ei, victoria ei. Însã nu e o biruinţã a unei muzici ‘mai pure’, cãci ceea ce urmeazã nu e mai puţin pur ca muzicã.
Mozart s—a cãsãtorit la 26 de ani, cu sora unei femei pe care o curtase; a avut şase copii, dintre care numai doi fii au trãit pânã cãtre mijlocul sc. XIX. Pe la 26—27 de ani, i—a studiat pe Bach şi Händel.
Figura exoftalmicã, inteligentã şi senzualã a lui Mozart. Figurã isteaţã, obraznicã, maliţioasã, în fond vulgarã.
Marii admiratori ai lui Rossini au fost contemporanii sãi, Schopenhauer şi Stendhal. Mai apoi, italianul s—a şters din conştiinţa muzicalã, a fost retrogradat. Melomanii n—au mai fost dispuşi sã vadã în el pe un ‘al doilea Mozart’, pe legatarul mozartian. Beyle şi Schopenhauer au crezut în Rossini şi în valabilitatea artei lui. Erau rossinieni pe cât erau şi mozartieni. Demodarea lui Rossini e una dintre dezamãgirile oferite de istoria culturii. Pãrerea despre Rossini a lui Nietzsche, cãruia ajunsese sã îi placã pânã şi … Bizet, m—ar interesa.
Arcul axiologic de la Mozart la Bizet. E o curbã descendentã. Şi se poate scoborî încã: prin Verdi, cu Verdi.
Aerul de viclenie al unor compozitori faimoşi.
Verdi, ca cea mai proeminentã nonvaloare a istoriei muzicii.
‘Don Juan’, ca muzicã a vrajei erotice, a înfrigurãrii sexuale. Una din marile perspective europene asupra erotismului.
Muzica purã: Mozart, Rossini şi, probabil, mai experimentalul Beethoven. Cei care se lasã înşelaţi de contrafacerile unora ca Bizet şi ca Verdi.
Încã un mozartian pentru catalogul meu: Evdokimov; şi probabil cã şi Lossky, din câte—mi pot aminti.
Gustul muzicii şi calitatea umanã.
Mozart îi corespundea lui Rafael—Bach, lui Da Vinci—iar ‘tumultuosul Beethoven’, lui Michelangelo. Secvenţa vârstelor probabil cã nu corespunde (ar cere ca Beethoven sã fi fost contemporanul—şi rivalul—lui Bach). Secvenţele ‘în trei paşi’ ale istoriei culturale (dramaturgii şi filozofii greci; poeţii şi, probabil, istoricii latini; pictorii renascentişti italieni; compozitorii germanici).
Marii ruşi au fost în chip firesc mozartieni: Puşkin (cu toatã romanţiozitatea aferentã), apoi Ceaikovski şi Evdokimov.
Începutul încoroneazã: uvertura nu e numai rezumatul operei—ci şi capitelul ei, cununa ei, victoria ei. Însã nu e o biruinţã a unei muzici ‘mai pure’, cãci ceea ce urmeazã nu e mai puţin pur ca muzicã.
Cãrţi şi muzicã
Cãrţi şi muzicã
Joi, fumat, plãcinte cu carne, cola, plãcinte cu vanilie. Azi trebuia sã fi fost ziua de curãţenie (curãţenia amânatã de sb.) şi de haine.
Literatura mozartianã, ca muzicologie.
Unicul om care meritã sã îi cer sã mã ierte; unicul pe care îl iubesc şi respect.
Nu formalitatea, ci realul, existenţa, realizarea, gândirea, substanţa limpezimii.
Admonestat, azi, cã tot vorbesc despre ţap.
Azi, primul ciubuc (200 mii).
Nu numai cã Schopenhauer şi Beyle îi iubeau deopotrivã pe Mozart şi Rossini, nu numai cã italianul a fost inspirat de muzica austriacului, însã şi paralelismul creaţiilor lor, ca stil, a fost remarcat şi subliniat, pus în relief.
Plânsul; privirea; ocazia: uitatul la ceas.
Înclinat sã desconsider şi sã bagatelizez.
Aceia care, în ‘Don Juan’, vãd capodopera lui Mozart—şi a muzicii întregi.
Despre rezid..
Deschiderea; ceea ce era dreptul ei; încercarea, ocazia: uitatul la ceas. Rãstãlmãciri.
Azi, vin., am vãzut cã şi cea de—a treia hainã se deteriorase; toate cele trei haine s—au deteriorat, au avut de suferit de pe urma renovãrii casei.
Câteva cupluri, în ninsoare, când am ieşit, seara, dupã pizza.
Ultimele douã erori—adicã, toate cele posibile (luni: neoferirea de flori; marţi, tel., pregãtirile, aluzia; apoi, silueta).
Întâlnirea muzicii adevãrate: cu ‘Don Juan’; cu Mozart, în general.
Iubirea vs. banalitatea. Vraja.
Începutul ‘Frãţiei inelului’ e aşa cum era de aşteptat: cam expozitiv şi cu ifose cronicãreşti, ca un sadovenizant. Ocazia romancierului de a se copilãri şi de a fi pozeur—autocelebrarea lui, în rolul de creator al unei mitologii ambiţioase. Partea de ‘dichis’ a trilogiei. [Despre Tolkien: întâi un anglofil american, apoi JG şi ‘Morgan’—stripologul francez.]
Pentru o femeie, viaţa fãrã cuplu, viaţa neîmpãrtãşitã, necomunicatã, e viaţã fãrã sens, absurdã.
Ieri, sb., de la 6: lecturi, casã, i.. Curãţenie. Epopeile: ed..
12 i. (vin.—ieri). Interval: joi—vin.. Intuiţia.
Azi, dum., dejun cu cereale şi lapte, fripturã de porc, snickers, cafea şi ţigãri.
E posibilã o altã viaţã, un alt climat (nici apatia mohorâtã şi degenerarea, nici trivialitatea descurajantã).
Alura mozartianã a existenţei: dezîmbâcsirea, veselia inspiraţiei, echilibrul. Geniu muzical echilibrat şi armonios.
Ceea ce ar fi ales şi Gracq: Tolkien şi Verne.
Cãrţi (ieri; 8 z.)—pe alese, ca al doilea pas; falsa penurie. Cãrţile deteriorate la renovarea casei. Dezlânarea.
Sânii unei copile, ai unei eleve, cândva în iunie.
Jucãrie, joacã şi creaţie. Intenţia mitologizantã a unor scriitori moderni, ca joacã—şi puerilitate, ca savant joc literar, ca aspiraţie irelevantã artistic.
Leninismul/ stângismul (tinereţii) la JG (chia ca militantism), creştinismul la mine.
Primatul papal e una din notele Bisericii, însã nu una definitorie în chip special.
Transformarea.
4/ an.
Medic prin formaţie, italienist prin vocaţie.
Sardanapalic.
Restul de lapte.
Cãrţi: la 3 l..
4/ an. Familie, vârsta, locuinţã; nerefractar. Adâncul bunãtãţii, Scriptura, Sf. Luca, adultã, ce e mai bine, rãgazul transformãrii şi al lãmuririi.
Patru uverturi mozartiene, douã rossiniene, una puccinianã, una beethovenianã; arta uverturilor e altceva decât aptitudinea rezumativã.
Veselia oligofrenã şi 1 ¼ l. de nepãsare. Pedeapsa nemeritatã.
Joi, fumat, plãcinte cu carne, cola, plãcinte cu vanilie. Azi trebuia sã fi fost ziua de curãţenie (curãţenia amânatã de sb.) şi de haine.
Literatura mozartianã, ca muzicologie.
Unicul om care meritã sã îi cer sã mã ierte; unicul pe care îl iubesc şi respect.
Nu formalitatea, ci realul, existenţa, realizarea, gândirea, substanţa limpezimii.
Admonestat, azi, cã tot vorbesc despre ţap.
Azi, primul ciubuc (200 mii).
Nu numai cã Schopenhauer şi Beyle îi iubeau deopotrivã pe Mozart şi Rossini, nu numai cã italianul a fost inspirat de muzica austriacului, însã şi paralelismul creaţiilor lor, ca stil, a fost remarcat şi subliniat, pus în relief.
Plânsul; privirea; ocazia: uitatul la ceas.
Înclinat sã desconsider şi sã bagatelizez.
Aceia care, în ‘Don Juan’, vãd capodopera lui Mozart—şi a muzicii întregi.
Despre rezid..
Deschiderea; ceea ce era dreptul ei; încercarea, ocazia: uitatul la ceas. Rãstãlmãciri.
Azi, vin., am vãzut cã şi cea de—a treia hainã se deteriorase; toate cele trei haine s—au deteriorat, au avut de suferit de pe urma renovãrii casei.
Câteva cupluri, în ninsoare, când am ieşit, seara, dupã pizza.
Ultimele douã erori—adicã, toate cele posibile (luni: neoferirea de flori; marţi, tel., pregãtirile, aluzia; apoi, silueta).
Întâlnirea muzicii adevãrate: cu ‘Don Juan’; cu Mozart, în general.
Iubirea vs. banalitatea. Vraja.
Începutul ‘Frãţiei inelului’ e aşa cum era de aşteptat: cam expozitiv şi cu ifose cronicãreşti, ca un sadovenizant. Ocazia romancierului de a se copilãri şi de a fi pozeur—autocelebrarea lui, în rolul de creator al unei mitologii ambiţioase. Partea de ‘dichis’ a trilogiei. [Despre Tolkien: întâi un anglofil american, apoi JG şi ‘Morgan’—stripologul francez.]
Pentru o femeie, viaţa fãrã cuplu, viaţa neîmpãrtãşitã, necomunicatã, e viaţã fãrã sens, absurdã.
Ieri, sb., de la 6: lecturi, casã, i.. Curãţenie. Epopeile: ed..
12 i. (vin.—ieri). Interval: joi—vin.. Intuiţia.
Azi, dum., dejun cu cereale şi lapte, fripturã de porc, snickers, cafea şi ţigãri.
E posibilã o altã viaţã, un alt climat (nici apatia mohorâtã şi degenerarea, nici trivialitatea descurajantã).
Alura mozartianã a existenţei: dezîmbâcsirea, veselia inspiraţiei, echilibrul. Geniu muzical echilibrat şi armonios.
Ceea ce ar fi ales şi Gracq: Tolkien şi Verne.
Cãrţi (ieri; 8 z.)—pe alese, ca al doilea pas; falsa penurie. Cãrţile deteriorate la renovarea casei. Dezlânarea.
Sânii unei copile, ai unei eleve, cândva în iunie.
Jucãrie, joacã şi creaţie. Intenţia mitologizantã a unor scriitori moderni, ca joacã—şi puerilitate, ca savant joc literar, ca aspiraţie irelevantã artistic.
Leninismul/ stângismul (tinereţii) la JG (chia ca militantism), creştinismul la mine.
Primatul papal e una din notele Bisericii, însã nu una definitorie în chip special.
Transformarea.
4/ an.
Medic prin formaţie, italienist prin vocaţie.
Sardanapalic.
Restul de lapte.
Cãrţi: la 3 l..
4/ an. Familie, vârsta, locuinţã; nerefractar. Adâncul bunãtãţii, Scriptura, Sf. Luca, adultã, ce e mai bine, rãgazul transformãrii şi al lãmuririi.
Patru uverturi mozartiene, douã rossiniene, una puccinianã, una beethovenianã; arta uverturilor e altceva decât aptitudinea rezumativã.
Veselia oligofrenã şi 1 ¼ l. de nepãsare. Pedeapsa nemeritatã.
Istoricul de violenţã religioasã al creştinismelor imperiale bizantin şi rusesc, al creştinismului rãsãritean în general; la fel, acela al ‘pacifistului’ budism—cãci orice religie de stat devine o religie a violenţei, a silniciei şi a constrângerii.
§
Am rãstãlmãcit—o chiar şi atunci, la ultima ocazie pe care mi—o oferise.
§
Trãiesc, de fapt, cu consecinţele ezitãrilor, fricii, lipsei mele de inspiraţie, ale neghiobiei şi dezorientãrii.
§
Linia vieţii mele ducea direct cãtre ea.
§
Chiar şi cu ultima ocazie, iar am greşit, iar am fost sub aşteptãri, iar am şovãit şi iar n—am priceput.
§
Ce altceva trebuise sã îmi spunã ‘tot adevãrul’.
§
Tact. Discreţie. Gentleman. Aprecierea faianţarului. ‘Ruşine şi regret’. De ce ruşine. Dusul dorului.
§
Rossinienii şi mozartienii; cei care preferau sã vadã în Rossini, mozartianism autentic, nu un surogat—ci mozartianism continuat, urmat, consecvent—nu epigonism. Rossini nu era un epigon mozartian.
Schopenhauer şi Beyle erau nu numai mozartieni, ci şi rossinieni; cãci nu
Avizii de Mozart gãseau în Rossini un continuator, mai mult decât un elev, discipol sau epigon; muzica lui Rossini nu e o pastişã mozartianã. Cei cãrora le—a lipsit aceastã uşurime. Lejeritatea inspiratã. Reducţionismele.
§
Cã ‘depinde şi de mine’.
Şi cã fusese gata sã cedeze (soacra, etc.).
Cu cine ţin eu (concursul).
§
Ceea ce displace sau agreseazã, ceea ce e neplãcut.
Ce sã iubeascã.
Ceea ce mã urâţeşte.
§
Lecturi; gândirea; experienţa; cuplul; iubirea, bucuriile; dedicarea.
§
Rossini nu era, mã gândesc, un epigon mozartian.
§
Cu o s. înaintea Ajunului, am vãzut, seara, câteva cupluri; eu eram tot singur, tot supãrat, tot cu i..
§
Muzicã, lecturi, igienã, curãţenie, haine; rufe. Obez; falus. Trup. Cum arãt. Ba se putuse, de acum 8 ½ l..
§
Nici bleg, nici furios: ci calmat, pe fazã şi eficient.
§
Gândul cã marele Rossini—preferat stendhalian şi schopenhauerian—nu era un epigon. Aprecierea lui Nietzsche despre Rossini. Ulterior, Rossini s—a demodat—deja el nu mai existã pentru, sã zicem, Simmel, Proust şi Marcel. A intervenit, s—a interpus o depreciere, o subevaluare a lui Rossini, o cãdere din favoarea publicului—o demodare. Nu a mai interesat (aşa cum interesase înainte: adicã imens, v. Beyle şi Schopenhauer, care vedeau în Rossini pe legatarul mozartian, pe continuatorul lui Mozart).
§
8 ½ l..
Ba se putuse—încã de acum 8 ½ l..
§
Ulterior, Mozart a trecut în ‘clasa lui Bach’, a marii arte şi a clasicitãţii—iar Rossini, în clasa cinemaului, a divertismentului.
§
Cui îi place genul Bloy, Nietzsche, Rozanov, Weininger, cu notaţii extravagante, inspirate şi scânteietoare, ….
§
Paradoxul romancierilor borgesieni, care se apucã sã realizeze ceea ce Borges numai schiţase sau indicase, mai mult sau mai puţin vag; ei fac asta, cultivând un gen foarte neborgesian.
§
Rossini nu e un surogat mozartian, ci muzicã autenticã.
§
Forţa mitologiei, colosalul ei, adesea factice, provin din geneza popularã. O mitologie nu se poate scorni—iar pedanteria îi stricã.
§
Întrebuinţãrile lecturii.
Ceea ce ar fi ales şi JG.
Joyce, GM, CD.
JG şi A.: grilele.
Tendenţiozitatea.
§
Cogniţia, nu vedetismul.
§
Tradiţia creştinã nu opune ‘animalitãţii’, care e fiinţialitatea, cerebralizarea, adicã un dezechilibru, ci sfinţirea. Mai mult, ‘animalitatea’ e în sine bunã, cãci e de la Dumnezeu; ea trebuie întregitã şi sfinţitã, nu suprimatã. Caracteristicile fiinţiale ale omului sunt şi caracteristici din acestea, ‘biologice’, a cãror spontaneitate şi directeţe fac parte din natura lui. Un om fãrã aceastã fiinţialitate spontanã şi nereprimatã ar fi un om denaturat.
Soluţia ‘intelectualizãrii’, ca pierdere a spontaneitãţii ce ţine de naturã, e o falsã soluţie, ca orice represie.
VT nu celebreazã ‘intelectualizarea’, ci umanizarea deplinã a fiinţei, atingerea unui prag de omenie veritabilã. Fiinţa umanã trebuie întregitã, nu cerebralizatã sau intelectualizatã.
§
Discernerea. Îmi plac intelectualii de o obiectivitate nealteratã, netendenţioşi, fãrã zâmbre, obiectivi: Marcel, mai degrabã deât ‘Morgan’. ‘Gustul’ în sine e puţin lucru—fãrã experienţã şi reflecţie, fãrã disponibilitatea de a se corecta. Lipsa de ifose e totul; iar Marcel era intelectualul cel mai nepozeur pe care îl ştiu. Obiectivitatea lui calmã, nepripitã, testatã. La Paleologu, la ‘Morgan’, chiar la Ep. Sigrist uneori, mai existã încã dorinţa de a epata. Sau, alteori, un anume soi de pornire. Pe când Marcel era intelectualul cel mai neîncrâncenat—ceea ce eu, la 18 ani, luam drept banalitate, lipsã de temperament, nespectaculozitate. Marcel era, sau ajunsese, deasupra fluctuaţiilor, a bilei, a veninului. Stevenson era şi el, adesea, un astfel de om—prin efort însã, şi mai puţin decât conaţionalul sãu, Lang. se cere o obiectivitate educatã şi umanã, un ehilibru al temperamentului, o aptitudine fireascã spre deschidere. Ceea ce poate sã treacã—sau poate fi interpretat—drept lipsã a simţului ludic. Însã se întâmplã ca ludicul sã se învecineze cu zâmbrele, cu toanele, cu dispoziţiile (treãtoare), cu pripeala şi cu prejudecãţile—de unde, o anume lipsã de naturaleţe la ‘temperamentali’—tocmai prin supralicitarea intuiţiei, fãrã disponibilitatea de a se şi corecta. Temperamentalilor le lipseşte organul redresãrii permanente. Obiectivitatea desãvârşitã e şi produsul civilizaţiei—şi nu are nimic de—a face cu placiditatea.
De acest fel de obiectivitate se apropiase, cred, şi Georg Simmel—împotriva maeştrilor lui, Nietzsche şi Schopenhauer (ambii, doi temperamentali, un pic abitrari, doi pozeuri). În Marcel nu exista dorinţa, nocivã, poate chiar puerilã, de a provoca, de a epata. Ţinea, mi se pare, la cursivitate şi la dezîmbâcsire. De aceea, Gabriel Marcel dã impresia gustului desãvârşit. Firea lui se traducea în aceasta. La alţii, mai existã izbucniri de temperament, impulsuri negative.
Marcel era un geniu fãrã obrãznicie şi fãrã insolenţã, fãrã impulsuri de agresivitate.
§
Morala lui ‘Don Quijote’.
§
Tern.
§
Literatura, marea literaturã, basmele, BPTC, a povesti, Homer, Tolkien şi Sh., autohtonii, romane argheziene.
§
Critica generalizãrilor, a caracterizãrilor generice vs. critica gracqianã—pur esteticã, şi nu psihologicã. Critica lui JG e una a ‘epidermei’, a caracteristicii pur estetice a scrierii.
§
A nu se identifica cu privarea, cu anomalia. Atitudini extremiste.
§
Critica gracqianã e o criticã a fragmentului, chiar a frazei, a bucãţii literare, a focalizãrii pe reuşita unicã. Ea nu se drapeazã în generalizãri—resimţindu—le arbitrarul şi lipsa de sens. Orice caracterizare prea generalã e vanã.
Deasemeni, ‘ipoteza psihologicã’ e absentã din critica gracqianã, supoziţiile de naturã psihologicã; conteazã numai funcţionarea artei.
§
Pãcatul ca disfuncţie.
§
Am rãstãlmãcit—o chiar şi atunci, la ultima ocazie pe care mi—o oferise.
§
Trãiesc, de fapt, cu consecinţele ezitãrilor, fricii, lipsei mele de inspiraţie, ale neghiobiei şi dezorientãrii.
§
Linia vieţii mele ducea direct cãtre ea.
§
Chiar şi cu ultima ocazie, iar am greşit, iar am fost sub aşteptãri, iar am şovãit şi iar n—am priceput.
§
Ce altceva trebuise sã îmi spunã ‘tot adevãrul’.
§
Tact. Discreţie. Gentleman. Aprecierea faianţarului. ‘Ruşine şi regret’. De ce ruşine. Dusul dorului.
§
Rossinienii şi mozartienii; cei care preferau sã vadã în Rossini, mozartianism autentic, nu un surogat—ci mozartianism continuat, urmat, consecvent—nu epigonism. Rossini nu era un epigon mozartian.
Schopenhauer şi Beyle erau nu numai mozartieni, ci şi rossinieni; cãci nu
Avizii de Mozart gãseau în Rossini un continuator, mai mult decât un elev, discipol sau epigon; muzica lui Rossini nu e o pastişã mozartianã. Cei cãrora le—a lipsit aceastã uşurime. Lejeritatea inspiratã. Reducţionismele.
§
Cã ‘depinde şi de mine’.
Şi cã fusese gata sã cedeze (soacra, etc.).
Cu cine ţin eu (concursul).
§
Ceea ce displace sau agreseazã, ceea ce e neplãcut.
Ce sã iubeascã.
Ceea ce mã urâţeşte.
§
Lecturi; gândirea; experienţa; cuplul; iubirea, bucuriile; dedicarea.
§
Rossini nu era, mã gândesc, un epigon mozartian.
§
Cu o s. înaintea Ajunului, am vãzut, seara, câteva cupluri; eu eram tot singur, tot supãrat, tot cu i..
§
Muzicã, lecturi, igienã, curãţenie, haine; rufe. Obez; falus. Trup. Cum arãt. Ba se putuse, de acum 8 ½ l..
§
Nici bleg, nici furios: ci calmat, pe fazã şi eficient.
§
Gândul cã marele Rossini—preferat stendhalian şi schopenhauerian—nu era un epigon. Aprecierea lui Nietzsche despre Rossini. Ulterior, Rossini s—a demodat—deja el nu mai existã pentru, sã zicem, Simmel, Proust şi Marcel. A intervenit, s—a interpus o depreciere, o subevaluare a lui Rossini, o cãdere din favoarea publicului—o demodare. Nu a mai interesat (aşa cum interesase înainte: adicã imens, v. Beyle şi Schopenhauer, care vedeau în Rossini pe legatarul mozartian, pe continuatorul lui Mozart).
§
8 ½ l..
Ba se putuse—încã de acum 8 ½ l..
§
Ulterior, Mozart a trecut în ‘clasa lui Bach’, a marii arte şi a clasicitãţii—iar Rossini, în clasa cinemaului, a divertismentului.
§
Cui îi place genul Bloy, Nietzsche, Rozanov, Weininger, cu notaţii extravagante, inspirate şi scânteietoare, ….
§
Paradoxul romancierilor borgesieni, care se apucã sã realizeze ceea ce Borges numai schiţase sau indicase, mai mult sau mai puţin vag; ei fac asta, cultivând un gen foarte neborgesian.
§
Rossini nu e un surogat mozartian, ci muzicã autenticã.
§
Forţa mitologiei, colosalul ei, adesea factice, provin din geneza popularã. O mitologie nu se poate scorni—iar pedanteria îi stricã.
§
Întrebuinţãrile lecturii.
Ceea ce ar fi ales şi JG.
Joyce, GM, CD.
JG şi A.: grilele.
Tendenţiozitatea.
§
Cogniţia, nu vedetismul.
§
Tradiţia creştinã nu opune ‘animalitãţii’, care e fiinţialitatea, cerebralizarea, adicã un dezechilibru, ci sfinţirea. Mai mult, ‘animalitatea’ e în sine bunã, cãci e de la Dumnezeu; ea trebuie întregitã şi sfinţitã, nu suprimatã. Caracteristicile fiinţiale ale omului sunt şi caracteristici din acestea, ‘biologice’, a cãror spontaneitate şi directeţe fac parte din natura lui. Un om fãrã aceastã fiinţialitate spontanã şi nereprimatã ar fi un om denaturat.
Soluţia ‘intelectualizãrii’, ca pierdere a spontaneitãţii ce ţine de naturã, e o falsã soluţie, ca orice represie.
VT nu celebreazã ‘intelectualizarea’, ci umanizarea deplinã a fiinţei, atingerea unui prag de omenie veritabilã. Fiinţa umanã trebuie întregitã, nu cerebralizatã sau intelectualizatã.
§
Discernerea. Îmi plac intelectualii de o obiectivitate nealteratã, netendenţioşi, fãrã zâmbre, obiectivi: Marcel, mai degrabã deât ‘Morgan’. ‘Gustul’ în sine e puţin lucru—fãrã experienţã şi reflecţie, fãrã disponibilitatea de a se corecta. Lipsa de ifose e totul; iar Marcel era intelectualul cel mai nepozeur pe care îl ştiu. Obiectivitatea lui calmã, nepripitã, testatã. La Paleologu, la ‘Morgan’, chiar la Ep. Sigrist uneori, mai existã încã dorinţa de a epata. Sau, alteori, un anume soi de pornire. Pe când Marcel era intelectualul cel mai neîncrâncenat—ceea ce eu, la 18 ani, luam drept banalitate, lipsã de temperament, nespectaculozitate. Marcel era, sau ajunsese, deasupra fluctuaţiilor, a bilei, a veninului. Stevenson era şi el, adesea, un astfel de om—prin efort însã, şi mai puţin decât conaţionalul sãu, Lang. se cere o obiectivitate educatã şi umanã, un ehilibru al temperamentului, o aptitudine fireascã spre deschidere. Ceea ce poate sã treacã—sau poate fi interpretat—drept lipsã a simţului ludic. Însã se întâmplã ca ludicul sã se învecineze cu zâmbrele, cu toanele, cu dispoziţiile (treãtoare), cu pripeala şi cu prejudecãţile—de unde, o anume lipsã de naturaleţe la ‘temperamentali’—tocmai prin supralicitarea intuiţiei, fãrã disponibilitatea de a se şi corecta. Temperamentalilor le lipseşte organul redresãrii permanente. Obiectivitatea desãvârşitã e şi produsul civilizaţiei—şi nu are nimic de—a face cu placiditatea.
De acest fel de obiectivitate se apropiase, cred, şi Georg Simmel—împotriva maeştrilor lui, Nietzsche şi Schopenhauer (ambii, doi temperamentali, un pic abitrari, doi pozeuri). În Marcel nu exista dorinţa, nocivã, poate chiar puerilã, de a provoca, de a epata. Ţinea, mi se pare, la cursivitate şi la dezîmbâcsire. De aceea, Gabriel Marcel dã impresia gustului desãvârşit. Firea lui se traducea în aceasta. La alţii, mai existã izbucniri de temperament, impulsuri negative.
Marcel era un geniu fãrã obrãznicie şi fãrã insolenţã, fãrã impulsuri de agresivitate.
§
Morala lui ‘Don Quijote’.
§
Tern.
§
Literatura, marea literaturã, basmele, BPTC, a povesti, Homer, Tolkien şi Sh., autohtonii, romane argheziene.
§
Critica generalizãrilor, a caracterizãrilor generice vs. critica gracqianã—pur esteticã, şi nu psihologicã. Critica lui JG e una a ‘epidermei’, a caracteristicii pur estetice a scrierii.
§
A nu se identifica cu privarea, cu anomalia. Atitudini extremiste.
§
Critica gracqianã e o criticã a fragmentului, chiar a frazei, a bucãţii literare, a focalizãrii pe reuşita unicã. Ea nu se drapeazã în generalizãri—resimţindu—le arbitrarul şi lipsa de sens. Orice caracterizare prea generalã e vanã.
Deasemeni, ‘ipoteza psihologicã’ e absentã din critica gracqianã, supoziţiile de naturã psihologicã; conteazã numai funcţionarea artei.
§
Pãcatul ca disfuncţie.
miercuri, 15 decembrie 2010
Alte însemnãri mozartiene
Alte însemnãri mozartiene
Alţi câţiva mozartieni, neincluşi într—o listã anterioarã, sunt Hoffmann, Ratzinger, Mateiu Caragiale, bunul Ep. Sigrist, Cioran (care citea scrisorile muzicianului); Mozart subjugã, e adictiv. Existã o ligã mozartianã, o ligã a mozartienilor—de fapt, elita bucuriei muzicale, a hedonismului şi a mundanizãrii care nu abjurã ceea ce e mai înalt. Mozart simfonic, cameral şi al operelor/ uverturilor. Marile uverturi mozartiene. Existã dependenţã mozartianã. Altitudinea mozartianã. Nu cu o noţiune vagã—sau iluzorie—a ceea ce înseamnã arta lui Mozart.
Mozart ca subiect literar—filozofic, de reflecţie şi de gândire.
Unii—ca Marcel—îl preferã pe ‘Mozart al maturitãţii’, aşa cum alţii îl vor pe ‘ultimul Beethoven’, acela al cvartetelor analizate, pe scurt, de Proust.
Cu Beethoven—ca şi cu Wagner—nu de vacarm e vorba. Beethoven al muzicii de camerã, şi acela simfonic.
Generaţia lui Proust şi Claudel a fost una wagnerianã, fervent wagnerianã—aşa cum aceea a lui Noica i s—a închinat lui Bach. Cu adevãrat mozartianã a fost, în culturã, numai generaţia lui Schopenhauer, Hoffmann şi Stendhal. Adicã tocmai martorii şi întrucâtva contemporanii fenomenului creativ.
Cu noţiuni vagi, arbitrare, lãutãreşti despre muzica mozartianã—lãutãrismul, cârpãceala. Discutând—o fãrã a o şti câtuşi de puţin.
Existã un simplism mozartian—şi beethovenian, wagnerian—reducţionismul.
Proust şi Weininger erau oamenii lui Wagner şi Beethoven—tandem redutabil, formidabil.
Mozart redus la divertismente muzicale (sau ‘acompaniamente’). Muzica realã nu e fãcutã sã ‘acompanieze’ altceva, sã însoţeascã altceva; ea însãşi e activitatea—şi e numenalul, cum credea Schopenhauer.
Marea muzicã nu e obligaţie, ci desfãtare, purã savoare. Muzica, arta, sexualitatea şi religia—mângâierile schopenhaueriene, prin care pesimiştii declaraţi fac, de fapt, din bucurie, substratul vieţii. Cãci aceşti pesimişti ajung ca mai totul sã îi consoleze—soţul, misticul şi artistul sunt reuniţi în receptivitatea lor nealteratã.
Unii criticau—sau se arãtau descumpãniţi de—asprimea acelor cvartete beethoveniene. Remarcau ceea ce trecea drept necizelare, drept formã neîngrijitã şi sumar prelucratã.
Trei situaţii literar—muzicale: exterioritatea, extrinsecitatea libretului ca atare—la Mozart; aprofundarea şi punerea în valoare a textului, la Bach; şi valoarea intrinsecã, nemãrginitã, la Wagner—la care nu mai discutãm despre pretext, ci despre semnificaţie literarã internã.
Muzica mozartianã, ca genialitate purã. Dupã 4 ¼ dim., ascult uvertura la ‘Don Juan’.
Înţeleg nesaţul mozartian al câtorva.
Mozartienii nesãţioşi, insaţiabili.
Alţi câţiva mozartieni, neincluşi într—o listã anterioarã, sunt Hoffmann, Ratzinger, Mateiu Caragiale, bunul Ep. Sigrist, Cioran (care citea scrisorile muzicianului); Mozart subjugã, e adictiv. Existã o ligã mozartianã, o ligã a mozartienilor—de fapt, elita bucuriei muzicale, a hedonismului şi a mundanizãrii care nu abjurã ceea ce e mai înalt. Mozart simfonic, cameral şi al operelor/ uverturilor. Marile uverturi mozartiene. Existã dependenţã mozartianã. Altitudinea mozartianã. Nu cu o noţiune vagã—sau iluzorie—a ceea ce înseamnã arta lui Mozart.
Mozart ca subiect literar—filozofic, de reflecţie şi de gândire.
Unii—ca Marcel—îl preferã pe ‘Mozart al maturitãţii’, aşa cum alţii îl vor pe ‘ultimul Beethoven’, acela al cvartetelor analizate, pe scurt, de Proust.
Cu Beethoven—ca şi cu Wagner—nu de vacarm e vorba. Beethoven al muzicii de camerã, şi acela simfonic.
Generaţia lui Proust şi Claudel a fost una wagnerianã, fervent wagnerianã—aşa cum aceea a lui Noica i s—a închinat lui Bach. Cu adevãrat mozartianã a fost, în culturã, numai generaţia lui Schopenhauer, Hoffmann şi Stendhal. Adicã tocmai martorii şi întrucâtva contemporanii fenomenului creativ.
Cu noţiuni vagi, arbitrare, lãutãreşti despre muzica mozartianã—lãutãrismul, cârpãceala. Discutând—o fãrã a o şti câtuşi de puţin.
Existã un simplism mozartian—şi beethovenian, wagnerian—reducţionismul.
Proust şi Weininger erau oamenii lui Wagner şi Beethoven—tandem redutabil, formidabil.
Mozart redus la divertismente muzicale (sau ‘acompaniamente’). Muzica realã nu e fãcutã sã ‘acompanieze’ altceva, sã însoţeascã altceva; ea însãşi e activitatea—şi e numenalul, cum credea Schopenhauer.
Marea muzicã nu e obligaţie, ci desfãtare, purã savoare. Muzica, arta, sexualitatea şi religia—mângâierile schopenhaueriene, prin care pesimiştii declaraţi fac, de fapt, din bucurie, substratul vieţii. Cãci aceşti pesimişti ajung ca mai totul sã îi consoleze—soţul, misticul şi artistul sunt reuniţi în receptivitatea lor nealteratã.
Unii criticau—sau se arãtau descumpãniţi de—asprimea acelor cvartete beethoveniene. Remarcau ceea ce trecea drept necizelare, drept formã neîngrijitã şi sumar prelucratã.
Trei situaţii literar—muzicale: exterioritatea, extrinsecitatea libretului ca atare—la Mozart; aprofundarea şi punerea în valoare a textului, la Bach; şi valoarea intrinsecã, nemãrginitã, la Wagner—la care nu mai discutãm despre pretext, ci despre semnificaţie literarã internã.
Muzica mozartianã, ca genialitate purã. Dupã 4 ¼ dim., ascult uvertura la ‘Don Juan’.
Înţeleg nesaţul mozartian al câtorva.
Mozartienii nesãţioşi, insaţiabili.
Gândurile unui radiolog
Gândurile unui radiolog
Pentru radiolog, cazul e înrucâtva abstractizat, redus la liniile abstracte, la substratul raţional, e algebrizat, raţionamentul radiologului e o abstractizare a cazului clinic.
Pentru radiolog, cazul e înrucâtva abstractizat, redus la liniile abstracte, la substratul raţional, e algebrizat, raţionamentul radiologului e o abstractizare a cazului clinic.
Am ajuns sã îmi placã mult Rafail Noica. Ştiu cã bigoţii şi fanaticii schismatici vor sã îl aserveascã cauzei lor, însã omul e superior acestor nimicuri. O conversaţie acordatã de Rafail Noica, la mai puţin de cinci ani de la moartea tatãlui sãu, lui Joantã, îl aratã ca acela mai adânc şi mai realizat omeneşte; nu cred cã bãtrânul a ştiut ce fiu extraordinar are, ba chiar dimpotrivã—dupã cum o aratã mãrturisirea cu indiscreţie publicatã de ucenicul GL. CN nu se recunoştea—din fericire—în fiul sãu; iar gândirea fiului acestuia e un izvor rãsãritean foarte curat. Joantã, care literar e un exponent al misticii isihaste (şi al cercetãrii savante aferente), pare locvace, însã nesemnificativ şi de o însufleţire cam lumeascã.
Cãrţi şi muzicã
Cãrţi şi muzicã
Dum., întâia zi cu operã, cu bucuria datã de operã. Ce altceva decât capodopera absolutã mozartianã—şi a întregii opere. O operã trebuie gustatã ca o piesã, în felul unei piese; ele asta şi sunt: piese, artã dramaticã supremã, iar relativa raritate a capodoperelor—sau mãcar a reuşitelor—mãrturiseşte pentru pretenţiozitatea genului. Gustarea în trepte a unei opere. Gândite ca spectacol. Tocmai raritatea reuşitelor operei aratã exigenţa genului, faptul cã e la îndemâna a numai trei—patru creatori, restul fiind cârpaci.
Cele mãcar nouã opere—patru mozartiene, una puccinianã, una wagnerianã, douã rossiniene, una beethovenianã.
Ca o axare pe esenţial şi pe semnificativ.
O muzicã ce e numai mângâiere, numai desfãtare, numai savoare neiluzorie şi neînchipuitã; restul e de duzinã, e surogat.
Eseuri, reflecţii în carnete, şi acest fel de jurnal. Cerescul sau azurul muzicii corespunde respectului aceluia de sine. Pot, e în puterea mea sã dau existenţei aceastã orientare esteticã.
La Missã, gãsesc în profeţia lui Isaia originea crâmpeiului ioaneic (suprimarea viitoare a ‘durerii, întristãrii şi suspinului’). De la Isaia provine expresia din ‘Apocalipsã’. Evenimentele descrise de Sf. Ioan îndeplinesc proorocirile lui Isaia. Tonul însufleţit şi generos al profeţiei acestuia îmi place atât de mult. Iar ‘intertextualitatea’ scripturalã e un subiect amplu.
La Missã mã simţeam murdar, burtos şi neinteresant.
Muzica lui Mozart nu poate sã fie decât murdãritã de teorie, de explicaţii speculative—care suprimã o aspiraţie fireascã.
Simţul artistic grecesc, reflectat în armonia şi organicitatea Preasf. Liturghii. În firescul evoluţiei nestânjenite a acesteia; nu e vorba despre datare, ci despre proprietate, adecvare şi impresia a ceva cuvenit. Rodul cel mai ales al culturii greco—bizantine; unii, ca preotul american şi ca iezuitul, preferã expresia slavã.
S—a remarcat absenţa oricãrei imoralitãţi intrinseci a muzicii mozartiene—nimic corupt ori choderlosian. Nimic tributar libertinajului veacului; nimic din repugnantul cinism, din dezabuzare şi dezmãţ. O minte creatoare neatinsã de necurãţie. Muzica mozartianã nu e ilustrarea libertinajului, nici a depravãrii. Acestea sunt excitante în pornografie—însã proaste cãlãuze în viaţã.
Marţi: fumat, berea, cola, salatã, cafele.
Muzica, simţitã şi trãitã—nu explicatã. Când trãirea e resimţitã ca insuficientã.
A ţine Naşterea, Învierea şi Rusaliile (comunicarea sau împãrtãşirea dumnezeiascã). Absurditatea folosirii unui cuvânt unguresc, a unui neologism, a unui maghiarism.
Sacramentele sunt instrumente ale Bisericii, chiar uneltele Bisericii.
Şipoţel; Albineţ; azi: Pãltiniş, Vatra …, Gheorghieni. Fiecare nume rostit de ea.
Imensitatea mozartianã. La 8 z. de la încurajarea fugarã. Blonda—joi, vin. şi luni; absentã, ieri şi azi. Indiscreţia; copiii; vestea; banii; centrala. Fumat, cola, cafele, plãcintele cu vanilie, cremwurşti. Ţigãrile: cele nouã pachete de KENT—patru: dum.—ieri.
Aferarea rizibilã, ridicolã.
În loc sã dau bacşiş şoferului, am ales sã—mi ofer trei plãcinte cu vanilie—drept cinã timpurie; prânzisem la cantina Universitãţii, cu ciorbã şi cartofi—primul meu prânz în cantina despre care nici nu ştiusem unde este.
În desişul vieţii.
O colegã mi—a vorbit despre apartamentul ei (‘anelist’); chiria, costurile, etc.. Însã eu am fost indiscret—relativ la gãtit—şi mai ales la frişcã—ultima indiscreţie, o jur. Cafele, fumat, cola, operã.
Nevolnicia, cãlãtoriile cu autoturismul prin Franţa, Belgia, Olanda. Tunisianul şi belgianul. Rasismul.
E şi ea fiicã de asistentã. Diatriba mea împotriva ‘educaţiei inutile’, a spoielii şi snobismului, a învãţãmântului particular.
Glucide, i., indiscreţie şi mizerie. Neras. Azi, indiscreţia cu frişca: nu ştie sã gãteascã. Mâncarea, indiscreţia, fetele, casã. Curãţenia. 4 z.. 2 x atribuţii. Dublul set de atribuţii (petreceri şi excursii; casã, meşteri, etc.). Tratat ca un bãrbat—fiindcã sunt unul. Azi, trei feluri de greşeli—cele trei forme ale erorii. O bârfesc, o ‘discut’; hulpav; hârlav, mizeria, slinul. Haina scuturatã; pachetele.
Neglijenţa, dezlânarea şi indiferenţa, lipsa de tonus, descurajarea—şi întreruperea rugãc..
Ultima iluzie: identificarea cu mizeria, jegul şi stângãcia, cu lipsa de tonus, cu stângãcia penibilã, cu blocajul. Iluzie a identitãţii, a reprezentãrii de sine; reflectatã în cvadruplul plan (igienã, ras; i.; casã; obez; …). Cine sunt. Drept cine mã iau. A mã lua drept altcineva.
Am greşit, în fiecare privinţã, pânã la sfârşit, pânã azi (triplul deziderat; ocaziile, ocazia: uitatul la ceas; oferta de luni, aceea de azi). Plânsul colegei, azi. Postulatul fals; omul—moloz, azi.
Dum., întâia zi cu operã, cu bucuria datã de operã. Ce altceva decât capodopera absolutã mozartianã—şi a întregii opere. O operã trebuie gustatã ca o piesã, în felul unei piese; ele asta şi sunt: piese, artã dramaticã supremã, iar relativa raritate a capodoperelor—sau mãcar a reuşitelor—mãrturiseşte pentru pretenţiozitatea genului. Gustarea în trepte a unei opere. Gândite ca spectacol. Tocmai raritatea reuşitelor operei aratã exigenţa genului, faptul cã e la îndemâna a numai trei—patru creatori, restul fiind cârpaci.
Cele mãcar nouã opere—patru mozartiene, una puccinianã, una wagnerianã, douã rossiniene, una beethovenianã.
Ca o axare pe esenţial şi pe semnificativ.
O muzicã ce e numai mângâiere, numai desfãtare, numai savoare neiluzorie şi neînchipuitã; restul e de duzinã, e surogat.
Eseuri, reflecţii în carnete, şi acest fel de jurnal. Cerescul sau azurul muzicii corespunde respectului aceluia de sine. Pot, e în puterea mea sã dau existenţei aceastã orientare esteticã.
La Missã, gãsesc în profeţia lui Isaia originea crâmpeiului ioaneic (suprimarea viitoare a ‘durerii, întristãrii şi suspinului’). De la Isaia provine expresia din ‘Apocalipsã’. Evenimentele descrise de Sf. Ioan îndeplinesc proorocirile lui Isaia. Tonul însufleţit şi generos al profeţiei acestuia îmi place atât de mult. Iar ‘intertextualitatea’ scripturalã e un subiect amplu.
La Missã mã simţeam murdar, burtos şi neinteresant.
Muzica lui Mozart nu poate sã fie decât murdãritã de teorie, de explicaţii speculative—care suprimã o aspiraţie fireascã.
Simţul artistic grecesc, reflectat în armonia şi organicitatea Preasf. Liturghii. În firescul evoluţiei nestânjenite a acesteia; nu e vorba despre datare, ci despre proprietate, adecvare şi impresia a ceva cuvenit. Rodul cel mai ales al culturii greco—bizantine; unii, ca preotul american şi ca iezuitul, preferã expresia slavã.
S—a remarcat absenţa oricãrei imoralitãţi intrinseci a muzicii mozartiene—nimic corupt ori choderlosian. Nimic tributar libertinajului veacului; nimic din repugnantul cinism, din dezabuzare şi dezmãţ. O minte creatoare neatinsã de necurãţie. Muzica mozartianã nu e ilustrarea libertinajului, nici a depravãrii. Acestea sunt excitante în pornografie—însã proaste cãlãuze în viaţã.
Marţi: fumat, berea, cola, salatã, cafele.
Muzica, simţitã şi trãitã—nu explicatã. Când trãirea e resimţitã ca insuficientã.
A ţine Naşterea, Învierea şi Rusaliile (comunicarea sau împãrtãşirea dumnezeiascã). Absurditatea folosirii unui cuvânt unguresc, a unui neologism, a unui maghiarism.
Sacramentele sunt instrumente ale Bisericii, chiar uneltele Bisericii.
Şipoţel; Albineţ; azi: Pãltiniş, Vatra …, Gheorghieni. Fiecare nume rostit de ea.
Imensitatea mozartianã. La 8 z. de la încurajarea fugarã. Blonda—joi, vin. şi luni; absentã, ieri şi azi. Indiscreţia; copiii; vestea; banii; centrala. Fumat, cola, cafele, plãcintele cu vanilie, cremwurşti. Ţigãrile: cele nouã pachete de KENT—patru: dum.—ieri.
Aferarea rizibilã, ridicolã.
În loc sã dau bacşiş şoferului, am ales sã—mi ofer trei plãcinte cu vanilie—drept cinã timpurie; prânzisem la cantina Universitãţii, cu ciorbã şi cartofi—primul meu prânz în cantina despre care nici nu ştiusem unde este.
În desişul vieţii.
O colegã mi—a vorbit despre apartamentul ei (‘anelist’); chiria, costurile, etc.. Însã eu am fost indiscret—relativ la gãtit—şi mai ales la frişcã—ultima indiscreţie, o jur. Cafele, fumat, cola, operã.
Nevolnicia, cãlãtoriile cu autoturismul prin Franţa, Belgia, Olanda. Tunisianul şi belgianul. Rasismul.
E şi ea fiicã de asistentã. Diatriba mea împotriva ‘educaţiei inutile’, a spoielii şi snobismului, a învãţãmântului particular.
Glucide, i., indiscreţie şi mizerie. Neras. Azi, indiscreţia cu frişca: nu ştie sã gãteascã. Mâncarea, indiscreţia, fetele, casã. Curãţenia. 4 z.. 2 x atribuţii. Dublul set de atribuţii (petreceri şi excursii; casã, meşteri, etc.). Tratat ca un bãrbat—fiindcã sunt unul. Azi, trei feluri de greşeli—cele trei forme ale erorii. O bârfesc, o ‘discut’; hulpav; hârlav, mizeria, slinul. Haina scuturatã; pachetele.
Neglijenţa, dezlânarea şi indiferenţa, lipsa de tonus, descurajarea—şi întreruperea rugãc..
Ultima iluzie: identificarea cu mizeria, jegul şi stângãcia, cu lipsa de tonus, cu stângãcia penibilã, cu blocajul. Iluzie a identitãţii, a reprezentãrii de sine; reflectatã în cvadruplul plan (igienã, ras; i.; casã; obez; …). Cine sunt. Drept cine mã iau. A mã lua drept altcineva.
Am greşit, în fiecare privinţã, pânã la sfârşit, pânã azi (triplul deziderat; ocaziile, ocazia: uitatul la ceas; oferta de luni, aceea de azi). Plânsul colegei, azi. Postulatul fals; omul—moloz, azi.
La ‘Morgan’ existã literatura, cinemaul, muzica şi comicsurile. Însã îmi displace la el faptul cã nu reciteşte, cã nu simte nevoia de a reciti.
§
Asprirea vremii. Dum., e cam frig în casã. Am multe ţigãri, cola, bere, ciocolate—de ieri.
§
Ieri, sb., le—am dãruit flexul faianţarilor.
§
Viaţa mea, ca şir de rãstãlmãciri.
§
Ce conteazã pentru femei.
§
Imaginea caricaturalã a sfinţilor, fanatizarea şi dezumanizarea. De ce se coborau pânã la aşa ceva. Cum de puteau sã coboare pânã la acele diatribe turbate şi descalificante, mustind de urã şi de pornire.
§
Nu mai e nimeni aşa de înãlţat ca o femeie, ca o fatã galileancã în care Dumnezeu a ales sã realizeze unirea ipostaticã. Nimeni nu e pe potriva ei. ‘Cã Dumnezeu dacã vroieşte, se schimbã rânduiala firii; cã face câte vroieşte.’ Numai ea e neasemuitã, numai ea e atoatesfântã. Spaniolii şi italienii sunt bizantini, sunt egipteni şi orientali, sunt ca şi asprii asceţi sirieni.
§
Creştinismul rãsãritean e cel care vorbeşte despre bucurie şi despre scânteiere.
De la 23—24—26—28 de ani, eu mã consider rãsãritean. Tranziţia mea a fost una gradualã, de la discuţiile cu P. şi rãsfoirea înfometatã, avidã a unei sinteze dogmatice rãsãritene, pânã la alegerea de la 28 de ani (‘la garaj’, la vreo şapte luni dupã alegerea misticelor occidentale). Iar de atunci, trãiesc cu sentimente filiale faţã de Biserica Rãsãritului, sortând prompt neghina fanatismului.
Iar a fi creştin nu constã în ‘a da citate’.
§
Date fiind meritele Sf. Fotie cel Mare, nu cred cã se poate spune despre el cã era ‘vanitos’; cãci disproporţia care defineşte vanitatea, la el nu existã. Era un ambiţios, asta e altceva. Vanitate ar fi fost numai dacã omul era un arivist şi un impostor, nu un savant şi un gânditor auster. Nu sunt dintre cei înclinaţi sã îl judece cu asprime.
Din nişte izbucniri temperamentale nu trebuie fãcut ceva ireparabil.
§
Cauzele simpatiei.
§
Cinci paşi: Sf. Marcu; ed.; blogul …; un forum; trad..
§
Printre cinstitorii Sf. Paisie se aflã unii dintre ecumeniştii de vârf: rãposatul Clément, Bobrinskoy, Joantã.
Rãsãritenii cei mai ecumenişti simt gratitudine faţã de renaşterea isihastã, faţã de pionierii timpurii ai revirimentului isihast.
§
Caracterul organic al creştinismului rãsãritean, şi acela diplomatic—reducţionist, analitic, al creştinismului vestic (interiorizarea pluralismului, pluralismul intrinsec).
§
Ecleziologia strictã, mecanicã şi formalistã. Absurda augustinizare a ecleziologiei rãsãritene, fanatizarea şi exclusivismul soteriologic şi sacramental. O deviere lamentabilã de la largul universalism estic.
§
Dum., la Missa de searã, am ajuns la primele cuvinte ale întâiei lecturi (Isaia). Dupã 3 s., fâşneaţa; şi dupã 11 z.. De trei ori, nu am mai rãspuns ocheadelor ei. Universul real, bucuriile reale. La Missã, o rugãc. pentru preoţi vorbea despre preoţia Preasf. Maria; o numea deopotrivã preot şi altar.
§
Din agenda zilei: Missa, valuta, mâncarea; nici cãrţile, nici chiuveta.
§
Încetarea ofensivei constantinopolitane.
§
A citi împreunã basme, legende, mitologie.
§
Fantezia lui Tolkien mi se pare nesatisfãcãtoare în ansamblul ei (--iar compararea ei cu aceea a lui Wagner, o blasfemie--). Mitologia tolkienianã e una de autist—incapabilã de creaţie—un semiautism tiranic. Existã, cred, o puerilitate fundamentalã a noţiunii literare a lui Tolkien, ceva nesatisfãcãtor, ceva pueril şi factice, o facticitate primarã—nu aşa se scrie marea literaturã de fantezie. Universul şi imaginaţia lui mi se par lipsite de gust şi private de eleganţã. Vãd o repugnantã tendinţã cãtre un fel de securizare autistã.
Universul lui nu e finisat în gust şi eleganţã, ci în detalii factice şi în plãsmuiri indiferente. Cheia de boltã nu e aceea a întregii arte—eleganţa imaginaţiei.
§
Mântuirea nu se face prin despãrţire, prin disjungere, ci prin împãrţire, prin conjugare. Despãrţirile se produc: strict în sfera neesenţialului. Iar esenţialul are chemarea originarã.
§
Egoismul inconştient, ingenuu.
§
Dum. seara, cinã cu pilaf cu ciuperci, piept de pui, douã salate, bere, trei felii de plãcintã cu vanilie şi struguri, ţigãri, cola şi nişte ciocolate.
§
Luni, dejun cu pilaf, piept de pui, bere, ceva cola, plãcinte cu vanilie.
§
Existã la unii teologi sfinţi un anume respect al convenţionalitãţii, o pliere faţã de anumite convenţii, iterarea unor prejudecãţi şi indignãri în care poate cã, de fapt, ei nu prea credeau.
§
Conteazã numai rezultatul, ‘cu ce ies’; a merita.
§
Glumã crudã.
A nu vrea nimic de la viaţã.
§
Pentru ea, la vârsta ei, cu viaţa ei, timpul nu mai e o problemã. Priveşte cu silã perspectiva de a fi cu mine. Nu existã la ea pic de nerãbdare, sau de nesaţ.
§
2 s.. 1 s.. Încurcarea planurilor.
§
Ce s—a ales din concediul din dec..
§
‘Farmecul bovin’, şi farmecul tristeţii şi al lipsei de apãrare.
§
4 s.. Iluzii. Lentoarea ei, egoismul şi imperturbabibilitatea. Bãtaia de joc. Dispreţul. Lipsa de ambiţii şi aspiraţii. Cacialmaua. Haine. Tãria mea. Tonul, brutalitatea. Burta—cf. azi (şi la pulloverul verde, şi la nãdragii murdari). 4 s..
Lentoarea ei exasperantã e motivatã şi de lipsa de grabã, de nerãbdare, de interes real. Nu e grãbitã, fiindcã nici nu simte cã ar avea la ce.
Insultele de azi: bleg (râsul de bleg), dement.
§
Ziarele: ed.; deodor.; operã.
§
Ceea ce e dizgraţios şi dezavantajant.
§
Noţiunea de viaţã, de viaţã realã, ca opusã scâlcierii şi torporii.
§
Dispreţul ei, şi al tuturor.
Azi mi s—a vorbit cu mult dispreţ.
§
Nu a avut încredere ca într—un bãrbat; nici aşteptãri sã nu aibã ca de la un bãrbat.
§
4 s..
2 s.; 1 s..
§
4 s.. A nu vrea nimic. Carierã, postul. Pãrerea de rãu pentru orele irosite; anomalia, absurditatea. Ratarea; isterica nef…. 2 s.; 1 s..
Dispreţ; netratat ca un bãrbat; încrederea; cei ţinuţi la curent. Genul& aspiraţiile, carierã& a nu vrea nimic. Ruinat. Risipã: valuta; banii. Ratarea; absurditatea; mâncarea; pe ghimpi.
§
4 s.. Tonul. Indiscreţia. Ipocrizia. Drept ce mã priveşte; rãgazul, ipocrizia; nici nu crâcnea; la un semn. ‘Vãd cã fiecare îşi ştie ale lui şi îşi are prioritãţile lui; dacã praful s—a ales de luna mea dec. şi de concediul din dec., atunci praful sã se aleagã pânã la capãt!’ 2 s..
§
Egoism—tel.—anticamerã—batjocura—‘audienţã’, a acorda, timpul care îi trebuie ei; inflexibilã.
Copil (vârsta; radiaţii; banii; deteriorarea; creşterea, familia).
§
‘Ţi se pare cã suntem la o vârstã la care mai putem pierde luni şi ani?’
Scopul, interesul—atitudinea—risipa, lipsa de grabã.
‘Amãrâta’;
Rude.
Nu cu ceea ce mai rãmâne, nu cu miluire.
§
‘Cam multã dezinvolturã’.
§
Firea. Firea mea. Discuţiile despre firea mea.
§
‘Ĩl aşteptai ca sã plecaţi împreunã. Nu îndrãzneai. El îţi impune. El e cineva.’ Datul afarã. ‘Sunt ocupatã’. Tonul—irosirea—tel.—fumatul—datul afarã. Indiscreţia.
Tonul—plecarea privirii—colţul, vin.—rãstirea; anticamera.
§
Imperturbabilã, ea nu se deranjeazã.
§
‘Nu—mi mai furaţi sacoşele şi hârtia igienicã!’
§
Relaţie minimalã. ‘Aceastã femeie nu va deveni soţia mea!’
§
Resturi; un infirmier vãduv, cu trei copii; cã merge orice, cã se poate orice.
§
Deodor.. Vârsta, risipã. Obez. Haine. Falus. Trei femei. Dezertarea. Banii.
Carierã. Încredere—nu a existat. Discuţii—nu au existat. Sacoşele; cãrţile scoase, prosteşte, din sacoşe.
Trei femei. Ratarea. Casã; mizerie. Slujul. Nu când mi se acordã. Slinul. Jegul. Tãios. Firea mea: cf. azi. Fãgãduiala. Preocupãri; scrisul. A nu vrea nimic de la viaţã. Firea mea: cf. azi. Perimarea.
§
Casa; banii; dezertarea. Fãgãduiala—azi. Un infirmier vãduv. A—şi face timp. Nu aşa mi—am închipuit luna dec..
§
Vãruitul defectuos.
§
Controlul.
Tuşeul.
Niciun copil.
Sacoşele.
§
Carierã; firea; mahalaua: firea; crispat şi intimidat.
‘Lasã cã te ştiu.’
§
Faimosul radioterapeut, cumãtru şi maseur.
Ceea ce n—a fost îndeajuns de bun pentru el.
Vârsta, cumãtrul, vãduvul. Plescãitul. Moşneagul.
§
Ceea ce face, face şi în interesul fetiţei; însã nu voi fi eu unealta acestui interes.
§
Casã; calorifere. Banii. Dezertarea.
§
Vestul; încredere; comunicare.
§
Nimic nu a rãmas neatins de renovare: pe mâneca gecii am douã pete de ulei, iar geaca—sacou e foarte prãfuitã, aşadar deteriorate, fãrã aspectul nou iniţial. Ca sã nu mai vorbesc despre cãrţi.
§
Atracţia mea cãtre empiric, mai degrabã decât cãtre imaginar.
§
Dezlânarea mea în privinţa hainelor: expunerea\ neacoperirea sacoului—geacã, atingerea gecii. Ieri, degetele imbecilului.
§
ZS, ME şi Bogza—ed..
§
Bibliofilul trebuie sã combine aviditatea cu disciplina, chiar cu pedanteria, cu gestionarea atentã, cu dedicarea, cu simţul empiric.
Altfel, e numai un cumulard derutat. Cãci zelul achiziţiei nu are rost fãrã acela, congruent, al conservãrii, al pãstrãrii, al stocãrii.
Într—o vreme, mã interesau mai mult bibliofilii, şi descrierile de biblioteci (aceea a lui Eliade, a lui Rainer, a filozofului Chartier, într—un cuvânt: bibliofilia inteligentã, bibl. care chiar spun ceva, nu sunt simple acumulãri), repertoarele de cãrţi dragi, bibl. de diferite dimensiuni.
Pentru mine, raritatea sau calitatea ediţiei nu e nimic, fãrã conţinut: acesta primeazã şi decide şi are întâietate.
Aşadar, mã refer la bibliofilia pragmaticã şi secundarã cititului, funcţionalã—nu la aceea de colecţionar, de filatelist.
§
Nu sunt un ‘filatelist’ al cãrţilor; cu atât mai puţin, un ‘investitor’. Investirea în cãrţi aduce a proxenetism.
§
A nu vrea nimic, a nu aştepta nimic, a nu face nimic—viaţa redusã, viaţa diminuatã şi derizorie.
§
Cred cã meritam altceva, altfel.
§
Mã pregãtesc sã mai fumez încã cinci cile, pânã joi.
§
De acest fel este ‘bibliofilia’ mea: una de cititor,
§
Adâncul amãrãciunii. Înşelãtorul şi iluzoriul.
§
Vroiam sã fi împãrţit cu ea orice—inclusiv asta. Pretexte. Stratagema.
Rana acestei amânãri, a nepãsãrii, a indiferenţei, a pragmatismului ei brutal.
§
Cei care scriu, noteazã, fac însemnãri pe cãrţi.
§
Interesul meu wagnerian este unul mozartian, ca acela al Ep. Sigrist, şi nu acela al unui mitologizant, ca JG; am pentru Wagner atâta respect afectuos cât îi poate acorda sau rezerva un mozartian nereticent, pe care nu latura de scandalagiu/ ‘revoluţionar’/ ‘profet’ îl intereseazã, îmi place Wagner atât cât e firesc sã îi placã şi cât îi poate plãcea unui mozartian integral şi completist. Poziţia şi atitudinea mea sunt acelea ale mozartianului. Nu pornesc de la ifosele wagneriene, nici de la teatralismul tenebros. Probabil cã sunt beethovenian în aceeaşi mãsurã în care sunt mozartian—însã numai atât, adicã: ‘altceva nu mai sunt’.
Nu mitologia, nu pandemoniul mã intereseazã la Wagner; poate cã nici chiar ‘poezia’, gustatã de unii.
§
Civilizaţia sc. XX a mai dezîmbâcsit gusturile.
§
Trei categorii de eseuri: pornind de la muzicã, de la literaturã, şi de la filozofie şi religie. Ca ‘Eseuri literare, muzicale şi filozofice’, vorbind despre subiecte.
Abordarea unui simmelian.
Scrieri ocazionale.
Despre scrierile ocazionale, şi practica lor.
Abordãri mai mult tangenţiale.
Latura care primeazã, care are întâietate, care conteazã.
§
Chiar cele trei categorii de subiecte abordate de GM în scrierile lui mai scurte.
§
Icoana unui ascet contemplând viaţa, deşertãciunea şi înşelarea ei, adâncul amarului. Nu cred cã amarul e necuprins.
Pe de o parte, icoanele închinãrii magilor şi ale Învierii, ale adoraţiilor, ale nunţii; pe de alta, icoanele asceţilor contemplând fãrã fricã amarul vieţii, deşertãciunea şi înşelarea ei, nimicnicia, ca un memento al vanitãţii.
Ce e de adorat, şi ce e de dispreţuit.
§
În cazul meu, recursul la pornografie, la substitute—şi la flirt.
§
La cât de mari sunt aşteptãrile, pe potrivã trebuia sã fi fost şi nerãbdarea.
§
Poezia, muzica, marea filozofie, literatura—adicã tocmai consolãrile, de la Schopenhauer şi Georg Simmel, la EMC. Savurosul vieţii, şi estetizarea. Pe de altã parte, deteriorarea a trei din haine (pata de pe blugi; ambele pete de pe geacã, şi atingerea de ieri, a broscoiului; geaca—sacou, prãfuitã, ‘stinsã’, deteriorate). La fel şi ghetele cele noi.
§
Descalificat ca filozof. Descalificant pentru un filozof. Gust. Ştiinţã, filozofie (analizã filozoficã; metafizicã) şi vanã speculaţie.
§
Simmel, de ex., era neapriorist, era empiric: avea gust în privinţa alegerii filozofiei, însã stima ştiinţa, şi o lua de acolo unde o gãsea (kantiştii şi criticiştii studiaţi de el; la fel: sociologii, etc.). Avea gust când venea vorba despre marea filozofie, avea intuiţia formatã şi exersatã; însã nu desconsidera latura ştiinţificã.
Premisa lui sunt bunul simţ şi echilibrul, nu extravaganţa.
Nu excludea filozofia ca ştiinţã, însã îi constata limitele. Cu vremea, de fapt, s—a îndepãrtat şi de kantismul tinereţilor lui criticiste, şi de sociologie şi investigãrile socialului—trecând cu totul la metafizicã.
Începând ca şi criticist/ neokantian şi sociolog, Georg Simmel a sfârşit ca metafizician şi filozof al artei, fãcând din aceastã a doua, o formã a celei dintâi.
§
Obstinaţia cu care apusenii refuzã sã vadã în Sf. Vasile cel Mare un teolog.
§
În rafturi, ele s—ar fi deteriorat mai puţin decât la mine acasã.
§
Niciun copil; anii de cãsãtorie, de relaţie. Trãitul tinereţii. Gustarea.
§
Trei râsete (vin.; luni). La cabinet, nu; pe stradã, nu. În magazin, nu.
§
De ce plângea în faţa lui, de ce era plânsã în faţa lui.
§
Cu consideraţia cuvenitã unei piese shakespereiene sau unei epopei homerice sau vergiliene—o creaţie la fel de înaltã.
§
Muzica nu poate sã fie niciodatã numai umpluturã.
§
Mult Mozart, mult Rossini, mult Puccini, mult Wagner.
Scrierile despre muzicã ale lui JG.
§
Interpretãri obiective ale muzicii—nu speculative.
§
Cei care vãd în ‘Don Juan’ reuşita supremã a muzicii. Partiţia.
Bizar e numai cum de existã unii care pot sã nu vadã în ea capodopera necontestatã şi sursa bucuriei întâi.
§
Înclin sã cred cã nu nesimţirea e motivul ei, nu asta explicã indiferenţa ei.
§
Mozart—capodopere şi scrieri mai mult ocazionale; asta spun şi ierarhiile muzicologilor, însã şi distincţia fãcutã de GM.
Însã oare evoluţia nu e constatabilã la toţi muzicienii—şi poate cã la cei mai mari, mai întâi—de ex., la Beethoven?
§
Ocazionalul nu devalorizeazã rezultatul, reuşita obiectivã. Ele pot coexista în diacronie.
§
Intenţiile (nerealizate) nu conteazã (ca existenţã), nu sunt nimic, sunt pleavã, pleava strãdaniei neroditoare şi a orientãrii false.
§
Sacoul—geacã, geaca—cf. azi, blugii, cãrţile—cf. tabelul de azi.
§
Acea muzicã ce sã fie numai încântare.
§
De ce era cu el (ori nimic, ori totul).
De ce tonul era altul.
De ce era supusã.
Unde era fermitatea.
De ce era plânsã, de ce plângea în faţa lui.
De ce l—a aşteptat, ca şi femeia lui.
§
De ce …& dupã ce abia ….
§
Descurajarea: de vreme ce nu—mi mai pasã cum aratã casa, cum arãt eu, cum aratã … meu. Un dec. al descurajãrii.
§
Laşã, supusã şi slabã, înfricoşatã.
§
Halul.
§
Pentru cã m—a ţinut aşa.
§
Cele trei mişcãri—vioiciunea, lucirea şi plecarea ochilor.
Însã îl aştepta, ca sã plece împreunã.
§
Cei care sunt ‘dominabili’ sunt aşa fiindcã nu au idei, nu au iniţiative; sunt aşa pe bunã dreptate, e drept sã fie dominaţi, de vreme ce nici nu vor şi nici nu gândesc pentru ei înşişi, ci au nevoie obiectivã de o tutelã.
Dominabilitatea e indiciul nu numai al unei lipse de caracter—ci şi intelectuale: un deficit obiectiv de idei, de iniţiative, de gesturi cognitive. Lipseşte şi motricitatea intelectualã.
Deficitul, debilitatea dominabililor sunt şi unele mintale.
§
Am auzit acest lucru de trei ori (colega de grãdiniţã; soţul asistentei prolifice; caracteristica inteligentului).
§
Nu am mai fãcut nimic în cele trei privinţe. Nici ieri. Nu îmi mai pasã de cum aratã casa, nici de cum arãt eu, nici de haine, nici de … meu.
§
Fumez din rãsputeri.
Niciun copil; dominabil; tot ceea ce a urmat dupã … (ceilalţi trei paşi) m—a distrus. Ţinerea în beznã.
§
Jaloane. Halul. Resturi. Cârpã. Motivul; neinteresant; plãcutul; meseria, cariera. Dispreţ. A umili.
§
Încrederea mea e distrusã. Niciun cuvânt la creşterea fetei—ci numai la taxe. Ştiu cã nu mã placi—nici ca om, nici ca bãrbat. Fetele: azi. Cârpã. Comunicarea şi încrederea. Sfera conversaţiilor. Fete.
1 ( ½+ 5 s.)+ 4 (banii; lunea; ‘hârtii vechi’; vin.)+ 3 (joi; 2 x râsete)+ 1 (ocazia: uitatul la ceas) ocazii. Eu am împins—o acolo. Imaginea halului meu, a vraiştei mele, a mizeriei mele.
Casã; obez; falus. Igienã.
§
Plescãitul.
Goi.
Fosta ei viaţã conjugalã.
Capabil.
Descurajarea.
Haine. Hainele deteriorate. Sb.; casã; lecturi, casã …. Casã, obez, falus.
§
Descurajarea.
2 x flori.
Ocaziile.
Fantasmele patimii.
Se poate opri imediat abuzul alimentar.
§
Ironia. Fatã bunã: cf. azi.
§
Imperfecţiunea trecãtorului. Nu e destul sã fi existat. Robusteţea afectivã.
§
Scelerat din inconştienţã, ignoranţã şi inexperienţã. Deasemeni, nefastele cinism şi neconvenţionalitate.
§
Ba chiar foarte convenţionali. A pune preţ pe convenienţe.
§
Din fericire, chiar e foarte convenţionalã; adicã, cu valori, cinste, principii.
§
A merita. Cu ce ies.
Degeaba pricepeam totul din cãrţi—dacã din viaţã, absolut nimic.
§
Marţi seara, mers dupã mâncare (cremwurşti şi snickers) şi centralã.
§
Ritm; tonus; i.; ras; igienã; haine; operã, lecturi, cãrţi; tarabe, ed., ziarul: ed.; epopeile: ed.; lit.; obez, falus, casã; curãţenie; igienã; ritm; casã, dereticat; i..
§
Fumat; cola; cafele; cremwurşti; berea.
§
Ridicola—chiar penibila—pedanterie tolkienianã. Artificialitatea şi pedanteria, puerilitatea acestei îndrumãri artistice. O mare mitologie nu e ceva ce se scorneşte minuţios. E ceva ce se traseazã în linii mari, anvergura unei creionãri ample. De asta nu pot crede în genialitatea tolkienianã; nu aşa se face în marea artã, sau, mãcar, în marea ficţiune.
§
Joantã—un limbut, un guraliv, şi nu fãrã a—mi aminti de neplãcutul Despinescu, ‘terezianul de serviciu’ al diocezei. De o aferare stearpã, care denotã numai obtuzitate—şi egoism. Joantã, figurã de carierist, de sforar, de arivist. Neplãcuta subţirime de babã intrigantã.
§
Distrugerea a trei oameni curaţi—între care, un copil orfan—pentru hatârul unuia.
§
RP, adulta, punerea la punct în privinţa ‘reclamei’, nevoalarea—mereu m—am grãbit sã judec. Nu îi pricep pe oameni, îi judec sumar, îi iau drept ceea ce nu sunt, greşec.
2 x flori. Trebuia sã fi ascultat sfatul despre flori. Regretul de a nu fi ascultat sfatul despre flori, despre oferirea florilor.
Operã şi muzicã simfonicã şi cameralã.
§
Existã o plãcere a uverturilor.
§
Kant, Schopenhauer şi Nietzsche sunt autori cu adevãrat înţeleşi de cãtre Simmel—şi cu adevãrat analizaţi, perspicace analizaţi. Acesta e etalonul de perspicacitate a analizei filozofice—şi a cogniţiei. Literatura filozoficã pe care o pricepea în chip neasemuit. Incomparabilitatea lecturii filozofice pe care o face Simmel celor trei filozofi nemţi care îl precedaserã pe calea şi în intuiţiile lui; la urmã, IK rãmâne ca savant, ca ştiinţã—însã şi ca, vai, negare explicitã a metafizicii, şi a metafizicului major.
Simmel, citadin şi metropolitan, nu era defel omul vorbelor mari, al grandilocvenţei, nici al jargonului de catedrã, al tehnicitãţilor vane. Era intuitiv şi pãtrunzãtor.
Ca ‘soţie de Simmel’, ‘femeie de GS’.
§
Liga ei.
§
Întrebat despre ‘preocupãri’ (citit şi operã: ‘citeşti, asculţi’). A nu vrea nimic. Obidirea. Necãjit.
§
Asprirea vremii. Dum., e cam frig în casã. Am multe ţigãri, cola, bere, ciocolate—de ieri.
§
Ieri, sb., le—am dãruit flexul faianţarilor.
§
Viaţa mea, ca şir de rãstãlmãciri.
§
Ce conteazã pentru femei.
§
Imaginea caricaturalã a sfinţilor, fanatizarea şi dezumanizarea. De ce se coborau pânã la aşa ceva. Cum de puteau sã coboare pânã la acele diatribe turbate şi descalificante, mustind de urã şi de pornire.
§
Nu mai e nimeni aşa de înãlţat ca o femeie, ca o fatã galileancã în care Dumnezeu a ales sã realizeze unirea ipostaticã. Nimeni nu e pe potriva ei. ‘Cã Dumnezeu dacã vroieşte, se schimbã rânduiala firii; cã face câte vroieşte.’ Numai ea e neasemuitã, numai ea e atoatesfântã. Spaniolii şi italienii sunt bizantini, sunt egipteni şi orientali, sunt ca şi asprii asceţi sirieni.
§
Creştinismul rãsãritean e cel care vorbeşte despre bucurie şi despre scânteiere.
De la 23—24—26—28 de ani, eu mã consider rãsãritean. Tranziţia mea a fost una gradualã, de la discuţiile cu P. şi rãsfoirea înfometatã, avidã a unei sinteze dogmatice rãsãritene, pânã la alegerea de la 28 de ani (‘la garaj’, la vreo şapte luni dupã alegerea misticelor occidentale). Iar de atunci, trãiesc cu sentimente filiale faţã de Biserica Rãsãritului, sortând prompt neghina fanatismului.
Iar a fi creştin nu constã în ‘a da citate’.
§
Date fiind meritele Sf. Fotie cel Mare, nu cred cã se poate spune despre el cã era ‘vanitos’; cãci disproporţia care defineşte vanitatea, la el nu existã. Era un ambiţios, asta e altceva. Vanitate ar fi fost numai dacã omul era un arivist şi un impostor, nu un savant şi un gânditor auster. Nu sunt dintre cei înclinaţi sã îl judece cu asprime.
Din nişte izbucniri temperamentale nu trebuie fãcut ceva ireparabil.
§
Cauzele simpatiei.
§
Cinci paşi: Sf. Marcu; ed.; blogul …; un forum; trad..
§
Printre cinstitorii Sf. Paisie se aflã unii dintre ecumeniştii de vârf: rãposatul Clément, Bobrinskoy, Joantã.
Rãsãritenii cei mai ecumenişti simt gratitudine faţã de renaşterea isihastã, faţã de pionierii timpurii ai revirimentului isihast.
§
Caracterul organic al creştinismului rãsãritean, şi acela diplomatic—reducţionist, analitic, al creştinismului vestic (interiorizarea pluralismului, pluralismul intrinsec).
§
Ecleziologia strictã, mecanicã şi formalistã. Absurda augustinizare a ecleziologiei rãsãritene, fanatizarea şi exclusivismul soteriologic şi sacramental. O deviere lamentabilã de la largul universalism estic.
§
Dum., la Missa de searã, am ajuns la primele cuvinte ale întâiei lecturi (Isaia). Dupã 3 s., fâşneaţa; şi dupã 11 z.. De trei ori, nu am mai rãspuns ocheadelor ei. Universul real, bucuriile reale. La Missã, o rugãc. pentru preoţi vorbea despre preoţia Preasf. Maria; o numea deopotrivã preot şi altar.
§
Din agenda zilei: Missa, valuta, mâncarea; nici cãrţile, nici chiuveta.
§
Încetarea ofensivei constantinopolitane.
§
A citi împreunã basme, legende, mitologie.
§
Fantezia lui Tolkien mi se pare nesatisfãcãtoare în ansamblul ei (--iar compararea ei cu aceea a lui Wagner, o blasfemie--). Mitologia tolkienianã e una de autist—incapabilã de creaţie—un semiautism tiranic. Existã, cred, o puerilitate fundamentalã a noţiunii literare a lui Tolkien, ceva nesatisfãcãtor, ceva pueril şi factice, o facticitate primarã—nu aşa se scrie marea literaturã de fantezie. Universul şi imaginaţia lui mi se par lipsite de gust şi private de eleganţã. Vãd o repugnantã tendinţã cãtre un fel de securizare autistã.
Universul lui nu e finisat în gust şi eleganţã, ci în detalii factice şi în plãsmuiri indiferente. Cheia de boltã nu e aceea a întregii arte—eleganţa imaginaţiei.
§
Mântuirea nu se face prin despãrţire, prin disjungere, ci prin împãrţire, prin conjugare. Despãrţirile se produc: strict în sfera neesenţialului. Iar esenţialul are chemarea originarã.
§
Egoismul inconştient, ingenuu.
§
Dum. seara, cinã cu pilaf cu ciuperci, piept de pui, douã salate, bere, trei felii de plãcintã cu vanilie şi struguri, ţigãri, cola şi nişte ciocolate.
§
Luni, dejun cu pilaf, piept de pui, bere, ceva cola, plãcinte cu vanilie.
§
Existã la unii teologi sfinţi un anume respect al convenţionalitãţii, o pliere faţã de anumite convenţii, iterarea unor prejudecãţi şi indignãri în care poate cã, de fapt, ei nu prea credeau.
§
Conteazã numai rezultatul, ‘cu ce ies’; a merita.
§
Glumã crudã.
A nu vrea nimic de la viaţã.
§
Pentru ea, la vârsta ei, cu viaţa ei, timpul nu mai e o problemã. Priveşte cu silã perspectiva de a fi cu mine. Nu existã la ea pic de nerãbdare, sau de nesaţ.
§
2 s.. 1 s.. Încurcarea planurilor.
§
Ce s—a ales din concediul din dec..
§
‘Farmecul bovin’, şi farmecul tristeţii şi al lipsei de apãrare.
§
4 s.. Iluzii. Lentoarea ei, egoismul şi imperturbabibilitatea. Bãtaia de joc. Dispreţul. Lipsa de ambiţii şi aspiraţii. Cacialmaua. Haine. Tãria mea. Tonul, brutalitatea. Burta—cf. azi (şi la pulloverul verde, şi la nãdragii murdari). 4 s..
Lentoarea ei exasperantã e motivatã şi de lipsa de grabã, de nerãbdare, de interes real. Nu e grãbitã, fiindcã nici nu simte cã ar avea la ce.
Insultele de azi: bleg (râsul de bleg), dement.
§
Ziarele: ed.; deodor.; operã.
§
Ceea ce e dizgraţios şi dezavantajant.
§
Noţiunea de viaţã, de viaţã realã, ca opusã scâlcierii şi torporii.
§
Dispreţul ei, şi al tuturor.
Azi mi s—a vorbit cu mult dispreţ.
§
Nu a avut încredere ca într—un bãrbat; nici aşteptãri sã nu aibã ca de la un bãrbat.
§
4 s..
2 s.; 1 s..
§
4 s.. A nu vrea nimic. Carierã, postul. Pãrerea de rãu pentru orele irosite; anomalia, absurditatea. Ratarea; isterica nef…. 2 s.; 1 s..
Dispreţ; netratat ca un bãrbat; încrederea; cei ţinuţi la curent. Genul& aspiraţiile, carierã& a nu vrea nimic. Ruinat. Risipã: valuta; banii. Ratarea; absurditatea; mâncarea; pe ghimpi.
§
4 s.. Tonul. Indiscreţia. Ipocrizia. Drept ce mã priveşte; rãgazul, ipocrizia; nici nu crâcnea; la un semn. ‘Vãd cã fiecare îşi ştie ale lui şi îşi are prioritãţile lui; dacã praful s—a ales de luna mea dec. şi de concediul din dec., atunci praful sã se aleagã pânã la capãt!’ 2 s..
§
Egoism—tel.—anticamerã—batjocura—‘audienţã’, a acorda, timpul care îi trebuie ei; inflexibilã.
Copil (vârsta; radiaţii; banii; deteriorarea; creşterea, familia).
§
‘Ţi se pare cã suntem la o vârstã la care mai putem pierde luni şi ani?’
Scopul, interesul—atitudinea—risipa, lipsa de grabã.
‘Amãrâta’;
Rude.
Nu cu ceea ce mai rãmâne, nu cu miluire.
§
‘Cam multã dezinvolturã’.
§
Firea. Firea mea. Discuţiile despre firea mea.
§
‘Ĩl aşteptai ca sã plecaţi împreunã. Nu îndrãzneai. El îţi impune. El e cineva.’ Datul afarã. ‘Sunt ocupatã’. Tonul—irosirea—tel.—fumatul—datul afarã. Indiscreţia.
Tonul—plecarea privirii—colţul, vin.—rãstirea; anticamera.
§
Imperturbabilã, ea nu se deranjeazã.
§
‘Nu—mi mai furaţi sacoşele şi hârtia igienicã!’
§
Relaţie minimalã. ‘Aceastã femeie nu va deveni soţia mea!’
§
Resturi; un infirmier vãduv, cu trei copii; cã merge orice, cã se poate orice.
§
Deodor.. Vârsta, risipã. Obez. Haine. Falus. Trei femei. Dezertarea. Banii.
Carierã. Încredere—nu a existat. Discuţii—nu au existat. Sacoşele; cãrţile scoase, prosteşte, din sacoşe.
Trei femei. Ratarea. Casã; mizerie. Slujul. Nu când mi se acordã. Slinul. Jegul. Tãios. Firea mea: cf. azi. Fãgãduiala. Preocupãri; scrisul. A nu vrea nimic de la viaţã. Firea mea: cf. azi. Perimarea.
§
Casa; banii; dezertarea. Fãgãduiala—azi. Un infirmier vãduv. A—şi face timp. Nu aşa mi—am închipuit luna dec..
§
Vãruitul defectuos.
§
Controlul.
Tuşeul.
Niciun copil.
Sacoşele.
§
Carierã; firea; mahalaua: firea; crispat şi intimidat.
‘Lasã cã te ştiu.’
§
Faimosul radioterapeut, cumãtru şi maseur.
Ceea ce n—a fost îndeajuns de bun pentru el.
Vârsta, cumãtrul, vãduvul. Plescãitul. Moşneagul.
§
Ceea ce face, face şi în interesul fetiţei; însã nu voi fi eu unealta acestui interes.
§
Casã; calorifere. Banii. Dezertarea.
§
Vestul; încredere; comunicare.
§
Nimic nu a rãmas neatins de renovare: pe mâneca gecii am douã pete de ulei, iar geaca—sacou e foarte prãfuitã, aşadar deteriorate, fãrã aspectul nou iniţial. Ca sã nu mai vorbesc despre cãrţi.
§
Atracţia mea cãtre empiric, mai degrabã decât cãtre imaginar.
§
Dezlânarea mea în privinţa hainelor: expunerea\ neacoperirea sacoului—geacã, atingerea gecii. Ieri, degetele imbecilului.
§
ZS, ME şi Bogza—ed..
§
Bibliofilul trebuie sã combine aviditatea cu disciplina, chiar cu pedanteria, cu gestionarea atentã, cu dedicarea, cu simţul empiric.
Altfel, e numai un cumulard derutat. Cãci zelul achiziţiei nu are rost fãrã acela, congruent, al conservãrii, al pãstrãrii, al stocãrii.
Într—o vreme, mã interesau mai mult bibliofilii, şi descrierile de biblioteci (aceea a lui Eliade, a lui Rainer, a filozofului Chartier, într—un cuvânt: bibliofilia inteligentã, bibl. care chiar spun ceva, nu sunt simple acumulãri), repertoarele de cãrţi dragi, bibl. de diferite dimensiuni.
Pentru mine, raritatea sau calitatea ediţiei nu e nimic, fãrã conţinut: acesta primeazã şi decide şi are întâietate.
Aşadar, mã refer la bibliofilia pragmaticã şi secundarã cititului, funcţionalã—nu la aceea de colecţionar, de filatelist.
§
Nu sunt un ‘filatelist’ al cãrţilor; cu atât mai puţin, un ‘investitor’. Investirea în cãrţi aduce a proxenetism.
§
A nu vrea nimic, a nu aştepta nimic, a nu face nimic—viaţa redusã, viaţa diminuatã şi derizorie.
§
Cred cã meritam altceva, altfel.
§
Mã pregãtesc sã mai fumez încã cinci cile, pânã joi.
§
De acest fel este ‘bibliofilia’ mea: una de cititor,
§
Adâncul amãrãciunii. Înşelãtorul şi iluzoriul.
§
Vroiam sã fi împãrţit cu ea orice—inclusiv asta. Pretexte. Stratagema.
Rana acestei amânãri, a nepãsãrii, a indiferenţei, a pragmatismului ei brutal.
§
Cei care scriu, noteazã, fac însemnãri pe cãrţi.
§
Interesul meu wagnerian este unul mozartian, ca acela al Ep. Sigrist, şi nu acela al unui mitologizant, ca JG; am pentru Wagner atâta respect afectuos cât îi poate acorda sau rezerva un mozartian nereticent, pe care nu latura de scandalagiu/ ‘revoluţionar’/ ‘profet’ îl intereseazã, îmi place Wagner atât cât e firesc sã îi placã şi cât îi poate plãcea unui mozartian integral şi completist. Poziţia şi atitudinea mea sunt acelea ale mozartianului. Nu pornesc de la ifosele wagneriene, nici de la teatralismul tenebros. Probabil cã sunt beethovenian în aceeaşi mãsurã în care sunt mozartian—însã numai atât, adicã: ‘altceva nu mai sunt’.
Nu mitologia, nu pandemoniul mã intereseazã la Wagner; poate cã nici chiar ‘poezia’, gustatã de unii.
§
Civilizaţia sc. XX a mai dezîmbâcsit gusturile.
§
Trei categorii de eseuri: pornind de la muzicã, de la literaturã, şi de la filozofie şi religie. Ca ‘Eseuri literare, muzicale şi filozofice’, vorbind despre subiecte.
Abordarea unui simmelian.
Scrieri ocazionale.
Despre scrierile ocazionale, şi practica lor.
Abordãri mai mult tangenţiale.
Latura care primeazã, care are întâietate, care conteazã.
§
Chiar cele trei categorii de subiecte abordate de GM în scrierile lui mai scurte.
§
Icoana unui ascet contemplând viaţa, deşertãciunea şi înşelarea ei, adâncul amarului. Nu cred cã amarul e necuprins.
Pe de o parte, icoanele închinãrii magilor şi ale Învierii, ale adoraţiilor, ale nunţii; pe de alta, icoanele asceţilor contemplând fãrã fricã amarul vieţii, deşertãciunea şi înşelarea ei, nimicnicia, ca un memento al vanitãţii.
Ce e de adorat, şi ce e de dispreţuit.
§
În cazul meu, recursul la pornografie, la substitute—şi la flirt.
§
La cât de mari sunt aşteptãrile, pe potrivã trebuia sã fi fost şi nerãbdarea.
§
Poezia, muzica, marea filozofie, literatura—adicã tocmai consolãrile, de la Schopenhauer şi Georg Simmel, la EMC. Savurosul vieţii, şi estetizarea. Pe de altã parte, deteriorarea a trei din haine (pata de pe blugi; ambele pete de pe geacã, şi atingerea de ieri, a broscoiului; geaca—sacou, prãfuitã, ‘stinsã’, deteriorate). La fel şi ghetele cele noi.
§
Descalificat ca filozof. Descalificant pentru un filozof. Gust. Ştiinţã, filozofie (analizã filozoficã; metafizicã) şi vanã speculaţie.
§
Simmel, de ex., era neapriorist, era empiric: avea gust în privinţa alegerii filozofiei, însã stima ştiinţa, şi o lua de acolo unde o gãsea (kantiştii şi criticiştii studiaţi de el; la fel: sociologii, etc.). Avea gust când venea vorba despre marea filozofie, avea intuiţia formatã şi exersatã; însã nu desconsidera latura ştiinţificã.
Premisa lui sunt bunul simţ şi echilibrul, nu extravaganţa.
Nu excludea filozofia ca ştiinţã, însã îi constata limitele. Cu vremea, de fapt, s—a îndepãrtat şi de kantismul tinereţilor lui criticiste, şi de sociologie şi investigãrile socialului—trecând cu totul la metafizicã.
Începând ca şi criticist/ neokantian şi sociolog, Georg Simmel a sfârşit ca metafizician şi filozof al artei, fãcând din aceastã a doua, o formã a celei dintâi.
§
Obstinaţia cu care apusenii refuzã sã vadã în Sf. Vasile cel Mare un teolog.
§
În rafturi, ele s—ar fi deteriorat mai puţin decât la mine acasã.
§
Niciun copil; anii de cãsãtorie, de relaţie. Trãitul tinereţii. Gustarea.
§
Trei râsete (vin.; luni). La cabinet, nu; pe stradã, nu. În magazin, nu.
§
De ce plângea în faţa lui, de ce era plânsã în faţa lui.
§
Cu consideraţia cuvenitã unei piese shakespereiene sau unei epopei homerice sau vergiliene—o creaţie la fel de înaltã.
§
Muzica nu poate sã fie niciodatã numai umpluturã.
§
Mult Mozart, mult Rossini, mult Puccini, mult Wagner.
Scrierile despre muzicã ale lui JG.
§
Interpretãri obiective ale muzicii—nu speculative.
§
Cei care vãd în ‘Don Juan’ reuşita supremã a muzicii. Partiţia.
Bizar e numai cum de existã unii care pot sã nu vadã în ea capodopera necontestatã şi sursa bucuriei întâi.
§
Înclin sã cred cã nu nesimţirea e motivul ei, nu asta explicã indiferenţa ei.
§
Mozart—capodopere şi scrieri mai mult ocazionale; asta spun şi ierarhiile muzicologilor, însã şi distincţia fãcutã de GM.
Însã oare evoluţia nu e constatabilã la toţi muzicienii—şi poate cã la cei mai mari, mai întâi—de ex., la Beethoven?
§
Ocazionalul nu devalorizeazã rezultatul, reuşita obiectivã. Ele pot coexista în diacronie.
§
Intenţiile (nerealizate) nu conteazã (ca existenţã), nu sunt nimic, sunt pleavã, pleava strãdaniei neroditoare şi a orientãrii false.
§
Sacoul—geacã, geaca—cf. azi, blugii, cãrţile—cf. tabelul de azi.
§
Acea muzicã ce sã fie numai încântare.
§
De ce era cu el (ori nimic, ori totul).
De ce tonul era altul.
De ce era supusã.
Unde era fermitatea.
De ce era plânsã, de ce plângea în faţa lui.
De ce l—a aşteptat, ca şi femeia lui.
§
De ce …& dupã ce abia ….
§
Descurajarea: de vreme ce nu—mi mai pasã cum aratã casa, cum arãt eu, cum aratã … meu. Un dec. al descurajãrii.
§
Laşã, supusã şi slabã, înfricoşatã.
§
Halul.
§
Pentru cã m—a ţinut aşa.
§
Cele trei mişcãri—vioiciunea, lucirea şi plecarea ochilor.
Însã îl aştepta, ca sã plece împreunã.
§
Cei care sunt ‘dominabili’ sunt aşa fiindcã nu au idei, nu au iniţiative; sunt aşa pe bunã dreptate, e drept sã fie dominaţi, de vreme ce nici nu vor şi nici nu gândesc pentru ei înşişi, ci au nevoie obiectivã de o tutelã.
Dominabilitatea e indiciul nu numai al unei lipse de caracter—ci şi intelectuale: un deficit obiectiv de idei, de iniţiative, de gesturi cognitive. Lipseşte şi motricitatea intelectualã.
Deficitul, debilitatea dominabililor sunt şi unele mintale.
§
Am auzit acest lucru de trei ori (colega de grãdiniţã; soţul asistentei prolifice; caracteristica inteligentului).
§
Nu am mai fãcut nimic în cele trei privinţe. Nici ieri. Nu îmi mai pasã de cum aratã casa, nici de cum arãt eu, nici de haine, nici de … meu.
§
Fumez din rãsputeri.
Niciun copil; dominabil; tot ceea ce a urmat dupã … (ceilalţi trei paşi) m—a distrus. Ţinerea în beznã.
§
Jaloane. Halul. Resturi. Cârpã. Motivul; neinteresant; plãcutul; meseria, cariera. Dispreţ. A umili.
§
Încrederea mea e distrusã. Niciun cuvânt la creşterea fetei—ci numai la taxe. Ştiu cã nu mã placi—nici ca om, nici ca bãrbat. Fetele: azi. Cârpã. Comunicarea şi încrederea. Sfera conversaţiilor. Fete.
1 ( ½+ 5 s.)+ 4 (banii; lunea; ‘hârtii vechi’; vin.)+ 3 (joi; 2 x râsete)+ 1 (ocazia: uitatul la ceas) ocazii. Eu am împins—o acolo. Imaginea halului meu, a vraiştei mele, a mizeriei mele.
Casã; obez; falus. Igienã.
§
Plescãitul.
Goi.
Fosta ei viaţã conjugalã.
Capabil.
Descurajarea.
Haine. Hainele deteriorate. Sb.; casã; lecturi, casã …. Casã, obez, falus.
§
Descurajarea.
2 x flori.
Ocaziile.
Fantasmele patimii.
Se poate opri imediat abuzul alimentar.
§
Ironia. Fatã bunã: cf. azi.
§
Imperfecţiunea trecãtorului. Nu e destul sã fi existat. Robusteţea afectivã.
§
Scelerat din inconştienţã, ignoranţã şi inexperienţã. Deasemeni, nefastele cinism şi neconvenţionalitate.
§
Ba chiar foarte convenţionali. A pune preţ pe convenienţe.
§
Din fericire, chiar e foarte convenţionalã; adicã, cu valori, cinste, principii.
§
A merita. Cu ce ies.
Degeaba pricepeam totul din cãrţi—dacã din viaţã, absolut nimic.
§
Marţi seara, mers dupã mâncare (cremwurşti şi snickers) şi centralã.
§
Ritm; tonus; i.; ras; igienã; haine; operã, lecturi, cãrţi; tarabe, ed., ziarul: ed.; epopeile: ed.; lit.; obez, falus, casã; curãţenie; igienã; ritm; casã, dereticat; i..
§
Fumat; cola; cafele; cremwurşti; berea.
§
Ridicola—chiar penibila—pedanterie tolkienianã. Artificialitatea şi pedanteria, puerilitatea acestei îndrumãri artistice. O mare mitologie nu e ceva ce se scorneşte minuţios. E ceva ce se traseazã în linii mari, anvergura unei creionãri ample. De asta nu pot crede în genialitatea tolkienianã; nu aşa se face în marea artã, sau, mãcar, în marea ficţiune.
§
Joantã—un limbut, un guraliv, şi nu fãrã a—mi aminti de neplãcutul Despinescu, ‘terezianul de serviciu’ al diocezei. De o aferare stearpã, care denotã numai obtuzitate—şi egoism. Joantã, figurã de carierist, de sforar, de arivist. Neplãcuta subţirime de babã intrigantã.
§
Distrugerea a trei oameni curaţi—între care, un copil orfan—pentru hatârul unuia.
§
RP, adulta, punerea la punct în privinţa ‘reclamei’, nevoalarea—mereu m—am grãbit sã judec. Nu îi pricep pe oameni, îi judec sumar, îi iau drept ceea ce nu sunt, greşec.
2 x flori. Trebuia sã fi ascultat sfatul despre flori. Regretul de a nu fi ascultat sfatul despre flori, despre oferirea florilor.
Operã şi muzicã simfonicã şi cameralã.
§
Existã o plãcere a uverturilor.
§
Kant, Schopenhauer şi Nietzsche sunt autori cu adevãrat înţeleşi de cãtre Simmel—şi cu adevãrat analizaţi, perspicace analizaţi. Acesta e etalonul de perspicacitate a analizei filozofice—şi a cogniţiei. Literatura filozoficã pe care o pricepea în chip neasemuit. Incomparabilitatea lecturii filozofice pe care o face Simmel celor trei filozofi nemţi care îl precedaserã pe calea şi în intuiţiile lui; la urmã, IK rãmâne ca savant, ca ştiinţã—însã şi ca, vai, negare explicitã a metafizicii, şi a metafizicului major.
Simmel, citadin şi metropolitan, nu era defel omul vorbelor mari, al grandilocvenţei, nici al jargonului de catedrã, al tehnicitãţilor vane. Era intuitiv şi pãtrunzãtor.
Ca ‘soţie de Simmel’, ‘femeie de GS’.
§
Liga ei.
§
Întrebat despre ‘preocupãri’ (citit şi operã: ‘citeşti, asculţi’). A nu vrea nimic. Obidirea. Necãjit.
sâmbătă, 4 decembrie 2010
Curãţenia cere alte zece zile suplimentare (de sb. pânã marţea viitoare). Ieri m—am înfuriat când am gãsit cele mai noi douã PSB—uri fãrã sacoşã. Renghiul, festa jucate de delãsarea mea, de apatia mea.
Stivuirea: 5—7. Igiena: 7—8. Bãuturã, etc.; taxi. Lãrgirea: luni şi ieri; marţi şi ieri: alcoolul, grizarea. Grizarea contravine interesului lãrgirii. Dublul rãu al grizãrii.
Însemnãrile shakespeareiene ale Ep. Sigrist sunt întotdeauna remarcabile.
Ieri, blugii (ieri, dupã ce m—am lãudat cu geaca, am avut mai puţinã grijã de haine, am fost neglijent).
La aceastã curãţenie, greşeala mea a fost neîmpachetarea lucrurilor.
Banii: ieri şi marţi. Ed.: ieri.
Ceea ce conteazã, ‘substratul vital’: ceea ce chiar citesc, gândesc şi scriu. Nu intenţiile—nici ritualurile. O bunã dezobstruare.
Savurarea fiecãrui moment.
Bunãtatea trupului, a vârstei, a cuplului şi a împãrţirii. Rãstãlmãciri grosiere.
Joi seara, fumez şi beau cafea rece.
Vin., foarte nervos; am lãsat numai ½ orã pentru mutatul cãrţilor. La întoarcere, gãsesc totul stropit cu var—inclusiv tastatura, cãrţi deteriorate, etc..
Azi, ghetele şi tricoul erau noi. Cãtre searã am reînceput i..
Azi am spart de gresie un borcan, şi am vãrsat cafeaua pe faianţã.
Stivuirea: 5—7. Igiena: 7—8. Bãuturã, etc.; taxi. Lãrgirea: luni şi ieri; marţi şi ieri: alcoolul, grizarea. Grizarea contravine interesului lãrgirii. Dublul rãu al grizãrii.
Însemnãrile shakespeareiene ale Ep. Sigrist sunt întotdeauna remarcabile.
Ieri, blugii (ieri, dupã ce m—am lãudat cu geaca, am avut mai puţinã grijã de haine, am fost neglijent).
La aceastã curãţenie, greşeala mea a fost neîmpachetarea lucrurilor.
Banii: ieri şi marţi. Ed.: ieri.
Ceea ce conteazã, ‘substratul vital’: ceea ce chiar citesc, gândesc şi scriu. Nu intenţiile—nici ritualurile. O bunã dezobstruare.
Savurarea fiecãrui moment.
Bunãtatea trupului, a vârstei, a cuplului şi a împãrţirii. Rãstãlmãciri grosiere.
Joi seara, fumez şi beau cafea rece.
Vin., foarte nervos; am lãsat numai ½ orã pentru mutatul cãrţilor. La întoarcere, gãsesc totul stropit cu var—inclusiv tastatura, cãrţi deteriorate, etc..
Azi, ghetele şi tricoul erau noi. Cãtre searã am reînceput i..
Azi am spart de gresie un borcan, şi am vãrsat cafeaua pe faianţã.
Sperasem sã se desfãşoare altfel şi în altã parte şi mãcar de data asta sã nu mai fie nevoie de intermediari.
Fac în prea mare mãsurã parte din planurile tale şi în prea micã mãsurã din viaţa ta.
§
Încrederea. Cei în care a avut încredere. Când a avut nevoie, nu în mine s—a încrezut.
De ce sã fim împreunã, de vreme ce ….
Dacã m—ar fi cunoscut mãcar cât de puţin, ar fi simţit cã ….
Aluziile libidinoase: ‘—ce—o s—o mai f…’.
§
Transparenţa frumuseţii, atractivitatea ca semn.
De 14—16 ani puteam.
§
Fumatul, gura, erecţia, banii.
§
Scheciul şi filmele; joia; vin., la pervaz; jazzul, rãgazul, aspiratorul; 2 x râsete; ocazia: uitatul la ceas. Indiscreţia ei. Mahalagismul. Sleirea, caşexia& îmbãtrânirea.
§
Vârsta soţiei (marţi)—luni, blonda, flirtul, penalizarea—2 s..
Orice e uman poate deveni o plãcere şi o sursã de savoare când e cu adevãrat şi cu generozitate împãrţit.
§
Artificialitatea. Însãilarea iluzorie. Asamblarea: Gib, sfinţii ruşi, firea, stofa.
§
Cu blândeţe, cu umor şi cu deschiderea specificã simpatiei.
§
Interpretarea ca rãzbunare, ca revanşã; pe de altã parte, nenecesarul anxietãţii mele, lipsa de rost.
§
Nu ceea ce e formal, de formã, ci numai ceea ce e substanţial.
§
Eu port rãspunderea subitei ei îmbãtrâniri.
§
Scuarul II şi alte trei scuaruri. Încã 50 de alte bloguri (menţionabile în tabelul nou).
§
Probabil cã am fizionomia senzualã a lui Munteanu, plus fineţea, subtilitatea şi acea subţirime urbanã, ‘central—europeanã’, cum spune Mama.
§
Noul, estetizarea, trupul, îngrijirea, dieta, bãutul, fumatul, meritele cumãtrului.
§
Impresia de crispare şi meschinãrie pe care totuşi o las, de încordare negeneroasã.
§
Principiul meu fusese revenirea la izolare, asocialitatea.
§
Nu frica şi crisparea, ci generozitatea şi încrederea.
§
Nouã sunt blonde.
§
Notaţii erotice; niciodatã indiscreţii sau neruşinãri (profilul dezabuzãrii, blazãrii şi nesimţirii).
§
2 x flori.
§
A cinsti ca pe ceva vrut, gândit, intenţionat de ea.
§
Celebrarea laturii Poe—Villiers—Wells—Renard a imaginaţiei fantastice, pe linia anti—vernienilor ca Stevenson şi Borges.
§
Cei patru oameni care au ştiut sã mã îmbuneze (marţi şi ieri).
§
Cu facebookul şi un pachet de MARLBORO drept singure bucurii.
§
Panica absurdã şi nejustificatã.
Postulatul iniţial.
§
Pozitivitatea, a lua mereu latura de pozitivitate.
§
Transferul în efectivitate.
§
Ea urineazã zilnic, îşi atinge şi îşi vede sânii, etc..
§
Gluma despre cantitatea de mâncare.
§
Cele câteva analize shakespeareiene sigristiene.
§
Detestabila sexualitate conflictualã şi necuratã.
Chingile prejudecãţilor unei societãţi.
§
Simbolic, blogul e tot ce am: adicã, scrisul şi cititul, gândirea, originalitatea. Sunt unul dintre oamenii pentru care scrisul ţine de definitoriu.
§
Altceva: ca tatã, cap de familie, parte a cuplului.
§
Sãpunul, detregentul, brichetele, sacoşa.
§
Cele patru greşeli de vin., începând cu cãrţile, apoi vraful (şi uşa), apoi fotoliile, alte vrafuri, apoi borcanul şi gresia. Gunoiul.
§
Meschinãria lor (chiar sacoşe, brichete).
Aruncatul cu bani. Nesocotinţa.
§
Sã—şi facã viaţa cât mai uşoarã, pe spinarea altora.
§
De ce am fost umilit şi dispreţuit aşa.
Fac în prea mare mãsurã parte din planurile tale şi în prea micã mãsurã din viaţa ta.
§
Încrederea. Cei în care a avut încredere. Când a avut nevoie, nu în mine s—a încrezut.
De ce sã fim împreunã, de vreme ce ….
Dacã m—ar fi cunoscut mãcar cât de puţin, ar fi simţit cã ….
Aluziile libidinoase: ‘—ce—o s—o mai f…’.
§
Transparenţa frumuseţii, atractivitatea ca semn.
De 14—16 ani puteam.
§
Fumatul, gura, erecţia, banii.
§
Scheciul şi filmele; joia; vin., la pervaz; jazzul, rãgazul, aspiratorul; 2 x râsete; ocazia: uitatul la ceas. Indiscreţia ei. Mahalagismul. Sleirea, caşexia& îmbãtrânirea.
§
Vârsta soţiei (marţi)—luni, blonda, flirtul, penalizarea—2 s..
Orice e uman poate deveni o plãcere şi o sursã de savoare când e cu adevãrat şi cu generozitate împãrţit.
§
Artificialitatea. Însãilarea iluzorie. Asamblarea: Gib, sfinţii ruşi, firea, stofa.
§
Cu blândeţe, cu umor şi cu deschiderea specificã simpatiei.
§
Interpretarea ca rãzbunare, ca revanşã; pe de altã parte, nenecesarul anxietãţii mele, lipsa de rost.
§
Nu ceea ce e formal, de formã, ci numai ceea ce e substanţial.
§
Eu port rãspunderea subitei ei îmbãtrâniri.
§
Scuarul II şi alte trei scuaruri. Încã 50 de alte bloguri (menţionabile în tabelul nou).
§
Probabil cã am fizionomia senzualã a lui Munteanu, plus fineţea, subtilitatea şi acea subţirime urbanã, ‘central—europeanã’, cum spune Mama.
§
Noul, estetizarea, trupul, îngrijirea, dieta, bãutul, fumatul, meritele cumãtrului.
§
Impresia de crispare şi meschinãrie pe care totuşi o las, de încordare negeneroasã.
§
Principiul meu fusese revenirea la izolare, asocialitatea.
§
Nu frica şi crisparea, ci generozitatea şi încrederea.
§
Nouã sunt blonde.
§
Notaţii erotice; niciodatã indiscreţii sau neruşinãri (profilul dezabuzãrii, blazãrii şi nesimţirii).
§
2 x flori.
§
A cinsti ca pe ceva vrut, gândit, intenţionat de ea.
§
Celebrarea laturii Poe—Villiers—Wells—Renard a imaginaţiei fantastice, pe linia anti—vernienilor ca Stevenson şi Borges.
§
Cei patru oameni care au ştiut sã mã îmbuneze (marţi şi ieri).
§
Cu facebookul şi un pachet de MARLBORO drept singure bucurii.
§
Panica absurdã şi nejustificatã.
Postulatul iniţial.
§
Pozitivitatea, a lua mereu latura de pozitivitate.
§
Transferul în efectivitate.
§
Ea urineazã zilnic, îşi atinge şi îşi vede sânii, etc..
§
Gluma despre cantitatea de mâncare.
§
Cele câteva analize shakespeareiene sigristiene.
§
Detestabila sexualitate conflictualã şi necuratã.
Chingile prejudecãţilor unei societãţi.
§
Simbolic, blogul e tot ce am: adicã, scrisul şi cititul, gândirea, originalitatea. Sunt unul dintre oamenii pentru care scrisul ţine de definitoriu.
§
Altceva: ca tatã, cap de familie, parte a cuplului.
§
Sãpunul, detregentul, brichetele, sacoşa.
§
Cele patru greşeli de vin., începând cu cãrţile, apoi vraful (şi uşa), apoi fotoliile, alte vrafuri, apoi borcanul şi gresia. Gunoiul.
§
Meschinãria lor (chiar sacoşe, brichete).
Aruncatul cu bani. Nesocotinţa.
§
Sã—şi facã viaţa cât mai uşoarã, pe spinarea altora.
§
De ce am fost umilit şi dispreţuit aşa.
miercuri, 1 decembrie 2010
Câţiva mari mozartieni şi instituirea mozartianismului
Câţiva mari mozartieni şi instituirea mozartianismului
Mozartianul meu preferat este Ingmar Bergman.
Marii mozartieni au fost Schopenhauer, Stendhal, Marcel, Nietzsche; la Simmel se simte cã îi prefera pe Beethoven şi Bach.
Dintre teologi, mozartieni au fost Barth, von Balthasar şi, vai, Kierkegaard.
Alţii sunt wagnerieni (Weininger, Gracq).
Cel mai frumos articol despre Mozart pe care îl cunosc este ‘Mozart, înger pãzitor’, de Marcel, publicat în ’56 pentru bicentenar. Acolo, Marcel vede în Mozart un creştin fénelonian, precizând astfel propria preferinţã pentru izvorul care l—a alimentat şi pe v. Hűgel, preaiubitul.
Marcel era un ascultãtor de un gust muzical extrem de sigur; panteonul sãu muzical e ştiut: mai ales Mozart, Bach, Beethoven, Schubert, Schumann, Brahms, Musorgski, Debussy, Fauré, iar într—o vreme: Wagner şi anumiţi wagnerieni—acestea sunt numele care revin în scrisul lui despre muzicã. Nu dispreţuia deloc muzica francezã.
Mozartianul meu preferat este Ingmar Bergman.
Marii mozartieni au fost Schopenhauer, Stendhal, Marcel, Nietzsche; la Simmel se simte cã îi prefera pe Beethoven şi Bach.
Dintre teologi, mozartieni au fost Barth, von Balthasar şi, vai, Kierkegaard.
Alţii sunt wagnerieni (Weininger, Gracq).
Cel mai frumos articol despre Mozart pe care îl cunosc este ‘Mozart, înger pãzitor’, de Marcel, publicat în ’56 pentru bicentenar. Acolo, Marcel vede în Mozart un creştin fénelonian, precizând astfel propria preferinţã pentru izvorul care l—a alimentat şi pe v. Hűgel, preaiubitul.
Marcel era un ascultãtor de un gust muzical extrem de sigur; panteonul sãu muzical e ştiut: mai ales Mozart, Bach, Beethoven, Schubert, Schumann, Brahms, Musorgski, Debussy, Fauré, iar într—o vreme: Wagner şi anumiţi wagnerieni—acestea sunt numele care revin în scrisul lui despre muzicã. Nu dispreţuia deloc muzica francezã.
Am reînceput sã mãnânc foarte mult şi sã beau destul de mult; rinofima
Am reînceput sã mãnânc foarte mult şi sã beau destul de mult; rinofima
Monstruoasa rãstãlmãcire a comportamentului ei.
Cãsãtoria nu e un compromis, nici o concesie fãcutã ‘naturii decãzute’, nici ‘mai puţin decât desãvârşirea’—cum crede o parte a Apusului augustinizant.
(Sefistul) Renard avea figura şireatã de vulpoi a lui Mauriac şi Heidegger. La ambii francezi, expresia de viclenie maliţioasã are o notã de intelectualitate şi fineţe, pe când la neamţ pare mai obtuzã.
Generozitatea refuzatã.
Prãfuirea.
Umbrela deterioratã.
Universala prãfuire.
‘Morgan’ îmi inspirã gândul unor eseuri la obiect, lapidare.
Episcopul, bedefilul, hispanicul şi stripologul. Vârsta, vecinii, bunul simţ. Episcopul are câteva alineate shakespeareiene (“Pericle’, ‘Poveste de iarnã’, ‘Visul …’). Shakespeare, spune Episcopul; Mozart, aş adãuga eu (--din care ascult un fel de antologie--).
Mozartienii. Italianul, ieri—orã. Praful, valul de praf, prãfuirea.
Dum., ascult mult aria lui Cherubino (din ‘Nunta …’).
Igienizãri îndelungi şi meticuloase.
Intenţionasem sã vãruiesc, sã uleiesc, sã spãl parchetul şi sticlãria, sã curãţ mobila, etc., sã merg dupã faianţã, ciment, chiuvetã şi prizã, ziare, pantaloni şi ghete.
Ce e mai bun; la care eu adaug muzica de operã. Svaoarea, divertismente, dansul, muzica, fiinţã de cuplu.
Regizorul Bergman m—a îndreptat cãtre Mozart. El e la originea interesului meu mozartian, cu un film în care citeazã ceva, de o nespusã frumuseţe, din ‘Don Juan’. În general, teologii sunt mozartieni neconvingãtori (cei doi elveţieni; mai ales danezul).
Estetizarea propriului trup. Estetizarea începe de la propriul trup, de la îngrijirea propriei înfãţişãri, de la bucurarea direcţionatã prin acesta. Omul sã nu urâţeascã lucrarea Lui Dumnezeu.
Profunzimea intervenţiei Lui Dumnezeu.
Am sfinţii, îi am pe grecii mei, pe rãsãritenii mei, bizantini, eleni şi ruşi.
Concluziile înaintea principiilor.
Scuarul şi blogul: dedicarea, cuplul.
Fiecare partener îşi primeşte sensul de la cuplu.
E semnificativ cã ‘nunta din Cana’ e unul din ‘semnele lui Ioan’, ba chiar întâiul dintre ele, în dispunerea simbolicã a redactãrii ioaneice.
La Missa de searã am ajuns abia la ultima frazã a predicii (care tocmai cita Psalmul responsorial).
Ce minunatã e lucrarea Lui Dumnezeu, care a adus la un loc doi oameni care aveau o nevoie imensã unul de celãlalt.
Teologia unui laic, şi a unui bãrbat care iubeşte. Nu teologia unui abstinent sau a unui ‘sublimat’.
Ieri, marţi, efortul de a fi nesuferit.
Din calcul, din simţ practic, nu din ingenuitate.
Monstruoasa rãstãlmãcire a comportamentului ei.
Cãsãtoria nu e un compromis, nici o concesie fãcutã ‘naturii decãzute’, nici ‘mai puţin decât desãvârşirea’—cum crede o parte a Apusului augustinizant.
(Sefistul) Renard avea figura şireatã de vulpoi a lui Mauriac şi Heidegger. La ambii francezi, expresia de viclenie maliţioasã are o notã de intelectualitate şi fineţe, pe când la neamţ pare mai obtuzã.
Generozitatea refuzatã.
Prãfuirea.
Umbrela deterioratã.
Universala prãfuire.
‘Morgan’ îmi inspirã gândul unor eseuri la obiect, lapidare.
Episcopul, bedefilul, hispanicul şi stripologul. Vârsta, vecinii, bunul simţ. Episcopul are câteva alineate shakespeareiene (“Pericle’, ‘Poveste de iarnã’, ‘Visul …’). Shakespeare, spune Episcopul; Mozart, aş adãuga eu (--din care ascult un fel de antologie--).
Mozartienii. Italianul, ieri—orã. Praful, valul de praf, prãfuirea.
Dum., ascult mult aria lui Cherubino (din ‘Nunta …’).
Igienizãri îndelungi şi meticuloase.
Intenţionasem sã vãruiesc, sã uleiesc, sã spãl parchetul şi sticlãria, sã curãţ mobila, etc., sã merg dupã faianţã, ciment, chiuvetã şi prizã, ziare, pantaloni şi ghete.
Ce e mai bun; la care eu adaug muzica de operã. Svaoarea, divertismente, dansul, muzica, fiinţã de cuplu.
Regizorul Bergman m—a îndreptat cãtre Mozart. El e la originea interesului meu mozartian, cu un film în care citeazã ceva, de o nespusã frumuseţe, din ‘Don Juan’. În general, teologii sunt mozartieni neconvingãtori (cei doi elveţieni; mai ales danezul).
Estetizarea propriului trup. Estetizarea începe de la propriul trup, de la îngrijirea propriei înfãţişãri, de la bucurarea direcţionatã prin acesta. Omul sã nu urâţeascã lucrarea Lui Dumnezeu.
Profunzimea intervenţiei Lui Dumnezeu.
Am sfinţii, îi am pe grecii mei, pe rãsãritenii mei, bizantini, eleni şi ruşi.
Concluziile înaintea principiilor.
Scuarul şi blogul: dedicarea, cuplul.
Fiecare partener îşi primeşte sensul de la cuplu.
E semnificativ cã ‘nunta din Cana’ e unul din ‘semnele lui Ioan’, ba chiar întâiul dintre ele, în dispunerea simbolicã a redactãrii ioaneice.
La Missa de searã am ajuns abia la ultima frazã a predicii (care tocmai cita Psalmul responsorial).
Ce minunatã e lucrarea Lui Dumnezeu, care a adus la un loc doi oameni care aveau o nevoie imensã unul de celãlalt.
Teologia unui laic, şi a unui bãrbat care iubeşte. Nu teologia unui abstinent sau a unui ‘sublimat’.
Ieri, marţi, efortul de a fi nesuferit.
Din calcul, din simţ practic, nu din ingenuitate.
Prevenisem posibilitatea de a nu avea gaz metan pentru fierberea cremwurştilor, sb. seara; însã nu am avut APÃ CURENTÃ. Aşadar, n—aş fi putut nici spãla, nici vãrui. Nemulţumit cã n—am fãcut nimic pentru cele douã ameliorãri.
Enervat, sb. seara, de praful gros de pe nãdragi, spargerea sticlãriei (ca sã trag ibricul pentru fiert cremwurştii de sub un teanc) şi lipsa apei. Sb. seara nu am apã curentã. La Missã s—a aprins întâia lumânare a cununii de Advent (la catolici, obiceiul dateazã din 1925).
§
Cunoaşterea Lui Dumnezeu nu e impersonalã, ‘universalã’, ci, dimpotrivã, e unicã şi individualã, spune Episcopul. Misterul unicitãţii (umane), cu alte cuvinte.
§
Paróhul a explicat ieri, la Missã, ce sunt Sacramentele: semne vizibile care comunicã harul nevãzut. (Din pãcate, a redus tocmai cãsãtoria la a fi o ‘binecuvântare’, ca şi cum ar fi numai o ierurgie, şi nu o Tainã.) A predicat despre cununa de Advent, originea (protestantã şi recentã) a obiceiului, semnificaţia cununii (veşnicia, inelul, biruinţa).
Textele sacramentale vorbeau, e adevãrat, limbajul ‘îndatoririlor’, însã nimic nu sugera ‘chemarea universalã la celibat’ sau inferioritatea cãsãtoriei.
§
Toate riturile folosesc şi distribuie ierurgii şi Taine.
§
Saduceii nu Îi adresaserã Lui Iisus o întrebare teologicã, ci o obrãznicie, ceva neruşinat, o neobrãzare, cãreia Domnul îi rãspunde impasibil, fãcând din ea prilej de dezvãluire eshatologicã; însã saduceii nu ca teologi I se adresaserã, ci ca miştocari. Întrebarea lor fusese pusã la mişto, în doi peri. Iisus fãcea teologie chiar şi aşa, pornind de la orice—ca Nae, de ex., sau aşa cum Simmel instituia metafizica pornind de la pretexte variate.
§
Sunt limpede, domol şi adânc.
§
A impune.
§
Bancul; serialul din iulie; vechiul serial.
§
Nu e deajuns cã fetiţa nu are tatã ….
În loc ca fetiţa sã aibã un tatã mãcar ….
§
Cochetatul mã scârbeşte, mã dezgustã, mã ‘taie’, mã strange, nu mã excitã.
§
Dumnezeu m—a împins cãtre încredere, cãtre încrederea în câţiva oameni.
§
Viaţa afectivã, iubirea; literatura; cãrţile; muzica, mai ales aceea a austriacului; meseria; reflecţia.
§
A fi un GS al creştinismului, pornind de la climatul sofiologic/ rusesc. Interpretarea datã palamismului de cãtre CK.
§
Dres cu amabilitãţile rococoului preromantic german (de ex., poetul pregoethean W.).
§
Adâncimea metafizicã obiectivã a lui Mozart, constatatã de atâţia metafizicieni. La el libretul, cuvintele sunt numai pretext, ceva exterior, extrinsec. Reflecţii metafizice mozartiene.
§
În privinţa lui SK: cuvântul lui GM, împotriva cuvântului lui CN.
§
Ea m—a umanizat.
§
Discurs şi senzaţie. Veleitãţi. Pura plãcere: Joyce, Sh., etc..
§
Alţii preferã arta cuvântului, aceleia a senzaţiilor; şi scot senzaţii scânteietoare din arta scrisã (Bloy, de ex.).
§
Atmosfera patologicã, prãpãstioasã şi stranie din lumea talibanilor schismatici, preferinţa lor pentru negativitate şi ostilitate.
§
La CT, GS, KR, la Gillet şi Clément, la marii scriitori religioşi sau metafizicieni, existã ceea ce la Nae e numai promis.
§
Purificarea noţiunii de persoanã, propusã de Mitr. Ioan.
§
Dezlânarea.
§
Poeme.
§
Ingeniozitatea în alegerea subiectelor nu înseamnã improvizaţie. Iar improvizaţia nici nu înseamnã acelaşi lucru la Mozart sau Bach, şi la nu ştiu ce cârpaci.
Numai câtorva, puţini, le e datã rapiditatea inspiratã, le e dat sã improvizeze scânteietor şi semnificativ.
§
Curtarea ateilor.
§
O înfãţişare şi ambianţã îngrijitã, pentru o gândire îngrijitã.
§
Eseuri de revizuit, corectat, îndreptat, şlefuit, de netezit asperitãţile stilistice, sintactice, etc..
§
A împãrţi. Excursii. Organic. Muzicã. Dansul. Miros; gurã; haine.
§
Mere, cola, SF, chimia.
O istorie a chimiei.
A cataloga.
§
Lossky preluase arsenalul, panoplia slavofililor, şi se interesa de stãreţism, despre care a şi scris şi l—a studiat (are un studiu, şi mi se pare cã şi un v. în colaborare).
§
Despre Joantã, Vlachos, Larchet, psihoterapie, Ware, Patriarhii constantinopolitani, Bartolomeu, Atenagora şi succesorii lui, duplicitatea şi oportunismul, sârbi, constantinopolitani, greci,
§
Sârbii, constantinopolitanii, Mitropolitul anti—ecumenist, cabotinismul francezului, teatralitatea şi afectarea, ecumenismul, blonda, lipsa nerãbdãrii, ironia, ocãrile, pila.
§
Cum trebuia sã fi fost. Irakianul.
Scârba faţã de nevasta popii. Încercarea de a mã dirija.
Mã simt puţin înafarã, ca nefãcând parte din tablou. Absenţa nerãbdãrii, calculul cinic. Indiscreţia. Cum trebuia sã mã fi comportat.
Pedepsit.
O mahalagioaicã, o dobitoacã şi un irakian. Cum trebuia sã mã fi comportat.
§
Dispreţ. Lipsa nerãbdãrii. Darea pe mâna unei isterice nef…. Darea pe mâna unei gãşti. Deriziunea. Tel.. Tonul de la cabinet.
Umilit în public. Expresiile stânjenite.
§
Cititul în buclã. HT. JG şi HT; no..
§
Ieşirea, luni. Cuvinte cam tari; brutale.
§
Igienã. Pacienta. Bãutura.
§
Cei care sunt mult mai la curent cu viaţa, întâmplãrile, intenţiile, dezideratele şi planurile ei. Întâietatea ‘comunicãrii’.
§
Dispreţ; bãlţi.
Obosit, tracasat, bãlţi; axile.
‘—Cu ce drept ţi—ai bãtut joc de iubirea mea, când tu nu mã iubeai?’
§
Umilirile; golãneţii, idealul ei; ce sã iubeascã; un om murdar, neîngrijit, îngãlat, singuratic; luciditatea, ştiu cã …, paradoxul, dispreţul, lipsa nerãbdãrii.
§
Nici bleg, nici crispat.
§
La larg. În voie.
‘—M—am obişnuit sã te iubesc în imaginaţie, încât nu ştiu cum am sã te iubesc în realitate.’
§
Numai G. ştie cum sã mã ia; mi—a adresat câteva cuvinte ….
§
Maurice Renard înţelesese faptul cã poesc e Wells, nu Verne. Adevãratul continuator al lui Poe e Wells, nu bine intenţionatul Verne.
Goticul poesc e continuat de goticul victorian al lui Wells, nu de prozaismul imaginaţiei verniene; contrast pe care nici ‘Morgan’ (bedefilul francez), nici Hobana, nu—l subliniazã.
Enervat, sb. seara, de praful gros de pe nãdragi, spargerea sticlãriei (ca sã trag ibricul pentru fiert cremwurştii de sub un teanc) şi lipsa apei. Sb. seara nu am apã curentã. La Missã s—a aprins întâia lumânare a cununii de Advent (la catolici, obiceiul dateazã din 1925).
§
Cunoaşterea Lui Dumnezeu nu e impersonalã, ‘universalã’, ci, dimpotrivã, e unicã şi individualã, spune Episcopul. Misterul unicitãţii (umane), cu alte cuvinte.
§
Paróhul a explicat ieri, la Missã, ce sunt Sacramentele: semne vizibile care comunicã harul nevãzut. (Din pãcate, a redus tocmai cãsãtoria la a fi o ‘binecuvântare’, ca şi cum ar fi numai o ierurgie, şi nu o Tainã.) A predicat despre cununa de Advent, originea (protestantã şi recentã) a obiceiului, semnificaţia cununii (veşnicia, inelul, biruinţa).
Textele sacramentale vorbeau, e adevãrat, limbajul ‘îndatoririlor’, însã nimic nu sugera ‘chemarea universalã la celibat’ sau inferioritatea cãsãtoriei.
§
Toate riturile folosesc şi distribuie ierurgii şi Taine.
§
Saduceii nu Îi adresaserã Lui Iisus o întrebare teologicã, ci o obrãznicie, ceva neruşinat, o neobrãzare, cãreia Domnul îi rãspunde impasibil, fãcând din ea prilej de dezvãluire eshatologicã; însã saduceii nu ca teologi I se adresaserã, ci ca miştocari. Întrebarea lor fusese pusã la mişto, în doi peri. Iisus fãcea teologie chiar şi aşa, pornind de la orice—ca Nae, de ex., sau aşa cum Simmel instituia metafizica pornind de la pretexte variate.
§
Sunt limpede, domol şi adânc.
§
A impune.
§
Bancul; serialul din iulie; vechiul serial.
§
Nu e deajuns cã fetiţa nu are tatã ….
În loc ca fetiţa sã aibã un tatã mãcar ….
§
Cochetatul mã scârbeşte, mã dezgustã, mã ‘taie’, mã strange, nu mã excitã.
§
Dumnezeu m—a împins cãtre încredere, cãtre încrederea în câţiva oameni.
§
Viaţa afectivã, iubirea; literatura; cãrţile; muzica, mai ales aceea a austriacului; meseria; reflecţia.
§
A fi un GS al creştinismului, pornind de la climatul sofiologic/ rusesc. Interpretarea datã palamismului de cãtre CK.
§
Dres cu amabilitãţile rococoului preromantic german (de ex., poetul pregoethean W.).
§
Adâncimea metafizicã obiectivã a lui Mozart, constatatã de atâţia metafizicieni. La el libretul, cuvintele sunt numai pretext, ceva exterior, extrinsec. Reflecţii metafizice mozartiene.
§
În privinţa lui SK: cuvântul lui GM, împotriva cuvântului lui CN.
§
Ea m—a umanizat.
§
Discurs şi senzaţie. Veleitãţi. Pura plãcere: Joyce, Sh., etc..
§
Alţii preferã arta cuvântului, aceleia a senzaţiilor; şi scot senzaţii scânteietoare din arta scrisã (Bloy, de ex.).
§
Atmosfera patologicã, prãpãstioasã şi stranie din lumea talibanilor schismatici, preferinţa lor pentru negativitate şi ostilitate.
§
La CT, GS, KR, la Gillet şi Clément, la marii scriitori religioşi sau metafizicieni, existã ceea ce la Nae e numai promis.
§
Purificarea noţiunii de persoanã, propusã de Mitr. Ioan.
§
Dezlânarea.
§
Poeme.
§
Ingeniozitatea în alegerea subiectelor nu înseamnã improvizaţie. Iar improvizaţia nici nu înseamnã acelaşi lucru la Mozart sau Bach, şi la nu ştiu ce cârpaci.
Numai câtorva, puţini, le e datã rapiditatea inspiratã, le e dat sã improvizeze scânteietor şi semnificativ.
§
Curtarea ateilor.
§
O înfãţişare şi ambianţã îngrijitã, pentru o gândire îngrijitã.
§
Eseuri de revizuit, corectat, îndreptat, şlefuit, de netezit asperitãţile stilistice, sintactice, etc..
§
A împãrţi. Excursii. Organic. Muzicã. Dansul. Miros; gurã; haine.
§
Mere, cola, SF, chimia.
O istorie a chimiei.
A cataloga.
§
Lossky preluase arsenalul, panoplia slavofililor, şi se interesa de stãreţism, despre care a şi scris şi l—a studiat (are un studiu, şi mi se pare cã şi un v. în colaborare).
§
Despre Joantã, Vlachos, Larchet, psihoterapie, Ware, Patriarhii constantinopolitani, Bartolomeu, Atenagora şi succesorii lui, duplicitatea şi oportunismul, sârbi, constantinopolitani, greci,
§
Sârbii, constantinopolitanii, Mitropolitul anti—ecumenist, cabotinismul francezului, teatralitatea şi afectarea, ecumenismul, blonda, lipsa nerãbdãrii, ironia, ocãrile, pila.
§
Cum trebuia sã fi fost. Irakianul.
Scârba faţã de nevasta popii. Încercarea de a mã dirija.
Mã simt puţin înafarã, ca nefãcând parte din tablou. Absenţa nerãbdãrii, calculul cinic. Indiscreţia. Cum trebuia sã mã fi comportat.
Pedepsit.
O mahalagioaicã, o dobitoacã şi un irakian. Cum trebuia sã mã fi comportat.
§
Dispreţ. Lipsa nerãbdãrii. Darea pe mâna unei isterice nef…. Darea pe mâna unei gãşti. Deriziunea. Tel.. Tonul de la cabinet.
Umilit în public. Expresiile stânjenite.
§
Cititul în buclã. HT. JG şi HT; no..
§
Ieşirea, luni. Cuvinte cam tari; brutale.
§
Igienã. Pacienta. Bãutura.
§
Cei care sunt mult mai la curent cu viaţa, întâmplãrile, intenţiile, dezideratele şi planurile ei. Întâietatea ‘comunicãrii’.
§
Dispreţ; bãlţi.
Obosit, tracasat, bãlţi; axile.
‘—Cu ce drept ţi—ai bãtut joc de iubirea mea, când tu nu mã iubeai?’
§
Umilirile; golãneţii, idealul ei; ce sã iubeascã; un om murdar, neîngrijit, îngãlat, singuratic; luciditatea, ştiu cã …, paradoxul, dispreţul, lipsa nerãbdãrii.
§
Nici bleg, nici crispat.
§
La larg. În voie.
‘—M—am obişnuit sã te iubesc în imaginaţie, încât nu ştiu cum am sã te iubesc în realitate.’
§
Numai G. ştie cum sã mã ia; mi—a adresat câteva cuvinte ….
§
Maurice Renard înţelesese faptul cã poesc e Wells, nu Verne. Adevãratul continuator al lui Poe e Wells, nu bine intenţionatul Verne.
Goticul poesc e continuat de goticul victorian al lui Wells, nu de prozaismul imaginaţiei verniene; contrast pe care nici ‘Morgan’ (bedefilul francez), nici Hobana, nu—l subliniazã.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)