Cuvinte despre Mozart

Cuvinte despre Mozart




Mozart s—a cãsãtorit la 26 de ani, cu sora unei femei pe care o curtase; a avut şase copii, dintre care numai doi fii au trãit pânã cãtre mijlocul sc. XIX. Pe la 26—27 de ani, i—a studiat pe Bach şi Händel.
Figura exoftalmicã, inteligentã şi senzualã a lui Mozart. Figurã isteaţã, obraznicã, maliţioasã, în fond vulgarã.

Marii admiratori ai lui Rossini au fost contemporanii sãi, Schopenhauer şi Stendhal. Mai apoi, italianul s—a şters din conştiinţa muzicalã, a fost retrogradat. Melomanii n—au mai fost dispuşi sã vadã în el pe un ‘al doilea Mozart’, pe legatarul mozartian. Beyle şi Schopenhauer au crezut în Rossini şi în valabilitatea artei lui. Erau rossinieni pe cât erau şi mozartieni. Demodarea lui Rossini e una dintre dezamãgirile oferite de istoria culturii. Pãrerea despre Rossini a lui Nietzsche, cãruia ajunsese sã îi placã pânã şi … Bizet, m—ar interesa.
Arcul axiologic de la Mozart la Bizet. E o curbã descendentã. Şi se poate scoborî încã: prin Verdi, cu Verdi.
Aerul de viclenie al unor compozitori faimoşi.

Verdi, ca cea mai proeminentã nonvaloare a istoriei muzicii.

‘Don Juan’, ca muzicã a vrajei erotice, a înfrigurãrii sexuale. Una din marile perspective europene asupra erotismului.

Muzica purã: Mozart, Rossini şi, probabil, mai experimentalul Beethoven. Cei care se lasã înşelaţi de contrafacerile unora ca Bizet şi ca Verdi.

Încã un mozartian pentru catalogul meu: Evdokimov; şi probabil cã şi Lossky, din câte—mi pot aminti.
Gustul muzicii şi calitatea umanã.
Mozart îi corespundea lui Rafael—Bach, lui Da Vinci—iar ‘tumultuosul Beethoven’, lui Michelangelo. Secvenţa vârstelor probabil cã nu corespunde (ar cere ca Beethoven sã fi fost contemporanul—şi rivalul—lui Bach). Secvenţele ‘în trei paşi’ ale istoriei culturale (dramaturgii şi filozofii greci; poeţii şi, probabil, istoricii latini; pictorii renascentişti italieni; compozitorii germanici).
Marii ruşi au fost în chip firesc mozartieni: Puşkin (cu toatã romanţiozitatea aferentã), apoi Ceaikovski şi Evdokimov.

Începutul încoroneazã: uvertura nu e numai rezumatul operei—ci şi capitelul ei, cununa ei, victoria ei. Însã nu e o biruinţã a unei muzici ‘mai pure’, cãci ceea ce urmeazã nu e mai puţin pur ca muzicã.