Distincţia dintre 'cele două materialisme', la Althusser şi la Lukács.

O povestire a Willei Cather.

Praful aşternut în anii de delăsare ...--praful e amprenta timpului.
Eul şi timpul sunt reale, dar evanescente.

Citesc o antologie de critică literară hispano—americană (aceea din anii '80, a hispanistului Georgescu). Traducerea e adesea cam stângace.
Selecţia deserveşte, probabil, continentul: cuvântări puerile, frazeologie sforăitoare.
Cred că se puteau găsi lucruri mai bune de antologat.
Aşa cum e selecţia, măcar sunt în elementul meu. Mi—au plăcut conferinţa lui Cortázar despre proza scurtă (din moment ce aminteşte 'Ivan Ilici', se referă şi la nuvelă), şi medalionul lui Asturias.
Cinci dintre criticii antologaţi sunt scriitori—iar ceilalţi nu fac o impresie prea bună. Cele mai multe articole reflectă preocupări politice, şi antologia reflectă climatul politizat, în oarecare întârziere faţă de interesul estetic al creaţiilor. Dar nu cred că selecţia e reprezentativă pentru ceea ce e mai bun.

Catolicul Watson are o postare despre 'Grandet', şi alte câteva despre satira menipee (Lewis şi Bahtin; despre al doilea, e un pic condescendent, profesoral, dezagreabil).

Boom—ul latino—american se referă la anii '60--'70, Bastos era cu aproape două decenii mai vârstnic decât Llosa—ideea fiind că la Bastos deja există barocul—alţii vorbesc de Onetti, încă din '39. În general, se vorbeşte despre autori născuţi până în anii '30. Chileanul Skármeta e născut în '40.
Psihoticul Sábato.

Azi, prima zi ca de primăvară; prânz: somon. De la 4 ¼ la 6 ¼—fumat (12 ţigări).
Cr.--nuvele & japonezul (mar.)--ceva thrilleruri, autorii (apr.)--policieruri (iun.)--Koontz (oct.).
Femeile. Mirosul. CDG & GC.
Unghiuri.
H de B—JG vs. Curtius.

Caragiale—mai degrabă acela al lui Dobrogeanu—Gherea (iubirea, tragismul) sau Călinescu (legătura cu Courteline, Caragiale ca umorist, autor de divertisment literar), decât al lui Paleologu, care e neconvingător cu tevatura despre 'Scrisoare …'.
lovinescu.
Maiorescu.
Iorga, Ibrăileanu.
Zarifopol. George.

Cortázar, numit Bolívar al romanului; comicsul despre Fantômas e din '75.

Ca şi Caragiale—Onetti, Llosa, umoristul sudist.
Uruguayanul Onetti—era ceva mai tânăr decât Carpentier, şi ceva mai vâsranic decât Sábato, Amado şi Cortázar.
Armonia filologică, acribia afectuoasă.

Citesc ceva despre geneza 'Sufletelor moarte', interesându—mă de părţile romanului.
E interesant, se vorbeşte despre 'Odiseea' (intenţia autorului) şi romanele picareşti—Aksakov a scris despre Homer. Partea a doua e aceea despre moşierul Tentetnikov. Un alt articol vorbeşte despre continuarea 'Sufletelor ...'--o a doua şi o a treia parte, 1843—48, 'extrase din partea a doua',

Billington despre 'Demon meschin'--de fapt, mizantropia.

Din muzica postată mai nou, au plăcut ‘Get the Balance Right’, ‘Sleeping Bag’, ‘Heartbreaker’.

Azi, pragul de 92 de cunoscuţi (cu Laura Z., zenitul scuarului).