CE CREDEA BALTHASAR

CE CREDEA BALTHASAR


Pãr. Balthasar a publicat,ĩn anul când a murit,câteva expuneri populare despre articolele Crezului.Ele au fost reunite pentru a alcãtui o cãrticicã.Ea conţine nu numai credinţa Bisericii,ci şi rezultatele speculaţiilor private ale autorului (interpretarea Sâmbetei Mari;mântuirea universalã; drama intradivinã).
Ĩn scurta sã cãrticicã despre Crezul Apostolic,Balthasar foloseşte un ton liric,acolo unde poate ar fi fost de preferat unul sã—l numim filozofic (aşa cum a folosit,de ex.,Ratzinger ĩn cartea lui despre Crez).Ar fi fost de dorit mai ales o definire preliminarã a câtorva noţiuni („persoanã divinã", "iubire").Mi se pare cã el porneşte de la o accepţie sentimentalã şi romanţioasã,"psihologicã",a iubirii.Cã extrapoleazã o experienţã sentimentalã la realitatea divinã;or,nu este deloc de la sine ĩnţeles ce ĩnseamnã „persoanã" şi „iubire" ĩn Dumnezeu.
Ĩncepând cu o noţiune improprie despre ceea ce poate sã fie „iubirea" eternã a lui Dumnezeu, Balthasar recicleazã celelalte clişee—politeismul,monofizitismul.Toate acestea au un singur nume—antropomorfism.
Se vede cum Balthasar preferã sã eludeze cu totul câteva chestiuni,ca:--monoteismul;-- diafizismul;
[E atât de interesant cã,ĩn recenta controversã americanã asupra Sâmbetei Mari,Pãr. Oakes, dibacele Iezuit,o acuzã pe Dna. Pitstick de …monofizitism, ceea ce e cu atât mai stupid cu cât Balthasar ĩnsuşi era CEL MAI SUSCEPTIBIL de aşa un compliment. Elveţianul profesa teza unui clivaj intratreimic, nici nu se referã la faptul cã sufletul omenesc al lui Iisus ar fi fost cel vremelnic despãrţit de Tatãl—ci Logosul.Remarc deasemeni şi fetişizarea teologiei balthasariene: dacã despre teologia lui Rahner sau despre Pãr. Teilhard se pot ĩndruga oricâte mãgãrii,fereascã Sfântul sã fie contestat Pãr. Balthasar—contestatarul va fi devorat pe loc cu o violenţã exemplarã!]
Se vede cã pentru Balthasar Fiul (=Logosul) şi Iisus sunt termeni sinonimi—şi ne aflãm ĩn plin gnosticism—Dumnezeu aflat ĩn alienare de Sine Ĩnsuşi (Iisus=Fiul=Logosul,separat,despãrţit de Tatãl). Aceasta este mitologie gnosticã.
Pentru Balthasar,Crezul Apostolic se referã la Logos,nu la Iisus din Nazaret.Lectura balthasarianã este una integral monofizitã,şi care introduce nu doar psihologie,ci psihologii,mai multe,ĩn dumnezeire.O curã de apofatism şi de deconstruire a conceptelor psihologizante şi nutrite de sentimentalism se face simţitã.Gnosticismul este romanţios şi „poetic".
Balthasar alege sã nu discute deloc Ĩntruparea,semnificaţia ei soteriologicã,doctrina diafizitã despre Iisus,faptul cã numai pentru un monofizit Iisus=Logosul.
Ĩnaintea tuturor acestor interpretãri „personaliste",şi personalist—romanţioase,ale religiei creştine,este evidentã insuficienţa noţiunii despre Dumnezeu,care nu e conceput deloc ĩn desãvârşirea Lui.Iubirea omeneascã este o aspiraţie izvorâtã din incompletitudine,din faptul cã omul este finit şi imperfect;dar acest impuls nu ĩi poate fi atribuit Celui care are toatã desãvârşirea ĩn Sine.Dumnezeu nu devine inteligibil extrapolând arbitrar de la viaţa sentimentalã a omului;omul are deficienţe care decurg din condiţia lui dublã—de fiinţã finitã preordonatã pentru Fãcãtorul ei;--de fiinţã deterioratã de rãu.
Foarte deconcertantã este credinţa lui Balthasar cã „Ĩnvierea lui Iisus este un eveniment numai ĩn istoria Lui Dumnezeu,nu altfel decât evenimentul Ĩntrupãrii"—ceea ce este exact reversul doctrinei ortodoxe,pentru care,dimpotrivã,Ĩntruparea,Patima şi Ĩnvierea nu schimbã,fireşte,nimic ĩn Dumnezeu,Care este deasupra schimbãrii şi a modificãrii,ĩnsã schimbã radical totul ĩn neamul omenesc. Cum a fãcut oare Pãr. Balthasar ca sã ĩnţeleagã totul exact pe dos?
Aceste „evenimente" se ‚petrec" ĩn umanitatea lui Iisus,ĩn „omul Iisus Hristos",nu ĩn Logos, care este deasupra oricãror schimbãri,este imuabil,neschimbabil.
Acestea nu—s lucruri noi;nu—s progres doctrinar—dimpotrivã,sunt regresie ĩn gnosticism,ĩn mitologie.
Este cam aiuritor faptul cã,ĩn discuţiile despre interpretarea Sâmbetei Mari,criticii Pãr. Balthasar trec drept monofiziţi (şi uneori ei se şi exprimã ca atare!),pe când fidelii Pãrintelui trec drept calcedonieni—când de fapt Pãr. Balthasar a indicat neechivoc—şi o face şi ĩn expunerea despre Crez—cã profesa o cristologie monofizitã (ĩnţelegând prin Fiu pe Logosul,şi neconsiderând necesar sã lãmureascã unirea ipostaticã)—şi,MAI ALES,cã pentru el drama Sâmbetei Mari este despãrţirea Logosului de Tatãl—şi nu a sufletului creat al Mântuitorului nostru,de Tatãl.Balthasar plaseazã drama ĩn interiorul dumnezeirii.
Postfaţa cãrţii despre Crez vorbeşte despre Pãr. Balthasar ca antidot ĩmpotriva gnosticismului ĩn vogã;dar,deşi opus gnosticismului pe anumite fronturi,Balthasar este el ĩnsuşi un autor de tip gnostic –fapt evident atât din probe indirecte (cãutarea unei „tradiţii alternative" ĩn istoria gândirii creştine; revendicarea de la autori percepuţi ca marginali,ca „nedreptãţiţi";scenariul implicit al marginalizãrii,ĩn creştinism,a unei tradiţii secunde,ezoterice;gustul speculaţiei ostentativ epatante,teribilismul;şi,cu toate cã „asocierea" nu constituie ĩn sine o probã,o implicare,este notabil cã teologii „lui" Balthasar,ca şi cei ai Iezuiţilor lyonezi,sunt exact cei ai lui Berdiaev—acelaşi gust aproape exclusiv pentru o tradiţie teologicã „paralelã",universalistã,pretins marginalizatã de cãtre obtuzitatea oficialã,etc.;Card. Daniélou are aceiaşi autori,interpretaţi ĩn acelaşi spirit de frondã,de subversivitate,de dublare a unei tradiţii oficiale cu una secretã,confidenţialã,ascunsã);--cât şi,mai ales,şi deplin caracteristic,din probe directe: cel mai scandalos,postularea unei drame ĩn interiorul dumnezeirii—la Balthasar,Sâmbãta Mare nu—l separã pe Iisus ĩn umanitatea lui,de Tatãl,ci pe Dumnezeu de Dumnezeu;pe Cruce şi ĩn mormânt, Dumnezeu este Cel care suferã,care este supus degradãrii.Acestea sunt fantezii gnostice vechi de când Biserica,şi condamnate de mult ca teopaschism şi ca monofizitism.[Repet cã degeaba ĩncearcã unii discipoli ai elveţianului sã spunã cã subiectul dramei Sâmbetei Mari este Iisus ĩnţeles ĩn umanitatea Lui; Pãr. Balthasar precizase mereu cã prin Iisus el ĩnţelege Logosul,şi cã,din Vinerea Mare,Dumnezeu este despãrţit de Dumnezeu,cã semnificaţia este una intradivinã.Monofizitism,teopaschism şi universalism, ghirlanda ereziilor balthasariene,sunt corelate.]
Pentru Balthasar,miezul dramei este cã Dumnezeu este despãrţit de Dumnezeu,cã apare o sciziune ĩn dumnezeire,nu cã umanitatea asumatã a lui Iisus este vremelnic despãrţitã de Tatãl.Pentru elveţian,pânã şi cuvintele finale de ĩncredinţare filialã ale lui Iisus sunt de ĩnţeles ca expresie a despãrţirii de Tatãl.
Suntem ĩn plinã mitologie gnosticã.Ce—a mai rãmas din atotputernicia lui Dumnezeu,ĩn aceastã ĩnţelegere?
Impresia este aceea cã Balthasar face psihologie,şi nu spiritualitate.
Faptul cã el a ajuns azi sã fie privit ca un stindard al ortodoxiei,ca o flamurã a doctrinei tradiţionale,aratã actuala pervertire a criteriilor.Acest prieten al rãsãritenilor cerea desfiinţarea iconostasului şi lichidarea Athosului;atât despre perspicacitatea şi „tradiţionalitatea" lui.